vineri 05 decembrie
Login Abonează-te
DeFapt.ro

Etichetă: plangere penala

10 articole
Justiție

Plângerea împotriva Oanei Gheorghiu: CSM susține că ar fi fost amenințate familiile magistraților

Ce conține plângerea la Parchet împotriva Oanei Gheorghiu: CSM susține că ar fi fost amenințate familiile magistraților și o acuză pe aceasta de „instigare la ostilitate socială”. Citește și: CNA, amendă uriașă pentru Realitatea TV, pentru campania pentru Anca Alexandrescu. Clientul Olguței Vasilescu a vrut să-i salveze Potrivit unui document publicat de Gândul, incomplet și fără semnătura de pe plângere, în plângere se suține că, încă din septembrie, CSM a identificat „instigări explicite la violenţă fizică şi sexuală şi fapte de pedofilie îndreptate împotriva membrilor de familie ai unor judecători, precum şi alte reacţii similare provenind de la alte persoane fizice, utilizatori ai reţelelor sociale, inclusiv în urma transmiterii unor mesaje private către magistraţi”.  Potrivit unor surse DeFapt.ro, plângerea ar fi fost semnată de Elena Costache, președintele CSM.  Plângerea împotriva Oanei Gheorghiu: CSM susține că ar fi fost amenințate familiile magistraților „În acest context extrem de grav, afirmațiile viceprim-ministrului au exacerbat climatul de ostilitate la adresa magistraţilor, sens în care acestea nu au rămas doar la nivelul generării unor consecințe ipotetice, ci au condus la o nouă serie de manifestări publice de o gravitate greu de imaginat, inclusiv amenințări cu fapte de violență extremă asupra magistraților și familiilor acestora”, susține acest Consiliu.  În plângere, magistrații din CSM susțin că asocierea veniturilor lor cu Caritas a „accentuat” caracterul incitator la ură al declarației viceprim-ministrului.  „Prin discursul la care ne referim, se acreditează ideea că magistrații constituie categoria de persoane care obține în mod privilegiat venituri disproporționate, în condițiile în care s-a ajuns ca orice discuție în spațiul public privind justiția să vizeze în mod invariabil veniturile obținute de judecători și procurori, în prezent acesta fiind caracteristica definitorie preponderentă atribuită acestei categorii de persoane”, mai arată CSM. 

Plângerea împotriva Oanei Gheorghiu: CSM susține că ar fi fost amenințate familiile magistraților Foto: captură video
Cum a decis CSM să-i facă plângere lui Gheorgiu Foto: Facebook
Justiție

Cum a ales CSM să-i facă plângere lui Gheorghiu: 3 voturi contra, tovarășul lui Savonea - instigator

Cum a decis CSM să-i facă plângere penală lui Oana Gheorgiu: s-a votat „pentru” cu o majoritate zdrobitoare, au fost 3 voturi contra, iar tovarășul Liei Savonea, judecătorul Daniel Grădinaru ar fi fost „capul răutăților”, susțin surse din acest consiliu.  Citește și: Carmen Uscatu: „Oana va fi cel mai bun Viceprim-Ministru al României. Dar...” Azi, procurorul Claudiu Sandu a susținut, la Digi 24: „În cursul zilei de ieri (n.r. luni) a avut loc o discuție între membrii aleși ai secțiilor de judecători și de procurori. Au fost exprimate mai multe opinii, dar nu a fost niciun vot”. Cum a decis CSM să-i facă plângere lui Gheorgiu Însă sursele DeFapt.ro îl contrazic, ar fi fost un vot al celor 14 membri aleși ai CSM. Membrii de drept - ministrul Justiției, Radu Marinescu, președinta ICCJ, Lia Savonea, și procurorul general, Alex Florența - nu ar fi participat. Marinescu a declarat public că nu a semnat plângerea penală împotriva vicepremierului Gheorghiu.  Între cei 14 membri aleși ai CSM, trei ar fi votat contra: vicepreședintele CSM Claudiu Sandu, procuror, Daniel Horodniceanu - procuror și judecătoarea Grațiela Milu.  Totuși, la Digi 24, Sandu a părut că apără decizia CSM: „S-a decis formularea acestei plângeri, întrucât s-a considerat că, totuși, campania care nu este întâmplătoare împotriva magistraților a plecat dintr-un punct în care se putea discuta și a ajuns la o instigare la ură împotriva acestei profesii, ceea ce este, cred eu, anormal într-un stat de drept și într-o societate democratică”.  În schimb, judecătorul ICCJ Daniel Grădinaru, fost președinte al CSM, ar fi argumentat, la reuniunea CSM, pentru plângerea penală. Grădinaru este amicul Liei Savonea, alături de care a dat mai multe sentințe controversate, și co-autor a unor decizii în serie în favoarea corupților și interlopilor. O serie de publicații îl definesc și drept „judecătorul lui Dragnea”, după ce presa a scris că „s-ar fi implicat masiv în stabilirea completului care să-l judece pe Liviu Dragnea în 2019”. Grădinaru este co-autor, alături chiar de Savonea, al sentinței prin care un bărbat de 41 de ani, care a agresat sexual o minoră de 13 ani, nepoata prădătorului, a fost condamnat la doar opt luni de închisoare cu suspendare. În sentință, Savonea și Grădinaru sugerează că minora are partea ei de vină, întrucât „nu a înțeles să inițieze vreun demers împotriva comportamentului avut de inculpat” și nu le-a spus părinților.

„Poate chiar a venit momentul ca acest CSM să fie desființat” Foto: CSM
Politică

Fost ministru al Justiției: „Poate chiar a venit momentul ca acest CSM să fie desființat”

„Poate chiar a venit momentul ca acest CSM să fie desființat — nu din răzbunare, ci pentru a reconstrui, de la zero, o instituție care să redea sensul cuvântului «justiție»”, a scris, pe Facebook, Ana Birchall, fost ministru PSD al Justiției.  Citește și: AUR apără pensiile speciale ale magistraților și pe Savonea, cere cercetarea lui Gheorghiu Ea a arătat și că „se impune o reformă a modului în care sunt aleși membrii și conducerea CSM, cu participarea tuturor magistraților la alegeri”. Reacția lui Birchall vine după ce CSM a făcut plângere penală împotriva vicepremierului Oana Gheorghiu.  „Poate chiar a venit momentul ca acest CSM să fie desființat” „În 2025, un alt președinte al CSM, dna Elena Costache, își folosește funcția pentru a hărțui, cu plângeri penale, un vicepremier al României, doar pentru că acesta și-a exprimat o opinie ( care cu uşurință poate fi încadrată la opinie politică) despre sistemul de justiție și regimul privilegiilor din interiorul lui. CSM știe foarte bine că a critica derapaje sau a-ți exprima o opinie despre modul în care funcționează sistemul judiciar nu reprezintă o infracțiune.   Și totuși, de ce au sesizat Parchetul? De ce au decis să-i roage pe colegii lor procurori — pe care vor probabil sa îi și controleze — să deschidă o anchetă împotriva unui membru al Guvernului? Răspunsul e simplu și trist: se pare că pentru a presăra frică.   Este profund îngrijorător și regretabil că anumite persoane din conducerea instituțiilor din justiție au ajuns să se comporte ca niște instrumente de intimidare, semn clar al unui stat în regres, al unui sistem care a uitat sensul cuvântului independență.   Ceea ce vedem astăzi este mai degraba o imagine a unei justiții de castă, autoprotectivă, ruptă complet de cetățean, deși justiția este un serviciu public, nu? Un sistem care confundă independența cu impunitatea și respectul cu frica.   Dacă președinții CSM se folosesc de instituție pentru a hărțui demnitari, a intimida colegi magistrați și a înăbuși orice critică legitimă despre teme importante așteptate de societate , atunci da — poate a venit momentul să ne întrebăm dacă acest CSM mai trebuie să existe în formula actuală.   Evident că se impune o reformă a modului în care sunt aleși membrii și conducerea CSM, cu participarea tuturor magistraților la alegeri.   Dar când o instituție care trebuia să fie garantul independenței justiției pare să devină garantul abuzului, nu mai e loc de cosmetizări.   Poate chiar a venit momentul ca acest CSM să fie desființat — nu din răzbunare, ci pentru a reconstrui, de la zero, o instituție care să redea sensul cuvântului «justiție»”, a scris fostul ministru și candidat la președinția României.    Ea a mai afirmat că este nevoie de o „justiție care să recupereze fiecare leu furat statului român, nu să elibereze pe bandă rulantă condamnați pentru corupție, lăsându-i și cu banii furați”.

O fostă judecătoare la CEDO, Iulia Motoc, desființează, indirect, atacul CSM împotriva Oanei Gheorghiu Foto: Facebook
Justiție

O fostă judecătoare la CEDO desființează, indirect, atacul CSM împotriva Oanei Gheorghiu

O fostă judecătoare la CEDO, Iulia Motoc, desființează, indirect, atacul CSM împotriva Oanei Gheorghiu: „Jurisprudența constantă a Curții statuează că discursul politic constituie fundamentul unei societăți democratice”, a scris ea pe Facebook. Citește și: ANALIZĂ Plângerea penală a CSM împotriva lui Gheorghiu: toți care cârtim putem fi băgați la pușcărie Motoc, care acum este judecătoare la Curtea Penală Internațională, nu a menționat vreodată CSM sau pe Oana Gheorghiu, în postarea ei, dar a scris: „Pentru ca am fost judecător CEDO aproape zece ani, am datoria sa clarific anumite aspecte legate de libertatea de expresie a politicienilor, având in vedere ca toate cazurile pot ajunge potențial la CEDO”.  O fostă judecătoare la CEDO desființează, indirect, atacul CSM împotriva Oanei Gheorghiu „1) Jurisprudența constantă a Curții statuează că discursul politic constituie fundamentul unei societăți democratice. 2) Marja largă a criticii acceptabile: Politicienii, prin natura funcției lor publice, acceptă implicit să fie supuși unui nivel superior de scrutin și critică. Limitele criticii acceptabile sunt considerabil mai extinse în cazul figurilor publice decât în cazul cetățenilor privați.   3 )Toleranța față de limbajul incisiv: Curtea a decis în mod repetat că exprimarea politică poate include termeni care «șochează, ofensează sau deranjează». Un limbaj hiperbolic, polemic sau satiric, chiar și cel perceput ca fiind exagerat sau imoderat, beneficiază de protecția Articolului 10, cu condiția să nu degenereze în discurs ilicit.   4) Importanța dezbaterii de interes public: Protecția este maximă atunci când discursul vizează chestiuni de interes general, guvernanță, transparență sau potențiale conflicte de interese.   Delimitările și Limitele Admisibile:   Protecția excepțională nu este absolută. Restricțiile sunt justificate atunci când discursul depășește sfera dezbaterii democratice legitime și aduce atingere valorilor fundamentale ale Convenției: Excluderea discursului instigator la ură (hate speech): Conform jurisprudenței (cazurile Féret și Le Pen), discursul care incită la ură rasială, discriminare, xenofobie nu se bucură de protecție”, a scris Motoc.   Ulterior, ea a precizat, într-un răspuns la un comentariu: „Cazurile CEDO se referă la ura rasiala, etnică, cazuri foarte grave”. 

Mircea Marian
Opinii

ANALIZĂ Plângerea penală a CSM împotriva lui Gheorghiu: toți care cârtim putem fi băgați la pușcărie

Gruparea procurorilor și judecătorilor îmbuibați cu pensii speciale a trecut la un nou nivel: îi amenință cu pușcăria pe toți cei care cârtesc împotriva lor. Nu-i vorba de Oana Gheorghiu, ci de un precedent. Un precedent care deschide calea condamnării la pușcărie tuturor celor care își permit să conteste pensiile speciale.  CSM va fi susținut de toți beneficiarii acestor pensii - milițieni, securiști, diplomați...- și de PSD, partid hipercorupt care a mituit Justiția cu aceste privilegii.  În primul rând, trebuie spus că CSM minte fără rușine când scrie: „Afirmaţiile formulate deliberat într-o notă caracterizată de vector emoţional, cu referire la fonduri alocate pentru minori afectaţi de patologii grave, şi comparaţia între situaţia acestora şi garanţiile financiare de independenţă a justiţiei nu pot fi simple opinii personale atunci când provin de la un reprezentant al puterii executive”. Nu mai reiau declarațiile lui Gheorghiu, dar ea a vorbit despre copiii flămânzi, nu cu „patologii grave”.  De ce consider că este un atac cu iz mafiot ce a făcut CSM? Este un gest de intimidare - și, ca ziarist, am trecut prin asta de nenumărate ori - care vrea să o sperie și pe ea, și pe cei tentați să o urmeze. Până acum, CSM trimitea astfel de declarații la Inspecția Judiciară. În acest caz, procurorii și judecătorii CSM s-au adresat Parchetului.  Ce credibilitate va avea ancheta și eventuala judecare a lui Gheorghiu? Toți procurorii și judecătorii ar trebui să se recuze, atâta vreme cât nu declară că renunță la pensia specială.  De ce gestul CSM este la limita unei lovituri de stat? A) Este un atac la un drept fundamental, libertatea de exprimare. Tehnic, ce a spus Gheorghiu este 100% corect, câtă vreme pensiile speciale ale magistraților sunt masiv subvenționate de la buget. De când au ajuns „afirmaţiile formulate deliberat într-o notă caracterizată de vector emoţional” o instigare? O bătrână care protestează plângând câți ani de închisoare ar trebui să primească, în viziunea procurorilor și judecătorilor din CSM?  B) Este o tentativă de schimbare a componenței Guvernului: dacă împotriva lui Gheorghiu va începe urmărirarea penală, ea poate fi suspendată din funcție.  C) Dacă Gheorgiu este condamnată, se deschide calea prin care orice critic al beneficiarilor de pensii speciale poate fi condamnat penal, inclusiv la închisoare cu executare. Pe baza precedentului, procesele se vor desfășura rapid și condamnările vor fi tot mai dure.  CSM, în complicitate cu CCR, a anulat sistemul de „check and balances”, iar puterea judecătorească controlează celelalte puteri - legislativă și judecătorească - este deasupra lor. Putem numi un astfel de sistem o dictatură? În mare măsură, da.  Ne aflăm în fața unui război fără precedent declanșat de magistrați împotriva majorității societății. Ca să-și apere privilegiile și ca să-i aducă la tăcere pe cei care vorbesc despre ele. Nu trebuie să cedăm, fiindcă urmările unei capitulări vor fi catastrofale. 

Plângere penală pentru Ciolacu și Simonis (sursa: Facebook/Emanuel Ungureanu)
Eveniment

Plângere penală pentru Ciolacu și Simonis

Plângere penală pentru Ciolacu și Simonis. Emanuel Ungureanu, deputat USR, a depus miercuri, la Parchetul General, o plângere penală împotriva prim-ministrului Marcel Ciolacu și a președintelui Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis. Plângerea vizează afirmațiile făcute de cei doi într-o discuție pe TikTok, în legătură cu direcționarea voturilor simpatizanților PSD către George Simion la alegerile prezidențiale. Plângere penală pentru Ciolacu și Simonis Emanuel Ungureanu a detaliat motivele plângerii în fața Parchetului General: Citește și: Călin Georgescu, aberații în serie în interviul dat unui conspiraționist american: „UE, arma politică a globaliștilor, NATO este cea militară” „Am depus o plângere penală, astăzi, împotriva domnului Marcel Ciolacu, prim-ministrul României, și împotriva lui Alfred Simonis, președintele CJ Timiș, pentru multiple infracțiuni. Mă refer la coruperea alegătorilor, folosirea influenței și autorității în scopul obținerii unor foloase necuvenite și împiedicarea exercitării drepturilor electorale.” Potrivit lui Ungureanu, discuția dintre Simonis și Ciolacu, publicată pe TikTok, ar confirma presupuse acțiuni deliberate de influențare a votului. Afirmațiile incriminate din videoclipul de pe TikTok În videoclipul publicat pe TikTok, Alfred Simonis îi spune lui Marcel Ciolacu: „Îți amintești când tu spuneai la partid să nu-i dea nimeni votul lui Simion, pentru că nu suntem siguri că intrăm în turul doi? Să știi că toți i-am dat.” Răspunsul premierului Ciolacu, conform lui Ungureanu, nu contrazice afirmațiile lui Simonis: „Îmi pare rău că am plecat și nu am stat la partid ca să împiedic acest lucru.” Aceste declarații au fost catalogate de Ungureanu drept confirmări explicite și implicite ale faptelor, pe care le consideră „penale extrem de grave, care merg până la închisoare”. Solicitările adresate Parchetului General Emanuel Ungureanu a cerut procurorilor să ia măsuri suplimentare pentru investigarea cazului, precum audierea președinților organizațiilor PSD din teritoriu. De asemenea, a solicitat percheziții informatice pentru verificarea grupurilor de comunicare interne, cum ar fi WhatsApp, în care ar fi circulat mesaje privind direcționarea voturilor către George Simion și alți candidați.

Plângere penală la DNA împotriva lui Ciolacu Foto: Facebook
Politică

Plângere penală la DNA împotriva lui Ciolacu

Fostul europarlamentar Vlad Gheorghe a anunțat pe Facebook că a depus plângere penală la DNA împotriva lui Marcel Ciolacu pentru fals în declarații. Citește și: GALERIE FOTO Cine este sexy-coafeza care l-a însoțit pe Grindeanu în deplasările din Franța sponsorizate de Nordis pentru familia Ciolacu și Sorina Docuz El l-a acuzat pe liderul PSD de fals în declarația de avere, unde trebuia să declare, la rubrica privind cadourile, că a beneficat de un zbor in regim charter, la Nisa, plătit de firma controlată de familia Laurei Vicol, Nordis. Plângere penală la DNA împotriva lui Ciolacu „Ciolacu, cred că ai uitat să declari niște „cadouri”! Am depus plângere penală împotriva lui Marcel Ciolacu. De ce? Pentru că premierul „socialist”, care se face că apără drepturile cetățenilor, s-a plimbat cu avionul privat la Monaco, la Marele Premiu de Formula 1, împreună cu familia sa. Avionul privat a fost închiriat de Nordis, pe banii celor pe care i-au țepuit cu apartamentele. Și nu vorbim aici doar de o problemă de moralitate, că n-ai ce căuta să te plimbi pe banii celor care au fost înșelați de escrocii imobiliari. Ciolacu a săvârșit o infracțiune! Conform legii, toți demnitarii trebuie să își declare în mod public toate cadourile primite, iar acest zbor de lux nu a fost trecut nicăieri în declarația sa de avere. Așadar, avem faptă penală! Fals în declarații! De ce am depus plângere? Pentru că acest comportament nu poate să fie trecut cu vederea! Este un exemplu clar de abuz și corupție, iar noi nu mai putem accepta așa ceva în fruntea țării. Marcel Ciolacu vrea să ajungă președinte pentru a scăpa de dosarele penale și pentru a avea imunitate. Dar lucrurile nu pot să rămână așa. România nu poate să aibă un președinte penal! De aceea, am cerut DNA-ului să se miște repede și să ia măsuri. Vom continua să luptăm pentru a le lua banii hoților și să punem capăt abuzurilor. Inițiativa „Ia-le banii!” trebuie să ajungă în Parlament și să scuture corupții și hoții de averile pe care nu le pot justifica și de „cadourile” pe care au uitat să le declare. Ne trebuie o Românie fără corupție, fără țepari și fără impostori! O Românie dreaptă! Este timpul să spunem „Stop!” acestei corupții generalizate și să-i punem pe hoți acolo unde le este locul – la pușcărie, nu la Cotroceni!”, a scris Vlad Gheorghe pe Facebook.

Greblă a spart milioane la posturile lui Ghiță, Voiculescu și Păcuraru, arată Clotilde Armand Foto: Inquam/Octav Ganea
Politică

Greblă a spart milioane la posturile Ghiță, Voiculescu și Păcuraru

Primarul USR al Sectorului 1, Clotilde Armand, a prezentat un contract de publicitate încheiat de Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) și a scris: „Toni Greblă a spart aproape 2 milioane lei la posturile de știri ale lui Sebastian Ghiță, Dan Voiculescu și Maricel Păcuraru”. Citește și: De ce refuză premierul Ciolacu să-și prezinte diploma de bacalaureat, deși susține că o are. Cum a absolvit studii post-universitare fără să aibă diplomă de licență Ea a anunțat că îi va face plângere penală lui Greblă, întrucât „difuzarea unor astfel de campanii de inters public, non-comerciale, este gratuită, conform Consiliului Național al Audiovizualului (CNA)”. Greblă a spart milioane la posturile lui Ghiță, Voiculescu și Păcuraru „Fiți atenți aici: Șeful AEP, Toni Greblă, a spart aproape 2 milioane lei la posturile de știri ale lui Sebastian Ghiță, Dan Voiculescu și Maricel Păcuraru. Adică fix la posturile tv care în campania electorală au promovat 24/7 toate mesajele din punctajele PSD-PNL. S-a ales să se dea bani grei, deși la televiziuni și radio difuzarea unor astfel de campanii de inters public, non-comerciale, este gratuită, conform Consiliului Național al Audiovizualului (CNA). Firma care câștigat licitația ca lider al unei asocieri, Complete Media Grup, a încheiat în ultimii cinci ani contracte publice de aproape 8,5 milioane de euro. Îl anunț public pe Toni Greblă că depun o nouă plângere penală împotriva lui pentru modul în care a ales să arunce cu banii publici la televiziunile de casă ale PSD-PNL și solicit Curții de Conturi (chiar dacă este condusă de facto de PSD) să facă un audit la Autoritatea Electorală Permanentă pentru a verifica modul în care au fost cheltuite fondurile europene. Tot la AEP am constatat că echipamentele IT sunt achiziționate de la o firmă care are legături puternice cu fugarul Sebastian Ghiță. Asta face Toni Greblă de când a ajuns șef pentru alegerile din România: fraudează alegerile la ordinul lui Marcel Ciolacu și plătește cu bani publici TV-unile de casă”, a scris Armand. Bun. Am analizat ce face Toni Greblă cu bugetul AEP de când a devenit șef. Fiți atenți aici: Șeful AEP, Toni Greblă, a spart aproape 2 milioane lei la posturile de știri ale lui Sebastian Ghiță, Dan Voiculescu și Maricel Păcuraru. Adică fix la posturile tv care în campania… pic.twitter.com/5usWciRSz9— Clotilde Armand (@clotilde_armand) June 20, 2024 Potrivit CNA, „anunţul de interes public asumat de către o instituţie sau autoritate publică” este gratuit, „fără obligaţie de contrapartidă directă sau indirectă”.

Multe indicii de fraudă la vot (sursa: Facebook/Radu Mihaiu)
Politică

Multe indicii de fraudă la vot

Multe indicii de fraudă la vot. După Clotilde Armand, și Radu Mihaiu, actualul primar de la Sectorul 2, a anunțat că depune plângere penală invocând fraude la vot. Plângere penală la Sectorul 2 "Am crezut că situația de la Sectorul 2 se poate închide civilizat, dar deja abuzurile sunt de nepermis. Depunem plângere penală împotriva Biroului Electoral Sector 2 pentru abuz în serviciu și instigare la fals în acte publice. Citește și: EXCLUSIV Șeful vameșilor le cerea angajaților corupți să-i plătească hainele de la branduri de lux. A fost pedepsit exemplar: acum este secretar general adjunct al ANAF, iertat de DNA Legea nu poate fi călcată în picioare din interese politice! Nu se poate trece cu forța peste comisia din secție care declară în scris că rezultatul este viciat flagrant. Se vede cu ochiul liber modul în care se încearcă fraudarea alegerilor de la Sectorul 2, vom extinde plângerile la mai multe secții unde tot procesul de vot a fost pus sub semnul întrebării, cu buletine preștampilate în ziua votului, cu chei de control care nu se închideau, cu presiune pusă pe președinții nedormiți. Iar cel mai grav, pe secțiile închise (multe forțat), există 504 voturi exprimate care nu se regăsesc nicăieri. Repet, ca să fie clar, 504 oameni au votat, dar opțiunea lor nu apare de niciun fel.", a scris Mihaiu pe Facebook. Multe indicii de fraudă la vot Primărița de la Sectorul 1 a anunțat mai multe nereguli la înregistrarea rezultatelor votului. "Alt proces-verbal, altă fraudă. Ce vedeți aici este halucinant. Un proces verbal semnat de reprezentantul USR nu este identic cu cel transmis de președintele de secție și urcat pe site-ul AEP. Și evident că s-a umblat și la voturi. Din pix. S-au mai luat câteva zeci de voturi de la noi. Iată cum fraudează PNL PSD alegerile. Așteptăm renumărarea votului. Ceea ce a plănuit Ciolacu și Ciucă cu această fraudă este o pată neagră asupra democrației.", a scris Clotilde Armand pe Facebook.

Plângere penală pentru incidentul din Parlament (sursă: Facebook/Virgil Popescu)
Eveniment

Plângere penală pentru incidentul din Parlament

Plângere penală pentru incidentul din Parlament. Ministrul Energiei, Virgil Popescu, a informat, marţi, că a anunţat, printr-o adresă, conducerea Camerei Deputaţilor că va depune o plângere penală pe numele copreşedintelui AUR George Simion şi a solicitat să i se pună la dispoziţie filmarea integrală a incidentului petrecut în şedinţa de plen consacrată dezbaterii moţiunii simple a USR."Am depus o adresă la Camera Deputaţilor în atenţia secretarului general şi al membrilor Biroului permanent prin care i-am anunţat că voi depune o plângere penală la adresa deputatului George Simion şi prin care i-am rugat să îmi pună la dispoziţie filmarea integrală a incidentelor petrecute", a scris Popescu, pe Facebook. Citește și: EXCLUSIV Legal, Ministerul Familiei al lui Firea nu are nici o atribuție în repatrierea copilului familiei de români din Danemarca El a transmis forului legislativ şi transcrierea discursului pe care trebuia să-l susţină la dezbaterea moţiunii şi pe care, în semn de protest faţă de gesturile violente ale lui Simion, a decis să nu-l finalizeze la tribuna Camerei Deputaţilor. Plângere penală pentru incidentul din Parlament Şedinţa de plen de luni a Camerei Deputaţilor în care se dezbătea moţiunea simplă a USR a fost suspendată, după ce discursul ministrului Energiei, Virgil Popescu, a fost întrerupt de copreşedintele AUR George Simion, care a mers la tribună şi l-a agresat, strigându-i că este "hoţ".Anterior, în timpul discursului ministrului Popescu, Simion a vociferat din sală. "Pot să-i spun domnului Simion să se ducă la domnul Putin să ieftinească gazul?", a replicat Popescu, moment în care copreşedintele AUR a mers la tribună. Citește și: Scandalul din USR pe înțelesul tuturor: Team Barna l-a tocat pe Cioloș până l-a adus în pragul demisieiPreşedintele de şedinţă, Daniel Suciu, a intervenit, rugând chestorii să-l îndepărteze pe George Simion. "Domnule Simion, luaţi mâna de pe domnul ministru. Rog chestorii să-l îndepărteze pe domnul Simion", a cerut Suciu.El a spus că este fără precedent ca un ministru să fie agresat fizic în timpul discursului şi a suspendat şedinţa.Dezbaterea moţiunii a fost ulterior reluată, însă fără participarea ministrului Energiei şi a deputaţilor PSD, PNL, UDMR şi minorităţilor.Virgil Popescu a anunţat luni seara ca va depune plângere penala împotriva lui George Simion ca urmare a comportamentului agresiv pe care acesta l-a avut.

DeFapt.ro
Investigații jurnalistice, analize, știri la zi
Abonează-te
DeFapt.ro

Ultima oră

Ultima oră