vineri 05 decembrie
Login Abonează-te
DeFapt.ro

Etichetă: romi

14 articole
Internațional

Mii de oameni protestează împotriva unei comunități de romi după uciderea unui sloven

Câteva mii de persoane au manifestat marți, în orașul Novo Mesto, situat în sudul Sloveniei, pentru a cere guvernului „măsuri de securitate radicale” după moartea unui bărbat atacat de un individ presupus a fi membru al comunității rome. Protest organizat la apelul primarului „Guvernul ne-a abandonat”, a declarat un tânăr recepționist de hotel, în vârstă de 24 de ani, în timp ce mulțimea purta tricouri negre cu mesajul „Suntem toți Aco”, porecla lui Aleš Šutar, victima agresiunii. Citește și: Judecătoarele lui Grindeanu, atac grupat împotriva lui Kelemen Hunor: judecătorii nu dau „consultaţii în probleme de competenţa Curţii Constituţionale” Bărbatul de 48 de ani a decedat sâmbătă, iar fotografii cu el au fost distribuite în întreg orașul de aproximativ 40.000 de locuitori. Manifestația a fost organizată la apelul primarului Gregor Macedoni, iar coloana de protestatari s-a format la ora 16:00 GMT, pornind din centrul orașului. Pe măsură ce marșul a înaintat, numărul participanților a crescut constant, transformând demonstrația într-una dintre cele mai ample din ultimii ani în regiune. Cereri pentru intervenția guvernului și demisii politice Manifestanții i-au cerut premierului liberal Robert Golob să adopte „măsuri radicale” pentru restabilirea securității publice, promisiune făcută după incidentul mortal de sâmbătă. Tragedia a dus deja la demisia miniștrilor de interne și al justiției, în contextul criticilor tot mai puternice privind creșterea infracționalității. Mulți protestatari au acuzat comunitatea romă de implicare în tot mai multe acte de violență și delicte, cerând autorităților o reacție mai fermă. Reacția Consiliului romilor: „Se amplifică ura” În replică, Darko Rudaš, membru al Consiliului romilor din Slovenia, a avertizat că măsurile radicale cerute nu vor face decât să „amplifice sentimentul antirom”. Acesta a denunțat pasivitatea autorităților locale din zona unde s-a produs tragedia, subliniind că în alte regiuni ale țării incidentele sunt rare acolo unde s-a colaborat cu comunitatea romă. Comunitatea romă, între marginalizare și instrumentalizare politică Potrivit Consiliului romilor, aproximativ 15.000 de membri ai comunității rome trăiesc în Slovenia, țară cu două milioane de locuitori, membră a Uniunii Europene. Cei mai mulți locuiesc în aproximativ 100 de tabere, însă doar o treime dintre acestea dispun de apă și electricitate. Reprezentanții romilor se tem că tensiunile ar putea fi exploatate politic în perspectiva alegerilor legislative din martie 2026, pentru a alimenta resentimentele etnice. Amnesty International avertizează asupra intoleranței Organizația Amnesty International a atras atenția asupra riscului ca incidentul de sâmbătă să fie instrumentalizat pentru a alimenta intoleranța față de minoritatea romă. Premierul Robert Golob a anunțat desfășurarea de forțe suplimentare de poliție în orașul Novo Mesto și în regiunea Dolenjska. Totodată, a denunțat ani de neglijență în gestionarea problemelor comunității rome și a promis programe sociale suplimentare pentru integrarea locuitorilor din taberele ilegale.

Proteste în Slovenia după uciderea unui bărbat (sursa: n1info.si)
Bărbat ucis de romi, demisii în guvernul sloven (sursa: Facebook/Boštjan Poklukar)
Internațional

Bărbat ucis de un grup de romi, demisii în guvernul sloven

Miniștrii sloveni de Interne și de Justiție și-au dat demisia duminică, în urma morții unui bărbat de 48 de ani agresat de un grup de romi în orașul Novo Mesto, din sud-estul Sloveniei. Tragedia a provocat o undă puternică de indignare publică și a determinat guvernul să convoace o ședință de urgență. Bărbat ucis de romi, demisii în guvernul sloven Premierul liberal Robert Golob a anunțat că i-a acceptat demisiile ministrului de Interne, Boštjan Poklukar, și ale ministrei Justiției, Andreja Katič, în cadrul unei conferințe de presă desfășurate după o ședință extraordinară a guvernului. Citește și: VIDEO Lupte de stradă foarte violente la Moscova, rușii sunt îngroziți de agresori „Nu ar fi trebuit să se întâmple așa ceva. Miniștrii în cauză și-au asumat responsabilitățile și au demisionat”, a declarat Golob. Cei doi oficiali vor rămâne în funcție până la numirea succesorilor lor, a precizat premierul. Bărbatul, ucis în fața unui bar Incidentul a avut loc sâmbătă noaptea, în fața unui bar din Novo Mesto, potrivit agenției slovene de presă STA. Un bărbat de 48 de ani a fost atacat și bătut de un grup de persoane, după ce venise să-l ia pe fiul său, care fusese anterior amenințat. Victima a murit ulterior la spital din cauza rănilor suferite. Poliția a anunțat arestarea unui tânăr de 21 de ani, cunoscut autorităților pentru fapte anterioare de violență. Tensiuni crescânde între comunitatea locală și minoritatea romă Potrivit presei slovene, atacatorii ar face parte din comunitatea romă din Novo Mesto, unde tensiunile s-au amplificat în ultimul an pe fondul creșterii infracționalității și violențelor minore. Tragedia a reaprins dezbaterea privind integrarea și răspunderea penală a membrilor acestei minorități, estimată la 7.000–12.000 de persoane la nivel național, într-o țară cu aproximativ 2 milioane de locuitori. Comunitatea din Novo Mesto, solidară cu familia victimei Sute de oameni s-au adunat duminică dimineața în centrul orașului Novo Mesto pentru a aduce un omagiu victimei. Participanții au aprins lumânări și au cerut măsuri ferme pentru restabilirea siguranței în oraș. „Aceste violențe arată că problema romilor, asupra căreia atragem atenția de mult timp, se agravează. Instituțiile publice nu au luat măsuri, deși situația este gravă”, a declarat primarul Gregor Macedoni, într-un comunicat publicat online. Primarul cere acțiuni din partea guvernului În urma tragediei, primarul din Novo Mesto a convocat o reuniune de urgență a autorităților locale și a anunțat organizarea unei manifestații publice marți după-amiază, pentru a cere guvernului măsuri concrete de securitate. Guvernul de la Ljubljana a confirmat că, într-o primă etapă, vor fi trimise unități suplimentare de poliție în regiune, pentru a preveni noi incidente și pentru a restabili ordinea publică. O problemă sensibilă în Slovenia Consiliul comunității rome din Slovenia estimează că în țară trăiesc între 7.000 și 12.000 de romi, majoritatea în regiunile sudice și sud-estice. Autoritățile au recunoscut în repetate rânduri dificultatea de a gestiona tensiunile dintre comunitățile locale și populația romă, un subiect care reapare periodic în dezbaterile publice din Slovenia.

Tentativă de omor asupra unui frizer (sursa: ziaruldeiasi.ro)
Eveniment

Interlopul Vandam, cu bâta la frizerul care nu ar tunde romi. Frizerul avea crosă de golf

Tentativă de omor asupra unui frizer. Un interlop ieșean cunoscut sub numele de Vandam a fost acuzat de tentativă de omor, după ce a încercat să lovească intenționat cu mașina un frizer din cartierul Canta. Tentativă de omor asupra unui frizer Conflictul ar fi pornit de la refuzul frizerului de a tunde persoane de etnie romă, fapt care a declanșat reacția violentă a agresorului. Citește și: EXCLUSIV De ce nu a semnat Oana Țoiu declarația în sprijinul Georgiei, deși 17 omologi din UE au făcut-o Însoțit de doi complici și înarmat cu spray lacrimogen, Vandam a provocat un scandal la salon, dar frizerul a reușit să se apere și să scape nevătămat. Interlopul va fi cercetat penal, iar fapta este încadrată drept tentativă la omor. Continuarea, în Ziarul de Iași

Identități rome: Căldărari, Pletoși, Ursari, Lingurari (sursa: ziaruldeiași.ro)
Eveniment

Ce sunt Căldărarii, Pletoșii, Ursarii și Lingurarii și unde s-au stabilit

Identități rome: Căldărari, Pletoși, Ursari, Lingurari. La Iași trăiesc numeroase grupuri de romi, fiecare cu identitate, tradiții și niveluri diferite de integrare socială. Identități rome: Căldărari, Pletoși, Ursari, Lingurari Printre cele mai cunoscute comunități se numără Căldărarii, Pletoșii (Bădănarii), Ursarii și Lingurarii. Citește și: Care este structura anului școlar 2025-2026: cum alternează cursurile cu vacanțele Potrivit Asociației Romilor din Iași, orașul se remarcă printr-o diversitate etnică aparte în peisajul românesc. Acestor grupuri li se adaugă familii rome mai asimilate cultural, unele vorbitoare de romani, altele nu, reflectând un tablou complex al identității rome locale. Continuarea, în Ziarul de Iași

Nicușor Dan, peste Simion la Zmeu (sursa: Facebook/Nicușor Dan)
Politică

Nicușor Dan se poate da Zmeu: în acest sat ieșean cu populație majoritar romă, l-a bătut pe Simion

Nicușor Dan, peste Simion la Zmeu, un sat cu populație majoritar romă din județul Iași. Nicușor Dan, peste Simion la Zmeu Alegerile prezidențiale din comuna Lungani, județul Iași, s-au încheiat cu o victorie categorică pentru George Simion, care a obținut 54,58% din voturile exprimate, în timp ce Nicușor Dan a fost susținut de 45,42% dintre alegători. Citește și: Auristul Piperea îl lasă în offside pe Simion: Nicușor Dan are o legitimitate „foarte mare” Rezultatele din cele patru secții de vot – Lungani, Crucea, Goești și Zmeu – reflectă în mare parte opțiunile dintr-una dintre cele mai sărace localități din județ. Totuși, în satul Zmeu, unde majoritatea populației este de etnie romă (peste 60%), scorul s-a inversat surprinzător: Nicușor Dan a câștigat detașat cu 54,83% din voturi, devansându-l pe contracandidat. Continuarea, în Ziarul de Iași.

Lider al romilor votează cu Nicușor (sursa: ziaruldeiasi.ro)
Eveniment

Lideri ai romilor, indeciși în privința alegerilor. Un bulibașă spune răspicat că votează cu Nicușor

Lider al romilor votează cu Nicușor. Comunitățile rome din județul Iași se mobilizează pentru alegerile de duminică, discutând activ despre direcția de vot. Lider al romilor votează cu Nicușor În Ciurea, Grajduri și Dancu, liderii informali (bulibașii) îndeamnă oamenii să voteze responsabil, în interesul țării. Citește și: Crin Antonescu recunoaște: „Eu nu-l susțin pe Nicușor Dan”. Motivul: nu s-a dezis de Băsescu Mesajul central este clar: „Trebuie să rămânem în Uniune” și să evităm alegerea unui lider arogant. Unii își exprimă deja susținerea pentru Nicușor Dan, considerând că România are nevoie de stabilitate și continuitate. Continuarea, în Ziarul de Iași

Nicușor vrea egalitate pentru copiii romi (sursa: Facebook/Nicușor Dan)
Eveniment

Nicușor Dan susține că va milita pentru politici care să rupă "lanțul marginalizării" romilor

Nicușor vrea egalitate pentru copiii romi. Candidatul independent la alegerile prezidențiale, Nicușor Dan, a declarat că lupta sa este pentru o Românie în care copiii romi beneficiază de aceleași oportunități ca toți ceilalți copii. Acesta și-a exprimat susținerea față de comunitatea romă și angajamentul pentru protejarea drepturilor minorităților. Nicușor vrea egalitate pentru copiii romi În cadrul unui eveniment organizat de Fundația Roma for Democracy, Nicușor Dan a mulțumit pentru invitație și a subliniat importanța unui efort colectiv pentru siguranța și prosperitatea tuturor minorităților din România. Citește și: Portretul alegătorului nehotărât care poate înclina balanța alegerilor în favoarea lui Nicușor Dan - studiu sociologic El a reiterat rolul statului și al societății în combaterea discriminării și a excluziunii. Angajamente împotriva urii și excluderii „Ca președinte al României, mă angajez să-i protejez pe cei mai vulnerabili din societate, în special în fața urii, violenței și a folosirii minorităților ca țapi ispășitori”, a declarat candidatul. El a subliniat că va garanta tratament egal în fața legii și va combate orice sistem care exclude sau discriminează minoritățile. Deblocarea potențialului economic al comunității rome Un alt angajament major asumat de Nicușor Dan este sprijinirea dezvoltării economice a comunității rome. Acesta a afirmat că este esențial ca romii să nu mai fie tratați ca „invizibili” în discursul public și în politicile de stat. Reprezentanți ai minorităților în actul de guvernare „Ca președinte al României mă angajez să propun guvernului includerea reprezentanților minorităților în procesul decizional”, a anunțat Nicușor Dan. El consideră că este timpul să se rupă lanțul marginalizării și să se construiască punți de încredere între comunități. O Românie europeană care nu lasă pe nimeni în urmă În viziunea candidatului, România trebuie să devină o țară europeană incluzivă, în care „nimeni nu este lăsat în urmă”. El a încheiat cu un mesaj ferm: „Voi lupta pentru o Românie în care copiii romi au aceleași șanse ca oricare alt copil din această țară.”

Interlopul George Pian nu-l susține pe Călin Georgescu fiindcă este fan Antonescu Foto: Facebook
Politică

Interlopul Pian nu-l susține pe Georgescu fiindcă fan Antonescu

Interlopul George Pian nu-l susține pe Călin Georgescu fiindcă este fan Antonescu: „Tataia Gheorghiu nu s-a întors nici azi de unde l-a trimis la muncă”, a spus Pian într-un dialog live cu un alt influecer, „Feraru Feraru Feraru”. Citește și: Premieră în Parlamentul României: susținătorii lui Călin Georgescu, de la POT, ar fi făcut senatoare o videochatistă Pian a fost și unul dintre interlocutorii lui George Simion într-un live al acestuia înainte de alegeri. După primul tur al alegerilor prezidențiale interlopul George Pian, vărul lui Emi Pian, a postat pe TikTok un video în care își arată bucuria pentru că Georgescu a intrat în finală și își declară respectul pentru acesta. Interlopul George Pian nu-l susține pe Călin Georgescu fiindcă este fan Antonescu „Cum poți să susții pe cineva care îl copie în totalitate pe Antonescu? Păi stai mă Ferrari, tataia Gheorghiu nici în ziua de azi nu s-a întors de unde l-a trimis el la muncă? Bă Ferrari, eu am familie, eu am copii, dacă mă trimite pe (ininteligibil) de alea de cartoane?”, spune, vehement, George Pian, care îi cere lui Feraru să dezbată problema cu Antonescu. „Bă frate, cu Antonescu, ăsta ne-a trimis nouă copiii, și familia, și bunicii, străbunicii, ni i-au trimis pe aburi! S-au dus pe apă”, arată Pian. „Ai mei au fost mai albi, i-a păsuit”, răspunde Feraru. „E analfabet (...) Ca tu să-mi spui mie că eolinele degajă...Ce degajă? (...) O să vă uitați la Veronica și la Motanu Dănilă...”, mai arată Feraru. Acesta este, de fapt, supărat că, după ce a postat un videoclip cu Georgescu, i-au fost închise „cadourile”. „Am spus acum două săptămâni că ne trimite pe bărci, că e fan Ion Antonescu”, intervine un amic al lui Feraru și Pian, la final de înregistrare.

Palatele cu turnulețe, abandonate de romi (sursa: ziaruldeiasi.ro)
Eveniment

Palatele cu turnulețe, abandonate de romi

Palatele cu turnulețe, abandonate de romi. "Paradisul de la Zanea" (sat din comuna ieșeană Ciurea), faimos pentru palatele sale cu turnulețe, își schimbă treptat peisajul arhitectural. Palatele cu turnulețe, abandonate de romi Acolo, în urmă cu peste 25 de ani, răsăreau în locuri neașteptate case extravagante, cu acoperișuri elaborate, turnulețe impunătoare, verande spațioase și accesorii strălucitoare, care atrăgeau privirile trecătorilor. Citește și: Apocalipsa fiscală 2025, primele informații concrete: impozit venit – 20%, impozit dividende – 10%, majorarea TVA și impozit progresiv în discuții Astăzi, odată cu plecarea sătenilor de etnie romă la muncă în străinătate, vechile construcții se pierd din vedere, fiind înlocuite de locuințe moderne, fără turnuri, dar cu balcoane generoase la ultimul etaj. Acoperișurile colorate în nuanțe de verde, roșu, maro sau gri închis au devenit o tendință dominantă, eclipsând designul exuberant al trecutului. Pereții caselor sunt zugrăviți în tonuri pastelate sau alb, completate de garduri pe care cresc plante agățătoare, reflectând un stil mai simplu și modern. Continuarea, în Ziarul de Iași.

Romii, atacuri instigatoare la ură online (sursa: Facebook/MAE)
Eveniment

Romii, atacuri instigatoare la ură online

Romii, atacuri instigatoare la ură online. Ministerul Afacerilor Externe (MAE) îşi exprimă îngrijorarea faţă de proliferarea discursului instigator la ură îndreptat împotriva membrilor comunităţii rome, în special în mediul online, şi condamnă cu fermitate acest fenomen, ca şi orice act rasist şi reafirmă necesitatea combaterii discriminării şi acţiunilor extremiste cu caracter etnic sau rasial. Romii, atacuri instigatoare la ură online Mesajul ministerului român este transmis de Ziua naţională de comemorare a Holocaustului împotriva romilor - Samudaripen. Citește și: Statul a investit într-un bazin de înot la Cornu, paradisul rural al baronilor PSD, în timp ce David Popovici se chinuie sub un balon unde se sufocă "Anul acesta se comemorează 80 de ani de la evenimentele din 2 august 1944, când aproximativ 3.000 de romi din lagărul Auschwitz-Birkenau au căzut victime ale regimului nazist", aminteşte MAE. Ministerul arată că susţine iniţiativele naţionale şi internaţionale de promovare a educaţiei, cercetării şi comemorării genocidului romilor. În acest sens, MAE salută adoptarea recentă a Strategiei naţionale pentru prevenirea şi combaterea antisemitismului, xenofobiei, radicalizării şi discursului instigator la ură 2024-2027, document programatic care are în vedere promovarea studiului şi a memorializării genocidului romilor. Sute de mii de romi, uciși în Holocaust La 2 august 1944, aproximativ 3.000 de romi din lagărul de exterminare Auschwitz-Birkenau au căzut victime ale regimului nazist. În total, în Europa, circa 500.000 de romi au fost ucişi în evenimentele din perioada Holocaustului. Pentru a onora memoria victimelor, ziua de 2 august a fost declarată drept Ziua europeană de comemorare a genocidului romilor prin Rezoluţia Parlamentului European din 15 aprilie 2015. Ziua de 2 august a fost instituită în plan naţional ca Zi naţională de comemorare a Holocaustului împotriva Romilor - Samudaripen. Cuvântul "samudaripen" înseamnă "ucidere" în masă în limba romani. În 5 ianuarie 2021 a fost adoptată Legea privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea antiţigănismului. Conform Raportului final al Comisiei Internaţionale pentru Studierea Holocaustului în România, aproximativ 25.000 de romi din România au fost deportaţi de regimul Antonescu în Transnistria. Dintre aceştia, circa 11.000 au murit în Transnistria.

"Cocoşei" de aur pur, la amanet (sursa: ziaruldeiasi.ro)
Eveniment

"Cocoşei" de aur pur, la amanet

"Cocoşei" de aur pur, la amanet. Vânzare neobişnuită la un amanet din cartierul Păcurari, Iași: o mică avere, cu o valoare atât materială cât şi sentimentală. "Cocoşei" de aur pur, la amanet Este vorba despre o colecție de "cocoșei" de aur masiv, care are şi o valoare istorică pentru comunităţile bogate de romi. Magazinul a scos la vânzare 27 de monede de 24 de carate fiecare, care au fost amanetate de către o membră a comunităţii rome dar care nu le-a mai ridicat. Citește și: Directorul numit de Firea la Obregia, care a încercat să mușamalizeze starea bătrânilor din azilele groazei, are vilă în Voluntari și patru mașini de lux: Porsche, Lexus, două BMW Fiind transmis prin moştenire de la străbuni, dar şi ca dar de nuntă la măritiş, în familiile bogate, faptul este cel puţin neobişnuit: cel mai probabil familia respectivă se află într-o mare încurcătură financiară. Continuarea, în Ziarul de Iași.

Cioabă cere BOR recunoașterea robiei romilor (sursa: impactingorj.ro)
Eveniment

Cioabă cere BOR recunoașterea "robiei romilor"

Cioabă cere BOR recunoașterea "robiei romilor". Autointitulatul rege al romilor Dorin Cioabă a anunţat, miercuri, că ia în calcul să îl dea în judecată pe Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române (BOR) pentru a fi recunoscută robia romilor, precum şi contribuţia adusă de aceştia de-a lungul timpului, la construcţia de biserici şi mănăstiri. Cioabă cere BOR recunoașterea "robiei romilor" "Anul acesta am ajuns la 167 de ani de la dezrobirea romilor şi am amânat puţin acest eveniment pe care noi îl comemorăm. Defapt.ro este un proiect independent, ne poți sprijini direcționând 3,5% din impozitul tău pe venit. Durează un minut, online Este o parte, să zicem aşa, neagră a istoriei noastre, pentru că am stat atâta timp în robie, iar după sfârşitul acestei robii a urmat şi Holocaustul, care practic a decimat întreaga comunitate de romi şi a făcut în aşa fel încât să ajungem în situaţia în care ne aflăm. Noi vrem, Organizaţia Internaţională a Romilor, prin persoana mea, vrem să solicităm conducerii Bisericii Ortodoxe Române, şi rugăm pe această cale pe Patriarhul Bisericii (Ortodoxe Române - n.r.) să se aplece puţin spre cererea noastră. Vrem o recunoaştere din partea Bisericii Ortodoxe a lucrurilor care s-au întâmplat în timpul robiei, în timpul în care comunităţile de romi au stat în curţile bisericilor şi au ajutat la construcţia bisericilor", a declarat Dorin Cioabă, în timpul unei conferinţe de presă ocazionată de desfăşurarea Conferinţei Europene a Romilor. Este invocat Papa la Blaj El a mai precizat că doreşte ca BOR "să îşi ceară scuze" pentru ce s-a întâmplat în timpul robiei romilor: "Aşa cum Papa de la Roma când a fost în vizită în România, la Blaj, şi-a cerut scuze în numele bisericii pentru Holocaust, (...) cred că şi Biserica Ortodoxă ar fi putut şi ei să facă acest lucru. Iar noi credem că este o reparaţie morală această recunoaştere". Dorin Cioabă, care este în acelaşi timp şi pastor, spune că romii "nu caută ceartă cu Biserica (BOR)" şi îi consideră pe creştinii ortodocşi drept "fraţi". "Ne dorim doar atât, recunoaştere a ceea ce a fost. În cazul în care Biserica Ortodoxă va refuza, aşa cum a făcut-o de atâtea ori, noi atunci vedem nevoiţi să apelăm la instanţa de judecată, să apelăm la Academia Română, să apelăm la toate instituţiiile care ne pot ajuta în dovedirea actelor pe care le-au făcut aceştia cu comunitatea de romi", a mai afirmat Dorin Cioabă. Acesta a mai anunţat că a început construcţia la Sibiu, la marginea municipiului, a unui muzeu internaţional dedicat romilor. International Romani Union (IRU) şi Partida Romilor organizează în perioada 1-3 martie, la Sibiu, reuniunea Conferinţa Internaţională a Romilor. BOR se apără cu "complexitatea realului şi a istoriei" Instituţiile statului, Biserica şi societatea românească sunt chemate să contribuie la cunoaşterea obiectivă a adevărului istoric al robiei romilor şi să contribuie la susţinerea acestei minorităţi, afirmă Patriarhia Română, în replică, într-un comunicat de presă. "Dacă ignorăm complexitatea realului şi a istoriei, reducând totul la câteva idei simplificatoare, dacă sfidăm realitatea încercând să judecăm şi să tranşăm trecutul cu un instrumentar total inadecvat acestuia, cel al sensibilităţilor, al actualelor drepturi civice, al avansului cunoaşterii şi al logicii prezentului, ca şi cum acest instrumentar ar fi aplicabil şi unor lucruri din afara experienţei sociale în care a apărut, atunci ne aflăm cu certitudine în faţa unui şir nesfârşit de dileme coborâtoare pe firele milenare ale istoriei. Cum vom putea îndrepta, de pildă, atâtea cruzimi şi nedreptăţi strigătoare la cer consumate în antichitate, în Evul Mediu, în Renaştere, în timpul sângeros al Revoluţiei Franceze, al Holocaustului nazist şi sinistrului Gulag comunist sau în oricare epocă istorică ale cărei reverberaţii oricât de sublimate ajung încă supărător până la noi? Cum vom putea rescrie istoria în aşa fel încât ea să se transforme într-un senin prezent continuu, edificat utopic pe ştergerea radicală a accidentatului relief cultural, social şi moral al trecutului?", se arată într-un comunicat al Biroului de Presă al Patriarhiei Române. Robii romi nu erau chiar sclavi, mai spune Biserica Potrivit sursei citate, "lumea, până relativ recent în epoca modernă, a fost organizată strict pe principii ierarhice care structurau piramidal societatea, formată din varii categorii de oameni incluse în sistemul politico-social al vremurilor", în acest fel funcţionând lumea multe mii de ani, conceptul de autonomie personală sau de persoană juridică apărând foarte târziu. În acest context şi doar în el poate fi şi trebuie înţeleasă şi "robia romilor", consideră Patriarhia. "Ţine de onestitate intelectuală şi morală să spunem public şi răspicat că nu toţi romii erau robi, că nu toţi robii din Ţările Române erau romi şi că robi au fost şi foarte mulţi români, tătari sau turci în aceeaşi epocă şi în acelaşi spaţiu geografic. Aşa cum limpede şi documentat a arătat în mesajul transmis cu ocazia împlinirii a 160 de ani de la Dezrobirea Romilor în Principatele Române şi Părintele Patriarh Daniel, 'o cercetare onestă a fenomenului 'robiei romilor' din Ţările Române trebuie să aibă în vedere contextul internaţional al epocii, nu doar pe cel local. Citește și: EXCLUSIV Secretarul de stat MAI responsabil de integrarea în Schengen, un tânăr politruc PNL fără nici o calificare în domeniu. CV-ul arată că a fost șomer, agent de vânzări de medicamente, numit politic în CA-uri în energie, consilier județean Robia a făcut parte din viaţa socială a Ţărilor Române medievale în aceeaşi măsură în care a fost o instituţie a societăţilor învecinate: Imperiul Bizantin, Serbia, Bulgaria, Imperiul Otoman, Imperiul Habsburgic, Rusia ţaristă, dar şi la nivel mai larg: America latină, Statele Unite ale Americii, Franţa, Marea Britanie, ţări în care s-a dezvoltat mişcarea aboliţionistă (de abolire a sclaviei), dar care la rândul lor nu au reuşit eradicarea sclaviei decât aproximativ în aceeaşi perioadă ca şi în Ţările Române sau chiar după Ţările Române", susţine Patriarhia. Fenomenul robiei ţiganilor din Ţările Române prezintă, conform sursei citate, diferenţe de înţelegere faţă de sclavia practicată în ţările atlantice sau în coloniile unor imperii occidentale, unde sclavii nu aveau atât de multe drepturi precum robii de etnie romă din Ţările Române.

Tancul rusesc furat de romi, fake news? (sursa: unian.ua)
Internațional

Tancul rusesc furat de romi, fake

Tancul rusesc furat de romi, fake news? Potrivit informațiilor publicației ucrainene Unian, în noaptea de sâmbătă spre duminică romii ar fi furat un tanc de la invadatorii ruși. Forțele ruse ar fi rămas fără vehiculul de luptă în satul Lyubimovka din regiunea Kherson din sudul Ucrainei. "Războiul din Ucraina, început de Federația Rusă, durează de patru zile. Din 24 februarie, Ucraina a fost nevoită să respingă ocupanții ruși și să-și apere pământurile. Tancul rusesc furat de romi, fake news? Pe lângă munca eroică a Forțelor Armate, civili, inclusiv romi, vin în ajutor. Aceștia din urmă au furat un tanc de la invadatorii ruși în această seară, 27 februarie. Și s-a întâmplat nu departe de Kakhovka, în satul Lyubimovka, regiunea Herson. , scriu localnicii. Citește și: Kiev rezistă, dar răbdarea lui Putin a ajuns la capăt. Există indicii că se pregătește un carnagiu: Kremlinul poate folosi focoase termobarice Amintim că în regiunea Cernihiv civilii au încercat să oprească tancurile inamice.", a scris publicația citată. Aceata, însă, nu prezintă nici o altă probă a furtului. Duminică, pe youtube a apărut și un mic film, de doar câteva secunde, al "furtului". Unii dintre utilizatorii youtube, însă, au postat comentarii conform cărora acel video circula deja anterior "furtului". https://www.youtube.com/watch?v=oJklTQqdUgw Chiar și așa, informația, adevărată sau falsă, este intens circulată pe internet: reddit, 9gag și multe alte platforme.

Dragnea a semnat un protocol cu romii Foto: Inquam/ Octav Ganea
Politică

Dragnea a semnat un protocol cu romii

Partidul lui Dragnea a semnat un protocol cu romii, mai exact cu o asociație a romilor creștini din Sibiu. Protocolul prevede ce posturi va primi această asociație, dacă Dragnea revine la guvernare. Dragnea a semnat un protocol cu romii Potrivit site-ului stiripesurse.ro, la semnarea protocolului au fost prezenți atât Liviu Dragnea, președintele partidului Alianța Pentru Patrie (APP), cât și secretarul general al formațiunii, Codrin Ștefănescu. Protocolul prevede că romii vor primi: O funcție de vicepreședinte în fiecare organizație județeană a partiduluiPot desemna candidați la funcții de consilieri locali, cu mențiunea că romii care obțin funcții trebuie să devină membri de partidAcolo unde partidul va avea președinte de Consiliu Județean sau Prefect, acesta va numi un consilier pentru problemele romilorLa guvernare, va există un consilier de stat al romilor, precum și un consilier pentru romi la cabinetele ministriilor Familiei, Muncii, Mediului, Internelor, Educației După semnare, au urmat muzică și dansul. Citește și: Putin a dat semnalul începerii operațiunii „Ucraina”: tiruri de artilerie în regiunile separatiste Doneţk şi Lugansk „Uite-așa ne facem viața / Să trăiască Alianța / Asta-i alianța noastră / Asta dulce și frumoasă / A venit toată lumea / Să ne trăiască Dragnea”, le-au cântat lăutarii noilor aliați politici.

DeFapt.ro
Investigații jurnalistice, analize, știri la zi
Abonează-te
DeFapt.ro

Ultima oră

Ultima oră