vineri 05 decembrie
Login Abonează-te
DeFapt.ro

Etichetă: marte

3 articole
Eveniment

Cel mai mare fragment de pe Marte descoperit pe Pământ, scos la licitație: 4 milioane de dolari

Rocă de pe Marte, la licitație. Casa de licitații Sotheby’s organizează pe 16 iulie, la New York, o vânzare spectaculoasă: cel mai mare fragment marțian cunoscut pe Terra va fi scos la licitație. Obiectul rar este evaluat la 4 milioane de dolari. Rocă de pe Marte, la licitație Este vorba despre o piatră de culoare roșiatică, brună și gri, cu o greutate de 25 kg, denumită NWA 16788. Citește și: Sever Voinescu: „PNL, PSD, USR sunt complet epuizate. Singurul lucru mai rău decât ele e AUR” Aceasta va fi piesa centrală a evenimentului organizat de prestigioasa casă de licitații Sotheby’s. Specialiștii estimează valoarea ei la aproximativ 4 milioane de dolari. Descoperită în deșertul Sahara, provenită de pe Marte Meteoritul a fost descoperit în Niger, în septembrie 2023. Conform informațiilor furnizate de Sotheby’s, fragmentul ar fi fost desprins de pe suprafața planetei Marte în urma impactului cu un asteroid, parcurgând circa 225 de milioane de kilometri înainte de a cădea pe Pământ, în Sahara. O compoziție marțiană confirmată științific Analizat într-un laborator specializat, fragmentul aparține unei categorii de roci marțiene formate prin răcirea magmei. Suprafața sa netedă și lucioasă s-a format în timpul pătrunderii prin atmosfera terestră, din cauza căldurii intense. „Aceasta a fost prima indicație că nu era o simplă piatră”, a explicat Cassandra Hatton, vicepreședinte pentru știință și istorie naturală la Sotheby’s. Cel mai mare fragment marțian găsit vreodată pe Pământ Dimensiunile fragmentului — 37,5 x 27,9 x 15,2 cm — îl fac unic. Este de peste două ori mai mare decât cel mai mare meteorit marțian cunoscut anterior. Potrivit specialiștilor, fragmentul reprezintă aproximativ 7% din totalul materialului marțian identificat pe Pământ. Doar 400 de meteoriți marțieni identificați Din cele peste 77.000 de meteoriți recunoscuți oficial de oamenii de știință la nivel global, doar 400 au origine marțiană, conform datelor furnizate de Sotheby’s. Acest lucru face din NWA 16788 o veritabilă raritate științifică. O descoperire excepțională pentru cercetarea planetară „Nu este doar o descoperire miraculoasă, ci și o sursă valoroasă de informații care ne poate ajuta să înțelegem mai bine planeta noastră vecină, Marte”, a declarat Cassandra Hatton. Fragmentul oferă oamenilor de știință o oportunitate rară de a studia în mod direct compoziția rocilor marțiene.

Rocă de pe Marte, la licitație (sursa: sothebys.com)
Misiuni fără echipaj uman către Marte (sursa: X/SpaceX)
Eveniment

Misiuni fără echipaj uman către Marte

Misiuni fără echipaj uman către Marte. SpaceX intenţionează să lanseze circa cinci misiuni Starship fără echipaj uman către Marte în doi ani, a declarat duminică directorul general al companiei, Elon Musk, într-o postare pe platforma de social media X. Misiuni fără echipaj uman către Marte Musk declarase la începutul acestei luni că primele misiuni Starships către Marte vor fi lansate în doi ani, "când se va deschide următoarea fereastră de transfer Pământ-Marte". Citește și: „Ferma Dacilor”, unde au murit arși opt adulți și copii pe 26 decembrie 2023, funcționează la capacitate maximă. Patronul e liber, face grătar cu Adi Minune, dosarul penal stagnează Duminică, CEO-ul a anunţat că, în cazul primei misiuni cu echipaj uman, calendarul va depinde de succesul zborurilor fără echipaj uman. Dacă acestea din urmă asolizează în siguranţă, misiunile cu echipaj uman vor fi lansate în patru ani. Însă, în cazul în care apar probleme, misiunile cu echipaj uman vor fi amânate cu încă doi ani, a precizat Musk. Miliardarul, cunoscut pentru termenele schimbătoare pe care le oferă cu privire la programul Starship, a declarat la începutul acestui an că prima misiune fără echipaj uman va asoliza pe Marte în termen de cinci ani, iar primii oameni vor ajunge pe Marte în şapte ani. Musk se bazează pe Starship În iunie, o rachetă Starship a supravieţuit unei reveniri hipersonice din spaţiu şi a amerizat cu succes în Oceanul Indian, finalizând o misiune în jurul globului la a patra lansare de testare a rachetei. Musk se bazează pe Starship pentru a-şi îndeplini obiectivul de a produce o navă spaţială de mare capacitate, multifuncţională, de generaţie următoare, capabilă să trimită oameni şi marfă pe Lună în cursul acestui deceniu şi, în cele din urmă, să zboare pe Marte. Agenţia spaţială americană NASA a amânat la începutul acestui an misiunea Artemis 3 şi prima sa aselenizare cu echipaj din ultima jumătate de secol, cu nava Starship a SpaceX, până în septembrie 2026. Anterior, misiunea era planificată pentru sfârşitul anului 2025, a indicat NASA. Miliardarul japonez Yusaku Maezawa a anulat în iunie o misiune privată în jurul Lunii pentru care plătise şi care urma să utilizeze nava spaţială Starship a SpaceX, invocând incertitudini legate de programul de dezvoltare a rachetei.

Dovezi ale existenței apei pe Marte (sursa: Pexels)
Internațional

Dovezi ale existenței apei pe Marte

Dovezi ale existenței apei pe Marte. Mineralele hidratate descoperite de roverul chinez pe Marte într-un vast bazin despre care se crede că ar fi locul în care se afla un ocean sugerează că apa a existat pe suprafaţa planetei pentru mai mult timp decât se credea anterior, au declarat oameni de ştiinţă chinezi, relatează joi Reuters. Dovezi ale existenței apei pe Marte Conform unei analize a datelor transmise de roverul Zhurong, au fost detectate semne ale prezenţei apei în mineralele prelevate, vechi de 700 de milioane de ani, au anunţat oamenii de ştiinţă într-o lucrare publicată miercuri în revista Science Advances. Se crede că pe Marte a existat apă până cu circa 3 miliarde de ani în urmă, când a doua vârstă geologică a planetei, cunoscută sub numele de perioada hesperiană, s-a încheiat. În actuala perioada amazoniană, pe suprafaţa planetei nu mai există apă. Citește și: Perversa mașinărie de propagandă a lui Putin a inventat o nouă temă: „Washingtonul vrea un nou Holodomor în Ucraina”. Holodomor e foametea criminală provocată de Stalin Solul care conţinea mineralele prelevate de Zhurong avea o crustă dură care s-ar fi putut forma prin creşterea apei subterane sau de la gheaţa topită care s-a evaporat de atunci, au mai spus oamenii de ştiinţă chinezi, potrivit Agerpres. Roverul chinez explorează vasta câmpie denumită "Utopia Planitia" de la aterizarea sa pe Marte în mai 2021. Zhurong a parcurs circa doi kilometri de la locul aterizării pe măsură ce adună date de pe teren. În ultimii ani, datele furnizate de o sondă aflată pe orbită operată de Agenţia Spaţială Europeană au arătat existenţa apei sub gheaţa de la polul sudic al planetei. Aproape toată apa de pe Marte se află în gheaţa sa polară, cu urme foarte mici în atmosfera subţire a planetei. Localizarea apei subterane reprezintă un element cheie pentru determinarea potenţialului planetei de a găzdui viaţă, precum şi oferirea unei resurse permanente pentru orice explorare umană.

DeFapt.ro
Investigații jurnalistice, analize, știri la zi
Abonează-te
DeFapt.ro

Ultima oră

Ultima oră