duminică 23 februarie
Login Abonează-te
DeFapt.ro

Etichetă: marea nordului

3 articole
Mediu

Migrația păsărilor oprește eolienele (Marea Nordului)

Migrația păsărilor oprește eolienele (Marea Nordului). Funcţionarea turbinelor eoliene din Marea Nordului a fost întreruptă weekendul trecut timp de câteva ore pentru a permite trecerea pe deasupra a păsărilor migratoare, au anunţat luni Ţările de Jos, care susţin că este un demers în premieră mondială. Migrația păsărilor oprește eolienele (Marea Nordului) Turbinele eolienelor situate în largul localităţilor Borssele (vest) şi Egmond aan Zee (nord) au încetat aproape să mai funcţioneze timp de patru ore sâmbătă, când era preconizată o "migraţie masivă a păsărilor", a precizat guvernul olandez. Defapt.ro este un proiect independent, ne poți sprijini direcționând 3,5% din impozitul tău pe venit. Durează un minut, online Această primă pauză face parte dintr-o fază pilot a unei măsuri care urmează să fie pusă în aplicare cu regularitate începând din toamnă. "Este vorba despre o premieră mondială", a spus ministrul olandez al Energiei, Rob Jetten. "Nicăieri în lume parcurile eoliene de pe mare nu sunt oprite pentru a proteja păsările în timpul migraţiilor masive", a continuat el, potrivit unui comunicat. Proprietarii parcurilor eoliene trebuie să reducă viteza turbinelor la un maximum de două rotaţii pe minut în timpul intervalelor nocturne prevăzute, a precizat guvernul. La această viteză "foarte lentă (...) pentru noi şi pentru păsări, e ca şi cum ar fi oprite complet", a precizat pentru AFP Pieter ten Bruggencate, purtător de cuvânt al Ministrului Economiei şi Climei. De două ori pe an Experţii reuşesc să prezică migraţia păsărilor cu două zile în avans, ceea ce oferă, potrivit guvernului, timpul necesar gestionarului reţelei TenneT "pentru a garanta stabilitatea reţelei de înaltă tensiune". Parcurile eoliene în construcţie, precum şi viitoarele parcuri eoliene vor trebui să respecte această măsură, a cărei eficacitate va fi revizuită în permanenţă, potrivit executivului. Citește și: Activiștii de mediu ar putea fi primiți chiar pe covorul roșu de la Cannes anul acesta "De două ori pe an, primăvara şi toamna, milioane de păsări traversează Marea Nordului în anumite nopţi", a precizat Tim van Oijen, din partea organizaţiei pentru protecţia păsărilor "Vogelbescherming Nederland", citat în comunicat. Menţionând creşterea numărului de parcuri eoliene în Marea Nordului, acesta subliniază că este "extrem de important să facem acest lucru într-o manieră cât mai responsabilă din punct de vedere ecologic posibil".

Migrația păsărilor oprește eolienele (Marea Nordului) (sursa: power-technology.com)
Nouă țări europene se angajează să dezvolte producția de energie eoliană în Marea Nordului Foto: Yale.edu
Mediu

Țări europene angajează dezvolte energie eoliană

Nouă țări europene se angajează să dezvolte producția de energie eoliană în Marea Nordului, de la 30 de GW putere eoliană instalată în prezent la 300 de GW în 2050, anunță Radio Chișinău. Decizia a fost luată la o reuniune din orașul belgian Oostende. Defapt.ro este un proiect independent, ne poți sprijini direcționând 3,5% din impozitul tău pe venit. Durează un minut, online Țări europene se angajează să dezvolte producția de energie eoliană Premierul belgian Alexander de Croo, gazda reuniunii, a afirmat că prin demersul la care participă Belgia, Danemarca, Franța, Germania, Irlanda, Luxemburg, Olanda, Norvegia și Regatul Unit "ca europeni, ne luăm destinul în mâini". El a estimat că energia "la preț accesibil, sigură și durabilă" ar putea alimenta 300 de milioane de locuințe. Cancelarul german Olaf Scholz a apreciat că "în Marea Nordului avem o centrală electrică practic la ușă". Ursula von der Leyen, președinta Comisiei Europene, a declarat că creșterea producției de energie regenerabilă în Europa "ne va sufla în pânze tot vântul de care avem nevoie pentru a ne îndrepta spre neutralitatea climatică". În declarația comună semnată, participanții la conferință preconizează de asemenea dezvoltarea producției ecologice de hidrogen în Marea Nordului. Pentru atingerea obiectivelor este nevoie de standardizare, cooperare și lanțuri de aprovizionare sincronizate, a arătat De Croo. Citește și: Teodosie Tomitanul are credite bancare de 500.000 de lei pe care le ascunde de ANI. Nu se știe în cât timp trebuie să le returneze El a avertizat însă, chiar de la sosirea la Oostende, că "infrastructura din Marea Nordului - atât turbinele eoliene, cât și cablurile și conductele - este expusă la sabotaj și spionaj" și a adăugat că este "extrem de importantă" colaborarea în domeniul securității. În acest sens, semnatarii declarației s-au angajat "să colaboreze pentru creșterea securității infrastructurii maritime și submarine, în cadrul NATO și al UE".

Nord Stream, sabotaj rusesc, apar drone (sursa: totalenergies.com)
Internațional

Nord Stream, sabotaj rusesc, apar drone

Nord Stream, sabotaj rusesc, apar drone. După presupusul sabotaj al gazoductelor Nordstream în Marea Baltică, poliţia daneză a anunţat marţi că a primit sesizări privind zboruri ale unor drone neautorizate în apropierea zăcămintelor de gaz din Marea Nordului, după incidente similare pe coasta norvegiană, relatează AFP. Nord Stream, sabotaj rusesc, apar drone "Am avut în cursul weekendului semnalări ale unor drone în Marea Nordului", a declarat un purtător de cuvânt al poliţiei pentru AFP. Potrivit publicaţiei specializate Danish Offshore Industry, drone au fost văzute în apropierea zăcământului gazier Roar, operat de grupul francez TotalEnergies, la peste 200 km de coasta vestică a Danemarcei. Este pentru a doua oară într-o săptămână când sunt raportate astfel de incidente. Joi, cotidianul Ekstra Bladet menţiona o activitate "neautorizată" a unor drone deasupra zăcământului Halfdan B, exploatat tot de gigantul francez. Contactat în legătură cu aceste informaţii, grupul a sugerat contactarea autorităţilor daneze, notează AFP. Grupul a dat asigurări că a luat "măsurile necesare privind procedurile de securitate". Danemarca și Norvegia, vizate de drone Potrivit unor surse din sectorul de securitate, dronele ar fi operate de grupări de sabotaj aflate sub controlul Moscovei, care acționează precum grupările de hackeri, având ca scop producerea de daune cât mai mari infrastructurii civile occidentale. Citește și: Rusia, vinovată de sabotarea conductelor Nord Stream, sugerează măsurile de protecție luate de autoritățile finlandeze și suedeze După presupusul sabotaj al gazoductelor care leagă Rusia de Germania în zona sa economică exclusivă, Danemarca a sporit măsurile de securitate în jurul infrastructurilor sale energetice. Norvegia vecină, acum principalul furnizor de gaz în Europa, îşi consideră la rândul ei instalaţiile petroliere şi gaziere drept o potenţială ţintă. Pentru a justifica întărirea securităţii în sector, autorităţile norvegiene au invocat un număr crescând de semnalări ale dronelor în apropierea instalaţiilor petroliere.

DeFapt.ro
Investigații jurnalistice, analize, știri la zi
Abonează-te
DeFapt.ro

Ultima oră

Ultima oră