duminică 23 februarie
Login Abonează-te
DeFapt.ro

Etichetă: ramzan kadîrov

5 articole
Internațional

Putin trimite cecenii în Ucraina iar

Putin trimite cecenii în Ucraina iar. Detaşamente ale unităţii speciale cecene Ahmat sunt angajate în lupte grele împotriva armatei ucrainene în împrejurimile oraşului Doneţk, capitala regiunii omonime din estul Ucrainei, a anunţat sâmbătă Ministerul rus al Apărării. Putin trimite cecenii în Ucraina iar Conform raportului zilnic al aceluiaşi minister despre evoluţia frontului în războiul pornit de Rusia contra Ucrainei, unităţile de asalt cecene luptă de asemenea în centrul oraşului ucrainean Mariinka. Unităţile trupelor speciale cecene Ahmat, denumite astfel de liderul cecen Ramzan Kadîrov în onoarea tatălui său, au participat activ la lupte în primele luni ale invaziei ruse, dar apoi au avut o implicare foarte limitată în operaţiuni, fiind eclipsate de unitatea de mercenari Wagner a lui Evgheni Prigojin care a ocupat recent oraşul ucrainean Bahmut după mai mult de opt luni de lupte sângeroase. Kadîrov a anunţat joi că unităţile sale de asalt au început operaţiuni ofensive pentru "eliberarea" unor localităţi în provinciile ucrainene Doneţk, Zaporojie şi Herson, provincii care, împreună cu Lugansk, au fost anexate de Rusia, deşi trupele ruse le controlează doar parţial. Potrivit lui Kadîrov, trupele Ahmat vor activa ca unităţi de asalt în sectoarele cele mai periculoase ale frontului ucrainean, misiune încredinţată până în prezent mercenarilor unităţii Wagner. Prigojin continuă luptă cu Moscova Liderul acesteia din urmă, Evgheni Prigojin, a avut sâmbătă o nouă ieşire verbală violentă la adresa unor oficiali din "turnurile Kremlinului", pe care nu i-a precizat, acuzându-i că încearcă să semene discordie între Wagner şi Ahmat. "Jocurile periculoase au devenit obişnuite în turnurile Kremlinului (...) Ei pur şi simplu distrug statul rus", a susţinut Prigojin. În raportul său operaţional despre evoluţie frontului, comandamentul ucrainean a semnalat tentative eşuate de acţiuni ofensive ruseşti lângă Ivanivske, un mic oraş situat la circa zece kilometri vest de Bahmut, precum şi raiduri efectuate de aviaţia militară rusă în zona oraşelor Bila Hora şi Ceasov Iar. De asemenea, se dau lupte intense în zona oraşului Avdiivka, pe care trupele ruse încearcă să-l ocupe. În acest timp, în provincia rusă Belgorod de la frontiera cu Ucraina autorităţile locale au anunţat sâmbătă că doi civili au fost ucişi în urma unor noi bombardamente ale artileriei ucrainene. Aceleaşi autorităţi au anunţat evacuarea urgentă a circa 600 de copii din localităţile limitrofe frontierei ucrainene, în timp ce peste 5.000 de civili s-au refugiat din aceleaşi zone de teama bombardamentelor. Noi atacuri asupra Belgorodului Armata ucraineană şi-a înmulţit atacurile în această provincie frontalieră rusă, unde în urmă cu o săptămână a avut loc o incursiune spectaculoasă a unor grupuri înarmate ce s-au auto-descris ca fiind ale unor combatanţi ruşi ce luptă de partea armatei ucrainene. Citește și: ANALIZĂ Cum arată sistemul defensiv rusesc, de care Ucraina trebuie să treacă. Primul obstacol: câmpurile de mine instalate chiar de ucraineni, deminate noaptea pe fâșii Bombardamentele şi aceste atacuri ar putea fi o tactică a armatei ucrainene de a forţa Rusia să-şi mute trupe de pe teritoriul Ucrainei pentru a-şi apăra propriul teritoriu, în timp ce este aşteptată mult trâmbiţata contraofensivă ucraineană care să încerce eliberarea teritoriilor ocupate de Rusia. Într-un interviu publicat sâmbătă de The Wall Street Journal, preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a semnalat că armata ucraineană este pregătită pentru lansarea acestei contraofensive, dar a insistat că are nevoie în continuare de mai multe arme occidentale.

Putin trimite cecenii în Ucraina iar (sursa: kremlin.ru)
Putin, titluri sovietice de "Mamă-eroină" (sursa: Sputnik)
Internațional

Putin, titluri sovietice de "Mamă-eroină"

Putin, titluri sovietice de "Mamă-eroină". Liderul rus Vladimir Putin a acordat primele sale titluri de "Mamă-eroină", reluând astfel o tradiţie sovietică ce consta în a premia femeile care aveau de la zece copii în sus, potrivit unui decret prezidenţial publicat luni, potrivit TASS. Putin, titluri sovietice de "Mamă-eroină" Medni Kadîrova, soţia liderului cecen Ramzan Kadîrov a cărui familie numără 14 copii, potrivit site-ului oficial al preşedinţiei cecene, a devenit una dintre primele femei căreia Vladimir Putin i-a acordat titlul de "Mamă-eroină". A doua femeie decorată de Putin este Olga Dehtiarenko din Peninsula Iamal, situată la nord de cercul polar. Familia sa, care creşte zece copii, a câştigat în 2020 concursul naţional "Familia anului", potrivit media locale. Nostalgic după epoca sovietică, Vladimir Putin a restabilit în august acest titlu de "Mamă-eroină", tradus uneori prin "Mamă eroică". Primele titluri, în URSS în 1944 Titlul de "Mamă-eroină" a fost decernat pentru prima dată în Uniunea Sovietică în octombrie 1944 şi era menit să încurajeze natalitatea, în condiţiile în care milioane de sovietici fuseseră ucişi în Al Doilea Război Mondial. Acest ordin a încetat să existe după prăbuşirea Uniunii Sovietice, în 1991. Citește și: VIDEO În retragerea din Herson, soldații ruși au prădat grădina zoo. Ratonul s-a zbătut cât a putut să nu ajungă în Rusia În condiţiile în care Rusia se confruntă de ani de zile cu o nouă criză demografică, care s-a accentuat odată cu pandemia de COVID-19 şi cu declanşarea ofensivei ruse în Ucraina, Vladimir Putin a decis să restabilească acest titlu, ordonând acordarea unui milion de ruble (circa 16.200 de euro) femeilor declarate "Mame-eroine". Potrivit rezultatelor preliminare ale recensământului populaţiei publicate de Agenţia Rusă pentru Statistici (Rosstat), circa 147 de milioane de persoane locuiau în Federaţia Rusă în octombrie-noiembrie 2021, cu un milion mai puţin decât în 1992, după destrămarea Uniunii Sovietice.

Ceceni, uciși și răniți în Herson (sursa: Telegram/Kadyrov_95)
Internațional

Ceceni, uciși și răniți în Herson

Ceceni, uciși și răniți în Herson. Liderul republicii ruse Cecenia, Ramzan Kadîrov, a recunoscut că a suferit pierderi importante în rândul luptătorilor săi din Ucraina după un atac de artilerie lansat de trupele ucrainene, relatează dpa. Ceceni, uciși și răniți în Herson "Douăzeci şi trei de luptători au murit şi 58 au fost răniţi", a scris Kadîrov joi seara pe canalul său Telegram. Surse ucrainene au informat la începutul acestei săptămâni că o unitate cecenă din sudul regiunii ucrainene Herson, controlată de Rusia, a dezvăluit locaţia sa prin intermediul unor fotografii postate pe reţelele sociale, ceea ce a atras lovituri de artilerie ucrainene asupra sa. Liderul cecen le-a cerut compatrioţilor săi să se înroleze pentru a lupta în războiul din Ucraina. De la începutul războiului lansat de Rusia în Ucraina în urmă cu peste opt luni, Kadîrov s-a remarcat ca fiind unul dintre cei mai înverşunaţi susţinători ai conflictului şi şi-a trimis proprii luptători în Ucraina. Kadîrov a cerut de asemenea utilizarea de arme nucleare în Ucraina. Zelenski: Rușii de azi, naziștii de acum 80 de ani Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a comparat lupta ţării sale împotriva Rusiei cu rezistenţa anti-nazistă din cel de-Al Doilea Război Mondial, spunând că Rusia urmăreşte aceleaşi obiective ca regimul nazist. "Forma răului s-a schimbat, dar esenţa este acceaşi", a spus Zelenski într-un mesaj video difuzat joi seara de la Kiev. Citește și: VIDEO Zelenski, noaptea, lângă epava unei drone kamikaze iraniene Shahed, discurs extraordinar: Nu ne este frică de întuneric Rusia a trecut de la statutul de ţară vecină, la cel de agresor şi apoi de terorist, şi se face vinovată de crime de război, a spus preşedintele ucrainean.

Cecenul Kadîrov, probabil în Ucraina, amenință (sursa: kremlin.ru)
Internațional

Cecenul Kadîrov, probabil în Ucraina, amenință

Cecenul Kadîrov, probabil în Ucraina, amenință. Liderul republicii ruse Cecenia, Ramzan Kadîrov, un protejat al preşedintelui Vladimir Putin, a afirmat luni că se află în Ucraina alături de forţele Moscovei care desfăşoară o ofensivă în ţară, notează AFP. Cecenul Kadîrov, probabil în Ucraina, amenință Ramzan Kadîrov, denunţat de ONG-urile internaţionale pentru încălcările grave ale drepturilor omului care au loc în republica sa caucaziană, a publicat un videoclip pe Telegram care îl arată în uniformă militară studiind planuri în jurul unei mese cu soldaţi într-o cameră. Citește și: Rusia a cerut ajutor militar și economic Chinei. SUA: Vor fi consecințe pentru cine ajută Rusia El a subliniat apoi într-un mesaj că acest videoclip a fost filmat la Gostomel, un aeroport situat în apropiere de Kiev, capitala Ucrainei, capturat de forţele ruse în primele zile ale ofensivei lor. Aceste informaţii nu au putut fi verificate în mod independent. "Zilele trecute eram la aproximativ 20 de kilometri de voi, naziştilor de la Kiev, iar acum suntem şi mai aproape", a scris Ramzan Kadîrov, îndemnând forţele ucrainene să se predea, "sau veţi fi terminaţi". Kadîrov, lacheul lui Putin "Vă vom arăta concret că practica rusă învaţă războiul mai bine decât teoria străină şi recomandările consilierilor militari", a adăugat el. https://www.youtube.com/watch?v=O3Pq7sM2PVU Ramzan Kadîrov, care conduce Cecenia cu o mână de fier, este loial Kremlinului şi dispune de o miliţie paramilitară la ordinele sale. La începutul ofensivei ruse, pe reţelele sociale au circulat imagini cu o piaţă din Groznîi, capitala cecenă, plină de soldaţi care pretindeau că sunt pe punctul de a pleca spre Ucraina. Forţele aflate sub controlul lui Kadîrov sunt acuzate de numeroase abuzuri în Cecenia, reaminteşte AFP.

Superbet, fără reacție la Pancu "cecenul" (sursa: Superbet)
Eveniment

Superbet, fără reacție la Pancu "cecenul"

UPDATE Sâmbătă seară, Superbet a încheiat colaborarea cu Pancu. Superbet, fără reacție la Pancu "cecenul". Declarațiile șocante ale lui Daniel Pancu, fostul fotbalist care și-a declarat susținerea pentru regimul criminal al liderului cecen Ramzan Kadîrov, lasă rece companie Superbet. Pancu este una din vedetele din sport care apare în campaniile de promovare ale casei de pariuri sportive. https://www.youtube.com/watch?v=VbGlfxqR0S0 Superbet, fără reacție la Pancu "cecenul" Pe site-ul companiei nu a fost postat nici un comunicat care să se refere la chestiune. Superbet nu a răspuns nici la solicitarea Defapt.ro de a oferi un comentariu. Într-un interviu pentru Fanatik, Pancu i-a lăudat calitățile de lider lui Kadîrov, dar și faptul că este foarte religios. Întrebat ce au românii de învățat de la ceceni, fotbalistul Daniel Pancu a afirmat că „acolo poți să omori femeile oricând. Nu neapărat că sunt de acord (…) dar păstrează niște tradiții cu care sunt de acord (…) e viziunea mea despre viață”. Citește și: Abominabil – ex-fotbalistul Daniel Pancu, laude pentru sângerosul cecen Ramzan Kadîrov, prietenul lui Putin: „A făcut multe lucruri bune pentru popor. Acolo poți să omori femeile”. Și Florentin Petre îl laudă pe Kadîrov „Ce au de învățat românii de la ceceni? – Acolo poți să omori femeile oricând! Nu neapărat că sunt de acord cu așa ceva, dar mi se pare că ei își păstrează niște tradiții cu care eu sunt de acord. Asta e viziunea mea despre viață! Nu putem să mai fim niciodată ca ei. Noi am pierdut multe lucruri pe parcurs. Chiar dacă bisericile sunt din ce în ce mai populate, copiii noștri au alte exemple în viață și altă educație. Îmi pare rău să spun lucrul ăsta, dar suntem foarte departe de ei!”, a susținut Pancu, pentru Fanatik. Superbet, deținut de sârbul Sacha Dragic Dincolo de succesul Superbet (Sacha Dragic fiind acţionarul princ­ipal al companiei din cadrul unui grup de 2,5 mld. euro şi unde Blackstone este investitor), Dragic deține în acest moment un portofoliu diversificat de investiții – în servicii financiare (pachete minoritare în fondul Mozaik Investments și în Certinvest), dar și în firme listate la BVB, precum Holde Agri. De asemenea, Dragic mai controlează și D Moonshots, un fond de investiții de risc (Venture Capital) directe și indirecte. În octombrie 2021, a anunțat lansarea unui nou proiect de investiții și în sectorul logistic alături de antreprenorul Ionuț Dumitrescu, fondatorul Element Industrial (ELI) și unul dintre cei mai importanți jucători din sectorul logistic din România. Investiția va depăși 45 de milioane de euro în patru ani și va fi făcută prin D Craig Real Estate (divizia imobiliară a D Craig Holding) al cărei CEO și partener este Anca Damour, la fel, cu o carieră de două decenii în cadrul gigantului francez Carrefour, potrivit New Money (publicație deținută chiar de Dragic).

DeFapt.ro
Investigații jurnalistice, analize, știri la zi
Abonează-te
DeFapt.ro

Ultima oră

Ultima oră