marți 23 decembrie
Login Abonează-te
DeFapt.ro

Etichetă: rusia

2435 articole
Internațional

Termocentrală ucraineană importantă, lovită de ruși

Termocentrală ucraineană importantă, lovită de ruși. O rachetă rusească a lovit miercuri o termocentrală importantă din Burştin, în vestul Ucrainei, a anunţat guvernatoarea regiunii Ivano-Frankivsk, Svitlana Onişciuk, potrivit Interfax Ukraine. Termocentrală ucraineană importantă, lovită de ruși Termocentrala pe cărbune alimentează cu electricitate cinci milioane de consumatori din trei regiuni ucrainene, adică peste 10% din populaţia ţării dinainte de război. Într-o declaraţie video pe Telegram, Onişciuk a precizat că bombardamentul a provocat un incendiu la centrală, dar nimeni nu a fost rănit. Zona respectivă, aflată la sute de kilometri de front, nu a fost afectată prea mult până acum de conflictul armat declanşat de Rusia în februarie. Termocentrala de la Burştin mai fusese totuşi lovită de patru rachete în 10 octombrie, a afirmat guvernatoarea. Rachete și drone atacă peste tot Şi omologul ei din regiunea Viniţia, Serhi Borzov, a anunţat miercuri că ruşii au atacat instalaţii energetice, dar nu a dat detalii despre lovituri. La Kiev, apărarea antiaeriană a doborât mai multe rachete ruseşti, a anunţat primarul Vitali Kliciko. În regiunea Cernihiv, trei oameni au fost răniţi în urma unor atacuri cu drone, conform unui oficial de rang înalt al preşedinţiei ucrainene. Tot miercuri, apărarea antiaeriană a Ucrainei a doborât patru rachete lansate de avioane ruseşti şi zece drone kamikaze Shahed-136, de fabricaţie iraniană, au comunicat forţele aeriene ucrainene. Reuters reaminteşte că Iranul nu recunoaşte că livrează drone Rusiei. Zelenski se teme că sistemul poate ceda Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a afirmat săptămâna aceasta că 30% din centralele electrice ale ţării sale au fost lovite de atacurile ruseşti. El a discutat cu oficiali cu funcţii de conducere despre securitatea unităţilor de acest gen şi despre posibilitatea ca sistemul energetic al Ucrainei să cedeze. Citește și: Ministrul Dîncu, citat masiv de TASS, agenția de presă de stat rusă, când spune că Rusia are resurse să continue războiul și singura soluție pentru pace sunt negocierile, chiar dacă Ucraina pierde teritorii Andri Sadovi, primarul oraşului Lvov din vestul Ucrainei, a arătat într-o declaraţie televizată că reparaţiile la staţiile electrice avariate în ultimele zile vor dura câteva luni, iar până atunci, primăria a avertizat că până atunci s-ar putea produce pene de curent.

Termocentrală ucraineană importantă, lovită de ruși (sursa: energo.dtek.com)
Dîncu, citat de agenția rusă TASS (sursa: Facebook/Vasile Dîncu)
Eveniment

Dîncu, citat de agenția rusă TASS

Dîncu, citat de agenția rusă TASS. Negocierea reprezintă singura şansă pentru ca Rusia să facă pace cu Ucraina, a opinat ministrul Apărării Naţionale, Vasile Dîncu, pe 8 octombrie, într-un interviu pentru Prima TV. Propaganda de la Moscova a citat in extenso declarațiile lui Dîncu. Conflictul înghețat, un plan bun „Războiul va mai continua (…) singura şansă a păcii poate să fie negocierea cu Rusia. Sigur, e vorba de o negociere complexă (…) Ţările lumii, NATO, Statele Unite să negocieze pentru Ucraina garanţii de securitate şi o pace cu Rusia. Singură Ucraina nu va putea să negocieze cu Rusia, deoarece clasa politică din Ucraina în momentul acesta nu poate să îşi permită, să-şi asume (…) pierderea de teritorii, o pierdere injustă până la urmă de teritorii. Ar fi o înfrângere prea mare pentru politică”, a declarat Vasile Dîncu. Citește și: Dîncu, poziție (oficială?) în răspăr cu UE, SUA și NATO: nu vorbește de înfrângerea Rusiei, ci de „negocieri” pentru încheierea războiului, sugerează că Ucraina poate renunța la teritorii Potrivit acestuia, Rusia are resurse să prelungească războiul. „Ideal ar fi să se ajungă la o situaţie de negociere, chiar dacă s-ar ajunge la un conflict îngheţat, negocierea tot ar face mai mult bine decât ceea ce se întâmplă acum, distrugerea de vieţi omeneşti, de bunuri”, a explicat Dîncu. Dîncu, citat de agenția rusă TASS Declarațiile ministrului Apărării din România au fost preluate instantaneu de către TASS, agenția de presă de stat de la Moscova (articolul, aici). În aceeași zi, pe 8 octombrie, ideile lui Dîncu au apărut și pe gazeta.ru (articolul, aici), care a citat TASS. Trei zile mai târziu, pe 11 octombrie, TASS a revenit cu o știre potrivit căreia președintele Klaus Iohannis a criticat ieșirea lui Dîncu (articolul, aici). Deputatul Alexandru Muraru (PNL), care deține și calitatea de consilier onorific al premierului Ciucă, a declarat recent, la RFI România, că „alegațiile” ministrului Apărării, Vasile Dîncu, au făcut „jocul Rusiei” și „au fost folosite împotriva NATO”. Muraru a evitat să spună clar dacă Dîncu trebuie să demisioneze, dar a amintit că liberalul Sorin Cîmpeanu a plecat „rapid” după ce a făcut „o greșeală”. În cele din urmă, premierul Ciucă nu a cerut nici o demisie iar, în prezent, Vasile Dîncu este ministru al Apărării în România.

Patriarhul lui Putin, proprietăți în Norvegia Foto: Twitter
Eveniment

Patriarhul lui Putin, proprietăți în Norvegia

Patriarhul lui Putin, Chiril, și asociații și-au cumpărat numeroase proprietăți în Norvegia în ultimii ani, dar mai toate sunt cu vedere la mare și la bazele NATO, arată o anchetă a unui ziar norvegian, Dagbladet. Patriarhul lui Putin, proprietăți în Norvegia Informațiile obținute de Dagbladet arată cum o congregație din Bergen asociată cu Patriarhia din Moscova s-a stabilit aproape de una dintre cele mai importante instalații ale forțelor armate norvegiene. Haakonsvern, de lângă Bergen, este cel mai important port și o bază a marinei. Fregate și submarine sunt amplasate aici. Academia Navală, care pregătește ofițerii armatei norvegiene, este atașată bazei. Informațiile din registrul proprietății arată că, în 2017, Christ’s Revelation Congregation a cumpărat casa de rugăciune Søreide. Clădirea se află la 3 kilometri de Haakonsvern. Din clădire se poate vedea o imagine de ansamblu completă a intrării și a unor părți mari ale bazei navale. Ziariștii de la Dagbladet au vizitat casa congregației, dar nu era nimeni acasă, iar perdelele erau trase. Publicația norvegiană mai arată că, direct sau prin interpuși, patriarhia condusă de patriarhul Chiril a cumpărat proprietăți și în Karmøy, Kleppe și Bryne. În Stavanger, un fost lider al congregației ortodoxe ruse locale deține o proprietate în apropierea Centrului NATO de pe Jåttå. Locuinta este situata la un kilometru de importanta facilitate militara si la aproximativ cincisprezece minute de mers pe jos. În 2015, congregația din Norvegia a bisericii ortodoxe ruse a cumpărat o casă la doar un kilometru de granița cu Rusia. The #Russian Orthodox Church is buying up buildings in #Norway with a view of military bases, writes Dagbladet. In recent years, the Church has purchased several properties, one of them has a full view of the country's most important naval base, Haakonsvern. pic.twitter.com/EHqmYbClu0— NEXTA (@nexta_tv) October 19, 2022 Ziarul arată că, de pe aceste proprietăți, pot fi urmărite semnalele electronice, pot fi bruiate aceste semnale sau pot fi lansate drone. Citește și: SONDAJ Majoritate zdrobitoare pentru desființarea pensiilor speciale. Peste 60% vor reducerea aparatului bugetar și tăierea sporurilor Uniunea Europeană a vrut să impună sancțiuni patriarhului Chiril, dar Ungaria s-a opus vehement. Canada și Marea Britanie l-au sancționat pe șeful bisericii ortodoxe ruse, un susținător necondiționat al invaziei din Ucraina și al lui Vladimir Putin.

Rusia a început evacuarea civililor din Herson Foto: Twitter
Internațional

Rusia a început evacuarea civililor din Herson

Rusia a început evacuarea civililor din Herson, arată imaginile difuzate azi de presa pro-rusă. Administrația instalată de Kremlin a început de marți seara să facă apel la evacuarea civililor de partea cealaltă a râului Nipru. Potrivit unor estimări ucrainene, ar urma să fie evacuate circa 50-60.000 de persoane, cu ajutorul unor ferry-boaturi. Potrivit TASS, evacuarea va dura 5-6 zile. Un avans al trupelor ucrainene pare iminent. Presa din Ucraina consideră că, din acest motiv, civilii sunt folosiți ca scuturi umane. It is very likely that if/when the Russian military withdraws Kherson, it will be using the human shield of civilians it will also be forcibly “evacuating” across the Dnipro.This would be a grave violation (unsurprisingly) that would nonetheless prevent Ukrainian attacks.— Illia Ponomarenko ?? (@IAPonomarenko) October 19, 2022 Rusia a început evacuarea civililor din Herson Însă administrația impusă de Moscova în regiunea Herson susține că populația este „relocată” din cauza „amenințării de inundații care ar putea avea loc dacă armata ucraineană va ataca centrala hidroelectrică Kakhovka”. Foto: Twitter Populația care părăsește orașul trebuie să aibă hrană și apă pentru trei zile, precum și îmbrăcăminte călduroasă. Fiecare civil poate transporta 50 de kilograme, iar administrația rusă a făcut un sumar a ceea ce trebuie evacuat - de exemplu documente, care trebuie ținute în plicuri izolate - și a cerut ca bagajele să fie marcate cu nume, data nașterii și adresă. Harta: ISW „În Herson, a început deplasarea organizată a locuitorilor de cealaltă parte a Niprului”, titra TASS, în această dimineață. Russia’s so-called evacuation of Kherson City has begun, state media reports, ahead of an expected Ukrainian advance pic.twitter.com/Apn6myjUKN— Matthew Luxmoore (@mjluxmoore) October 19, 2022 „Din portul Herson a început o deplasare organizată a locuitorilor de pe malul drept al regiunii Herson către malul stâng al Niprului. Acest lucru a fost anunțat miercuri în administrația orașului Alyoshki. „În Herson, a început o mișcare organizată a locuitorilor de cealaltă parte a Niprului”, se arată pe canalul Telegram al administrației. „Pentru aceasta, au fost lansate ferry-boaturi care transportă oamenii de la Herson la Alyoshki și la Golaya Pristan. Acolo va fi desfășurat și un centru de cazare temporară (…) Administrația a adăugat că în acest moment au fost lansate două rute din portul fluvial Herson - două către Alyoshki și una către Golaya Pristan. Angajații Ministerului pentru Situații de Urgență sunt amplasați în puncte de cazare temporară, iar apoi selectează oamenii în funcție de direcțiile de deplasare ulterioară”, scrie TASS. Citește și: SONDAJ Majoritate zdrobitoare pentru desființarea pensiilor speciale. Peste 60% vor reducerea aparatului bugetar și tăierea sporurilor

Rușii recunosc: Herson, situație foarte dificilă (sursa: kremlin.ru)
Internațional

Rușii recunosc: Herson, situație foarte dificilă

Rușii recunosc: Herson, situație foarte dificilă. Un înalt oficial al armatei ruse a declarat marţi că situaţia de pe teren în Ucraina este "tensionată" pentru trupele sale în faţa unei contraofensive ucrainene, în special la Herson, oraş a cărui populaţie urmează să fie evacuată în curând, după mai multe eşecuri semnificative ale forţelor ruse în estul şi sudul ţării. Rușii recunosc: Herson, situație foarte dificilă "Situaţia din zona operaţiunii militare speciale poate fi descrisă ca fiind tensionată. Inamicul nu renunţă la încercările sale de a ataca poziţiile trupelor ruseşti", a declarat pentru televiziunea publică rusă Rossia 24 generalul Serghei Surovikin (foto), responsabil cu operaţiunile ruseşti în Ucraina de zece zile, citat de TASS. "Regimul ucrainean încearcă sa spargă apărarea noastră", adunându-şi "toate rezervele" pentru o contraofensivă, a spus el. Citește și: Scandalul dronelor iraniene folosite de ruși în Ucraina ia amploare: Occidentul acuză regimul de la Teheran, Kievul vrea ruperea relațiilor diplomatice cu Iranul Potrivit generalului Surovikin, situaţia este "foarte dificilă" în special la Herson, capitala regiunii omonime ocupate militar de Rusia din primăvară şi anexată în septembrie în sudul Ucrainei, din cauza atacurilor ucrainene care vizează "infrastructurile sociale, economice şi industriale" ale oraşului.

Scandalul dronelor iraniene din Ucraina, masiv (sursa: Twitter/Defense of Ukraine)
Eveniment

Scandalul dronelor iraniene din Ucraina, masiv

Scandalul dronelor iraniene din Ucraina, masiv. Ministrul ucrainean al afacerilor externe, Dmitro Kuleba, i-a propus marţi preşedintelui său, Volodimir Zelenski, ruperea relaţiilor diplomatice cu Iranul, acuzat că a furnizat drone Moscovei pentru bombardamentele sale asupra Ucrainei, informează AFP. Scandalul dronelor iraniene din Ucraina, masiv "Date fiind numeroase distrugeri cauzate de drone iraniene infrastructurii civile din Ucraina, de morţi şi de răniţi cauzaţi poporului nostru (...), supun examinării preşedintelui (Zelenski) o propunere de a rupe relaţiile diplomatice cu Iranul", a declarat Kuleba într-o postare video pe Facebook. Potrivit şefului diplomaţiei ucrainene, Teheranul a furnizat drone iraniene Rusiei "spunându-ne în acelaşi timp că este împotriva războiului şi că nu susţine niciuna dintre părţi". În ultimele zile, Kievul a denunţat de mai multe ori utilizarea de către Rusia a unor drone de fabricaţie iraniană - în special drone Shahed 136 sau drone kamikaze - pentru a lovi infrastructuri energetice civile în Ucraina. Ministerul Apărării de la Kiev a publicat încă din septembrie dovezi. "Acţiunile Iranului sunt răutate şi minciuni" Pentru a-şi justifica propunerea adresată preşedintelui Zelenski, Kuleba a subliniat "apariţia de rapoarte asupra posibilităţii ca Iranul să continue să furnizeze arme Rusiei", după ce articole de presă au evocat o viitoare livrare de rachete sol-sol iraniene forţelor armate ruse. "Acţiunile Iranului sunt răutate şi minciuni, pe care noi nu le tolerăm", a subliniat Kuleba în această postare video, estimând că "Teheranul poartă întreaga răspundere pentru distrugerea relaţiilor cu Ucraina". Cu toate acestea, Dmitro Kuleba a promis că va reveni asupra acestei poziţii "dacă Iranul va înceta să furnizeze arme Rusiei". Peskov: Tehnologia este rusească Rusia şi Iranul resping acuzaţiile formulate de Kiev şi ţări occidentale că în atacurile din Ucraina sunt folosite drone iraniene Shahed 136 care explodează la impact. Purtătorul de cuvânt al preşedinţiei ruse, Dmitri Peskov, a declarat marţi presei că Rusia utilizează aeronave fără pilot (unmanned aerial vehicle, UAV) de fabricaţie internă şi că întrebarea privind achiziţiile de drone iraniene ar trebui adresată Ministerului Apărării, relatează agenţia rusă de presă TASS. "Nu, nu avem astfel de informaţii. Tehnologia care este folosită este rusească. Ştiţi acest lucru. Are nume ruseşti. Toate celelalte întrebări le puteţi adresa Ministerului Apărării. Nu, nu avem astfel de informaţii", a răspuns Peskov când a fost întrebat dacă Rusia a cumpărat sau foloseşte UAV-uri iraniene. Iranul, "balet" diplomatic La rândul său Iranul dezminte că a furnizat Rusiei drone pe care să le folosească în Ucraina. "Ştirea despre faptul că Iranul furnizează drone Rusiei are ambiţii politice şi este răspândită de surse occidentale. Nu am furnizat armament niciunei părţi din ţările aflate în conflict", a declarat luni purtătorul de cuvânt al Ministerului iranian de Externe, Nasser Kanaani, în timpul conferinţei de presă săptămânale. Citește și: Israelul poate schimba jocul în Ucraina: ca răspuns la furnizarea de echipamente militare Rusiei de către Iran, Tel Avivul ar putea trimite arme de ultimă generație Kievului "Republica Islamică Iran respinge categoric şi condamnă ferm afirmaţiile nefondate şi nedovedite potrivit cărora ar fi vândut vehicule aeriene fără pilot la bord în scopul utilizării lor în conflictul din Ucraina", precizează marţi şi Ambasada Iranului în România într-un comunicat de presă. Aceasta dă asigurări că guvernul de la Teheran "este pregătit să se angajeze în mod constructiv într-o cooperare tehnică şi de expertiză comună pentru a clarifica acuzaţiile nefondate formulate împotriva Iranului". "Încă de la începutul crizei din Ucraina, Republica Islamică Iran a adoptat o poziţie clară, consecventă şi de neclintit, subliniind că toate statele membre ale ONU trebuie să respecte pe deplin scopurile şi principiile consacrate în Carta Naţiunilor Unite, precum şi dreptul internaţional, inclusiv suveranitatea, independenţa, unitatea şi integritatea teritorială", se mai spune în comunicatul reprezentanţei diplomatice a Iranului la Bucureşti. SUA și Marea Britanie confirmă: Dronele, iraniene Departamentul de Stat al SUA a semnalat că, potrivit evaluării sale, drone iraniene au fost folosite în atacul de luni dimineaţă, la oră de vârf, asupra Kievului, iar purtătoarea de cuvânt a Casei Albe Karine Jean-Pierre a acuzat Teheranul că a minţit atunci când a declarat că Rusia nu a folosit drone iraniene în Ucraina. Kievul a arătat deja în mai multe rânduri fotografii ale unor drone iraniene Shahed 136 folosite de Rusia, marcate în această ţară cu numele rusesc Gheran-2, cel mai recent cu o zi înainte, într-un alt atac asupra capitalei, relatează EFE marţi. Epava a cel puţin unei drone poartă numele rusesc Gheran-2. Forţele aeriene ucrainene au anunţat că Rusia a atacat luni teritoriul ucrainean cu 43 de drone sinucigaşe, dintre care 37 au fost doborâte de Kiev. Cel puţin 86% dintre dronele distruse erau Shahed, a afirmat la televiziune reprezentantul comandamentului forţelor aeriene, Iuri Ihnat. În plus, preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a menţionat luni explicit dronele Shahed "iraniene" în obişnuitul său discurs de seară. Iar consilierul său Mihail Podoliak a scris pe Twitter că Iranul este direct responsabil pentru moartea de civili ucraineni şi a făcut apel la înăsprirea sancţiunilor împotriva acestei ţări. Serviciile secrete britanice au semnalat marţi că Rusia, în atacurile sale masive asupra ţintelor ucrainene începând cu 10 octombrie, a folosit rachete de croazieră, rachete antiaeriene sol-sol şi "vehicule aeriene fără pilot de unică folosinţă Shahed 136 furnizate de Iran". "Este foarte probabil ca un obiectiv cheie al acestei campanii de atacuri să fie acela de a provoca daune pe scară largă reţelei de distribuţie a energiei din Ucraina", potrivit Londrei.

Delir poetic al unui oficial rus, Kirill Stremousov (sursa: Telegram/Kirill Stremousov)
Eveniment

Delir poetic al unui oficial rus

Delir poetic al unui oficial rus, Kirill Stremousov, instalat, în aprilie 2022, în funcția de comandant adjunct al regiunii ocupate Herson: el a recitat, într-un mesaj video, un poem în care susține că întreaga lume este rusă. Mesajul a devenit viral și a provocat nenumărate ironii. Fost blogger, în trecut el a organizat seminarii despre o abordare mistică a unui stil de viață sănătos și a devenit un adept al teoriei conspiraționiste post-sovietice neo-pagane și neo-staliniste „Concepția securității sociale”. Delir poetic al unui oficial rus Acum, el recită poeme despre granița Rusiei, stabilită cu tancul. This poetry performance by Russian-installed Kherson official Kirill Stremousov is truly one of the most bizarre things I have ever seen pic.twitter.com/C1Hh1fDTeq— Francis Scarr (@francis_scarr) October 18, 2022 „Văd Praga, Varșovia, Budapesta și București/ Aceasta este națiunea rusă (...) Văd pagode în Sri Lanka, văd Coreea și China/ Peste tot unde conduc tancul, este țara mea iubită (...) Văd Amazonul și văd și crocodili/ Este Rusia, este pământul meu natal (...) Sunt indieni care fumează pipa și îmi oferă și mie/ Întreaga lume îi iubește pe ruși”, recită reprezentantul ocupanților ruși din Herson. Potrivit unor coemntatori de pe Twitter, el ar fi scris că vor urma referendumuri prin care întreaga omenire ar urma să ceară alipirea la Rusia. Rușii îi bat pe ucraineni și când fug Acum câteva săptămâni, Stremousov a explicat într-o intervenție în direct la postul Rossiya-1 o manevră tactică „iscusită” a trupelor de invazie: când se retrag de fapt înaintează. On Monday, Russian-installed official in Kherson Kirill Stremousov told Russian state TV that no one was panickingHe also explained that Russian troops were employing a cunning tactical manoeuvre"When we retreat it means we're going forward" pic.twitter.com/BykHinXCdb— Francis Scarr (@francis_scarr) October 5, 2022 „Revenind la toate acele contraofensive, după cum le zic unii oameni, știți, este ca o placă stricată. Practica arată că toate acele contraofensive se termină în derută completă și eliminarea letală a celor care sunt în ofensivă. Acesta este motivul pentru care nu intrăm în panică”, a susținut Kirill Stremousov. Stremousov este cel care s-a filmat în cu podul Antonovskiy de peste Nipru în fundal pentru a sublinia acest lucru și a arăta că se află în continuare în Herson. La sfârșitul lunii august el a fost pe larg ridiculizat pe rețelele de socializare, inclusiv cele rusești, după ce a distribuit o filmare video în care a vorbit despre „contraofensiva zadarnică” a Rusiei. Citește și: Șefii serviciilor secrete din țările baltice, despre mentalitatea Rusiei: „cruzime”, „viața nu are nici o valoare”, „Ivan cel Groaznic”. „Majoritatea este responsabilă”, spune unul dintre ei Însă internauții au remarcat imediat că acesta și-a transmis mesajul în timp ce se afla în Rusia, în spatele său putând fi văzută emblematica catedrală Buna Vestire din Voronej, una dintre cele mai mari biserici ortodoxe din lume.

Șefii serviciilor secrete, despre mentalitatea Rusiei Foto: Kremlin.ru
Eveniment

Șefii serviciilor secrete, despre mentalitatea Rusiei

Șefii serviciilor secrete din țările baltice vorbesc, într-un articol din revista Eesti Ekspress, despre mentalitatea Rusiei, încercând să explice războiul din Ucraina și masacre precum cel de la Bucha. „În mod surprinzător, șefii tuturor celor trei agenții de contrainformații baltice răspund cu același nume când întreb despre originile mentalității actuale a Rusiei: Ivan cel Groaznic”, se arată în articolul intitulat „«Viața oamenilor nu are nicio valoare acolo»: ofițerii de contrainformații baltici vorbesc deschis despre cruzimea rusă”. I recommend reading this article. The Estonian weekly Eesti Ekspress interviewed the heads and several employees of Estonia’s, Latvia’s, and Lithuania’s state security agencies. This is what they had to say regarding #Russia.?https://t.co/WeO0Q08q89— Kaja Kallas (@kajakallas) October 17, 2022 Șefii serviciilor secrete, despre mentalitatea Rusiei „Războiul din Ucraina nu este războiul lui Putin. Cruzimea nu este a lui Putin. Violurile, crimele, ochii tăiați, spânzurările și cadavrele arse nu sunt tactici speciale folosite de liderul Rusiei. Este Rusia ca un întreg. „Majoritatea rușilor sunt de vină”, spune Arnold Sinisalu, șeful serviciului estonian de securitate internă. Colegilor occidentali le este uneori greu să creadă asta. „Sunt cu siguranță mai naivi și mai optimiști decât noi”, spune un ofițer de contrainformații din țările baltice”, scrie Eesti Ekspress. Ofițerii de informații din statele baltice se plâng că nici acum mulți din Vest nu și-au schimbat mentalitatea. „Cu toate acestea, problemele persistă în rândul politicienilor și șefilor agențiilor de informații străine. Negare. Respingere. Reduc totul la Putin și la cel mai apropiat cerc al său, pentru că nu ar trebui să-i încadrezi pe toți rușii sau să crezi că există caracteristici naționale comune. Concluziile ofițerilor de contrainformații din Marea Baltică despre Rusia sunt opuse. După cum remarcă cineva: „Înțelegerea noastră a fost radical opusă a Occidentului.” Locuim alături de o țară ai cărei cetățeni aderă în primul rând la un cod de forță. Războiul din Ucraina nu a fost o surpriză, ci mai degrabă o progresie logică. Și la un moment dat, se va repeta din nou”, mai arată revista estonă. „Sunt animale” Ofițerii serviciilor de securitate din țările baltice nu descriu imperialismul și brutalitatea Rusiei ca pe o tactică militară, ci ca pe o normă socială agresivă. „Am crezut că mentalitatea lor s-a schimbat de-a lungul anilor. Ar fi fost normal. Dar m-am înșelat“, spune Darius Jauniškis, șeful serviciilor lituaniene de securitate. Jauniškis compară societatea rusă contemporană cu mongolii medievali. Deși Lituania și-a unit odată forțele cu prinții ruși pentru a contracara hoardele mongole, el crede că Rusia a schimbat tabăra, având în vedere comportamentul ofițerilor și soldaților săi. „Sunt animale”, spune el sincer. Jauniškis este foarte conștient de faptul că astfel de declarații nu sunt corecte din punct de vedere politic și precizează că ele nu au nimic de-a face cu caracteristicile naționale sau cu toți rușii. Citește și: Drone neidentificate, deasupra unor instalații de gaz norvegiene. Se suspectează tentative de sabotaj comandate de Moscova Șefii serviciilor statelor baltice mai arată că Rusia nu se va schimba după moartea lui Putin: această țară va continua să fie o amenințare pentru întreaga regiune.

Israelul ar putea trimite arme Ucrainei (sursa: Facebook/Israeli Defense Forces)
Internațional

Israelul ar putea trimite arme Ucrainei

Israelul ar putea trimite arme Ucrainei. Fostul preşedinte rus şi actual număr doi al Consiliului de Securitate al Rusiei, Dmitri Medvedev, a avertizat Israelul că livrarea de arme către Ucraina va "distruge" relaţia cu Rusia. Israelul ar putea trimite arme Ucrainei "Israelul pare să se pregătească să livreze arme regimului de la Kiev. Este un pas foarte imprudent. El va distruge toate relaţiile interstatale dintre ţările noastre", a declarat vicepreşedintele Consiliului de Securitate al Rusiei pe contul său de Telegram. Dacă o astfel de decizie este într-adevăr luată, Israelul ar avea "motive să-i declare pe Bandera şi Şuhevici eroii săi", a adăugat acesta. Medvedev se referea la controversaţii Stepan Bandera şi Roman-Taras Şuhevici, văzuţi de unii ucraineni drept eroi care au luptat pentru independenţă, iar de alţii, criminali de război antisemiţi, implicaţi în uciderea a până la 100.000 de evrei şi polonezi în timpul celui de-al doilea Război Mondial. Doar echipamente militare neletale Ministrul israelian al diasporei, Nahman Shai, a declarat într-un tweet că ţara sa ar trebui să înceapă să ofere asistenţă militară Ucrainei, pe măsură ce Iranul ar fi furnizat rachete balistice Rusiei, aminteşte agenţia de presă rusă Interfax. Citește și: Pentru că a furnizat Rusiei drone ucigașe, Iranul trebuie sancționat mai dur de UE, susține Kievul În mai, potrivit relatărilor, Israelul nu a permis Berlinului să furnizeze Ucrainei rachete antitanc fabricate în Germania cu tehnologie israeliană şi sub licenţă israeliană. Un purtător de cuvânt al Ministerului Apărării israelian a spus atunci că ţara sa va furniza Ucrainei doar echipamente militare neletale. În postarea sa, Medvedev a reînnoit acuzaţiile de "nazism" la adresa Ucrainei, una dintre justificările prezentate de Moscova pentru a explica invazia împotriva vecinului său, notează France Presse. No comment Întrebată despre aceste comentarii, o purtătoare de cuvânt a premierului israelian, Yair Lapid, a declarat că afirmaţiile lui Medvedev nu vor fi comentate de cabinetul său. În trecut, Ucraina a cerut Israelului să o sprijine în faţa Rusiei, în contextul în care autorităţile israeliene şi ruse menţin relaţii strânse. Autorităţile israeliene şi-au limitat până acum cooperarea cu Ucraina la ajutor umanitar şi livrări de materiale neletale pentru a menaja relaţia lor cu Moscova, notează France Presse. Israelul a devenit de asemenea un refugiu pentru criticii Kremlinului şi chiar celebrităţi ruse s-au mutat acolo de la ofensiva Rusiei din 24 februarie împotriva vecinului său.

Un Su-34 a căzut peste un bloc de locuințe Foto: Twitter
Eveniment

Un Su-34 a căzut peste un bloc de locuințe

În orașul Eisk, din Rusia, un Su-34 a căzut peste un bloc de locuințe, scrie agenția de presă Interfax. Eisk este un oraș din regiunea Krasnodar cu o populație de circa 83.665 locuitori. Incidentul a fost confirmat de ministerul rus al Apărării, care a susținut că era un zbor de antrenament. UPDATE 19.39: Aeroportul militar era extrem de apropiat de oraș, un dezastru era previzibil, scriu analiștii pe rețelele sociale. Foto: Twitter UPDATE 19.30: Numărul apartamentelor distruse: 45. Piloții s-au salvat. Cauza accidentului: păsări au lovit motorul, scrie Meduza, citând un comandant militar. Avionul avea muniție de război. Într-o filmare de pe twitter se vede clar momentul în care motorul avionului explodează: ‼️?? BREAKING: The moment of the crash of the Su-34 in Yeysk. The footage shows how the engine of the plane flashes, it begins to lose altitude, falls and explodes. #Russia pic.twitter.com/3w5ZGIzdC6— Maimunka News (@Tb4O2u9c7MmZPmR) October 17, 2022 UPDATE 19.20: Un prim mort și trei grav răniți, spitalizați, inclusiv un copil, însă se așteaptă ca numărul victimelor să crească. Însă pilotul - după alte surse „piloții”, fiind doi, la un zbor de antrenament - ar fi scăpat. Motorul avionului ar fi cedat/ luat foc, susține ministerul rus al Apărării. În una din fotografiile de pe rețelele sociale se vede clar parașuta unuia dintre piloți, în dreapta-sus imaginii, nu departe de blocul in flăcări. Foto: Twitter Un Su-34 a căzut peste un bloc de locuințe Localitatea este port la Marea Azov, lângă Marea Neagră, nu departe de Mariupol. În oraș se află un aeroport militar, care este folosit ca bază de antrenament pentru aviația marinei militare a Rusiei. What is reportedly a military jet has crashed into a residential building in the port city of Yeysk, Krasnodar Oblast.Currently unknown how the plane fell or the number of casualties. pic.twitter.com/4f0lcirs7U— Damage Control (@WarInUkraineYet) October 17, 2022 Deocamdată nu se cunosc cauzele accidentului. Nu există informații nici despre numărul victimelor, deși avionul pare să fi căzut peste un complex rezidențial de nouă etaje. Însă, potrivit site-ului Meduza, avionul era „complet înarmat” - s-ar fi auzit mai multe explozii la locul accidentului. Acest site scrie că 15 apartamente ar fi fost distruse. Footage is circulating of what is reportedly the aftermath of a Russian Su-34 crashing into a block of flats in the city of Yeysk in Krasnodar TerritoryJudging by the bangs, it was loaded up with ammunitionThe pilot apparently managed to eject pic.twitter.com/AZmPBHsADX— Francis Scarr (@francis_scarr) October 17, 2022 TASS precizează că toate cele nouă etaje sunt în flăcări, iar ambulanțele și elicopterele se îndreaptă spre locul accidentului. Pilotul ar fi reușit să se catapulteze - in imagini se vede clar o parașută, nu departe de locul incendiului. Citește și: EXCLUSIV Miniștrii Grindeanu și Bode și-au împărțit Consiliul de Administrație al Autorității Aeronautice Civile: au pus prieteni și subordonați politic (unul e agricultor) Vom reveni.

Rusia trimite în Belarus tancuri, blindate (sursa: mil.ru)
Internațional

Rusia trimite în Belarus tancuri, blindate

Rusia trimite în Belarus tancuri, blindate, la graniţa acestei ţări cu Ucraina. Este vorba de circa 170 de tancuri, 200 de vehicule blindate şi 100 de piese de artilerie şi mortiere, în cadrul grupării militare ruso-belaruse ce cuprinde efective de circa 9.000 de soldaţi, a anunţat luni Ministerul belarus al Apărării, citat de agenţia EFE. Rusia trimite în Belarus tancuri, blindate Primele trenuri cu militari ruşi au sosit sâmbătă în Belarus, iar duminică au aterizat acolo şi avioane militare ruseşti. Preşedintele belarus Aleksandr Lukaşenko a anunţat săptămâna trecută că a convenit cu omologul său rus Vladimir Putin crearea acestei grupări, pe care a descris-o ca fiind "pur defensivă", după ce a acuzat NATO că-şi sporeşte prezenţa militară în apropierea Belarusului şi că înarmează Polonia şi ţările baltice. Citește și: Pentru că a furnizat Rusiei drone ucigașe, Iranul trebuie sancționat mai dur de UE, susține Kievul În acest timp, la Kiev sporesc temerile că Rusia ar putea folosi din nou Belarusul ca platformă de lansare a unei ofensive asupra nordului Ucrainei, la fel cum s-a întâmplat la începutul invaziei lansate pe 24 februarie, când trupele ruse au ajuns până aproape de capitala ucraineană, de unde între timp s-au retras pentru a se concentra pe sudul şi estul Ucrainei. Noile deplasări de trupe ruseşti în Belarus ar putea fi şi o tactică de a forţa armata ucraineană să-şi disloce trupe în nordul ţării, pentru a-i slăbi potenţialul în contraofensivele duse pe celelalte fronturi.

Iranul trebuie sancționat dur de UE (sursa: Twitter/Dmytro Kuleba)
Internațional

Iranul trebuie sancționat dur de UE

Iranul trebuie sancționat dur de UE. Ucraina a cerut luni Uniunii Europene mai multe sancţiuni împotriva Iranului, după o serie de lovituri cu drone kamikaze în Kiev, în urma cărora cel puţin trei persoane au fost ucise, Rusia fiind acuzată că a folosit dispozitive de fabricaţie iraniană pentru bombardamentele sale. Iranul trebuie sancționat dur de UE Trebuie "impuse sancţiuni împotriva Iranului pentru furnizarea de drone Rusiei", a declarat pe Twitter ministrul de externe ucrainean, Dmitro Kuleba. Totodată, şeful diplomaţiei ucrainene a făcut apel la statele occidentale să furnizeze ajutor militar suplimentar în condiţiile în care forţele armate ruse continuă să atace Kievul şi alte oraşe ucrainene cu lovituri aeriene, relatează dpa. Citește și: BREAKING VIDEO Kievul, atacat cu drone kamikaze rusești luni dimineață "Sunt probabil primul ministru de Externe care se adresează UE (Consiliul Afaceri Externe - CAE) dintr-un adăpost aerian din cauza sirenelor care anunţă bombardamente", a scris Kuleba pe Twitter, referindu-se la o reuniune a miniştrilor de externe din UE ce se desfăşoară la Luxemburg şi la care Dmitro Kuleba participă prin videoconferinţă.

Orban nu-l abandonează pe Putin Foto: Kremlin.ru
Eveniment

Orban nu-l abandonează pe Putin

Viktor Orban nu-l abandonează pe Putin: insistă să se ridice sancțiunile împotriva Rusiei. Zoltan Kovacs, secretar de stat pentru comunicare internațională la cabinetul premierului Ungariei, a anunțat, azi, pe Twitter că aceasta a fost propunerea făcută azi de Orban în cadrul unei videoconferințe cu președintele Consiliului European, Charles Michel, și mai mulți șefi de guvern din UE. Orban nu-l abandonează pe Putin „Sancțiunile nu sunt însoțite de propuneri de reducere a prețurilor. Acum, suferim de inflația sancțiunilor și plătim o suprataxă de sancțiune pentru energie. Singura soluție este ca UE să renunțe la politica de sancțiuni”, a scris Kovacs, relatând mesajul premierului Ungariei. (1/2) .@PM_ViktorOrban in video call with @CharlesMichel in advance of EU summit: Sanctions lack proposals to reduce prices. Now, we suffer from sanction inflation and are paying a sanction surcharge for energy. The only solution is for the EU to abandon sanctions policy.— Zoltan Kovacs (@zoltanspox) October 17, 2022 La videoconferință au mai participat premierul Maltei, Roberto Abela, al Belgiei, Alexander de Croo, al Greciei, Kiriákosz Micotákisz, și al Sloveniei, Robert Golob. Citește și: EXCLUSIV Miniștrii Grindeanu și Bode și-au împărțit Consiliul de Administrație al Autorității Aeronautice Civile: au pus prieteni și subordonați politic (unul e agricultor) „Ungaria a cheltuit 7 miliarde de euro pentru importurile nete de energie în 2021. Această factură de energie va crește la 17 miliarde de euro anul acesta. Acesta este elefantul din camera pe care Comisia ar trebui să se concentreze”, a scris și Viktor Orban, pe Twitter. What is the European interest? To switch Russian energy dependence to US energy dependence? No. We need energy independence instead. pic.twitter.com/fCt46YKaWp— Orbán Viktor (@PM_ViktorOrban) October 14, 2022 Zilele trecute, la o conferință ținută la Berlin, premierul Ungariei a spus că nu este interesul Ungariei să schimbe dependența energetică de Rusia cu dependența de SUA. „Avem nevoie de independență energetică”, a spus Orban, fără a preciza ce face în acest scop.

Mircea Marian
Opinii

Clientela PSD bate orice interes național

Decizia de a-l menține în Guvern pe Vasile Dîncu este un gest de o lașitate inexplicabilă, imposibil de justificat de așa-zisa „stabilitate politică”. Unde sunt azi zmeii care doreau să mergem la război cu Olanda și cu tot Vestul fiindcă, chipurile, nu ne lasă în Schengen? Nu au nimic de spus despre faptul că menținem în Executiv și-n CSAT un ins care a ajutat propaganda Kremlinului și ne-a pus într-o situație jenantă și la NATO, și-n Ucraina? Cu cine ar merge România la război, dacă această guvernare este atât de lipsită de curaj încât nu este în stare să arunce la gunoi un personaj care face jocurile Moscovei? Care face constant jocurile Moscovei! Nu o spun doar eu, a afirmat-o chiar azi un deputat PNL, Alexandru Muraru, consilier al premierului Ciucă: „Când ești ministrul Apărării unei țări NATO, când participi la ministeriala NATO alături de toți ceilalți miniștri ai Apărării din statele NATO și tu vii la masa lor, știind că în țara ta ai produs asemenea alegații care nu fac altceva decât să facă jocul Rusiei, sigur că aceste lucruri sunt absolut inacceptabile (...)Toate aceste declarații au fost luate și rostogolite de presa rusă. (...) Ele au fost folosite împotriva NATO, în societatea rusă (...) Mai grav decât asta este că domnul Vasile Dîncu nu este la prima greșeală, nu este la prima astfel de afirmație”. Să nu mi se spună, vă rog, că importantă este stabilitatea politică, care a justificat și aducerea PSD la guvernare, și menținerea în Executiv a aplaudacilor udemeriști ai lui Viktor Orban! Nu cred că așa-zisa stabilitate poate justifica faptul că avem un ministru de Finanțe care a luat bani ca să facă propagandă împotriva parteneriatului strategic cu SUA și în favoarea unei companii chinezești. Nu cred că așa-zisa stabilitate poate justifica menținerea în Guvern a unui ministru al Apărării care în mod repetat lansează baloane de încercare în care preia mesajele Moscovei. Însă clientela PSD a zdrobit orice interes național. În această guvernare, PNL a pierdut trei miniștri - demiși din motive de imagine - în timp ce PSD doar unul, pe Adrian Chesnoiu, când DNA a început ancheta împotriva acestuia. Clientela PSD își apără oamenii trimiși în guvern, pentru că de ei depind contracte, sinecuri, aranjamente - adică foarte mulți bani. Ce se va petrece după menținerea lui Dîncu? Pe plan extern, reconfirmăm faptul că una spunem la Bruxelles și alta facem în mlaștina noastră de acasă. Susținem Ucraina, declarativ, dar păstrăm la Apărare un personaj din zona gri, care face cu ochiul spre Kremlin. Pe plan intern, Dîncu va trage concluzia că se poate: nu cred că mesajele sale dubioase vor înceta. Guvernul i-a cerut să-și „calibreze comunicarea publică”. Probabil că așa va face: nu va mai trage obuze de 155 mm spre ucraineni, le va înfige niște săgeți în spate. În timp ce țări precum Estonia, Finlanda și Polonia au profitat - în sensul bun al cuvântului - de situația din Ucraina și și-au crescut notorietatea și imaginea bună, România băltește trist. Călduț! „Să fie bine, să nu fie rău...”. Eroii noștri se bat la Antena 3 cu Olanda, care, chipurile, nu vrea să ne lase în Schengen, deși știm că un eșec este 99,99% răspunderea celor de la București. PSD a câștigat, azi. Și, ca de obicei când câștigă PSD, România pierde.

Kievul, atacat cu drone kamikaze rusești (sursa: Facebook/Volodimir Zelenski)
Internațional

Kievul, atacat cu drone kamikaze rusești

Kievul, atacat cu drone kamikaze rusești. Mai multe explozii au fost auzite luni dimineaţă la Kiev, la exact o săptămână după loviturile ruseşti asupra capitalei Ucrainei, au constatat jurnaliştii ai agenţiei France Presse. Kievul, atacat cu drone kamikaze rusești Trei explozii au fost auzite succesiv în jurul orelor 06:35, 06:45 şi 06:58 (3:35, 3:45 şi 3:58 GMT). Sirenele de alertă aeriană au răsunat cu puţin timp înainte de prima explozie. Președintele Volodimir Zelenski a postat un video și un scurt text pe Facebook în legătură cu atacul. Luni, 10 octombrie, bombardamente ruseşti de o amploare fără egal timp de luni de zile au lovit Kievul şi alte oraşe din Ucraina, ucigând cel puţin 19 persoane, rănind 105 şi stârnind un protest internaţional. Marţi, Rusia - care a suferit numeroase eşecuri militare în ultima perioadă -, şi-a continuat tirurile, de o mai mică amploare, lovind în special foarte departe de front instalaţiile energetice din vestul Ucrainei. Tirurile au fost efectuate ca represalii pentru explozia ce a distrus parţial podul rusesc al Crimeii, de mare importanţă strategică, notează AFP. Putin nu mai are rachete Vineri, preşedintele rus Vladimir Putin s-a declarat satisfăcut faţă de aceste lovituri masive şi a considerat că noi bombardamente pe scară largă asupra oraşelor Ucrainei nu sunt necesare "deocamdată". Citește și: Putin confirmă că nu-și mai permite, acum, încă o ploaie de rachete peste Ucraina, deși nu a distrus toate obiectivele. Dar amenință NATO: Dacă intră în luptă, va fi o catastrofă globală Kievul a fost vizat luni dimineaţă devreme de "atacuri cu drone kamikaze", a declarat la rândul său şeful de cabinet al preşedinţiei ucrainene, după o serie de explozii ce au zguduit cartierul Şevcenkiv din centrul capitalei. "Ruşii cred că aceasta îi va ajuta, dar arată disperarea lor", a comentat acest responsabil, Andrii Iermak, citat de AFP.

DeFapt.ro
Investigații jurnalistice, analize, știri la zi
Abonează-te
DeFapt.ro

Ultima oră

Ultima oră