Poluare rusească, posibilă pe litoralul românesc
Poluare rusească, posibilă pe litoralul românesc. Ministrul Mediului, Mircea Fechet, a participat marți, la Constanța, la o acțiune de prelevare de probe din apa Mării Negre. Monitorizarea vine pe fondul poluării generate de accidentul naval din strâmtoarea Kerci și urmărește pregătirea autorităților în cazul unei eventuale contaminări a litoralului românesc. Poluare rusească, posibilă pe litoralul românesc Ministrul a explicat că procesul de monitorizare va dura patru-cinci zile și implică prelevarea de probe din 16-18 puncte diferite din Marea Neagră, inclusiv la adâncimi de 5 și 20 de metri, precum și la 12 mile în larg. Citește și: Boloș recunoaște că pensiile speciale au blocat PNRR-ul: „Avem jaloane care nu au fost îndeplinite, unul, cel legat de pensiile speciale” „Motivul pentru care am venit astăzi la Constanţa este acela de a participa împreună cu colegii mei de la Administraţia Bazinală de Apă Dobrogea-Litoral la o misiune de prelevare de probe din Marea Neagră. (…) În contextul accidentului naval, cea mai importantă determinare este legată de conţinutul de hidrocarburi în apa Mării Negre. (…) Trebuie să fim pregătiţi, chiar dacă specialiştii spun că şansele ca unde de poluare să ajungă pe litoralul românesc sunt minime,” a declarat Mircea Fechet. Impact grav în strâmtoarea Kerci Ministrul a detaliat consecințele grave ale accidentului naval din strâmtoarea Kerci, unde, în decembrie 2024, două nave s-au scufundat, eliberând substanțe toxice în apă. „Pe 15 decembrie, în strâmtoarea Kerci a avut loc un accident naval, două vase s-au scufundat. (…) În regiunea Sevastopol, în regiunea Yalta, am constatat (…) mii de păsări moarte, sute de delfini eşuaţi, zeci de kilometri de plajă afectată, poluată cu o substanţă extrem de toxică, extrem de nocivă pentru mediu, un produs sintetic specific fostei Uniuni Sovietice. Situaţia este una extrem de gravă,” a subliniat Fechet. Vizite oficiale în Constanța Vizita ministrului în județul Constanța a inclus o deplasare cu Nava Marina I a Administraţiei Bazinale de Apă Dobrogea-Litoral pentru prelevare de probe. De asemenea a avut loc o întâlnire cu specialiștii de la Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare Marină „Grigore Antipa” și o inspecție a lucrărilor de înnisipare la Costinești. Autoritățile, îngrijorate Deși riscul ca undele de poluare să ajungă pe litoralul românesc este considerat minim de specialiști, autoritățile iau măsuri preventive. „Suntem îngrijoraţi (…) În măsura în care am putea avea probleme, trebuie să fim pregătiţi. Sunt mai multe instituţii ce participă la acest proces,” a precizat ministrul.
