marți 29 septembrie
Login Contact
DeFapt.ro

românia

964 articole
Eveniment

FOTO Regele Charles al III-lea, suveranul britanic cel mai apropiat de România. Până acum, nici un monarh britanic nu a vizitat România

Regele Charles al III-lea este suveranul britanic cel mai apropiat de România: din 1998, el a vizitat aproape anual țara noastră. Ultima sa vizită a avut loc în mai 2022, când a fost la un centru de refugiați ucraineni și s-a întâlnit cu președintele Iohannis. Până acum, nici un monarh britanic nu a vizitat România. Vizitele monarhilor britanici sunt extrem de atent selectate și organizate. Regina Elisabeta a II-a vizita cel mult patru state pe an, dar au fost ani în care n-a avut nici o deplasare externă. Regele Charles al III-lea, suveranul cel mai apropiat de România Deși presa a monitorizat constant vizitele fostului prinț Charles, acum regele Charles al III-lea, sunt relativ puține statistici oficiale despre prezența sa în România. În 2018, presa scria că fundația Prințului de Wales în România, înființată în 2015, a investit peste un milion de lire sterline în România - potrivit unei declarații a directorului executiv al fundației, Aura Woodward. Prințul Charles a fost și susținătorul Fundației Mihai Eminescu, dar în 2015 a fondat Fundația Prințul de Wales. Foto: Facebook „Prințul a vizitat pentru prima dată România în 1998. Într-un interviu acordat presei britanice, el a descris prima vizită și impresia pe care i-a lăsat-o: «M-am confruntat cu ceva despre care știam că este unic, însă nu eram conștient de cât de specială este această parte a lumii în ceea ce privește modelele sale vechi de viață, acestea dezvoltându-se în jurul unui cerc puternic care lucrează cu natura și produce acest peisaj uimitor, cu toată biodiversitatea, viața sălbatică, rezultatul relației incredibile a omului cu natura». De atunci, Prințul Charles de Wales s-a reîntors în România aproape în fiecare an pentru a susține moștenirea arhitecturală unică a României și peisajul natural, precum și alte proiecte ce pot contribui la dezvoltarea rurală a țării”, a relatat Woodward. Într-un film realizat de Charlie Ottley, difuzat în primul an al pandemiei, Prinţul Charles spune că a venit pentru prima dată în România în urmă cu 20 de ani şi că a descoperit o ţară „uimitoare”, menţionând că ţara noastră ocupă un loc deosebit în inima sa, iar la fiecare vizită o parte din el „se simte acasă”. „România este o ţară uimitor de diversă” Charles îi îndeamnă pe români să îşi petreacă vacanţele în România şi să-i descopere „bogăţiile de necrezut”. „România este o ţară uimitor de diversă, de la Delta Dunării, cea mai mare şi mai sălbatică zonă umedă a Europei, la pădurile, izvoarele şi mănăstirile Bucovinei, Moldovei şi Maramureşului, colinele Apusenilor sau întinderile nelocuite ale Harghitei, colecţiile nepreţuite din muzeele Bucureştiului sau frumuseţea sălbatică a defileului Porţile de Fier, castelele, munţii şi satele săseşti ale Transilvaniei sau văile retrase ale Banatului şi Crişanei. Moştenirea istorică a României se întinde în trecut până la fortăreţele dacilor şi cetăţile greceşti Histria şi Argamun. O atât de bogată diversitate naturală şi culturală reunite sub acelaşi drapel e remarcabilă şi e una dintre caracteristicile care fac din România acest colţ deosebit al Europei. Remarcabilă în aceeaşi măsură este hotărârea poporului român de a-şi conserva şi păstra patrimoniul, de a nu lăsa să se piardă meşteşugurile şi tradiţiile şi de a păstra ce-i mai bun din trecut pe măsură ce construieşte un viitor mai senin. Mă bucură nespus că numeroasele comori ale României ajung să fie cunoscute şi apreciate de tot mai mulţi oameni”, menţionează Prinţul Charles în film. Citește și: FOTO Oboseala post-Zelenski: Putin (69 de ani) a adormit în timpul unei ședințe privind dezvoltarea turismului. Liderul de la Kremlin se plânge de oboseală și respirație grea

FOTO Regele Charles al III-lea, suveranul britanic cel mai apropiat de România. Până acum, nici un monarh britanic nu a vizitat România
România a continuat să importe mărfuri din Rusia la fel de mult ca înainte de invadarea Ucrainei
Eveniment

România a continuat să importe mărfuri din Rusia la fel de mult ca înainte de invadarea Ucrainei

România continuă să importe din Rusia. Războiul început de Rusia în Ucraina nu a împiedicat Iaşiul să importe masiv din ţările implicate în conflict. România continuă să importe din Rusia Raportat la aceeaşi perioadă a anului trecut, valoarea importurilor în primele patru luni ale anului 2022 a fost de aproape trei ori mai mare faţă de nivelul anului precedent. Totodată, războiul „a muşcat” doar 4% din exporturile judeţului Iaşi în perioada 1 ianuarie - 30 aprilie 2022 către aceste ţări comparativ cu perioada similară a anului trecut. Citește și: A doua mare înfrângere a lui Putin în Ucraina: după ce rușii s-au retras din jurul Kievului, referendumul de aderare la Rusia a Hersonului, împiedicat de contraofensiva ucraineană În consecinţă, deficitul balanţei comerciale s-a adâncit în acest timp, ajungând în numai patru luni la 35,81 milioane de euro, faţă de un deficit de 10,35 milioane de euro înregistrat în aceeaşi perioadă din anul 2021, după cum reiese din cel mai recent Buletin Statistic Lunar al Judeţului Iaşi. Continuarea, în Ziarul de Iași.

Estul României, acoperit de un imens nor de praf din Caucaz
Eveniment

Estul României, acoperit de un imens nor de praf din Caucaz

Estul României, acoperit de praf caucazian. Norul de praf care a plutit timp de câteva zile deasupra Iașiului, săptămâna trecută, a atras atenția. Estul României, acoperit de praf caucazian Dintr-un motiv evident: era foarte vizibil, mai ales în unele perioade ale zilei. Meteo Moldova, pagina de Facebook care a explicat în detaliu fenomenul, menționează originea particulelor – zona de stepă dintre Marea Neagră și Marea Caspică, de la nord de Caucaz. Citește și: EXCLUSIV Vicepreședintele ANDIS, recomandat de Bușoi, a făcut pușcărie. ANDIS este agenția care ar trebui să cheltuie trei miliarde de euro de la UE pentru spitale regionale Iar faptul că, purtate de vânt, au căzut inclusiv peste orașul nostru, este un fenomen caracteristic pentru estul României. Continuarea, în Ziarul de Iași.

Dronele Bayraktar care vor ajunge la București, construite de compania deținută de familia ginerelui lui Erdogan
Eveniment

Dronele Bayraktar care vor ajunge la București, construite de compania deținută de familia ginerelui lui Erdogan

Drone Bayraktar pentru România, achiziție directă. Ministerul Apărării Naționale cumpără fără licitație drone Bayratkar TB2 în valoare de 300 milioane de dolari americani de la o companie controlată de ginerele lui Recep Erdogan, președintele Turciei. Dronele turcești au devenit celebre după ce fost pomenite de forțele armate ucrainene ca fiind responsabile de distrugerea convoaielor de tancuri rusești. Drone Bayraktar pentru România, achiziție directă Vasile Dîncu, ministrul Apărării Naționale, a solicitat aprobarea Parlamentului pentru a iniția o procedura de achiziție a trei sisteme de aeronave fără echipaj uman la bord (UAS) Bayrktar TB2. Fiecare sistem va avea câte șase aeronave. Acestea vor costa în total nu mai puțin de 300 milioane de dolari americani. În această sumă este inclus și pachetul suport. "Sistemele UAS ce urmează a fi achiziționate vor fi destinate Forțelor Terestre Române. Fiecare sistem include câte șase platforme aeriene cu capacități de lovire a țintelor (un total de 18 drone). Programul presupune și achiziția unui pachet de suport logistic inițial și a echipamentelor necesare de instruire și antrenament", se menționează într-un comunicat de presă al MApN. Achiziții armonizate cu nevoile NATO Biroul de presă a mai transmis că prin această achiziție se are în vedere implementarea Țintelor de Capabilități repartizate României în cadrul procesului NATO de planificare a apărării. "De asemenea, acest demers contribuie la realizarea obiectivelor Programului privind transformarea Armatei României până în anul 2040 care prevede dotarea categoriilor de forțe și comandamentelor Armatei României cu echipamente militare și sisteme de armament care să asigure realizarea unor structuri de forțe flexibile cu un spectru larg de capabilități specific secolului XXI, cu mijloace care să asigure supraviețuirea structurilor militare în câmpul tactic, o cunoaștere situațională extinsă și o putere mărită de foc", justifică MApN această achiziție. Studii la MIT Contractul de 300 milioane de dolari va fi semnat direct cu compania turcească Baykar, controlată de Selçuk Bayraktar, ginerele președintelui Turciei Recep Tayyip Erdogan. Originar din Trabzon, Selçuk Bayraktar a urmat studiile superioare la Departamentul de Inginerie Tehnică și Comunicații de la Universitatea Tehnică din Istanbul. Citește și: EXCLUSIV Vicepreședintele ANDIS, recomandat de Bușoi, a făcut pușcărie. ANDIS este agenția care ar trebui să cheltuie trei miliarde de euro de la UE pentru spitale regionale În timpul studiilor, a primit o bursă de la Universitatea din Pennsylvania, acolo unde a obținut o diploma de master în 2004. Ulterior, a primit o bursă suplimentară de la Massachusetts Institute of Technology (MIT). După studii, a revenit în Turcia și a preluat funcția de director pe tehnologie la compania familiei, înființată de tatăl său, Özdemir Bayraktar, în 1984. Ginerele lui Erdogan, decorat de Aliyev În anul 2016, Selçuk Bayraktar s-a căsătorit cu Sümeyye Erdoğan, fiica președintelui Recep Tayyip Erdogan. Fiica lui Erdogan a început în anul 2010 să lucreze ca consultant pentru Partidul Justiție și Dezvoltare (AKP). Totodată, a fost unul dintre principalii consilieri ai tatălui ei, atunci când Erdogan deținea funcția de prim-ministru al Turciei. Pe site-ul firmei turcești Baykar, Selçuk Bayraktar a menționat că a fost decorat cu Ordinul Karabakh de către președintele Republicii Azerbaidjan, İlham Aliyev, în anul 2021. Această decorație a fost primită pentru fabricarea pe plan local a dronelor Bayraktar TB2, folosite în timpul conflictului din Karabakhului cu Armenia. „Ordinul Karabakh a fost oferit lui Bayraktar de către președintele Republicii Azerbaidjan, Ilham Aliyev, în timpul unei ceremonii desfășurate la Baku la 1 aprilie 2021”, se menționează pe site.

Țara asistaților sociali! Câciu: peste 10 milioane de oameni depind de bugetul de stat
Politică

Țara asistaților sociali! Câciu: peste 10 milioane de oameni depind de bugetul de stat

Ministrul de Finanțe, Adrian Câciu, susține că, în anul 2022, peste 10 milioane de oameni depind de bugetul de stat. „Riscăm să devenim un popor de asistaţi social. În 2008, numărul persoanelor asistate de stat, sub diferite forme, a ajuns la 11 milioane dintr-o populaţie totală de 22 de milioane. Înseamnă că nu aveam priorităţi în alocarea banilor publici, originea risipei se află într-un comportament politic de natură populistă şi în lipsa de transparenţă a modului de stabilire a priorităţilor bugetare", spunea, în iunie 2009, fostul președinte Traian Băsecu. Câciu: peste 10 milioane de oameni depind de bugetul de stat Acum, România are cam același număr de asistați social, dar având în vedere că populația a scăzut, procentul acestora este mult mai mare. „Am dat în economie în primul trimestru 25 de miliarde lei bani direct, am dat la companii 10 mld lei și am dat pachetul social, despre care unii au spus că nu e în regulă să dai că e asistență socială, dar 10,5 milioane de oameni depind de bugetul de stat, 60% din populație. Atâta timp cât ai atâta dependență, trebuie să le asiguri totuși o oarecare putere de cumpărare”, a afirmat, marți seara, ministrul de Finanțe Adrian Câciu, la Marius Tucă Show, citat de Stiri pe surse. Însă INS susține că rata sărăciei relative a fost în anul 2020 de 23,4%. În valori absolute, numărul săracilor corespunzător acestei rate a fost de 4,5 milioane de persoane. Citește și: Ciolacu se preface că nu știe: prețul final la consumatori este deja plafonat. Liderul PSD a cerut un „act normativ referitor la preţurile din energie” În anul 2020, din totalul persoanelor ocupate, cele aflate sub pragul de sărăcie au reprezentat 14,9%, cu 14,7 puncte procentuale mai puţin decât în cazul persoanelor care nu au desfăşurat nicio activitate economico-socială.

Rusia acuză România de "provocare" și "loialitate maximă" față de Occident, după expulzarea unui diplomat al Moscovei
Eveniment

Rusia acuză România de "provocare" și "loialitate maximă" față de Occident, după expulzarea unui diplomat al Moscovei

Rusia acuză România de "provocare" occidentală. Moscova va răspunde "în mod adecvat" deciziei Bucureştiului de a declara persona non grata un angajat al ambasadei Rusiei, a comentat reprezentanta oficială a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, conform declaraţiilor difuzate sâmbătă şi citate de agenţia oficială de presă TASS. Rusia acuză România de "provocare" occidentală "Desigur, vom răspunde adecvat demersului românesc şi vă vom informa suplimentar despre măsurile luate", a menţionat purtătoarea de cuvânt a diplomaţiei ruse. Zaharova a subliniat că România l-a declarat pe angajatul ambasadei Rusiei persona non grata "fără motiv şi sub pretexte exagerate". Potrivit unui reprezentant oficial al misiunii diplomatice ruse, acţiunile Bucureştiului sunt "o nouă provocare implementată conform unui scenariu ce a fost testat în mod repetat în marea majoritate a ţărilor membre UE şi NATO în ultimele luni". Moscova deplânge lipsa "orientării naționale" "Acţiunile stereotipe ale autorităţilor române sunt menite să demonstreze loialitatea lor maximă faţă de mediile corporative occidentale", a subliniat Zaharova. "Nu există aici nicio linie independentă a Bucureştiului cu orientare naţională, ceea ce nu face decât să agraveze situaţia", a adăugat ea, citată de agenţiile de presă TASS şi Ria Novosti. Citește și: Putin și Șoigu, încremeniți în Uniunea Sovietică: ministrul Apărării de la Moscova vede „politică nazistă” în toată Uniunea Europeană în timp ce soldații ruși mor de la conserve expirate Cu o zi mai devreme, Ministerul român de Externe a anunţat că autorităţile au decis să expulzeze un diplomat rus din ţară. Reprezentantul ambasadei, după cum precizează ministerul, "a părăsit ţara în această săptămână". Expulzări reciproce după invadarea Ucrainei La 5 aprilie, autorităţile române au declarat zece angajaţi ai ambasadei Rusiei la Bucureşti personae non gratae. După cum a subliniat la acea vreme purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, Moscova a considerat acest pas ca parte a unei campanii a Statelor Unite şi aliaţilor lor de discreditare a "operaţiunii speciale" ruse în Ucraina. Moscova, ca răspuns la acţiunile României din 13 mai, a declarat zece angajaţi ai ambasadei ţării noastre în Rusia personae non gratae, aminteşte TASS. La 24 februarie, Rusia a declanşat o agresiune militară nejustificată şi neprovocată împotriva Ucrainei. Moscova susţine că este vorba despre o "operaţiune militară specială de denazificare" a ţării vecine şi de protejare a comunităţii vorbitoare de limbă rusă din estul Ucrainei, aminteşte Reuters.

OFICIAL România a donat arme Ucrainei încă din a patra zi de război. UE a rambursat parțial costul acestor donații
Eveniment

OFICIAL România a donat arme Ucrainei încă din a patra zi de război. UE a rambursat parțial costul acestor donații

România a donat Ucrainei echipamente militare începând cu 27 februarie 2022, respectiv din a patra zi a războiului declanșat de Federația Rusă prin invadarea țării vecine, iar costurile donațiilor efectuate de statul român până pe 4 martie sunt rambursate parțial de către Uniunea Europeană, se arată într-un document al Ministerul Apărării Naționale (MapN), analizat de Profit.ro. România a donat Ucrainei echipamente militare Conform acestuia, doar în perioada 27 februarie – 11 martie, statele membre UE au efectuat donații militare către regimul de la Kiev în valoare totală de aproape 600 milioane euro. "La data de 28 februarie 2022, Consiliul UE a adoptat două Decizii privind asistența Forțelor armate din ucraina (UAF) cu echipamente pentru apărare, atât letale, cât și non-letale. (...) Prin aceste acte juridice, s-a convenit ca ministerele Apărării din statele membre UE (inclusiv MapN) sunt actori de implementare pentru măsurile de asistență acordate UAF, stabilind baza legală pentru rambursarea echipamentelor donate UAF de către ministerele apărării. Citește și: Sistemele americane de rachete HIMARS de mare precizie și rază medie de acțiune schimbă jocul în Ucraina: o bază rusească din Herson a fost făcută una cu pământul. Panică în Crimeea Drept urmare, pentru sumele rambursate agreate de Comitetul EPF pentru pilonul de asistență (în care România este reprezentată de MAE), administratorul EPF (de la Comisia Europeană) urmează să semneze contracte (acorduri de contribuție) cu ministerele Apărării care au donat echipamente către UAF", scrie în document.

BREAKING Furnizarea de gaze rusești pentru România, întreruptă brusc
Eveniment

BREAKING Furnizarea de gaze rusești pentru România, întreruptă brusc

Furnizarea gazelor rusești României, întreruptă brusc. Importurile de gaze rusești destinate pieței interne au fost sistate brusc astăzi, în România intrând în prezent doar gazele de tranzit care ajung în Ungaria, relevă date analizate de Profit.ro. Furnizarea gazelor rusești României, întreruptă brusc De ce este important: În sezonul de iarnă, gazul care intră în sistem, pentru acoperirea consumului intern, provine din producția curentă, importuri și extrageri din depozite, care în prezent sunt în proporție de 67% pline. Cum producția curentă se situează în aceste zile la un nivel aproape dublu celui al consumului (260 GWh/zi vs 135 GWh/zi), probabil că România va intra în iarnă cu peste 80% depozite pline (peste 26 TWh), atingând ținta impusă de UE. Citește și: Viktor Orban își primește tainul: Putin îi furnizează cantități suplimentare de gaz. Dar nu cât ar vrea Ungaria Însă, chiar dacă ar avea depozitele pline 100%, România tot ar avea nevoie de importuri, cel puțin în perioade cu vârf de consum, pentru a păstra în parametri funcționali Sistemul Național de Transport (SNT).

România, una din cele mai mari creșteri economice din UE, în trimestrul II al anului 2022 - date Eurostat
Politică

România, una din cele mai mari creșteri economice din UE, în trimestrul II al anului 2022 - date Eurostat

România a avut una din cele mai mari creșteri economice din UE, în trimestrul II al anului 2022, arată datele Eurostat. De exemplu, în ceea ce privește creșterea PIB în trimestrul II din 2022, comparativ cu trimestrul I din acest an, doar Olanda a înregistrat date mai bune - însă Eurostat nu publicase, în această dimineață, datele din cinci țări, printre care Estonia, Irlanda sau Grecia. România, una din cele mai mari creșteri economice din UE Astfel, Eurostat arată că România a înregistrat o creștere de 2,1% în trimestrul II comparativ cu trimestrul precedent. Olanda a avut o creștere de 2,6%. Suedia - 1,4%, iar Spania - 1,1%. Mai multe țări, precum Letonia, Litunia, Polonia sau Portugalia au înregistrat o scădere a PIB. Germania, 0,0 - trimestrul II comparat cu trimestrul I din 2022. În ceea ce privește evoluția PIB-ului în trimestrul II, raportat la același trimestru din anul 2021, România a avut o creștere de 5,3%. Slovenia: 8,3%. Și Portugalia, Cipru, Spania și Ungaria au înregistrat evoluții mai bune decât România. Citește și: ANALIZĂ Expert militar apropiat Kremlinului: armata rusă folosește tactici din primul război mondial, ucrainenii sunt războinici talentați. Echipamentele, la nivelul URSS INS arăta, azi, că în semestrul I 2022, comparativ cu semestrul I 2021, PIB-ul a crescut cu 5,8%. #Eurozone GDP Increases by 0.6% in 2nd Quarter - EurostatSeasonally adjusted Gross domestic product in the common currency area rose by 0.6% during the period, down from 0.7% in the prior quarter. Economists had forecast the reading to remain steady at 0.7%.#EUR #Europe #USD pic.twitter.com/eOrZi0nCaT— FxOverseas (@FxOverseas) August 17, 2022 Eurostat arată că în trimestrul II din 2022, comparativ cu trimestrul I; economia din zona euro a crescut cu 0,6% iar numărul persoanelor ocupate cu 0,3%. Euro area #employment +0.3% in Q2 2022, +2.4% compared with Q2 2021: flash estimate from #Eurostat https://t.co/bYt00lP3Fa pic.twitter.com/8tSSu7He2n— EU_Eurostat (@EU_Eurostat) August 17, 2022

În iunie, România a reușit să cheltuie primele 11 milioane de lei din PNRR
Eveniment

În iunie, România a reușit să cheltuie primele 11 milioane de lei din PNRR

În iunie, România a reușit să cheltuie primele 11 milioane de lei din PNRR, adică 2,2 milioane de euro, arată execuția bugetară pe primele șase luni, publicată luni seara de ministerul de Finanțe. România are alocată, prin PNRR, suma de 29 de miliarde de euro. Ea ar trebui cheltuită până la finalul anului 2026. România a reușit să cheltuie primele 11 milioane de lei din PNRR La rubrica privind cheltuielile bugetare, apar 5,9 milioane de lei „proiecte cu finanțare nerambursabilă PNRR” și cinci milioane de lei „proiecte cu finanțare din sumele aferente componentei de împrumut PNRR”. La venituri la buget, apar 5,1 milioane de lei, sume aferente asistenței financiare nerambursabile din PNRR. România are în conturi, încă de la finalul anului trecut şi începutul lui 2022, 3,9 mld. de euro din PNRR. În iunie, a mai depus o cerere de plată de 2,6 miliarde de euro. În total, prin PNRR, România ar urma să primească 29 de miliarde de euro. din care aproximativ jumătate sunt granturi şi jumătate sunt împrumuturi garantate de Comisia Europeană, la dobânzi mici. Banii trebuie atraşi şi cheltuiţi până la finalul lui 2026, deci mai sunt patru ani şi jumătate până când România poate atrage aceste fonduri. Citește și: Unde își face concediul fostul cancelar al Germaniei, Gerhard Schröder: în Rusia. „Moscova este un oraș minunat”, a declarat el Există însă şi o instituţie la Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene care coordonează tehnic implementarea programului: Direcţia Generală Management Mecanism de Redresare şi Rezilienţă, condusă, conform datelor de pe site-ul ministerului, de Ancuța Condurache. Ea vine de la Ministerul Transporturilor, organismul intermediar pentru Programul Operațional Infrastructură Mare (finanțat prin fonduri structurale și de coeziune), aici având funcția de șef serviciu „Monitorizare proiecte rutier și aerian”.

Premierul Ungariei, Viktor Orban, extrem de popular în România, susține un sondaj publicat în presa maghiară
Politică

Premierul Ungariei, Viktor Orban, extrem de popular în România, susține un sondaj publicat în presa maghiară

Premierul Ungariei, Viktor Orban, este extrem de popular în România, susține un sondaj publicat în presa maghiară și efectuat de Institutul "Nézőpont" din Budapesta. Premierul Ungariei, extrem de popular în România Potrivit sondajului, citat de hirado.hu, în România, şase din zece cetăţeni au o părere pozitivă despre premierul ungar, şi doar 30% au o părere mai degrabă negativă despre el. Sondajul a fost realizat prin intervievarea telefonică a 1000 de persoane, pe un eşantion reprezentativ pentru populaţia de peste 18 ani, în funcţie de sex, vârstă, regiune, tip de aşezare şi nivel de educaţie. Un articol despre rezultatele cercetării a fost publicat în ediţia de vineri a cotidianului "Magyar Nemzet" din Ungaria. Hirado.hu apreciază că în România, opinia cu privire la Viktor Orbán s-a îmbunătăţit semnificativ în ultimul an, şi că în timpul războiului şi al crizei energetice, acesta a devenit un politician popular. „Anul acesta, în România, Viktor Orbán este simpatizat de peste două ori mai mulţi oameni decât în urmă cu un an, iar comparativ cu 2020, popularitatea premierului maghiar a crescut de peste trei ori”, scrie site-ul agenției de presă oficiale a Ungariei. Potrivit institutului “Nézőpont”, schimbarea pozitivă a percepţiei cu privire la Viktor Orbán în România a fost remarcată deja anul trecut: atunci, o părere pozitivă despre el aveau cu 10% mai mulţi români decât în anul 2020, când a avut o popularitate de numai 17%. Plafonarea prețurilor la benzină l-ar fi făcut popular Cu toate acestea, adevăratul punct de cotitură a apărut în ultimul an, subliniază Institutul “Nézőpont”. În această perioadă, numărul persoanelor care simpatizează şeful guvernului de la Budapesta s-a dublat: anul trecut, cei cu o opinie negativă despre el erau, încă, majoritari: 65% faţă de 27%, însă din cauza războiului dintre Rusia şi Ucraina şi a efectelor sale economice, acest raport s-a inversat, arată cei de la institut. Citește și: Un gest curajos al Chișinăului: Moldova nu a permis trupelor ruse de rotaţie din Transnistria să intre pe teritoriul său „În spatele acestei cotituri pozitive – care poate fi surprinzătoare pentru opinia publică din Ungaria – se pot afla, cel mai probabil, măsurile populare ale Guvernului Ungariei, măsuri cunoscute şi în România, dar care nu au fost adoptate la Bucureşti. În noiembrie 2021, Viktor Orbán a anunţat plafonarea preţurilor carburanţilor la suma de 480 de forinţi per litru, măsură aflată în vigoare şi astăzi pentru şoferii cu permis de conducere eliberat de autorităţile din Ungaria”, mai scrie Hirado.

România, locul 16 în clasamentul celor mai puternice pașapoarte din lume. Aproape toate celelalte țări estice sunt înaintea noastră
Politică

România, locul 16 în clasamentul celor mai puternice pașapoarte din lume. Aproape toate celelalte țări estice sunt înaintea noastră

România este pe locul 16 în clasamentul celor mai puternice pașapoarte din lume, clasament alcătuit de firma de consultanță Henley & Partners începând cu anul 1999. România, locul 16 în clasamentul celor mai puternice pașapoarte Potrivit acestui clasament, pașaportul românsc permite deținătorilor săi să circule fără viză în 174 de țări. Bulgaria și Croația sunt pe o treapta mai jos, având liberă circulație în 173 de state. Cehia (185 de țări libere de viză) este statul est-european cel mai bine clasat, fiind pe locul opt. Ungaria este pe locul nouă. Țările baltice, Polonia, Slovenia și Slovacia sunt pe pozițiile 9-11. Japonia se clasifică pe primul loc, cu 193 de destinații fără viză din toată lumea. Este urmată îndeaproape de Singapore și Coreea de Sud, cu 192 destinații. Astfel, primele poziții sunt ocupate de: Japonia (193 destinații fără viză),Singapore, Coreea de Sud (192 destinații),Germania, Spania (190 de destinații),Finlanda, Italia, Luxemburg (189 de destinații),Austria, Danemarca, Olanda, Suedia (188 de destinații),Franța, Irlanda, Portugalia, Marea Britanie (187 de destinații),Belgia, Norway, Elveția, Noua Zeelandă, Statele Unite (186 de destinații),Australia, Canada, Cehia, Grecia, Malta (185 de destinații) Cele mai slabe pașapoarte sunt: Coreea de Nord (40 de destinații),Nepal, Teritoriile Palestiniene (38 de destinații),Somalia (35 de destinații),Yemen (34 de destinații),Pakistan (32 de destinații),Siria (30 de destinații),Irak (29 de destinații),Afghanistan (27 de destinații). Rusia este pe locul 50, cetățenii ei putând călători fără viză în 119 state. Citește și: Fost subofițer de poliție, pensionat la 42 de ani cu 9.000 de lei pe lună, promovat secretar de stat la Interne Potrivit datelor Henley & Partners, cetățenii români au nevoie de vize, printre altele, în Australia, China, SUA, Rusia sau Libia.

Romgaz a semnat pe un miliard de dolari pentru Exxon România, dar va plăti peste două miliarde de dolari: companie are datorii de aproape cinci miliarde de lei
Investigații

Romgaz a semnat pe un miliard de dolari pentru Exxon România, dar va plăti peste două miliarde de dolari: companie are datorii de aproape cinci miliarde de lei

Romgaz plătește dublu pentru Exxon România. Compania controlată de statul român prin Ministerul Energiei va plăti 1,06 miliarde de dolari pentru a achiziționa acțiunile firmei ExxonMobil Exploration and Production Romania Limited, filiala românească a grupului Exxon. Prin această tranzacție, Romgaz va prelua jumătate din zăcământul de gaze naturale Neptun Deep. Filiala de la București a grupului american Exxon a raportat în anul fiscal 2021 pierderi de peste 407 milioane de lei, echivalentul a 84 de milioane de dolari. Prețul oficial: 1,06 miliarde de dolari Tranzacția de 1,06 miliarde de dolari prin care Romgaz, cel mai mare producător și furnizor de gaze naturale din România, va prelua integral acțiunile ExxonMobil Exploration and Production Romania Limited se apropie de final. Aristotel Marius Jude, directorul general al Romgaz, a emis un raport la finalul lunii iunie prin care informa piața de capital că pentru finalizarea acestei tranzacții "au mai rămas două condiții suspensive de îndeplinit". Prima condiție prevede "aprobarea sau aprobarea prezumată din partea Consiliului Suprem de Apărare a Țării cu privire la tranzacțiile prevăzute în Contract". Dar Consiliul Suprem de Apărare a Țării (CSAT) nu s-a întrunit de atunci. HG semnat de Ciucă Cea de-a doua condiție prevede "emiterea de către Guvernul României a unei hotărâri care să aprobe menținerea valabilității Acordului Petrolier" ca urmare a notificării Agenției Naționale pentru Resurse Minerale cu privire la tranzacție și la schimbarea controlului asupra ExxonMobil Exploration and Production Romania Limited. Citește și: Boris Johnson, mesaj foarte important în favoarea Ucrainei: Teritoriul capturat de Rusia poate fi recuperat. Întreaga comunitate internațională sprijină Kievul Pentru a îndeplini această formalitate, premierul Nicolae Ciucă a adoptat în cursul zilei de miercuri o Hotărâre de Guvern. Practic, pentru finalizarea tranzacției mai este nevoie doar de aprobarea Consiliului Suprem de Apărare a Țării. Romgaz plătește dublu pentru Exxon România Filiala românească a companiei ExxonMobile a raportat în anul fiscal 2021 pierderi de peste 407 milioane de lei, echivalentul a 84 de milioane de dolari. Potrivit datelor Ministerului de Finanțe, ExxonMobile România mai are și datorii de peste 4,75 miliarde de lei. Defapt.ro a încercat să ia legătura cu Dan Dragoș Drăgan și Aristotel Marius Jud, președintele neexecutiv, respectiv directorul general al Romgaz, pentru a afla dacă statul va prelua și pierderile în urma tranzacției. Nici unul nu a răspuns la telefon. În schimb, Nicolae Bogdan Simescu, membru neexecutiv în Consiliul de Administrație al Romgaz, a precizat că, la finalul tranzacției, Romgaz va prelua "o companie curată". Adică fără pierderi sau datorii. Gaze extrase în 2026 Zăcământul de gaze naturale din perimetrul Neptun Deep era deținut în mod egal de OMV Petrom și Exxon România, un consorțiu în care firma americană deținea poziția de lider. În urma preluării de către Romgaz a companiei americane, poziția de lider a consorțiului a fost cedată firmei OMV Petrom. Reprezentanții statului român, în frunte cu premierul Nicolae Ciucă, susțin public că exploatarea gazului din perimetrul Neptun Deep va începe până la finalul anului 2026. Dar termenul ar putea fi devansat cu cel puțin un an. O altă problemă este legată de refuzul companiei OMV Petrom de a demara proiectul pentru că legea exploatării gazului offshore ar fi dezavantajoasă pentru grupul austriac.

Cum arată distribuția forțelor NATO în Est, după Madrid: România - 4.500 de militari, țările baltice - 9.900, deși au jumătate din populația României. Polonia - 11.600
Eveniment

Cum arată distribuția forțelor NATO în Est, după Madrid: România - 4.500 de militari, țările baltice - 9.900, deși au jumătate din populația României. Polonia - 11.600

Cum arată distribuția forțelor NATO în Europa de Est, după summit-ul de la Madrid: în România vor staționa 4.500 de militari ai alianței. În țările baltice vor fi 9.900, deși, împreună, cele trei state -Estonia, Letonia și Lituania - au jumătate din populația României. Cum arată distribuția forțelor NATO în Est Astfel, în Estonia vor fi 2.200 de militari NATO, în Letonia - 4.000 și în Lituania - 3.700. Polonia va găzdui 11.600 de militari NATO. Polonia are și cea mai mare forță armată, de peste 122.000 de militari. România are o armată de 75.000 de militari. This was the year that Estonia emerged as one of the indisputable leaders of NATO--combining strategic clarity, moral courage, and innovation to not only punch above their weight but above that of almost all of their larger, more powerful European neighbors. https://t.co/qchXgXIU7u— David Rothkopf (@djrothkopf) June 29, 2022 “O să menținem o brigadă rotațională suplimentară, care este de 3000 de soldați și încă 2000 de membri ai personalului de luptă aici în Europa, cu sediul în România“, a spus și președintele SUA, Joe Biden. SUA dublează efectivele NATO cu propriile trupe Casa Albă a anunțat că „în strânsă cooperare cu aliații noștri și națiunile gazdă (...) Statele Unite vor întreprinde următoarele acțiuni suplimentare pentru a consolida descurajarea și apărarea NATO și securitatea europeană”: Înființarea unui post de comandă avansat al cartierului general al Corpului V permanent în Polonia, care va îmbunătăți interoperabilitatea SUA-NATO pe flancul estic.Angajamentul de a menține o echipă de luptă de brigadă suplimentară rotativă în Europa, pe care Statele Unite o vor poziționa în România, cu capacitatea de a desfășura elemente subordonate pentru antrenament și exerciții pe flancul estic.Desfășurări prin rotație îmbunătățite în regiunea baltică, inclusiv forțe blindate, aviație, apărare aeriană și operațiuni speciale, construind interoperabilitate suplimentară și instruire intensificată cu acești aliați (...) Vom menține o prezență persistentă în regiune și vom intensifica antrenamentul cu aliații noștri baltici.Un acord de colaborare cu Spania pentru a crește numărul de distrugătoare americane staționate în Rota de la patru la șase.Două escadrile de avioane F-35 către Regatul Unit.Staționarea de apărare aeriană suplimentară și a altor instrumente de activare în Germania și Italia. This morning in Madrid President Biden announced: * Permanent headquarters in Poland for the Fifth Army Corps * Maintain an additional rotational brigade of thousands of troops in Romania* Sending two more F-35 squadron to the UK https://t.co/NZNTbWxDFY— annmarie hordern (@annmarie) June 29, 2022 Rusia, descurajată să atace NATO a schimbat, la Madrid, radical strategia de până acum, care prevedea că țările baltice ar fi fost abandonate în fața unei agresiuni rusești, urmând ca ele să fie eliberate după 180 de zile. Schimbarea de strategie a fost puternic influențată de ceea ce au făcut rușii în Ucraina, în localități precum Bucha. Premierul estonian Kaja Kallas, care a deschis subiectul schimbării actualei strategii, a spus că abandonarea țărilor baltice, în caz de atac, ar fi însemnat ștergerea lor de pe suprafața pământului, distrugerea culturii lor.

Guvernul a finalizat lista măsurilor de modificare la Codul Fiscal: Creşte TVA-ul la locuințe și accize mai mari la ţigări și la alcool
Internațional

Guvernul a finalizat lista măsurilor de modificare la Codul Fiscal: Creşte TVA-ul la locuințe și accize mai mari la ţigări și la alcool

Ce taxe vor crește în România. Coaliţia de guvernare a finalizat, miercuri seară, lista măsurilor de modificare la Codul Fiscal. Modificările ar urma să fie aprobate într-o şedinţă de guvern care va avea loc săptămâna viitoare. Liderii coaliţiei nu au ajuns la un acord pe introducerea impozitului progresiv, în schimb s-a decis ca acciza la ţigări să fie mărită de la 1 august 2022. La alcool, acciza ar urma să crească de la 1 ianuarie 2023. Ce taxe vor crește în România De asemenea, coaliția de guvernare a mai agreat creşteri de TVA la restaurante, locuinţe şi băuturi cu zahăr, dar şi deduceri fiscale pentru veniturile până în 4.500 de lei şi pentru familiile cu mulţi copii. Deducerile fiscale vizează veniturile până în 4.500 de lei, impactul bugetar fiind de 3 miliarde de lei/an în 2023. Astfel, tinerii până în 26 de ani vor beneficia deduceri de 15% din impozitul pe venit cu valoare maximă de 383 de lei. Citește și: NATO trimite România în prima linie de apărare împotriva Rusiei, declarată „cea mai semnificativă şi directă ameninţare” pentru Alianță. Noi trupe pe teritoriul românesc Se vor aplica şi deduceri pentru familiile care au copii, de 100 de lei/copil dacă copiii sunt la o formă de învăţământ. Dacă o familie are mai mult de 4 copii, impozitul pe venit este zero. Excepţii vor face elevii și studenţii până în 26 de ani, persoana care urmează o formă de ucenicie, pensionarul care beneficiază de pensie din sistemul public, persoanele fizice care realizează venituri din salarii avand mai multe contracte de muncă cu timp parţial sau intreg si valoarea cumulata din salarii depaşeste salariul minim pe economie, persoanele cu dizabilităţi. Cresc accizele la țigări și alcool La capitolul accize, la alcool acestea vor fi de 20% - 6 bani/litru, începând cu 1 ianuarie 2023. La ţigări, acciza creşte cu 31 de lei, (60 de bani/pachet), de la 1 august anul acesta. La TVA, s-au decis următoarele modificări: pentru restaurante, catering, hoteluri, TVA creşte de la 5 la 9%, la locuinţe se va aplica un TVA de 5% doar pentru o locuinţă până la plafonul de 600.000 de lei dar şi până în 80 mp2 utili. TVA-ul la băuturile cu zahăr creşte de la 9 la 19%, iar aici intră şi berea fără alcool. În privinţa impozitului pe tranzacţii imobiliare la persoane fizice, se excludere deducerea de 90.000 de euro/imobil vândut şi se trece la impozitare de 1% pentru o locuinţă mai mare de 3 ani şi impozit 3% pentru imobile de până în 3 ani, cu excepţia moştenirilor. Coaliţia a decis şi eliminarea cotei forfetare pentru impozitul pe venit din chirii. Astfel, impozitul pe proprietate va fi pe grila notarială şi nu se mai face diferenţă intre persoana fizică vs persoană juridică. Se va face o clasificare pe rezidenţiale şi nerezidential, iar pe rezidenţial, impozitul va fi 0,1-0,2%, în timp ce pe nerezidenţiale va fi de 1 - 1,3%. Măsurile vor viza și microîntreprinderile Pentru microîntreprinderi, s-a decis o reducere a plafonului de 500.000 euro, limitarea detinerii controlului pentru maxim 3 microinterprinderi, limitarea obiectului de activitate, cel puţin un angajat. Dividendele cresc de la 5 la 8% şi se elimină scutirile pentru companiile de stat şi pensiile private. În privinţa PFA-urilor, s-a stabilit scăderea plafonului de la 100.000 de euro la 25.000 euro/anual. Coaliţia a decis şi impozitarea jocurilor de noroc, cu 40% din orice câştig, dar se va face o analiză privind modalitatea de impozitare la nivel UE pentru a avea un model în acest sens. În agricultură şi construcţii, s-a stabilit scăderea palfonului de la 30.000 lei la 10.000 lei pentru facilităţi fiscale În plus, s-a decisi şi limitarea beneficiilor salariale impozitate favorabil la 33%, din veniturile anuale. Pentru veniturile extra salariale, sub 6 salarii minime brute nu se aplică contribuţii, între 6 şi 12 salarii minime brute - contribuţiile vor fi pentru 6 salarii minime, între 12 si 24 salarii minime brute, se vor aplica contribuţii cât pentru 12 salarii minime iar peste 24 salarii minime brute, contributii ca pentru 24 de salarii minime, potrivit Agerpres. În privinţa impozitului progresiv, acesta nu se va aplica, însă coaliţia a stabilit că, după digitalizarea ANAF, s-ar putea introduce gradual impozitul pe venitul global, un pas spre impozitul progresiv.

DeFapt.ro
Investigații jurnalistice, analize, știri la zi
Abonează-te
DeFapt.ro

Ultima oră

Ultima oră