sâmbătă 22 februarie
Login Abonează-te
DeFapt.ro

Etichetă: petre daea

8 articole
Politică

Pensionarul special Daea are o slujbă la PSD

Pensionarul special Petre Daea și-a luat tractor și are o slujbă excelent plătită la PSD, probabil din subvenția contriabuabililor, arată datele din ultima declarație de avere depusă de soția sa, Carmen Luchian. Ea este a doua sa soție, iar presa a scris recent că Luchian a cerut tribunalului un ordin de restricție împotriva lui Petre Daea, dar ulterior a retras cererea. Citește și: Mesaj viral despre efectul benefic al multinaționalelor: „Aduc know-how, locuri de muncă bine plătite și susțin economia locală” Pensionarul special Daea are o slujbă la PSD Potrivit acestei declarații de avere, fostul ministru al Agriculturii a încasat în anul fiscal 2023 salarii nete, anuale, în valoare de 64.055 de la PSD. Cum Daea și-a pierdut postul de ministru la mijlocul lunii iunie, deci a lucrat pentru PSD cel mult șase luni și jumătate, înseamnă că el este răsplătit cu cel puțin 12.000 de lei pe lună, net. Daea, care are 75 de ani, are două pensii: cea specială, de 70.798 de lei pe an, și cea bazată pe contributivitate, de 81.496 de lei. Soția sa a avut, în 2023, un salariu de 165.000 de lei, net, ea fiind director la Agenția de Plăți și Intervenții în Agricultură. Carmen Luchian este și în consiliul de administrație al Fondului de Garantare a Creditului Rural, de unde a încasat 18.872 de lei. Familia deține o avere uriașă: patru apartamente și două case de vacanță, un BMW din 2020 și un tractor din 2023, Tag 60C, care se vinde cu circa 30.000 de euro.

Pensionarul special Daea are o slujbă la PSD Foto: Digi 24
Un mare iubitor de oi este respins de soția sa, care a cerut ordin de protecție Foto: Facebook
Politică

Un mare iubitor de oi este respins de soția sa, cerut ordin protecție

Un mare iubitor de oi, fostul ministru PSD al Agriculturii Petre Daea, este respins de soția sa, care a cerut ordin de protecție, scrie CanCan. Însă Antena 3 anunță că, în prag de Crăciun, pe 23 decembrie, soția fostului ministru a revenit la gânduri mai bune și a renunțat să mai ceară ordin de protecție. Citește și: Radu Marinescu, avocatul care fost numit ministru al Justiției, controlat de cuplul Lia Olguța Vasilescu – Claudiu Manda, a încasat sute de mii de lei din contracte cu primari pesediști din Dolj și Gorj Un mare iubitor de oi este respins de soția sa „Oaia a dat mâncare și ne-a îmbrăcat, oaia a dezvoltat industria lânii, oaia a creat localități, a generat comune și frumoase comune, uitați-vă în Sibiu, oaia a sudat generațiile, tata cu fiul, bunicul cu nepotul. Mărginimea Sibiului este construită din lâna oii, din brânza oii, din mielul oii. Astăzi, sigur că oaia are doar dorința de a fi înțeleasă de toți”, spunea Petre daea despre oaie. Dat afară din fruntea ministerului Agriculturii în 2023, Petre Daea - care are o pensie specială de 71.000 de lei, net anual, plus o pensie bazată pe contributivitate de 81.500 de lei - a fost angajat la PSD, de unde în anul fiscal 2023 a câștigat 64.055 de lei, net. Soția sa a avut un salariu net anual de 165.675 de lei în 2023, ea lucrând ani întregi ca subordonată a soțului. „Nu se poate să nu fi auzit despre soția sa, Camelia, despre care s-a spus că este o femeie elegantă, tânără, blondă și extrem de cochetă. Este director al Direcției Management Resurse Umane din cadrul Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), o funcție importantă care, cel mai probabil, a adus-o în atenția multor colegi ai lui Daea”, susține, acum, tabloidul CanCan. Însă Antena 3 anunță că magistrații au acceptat deja renunțarea la solicitarea ordinului de restricție. Soția demnitarului va avea de plătit 1.150 de lei cheltuieli de judecată, după ce a abandonat acțiunea inițială. Familia Daea deține patru apartamente, două case de vacanță, un tractor și un BMW.

Consilier al Ministrului Agriculturii, avere nejustificată (sursa: ziaruldeiasi.ro)
Eveniment

Consilier al Ministrului Agriculturii, avere nejustificată

Consilier al Ministrului Agriculturii, avere nejustificată. Justiția ieșeană este chemată să decidă în privința confiscării averii unui consilier al ministrului Agriculturii. Consilier al Ministrului Agriculturii, avere nejustificată Cazul, rarisim, pleacă de la constatările Agenției Naționale de Integritate, care a verificat averea lui Mihai Amarandei în perioada 2017-2019, pe când era consilier al ministrului Petre Daea. Citește și: VIDEO EXCLUSIV Plajele lărgite de pe litoralul românesc favorizează înecurile și infecțiile grave, arată prof. dr. Alfred Vespremeanu-Stroe (Universitatea București) ANI a găsit o diferență de 188.200 euro între veniturile și cheltuielile declarate de Amarandei în acea perioadă. Comisa de cercetare a averilor de pe lângă Curtea de Apel a refăcut calculele, ajungând la o sumă rotundă de un milion de lei. Dosarul a fost înaintat instanței pentru soluționarea cauzei, ceea ce reprezintă ultima șansă a lui Amarandei de a demonstra că totul este în regulă. Dacă milionul de lei nu va fi găsit, el poate fi confiscat. Continuarea, în Ziarul de Iași.

Ce subvenții uriașe primesc agricultorii de la Uniunea Europeană Foto: Facebook ministerul Agriculturii
Politică

Ce subvenții uriașe primesc agricultorii de la Uniunea Europeană

Ce subvenții uriașe primesc agricultorii de la Uniunea Europeană, pe care o înjură acum: trei sferturi din subvențiile de 40 de miliarde de euro plătite doar de APIA către fermieri, în ultimii 15 ani, au fost de la UE, arată o analiză a Ziarului Financiar. Citește și: Averea uriașă a unei foste judecătoare de la Inspecția Judiciară. Ea avea vilă în Mogoșoaia, dar primea bani pentru: detașare, delegare, transport locul de muncă și „alocații locuințe” Ce subvenții uriașe primesc agricultorii de la Uniunea Europeană „În ultimii 15 ani, Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) a acordat subvenţii de aproape 40 de miliarde de euro fermierilor români, din care 30 de miliarde de euro au fost de la UE, unul dintre „vinovaţii“ indicaţi de fermieri în situaţia actuală. În 2024, APIA are un buget de 2,2 miliarde de euro pentru subvenţiile celor 850.000 de fermieri locali. Fermierii care fac agricultură convenţională şi cultivă cereale primesc până la 300 de euro/hectar în fiecare an”, arată analiza ZF. Datele sunt confirmate de „Evoluţia fluxurilor financiare dintre România şi Uniunea Europeană (BALANŢA FINANCIARĂ NETĂ)”, publicată de ministerul de Finanțe. Din banii pentru exercițiul bugetar 2007-2013, execuția la final de 2020 arăta: 7,3 miliarde de euro atrași efectiv din „Fonduri pentru dezvoltare rurala si pescuit (FEADR+FEP)” și 7,65 miliarde euro de la Fondul European pentru Garantare Agricola (FEGA). Alte 22,9 de miliarde de euro au fost atrași din bugetul UE 2014-2020. Însă din sumele alocate pentru exercițiul bugetar 2021-2027 s-au absorbit până acum doar circa 60 de milioane de euro. De altfel, chiar fostul ministru al Agriculturii, Petre Daea, se lăuda cu sumele uriașe primite de la Bruxelles. „În fiecare an în România aducem de la Uniunea Europeană în jur de trei miliarde de euro, iar în primele luni ale anului, până la data de 4 februarie, am adus aproape 1,6 miliarde de euro, bani care au intrat în bugetul ţării şi care pot fi valorificaţi, ştiindu-se că ei au fost atribuiţi pentru agricultură", afirma el, în martie 2023, la Botoșani. Comisia Europeană a aprobat, pe 7 decembrie 2022, Planul Naţional Strategic 2023-2027 al României prin care fermierii români şi agricultura românească vor beneficia de 15,83 miliarde de euro. Cioloș despre subvenții: nu sunt cele mai mici, nu sunt cele mai mari În ceea ce privește ajutorul acordat României, comparat cu altețări, fostul comisar european Dacian Cioloș spunea, duminică, într-un interviu pentru Spotmedia: „Nu sunt cele mai mici, nu sunt nici cele mai mari. Sumele alocate României în politica agricolă comună cresc de la un an la altul, spre deosebire de alte state membre. Când vorbim de sprijin financiar nu ne gândim doar la subvențiile la hectar. Sunt și alte instrumente financiare pe care România le are și pe care alte state membre nu le au. Sunt puține state membre din Europa de Vest unde fermierii să-și poată cumpăra tractoare și utilaje agricole sau să-și construiască ferme de creștere a animalelor cu 40-70% cofinanțare din fonduri publice. Și asta e un ajutor”.

Cum și-a promovat pensionarul special Daea soția Foto: Facebook
Politică

Cum și-a promovat pensionarul special Daea soția

Cum și-a promovat pensionarul special Petre Daea soția în perioada în care el era ministru al Agriculturii: salariul ei a crescut și a fost plasată în consiliul de administrație al Fondului de Garantare a Creditului Rural (FGCR). În ultima declarație de avere depusă de Petre Daea, la 9 iunie 2023, se poate observa, prin comparație cu declarația de avere din 2022, cum au crescut veniturile oficiale ale familiei fostului ministru al Agriculturii. În 2023, și nora lui Daea s-a angajat în minister. Cum și-a promovat pensionarul special Daea soția Astfel, în declarația 2022, care se referă la anul fiscal 2021, soția lui Daea - directoare la Agenția de Plăți și Intervenții în Agricultură, instituție subordonată Ministerului Agriculturii - avea un salariu de 143.882 lei și nici un alt venit. Soțul era pensionar special (62.400 lei/an pensia pe bază de contributivitate și doar 19.000 lei/an ca fost deputat) și angajat al PSD - de unde a obținut 17.000 de lei, în 2021. În declarația din 2023, veniturile de la stat ale familiei explodează: salariul soției crește cu circa 9.000 lei pe an, ajungând la peste 152.000 lei, anual soția ajunge în CA-ul FGCR, de unde ridică 18.000 lei/an. Acționariatul FGCR-IFN – S.A. este majoritar privat, compus din participarea a trei bănci comerciale cu cote egale, respectiv BRD Groupe Societe Generale, BCR și Raiffeisen Bank precum si Statul Roman prin Ministerul Agriculturii și Dezvoltarii Rurale. Petre Daea ia 42.833 lei din CA-ul fondului de garantare a creditelor pentru IMM-uri Daea mai încasează, în 2022: 62.000 lei de la PSD și 73.000 lei de la ministerul Agriculturii, iar pensia de deputat sare de la circa 19.000 lei/an la circa 67.000 lei/an. „Soția ministrului Petre Daea este șefă la Resurse Umane în cadrul APIA, iar întâmplător sau nu nora lor s-a angajat la aceeași instituție. Şi alţi membri ai familiei ministrului Daea lucrează în instituții subordonate Ministerului Agriculturii”, arăta, în mai 2023, postul Antena 3, apropiat PSD. Citește și: Penalul specialist în furaje pus de Ciolacu vicepremier a luat anul trecut peste 250.000 lei de la EximBank. Marian Neacșu nu are nici o legătură profesională cu activitatea bancară Anterior, nora lui Daea a lucrat la propria firmă de „cursuri de dans” și „dansatori evenimente”, a scris G4Media.

Toată familia lui Daea, la stat (sursa: Facebook/Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale)
Eveniment

Toată familia lui Daea, la stat

Toată familia lui Daea, la stat. Petre Daea, ministrul Agriculturii, a explicat, joi, în emisiunea "Audiență Națională cu Robert Kiss și Alexandru Rotaru", la Digi FM, angajarea tuturor membrilor familiei sale în instituții aflate în subordinea sa, prin faptul că "este o pasiune pentru agricultură în familie". Defapt.ro este un proiect independent, ne poți sprijini direcționând 3,5% din impozitul tău pe venit. Durează un minut, online Iar nora sa, angajată la APIA, unde soția lui este șefa Resurselor Umane, este "o fragă de fată". Toată familia lui Daea, la stat Nora ministrului, Antonia Luchian, de profesie dansatoare, a fost angajată la APIA, unde soția lui Petre Daea este șefă la Resurse Umane, potrivit G4Media. Antonia Luchian a fost angajată în 2020 drept consilier la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură. Anterior, aceasta lucra la propria firmă de "cursuri de dans" și "dansatori evenimente". La momentul angajării, Daea nu era ministru, dar șefă la Resurse Umane în cadrul Agenției de Plăți era soția sa, soacra Antoniei. Citește și: În plină dezbatere despre abrogarea pensiilor speciale, deputații au votat o lege prin care și personalul CCR va avea „pensie de serviciu”. Ciolacu a votat „pentru” În precedentul mandat de ministru al lui Daea, din perioada 2017-2019, s-au angajat în două instituții subordonate Ministerului Agriculturii fiica sa (la Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale) și ginerele său (la Agenția Națională pentru Zootehnie). Declarațiile ministrului Daea în legătură cu aceste angajări, pe Digi24.

Daea a autorizat ilegal pesticide interzise (sursa: Inquam Photos/Octav Ganea)
Mediu

Daea a autorizat ilegal pesticide interzise

Daea a autorizat ilegal pesticide interzise. Petre Daea, ministrul pesedist al Agriculturii, se face că promovează mâncarea sănătoasă, dar în realitate susține folosirea pesticidelor extrem de toxice, interzise de Uniunea Europeană, în agricultura românească. Ministerul Agriculturii a emis în regim de urgență, la sfârșitul anului trecut, derogări pentru folosirea substanțelor toxice pentru tratarea semințelor de porumb, floarea-soarelui și a sfeclei de zahăr. Ulterior, pe 19 ianuarie, Curtea de Justiție Europeană a decis că derogările emise de autorități pentru folosirea pesticidelor toxice sunt ilegale. Daea a autorizat ilegal pesticide interzise Ministerul Agriculturii, sub conducerea lui Petre Daea, a emis înaintea Crăciunului mai multe autorizații în regim de urgență pentru a permite tratatea semințelor de porumb, floarea-soarelui și sfeclă de zahăr cu substanțe chimice extrem de toxice pentru albine, mediu și om. Este vorba despre substanțele clothianidin, imidacloprid și thiamethoxam, care sunt destinate pentru a combate anumite insecte din sol care pot ataca semințele plantelor. Însă substanțele toxice rămân în plantă și afectează și alte insecte, "benefice" – albinele și alți polenizatori, care se hrănesc cu polenul, nectarul și gutația contaminate. Aceste substanțe fac parte din categoria neonicotinoidelor și sunt interzise în Uniunea Europeană din anul 2018. Citește și: Rădulescu (BNR): Avem 0,85% din PIB pensii speciale; în doi – trei ani s-ar putea să ajungem la 1,5%, o cheltuială bugetară inacceptabilă, insuportabilă, nesustenabilă WWF România susține într-un comunicat de presă că decizia a fost luată fără consultarea părților afectate, adică apicultori și solicitarea civilă, dar "la cererea și în beneficiul a cinci organizații de fermieri mari". Despre matrapazlâcurile de la Ministerul Agriculturii s-a aflat de abia în ianuarie 2023. Neonicotinoizii distrug albinele Pe 19 ianuarie 2023, Curtea de Justiției a Uniunii Europene (CJUE) a emis un comunicat de presă prin care anunța că s-a luat decizia că "statele membre nu pot deroga interdicțiile exprese privind introducerea pe piață și utilizarea semințelor tratate cu produse fitosanitare care conțin neonicotinoizi". Magistrații de la CJUE susțin că aceste măsuri de interzicere au fost adoptate pentru a garanta nivelul ridicat de protecție a sănătății animale în cadrul Uniunii. "Tiametoxamul și clotianidina sunt insecticide din grupa neonicotinoidelor utilizate în agricultură pentru tratarea semințelor, autorizate inițial în Uniune. Cu toate acestea, având în vedere riscurile mari acute și cronice pentru albine de la semințe tratate cu produse de protecție a plantelor care conțin acești neonicotinoizi și ținând cont de nivelul ridicat de protecție a sănătății animale urmărit în Uniune, în 2018, Comisia a adoptat noi reglementări care impun restricții stricte privind utilizarea acestor substanțe active", se menționează în comunicatul CJUE. ONG-urile vor retragerea derogărilor Organizația WWF atrage atenția că la semănatul semințelor tratate se produce praf încărcat cu pesticide care se dispersează în aer, constând într-o sursă suplimentară de stres atât pentru polenizatori, cât și pentru mediu în general și oameni. Pentru a se reduce această problemă (atenție, e vorba de a se reduce, nu elimina, spune WWF), există numeroase reguli și un anumit tip de echipament ce poate fi folosit la semănat, însă nerespectarea acestora duce doar la retragerea autorizației de folosire a semințelor tratate, iar societatea și mediul înconjurător rămân să suporte costurile de sănătate asociate cu prezența pesticidelor în plante, sol, apă, aer, produse agricole și alimentare. În acest sens organizațiile Eco Ruralis, Romapis și WWF România, reprezentând interesele apicultorilor, micilor producători și conservarea naturii, solicită retragerea derogării pentru anul acesta și conformarea la hotărârea Curții de Justiție Europene pentru viitor. "În cazul în care derogarea nu este anulată, dorim să informăm apicultorii și cetățenii că sfecla de zahăr se va trata cu clotianidin și tiametoxam și se va semăna în județele Alba, Bacău, Botoșani, Brașov, Brăila, Cluj, Covasna, Galați, Harghita, Iași, Mureș, Neamț, Sibiu, Suceava, Vaslui, în perioada 1 martie - 30 mai. Iar tratamentele la porumb și floarea-soarelui, cu imidacloprid și tiametoxam, au început în 23 ianuarie și se vor cultiva în toată țara, pe suprafețele puternic afectate, conform textului derogării", susține WWF. Ramona Duminicioiu, membru în Comitetul de Coordonare Eco Ruralis, a spus că "micii producători din România sunt împotriva folosirii neonicotinoidelor și substanțelor toxice periculoase. Suntem pentru reglementarea cât mai strictă a acestora, întrucât avem convingerea că putem și trebuie să producem hrană folosind practici agroecologice.".

Revine pesedistul Daea la Ministerul Agriculturii (sursa: Digi24)
Politică

Revine pesedistul Daea la Ministerul Agriculturii

Revine pesedistul Daea la Ministerul Agriculturii. Consiliul Politic Naţional al Partidului Social Democrat a votat, miercuri, în şedinţă, pentru nominalizarea lui Petre Daea în funcţia de ministru al Agriculturii, au precizat pentru Agerpres surse politice. Revine pesedistul Daea la Ministerul Agriculturii Pe 28 iunie, plenul Camerei Deputaţilor a adoptat proiectul de hotărâre pentru ridicarea imunităţii deputatului PSD Adrian Chesnoiu, cu 251 de voturi "pentru" şi 25 "împotrivă". Pe 23 iunie, procurorul general a transmis Camerei Deputaţilor referatul DNA pentru exercitarea prerogativei de a cere urmărirea penală faţă de Adrian Chesnoiu, ministru al Agriculturii. Citește și: Boris Johnson, mesaj foarte important în favoarea Ucrainei: Teritoriul capturat de Rusia poate fi recuperat. Întreaga comunitate internațională sprijină Kievul Ulterior, Adrian Chesnoiu a anunţat că se retrage din funcţia de ministru şi se autosuspendă din Partidul Social Democrat.

DeFapt.ro
Investigații jurnalistice, analize, știri la zi
Abonează-te
DeFapt.ro

Ultima oră

Ultima oră