duminică 23 februarie
Login Abonează-te
DeFapt.ro

Etichetă: replantare

4 articole
Eveniment

Picior tăiat de tren, replantat chirurgical

Picior tăiat de tren, replantat chirurgical. Băiatul căruia i-a fost replantată gamba după o amputaţie suferită când a fost lovit de tren în gara Vatra Dornei Băi are o evoluţie bună, a declarat, miercuri, medicul Sidonia Susanu, coordonatorul Compartimentului de Chirurgie Plastică şi Reparatorie din cadrul Spitalului pentru copii "Sfânta Maria" din Iaşi. Picior tăiat de tren, replantat chirurgical "Are o evoluţie favorabilă, fără a exista deocamdată complicaţii locale şi metabolice suplimentare. Dar, evident, nu este nici în afara riscului vital, nici a riscului funcţional. (...) Sperăm că membrul îşi va păstra viabilitatea în următoarele 24 de ore, aceasta fiind confirmarea că membrul va fi viabil definitiv", a afirmat dr. Sidonia Susanu. Nu doar starea membrului afectat contează, a ţinut să sublinieze medicul. "Contează mai ales starea pacientului şi gravitatea leziunilor. O amputaţie simplă are o rată de succes mult mai mare. Dacă aceste amputaţii sunt asociate şi cu un traumatism sever, cum este cel produs prin accident feroviar, are un impact biologic mult mai mare", a explicat dr. Sidonia Susanu. Potrivit acesteia, pe parcursul celor 13 ore petrecute în blocul operator, băiatul a suferit mai multe intervenţii chirurgicale. Anesteziștii, esențiali "Copilul a fost admis în spitalul nostru cu o ambulanţă aeriană de tip SMURD. A fost internat în terapie intensivă pentru terapii complementare concomitent cu replantarea membrului inferior amputat. În afara acestui membru amputat, cu ajutorul investigaţiilor făcute la computerul tomograf, copilul a fost diagnosticat cu un traumatism cranio-cerebral, fractură de omoplat, ruptură de splină, pentru care s-a efectuat de altfel şi splenectomie. Intervenţia chirurgicală efectuată cu mai mare dificultate din cauza traumelor asociate a fost realizată cu succes deocamdată", a declarat dr. Sidonia Susanu. Medicul a precizat că astfel de intervenţii chirurgicale, deşi reprezintă patologia reală a chirurgiei plastice şi reparatorii, reprezintă o provocare şi în aceeaşi măsură o satisfacţie pentru întreaga echipă medicală. "Mai ales pentru medicii anestezişti, care reuşesc să asigure suportul fără de care pacientul nu doar că nu ar putea fi operat, dar şi-ar putea pierde viaţa. De menţionat că în primele zile de evoluţie, suportul echipei de terapie intensivă este mai important decât cel al echipei chirurgicale", a subliniat dr. Sidonia Susanu. Prea multe accidente rutiere Sidonia Susanu a menţionat că în ultima vreme a crescut numărul de pacienţi care ajung la spital din cauza traumatismelor suferite în urma accidentelor rutiere. "Din nefericire, în România există un număr de cazuri atât de mare pentru că în ţări în care prevenţia există, acest gen de accidente nu se mai produc. Numărul traumatismelor severe a crescut foarte mult. În decembrie anul trecut au fost cei trei copii din autocar, dar în aceeaşi zi cu ei au fost un accident de la Vaslui, iar cu o zi înainte au fost alţi copii. Adică acum în fiecare zi există accidente rutiere deosebite, nu neapărat cu amputaţie de membre, dar cu traumatisme foarte severe şi complexe", a declarat dr. Sidonia Susanu. Băiatul în vârstă de 15 ani fusese transferat marţi cu un elicopter SMURD la Spitalul pentru Copii "Sfânta Maria" din Iaşi. El a suferit o amputaţie de picior după ce a fost lovit de un tren în apropierea staţiei CF Vatra Dornei Băi. În luna decembrie 2022, o echipă de medici de la Spitalul pentru Copii "Sfânta Maria" din Iaşi, condusă de dr. Sidonia Susanu, în urma unei intervenţii care a durat 20 de ore, a reuşit să replanteze ambele braţe unei adolescente în vârstă de 15 ani, care fusese victimă a unui accident de autocar. Citește și: FOTO Incredibila recuperare a adolescentei cu brațele replantate după accidentul în care i-au fost amputate. Când și le va putea folosi complet De asemenea, în ianuarie 2022, aceeaşi echipă de medici condusă de dr. Sidonia Susanu a replantat piciorul stâng al unei fete de 13 ani, care a fost lovită de o locomotivă în apropiere de gara Bacău.

Picior tăiat de tren, replantat chirurgical. Dr. SIdonia Susanu, în stânga, cu o pacientă (mijloc) cu brațele replantate (sursa: Facebook/Spitalul Clinic de Urgenta pentru Copii Sfanta Maria Iasi)
Adolescenta cu brațe replantate, recuperare incredibilă (sursa: Facebook/Vally Tudose)
Eveniment

Adolescenta cu brațe replantate, recuperare incredibilă

Adolescenta cu brațe replantate, recuperare incredibilă. Alexia Tudose, fata de 15 ani căreia i-au fost reatașate brațele într-o intervenție unică în Europa, a fost vizitată acasă de medicul Sidonia Susanu, cea care a operat-o. Adolescenta cu brațe replantate, recuperare incredibilă Mama tinerei a postat pe Facebook un mesaj de mulțumire și fotografii de la întâlnire. La mijlocul lunii decembrie 2022, Alexia a fost grav rănită într-un accident de autocar în Pașcani. A stat două săptămâni în spital și a trecut prin șapte operații. "Sunt foarte fericită că am ajuns cu bine până acum și sunt sigură că și în continuare o să fie totul bine și o să-mi revin cât mai repede și cât mai bine. Doamne ajută să fiu bine, să fiu alături de cei dragi și abia aștept să-mi văd prietenii. Am emoții și știu că acasă o să fie cel mai bine", a declarat ea în ziua în care a ieșit din spital. Medicii spun că se recuperează spectaculos și într-un an și jumătate își va putea folosi ambele mâini. Citește și: VIDEO Imagini extraordinare cu adolescenta cu brațele replantate de medicii din Iași după un accident teribil de autocar

Imagini extraordinare: adolescenta cu brațele replantate (sursa: Facebook/Vally Tudose)
Justiție

Imagini extraordinare: adolescenta cu brațele replantate

Imagini extraordinare: adolescenta cu brațele replantate. O echipă de medici de la Spitalul pentru Copii „Sfânta Maria” din Iaşi a reuşit, după 20 de ore petrecute în sala de operaţie, să replanteze braţele unei adolescente de 15 ani, una dintre victimele care se afla într-un autocar răsturnat la intrarea în municipiul Paşcani acum aproape două săptămâni. Imagini extraordinare: adolescenta cu brațele replantate "Se spune ca omul sfinteste locul!!!Alexia este intr-un loc binecuvantat,inconjurata de trei dintre supereroii ei,ai nostri,ai tarii....trei dintre cei mai fantastici,profesionisti si dedicati medici,care ne-au redat viata si ne-au asezat zambetul pe chip. Va multumim din suflet,din inima,din toata fiinta!!! Dr. Sidonia Susanu ,Dr.Daniela Botez,Dr. Bogdan Caba,Dr. Mara Popescu,Dr.Iannis Gardikiotis,Dr.Lavinia Ionescu", a scris pe Facebook mama adolescentei. Adolescenta de 15 ani este una dintre cele 35 de persoane care se aflau vineri noaptea într-un autocar cu artişti care se deplasa de la Botoşani spre un festival în judeţul Ialomiţa. La intrarea în municipiul Paşcani, autocarul s-a răsturnat. Un număr de 25 de persoane, dintre care 12 minori, au avut nevoie de îngrijiri medicale. Şaisprezece dintre victime au refuzat să fie aduse la spitalele din Iaşi, fiind tratate la Spitalul Paşcani. Citește și: Miracol de Crăciun: medicii au replantat brațele unei adolescente de 15 ani, victimă a unui accident de autocar la Pașcani (Iași) Alte şapte persoane, printre care două fete de 15 ani, au fost transportate la Spitalul Sfântul Spiridon şi la Spitalul Sf Maria. Una din fete a suferit în accident amputaţie totală de braţ stâng şi amputaţie parţială de braţ drept, traumatism cranio cerebral urmat de pierderea stării de conştienţă, plăgi contuze în partea dreaptă a feţei şi în regiunea fronto temporală dreaptă.

Medicii au replantat brațele unei adolescente (sursa: bittv.info)
Eveniment

Medicii au replantat brațele unei adolescente

Medicii au replantat brațele unei adolescente. O echipă de medici de la Spitalul pentru Copii "Sfânta Maria" din Iaşi a reuşit, după 20 de ore petrecute în sala de operaţie, să replanteze braţele fetei de 15 ani, una dintre victimele care se afla într-un autocar răsturnat la intrarea în municipiul Paşcani în noaptea de vineri spre sâmbătă. Medicii au replantat brațele unei adolescente "Din fericire, intervenţia chirurgicală până în acest moment a fost un succes. S-a reuşit replantarea celor două membre. Unul dintre ele era amputat, celălalt era devascularizat. În sala de operaţii practic au participat trei medici anestezişti, cinci chirurgi plasticieni, doi medici ortopezi, un număr foarte mare de asistente medicale, infirmieri şi brancardieri. Fără suportul şi participarea tuturor acestor colegi, practic un singur om nu ar fi putut să realizeze nimic, nu ar fi avut cum să ajungă la vreun rezultat la acest copil", a declarat Sidonia Susanu, medicul şef al Secţiei de Chirurgie Plastică, Microchirurgie reconstructivă din cadrul Spitalului pentru Copii "Sf Maria". Ea a declarat, totodată, că fetiţa este detubată şi respiră singură. "Sperăm să aibă o evoluţie bună. Va fi nevoie ulterior de intervenţii chirurgicale de reconstrucţie şi de acoperire a defectelor cutanate ale membrului superior drept. Noi suntem convinşi că intervenţiile ulterioare vor fi cu reluarea funcţionalităţii ambelor membrelor superioare în proporţie de 85%", a declarat Sidonia Susanu. 20 de ore de intervenție chirurgicală Medicul a ţinut să precizeze că tratamentul acestui copil a început încă de la locul accidentului, a continuat în Compartimentul de Primire Urgenţe a Spitalului Municipal Paşcani, iar ulterior în autospeciala care a transferat-o la Spitalul pentru Copii din Iaşi şi chiar în UPU de la Spitalul pentru Copii "Sf. Maria" din Iaşi. Astfel, echipa de medici din sala de operaţie a fost pregătită din timp cu tot ce a fost necesar pentru ca pe parcursul celor 20 de ore intervenţii chirurgicale să fie prevenite şi tratate orice modificări ale statusului biologic al pacientului. Coordonator al echipei medicale care a efectuat operaţia, dr Sidonia Susanu a precizat că fata va avea nevoie de un program intens de recuperare de kinetoterapie şi fizioterapie. Medicul a menţionat că adolescenta va rămâne internată în ATI şi în următoarele 5-7 zile, pentru tratament suportiv. "Faptul că s-a intervenit foarte repede şi s-a putut revasculariza foarte repede, cât şi vârsta foarte tânără a pacientei ne încurajează să sperăm că evoluţia va fi foarte bună. Următoarea operaţie o planificăm în cursul zilei de luni, pentru reevaluarea leziunilor. După trecerea fenomenelor inflamatorii acute, în 3-5 zile va mai urma reconstrucţia structurilor nervoase ale membrului superior stâng, după care, după încă 3-4 zile, acoperirea defectelor cutanate", a declarat dr Sidonia Susanu. 25 de răniți în accident Adolescenta de 15 ani este una dintre cele 35 de persoane care se aflau vineri noaptea într-un autocar cu artişti care se deplasa de la Botoşani spre un festival în judeţul Ialomiţa. La intrarea în municipiul Paşcani, autocarul s-a răsturnat. Un număr de 25 de persoane, dintre care 12 minori, au avut nevoie de îngrijiri medicale. Şaisprezece dintre victime au refuzat să fie aduse la spitalele din Iaşi, fiind tratate la Spitalul Paşcani. Citește și: Rusia, unde jurnaliști sunt arestați, bătuți, uciși, reclamă „cenzura politică” din Republica Moldova, după ce au fost suspendate licențele a șase posturi TV pro-ruse care dezinformau Alte şapte persoane, printre care două fete de 15 ani, au fost transportate la Spitalul Sfântul Spiridon şi la Spitalul Sf Maria. Una din fete a suferit în accident amputaţie totală de braţ stâng şi amputaţie parţială de braţ drept, traumatism cranio cerebral urmat de pierderea stării de conştienţă, plăgi contuze în partea dreaptă a feţei şi în regiunea fronto temporală dreaptă.

DeFapt.ro
Investigații jurnalistice, analize, știri la zi
Abonează-te
DeFapt.ro

Ultima oră

Ultima oră