vineri 05 decembrie
Login Abonează-te
DeFapt.ro

Etichetă: platforma

12 articole
Eveniment

Atenție, chiar poți rămâne fără permis dacă ești filmat în trafic de alți șoferi

Mai mulți șoferi din Botoșani au fost sancționați de polițiștii rutieri după ce au fost reclamați pentru comportament agresiv în trafic prin platforma ESAR, a anunțat șeful Serviciului Rutier din cadrul IPJ Botoșani, Ionuț Apostol. În primele zece luni ale anului, prin intermediul platformei au fost încărcate 32 de sesizări privind conducerea agresivă. În urma analizării imaginilor video transmise, poliția a aplicat șapte amenzi și a dispus suspendarea dreptului de a conduce pentru 30 de zile. Ce este platforma ESAR și cum funcționează Platforma ESAR permite participanților la trafic să transmită imagini și informații către Poliție referitoare la posibile fapte de agresivitate rutieră. Citește și: Un singur vot împotriva deciziei judecătorilor de la Curtea de Apel București de a respinge și noile propuneri privind pensiile magistraților Sesizarea trebuie realizată în termen de maximum 30 de zile de la momentul incidentului, iar șoferii pot încărca direct videoclipul surprins în trafic, împreună cu detaliile obligatorii. Cum se poate face o sesizare prin ESAR Pentru a reclama un comportament agresiv, utilizatorul trebuie să acceseze aplicația ESAR și să completeze câmpurile obligatorii. Sesizarea trebuie să includă: Datele de identificare ale persoanei care face sesizarea (nume, prenume, CNP sau cod de identificare); Date de contact (număr de telefon și adresă de corespondență); O declarație pe propria răspundere privind veridicitatea faptelor și a înregistrării video; Data, ora, locul incidentului și elemente care ajută la identificarea situației; Semnătura. Poliția încurajează utilizarea platformei ESAR „Reamintim conducătorilor auto că au la dispoziție aplicația ESAR pentru sesizarea comportamentelor agresive în trafic. Aceștia pot face sesizarea prin accesarea aplicației, completând câmpurile obligatorii și atașând videoclipul care conține comportamentul reclamat, în termen de 30 de zile de la incident”, a subliniat Ionuț Apostol. Conducerea agresivă, un risc major pentru siguranța rutieră IPJ Botoșani atrage atenția că agresivitatea la volan este unul dintre factorii care contribuie la producerea accidentelor și afectează siguranța tuturor participanților la trafic. Prin utilizarea platformei ESAR, șoferii pot ajuta autoritățile să identifice și să sancționeze rapid astfel de comportamente.

Șoferi sancționați după sesizări prin ESAR (sursa: Facebook/Poliția Română)
România digitalizează sistemul medical public (sursa: Facebook/Alexandru Rogobete)
Eveniment

Rogobete anunță lansarea noii platforme care să înlocuiască dezastrul actual al cardului de sănătate

Primele module ale noii Platforme Informatice a Asigurărilor de Sănătate (PIAS) vor fi lansate până la sfârșitul acestui an, a anunțat ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete. Potrivit acestuia, platforma va fi complet operațională până în august 2026 și reprezintă cel mai amplu proiect de digitalizare din istoria sistemului medical românesc. O investiție strategică de 100 de milioane de euro Proiectul PIAS este finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) și are o valoare totală de 100 de milioane de euro. Citește și: ANALIZĂ Cum a ajuns CCR să blocheze și să sfideze România: răspunderea PSD și PNL „Noua Platformă Informatică a Asigurărilor de Sănătate este un angajament ferm al echipei noastre și o reformă pe care o ducem la bun sfârșit. Primele module vor fi funcționale până la finalul acestui an, iar întreaga platformă va fi complet operațională până în august 2026”, a transmis ministrul Alexandru Rogobete într-un mesaj publicat pe Facebook. Digitalizare completă: fără hârtii și tipizate Noua platformă va transforma radical modul în care sunt gestionate datele medicale și serviciile de sănătate, prin eliminarea birocrației și digitalizarea completă a fluxurilor medicale. Printre principalele beneficii anunțate: Eliminarea formularelor tipizate și a documentelor pe hârtie; Biletele de trimitere, scrisorile medicale și concediile medicale vor fi complet digitale și accesibile instant; Dosarul electronic al pacientului și rețeta electronică vor fi integrate și funcționale; Istoricul medical al pacientului va putea fi accesat oricând, de pe telefon sau calculator. Un pas decisiv pentru digitalizarea sănătății Ministrul Sănătății a subliniat că această reformă marchează o schimbare reală în digitalizarea sistemului medical, în contrast cu inițiativele eșuate din trecut. „Știu că, de-a lungul anilor, mulți și-au pierdut încrederea când au auzit cuvântul ‘digitalizare’. Dar acum este diferit. Ritmul e accelerat, munca e vizibilă, iar beneficiile se vor simți direct în viața fiecărui pacient și a fiecărui medic”, a afirmat Rogobete. Beneficii directe pentru pacienți și medici Prin noua platformă, pacienții vor avea acces rapid la informațiile medicale personale, iar medicii vor lucra mai eficient, fără hârtii inutile și fără riscul pierderii de date. „Muncim onest, ascultăm sistemul, ascultăm oamenii și corectăm din mers. Fiecare zi contează, iar fiecare pas înainte înseamnă mai multă încredere în sistemul public de sănătate”, a adăugat ministrul Alexandru Rogobete.

CNAS anunță înlocuirea platformei PIAS (sursa: Inquam Photos/Octav Ganea)
Eveniment

Coșmarul platformei online a CNAS se va încheia, în 2026 va fi gata noua aplicație (PNRR)

Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) a anunțat că actuala Platformă Informatică a Asigurărilor de Sănătate (PIAS) va rămâne funcțională până la lansarea unui nou sistem modern, programată pentru anul 2026. Noua platformă va fi mai sigură, mai accesibilă și adaptată nevoilor actuale ale pacienților și furnizorilor de servicii medicale. O platformă conectată la alte sisteme din sănătate Potrivit CNAS, noul sistem informatic va avea o arhitectură modernă și va permite interoperabilitatea cu alte platforme din domeniul sănătății. Citește și: ANALIZĂ Adevăratul șef PSD nu va fi Grindeanu, secundant de carieră, pentru Dragnea, pentru Ciolacu Proiectul, finanțat prin fonduri europene, este implementat în cadrul Programului Național de Redresare și Reziliență (PNRR) și urmărește digitalizarea documentelor medicale pentru a eficientiza actul medical. PIAS, un sistem care și-a atins limitele Reprezentanții CNAS au explicat că actuala platformă PIAS a fost un proiect de pionierat în informatizarea sistemului de sănătate, gestionând peste 18 milioane de beneficiari. Totuși, vechimea sistemului, creșterea numărului de utilizatori și volumul mare de date au dus la atingerea limitelor sale tehnice. „Lucrăm la o platformă mai prietenoasă și mai eficientă, care să permită economisirea timpului dedicat pacienților”, a declarat președintele CNAS, Horațiu-Remus Moldovan. CNAS a precizat că decizia de înlocuire a platformei PIAS a fost validată de concluziile unui audit de performanță efectuat de Curtea de Conturi pentru perioada 2000–2024.

Tazz, preluat de Wolt la Iași (sursa: Wolt)
Eveniment

Schimbări pe piața firmelor de livrări: marca Tazz, preluată de Wolt. Cum pot migra clienții

Tazz, preluat de Wolt la Iași. Pe străzile din Iași, livratorii Wolt înlocuiesc treptat jachetele roșii Tazz, semnalând finalizarea fuziunii dintre cele două platforme. Tazz, preluat de Wolt la Iași Achiziția Tazz de către Wolt aduce România în rețeaua globală DoorDash, unul dintre cei mai mari jucători în livrările rapide. Citește și: Biserica Ortodoxă Română își declară neutralitatea în alegerile prezidențiale. Bisericile maghiare au cerut contracararea extremismului Fuziunea are un impact semnificativ asupra pieței locale de food delivery, vizibil în marile orașe prin schimbarea uniformelor și rebranding. Wolt, parte a grupului DoorDash din 2022, își extinde acum puternic prezența în Europa de Est, prin integrarea Tazz. Continuarea, în Ziarul de Iași

Platformă online anti-bullying în România (sursa: ziaruldeiasi.ro)
Eveniment

Platformă online anti-bullying în România

Platformă online anti-bullying în România. O companie IT din Iași a creat o soluție dedicată sprijinirii elevilor care se confruntă cu probleme emoționale și mentale. Platformă online anti-bullying în România Adservio, lider pe piața ieșeană în domeniul "prelucrării datelor, administrării paginilor web și activități conexe", a dezvoltat o platformă "anti-bullying" menită să ajute la identificarea timpurie a problemelor întâmpinate de elevi la școală. Citește și: Ingerință gravă în Justiție a premierului – Ciolacu sugerează procurorilor să nu se atingă de Lipă: „L-am trimis pe Gică Popescu în închisoare, cu ce ne-am ales?” De asemenea, în colaborare cu Centrul de Inovare și Transfer Tehnologic MAVIS al UMF Iași, compania va crea o bibliotecă digitală cu resurse dedicate sănătății emoționale și mentale a copiilor. "Am trei copii și vreau să știu cum se simt la școală, la fel cum își dorește orice părinte", afirmă Alexandru Holicov, fondatorul Adservio Social Inovation SRL. Continuarea, în Ziarul de Iași.

AUR a suspendat platforma prin care primea donații financiare Foto: Bursa
Politică

AUR a suspendat platforma primea donații financiare

AUR a suspendat platforma prin care primea donații financiare și se înregistra activul de partid, datorită unei breșe de securitate. Nu este clar dacă datele utilizatorilor au fost compromise, comunicatul partidului condus de George Simion nefăcând nici o precizare tehnică. Libertatea susține că au putut fi văzute codul numeric personal (CNP), adresa, numărul de telefon, contul de utilizator în aplicația AUR și parola. Citește și: Salarii uriașe și mii de angajați la spitalul unde o mamă a trei copii a murit după ore de chinuri, așteptând un medic. Spitalul Județean Botoșani, condus de un lăcătuș mecanic din PSD „Pe platforma AUR, sediul nostru central, sediul unde vă puteți plăti cotizația, unde sunteți recompensați pentru vechimea în AUR din data la care ați depus adeziunea, primiți puncte la fiecare eveniment la care participați”, susținea George Simion. AUR a suspendat platforma prin care primea donații financiare „Compania care a realizat platforma a confirmat existenţa unei breşe de securitate apărute în urma unei actualizări de software. Pentru a elimina rapid o imperfecţiune a aplicaţiei noastre şi pentru a oferi utilizatorilor noştri o soluţie mai bine securizată, timp de 24 de ore vom suspenda funcţionarea aplicaţiei pentru utilizatori pentru face toate testele de securitate şi a fi siguri că nu mai există breşe similare”, arată comunicatul de presă al AUR. Sursa citată mai spune că „este destinul fiecărui proiect IT să devină stabil şi sigur doar după încercări repetate şi mai ales după o perioadă în care funţionează în regim real”. „Am fost foarte entuziaşti la început, acum suntem mult mai atenţi şi urmărim în timp real parametrii de siguranţă ai aplicaţiei noastre”, mai arată comunicatul de presă. Reprezentanţii AUR îi asigură pe toţi utilizatorii aplicaţiei aur.mobi că am realizat acest proiect inovator cu cele mai bune intenţii şi cu dorinţa sinceră de a elimina orice barieră între ei şi structurile partidului. „Vom dezvolta în continuare instrumente web care să le permită românilor să ne transmită în timp real opiniile şi sugestiile lor, pentru a putea armoniza în permanenţă strategia politică a partidului cu dorinţele şi viziunile oamenilor pentru care lucrăm”, conchide sursa menţionată.

Platformă subterană pentru deșeuri, în Tulcea (sursa: Facebook/Ștefan Ilie)
Mediu

Platformă subterană pentru deșeuri, în Tulcea

Platformă subterană pentru deșeuri, în Tulcea. Primăria municipiului a început amenajarea unei platforme subterane pentru colectarea deşeurilor, care va face parte dintr-un sistem digital de gestionare a deşeurilor din oraş. Platformă subterană pentru deșeuri, în Tulcea Potrivit unei postări pe Facebook a primarului Ştefan Ilie, această primă platformă subterană de colectare a deşeurilor este instalată în cartierul Dallas şi va costa 48.703 euro. Defapt.ro este un proiect independent, ne poți sprijini direcționând 3,5% din impozitul tău pe venit. Durează un minut, online "Vor urma încă 100 de platforme subterane şi supraterane. Acum, organizăm licitaţia pentru proiectarea şi execuţia lor. Digitalizarea sistemului de gestionare a deşeurilor va permite societăţii Servicii Publice SA când trebuie să fie golite platformele şi cine lasă deşeuri în apropierea lor", a declarat, pentru Agerpres, primarul Ştefan Ilie. Citește și: NASA dezvăluie un nou instrument prin care va monitoriza poluarea în America de Nord El a mai spus că 40% din platformele care se vor mai monta vor fi subterane, în zonele turistice, iar celelalte vor fi platforme supraterane. Valoarea totală a proiectului de montare a celor 100 de platforme este de 1.849.928 euro.

Precizările DSU despre platforma de monitorizare: Proiectul va continua. În imagine, șeful DSU, Raed Arafat. Sursă: Facebook
Eveniment

Precizările DSU despre platforma de monitorizare

Precizările DSU despre platforma de monitorizare a fake news: proiectul va continua, după scandalul public izbucnit săptămâna trecută, din cauza unui narativ care asocia criticile aduse președintelui Iohannis cu propaganda Kremlinului. Într-un răspuns transmis la solicitarea defapt.ro, Departamentul pentru Situații de Urgență (DSU) spune că proiectul este inițiat de societatea civilă și nu va beneficia de finanțare guvernamentală. DSU nu menționează care a fost implicarea sa în discuțiile care au avut loc până în prezent referitoare la inițiativă, ci spune doar că și instituția va beneficia de recomandările făcute în cadrul proiectului, „urmând ca acestea să fie analizate și eventual valorificate în mesaje și la nivelul Departamentului pentru Situații de Urgență”. Departamentul pentru Situații de Urgență mai spune și că „se delimitează” de acuzațiile că proiectul ar încerca limitarea libertății de exprimare. Precizările DSU despre platforma de monitorizare: Proiectul va genera recomandări în domeniul combaterii fake news Proiectul privind monitorizarea fake news, asumat public de ONG-ul Global Focus Research, va continua, reiese dintr-un răspuns al Departamentului pentru Situații de Urgență (DSU), la solicitarea defapt.ro. „Altfel spus, acest proiect inițiat de societatea civilă va genera recomandări în domeniul combaterii dezinformării și știrilor false, urmând ca acestea să fie analizate și, eventual, valorificate în mesaje și de la nivelul Departamentului pentru Situații de Urgență. Precizăm că aceste recomandări nu vizează exclusiv Guvernul, ci și societatea civilă și patronatele”, arată DSU, în răspunsul transmis defapt.ro. DSU mai spune că platforma va fi independentă și nu va beneficia de bani de la Guvern. „Totodată, menționăm că activitatea experților media din cadrul ONG-urilor este independentă de funcționarea și structurile Guvernului. De asemenea, pentru mecanismul descris anterior nu există finanțare guvernamentală”, mai susține DSU. DSU spune că ONG-urile au venit cu propunerea unor „mecanisme tehnice” care să semnaleze articolele care „pot crea panică în rândul populației” Departamentul pentru Situații de Urgență spune că discuțiile „care fac obiectul comunicării publice, în scopul de a semnala cetățenilor știrile false ce pot produce panică în rândul acestora” au început încă de la declanșarea războiului din Ucraina. DSU vorbește despre „conlucrarea eficientă între instituțiile statului și societatea civilă” în contextul crizei umanitare și că „reprezentanți ai societății civile și-au arătat disponibilitatea de a sprijini autoritățile statului (...) prin punerea la dispoziție a unor mecanisme tehnice informaționale capabile să semnaleze articole care, odată intens distribuite pe rețelele de socializare, pot crea panică în rândul populației”. Departamentul pentru Situații de Urgență nu menționează care a fost implicarea sa în discuțiile privind platforma de monitorizare. Mai jos, puteți citi explicațiile DSU, transmise la solicitarea defapt.ro: Răspunsul DSU la solicitarea defapt.ro, despre platforma de monitorzare a fake news, care a iscat un scandal public. Cum a izbucnit scandalul Reamintim că, în 11 martie, Profit.ro a publicat un text în care a relatat că Executivul, DSU și CNA, împreună cu mai multe ONG-uri, ar lucra la o platformă care monitorizează propaganda pro-rusă, în contextul războiului din Ucraina. Unul dintre narativele analizate lega de propagandă și criticile aduse președintelui Iohannis și premierului Ciucă. Guvernul și CNA au negat orice implicare, iar Raed Arafat, șeful DSU, alături de șefa ONG-ului Global Focus Research, au acuzat o dezinformare. Documentul pe baza căruia a scris Profit a fost obținut și de defapt.ro, iar în acest document narativul respectiv există. Global Focus a publicat un comunicat în care a susținut că narativele discutate nu erau variantele finale. Defapt.ro a încercat în mod repetat să ia legătura cu Oana Popescu-Zamfir, directoarea Global Focus, fără succes. ActiveWatch, care era implicat ca voluntar în proiect, a anunțat că se retrage complet din colaborare. Citește mai multe aici: Defapt.ro a vorbit cu actorii din spatele platformei de monitorizare a fake news. Concluziile: asocierea lui Ciucă și Iohannis cu incompetența și corupția, considerată propagandă pro-rusă; Arafat și Oana Popescu-Zamfir nu dau explicații

ActiveWatch se retrage din platforma de monitorizare
Eveniment

ActiveWatch se retrage din platforma de monitorizare

ActiveWatch se retrage din platforma de monitorizare a dezinformărilor. Reprezentanții Active Watch arată, într-un comunicat publicat pe Facebook, că au decis să înceteze „orice comunicare cu entitățile implicate în această platformă”. „Participarea noastră nu ar face decât să amplifice neîncrederea la nivelul societății”, arată Active Watch. Citește și: Cine spune că premierul e incompetent e suspect de propagandă pro-rusă, potrivit unei platforme care va fi creată de Guvernul României și care scanează dezinformările online ActiveWatch se retrage din platforma de monitorizare a dezinformărilorr: Participarea noastră nu ar face decât să amplifice neîncrederea ONG-ul ActiveWatch explică, pe Facebook, că a decis să întrerupă „orice comunicare cu entitățile implicate în această platformă”. ONG-ul a spus că participa în acest proiect doar cu expertiză la nivel de voluntariat și să nu se asocieze instituțional inițiativei. ActiveWatch precizează că discuțiile privind această platformă au început în 4 martie, printr-o întâlnire „pentru a sonda posibilitatea de afiliere într-un mecanism de cooperare între membri ai societății civile și din aparatul guvernamental, cu scopul clar asumat de toți participanții că acest instrument va sprijini comunicarea corectă și transparentă a autorităților în contextul invaziei din Ucraina”. În 5 martie, ONG-ul spune că a decis, „în urma unei discuții interne”, să nu se asocieze instituțional, „dar să oferim expertiză, în regim de voluntariat, astfel încât să observăm dacă acest grup va lua decizii care afectează libertatea de expresie sau care afectează interesul public și accesul la informații corecte și complete pentru public”. Între 7 și 9 martie, au avut loc discuții „de organizare și design metodologic”. „Întregul mecanism este informal și în faza de organizare, definire a rolurilor, competențelor și valorilor. Întreaga comunicare și interacțiune la nivelul acestui task force în stadiu embrionar este construită în jurul afirmării clare a faptului că ONG-urile NU lucrează pentru Guvern, ci vor încerca să ajute, unde pot, cu identificarea acelor subiecte care pot fi distorsionate în spațiul public și unde autoritățile au OBLIGAȚIA să comunice prompt și transparent, astfel încât să nu amplifice panica morală și să nu repete greșelile din perioada pandemiei”, spune Active Watch. „Am subestimat negativ negativ pe care această platformă ar putea-o avea asupra percepției publice” ActiveWatch menționează, în comunicat, că are „încredere în competențele și buna-credință a partenerilor din ONG-uri”, dar că a „subestimat impactul negativ pe care această platformă (neoficială, neformalizată și nedefinitivată) l-ar putea avea asupra percepției publice, mai ales în acest context tulbure.” „Din punctul nostru de vedere, mesajul ONG-urilor a fost tot timpul evidențiat și ferm: scopul acestui demers este de ajuta publicul să ia decizii informate și să nu pice pradă campaniilor de dezinformare coordonate de diferiți actori din societate. Pentru că am evaluat greșit această posibilă colaborare și pentru că observăm că, în acest moment, participarea noastră nu ar face decât să amplifice neîncrederea la nivelul societății, vom înceta orice comunicare cu entitățile implicate în această platformă. Vom colabora și comunica doar în contexte formale, deschise mass-media și publicului larg. Vom continua activitatea de monitorizare a activității Guvernului și a altor actori instituționali sau politici care influențează negativ libertatea de exprimare și accesul la informații de interes public”, spune Active Watch. Guvernul a transmis că nu e implicat, după izbucnirea scandalului. Inițiativa, asumată de un ONG Vineri dimineață, Profit.ro a citat informații dintr-un document care arată că DSU și Guvernul României lucrează, împreună cu CNA și mai multe ONG-uri, la o platformă digitală care va scana presa online, blogurile și rețelele sociale, ca să găsească fake news-urile în contextul războiului din Ucraina. Același document citat de jurnaliști arată că până vineri, 11 martie, toate echipele de relații publice din ministere trebuie să desemneze un reprezentant într-un grup de lucru. Totuși, algoritmii platformei asociază site-urile care scriu despre corupția sau incompetența Guvernului, a premierului sau a președintelui Iohannis cu propaganda pro-rusă. După declanșarea scandalului în spațiul public, Guvernul a susținut că nu are nici o implicare în această platformă de monitorizare, iar ONG-ul Global Focus Center și-a asumat, într-un comunicat, inițiativa. Citește și: Guvernul se delimitează oficial de platforma de monitorizare a dezinformărilor, după scandalul public iscat: „Proiectul, inițiat de societatea civilă. Guvernul nu a cerut monitorizarea vreunui termen specific” Platforma Guvernului, asumată de un ONG: Global Focus Center spune, într-un comunicat, că este coordonatorul platformei de monitorizare a dezinformărilor

Guvernul condus de Nicolae Ciucă (foto) se delimitează oficial de platforma de monitorizare. Sursă: Facebook Guvernul României
Politică

Guvernul se delimitează oficial de platforma de monitorizare

Guvernul se delimitează oficial de platforma de monitorizare a dezinformărilor, după scandalul public iscat, într-un punct de vedere trimis la solicitarea defapt.ro. „Proiectul este inițiat de societatea civilă. Guvernul nu a cerut monitorizarea vreunui termen specific”, a transmis Biroul de Presă al Executivului, la solicitarea defapt.ro. Citește și: Ciucă, prin Cărbunaru, se spală pe mâini de proiectul de monitorizare a presei online care scrie despre corupția demnitarilor, asociind-o cu propaganda pro-rusă Guvernul se delimitează oficial de platforma de monitorizare a dezinformărilor, după scandalul public iscat Executivul transmite, într-un punct de vedere la solicitarea defapt.ro, că nu este implicat în proiectul platformei de monitorizare a dezinformărilor din mediul online, după scandalul public iscat. Conform unui document citat de Profit.ro, platforma ar fi fost o inițativă a Departamentului pentru Situații de Urgență și a Guvernului României, la care au fost invitate să contribuie ONG-urile și CNA. Conform documentului citat, însă, algoritmii platformei asociază site-urile care scriu despre corupția sau incompetența Guvernului, a premierului sau a președintelui Iohannis cu propaganda pro-rusă. Citește și: Cine spune că premierul e incompetent e suspect de propagandă pro-rusă, potrivit unei platforme care va fi creată de Guvernul României și care scanează dezinformările online „Guvernul este deschis cooperării cu reprezentanții societății civile cât timp rezultatul cooperării este în interesul și beneficiul cetățeanului. Inițiativele ONG-urilor și experților media vor genera recomandări în domeniul combaterii dezinformării și știrilor false. Activitatea grupului este independentă de funcționarea și structurile Guvernului, produsele primite urmând a fi analizate și, eventual, valorificate. Proiectul este inițiat de societatea civilă, iar Guvernul nu a cerut monitorizarea vreunui termen specific. Biroul de presa al Guvernului”, a transmis Biroul de Presă al Guvernului, la solicitarea defapt.ro. După scandalul iscat public, unul dintre ONG-urile menționate în document, Global Focus Center, a ieșit cu un comunicat în care își asumă proiectul. Citește și: Platforma Guvernului, asumată de un ONG: Global Focus Center spune, într-un comunicat, că este coordonatorul platformei de monitorizare a dezinformărilor

Platforma Guvernului, asumată de un ONG numit Global Focus Center. Sursă: Facebook
Eveniment

Platforma Guvernului asumată de un ONG

Platforma Guvernului, asumată de un ONG. Global Focus Center susține, într-un comunicat de presă postat pe Facebook, că este coordonatorul platformei care monitorizează dezinformările din mediul online. Din documentul citat de Profit.ro, însă, nu reiese acest lucru, ci că ONG-urile au fost cooptate în acest proiect de către Departamentul pentru Situații de Urgență și Guvernul României. În forma actuală, algoritmii platformei asociază site-urile care scriu despre corupția sau incompetența Guvernului, a premierului sau a președintelui Iohannis cu propaganda pro-rusă. Citește și: Cine spune că premierul e incompetent e suspect de propagandă pro-rusă, potrivit unei platforme care va fi creată de Guvernul României și care scanează dezinformările online Platforma Guvernului, asumată de un ONG. Global Focus Center susține că este inițiativa sa să creeze un mecanism „prin care să punem presiune pe Guvern să comunice mai prompt” ONG-ul Global Focus Center susține, într-un comunicat publicat pe Facebook, că îi aparține inițiativa de a crea o platformă de monitorizare a conținutului online. ONG-ul susține că „termenii de căutare circulați public nu au nici o valoare, nu sunt cei definitivi, sunt colectați de la instituții guvernamentale și de la alți parteneri din societatea civilă, într-un proces de brainstorming”. ONG-ul mai spune și că „pe baza lor (a ideilor venite de la Guvern, n.r.), dar mai ales a metodologiei noastre, noi vom alege si decide cum vor arata algoritmii de cautare”. Global Focus Center mai spune că „metodologia folosita este similara cu cea a partenerilor nostri, Bellingcat si DFRLab , cele mai prestigioase institutii in plan international care promoveaza informarea corecta, fact-checking si lupta cu dezinformarea si impreuna cu care am organizat in trecut cursuri de pregatire a expertilor din societatea civila si presa in utilizarea exact acestor instrumente pe care le folosim acum”. Citește și: Ciucă, prin Cărbunaru, se spală pe mâini de proiectul de monitorizare a presei online care scrie despre corupția demnitarilor, asociind-o cu propaganda pro-rusă Redăm punctul de vedere al ONG-ului Global Focus Center: Proiectul citat de Profit.ro arată că proiectul aparține DSU și Guvernului, nu ONG-urilor Diferit de explicațiile Global Focus Center, proiectul citat de Profit.ro arată că DSU și Guvernul României lucrează, împreună cu CNA și mai multe ONG-uri, la o platformă digitală care va scana presa online, blogurile și rețelele sociale, ca să găsească fake news-urile în contextul războiului din Ucraina. Același document citat de jurnaliști arată că până vineri, 11 martie, toate echipele de relații publice din ministere trebuie să desemneze un reprezentant într-un grup de lucru. ONG-urile implicate sunt: Global Focus, Active Watch, Media Wise „și alte ONG-uri cu expertiză în media literacy”.

Guvernul, platforma care scaneaza dezinformarile online. Cine spune că Ciucă este incompetent e acuzat de propagandă pro-rusă. Sursă imagine: Facebook Guvernul României
Eveniment

Guvernul platformă care scanează dezinformările online

Guvernul, platformă care scanează dezinformările online. Executivul și Departamentul pentru Situații de Urgență, condus de Raed Arafat, lucrează la lansarea unei platforme care scanează dezinformările de pe site-uri și bloguri, în contextul războiului din Ucraina, scrie Profit.ro. Totuși, conform algoritmilor propuși, dacă un site de presă scrie despre incompetența premierului sau a președintelui sau despre furturi ale autorităților, e suspect de propagandă pro-rusă. Citește și: Antena 3 și România TV au indus și stimulat panica de la benzinării. A3 a pomenit obsesiv frica de război, RTV – scenarii neprobate Guvernul, platformă care scanează dezinformările online. Cine vorbește despre suspiciuni de furt la Guvern e acuzat de propagandă pro-Moscova DSU și Guvernul României lucrează, împreună cu CNA și mai multe ONG-uri, la o platformă digitală care va scana presa online, blogurile și rețelele sociale, ca să găsească fake news-urile în contextul războiului din Ucraina. Până vineri, 11 martie, toate echipele de relații publice din ministere trebuie să desemneze un reprezentant într-un grup de lucru. ONG-urile implicate sunt: Global Focus, Active Watch, Media Wise „și alte ONG-uri cu expertiză în media literacy”, conform Profit.ro. Citește și: Dan Dungaciu, angajatul Academiei, îl apără din nou pe Putin, la Pro TV: apel la sancțiuni economice blânde Din algoritmii propuși până acum, cine asociază numele lui Nicolae Ciucă, Guvernul sau pe președintele Iohannis cu cuvintele „corupție”, „incompetență”, având ca marker de dezinformare „furtișag” sau „mizerie” va fi acuzat de fake news.

DeFapt.ro
Investigații jurnalistice, analize, știri la zi
Abonează-te
DeFapt.ro

Ultima oră

Ultima oră