vineri 05 decembrie
Login Abonează-te
DeFapt.ro

Etichetă: plahotniuc

15 articole
Politică

Adrian Porumboiu: „Plahotniuc era general al SIE România. Și Ponta era pe acolo”

„Plahotniuc era general al SIE România. Și Ponta era pe acolo”, a declarat omul de afaceri, fost arbitru internațional, Adrian Porumboiu, într-un interviu pentru publicația Vremea Nouă. Citește și: EXCLUSIV Cum a primit ministrul Nazare două apartamente nedeclarate de la soția unui fost client al DNA. Schema creditării firmei de către acționarul insignifiant Fostul premier Victor Ponta a fost acuzat și de fostul președinte Traian Băsescu că ar fi ofițer acoperit al SIE.  „Plahotniuc era general al SIE România. Și Ponta era pe acolo” „Eu nu trebuie să fiu atât de supărat pe Plathoniuc și am să argumentez. Există o supărare, dar trebuie să fiu dur și concret cu românașii noștri care l-au ajutat. A fost vorba de un prim-ministru și un ministru al agriculturii. Plathoniuc era o persoană atât de influentă încât avea cam 21 de pașapoarte de diferite naționalități, ceea ce au doar spionii”, a spus Porumboiu, citat de Vremea Nouă.  „Despre Plathoniuc era binecunoscut faptul că era prieten cu Ponta. Iar Plahotniuc era general al SIE România și îmi asum ce spun. Cineva care a lucrat acolo mi-a confirmat acest lucru. Și Ponta era și el pe acolo”, a mai afirmat omul de afaceri vasluian.  În 2014, Porumboiu era cel mai important producător de grâu din România. El controla 54.000 de hectare de teren agricol, silozuri cu o capacitate de 300.000 de tone, precum și fabrici de ulei şi biodiesel. La acestea se adăugau ferme de animale, trei mori, nouă fabrici de pâine, o fabrică de procesare a laptelui şi o rețea de magazine proprii cu peste 300 de unități, afacerile totale ale grupului Racova ridicându-se undeva la 200 de milioane de euro.

„Plahotniuc era general al SIE România. Și Ponta era pe acolo”, susține Porumboiu Foto: pdm.md
Judecătorii din Grecia au decis că Plahotniuc va fi extrădat în Moldova Foto: Facebook
Justiție

Judecătorii din Grecia au decis că Plahotniuc va fi extrădat în Moldova. Sorin Oprescu rezistă

Judecătorii din Grecia au decis că oligarhul Vladimir Plahotniuc va fi extrădat în Republica Moldova. Avocatul lui Plahotniuc, Lucian Rogac, arătat că decizia de azi „este foarte importantă” și că rămâne doar ca ministerele de justiție din Grecia și R. Moldova să se ocupe de procedurile tehnice privind aducerea clientului său în Chișinău. Citește și: ANALIZĂ Atacuri în serie împotriva lui Nicușor Dan în noua publicație controlată de Budeanu, G4Media Judecătorii din Grecia au decis că Plahotniuc va fi extrădat în Moldova Fugarul Plahotniuc a fost reținut pe 22 iulie, pe Aeroportul din Atena, în baza unui mandat internațional de căutare, împreună cu ex-deputatul democrat, luptătorul Constantin Țuțu. Ambii au fost plasați în arest preventiv într-un penitenciar din Grecia. Fost lider al Partidului Democrat, Vladimir Plahotniuc a fugit din R. Moldova în iunie 2019, după ce în Parlament a fost creată o coaliție între Partidul Socialiștilor și blocul ACUM, care a înlăturat de la putere PDM. După dispariția lui din Moldova, i-au fost deschise mai multe dosare penale, în care este acuzat de crearea și conducerea unui grup criminal organizat, de complicitate în „furtul miliardului” și escrocherie la întreprinderea de stat Metalferos.   În Moldova pe numele lui sunt emise patru mandate de arest.   În acest timp, Sorin Oprescu rezistă în Grecia.   Fostul primar al Capitalei este condamnat defintiv la zece ani și opt luni de închisoare și a fugit din România în mai 2022, chiar înainte de condamnare. Însă autoritățile grecești nu au acceptat extrădarea și l-au lăsat liber după plata unei cauțiuni de doar 5.000 de dolari. 

Internele recunosc că i-au eliberat pașaport lui Plahotniuc Foto: pdm.md
Eveniment

Internele recunosc că i-au eliberat pașaport lui Plahotniuc în 2020, deși Moldova îl căuta din 2019

Internele recunosc că i-au eliberat pașaport românesc lui Plahotniuc în 2020, deși autoritățile din Republica Moldova îl căutau din 2019 și solicitaseră informații autorităților române pentru „identificarea locului aflării” fugarului. Citește și: EXCLUSIV Probabil cel mai mare jaf din București: lunar, PMB plătește trei milioane de euro către Constanda pentru Parcul Bordei În comunicatul emis azi, ministerul român de Interne nu precizează dacă a cooperat cu omologii de la Chișinău și le-a furnizat informații despre locul în care se afla Plahotniuc.  Presa a relatat că, la momentul reținerii oligarhului Vladimir Plahotniuc de către autoritățile grecești, asupra acestuia se aflau mai multe documente emise de autoritățile române. Acum, ministerul de Interne susține că actele sunt false, în cea mai mare parte, mai puțin un pașaport eliberat în septembrie 2020. Internele recunosc că i-au eliberat pașaport lui Plahotniuc „În urma schimbului de date și informații efectuat prin intermediul Centrului de Cooperare Polițienească Internațională din cadrul Poliției Române, autoritățile elene au transmis copii de pe șase documente de identitate aflate în posesia persoanei respective. În urma verificărilor efectuate la nivelul structurilor MAI, au rezultat suspiciuni rezonabile cu privire la o posibilă faptă de contrafacere a unor documente oficiale – două cărți de identitate, două permise de conducere și un pașaport, constând în suprascrierea mecanică a acestora, în scopul denaturării identității titularului. Această intervenție asupra documentelor reprezintă o modificare neautorizată a elementelor de identificare, susceptibilă de a întruni elementele constitutive ale infracțiunilor de fals material în înscrisuri oficiale și uz de fals, sens în care la nivelul Direcției Investigații Criminale din cadrul Poliției Române a fost deschis un dosar penal. Verificările efectuate la nivelul structurilor MAI au arătat că un singur document dintre cele șase este autentic și emis de statul român, respectiv un pașaport care a fost eliberat pe numele real al persoanei respective, anterior emiterii unei interdicții cu privire la aceasta”, se afirmă în comunicatul ministerului de Interne.  Într-adevăr, în iulie 2020, Comisia Interpol a respins solicitarea Republicii Moldova de a-l anunța în căutare internațională pe Vladimir Plahotniuc, radiind toate datele sale din sistem la cererea acestuia. Ulterior, în octombrie 2024, autoritățile moldovene au solicitat revizuirea deciziei, iar în noiembrie 2024, Comisia pentru Control al Fișierelor INTERPOL a acceptat cererea Procuraturii Anticorupție de revizuire a deciziei Comisiei din iulie 2020 în privința cetățeanului Vladimir Plahotniuc. Însă, potrivit unui document publicat azi pe Facebook de jurnalistul Vitalie Călugăreanu, la 30 octombrie 2019, Centrul Național Anticorupție (CNA) din Republica Moldova a cerut Direcției Generale Anticorupție din cadrul ministerului român de Interne strict informații despre locul în care s-ar afla Plahotniuc. Autoritățile de la Chișinău au invocat un acord de cooperare între Guvernul României și Guvernul Republicii Moldova în domeniul prevenirii și combaterii corupției. Acesta prevede: „asistență reciprocă în vederea culegerii informațiilor despre persoanele implicate în săvârșirea de infracțiuni de corupție, precum și a infracțiunilor asimilate și/sau în legătură directă cu infracțiunile de corupție, folosind inclusiv sistemele de informații de care dispun”.  Jurnalistul Vitalie Călugăreanu a scris, pentru Deutsche Welle, că CNA informa România și că cetățeanul moldovean căutat s-ar fi aflat în perioada 25-28 octombrie 2019 "în zona spitalului Parhon din Copou, municipiul Iași". MAI român a redirecţionat demersul CNA către Inspectoratul General al Poliţiei Române, arăta Călugăreanu. Concomitent cu notificarea trimisă României, Chișinăul a solicitat sprijin și din partea SUA și a Marii Britanii. 

România i-a dat lui Plahotniuc pașaport în timp ce era urmărit de autoritățile din Republica Moldova Foto: Facebook
Politică

România i-a dat lui Plahotniuc pașaport în timp ce era urmărit de autoritățile din Republica Moldova

România i-a dat lui Plahotniuc pașaport și carnet de conducere în timp ce era urmărit de autoritățile din Republica Moldova, acuză jurnalistul Vitalie Călugăreanu. Citește și: EXCLUSIV Probabil cel mai mare jaf din București: lunar, PMB plătește trei milioane de euro către Constanda pentru Parcul Bordei Potrivit lui Călugăreanu, Plahotniuc a primit pașaport românesc în 2020, deși din 2019 autoritățile române fuseseră notificate de cele de la Chișinău, care ceruseră sprijin pentru capturarea fugarului. România i-a dat lui Plahotniuc pașaport în timp ce era urmărit de Republica Moldova Mai mult, la 19 martie 2024, statul român a eliberat, în lipsă, o carte de identitate pe numele lui Mihai Antohe – dubla identitate a lui Plahotniuc - iar la 7 mai 2025, a eliberat, tot în lipsă, un carnet de conducere tot pe numele lui Antohe. Călugăreanu scrie, pe Facebook, că autoritățile române ar trebui să răspundă de ce au ajutat un fugar „cu notificare roșie în Interpol”! „România trebuie să ne răspundă cum a fost posibil așa ceva: Cum a putut să-i dea lui Plahotniuc, legal, pașaport românesc în septembrie 2020, la un an după ce a fugit din Moldova în condițiile în care Chișinăul a cerut oficial, în decembrie 2019, intervenția autorităților americane, române și britanice în identificarea locului aflării, reținerea și extrădarea cetățeanului moldovean cu dublă identitate Plahotniuc-Novak?   De ce pe 19 martie 2024, statul român a eliberat, în lipsă, carte de identitate pe numele lui Mihai Antohe – dubla identitate a lui Plahotniuc - știind despre eforturile pe care Chișinăul le face pentru a-l recupera și a-l trage la răspundere? Dacă nu este adevărat, vrem ca statul român să spună asta, pentru că noi am văzut actele în comunicarea poliției elene.   De ce i-a eliberat, în lipsă, pe 7 mai 2025, permisul de conducere cetățeanului român Mihai Antohe (adică dubla identitate a lui Plahotniuc) dacă în acel moment Plahotniuc era deja cu notificare roșie în Interpol? Dacă nu a făcut asta, vrem comunicat.   De ce i-a eliberat lui Constantin Țuțu acte VALABILE pe identitatea falsă Andrie Sîli?   Noi, ăștia din afara UE și NATO, credeam că în UE și NATO chestiunile care țin de securitatea națională sunt mai presus de orice combinații banditești. Am greșit?   P.S. Și da, România mai trebuie să ne răspundă cum a fost posibil ca Plahotniuc să se plimbe în perioada 25-28 octombrie 2019 prin zona spitalului Parhon din Copou (Iași) după ce fugise din Moldova și era căutat prin procedură interstatală la acea etapă”, a scris Călugăreanu.   

Oligarhul Plahotniuc, legături strânse cu PSD și model pentru Dragnea Foto: X/Twitter
Politică

Oligarhul Plahotniuc, reținut în Grecia, legături strânse cu PSD și model pentru Dragnea

Oligarhul Plahotniuc, reținut în Grecia, a avut legături strânse cu PSD și a fost un model pentru Liviu Dragnea, potrivit unor analize. Inspectoratul General al Poliției (IGP) din Republica Moldova a anunțat marți că poliția din Grecia l-a reținut pe oligarhul fugar Vladimir Plahotniuc. Citește și: Piedone are deja o condamnare penală, în afară de controversatul dosar Colectiv, în care a fost achitat Oligarhul Plahotniuc, legături strânse cu PSD și model pentru Dragnea În august 2015, când corupția asociată cu Plahotniuc era de notorietate, premierul Victor Ponta s-a întâlnit la Chișinău cu acesta. Informația a fost făcută publică de oligarh. „M-am întâlnit ieri seară cu premierul roman Victor Ponta, cu care am avut, ca de obicei, o discuție constructivă și plăcută. Am vorbit despre sprijinul pe care România îl acordă în mod activ Republicii Moldova și despre obiectivele comune”, a scris Plahotniuc. Potrivit fotografiilor postate pe Facebook, întâlnirea a avut loc la Fundația EDELWEISS, înființată de Plahotniuc „în scopul creării unor oportunități echitabile pentru oamenii talentați și dezavantajați din Republica Moldova”.  În 2016, oligarhul lăuda victoria PSD, condus la acel moment de Dragnea, în alegeri: „Ne bucurăm pentru succesul electoral al prietenilor și partenerilor noștri politici din România.  Rezultatul bun al PSD constituie o dovadă că cetățenii apreciază ideile și reformele social-democrate”.  În anii în care Liviu Dragnea conducea PSD, mai multe analize arătau că liderul social-democrat are aceeași situație cu Plahotniuc: trebuie să-și exercite puterea prin interpuși. Aceste analize susțineau că Dragnea a copiat mesajele și tacticile folosite de oligarhul din Republica Moldova.  În perioada în care Marcel Ciolacu era premier, oamenii lui Plahotniuc au fost susținuți de la București, în pofida protestelor Maiei Sandu. Cel mai clar exemplu a fost atunci când PSD a promovat la ICR Chișinău o apropiată a lui Plahotniuc, Monica Babuc, în pofida opoziției Maie Sandu.  În plus, Ciolacu a participat la Congresul Partidului Democrat din Moldova - fosta formațiune a lui Plahotniuc - unde Babuc era președinte interimar.

Posturile oligarhului Plahotniuc se prăbușesc Foto: pdm.md
Eveniment

Posturile oligarhului Plahotniuc se prăbușesc

În Republica Moldova, posturile oligarhului Plahotniuc se prăbușesc: potrivit Newsmaker.md, de câteva luni ele nu mai difuzează decât emisiuni în reluare. Cu ajutor de la stat, în România posturile oligarhilor prosperă. Posturile oligarhului Plahotniuc se prăbușesc „Vorbim despre Posturile TV Prime, Canal 2, Canal 3, Publika TV, Mega TV, Canal 5 și Familia. Toate posturile sunt amplasate în clădirea lui Plahotniuc General Media Group (GMG). O altă companie, care are legătură cu acesta, GMG Production, și-a anunțat recent falimentul. De câteva luni aceste posturi difuzează doar emisiuni în reluare. Acestea nu au content nou, inclusiv știri. De exemplu, cel mai recent buletin de știri a fost difuzat la posturile TV Canal 2 și Canal 3 în data de 21 aprilie, iar ultima ediție a emisiunii, care se bucura de popularitate, Vorbește Moldova difuzată pe Prime a fost postată pe YouTube pe 25 aprilie. Publika TV difuzează emisiuni în reluare a unor talk show-uri difuzate anterior de alte posturi”, scrie Newsmaker.md. Două din aceste posturi îi aparțin lui Plahotniuc, altele sunt controlate prin interpuși. Plahotniuc a fugit din Moldova acum patru ani și este căutat în continuare. Se bănuiește că s-ar afla în Cipru de Nord, un stat care este recunoscut doar de Turcia. Citește și: Adolescentul ucigaș cu sânge rece din Craiova trecuse toate examinările psihologice la liceul militar din oraș, deși apropiații susțin că era de multe ori agresiv. Cine răspunde În România, ANAF nu reușește să recupereze de la Dan Voiculescu banii furați în dosarul ICA - circa 60 de milioane de euro - și, în schimb, statul îi subvenționează trustul media. Printre aletele, în pandemie, acest trust a primit de la stat 14 milioane de lei, fiind principalul beneficar al programului pentru combaterea dezinformării. Și România TV, controlată de Sebastian Ghiță, care a fugit din România în decembrie 2016 și s-a refugiat în Serbia, a primit bani de la Guvern prin programul de combatere a dezinformării. Însă, în 2019, mandatul de arestare a fost revocat, iar Ghiță nu a mai fost urmărit internațional. În octombrie 2022, Ghiță a fost trimis în judecată în absență în dosarul ”Taxă pentru obţinerea de contracte IT”.

Primii oligarhi moldoveni sancționați de Uniunea Europeană. Vladimir Plahotniuc, printre ei Foto: Facebook Vladimir Plahotniuc
Eveniment

Primii oligarhi moldoveni sancționați Uniunea Europeană

Primii oligarhi moldoveni sancționați de Uniunea Europeană: printre ei, Ilan Șor (acum refugiat în Israel), Marina Tauber (aflată în arest la domiciliu, la Chișinău) și Vladimir Plahotniuc, refugiat într-un loc necunoscut, probabil în Cipru de Nord. . Au mai fost sancționați Gheorghe Cavcaliuc, fost șef al poliției din Moldova, acum refugiat la Londra, și Igor Ceaika, finanțatorul acțiunilor de destabilizare a regimului Maia Sandu, cu ajutorul banilor securității ruse, FSB. Sancțiunile impuse de UE la cererea Ministerului de Externe din România vizează înghețarea fondurilor deținut de aceste persoane în UE și interdicții de călătorie RO?? salută adoptarea azi a primelor listări de persoane cf. regimului de sancțiuni UE ce vizează acțiuni de destabilizare a RMD??, creat în timp record, la propunerea mea. RO va continua să sprijine rezilienta, integrarea?? & calea democratică a RMD??.@nicupopescu @sandumaiamd— Bogdan Aurescu (@BogdanAurescu) May 30, 2023 România a deținut un rol central în crearea acestui regim de sancțiuni al UE, precum și în întocmirea pachetului de listări. Demersurile politico-diplomatice ale MAE au determinat un sprijin solid din partea tuturor statelor membre ale UE și a instituțiilor europene, ceea ce a condus la adoptarea regimului într-un timp record – fiind cel mai rapid proces de creare a unui regim de sancțiuni UE de până acum. Citește și: Rafila minte din nou: „Un director financiar într-un mare spital are în jur de 3.000 de lei salariu”. Datele publice arată că aceștia au circa 8.800 de lei, net, fără sporuri Primii oligarhi moldoveni sancționați de Uniunea Europeană Iată motivațiile UE în decizia de sancționare: Ilan Șor: „Prin dirijarea și planificarea demonstrațiilor violente, precum și prin gravele sale abateri financiare privind fondurile publice și exportul neautorizat de capital, Ilan Șor este responsabil de acțiuni care subminează și amenință suveranitatea și independența Republicii Moldova” Gherghe Cavalic: „El și-a folosit legăturile din cadrul Inspectoratului General al Poliției pentru a recruta foști ofițeri de poliție și a crea un grup paramilitar pentru a «proteja» manifestanții violenți împotriva Guvernului Republicii Moldova. El a fondat un așa-numit «guvern din umbră» cu scopul de a înlocui guvernul ales în mod democratic al Republicii Moldova”. Marina Tauber: „Prin conducerea și planificarea unor demonstrații violente, precum și prin comportamentul său financiar necorespunzător și prin exportul neautorizat de capital, Marina Tauber este responsabilă de acțiuni care subminează și amenință suveranitatea și independența Republicii Moldova”. Igor Ceaika: El a jucat rolul de «portofel», canalizând bani către entitățile FSB din Moldova pentru a aduce țara sub controlul Kremlinului. Prin conduita sa financiară necorespunzătoare, Igor Ceaika este responsabil pentru sprijinirea acțiunilor care subminează și amenință suveranitatea și independența Republicii Moldova Vladimir Plahotniuc: „Prin conduita sa financiară necorespunzătoare și prin exportul neautorizat de capital, Vladimir Plahotniuc este responsabil pentru acțiuni și punerea în aplicare a unor politici care subminează și amenință democrația, statul de drept, stabilitatea sau securitatea în Republica Moldova”

Bucureștiul trimite șefă la ICR Chișinău o “fidelă a lui Plahotniuc“ Foto: Twitter
Eveniment

Bucureștiul trimite șefă ICR Chișinău “fidelă Plahotniuc“

Scandal în Republica Moldova, fiindcă Bucureștiul trimite șefă la ICR Chișinău o “fidelă a lui Plahotniuc“, fostul oligarh, acum refugiat în străinătate, fiind un adversar al Maiei Sandu. Jurnalista Paula Erizanu, care colaborează cu The Guardian, consemnează faptul că viitoarea șefă a ICR Chișinău, Monica Babuc, este fondatoarea filialei din Republica Moldova a PSD, formațiunea condusă de Marcel Ciolacu. În plus, Plahotniuc este sancționat de SUA. Citește și: BREAKING Plahotniuc și Ilan Șor, sancționați de SUA pentru corupție sistemică și interferență în alegeri susținută de Kremlin Bucureștiul trimite șefă la ICR Chișinău o “fidelă a lui Plahotniuc“ Ziarul de Gardă arată care a fost traseul politic al Monicăi Babuc. “Monica Babuc a fost din 2010 afiliata Partidului Democratic, formațiune controlată de oligarhul Vladimir Plahotniuc. Între 30 mai 2013 și 8 iunie 2019 a ocupat mai multe funcții de vârf în Guvernul Republicii Moldova, cea de ministru al culturii și cea de ministru al educației, culturii și cercetării. A fost deputată în Parlamentul Republicii Moldova, în două mandate, între 2014 și 2015, și între 2019 și 2021. Între 18 iunie 2019 și 4 decembrie 2020, a ocupat funcția de Vicepreședinte al Parlamentului Republicii Moldova“, scrie această publicație. Jurnalista Paula Erizanu arată, pe Twitter, că Babuc este încă implicată politic, deși, oficial, și-a dat demisia din partid. Romanian party politics in Moldova: PSD proposes Monica Babuc, who was loyal to runaway oligarch Plahotniuc, as the head of the Romanian Cultural Institute in Chisinau. Last autumn she co-founded the Moldovan branch of PSD, PSDEM (basically the new name for Plahtniuc’s PD) pic.twitter.com/DhRvD3wfYM— Paula Erizanu (@paulaerizanu) March 26, 2023 “Politica partidelor românești în Republica Moldova: PSD o propune pe Monica Babuc, loială oligarhului fugar Plahotniuc, la conducerea Institutului Cultural Român de la Chișinău. În toamna anului trecut, ea a co-fondat filiala moldovenească a PSD, PSDEM (practic, noul nume al PD-ului lui Plahotniuc). Între timp, Babuc a părăsit formal partidul, dar este încă implicată în el. Nominalizarea reflectă o politizare mai amplă și mai accentuată a Institutului Cultural Român“, a scris ea. În noiembrie anul trecut, fosta formațiune a lui Plahotniuc și-a schimbat numele, în Partidul Social Democrat European din Moldova, în prezența conducerii PSD, cu Marcel Ciolacu în frunte. Legătura dintre Ciolacu și Babuc, publică “Deciziile au fost adoptate astăzi, în cadrul Congresului X extraordinar al formațiunii. În calitate de invitați la forum au participat Președintele PSD din România - Marcel Ciolacu, Președintele Camerei Deputaților în Parlamentul României, vicepreședintele PSD România - Titus Corlățean, președintele Comisiei de politică externă a Senatului României - Victor Negrescu, deputat în Parlamentul European și alți reprezentanți ai PSD România. În debutul lucrărilor Congresului, Președintele interimar al PDM, dna Monica Babuc, a prezentat raportul de activitate pe perioada exercitării mandatului și acțiunile întreprinse în procesul de reconstrucție a partidului și de transformare a acestuia într-un veritabil partid social democrat european. „Înțelegem misiunea actuală a partidului ca fiind una de a pune bazele stângii europene în Republica Moldova. Putem da semnalul schimbării atât celor din interiorul organizațiilor de partid, cât și celor ce țin de prestația publică, acțiuni, prezență pe agenda socială, comunicare politică - toate acestea pentru a veni în suportul oamenilor, pentru a demonstra calitatea profesioniștilor noștri și pentru a oferi soluții durabile societății moldovenești aflate în impas”, a declarat Monica Babuc“, relata Unimedia

Moldova va avea propria lege Magnitsky Foto: Kremlin.ru
Eveniment

Moldova va avea propria lege Magnitsky

Moldova va avea propria lege Magnitsky, împotriva oligarhilor pro-Kremlin supuși sancțiunilor. Ministrul Justiției din Republica Moldova, Sergiu Litvinenko, a prezentat un proiect de lege prin care tuturor celor incluși în lista de sancțiuni Magnitsky sau pe liste similare li se vor îngheța toate bunurile deținute în Moldova. În SUA, legea autorizează guvernul american să sancționeze pe acei oficiali pe care îi consideră că au încălcat drepturile omului, înghețându-le bunurile și interzicându-le să intre în SUA. Inițial, ea viza pedepsirea oficialilor ruși responsabili de moartea contabilului fiscal rus Serghei Magnitski într-o închisoare din Moscova în 2009. Legi similare au mai fost adoptate de statele baltice, Marea Britanie și Canada. Citește și: Antena 3 a turnătorului „Felix” vrea ruperea de UE după eșecul Schengen: fostul pușcăriaș Adrian Năstase cere ieșirea României de pe „pilot automat Bruxelles sau Statele Unite” Moldova va avea propria lege Magnitsky Acum, Moldova transpune legea Magnitski în propria sa variantă. Iată ce va conține această lege, potrivit newsmaker.md: toți cei care vor fi incluși în lista de sancțiuni Magnitsky sau similare li se vor îngheța toate bunurile deținute în Moldova – nu le vor putea vinde, dona sau să le transfere către alte persoane. Gestionarea zilnică va putea fi realizată de către persoane desemnate de către stat. Statul va putea prelua administrarea bunurilor persoanelor incluse în lista sancțiunilor sau persoanelor afiliate acestora; va fi interzisă punerea la dispoziția persoanelor respective a oricăror bunuri, la fel ca și furnizarea unor servicii financiare către aceste persoane: deschiderea unor conturi bancare, transferuri bănești, oferirea creditelor; față de persoanele vizate de sancțiuni internaționale, cetățeni străini au apatrizi, vor putea fi aplicate interdicții privind accesul pe teritoriul R. Moldova și va servi drept temei pentru anularea vizei sau refuzul de acordare pe viitor; posibilitatea retragerea licenței și autorizațiilor companiilor care aparțin sau sunt afiliate peroanelor incluse în lista sancțiuni. Conform proiectului, Consiliul Audiovizualului va putea retrage licența companiilor care aparțin sau sunt afiliate persoanelor vizate de sancțiuni; Consiliului Audiovizualului va fi obligat să retragă licența dacă un post TV promovează imaginea persoanei fizice sau afiliate celor incluse în lista sancțiunilor Doi cetățeni moldoveni sunt sancționați atât de SUA, cât și de Marea Britanie: Ilan Șor și Vladimir Plahotniuc.

Plahotniuc și Ilan Șor, sancționați de SUA Foto: Facebook Vladimir Plahotniuc
Politică

Plahotniuc și Ilan Șor, sancționați de SUA

Oligarhii din Republica Moldova Vladimir Plahotniuc și Ilan Șor au fost sancționați de SUA pentru corupție sistemică și interferență în alegeri susținută de Kremlin. Informația a fost oferită de către ambasadorul SUA în Republica Moldova, Kent Logsdon. Plahotniuc și Ilan Șor, sancționați de SUA „Astăzi anunțăm o nouă etapă în lupta împotriva impunității pentru corupție și în sprijinul nostru pentru poporul Republicii Moldova în lupta sa pentru un viitor mai echitabil (...) care să fie liber de orice influență a guvernelor străine care își urmăresc propriile interese. Cu doar câteva minute înainte, Departamentul Trezoreriei a SUA a anunțat sancțiuni împotriva a doi oligarhi moldoveni, Vladimir Plahotniuc și Ilan Șor, și a mai multor entități și persoane asociate acestora pentru acțiuni de corupție sistemică și interferență în alegeri susținută de Kremlin. Includerea în lista persoanelor sancționate înseamnă că imediat orice active și interese în proprietatea lui Plahotniuc și Șor din SUA sau deținute sau controlate de alte persoane în SUA sunt blocate”, a spus ambasadorul. Plahotniuc și Șor nu sunt eligibili pentru a intra în SUA nici ca imigranți, nici ca non-imigranți. „Statele Unite au impus miercuri sancțiuni persoanelor și entităților implicate în ceea ce departamentul a descris drept operațiuni de influență malignă ale Rusiei în Moldova, precum și corupția sistemică din acea țară. Printre indivizi se numără oligarhi ruși „recunoscuți pe scară largă pentru capturarea instituțiilor politice și economice ale Republicii Moldova și corupție și a celor care acționează ca instrumente ale campaniei de influență globală a Rusiei”, a declarat Departamentul Trezoreriei SUA într-un comunicat care anunță sancțiunile”, scrie Reuters. Încă din iulie, un grup bipartizan de congresmeni și senatori din Statele Unite a cerut președintelui american Joe Biden să impună sancțiuni cetățenilor moldoveni Veaceslav Platon, Vladimir Plahotniuc și Ilan Șor, pe care îi consideră „responsabili de acte semnificative de corupție în Moldova”. Ilan Șor Foto: Facebook Sandu: Autoritățile SUA au confirmat că Plahotniuc a corupt instituțiile Președintele Republicii Moldova Maia Sandu a venit cu o reacție la scurt timp după anunțul făcut de către ambasadorul SUA. „Corupția mare și finanțarea ilegală a partidelor politice din Republica Moldova poate fi, totuși, sancționată! SUA au desemnat 21 de persoane și entități implicate în acte de corupție, care au adus prejudicii grave Republicii Moldova și cetățenilor ei”, a declarat șefa statului. Oficiul pentru Controlul Activelor Străine (OFAC) al Trezoreriei americane a constatat că Vlad Plahotniuc se face responsabil de corupție în proporții deosebit de mari. Acesta a fost inclus în lista de sancțiuni Global Magnitsky Act. „Autoritățile americane au confirmat că Vlad Plahotniuc a capturat și corupt instituțiile judiciare și ale statului de drept din Republica Moldova. Plahotniuc a folosit banii din corupție și a influențat politicul pentru a elimina rivalii politici și pentru a-și subordona justiția din țară. Concomitent, OFAC a constatat că Ilan Șor, care este și el printre beneficiarii furtului miliardului, este complice la acțiunile de subminare a statului de drept, în beneficiul Federației Ruse. Șor, împreună cu alți oligarhi corupți și cu implicarea unor entități străine, întreprinde acțiuni de destabilizare a situației politice din Republica Moldova. Susținut de entitățile menționate, Șor a întreprins eforturi de subminare a procesului de obținere de către Republica Moldova a statutului de țară candidată la UE”, a precizat Maia Sandu. Un exemplu pentru justiția din Moldova Ca urmare a acestei decizii, toate proprietățile și activele în proprietatea persoanelor desemnate sunt blocate și trebuie raportate la OFAC. „Le mulțumesc tuturor celor care au contribuit la sancționarea corupților. Ministrul Justiției, Sergiu Litvinenco, colegii de la Ministerul Justiției, alte instituții publice, organizații ale societății civile și jurnaliști de investigație care au contribuit la acest proces – datorită vouă, Republica Moldova va reuși în lupta cu corupția. Îmi exprim speranța că aceste constatări ale OFAC și măsurile întreprinse de Guvernul SUA vor servi drept exemplu pentru justiția din Republica Moldova, care a sabotat și a tergiversat urmărirea penală, examinarea dosarelor în instanță, tragerea la răspundere pentru corupție și recuperarea banilor de la Plahotniuc, Șor și ceilalți corupți”, a mai declarat președintele Republicii Moldova.

Vilă deținută de Plahotniuc, sub sechestru Foto: Facebook
Eveniment

Vilă deținută de Plahotniuc, sub sechestru

În Republica Moldova se poate: o vilă de 4,2 milioane de euro deținută de oligarhul fugar Vladimir Plahotniuc în Franța a fost pusă sub sechestru. Plahotniuc a fugit din Moldova, iar oficial nu se știe unde se află. Presa susține că el s-ar ascunde în Cipru de Nord. Vilă deținută de Plahotniuc, sub sechestru Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) din Republica Moldova anunță că urmare a unei solicitări, Tribunalul judiciar din Thonon-les-Bains, Franța, a dispus aplicarea sechestrului asupra unui bun imobil din orașul francez Sciez aparținând cetățeanului Moldovei, Vladimir Plahotniuc. Sciez este o stațiune de vacanță situată pe malul lacului Leman, foarte aproape de Geneva. Vila se află într-un cartier rezidențial îngrădit, cu pază la intrare. Casa a fost cumpărată de familia lui Vladimir Plahotniuc încă în 2008, însă nu a fost indicată niciodată în declarațiile sale de avere. Potrivit estimării autorităților franceze, bunul sechestrat valorează peste 4,2 milioane euro. „Sechestrul aplicat asupra acestuia are ca scop garantarea posibilității aplicării pedepsei complementare a confiscării bunului în cadrul dosarului penal investigat de procurorii din Moldova”, a arătat parchetul din Republica Moldova. Procuratura menționează că, citând autoritățile cipriote, judecătorul de instrucție francez indică faptul că învinuitul Vladimir Plahotniuc ar fi creat o rețea criminală la nivel național și internațional în perioada 2009-2019. Cu implicarea învinuitului Ilan Șor, cei doi au înregistrat societăți cipriote și panameze în Anglia și au deschis conturi bancare pentru depunerea banilor deturnați din băncile din Moldova. Vila urmează să fie administrată de către AGRASC – agenție franceză similară cu Agenția pentru Recuperarea Bunurilor Infracționale a CNA din Moldova - până la pronunțarea unei soluții pe dosar. La realizarea efectivă a sechestrului au acordat asistență magistratul de legătură din Ambasada Franței la București responsabil și de Republica Moldova, dar și consilierul Președintelui Republicii Moldova delegat de către Președintele francez pentru asistența organelor de drept naționale în cooperarea cu organele de drept din Franța. Mandatul de arestare îl așteaptă La 4 august, Curtea de Apel Chișinău a menținut mandatul de arest preventiv, însă Plahotniuc a fugit din Moldova și nu se știe unde se află. Presa din Moldova estimează că ar fi în Ciprul de Nord, un stat care nu este recunoscut decât de Turcia și nu are legături aeriene și navale decât cu această țară. În octombrie 2020, presa din Moldova anunța că proprietățile din străinătate ale fostului lider PD, Vladimir Plahotniuc, estimate la peste opt milioane de euro, urmează a fi puse sub sechestru de către autoritățile din România, Franța și Elveția. Anunțul a fost făcut de Procuratura Generală, care susține că „a administrat probe suplimentare și a convins magistrații că anume Vladimir Plahotniuc este beneficiarul efectiv al bunurilor stabilite”. Citește și: Sistemele americane de rachete HIMARS de mare precizie și rază medie de acțiune schimbă jocul în Ucraina: o bază rusească din Herson a fost făcută una cu pământul. Panică în Crimeea Era vorba despre vilele lui Plahotniuc din Elveția (foto), Franța și România, 5 autoturisme și o barcă (înregistrate în Elveția). La fel, urmau a fi sechestrate 9 apartamente înregistrate pe numele soției acestuia, precum și 4 autoturisme (înregistrate în Republica Moldova).

Igor Dodon, pe banca acuzaților Foto: Kremlin.ru
Eveniment

Igor Dodon, pe banca acuzaților

Fostul președinte al Republicii Moldova, Igor Dodon, pe banca acuzaților: procurorii au finalizat dosarul în care ăl acuză că a acționat în favoarea lui Plahotniuc. Urmărirea penală în dosarul „Energocom”, în care este vizat fostul președinte al țării Igor Dodon, a fost finalizată, au anunțat, azi, procurorii din Republica Moldova. Igor Dodon este în prezent în arest la domiciliu. Igor Dodon, pe banca acuzaților Acuzațiile împotriva fostului șef de stat se referă la acțiunile acestuia din perioada anilor 2008-2009, atunci când a deținut funcția de vicepremier, ministru al Economiei și Comerțului. Acesta este învinuit că, din poziția pe care o avea la acel moment, în perioada lunii mai 2008 a semnat avizul care a favorizat încheierea de către directorul general al SA „Energocom”, cu o companie străină din Ungaria, a unui contract privind procurarea energiei electrice pentru Republica Moldova, în volum de 2 320 000 000 kw/h, pentru perioada lunilor mai 2008 - iunie 2009, contrar prevederilor legale. „Potrivit prevederilor contractului încheiat cu compania străină prețul energiei electrice pentru perioada lunilor mai-septembrie 2008 inclusiv, a constituit 0,053 dolari SUA pentru 1 kw/h, și respectiv de 0,058 dolari SUA pentru 1 kw/h pentru energia electrică livrată în perioada de timp cuprinsă între lunile octombrie 2008 – iunie 2009 inclusiv, deși SA „Energocom” avea deja negociate și încheiate două contracte de furnizare a energiei electrice la un preț mai ieftin cu 29%”, scrie newsmaker.md. Statul ar fi avut pierderi de în valoare de 11,9 milioane de dolari SUA, susțin procurorii. Consumatorii au plătit, la rândul lor, un preț mai mare la energie Andy Vermaut shares:Europe's energy crisis: Moldova's ex-president Igor Dodon seeks snap elections as gas prices soar: Pro-Russian opposition leader Igor Dodon has called for immediate elections, after an announcement that gas prices in… https://t.co/cUabnYvyhR Thank you. pic.twitter.com/6WVjQnSCPS— Andy Vermaut (@AndyVermaut) August 3, 2022 „Urmărirea penală continuă în privința unor persoane fizice, companii străine, înregistrate în zone off-shore, pe contul cărora au fost transferate o parte din mijloacele financiare rezultate din contractul privind procurarea energiei electrice de către SA „Energocom”, unele dintre care sunt parte a grupului criminal organizat condus de Vladimir Plahotniuc, prin intermediul persoanelor sale de încredere, inclusiv Vladimir Andronachi, care sunt beneficiarii finali a unei părţi din mijloacele financiare obținute din „schema cu energia electrică””, spun procurorii. Citește și: Companiile aeriene ruseşti încep să îşi dezmembreze avioanele pentru piese de schimb

Plahotniuc trebuie arestat preventiv  Foto: Facebook
Eveniment

Plahotniuc trebuie arestat preventiv

Chiar dacă e fugit din țară, judecătorii au decis că Plahotniuc trebuie arestat preventiv în dosarul „Metalferos”, scrie newsmaker.md. La 29 iulie, un grup bipartizan de congresmeni și senatori din Statele Unite au cerut președintelui american Joe Biden să impună sancțiuni cetățenilor moldoveni Veaceslav Platon, Vladimir Plahotniuc și Ilan Șor, pe care îi consideră „responsabili de acte semnificative de corupție în Moldova”. Fost lider al Partidului Democrat, Plahotniuc a fugit din țară după alungarea PD de la putere, în iunie 2019. Plahotniuc trebuie arestat preventiv Azi, procurorii din cadrul Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) au susținut necesitatea menținerii arestului preventiv în privința fostului lider al democraților Vladimir Plahotniuc în dosarul denumit generic „Metalferos. Curtea de Apel Chișinău a respins recursul avocaților, care contestau aplicarea acestei măsuri. Măsura urmează să fie aplicată din data reținerii învinuitului, iar în acest sens urmează să parvină răspunsul Interpol, care examinează și cererea procurorilor de anunțare a lui în căutare, depusă în octombrie 2021. În iunie 2022, Judecătoria Chișinău, sediul Ciocana, a dispus aplicarea arestului în lipsa învinuitului, la solicitarea procurorilor PCCOCS. Pronunțarea hotărârii a urmat examinării solicitării din noiembrie 2021, timp în care avocații depuneau diverse cereri (inclusiv recuzări ale judecătorilor, strămutări ale cauzei la altă instanță judecătorească), care erau transmise Curții Supreme de Justiție. „În vederea curmării acelor tărăgănări intenționate, procurorii au și depus demers pentru amendarea avocatului, ceea ce însă nu s-a întâmplat”, precizează Procuratura. Citește și: Trolling masiv pe pagina de Facebook a Ambasadei Chinei la București, după ce aceasta a anunțat că „cei care se joacă cu focul vor pieri” Procurorii îl acuză pe Plahotniuc de escrocherie, spălare de bani, crearea și conducerea unei organizații criminale.

Ce a găsit procuratura la fostul președinte Dodon Foto: Adel Al-Haddad
Politică

Ce găsit procuratura la fostul președinte Dodon

Ce a găsit procuratura de la Chișinău la perchezițiile la fostul președinte Dodon: sume impresionate de bani, seturi de șah din materiale prețioase și o chitanță pentru utilaje de bucătărie în valoare de 25.000 de euro. În timpul percheziției, o persoană a încercat să înghită documente, a arătat procuratura. Fostul președinte al Republicii Moldova, Igor Dodon, a fost reținut pentru 72 de ore. Ce a găsit procuratura la fostul președinte Dodon „Înscrisurile depistate la domiciliu confirmă tranzacțiile cu bunuri imobile ce depășesc suma de 700 mii de euro. La persoana respectivă au fost găsite și alte surse bănești, în valoare de peste 37 mii de euro”, a afirmat procurorul-șef interimar al Procuraturii Anticorupție, Elena Cazacov. În una din locațiile supuse perchezițiilor au fost găsite 600 de mii de lei, iar într-un plic cu însemnul unui partid – sume în valută de peste 17 mii euro și 1000 dolari. „Doar la începutul anului 2022, persoanele supuse cercetărilor și persoanele interpuse au beneficiat de unele surse pe care nu le cunoaștem, în vederea obținerii unor „tururi turistice” în sumă de peste 4 milioane de ruble rusești”, a adăugat Cazacov. La cursul actual, patru milioane de ruble rusești înseamnă circa 50.000 de dolari. Potrivit portalului anticorupție.md, care prezintă și fotografii, la domiciliul lui Dodon s-au găsit: mai multe seturi cu piese de şah, despre care se presupune că ar fi confecţionate din materiale preţioase. un set pentru cafea, care se presupune că ar fi confecţionat din aur. „O parte din obiectele găsite i-ar fi fost dăruite lui Igor Dodon de către persoane care au deţinut funcţii înalte în stat”, scrie anticoruptie.mdo chitanță semnată de Galina Dodon, descoperită de procurori, arată că aceasta a plătit anul trecut 25.000 de euro doar pentru utilajele mobilierului de la bucătărie. Punguța neagră de la Plahotniuc Fostul președinte al țării Igor Dodon este cercetat penal pentru corupere pasivă, acceptarea finanțării partidului politic de către o organizație criminală, trădare de patrie și îmbogățire ilicită. În 2020, deputatul Iurie Reniță a publicat o înregistrare video în care apare fostul lider PD, Vlad Plahotniuc, și fostul președinte al Republicii Moldova Igor Dodon, precum și fostul democrat Serghei Iaralov. În materialul video, Vlad Plahotniuc îi oferă lui Igor Dodon o pungă neagră, în care s-ar afla, potrivit unor interpretări, sume mari de bani. Anterior, socialistul Igor Dodon a negat acuzațiile și a calificat apariția imaginilor video drept o provocare. Acesta a declarat, de asemenea, că o parte al dialogului dintre el și Vlad Plahotniuc ar fi fost trucat. Kremlinul s-a declarat „alarmat” de „persecutarea” fostului președinte al Republicii Moldova Igor Dodon, susținător al „dezvoltării unor relații prietenoase, reciproc avantajoase cu Federația Rusă”, a transmis purtătorul de cuvânt Dmitri Peskov, citat de Interfax.

Dodon împrăștie propagandă rusească din arest Foto: Inquam/ Adela al-Haddad
Politică

Fostul președinte Dodon reținut 72 de ore

Fostul președinte al Republicii Molodva, Igor Dodon, a fost reținut pentru 72 de ore. Procurorul general interimar, Dumitru Robu, a confirmat pentru Deschide.MD reținerea pentru 72 de ore a ex-președintelui Igor Dodon. El este acum președinte de onoare al Partidului Socialist, PSRM. Totodată, a fost reținut și cumnatul său, Petru Merineanu, suspectat ar fi încercat să distrugă mai multe probe. Fostul președinte Igor Dodon, reținut 72 de ore Procurorii anticorupție, ofițerii Centrului Național Anticorupție (CNA) și cei ai Serviciului de Informații și Securitate (SIS) au inițiat percheziții, în dimineața de 24 mai, acasă la Dodon. Reprezentanta Procuraturii, Mariana Cherpec, a precizat că este vorba despre un dosar penal pornit în baza mai multor articole din Codul Penal. Foto: Inqaum/ Adela Al-Haddad „Confirmăm efectuarea perchezițiilor de către procurorii din cadrul Procuraturii Anticorupție în comun cu CNA și SIS la domiciliul ex-președintelui RM, Dodon Igor. Perchezițiile se efectuează inclusiv la alte locații, imobile deținute prin persoane interpuse, în cadrul dosarului penal pornit în temeiul bănuielii rezonabile de comitere a infracțiunii prevăzute de art.324 (corupere pasivă) art.181/2 (acceptarea finanțării partidului politic de către o organizație criminală), art.337( trădare de patrie) și art.330/2 (îmbogățire ilicită)”, a declarat pentru newsmaker.md Mariana Cherpec. Tot Newsmaker.md scrie că în fața locuinței lui Igor Dodon din sectorul Buiucani al capitalei se adună tot mai multă lume. La fața locului se află, pe lângă jurnaliști, liderul Partidului „Democrația Acasă” Vasile Costiuc și ex-deputatul român condamnat la închisoare pentru corupție, Cristian Rizea. Bani de la Plahotniuc, acuzații de trădare Perchezițiile au loc în cadrul dosarului „kuliok” (săcoșă). Publicația scrie că este vorba de imaginile video din anul 2019 de la sediul PDM în care Vlad Plahotniuc i-a transmis o pungă, în care ar fi bani, președintelui Igor Dodon. Din imaginile video rezultă că banii pe care îi ia Dodon de la Plahotniuc sunt pentru salarizarea celor din PSRM. https://youtu.be/NyoPJbQEgP8 Sursele Deschide.MD susțin că perchezițiile au loc și la alte adrese, respectiv casa părinților lui Dodon din satul Sadova, dar și la tabăra de odihnă care ar aparține familiei lui Dodon. Totodată, acțiunile de urmărire penală sunt demarate la cel puțin două apartamente care i-ar aparține lui Dodon, dar care ar fi înregistrate pe numele cumnatului său, dar și a finului socialistului, fostului ofițer al SPPS, Lilian Filipov. Citește și: Republica Moldova poate deveni cel mai fierbinte punct din est, după Ucraina: în timp ce oficialii de la Moscova insistă pe neutralitatea Chișinăului, Vestul vorbește de înarmare NATO Potrivit procurorului responsabil de comunicare cu mass-media din cadrul Procuraturii Generale, perchezițiile se efectuează la imobile deținute prin persoane interpuse, în cadrul dosarului penal pornit în temeiul bănuielii rezonabile de comitere a infracțiunilor, coruperea pasivă, acceptarea finanțării partidului politic de către o organizație criminală, trădare de Patrie și îmbogățire ilicită. Vom reveni.

DeFapt.ro
Investigații jurnalistice, analize, știri la zi
Abonează-te
DeFapt.ro

Ultima oră

Ultima oră