sâmbătă 22 februarie
Login Abonează-te
DeFapt.ro

Etichetă: poșta română

12 articole
Economie

Toate companiile de stat și-ar putea reduce aparatul administrativ

Șeful Poștei, Valentin Ștefan, spune că toate companiile de stat și-ar putea reduce aparatul administrativ cu minimum 30%. El a susținut că nici un minister sau primărie n-ar trebui să aibă mai mult de 4-5 angajați la direcția de resurse umane. Citește și: EXCLUSIV Păgubiții Nordis cer reînființarea comisiei parlamentare de anchetă și arată cum instituțiile statului au tolerat acest jaf Toate companiile de stat și-ar putea reduce aparatul administrativ „Nu există instituţie sau primărie care să aibă nevoie de un aparat de resurse umane mai mare de patru sau cinci oameni. Nu există. Dacă întrebaţi un director sau un primar sau cineva care conduce o instituţie, de ce are nevoie de mai mult de cinci persoane, vă garantez că răspunsul acela nu va fi sincer. Deci nimeni nu are nevoie de mai mult de atâţi oameni pentru a gestiona politica de personal în instituţii. Mai mult, pe partea de achiziţii nu ai nevoie de mai mult de cinci-şase persoane pentru a face politica de achiziţii. Pe partea juridică, nu ai nevoie de mai mult de un aparat de şase-şapte persoane. Este extrem de uşor să vedeţi şi dumneavoastră acele companii, acele instituţii, care îşi îşi păstrează cu chibzuinţă resursele şi păstrează doar profesionişti în aparatele lor. Faceţi o verificare, cereţi să vedeţi câte persoane la resurse umane are fiecare minister şi dacă un minister are mai mult de cinci-şase oameni, vă spun că acel minister are surplus de personal şi ar trebui să-şi ducă personalul şi acelaşi lucru se aplică şi de către companiile de stat, cu precădere", a afirmat Valentin Ştefan. El a spus că speră ca Ilie Bolojan „să creeze un trend, să dea un exemplu care să fie urmat şi de alte instituţii centrale, de alte companii naţionale”.

Toate companiile de stat și-ar putea reduce aparatul administrativ Foto: Facebook
Poșta distribuie informări despre amnistia fiscală (sursa: Facebook/Compania Naţională Poşta Română)
Eveniment

Poșta distribuie informări despre amnistia fiscală

Poșta distribuie informări despre amnistia fiscală. Poștașii au început miercuri distribuirea a peste 800.000 de scrisori de informare cu privire la amnistia fiscală, conform unui acord încheiat cu Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF). Compania Națională "Poșta Română" (CNPR) a făcut anunțul printr-un comunicat oficial. Poșta distribuie informări despre amnistia fiscală Notificările trimise includ informații privind cuantumul obligațiilor fiscale restante la data de 31 august 2024, evidențiind separat sumele care trebuie achitate și cele care pot fi anulate. Citește și: Actorul Mihai Bobonete, afaceri de milioane de lei pe an. Numai profitul, aproape două milioane de lei net. Despărțirea de „Celentano” nu i-a priit Prin intermediul Poștei Române, contribuabilii vor primi, de asemenea, modelul de "Notificare privind intenția de a beneficia de anularea unor obligații bugetare" și modelul "Cerere privind anularea unor obligații bugetare". În plus, curierii poștali vor prelua de la domiciliul contribuabilului plicul care conține "Notificarea privind intenția de a beneficia de anularea unor obligații bugetare" și îl vor expedia către organul fiscal central competent. Opțiuni de plată prin Poșta Română Poșta Română va încasa, prin mijloace legale de plată, sumele aferente obligațiilor bugetare care trebuie achitate, fie la domiciliul fiscal al contribuabilului, fie la oficiul poștal. Contribuabilii pot opta pentru plata în numerar sau prin intermediul cardurilor bancare, pentru a accesa facilitățile fiscale prevăzute de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 107/2024. Compania Națională "Poșta Română" este operatorul național de servicii poștale și este deținută de statul român, prin Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării, care controlează 93,52% din acțiuni, restul de 6,48% fiind deținut de Fondul Proprietatea.

Poștașii vor putea încasa datoriile contribuabililor (sursa: Facebook/Casa Națională de Pensii Publice)
Eveniment

Poștașii vor putea încasa datoriile contribuabililor

Poștașii vor putea încasa datoriile contribuabililor. Poştaşii vor putea încasa datoriile la stat ale contribuabililor care beneficiază de facilităţile ordonanţei privind amnistia fiscală, potrivit unui proiect de ordonanţă de urgenţă publicat pe site-ul Ministerului Finanţelor. Poștașii vor putea încasa datoriile contribuabililor Astfel, Companiei Naţionale "Poşta Română" SA i se încredinţează, pe bază de convenţie încheiată cu Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, serviciile de tipărire, împlicuire şi comunicare cu confirmare de primire către contribuabili a documentelor necesare accesării facilităţilor fiscale prevăzute în ordonanţa privind amnistia fiscală (OUG nr. 107/2024). Citește și: EXCLUSIV Pandele a băgat Voluntari în faliment și acum cerșește agresiv bani de la Consiliul Județean Ilfov ca să plătească gunoierii și curentul Este vorba de scrisoarea de informare privind beneficiile şi condiţiile de accesare a facilităţilor fiscale, inclusiv cuantumul total al obligaţiilor bugetare restante la data de 31 august 2024, din care, defalcat, valoarea acestora ce trebuie plătită şi, respectiv, valoarea care poate face obiectul anulării; modelul "Notificării privind intenţia de a beneficia de anulare a unor obligaţii bugetare"; modelul "Cererii privind anularea unor obligaţii bugetare"; de preluarea plicului care conţine "Notificarea privind intenţia de a beneficia de anulare a unor obligaţii bugetare" şi trimiterea acestuia către organul fiscal central competent în administrarea obligaţiilor fiscale datorate de contribuabilul de la care a fost preluat pentru încadrarea în prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 107/2024. Datorii, încasate la domiciliu De asemenea, Poşta Română va putea încasa prin mijloacele legale de plată, la domiciliul fiscal al contribuabilului sau la oficiul poştal, sumele aferente obligaţiilor bugetare ce trebuie achitate în vederea accesării facilităţilor fiscale prevăzute de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 107/2024, în cazul contribuabililor care optează pentru plata acestor obligaţii în numerar sau prin intermediul cardurilor bancare. Din analiza efectuată la nivelul Ministerului Finanţelor s-a constatat că serviciile de tipărire şi implicuire a documentelor necesare informării contribuabililor cu privire la accesarea facilităţilor fiscale nu pot fi realizate într-un timp suficient astfel încât prin aplicarea prevederilor OUG nr. 107/2024 să se asigure maximizarea efectelor aşteptate din perspectiva încasării veniturilor bugetare. Potrivit notei de fundamentare, MF consideră că o atenţie deosebită trebuie acordată categoriei de persoane fizice, care prin natura obiectului de activitate nu utilizează mijloace electronice de comunicare la distanţă şi nici nu a avut obligaţia de a se înregistra în Spaţiul Privat Virtual. "Astfel, având în vedere termenul scurt de depunere a cererilor pentru a beneficia de facilităţile fiscale prevăzute de OUG nr. 107/2024, respectiv data de 25.11.2024, se impune comunicarea personalizată, prin mijloace poştale, cu potenţialii beneficiari persoane fizice pentru a le fi aduse la cunoştinţă într-un mod facil şi simplificat prevederile ordonanţei", se menţionează în document. Potențialii beneficiari În categoria potenţialilor beneficiari se regăsesc şi persoane fizice pentru care utilizarea internetului nu este o obişnuinţă sau se află în arii unde nu exista conexiune la internet (zone rurale), astfel că se impune comunicarea prin intermediul mesageriei poştale pentru a avea certitudinea transmiterii şi recepţionării informaţiilor. De asemenea, în categoria persoanelor fizice ce pot beneficia de facilităţile fiscale pot fi şi persoane fizice cu handicap grav sau accentuat care realizează venituri din activităţi independente/activităţi agricole, în mod individual şi/sau într-o formă de asociere pentru care deplasarea la sediile organelor fiscale se efectuează cu dificultate. Potrivit proiectului, Ministerul Finanţelor asigură Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală fondurile necesare, în limita creditelor bugetare şi a creditelor de angajament aprobate cu această destinaţie, pentru efectuarea cheltuielilor cu prestarea de către Poşta Română a serviciilor menţionate. Astfel, pentru prestarea serviciului de de tipărire, implicuire şi comunicare cu confirmare de primire către contribuabili a documentelor necesare accesării facilităţilor fiscale, tariful este de 10,90 lei, cu TVA, pe plic; pentru prestarea serviciilor menţionate anterior dat şi de preluare a plicului care conţine notificarea, tariful este de 15,56 lei, cu TVA, pe plicul comunicat unui contribuabil; comisionul perceput pentru încasarea obligaţiilor bugetare de încasare prin mijloacele legale de plată, la domiciliul fiscal al contribuabilului sau la oficiul poştal, a sumelor aferente obligaţiilor bugetare ce trebuie achitate este de 4 lei, fără TVA, pentru fiecare operaţiune de încasare prin salariaţii poştali de la contribuabilii care au primit plicul care conţine documentele prevăzute. Cinci tipuri de facilități fiscale Prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 107/2024 pentru reglementarea unor măsuri fiscal-bugetare în domeniul gestionarii creanţelor bugetare şi a deficitului în anul 2024 s-au reglementat cinci tipuri de facilităţi fiscale care vizează toţi contribuabilii care au datorii restante la 31 august 2024, respectiv persoane fizice sau juridice, de drept public sau privat, asocieri şi alte entităţi fără personalitate juridică, persoane fizice care desfăşoară activităţi economice în mod independent sau exercită profesii liberale, unităţi administrativ-teritoriale sau subdiviziuni administrativ-teritoriale ale municipiului Bucureşti ori instituţii publice. OUG nr. 107/2024 prevede, printre altele, anularea dobânzilor, penalităţilor şi a tuturor accesoriilor aferente obligaţiilor bugetare principale, restante la data de 31 august 2024 inclusiv, în cazul contribuabililor care datorează atât obligaţii bugetare accesorii, cât şi obligaţii bugetare principale. În acest caz, pentru a beneficia de măsura anulării accesoriilor, contribuabilii trebuie să plătească obligaţiile bugetare principale restante la 31 august 2024 inclusiv, să achite obligaţiile curente (cele născute după 1 septembrie 2024), să depună toate declaraţiile fiscale şi să depună cererea de anulare a accesoriilor până la data 25 noiembrie 2024 inclusiv. De asemenea, ordonanţa prevede anularea dobânzilor, penalităţilor şi a tuturor accesoriilor aferente diferenţelor de obligaţii bugetare principale declarate suplimentar de debitori prin declaraţie rectificativă, cu scadenţă anterioară datei de 31 august 2024 inclusiv. În acest caz, contribuabilii care consideră că sunt erori în sumele declarate iniţial pot depune declaraţie rectificativă prin care să declare obligaţiile suplimentare şi pot beneficia de anularea accesoriilor aferente obligaţiilor declarate suplimentar dacă plătesc aceste obligaţii, precum şi obligaţiile curente (cele născute după 1 septembrie 2024), depun toate declaraţiile fiscale şi depun cererea de anulare a accesoriilor până la 25 noiembrie 2024 inclusiv. Anularea dobânzilor O altă măsură se referă la anularea dobânzilor, penalităţilor şi a tuturor accesoriilor aferente obligaţiilor bugetare principale cu scadenţe anterioare datei de 31 august 2024 inclusiv, dacă la această dată contribuabilul datorează doar accesorii, iar obligaţiile bugetare principale au fost stinse. Astfel, pentru a beneficia de măsura anulării accesoriilor, contribuabilii trebuie să plătească obligaţiile curente (cele născute după 1 septembrie 2024), să depună toate declaraţiile fiscale şi cererea de anulare a accesoriilor până la 25 noiembrie 2024. Totodată, în situaţia în care dobânzile, penalităţile şi toate accesoriile aferente obligaţiilor bugetare principale principale au fost stinse după data intrării în vigoare a ordonanţei de urgenţă, respectiv după data de 6 septembrie 2024, acestea se anulează şi sunt supuse restituirii. De asemenea, vor fi anulate şi dobânzile, penalităţile şi toate accesoriilor aferente obligaţiilor bugetare principale cu scadenţe anterioare datei de 31 august 2024 inclusiv, stabilite prin decizie de impunere emisă ca urmare a controlului fiscal, care este în curs de derulare la data intrării în vigoare a ordonanţei de urgenţă. Contribuabilii care la data intrării în vigoare a ordonanţei de urgenţă au în derulare un control fiscal pot beneficia de anularea accesoriilor aferente obligaţiilor stabilite suplimentar de organul de control dacă plătesc aceste obligaţii până la termenul de plată stabilit în decizia de impunere şi dacă depun cererea de anulare a accesoriilor în termen de 90 de zile de la data comunicării deciziei de impunere, indiferent dacă acest control a fost finalizat până la data de 25 noiembrie 2024 sau ulterior acestei date. Anularea unor obligații fiscale principale Cea de-a cincea măsură din ordonanţă se referă la anularea unor obligaţii fiscale principale în cazul persoanelor fizice. Astfel, persoanele fizice care înregistrează obligaţii bugetare principale restante la data de 31 august 2024 inclusiv, în cuantum mai mic de 5.000 lei inclusiv, şi achită jumătate până la data depunerii cererii de anulare, dar nu mai târziu de 25 noiembrie 2024, vor beneficia de anularea unui procent de 50% din obligaţiile bugetare principale, restante la data de 31 august 2024 inclusiv şi de anularea dobânzilor, penalităţilor şi a tuturor accesoriilor aferente. Totodată, pentru persoanele fizice care înregistrează obligaţii bugetare principale restante la data de 31 august 2024 inclusiv, în cuantum mai mare de 5.000 lei, achitate în procent de 75% până la data depunerii cererii de anulare, dar nu mai târziu de 25 noiembrie 2024, se acordă anularea unui procent de 25% din obligaţiile bugetare principale restante şi anularea dobânzilor, penalităţilor şi a tuturor accesoriilor aferente acestora.

Haos total la recalcularea pensiilor Foto: Facebook
Eveniment

Haos total la recalcularea pensiilor

Haos total la recalcularea pensiilor: cinci zile înainte de intrarea în vigoare a recalculării, șeful Poștei spune că mai multe case județene de pensii au cerut oprirea distribuirii deciziilor de recalculare. Directorul Poștei, Valentin Ștefan, a declarat la Antena 3 că nu doar în Alba, ci în mai multe județe s-a cerut Poștei să oprească distribuirea către pensionari a acestor documente. Citește și: Ciolacu confirmă că nu are diplomă de bacalaureat, dar susține că deține o copie legalizată a diplomei examenului luat în 1986, când a terminat liceul Însă el a susținut că nu știe în câte județe s-a luat această măsură. Haos total la recalcularea pensiilor “Într-adevăr există aceste situații în care Casele de Pensii solicită să mai oprim de la distribuire anumite decizii“, a arătat Valentin Ștefan la Antena 3. El a afirmat că aceste solicitări de oprire a distribuirii anumitor decizii de recalculare a pensiilor au venit din partea mai multor Case de Pensii din România, nu doar din județul Alba. „Nu am centralizat aceste cifre, nu știu să vă spun câte sunt nici ca număr de decizii, nici ca număr de județe (...) Pur și simplu ne spun: următoarele decizii opriți-le de la distribuire. Ceea ce noi facem. Nu intrăm în subiectul acesta”, a declarat Valentin Ștefan întrebat în legătură cu motivele pentru care anumite decizii sunt oprite de la redistribuire. Mai multe decizii de recalculare a pensiilor unor pensionari din judeţul Alba au fost oprite de la distribuire, pentru că există suspiciunea că ar putea conţine erori. Oficialii Casei Judeţene de Pensii Alba nu au putut preciza despre câte decizii este vorba, subliniind că se va face o reverificare a acestora, a scris News.ro. Casa de pensii Alba spune că au fost mii de decizii suspecte, ministerul Muncii - 17 ”Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale a luat act de informaţiile apărute în presă referitoare la cele 17 decizii de recalculare a pensiilor transmise de către lucrători ai Oficiului Judeţean de Poştă Alba către pensionari şi care au fost retrase ulterior de la beneficiari. Facem precizarea că o astfel de procedură nu este prevăzută în aceşti termeni în Convenţia încheiată cu Poşta Română”, a transmis, vineri seară, ministerul. Ca urmare, Ministerul Muncii cere urgent Companiei Naţionale Poşta Română şi Casei Teritoriale de Pensii Alba clarificări cu privire la această situaţie. Însă, potrivit unei declarații a șefei casei de pensii Alba, Cornelia Miclea, ar fi vorba de peste 5.000 de decizii greșite, nu doar de 17, cum susține ministerul Muncii. “Am avut pe listă undeva la cinci mii şi ceva de decizii care am dorit să le reanalizăm. Nu înseamnă că toate sunt greşite”, a subliniat Cornelia Miclea.

Poșta se predă la presiunile PSD Foto: Facebook PSD
Politică

Poșta se predă la presiunile PSD

Poșta Română se predă la presiunile PSD: în an electoral, suspendă serviciul Postmesager pentru materiale politice. Decizia de azi vine după ce liberalii au fost acuzați de PSD că folosesc Poșta pentru a distribui pliante electorale. Citește și: EXCLUSIV Cele mai scumpe elicoptere din dotarea Ministerului Apărării tocmai au fost achiziționate: două aparate H215M Airbus pentru 150 de milioane de euro Poșta se predă la presiunile PSD „În urma informaţiilor apărute în presă cu privire la implicarea companiei în distribuirea de materiale cu caracter politic, Compania Naţională «Poşta Română» a luat decizia, în baza prevederilor legale, de a suspenda temporar serviciul Postmesager pentru materiale cu caracter politic. Poşta Română, cu o vechime de 162 de ani în slujba cetăţenilor, ţine la reputaţia şi la prestigiul său, fiind o companie care susţine valorile democratice şi nu doreşte să fie asociată cu niciun partid politic", se arată într-un comunicat al companiei. Vineri, Partidul Social Democrat (PSD) a solicitat Poştei Române şi Casei Naţionale de Pensii Publice explicaţii cu privire la distribuirea unor materiale de propagandă politică ataşate, prin capsare, de taloanele de pensii. Citește și: VIDEO Gafă epică la Digi 24: Cosmin Prelipceanu a dialogat un minut și jumătate cu prefectul Capitalei, dar la capătul firului era „un cetățean obișnuit”. Digi greșise numărul Liderul PSD Timiș, Alfred Simonis, a fost cel care a reclamat că omologul său de la PNL Timiș, Alin Nica, folosește Poșta Română pentru a-și face campanie electorală. „Ca de fiecare dată, șeful liberalilor nu își va asuma răspunderea pentru ceea ce se întâmplă, va găsi vinovați în alte părți și va dezvolta teorii conspiraționiste. Doar că, de această dată, dovezile sunt mai mult decât clare. La fel de răspunzător pentru această acțiune se face și Adrian Lulciuc, directorul Sucursalei Regionale de Poștă Timișoara, căruia îi solicităm de urgență demisia din funcția pe care o ocupă. Alin Nica și acoliții săi trebuie să înțeleagă că nu pot folosi instituțiile în care și-au plasat oameni în funcții de conducere pentru a face campanie electorală”, a scris PSD Timiș pe Facebook.

Directorul Poștei, studii la Sankt Petersburg. Aici, Valentin Ștefan și protectorul său, Sebastian Burduja (dreapta) (sursa: Facebook/Valentin Ștefan)
Investigații

Directorul Poștei, studii la Sankt Petersburg

Directorul Poștei, studii la Sankt Petersburg. Poșta Română, compania de stat deținută de Ministerul Digitalizării, a devenit refugiu al sinecurilor politice. Liberalul Valentin Ștefan, directorul general provizoriu cu studii în Rusia, vrea să fie selectat pentru o perioadă de patru ani la conducerea companiei. CA-ul lui Burduja, numit în ultima zi Directorul provizoriu a demarat procedurile pentru selectarea companiei care va alege directorul general. Sursele Defapt.ro arată că Valentin Ștefan este un candidat pentru permanentizarea poziției pe care o deține acum. Procedura de selecție a fost lansată după ce ministrul Sebastian Burduja, în ultima zi de mandat la Digitalizare, a numit ilegal Consiliul de Administrație pe o perioadă de patru ani la Poșta Română. De ce ilegal? Pentru că nu a respectat termenul limită de finalizare a selecției membrilor pentru Consiliul de Administrație. Printre cei care și-au găsit un loc călduț la Poșta Română, dar și în noul CA, se află și Alexandru Butiseacă, fostul consilier al premierului Florin Cîțu, care făcea lobby pentru a obține articole favorabile pentru șeful său. Calendarul nerespectat pentru Consiliu Ministerul Digitalizării, condus de Sebastian Burduja, în calitate de acționar principal al companiei Poșta Română, a cerut demararea procedurii de selecție a membrilor Consiliului de Administrație în baza Ordonanței 109. Care prevede selectarea unor specialiști pe o perioadă de patru ani. Conform planului de selecție publicat pe site-ul ministerului Dezvoltării, în primele 30 de zile de la data publicării anunțului trebuia să se depună candidaturile. Un expert independent trebuia să întocmească lista cu toți candidații la data de 26 iunie 2023. Apoi, patru zile mai târziu, urma să fie aprobată lista scurtă. Tot de către un expert independent. Selecția finală pe bază de interviu urma să aibă loc la data de 21 iulie 2023. Ulterior, cei selectați urma să fie numiți în funcție la data de 28 iulie. Ministrul Sebastian Burduja nu a mai ținut cont de planul de selecție și a decis numirea membrilor, chipurile selectați, pe o perioadă de patru ani în Consiliul de Administrație. Astfel, au ajuns în Consiliul de Administrație: Mihai Călin Precup, Alexandru Butiseacă, Ioan Dragoș Moraru, Alina Prahoveanu, Daniel Cațeliu, Mădălin Mihai Bondalici și Florin Zaharia. Toată tărășenia s-a petrecut la data de 14 iunie, cu șase săptămâni în avans față de cum prevedea planul de selecție. Tot atunci s-a decis ca fiecare membru de CA să primească o indemnizație de 9.604 lei brut. Adică în jur de 1.500 de euro net pe lună. Oamenii lui Ponta și Cîțu, selectați pe Ordonanța 109 Mihai Cătălin Precup a devenit cunoscut în anul 2020, atunci când a candidat la Senat din partea Partidului Pro România, condus de Victor Ponta. Fără viitor politic la Pro România, Mihai Cătălin Precup a ajuns la Platforma Acțiunea Civică a Tinerilor, organizație controlată de ministrul Sebastian Burduja. În primăvara anului trecut, premierul Nicolae Ciucă l-a numit secretar de stat la Finanțe. Pe site-ul său de prezentare se laudă că "pentru 5 ani, am fost cadru didactic la Universitatea Sorbona, în Paris, unde am predat un curs de Politici Monetare şi un curs de private equity" și consilier al vicepreședintelui Băncii Europene de Investiții. Nu înainte de a declara "patriot" și "creștin ortodox". Tot de la PACT provine și Daniel Cațeliu, un alt membru selectat în CA. Citește și: Salt spectaculos al Bucureștiului în Topul 100 al celor mai bune orașe de locuit: capitala României a avansat 21 de poziții și a ajuns pe locul 99 Liberalii au venit în CA cu Alexandru Butiseacă, fostul consilier al premierului Florin Cîțu. El a devenit cunoscut opiniei publice după ce a făcut lobby pentru a obține opinii favorabile de la experți internaționali pentru șeful său, pe care partidul l-a tras pe linie moartă. De exemplu, profesorul universitar Deirdre McCloskey a declarat pentru Libertatea că Alexandru Butiseacă s-a prezentat drept ziarist la Digi24. Dar acesta a negat. Ca orice liberal care se respectă, după ce a plecat de la Guvern a ajuns consilier la Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, iar de acolo partidul l-a plasat pe funcția de director economic interimar la Poșta Română. Un alt membru liberal plasat în Consiliul de Administrație este ialomițeanul Ioan Dragoș Moraru, fost candidat PNL la consiliul local Fetești. Pe lista membrilor CA și-a făcut loc și Alina Prahoveanu, pusă la SALROM în anul 2021 de ministrul Economiei de atunci, Claudiu Năsui. Directorul Poștei, studii la Sankt Petersburg Liberalul Valentin Ștefan a fost uns pe funcția de director general provizoriu al Poștei Române. Din CV-ul său aflăm că și-a luat licența în istorie la Universitatea București în anul 2008, apoi a plecat în Rusia. Tocmai la Universitatea din Sankt Petersburg, pentru a desprinde tainele limbii ruse. După ce s-a școlit aproape un an în Rusia a revenit în România, unde s-a angajat la HP ca specialist în achiziții. Apoi a ajuns stagiar la Națiunile Unite, acolo unde ar fi făcut parte dintr-o echipă de monitorizare a organizațiilor teroriste: Al Qaida și Talibani. El susține ca din poziția de stagiar era responsabil cu pregătirea rapoartelor pentru misiunile echipei de monitorizare. Însă specialiștii în domeniu nu menționează astfel de informații în CV pentru a nu se pune în pericol și a nu vulnerabiliza echipa. Investigator financiar cu studii de istorie Tot în anul 2011, a început un masterat în "Studii Ruse" la Universitatea Carolinei de Nord din Chapel Hill. Apoi, dintr-o dată a ajuns investigator la Kroll Compliance, în Washington. Se întâmpla în 2013, la scurt timp după finalizarea masteratului. Fără experiență în domeniu, spune el, a desfășurat investigații internaționale de prevenire a spălării banilor, ba chiar a investigat frauda de un miliard de dolari din sistemul bancar din Moldova. Dar nu spune cine a contractat firma pentru aceste investigații. În anul 2015, menționează Valentin Ștefan, a devenit manager la Exiger Dilligence, o altă companie care se ocupa de investigații internaționale. Acolo pregătea investigatori juniori. Începând cu anul 2017 a devenit partener la Rise Consortium, unde avea ca misiune identificarea de posibili investitori în România și sprijinirea companiilor românești în SUA. După alți doi ani a ajuns la Morgan Stanley, unde a fost angajat pe anti-fraudă. Valentin Ștefan a precizat în CV că a fost responsabil de formarea și coagularea echipei de prevenire a fraudei digitale și crearea și implementarea procedurilor de lucru. A rezistat până în octombrie 2019, apoi a revenit în România. Din iunie 2021, conduce Poșta Română.

Bătălie feroce pe funcții la Poștă (sursa: ziaruldeiasi.ro)
Economie

Bătălie feroce pe funcții la Poștă

Bătălie feroce pe funcții la Poștă. Compania va muta centrul regional de tranzit de la Iaşi la Roman. Bătălie feroce pe funcții la Poștă Decizia ar putea afecta până la peste 100 de salariaţi. În ciuda impactului social, hotărârea conducerii naţionale a Poştei a trecut neobservată la Iaşi. Surse din interiorul instituţiei au precizat că decizia a fost luată încă din primăvara acestui an. Zilele trecute, la Neamţ, a venit şi anunţul şefului Poştei, Valentin Ştefan: "Iaşiul nu este cel mai fericit punct". Citește și: În unul din cele mai sărace județe ale României, Teleorman, un magistrat are pensie specială de aproape 30.000 de lei, de 14 ori peste pensia medie pentru limită de vârstă "Decizia nu are fundament economic", spun contestatarii. Continuarea, în Ziarul de Iași.

Corupție și disponibilizări la Poșta Română (sursa: ziaruldeiasi.ro)
Eveniment

Corupție și disponibilizări la Poșta Română

Corupție și disponibilizări la Poșta Română. Compania de stat dă în clocot. Corupție și disponibilizări la Poșta Română Procurorii DNA au descins joi în cinci locuri din București, Iași și Bacău, "într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni de corupție și asimilate celor de corupție în legătură cu încheierea unor contracte de achiziții publice, comise în perioada 2022-2023". Defapt.ro este un proiect independent, ne poți sprijini direcționând 3,5% din impozitul tău pe venit. Durează un minut, online Iar nemulțumirile încep să se audă din mai multe direcții. Liderii sindicatului Lucrătorilor Poștali din România spun că au fost chemați recent ca martori într-un alt dosar al DNA. Citește și: EXCLUSIV Arest pentru nepoata fostului șef al SRI Radu Timofte. Ioana Timofte, directoare generală la Controlul Cazanelor, 30 de zile la domiciliu, DIICOT o acuză de devalizarea CNCIR "Bonus", o decizie a directorului general al companiei, din 22 mai, invită angajații Poștei Române la încetarea voluntară a contractului individual de munca, în schimbul unor compensații bănești. Continuarea, în Ziarul de Iași.

Poșta Română, cărăuș de droguri epistolare (sursa: ziaruldeiasi.ro)
Justiție

Poșta Română, cărăuș de droguri epistolare

Poșta Română, cărăuș de droguri epistolare. Poliţiştii de la „Crimă Organizată” Iaşi alături de procurori ieşeni i-au scăpat pe clujeni de unul dintre cei mai cruzi interlopi din zona lor. Poșta Română, cărăuș de droguri epistolare Este vorba despre Bogdan Negrei, zis „Creţu”, eliberat din închisoare recent. Defapt.ro este un proiect independent, ne poți sprijini direcționând 3,5% din impozitul tău pe venit. Durează un minut, online Imediat după ce a fost eliberat, acesta a adunat un grup de foşti deţinuţi şi a început să trimită droguri în penitenciarele din Bucureşti şi Botoşani. Citește și: Apropiere fără precedent între Moldova și SUA după ce protestele violente puse la cale de pro-ruși la Chișinău au stârnit îngrijorare. Casa Albă: Rusia vrea slăbirea guvernului moldovean În reţea era şi un ieşean. Procurorii au operat, anterior reţinerilor, şi mai multe percheziţii. Continuarea, în Ziarul de Iași.

Poșta Română plătește chirii foarte mari (sursa: ziaruldeiasi.ro)
Economie

Poșta Română plătește chirii foarte mari

Poșta Română plătește chirii foarte mari. Sucursala ieșeană a Poștei Române a închiriat în 2010 un sediu pentru desfășurarea activității Centrului de Tranzit de la SC Tegolino SRL. Poșta Română plătește chirii foarte mari Afacerea a fost „cu cântec” de la bun început, administratorul firmei fiind un apropiat al directorului de atunci al sucursalei, Radu Mironeanu. Defapt.ro este un proiect independent, ne poți sprijini direcționând 3,5% din impozitul tău pe venit. Durează un minut, online Chiria pentru ansamblul de șapte clădiri și terenul aferent a fost stabilită la 32.000 euro lunar, ajungând până la sfârșitul contractului la aproximativ 2,5 milioane euro. Citește și: Ministrul Câciu minte când afirmă că „PNRR-ul spune că trebuie să reducem ponderea cheltuielilor în PIB cu aceste pensii de serviciu”. Ce scrie în PNRR despre „pensiile speciale” La încheierea contractului, Poșta a depus și echivalentul chiriei pe trei luni cu titlu de garanție locativă, pentru situațiile în care ar fi fost necesară efectuarea de reparații. Continuarea, în Ziarul de Iași.

Angajații Poștei își pot falimenta șeful (sursa: ziaruldeiasi.ro)
Economie

Angajații Poștei își pot falimenta șeful

Angajații Poștei își pot falimenta șeful. Directorul general al Poştei Române a fost amendat pentru neregulile descoperite de poliţişti într-un oficiu poştal prin care acesta nu a călcat probabil niciodată. Angajații Poștei își pot falimenta șeful Pe numele lui Florin Valentin Ştefan a fost întocmit un proces-verbal prin care era sancţionat cu un avertisment şi o amendă de 5.000 de lei. Sancţiunea a fost contestată în instanţă, dar fără succes. Citește și: Zelenski insistă că o rachetă rusească Kalibr a survolat și România, nu numai Moldova, până să ajungă pe teritoriul ucrainean, „o provocare pentru NATO”. SUA: Nu există o amenințare Compania Națională Poşta Română dispune în teritoriu de aproximativ 5.500 de subunităţi poştale. Continuarea, în Ziarul de Iași.

Beizadea de lux, adjunct la Poștă (sursa: Facebook/Zarici Iasmin)
Investigații

Beizadea de lux, adjunct la Poștă

Beizadea de lux, adjunct la Poștă. Pesedistul Iasmin Zarici (foto sus, între Simonis și Grindeanu) s-a ocupat de protocol pe Aeroportul Timișoara, acolo unde-i organiza trecerea prin salonul oficial lui Sorin Grindeanu, actualul vicepremier și ministru al Transporturilor. Era doar începutul, liderii PSD Timiș i-au creionat o carieră de succes. Deocamdată, a fost plasat la Poșta Română Timiș pe funcția de economist, dar urmează să fie numit director adjunct. La solicitarea Defapt.ro, Iasmin Zarici s-a încurcat, nici el nu pare să știe ce face la Poșta Română Timiș: ba că este director ajunct în baza experienței de la aeroport, ba că este economist pentru a acumula experiență pentru funcția de director adjunct al Poștei Române, filiala Timiș. Pe rețelele de socializare, Zarici afișează o viață de lux și mașini scumpe. Din banii părinților, după cum singur admite. 2.300 de lei pe lună, salariu de la Aeroport Iasmin Zarici a fost încadrat pe funcția de ofițer responsabil pentru informare și publicitate la Aeroportul Internațional "Traian Vuia" Timișoara acum aproape zece ani. Se ocupa de marketing și de salonul oficial al aeroportului. Pe acolo treceau delegațiile politice venite de la București, dar era folosit și de Sorin Grindeanu atunci când se grăbea să prindă avionul de București. "Sincer, cred că m-am ocupat doar de o vizită de-a domnului Sorin Grindeanu. Vorbesc de 2016. Mai degrabă solicita domnul Vela salonul oficial decât domnul Grindeanu. Nu plătesc nici o cotizație la partid, nu am cotizat, nu am dat bani la nimeni", a declarat Zarici pentru Defapt.ro. Pentru munca prestată la aeroportul Timișoara, Iasmin Zarici a primit în anul 2021 un salariu anual de 27.065 lei. Adică în jur de 2.300 de lei pe lună. În anul 2021 a mai încasat un salariu anual de 36.575 lei pentru că a fost încadrat și ca asistent medical la cabinetul medical al mamei sale. Mașini scumpe, vilă, petreceri Așadar, din cele două locuri de muncă, a primit puțin peste 1.000 de euro lunar în 2021. Cu toate acestea, tânărul pesedist (chiar vicepreședinte al TSD Timiș) Iasmin Zarici se laudă pe Facebok și Instagram cu o viață luxoasă alături de tinere din Timișoara: cafenele, cârciumi de lux, trabucuri și mașini scumpe cu inițiale sale la număr. Pe numele său se mai află o vilă de 177 metri pătrați construită în 2017 în localitatea Moșnița Nouă, plus terenul aferent, de 601 mp. Dar în declarațiile de avere depuse în ultimii doi ani nu apare nici o mașină. Contactat de către Defapt.ro, Iasmin Zarici a explicat simplu: "Mașinile nu sunt pe mine. Sunt luate în leasing pe cabinetul medical al mamei mele. Nu le cumpăr, mama le-a cumpărat. Eu doar le conduc.". Beizadea de lux, adjunct la Poștă Partidul nu i-a rămas dator pentru munca prestată la aeroport. PSD Timiș, organizație controlată de Sorin Grindeanu și deputatul Alfred Simonis, l-a plasat pe Iasmin Zarici pe funcția de economist la Poșta Română Timiș. Dar toată lumea știe că este director adjunct. Chiar și el se încurcă în funcții. Întrebat cum a ajuns la filiala Timiș a Poștei Române, Iasmin Zarici a spus că a trimis un simplu CV directorului Poștei Române. Cu toate acestea, Iasmin Zarici se simte pregătit pentru a conduce Poșta din poziția de adjunct. "Eu am fost numit de director la Poșta Română Timiș. (…) Cum să nu am experiență? Am fost coordonator pe protocol și informații la Aeroportul Timișoara. Nu mă ocupam neapărat de vizitele domnului Grindeanu. Mă ocupam de toate vizitele. Sunt membru PSD, da", a declarat Iasmin Zarici. Citește și: Grindeanu dirijează banii CFR către clientela din Timișoara și Cluj – analiză Club Feroviar. „Un grup infracțional care pune în pericol securitatea românilor”, spune un ceferist Ulterior, viitorul director adjunct a spus că, de fapt, ar fi fost încadrat ca economist la filiala locală a Poștei Române pentru experiență, iar de acolo urmează să fie numit director adjunct. Cât despre salariul unui director adjunct la Poștă, Zarici a spus că e minim pe economie. "Am acceptat să mă duc pe salariul minim pentru experiență. Ce viață de noapte, nu am mai ieșit niciunde. Eu dacă sunt întreținut de părinți care e problema? Mă ține mama, tata care sunt medici", a încheiat Zarici.

DeFapt.ro
Investigații jurnalistice, analize, știri la zi
Abonează-te
DeFapt.ro

Ultima oră

Ultima oră