sâmbătă 20 iunie
Login Contact
DeFapt.ro

Etichetă: marcel ciolacu

160 articole
Eveniment

Patriotul Ciolacu a uitat de centenarul Mausoleului de la Mărășești. Amnezie și la Guvern, și la PSD

Centenarul Mausoleului Mărășești, uitat de Ciolacu. "Patriotul" Marcel Ciolacu, premierul României și șeful PSD, a lipsit nemotivat de la ceremoniile pentru Centenarul Mausoleului Eroilor de la Mărăşeşti, cel mai important simbol și memorial dedicat eroilor din primul Război Mondial. Centenarul Mausoleului Mărășești, uitat de Ciolacu Disprețul față de simbolul național și a ajuns până într-acolo încât nici premierul Marcel Ciolacu, nici Guvernul României și nici Partidul Social Democrat nu au scris măcar un mesaj despre centenar. Citește și: PNRR, aproape blocat la nivelul UE: opt state nu au depus nici măcar o cerere de finanțare, doar trei țări au depus câte trei. Austria, escrocherie la vedere: a livrat doar 4% din ce a promis Pentru ca situația să fie și mai penibilă, premierul Marcel Ciolacu a postat pe contul său de Facebook doar o retrospectivă a săptămânii în care s-a pozat într-un supermarket, în fața unor franzele, sub pretextul că verifică dacă a scăzut prețul la alimente. În urmă cu 100 de ani la Mărășești, în Vrancea, se punea piatra de temelie a celui mai important memorial dedicat ostașilor români căzuți pe câmpurile de luptă din timpul Primului Război Mondial: Mausoleul Eroilor de la Mărășești. Ceremoniile, anunțate de câteva zile Consiliul Județean Vrancea, condus de Cătălin Toma, a anunțat în urmă cu câteva zile că se vor organiza o serie de evenimente dedicate Centenarului Mausoleului Eroilor de la Mărășești. Pe 5 august a avut loc o slujbă de comemorare a eroilor, oficiată de Înalt Prea Sfințitul Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei. Eveniment la care a participat Societatea Națională a Femeilor Ortodoxe din Arhiepiscopia Buzăului și Vrancei. În cursul zilei de duminică, 6 august, s-a onorat memoria Eroilor, la 100 de ani de la punerea pietrei de temelie a Mausoleului Mărășești. "Centenarul Mausoleului Eroilor de la Mărășești reprezintă un moment de recunoștință pentru cei care au clădit unul dintre cele mai grandioase monumente de război din Europa, care, alături de celelalte trei mausolee, de la Mărăști, Soveja și Focșani, fac din Vrancea un județ unic în România", spunea Cătălin Toma. Cel mai important demnitar prezent, Ciucă Cel mai înalt demnitar al statului român care a participat la Centenarul Mausoleului Eroilor de la Mărăşeşti a fost liberalul Nicolae Ciucă, în calitate de președinte al Senatului. Citește și: EXCLUSIV Austeritate PSD: Ciolacu și Simonis, cu pantofi italienești identici, de 1.500 USD, la ziua patriarhului Daniel "Comemorăm astăzi un moment istoric definitoriu pentru dezvoltarea naţiunii române şi deopotrivă cinstim centenarul unuia dintre cele mai importante simboluri ale istoriei noastre, Mausoleul de la Mărăşeşti. În urmă cu 100 de ani, din iniţiativa Societăţii Femeilor Ortodoxe şi cu binecuvântarea Întâi-Stătătorului Bisericii, iată, cei doi piloni de bază se regăsesc aici, în acest loc, Armata şi Biserica, a început ridicarea acestui Mausoleu. Se construia un loc de odihnă pentru eroii neamului şi un loc de inspiraţie pentru generaţii întregi ale României", a spus Nicolae Ciucă. Totodată, Nicolae Ciucă a făcut referire și la războiul din Ucraina. Acesta a menționat că războiul este cea mai mare tragedie care se poate întâmpla unui popor. "Din păcate, trăim într-o lume instabilă în care războiul s-a întors ca instrument pentru acapararea de teritorii ale unui stat suveran, iar aceasta se întâmplă chiar la graniţa României. În istorie, războaiele nedrepte au fost, în final, pierdute", a spus șeful Senatului. Iohannis, un comunicat Președintele României, Klaus Iohannis, nu a fost prezent la Centenarul de la Mărășești, dar a transmis un mesaj un comunicat de presă prin intermediul Administrației Prezidențiale. Acesta a reamintit că în urmă cu 106 ani, a început, la Mărășești, cea mai importantă bătălie din campania anului 1917 din Primul Război Mondial. Atunci Armata Română, cu sprijinul aliaților, a reușit să oprească ofensiva Puterilor Centrale, stabilizând frontul pentru întreaga durată a războiului. "La șase ani de la bătălie, pe 6 august 1923, la inițiativa Societății Femeilor Ortodoxe din România, a început construcția Mausoleului de la Mărășești, ampla lucrare finalizând-se în anul 1938. Astăzi, la 100 de ani de la inaugurarea acestui grandios monument, unde sunt înhumate osemintele a peste 5.000 de ofițeri și soldați români, aducem un pios omagiu tuturor înaintașilor noștri care s-au jertfit pentru România, sub faldurile Drapelului Tricolor, și au făcut, astfel, posibilă existența și dezvoltarea statului național și unitar român și a României independente, libere și democratice în care trăim în prezent", se menționează în comunicat. Ciolacu, epuizat după supermarket Premierul patriot, cum se declară Marcel Ciolacu, pare că se află într-o binemeritată vacanță după ce a bulversat administrația publică și mediul de afaceri românesc. La fel ca și Guvernul României, purtătorul de cuvânt Mihai Constantin și chiar staff-ul de comunicare al PSD. Pe pagina personală de Facebook a lui Marcel Ciolacu s-a postat un mesajul "O săptămână plină de imagini. Continuăm să construim pentru România". Imaginile îl reprezintă pe Marcel Ciolacu în fața unui raion de pâine, la fel cum făcea dictatorul Nicolae Ceaușescu în vremurile de tristă amintire. Doar că Ceaușescu participa și la evenimentele dedicate simbolurilor naționale. Guvernul României nu a emis nici un comunicat de presă legat de Centenarul Mausoleului Eroilor de la Mărăşeşti. Ultimul mesaj pe contul oficial de Facebook al Guvernului este din data de 4 august. Pe contul oficial al Partidului Social Democrat, ultimul mesaj postat îl prezintă tot pe premierul Marce Ciolacu în fața raionului de pâine sau cu mâna pe un salam.

Centenarul Mausoleului Mărășești, uitat de Ciolacu (sursa: Facebook/Marcel Ciolacu)
Ciolacu a demis șefi din teritoriu (sursa: Facebook/Marcel Ciolacu)
Eveniment

Ciolacu, viteaz în cazul azilelor terorii doar cu șefi din teritoriu: l-a demis pe prefectul liberal de Mureș, dar și pe subprefect, omul "baronului" pesedist Vasile Gliga, fan al lui Dragnea

Ciolacu a demis șefi din teritoriu. Cosmin Ionuț Păpuc, agentul de poliție de la Penitenciarul din Târgu Mureș și fondatorul Asociației Re-Min, cea care administra azilul groazei "Căsuța Lu' Min" din satul Bărdești, a fost arestat preventiv pentru o perioadă 30 de zile. Acolo au fost găsiți mai mulți oameni cu dizabilități care erau ținuți în condiții inumane și degradante în subsolul azilului. În același dosar a fost arestat preventiv și administratorul centrului, Flavius Teodor Pascu, un agent de poliție din Mureș. Ciolacu a demis șefi din teritoriu Marcel Ciolacu, premierul României și liderul PSD, a decis să-i demită din funcție pe prefectul liberal Mara Cristina Togănel și subprefectul pesedist Nicolae Florin Pălășan, un polițist pensionar și omul de casă al lui Vasile Gliga, fostul șef al PSD Mureș. Culmea, subprefectul locuia chiar în satul în care victimele erau supuse unor acte de violență inimaginabile. Cu toate acestea, prim-ministrul Marcel Ciolacu folosește dubla măsură în cazul azilelor groazei care au bulversat România. Până acum, nu a demis-o pe Simona Necula, prefectul de Ilfov, care știa despre condițiile inumane în care era ținuți bătrânii în azilele din Voluntari și Ilfov, controlate de Cristina Dumitra. Azilul, afacere pusă la cale de polițiști "Căsuța Lu' Min" este cel mai recent azil al groazei descoperit de Centrul de Resurse Juridice, din care au fost salvate mai multe persoane în vârstă și cu dizabilități. Primele informații arătau că cel puțin șase victime zăceau pe saltele murdare de fecale și sânge în subsolul căminului din satul Bărdești, localitate care aparține de comuna Sântana de Mureș din județul Mureș. Oficial, azilul era administrat de Asociația Re-Min, fondată de Cosmin Ionuț Păpuc, agent de poliție la Penitenciarul Târgu Mureș. Ceilalți doi membri fondatori sunt Roxana Cristina Dălălău, angajată în prezent la Penitenciarul Târgu Mureș, și Theodora Păcurar, consilier superior la Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Mureș. În noaptea de sâmbătă spre duminică, judecătorii din Mureș au decis arestarea preventivă pentru 30 de zile a lui Cosmin Ionuț Păpuc. Totodată, au fost arestați preventiv asistenta Jolan Pascu, împuternicită la conducerea Asociației Re-Min, dar și fiul acesteia, agentul de poliție Flavius Teodor Pascu, angajat ca administrator al centrului. Ultimul face parte din cadrele Inspectoratului de Poliție Mureș. Toți trei au fost arestați preventiv pentru infracțiunile de constituire a unui grup infracțional organizat și trafic de persoane. Togănel l-a ignorat pe Ciolacu Azilul din Brădești a fost descoperit la o lună după ce a început ancheta în cazul azilelor din Voluntari și Afumați. Premierul Marcel Ciolacu a cerut atunci ca prefecții și subprefecții din toată țara să coordoneze controalele autorităților locale la fiecare cămin care are în grijă persoane vulnerabile. Dar prefectul și subprefectul de Mureș pare că au ignorat ordinul dat de Marcel Ciolacu, prim–ministrul României și șeful PSD, motiv pentru care au fost demiși. Cristina Mara Togănel (44 de ani) a ajuns prefectul județului Mureș pe filiala PNL. Ea a fost numită în funcție în anul 2020 de Ludovic Orban, premierul liberal de atunci, cu sprijinul organizației PNL Mureș. La data numirii, era prim-vicepreședinte PNL Mureș, președinta organizației femeilor liberale Mureș și consilier județean. Carierea acesteia este strâns legată de cea a lui Ciprian Dobre, șeful PNL Mureș, căruia Cristina Mara Togănel i-a fost șefă de cabinet la Consiliul Județean Mureș în perioada 2013-2016. Ulterior, Cristina Mara Togănel a mai fost consiliera unui deputat, apoi a unui senator liberal. Subprefectul, armurierul "baronului" Gliga În satul Bărdești, acolo unde funcționa "Căsuța Lu' Min", locuiește și subprefectul demis de Marcel Ciolacu, pesedistul Nicolae Florin Pălășan. Acesta a ajuns subprefect de Mureș în ianuarie 2022 cu sprijinul PSD Mureș, organizație condusă de deputata Dumitrița Gliga. Șefia filialei PSD Mureș a preluat-o de la tatăl său, "baronul" local Vasile Gliga, unul dintre susținătorii fideli ai lui Liviu Dragnea, fostul șef al PSD. Din CV-ul subprefectului demis aflăm că a fost trecut în rezervă în anul 2016 de pe funcția de șef al Serviciului Arme, Explozivi, Substanțe Periculoase din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Mureș. La scurt timp după ce s-a pensionat, a fost angajat de pesedistul Vasile Ghiorghe Gliga pe funcția de director al Asociației de Vânătoare Genesis din Reghin. Fostul parlamentar pesedist Vasile Gliga conduce simultan asociațiile de vânătătoare Genesis, Ecosilva și Glodeni – Bala, toate din județul Mureș. Citește și: FOTO Imagini de coșmar dintr-un azil de bătrâni din Mureș: vârstnici imobili, cu handicap grav, culcați pe saltele îmbibate cu fecale, urină și sânge, printre materiale de construcții și moloz La preluarea mandatului de subprefect, Nicolae Florin Pălășan a declarat că a primise în anul anterior un salariu de 9.115 lei de la asociația de vânătoare Genesis și o pensie anuală de 117.852 lei (aproape 10.000 lei pe lună). O pensie mult mai mare față de salariul primit anterior pensionării. De exemplu, pentru funcția de șef serviciu la IPJ Mureș, a primit un salariu anual de 53.406 lei în anul 2015, respectiv 76.248 lei în 2016. Din declarația de interese a fostului subprefect de Mureș aflăm că este membru în asociațiile de vânătoare Carpatica și Hurinul Buneștiului, dar nu are menționată nici o pușcă de vănătoare.

Viktor Orban i-a mulțumit lui Ciolacu (sursa: Facebook/Orbán Viktor)
Politică

Viktor Orban i-a mulțumit lui Ciolacu că i-a asigurat liniștea la Băile Tușnad, unde a declarat că nu a recunoscut Ardealul și Ținutul Secuiesc ca fiind românești

Viktor Orban i-a mulțumit lui Ciolacu. Premierul ungar Viktor Orban i-a transmis sâmbătă o scrisoare premierului român Marcel Ciolacu, mulţumindu-i pentru discuţiile recente desfăşurate la Bucureşti şi pentru asigurarea unei desfăşurări calme a Universităţii de vară de la Băile Tuşnad, a anunţat la Budapesta biroul de presă al lui Orban, potrivit agenţiei MTI. Viktor Orban i-a mulțumit lui Ciolacu "Aş dori să vă mulţumesc pentru că m-aţi primit la Bucureşti. Vă mulţumesc dumneavoastră şi autorităţilor române pentru că aţi asigurat securitatea Universităţii de vară de la Băile Tuşnad şi pentru că discursul meu s-a putut desfăşura astăzi paşnic şi în linişte", se arată în scrisoarea semnată de premierul ungar. De asemenea, acesta din urmă i-a promis omologului său român sprijin şi cooperare în chestiunile discutate la întâlnirea desfăşurată miercuri la Bucureşti. În discursul rostit la Băile Tuşnad, Viktor Orban a criticat faptul că ministerul român al Afacerilor Externe i-a trimis un material în care i-a spus despre ce poate să vorbească şi despre ce nu poate, context în care oficialul ungar a atras atenţia că ţara sa va prelua preşedinţia Consiliului UE şi "un obiectiv principal al Ungariei" va fi sprijinirea României în demersul de aderare la spaţiul Schengen. Critici în rafală la adresa Bruxelles-ului Potrivit premierului ungar, i s-a scris de asemenea să nu vorbească despre unităţi administrativ-teritoriale inexistente în România. "Probabil s-au referit la Transilvania şi Ţinutul Secuiesc, dar nu am susţinut niciodată că acestea ar fi fost unităţi teritoriale româneşti", a afirmat Viktor Orban. El a spus mai departe că există lucruri despre care poate vorbi, dar nu le poate denigra, cum ar fi valorile occidentale. "Astăzi, valorile occidentale înseamnă trei lucruri: migraţia, LGBTQ şi războiul", dar "nu trebuie să le discreditezi, ele se discreditează singure", a remarcat Viktor Orban. Citește și: La câteva zile de la întâlnirea cu care Ciolacu s-a lăudat, declarație extrem de gravă a lui Viktor Orban: Noi n-am declarat că Ardealul și Ținutul Secuiesc ar fi teritorii românești Şeful guvernului ungar a deplâns "ofensiva LGBT+ a UE împotriva naţiunilor europene favorabile familiei", estimând totodată că "UE respinge moştenirea creştină" şi organizează un "program de mare înlocuire" a populaţiei prin migraţia venită din afara blocului comunitar. El a combătut de asemenea ideile federaliste europene, despre care a spus că reprezintă o ameninţare la adresa suveranităţii statelor şi conduc la un "leadership fără control" al Bruxellesului.

Simona Bucura, doctorat SRI cu Ciolacu (sursa: Facebook/Simona Bucura Oprescu)
Politică

Simona Bucura, noul ministru al Muncii, colegă de doctorat la SRI cu Marcel Ciolacu. Bucura și-a cosmetizat CV-ul în mai multe rânduri: au dispărut studii la ASE și tentativa de doctorat

Simona Bucura, doctorat SRI cu Ciolacu. Deputata Simona Bucura Oprescu, propunerea PSD pentru ministerul Muncii, și-a șters din CV doctoratul cu tema „Buna Guvernare” început în anul 2013 la Academia SRI. În același an a început doctoratul, tot la Academia SRI, și Marcel Ciolacu, actualul ei șef pe linie de partid. Dar el a fost exmatriculat. Din CV-ul viitorului ministru al Muncii a dispărut și Facultatea de Relații Internaționale din cadrul Academiei de Științe Economice (ASE), pe care susținea că o absolvise în anul 2004. Cariera politică a Simonei Bucura este strâns legată de fostul baron PSD Constantin Nicolescu, decedat în iunie 2023, care o alinta "nepoțica". Mai mult, ca orice politician de anvergură care se respectă, Simona Bucura a avut timp să contribuie și la o carte: în cazul ei, "Generalul Berthelot și românii – Rapoarte transmise la Paris (1916-1918)", apărută în anul 2013 la editura Mioveni. În PSD, încă din adolescență Deputata Simona Bucura susține în CV-urile publicate de-a lungul vremii de presa locală că a devenit membru PSD în 1996, la vârsta de 16 ani. Mai mult, pentru a avea greutate în CV, Simona Bucura a specificat că în anul 1997, adică la 17 ani, a devenit membru în Consiliul Național al PSD. Însă în legea partidelor se specifică clar că „pot fi membri ai partidelor politice cetăţenii care, potrivit Constituţiei, au drept de vot”. Citește și: Firea insistă că este încă ministru al Familiei: pagina sa de Facebook menționează și luni, 17 iulie, funcția guvernamentală. Demisia i-a fost oficializată prin decret pe 14 iulie Un an mai târziu avea să fie aleasă președinte al TSD Argeș, cu ajutorul baronului Constantin Nicolescu. Apoi a plecat la facultate la București. În perioada 1999 – 2004 a urmat cursurile Facultății de Relații Internaționale din cadrul ASE București, în timp ce se ocupa de politică social-democrată la nivelul județului Argeș. Informațiile despre studiile urmate la ASE București au dispărut din CV-ul deputatei. Comitete și comiții fără număr Revenită pe plaiurile natale, Simona Bucura s-a înscris la a doua facultate. De data aceasta, la Facultatea de Științe Economice din cadrul Universității din Craiova,de unde a obținut o diplomă de economist. În timp ce își tocea coatele pe băncile facultății, Simona Bucura era manager la firma Top Image, consilier județean și secretar al comisiei de învățământ, reprezentant al CJ Argeș în Asociația Internațională a Regiunile Francofone, membru în Consiliul de Administrație al Spitalului Rucăr și membru în Consiliul de Administrație al Bibliotecii Județene "Dinicu Golescu". În plus, se mai ocupa și de treburile de partid. Înainte de a termina cea de-a doua facultate, a fost aleasă din nou consilier județean. Simona Bucura, doctorat SRI cu Ciolacu Cu cariera politică aranjată, Simona Bucura a trecut la nivelul următor: studii de securitate și combinații politice de la București. Așa că, în anul 2009, s-a înscris la Colegiul Național de Afaceri Interne din cadrul Academiei de Poliție "Alexandru Ioan Cuza" pentru a se specializa în managementul afacerilor interne. În paralel, a urmat și cursurile unui master în Relații Internaționale și Programe Europene, tot la Academia de Poliție. Trebuie menționat că, în timp ce urma cele două forme de studiu la București, se ocupa și de administrație la nivelul județului Argeș. În plus, era și purtătorul de cuvânt al PSD Argeș. Citește și: Pe cine promovează PSD în locul lui Firea și Budăi: o educatoare din Brad care credea că Suedia are președinte și o deputată obscură, care spunea că Elena Lasconi este o „venetică” Cu toate responsabilitățile administrativ politice pe umerii săi, Simona Bucura a început în anul 2013 un doctorat la Academia Națională de Informații "Mihai Viteazul", celebra academie a Serviciului Român de Informații. Tema tezei de doctorat era "Buna Guvernare". În acel an, s-a înscris la doctorat și colegul ei de partid Marcel Ciolacu, actualul prim-ministru și șef al PSD. Simona Bucura a avut grijă să își cosmetizeze CV-ul, din care a șters informațiile care făceau referire la doctoratul început la Academia SRI. Cu toate acestea, a menționat că în anul 2014 s-a specializat în "securitate națională" în urma unui curs de la Colegiul Național de Informații al Academiei SRI.

Ciolacu a ironizat-o repetat pe Firea (sursa: Facebook/Gabriela Firea)
Politică

Ciolacu a ironizat-o pe Firea și în ziua demisiei ei, dar și în ziua anterioară, când a plecat Budăi, a cărui demisie a fost de două ori "firească". Retragerea ei, un act "voluntar"

Ciolacu a ironizat-o repetat pe Firea. Șeful PSD nu avea, politic vorbind, o relație bună cu Gabriela Firea și nu a regretat deloc că trebuie să elibereze scaunul de ministru al Familiei. Ciolacu a ironizat-o repetat pe Firea Mai mult, însă, Ciolacu i-a plătit, discret, o poliță Gabrielei Firea, ironizând-o când era clar că decizia fusese luată. Astfel, pe 13 iulie, când Marius Budăi, ministrul Muncii, a demisionat, premierul Ciolacu a folosit de două ori în aceeași intervenție cuvântul "firească". Evident, cuvântul nu a fost nici repetat și nici ales întâmplător, Ciolacu bătea șaua să priceapă iapa. O zi mai târziu, pe 14 iulie, când Firea a cedat și și-a prezentat și ea demisia, Ciolacu a scris o postare pe Facebook în care a menționat că apreciază "gestul voluntar pe care l-a făcut doamna Firea". Citește și: Firea și-a dat demisia din Guvern. Admite că Godei a însoțit-o peste tot, dar dă vina pe „sora” Ligia: Pe unde a venit Ligia cu mine, a venit și acel bărbat acuzat, să o ajute pe ea Firește, nici aici nu a fost ales fără intenție cuvântul "voluntar", șeful PSD transmițându-i astfel Gabrielei Firea că locul ei e la Voluntari, nu la București.

Ciolacu, total supus cuplului Firea – Pandele (sursa: Facebook/Marcel Ciolacu)
Eveniment

Ciolacu, total supus cuplului Firea – Pandele: a evitat subiectul implicării consilierei și șoferului Gabrielei Firea în cazul abuzurilor din azilele din Voluntari. Problema cică ar fi… legislația

Ciolacu, total supus cuplului Firea – Pandele. Șeful guvernului a anunţat, duminică, demararea unor controale urgente în toate centrele pentru copii, persoane vârstnice şi persoane cu dizabilităţi. Verificări generalizate „În primul rând, toate centrele pentru copii, persoane vârstnice şi persoane cu dizabilităţi, de stat sau private, trebuie verificate şi reanalizate toate autorizaţiile. Termenul va fi unul foarte scurt, o săptămână, sub coordonarea prefecţilor”, a declarat prim-ministrul după o întâlnire de lucru cu mai mulţi miniştri şi şefi de instituţii, în urma anchetei privind cazul bătrânilor torturaţi în azile. El a solicitat autorităţilor „toleranţă zero faţă de grupurile infracţionale care au jefuit aceste persoane total neajutorate” şi a anunţat că a stabilit, împreună cu ministrul Justiţiei, ca soluţionarea acestor cauze să fie prioritară. Citește și: Pandele, șantaj voalat la Patriarhul Daniel și amenințări pe față la Vasile Bănescu, purtătorul de cuvânt al BOR: Firea a dat bani Catedralei Mântuirii Neamului „În al treilea rând, fac un apel către toate cultele din România, în primul rând către Biserica Ortodoxă, cât şi către ONG-urile care activează în domeniul social. Avem nevoie de implicarea dumneavoastră pe tot ce ţine de latura socială, asistenţă în primul rând pentru persoanele vulnerabile. Faptele petrecute în aceste azile ale groazei ne-au arătat o dezumanizare totală a unor persoane pe care eu nu le pot numi oameni”, a mai spus premierul Marcel Ciolacu. Să se implice cultele și ONG-urile Premierul a precizat că Ministerul Muncii va începe de luni discuţii toţi reprezentaţii cultelor şi cu ONG-urile, pentru acorduri privind implicarea în această activitate. Citește și: EXCLUSIV Ștefan Godei, administratorul arestat al unui azil în care bătrânii erau abuzați, era șoferul mașinii Audi B 01 PMB în mandatul Gabrielei Firea. Circula pe linia de tramvai separată cu garduri „Sistemul trebuie schimbat. Este nepermis să avem o mulţime de instituţii de control care îşi pasează vina una alteia. Trebuie regândit tot sistemul, de la autorizare, monitorizare şi control, cine autorizează şi care sunt condiţiile de autorizare, cine monitorizează, ce monitorizează, intervale şi proceduri clare, cine verifică şi ce verifică. De aceea vreau să clarificăm acest sistem din punct de vedere legislativ astfel încât să nu mai existe portiţe pentru nimeni”, a mai spus Ciolacu. Citește și: EXCLUSIV Azilul ororilor din Voluntari nu era conectat la canalizare: apele menajere uzate erau deversate pe stradă. Societatea de apă din Voluntari, deținută de Primărie, era la curent În opinia sa, fiecare trebuie să-şi îndeplinească îndatoririle, cei care nu o fac trebuie să răspundă „iar cine nu înţelege să-şi facă treaba să plece acasă”. Ciolacu, total supus cuplului Firea – Pandele „Nu mai vreau fugă de responsabilitate, ci vreau un sistem coerent, cu reguli clare în acest domeniu. Vorbim, de fapt, de cele mai vulnerabile persoane: copii, bătrâni şi persoane cu dizabilităţi”, a afirmat premierul. Citește și: DOCUMENT Pandele a mințit: Direcția de Asistență Socială Voluntari a făcut anchetă socială la unul din azilurile groazei. Direcția e în subordinea primarului, care știa de centre Marcel Ciolacu s-a arătat convins că în viitoarea sesiune parlamentară se vor face toate modificările legislative necesare, în urma unor discuţii cu toţi partenerii sociali,. Potrivit unui comunicat al Guvernului, la discuţiile de duminică au fost invitaţi să participe ministrul Muncii şi Solidarităţii Sociale, Marius Budăi, ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, Adrian-Ioan Veştea, secretarul de stat în Ministerul Afacerilor Interne Bogdan Despescu, precum şi reprezentanţi ai ANSVSA, ANPC şi Inspecţiei Sanitare de Stat.

Ciolacu, atacat de angajata Metropola TV Cora Muntean, aici cu Dana Budeanu și consiliera Gabrielei Firea, Ligia (Enache) Gheorghe (sursa: Facebook/Cora Muntean)
Eveniment

Pandele și Firea au declanșat atacul la Ciolacu, prin intermediul Metropola TV. Șeful PSD "exagerează cu jelitul", e "colivăreasă", poate ajunge "la azil"

Ciolacu, atacat de angajata Metropola TV. Între Gabriela Firea și Marcel Ciolacu pare că nu mai este loc de foarte multă armonie, deși premierul nu a nominalizat-o în scandalul bătrânilor maltratați la azilele din Voluntari. Ciolacu, atacat de angajata Metropola TV Că lucrurile sunt putrede, însă, o arată o postare de duminică seară a unei angajate a Metropola TV, televiziunea controlată de Florentin Pandele și finanțată cu banii orașului Voluntari. "Cred că domnu Ciolacu a cam început să exagereze cu jelitul pentru victimele din azilele alea. Zici că nu-i premier, ci colivăreasă. Problema este că s-ar putea să se prindă zelevogue că deviază de la subiect și nu-l văd bine. Citește și: EXCLUSIV Ștefan Godei, administratorul arestat al unui azil în care bătrânii erau abuzați, era șoferul mașinii Audi B 01 PMB în mandatul Gabrielei Firea. Circula pe linia de tramvai separată cu garduri Domn premier, vezi că la festivalul ăla se dr@ghează tinerii și adolescenții de nu mai știu ce-i de ei. Și, na, ei sunt viitorul patriei. Ei vă vor îngriji la azil, în caz că Doamne ferește. Citește și: EXCLUSIV Azilul ororilor din Voluntari nu era conectat la canalizare: apele menajere uzate erau deversate pe stradă. Societatea de apă din Voluntari, deținută de Primărie, era la curent Pentru ipocriții care ar putea interpreta ce spun, ăia pe care brusc i-au lovit dragul și grija de bătrânii pe care neîncetat i-au ridiculizat și batjocorit: Marș!", a scris Cora Muntean pe Facebook. Postarea Corei Muntean de duminică seara (sursa: Facebook/Cora Muntean) Și redactor-șef la Cristoiublog Cora Muntean realizează la Metropola TV emisiunea "Corazone". Aceasta se recomandă și ca redactor-șef la Cristoiublog. Culmea, cel puțin până acum, premierul Marcel Ciolacu a evitat să facă fie și aluzii la rolul pe care l-ar putea avea în scandal Gabriela Firea sau Florentin Pandele. Citește și: DOCUMENT Pandele a mințit: Direcția de Asistență Socială Voluntari a făcut anchetă socială la unul din azilurile groazei. Direcția e în subordinea primarului, care știa de centre „Sistemul trebuie schimbat. Este nepermis să avem o mulţime de instituţii de control care îşi pasează vina una alteia. Trebuie regândit tot sistemul, de la autorizare, monitorizare şi control, cine autorizează şi care sunt condiţiile de autorizare, cine monitorizează, ce monitorizează, intervale şi proceduri clare, cine verifică şi ce verifică. De aceea vreau să clarificăm acest sistem din punct de vedere legislativ astfel încât să nu mai existe portiţe pentru nimeni”, a spus Ciolacu duminică, la Guvern, după o întâlnire cu mai mulți oficiali pe această temă. Citește și: Ciolacu, cârpa cuplului Firea – Pandele: a evitat subiectul implicării consilierei și șoferului Gabrielei Firea în cazul abuzurilor din azilele din Voluntari. Problema cică ar fi… legislația

Premierul Ciolacu, cârpa cuplului Firea - Pandele (sursa: Facebook/Marcel Ciolacu)
Eveniment

Ciolacu, cârpa cuplului Firea - Pandele: a evitat subiectul implicării consilierei și șoferului Gabrielei Firea în cazul abuzurilor din azilele din Voluntari. Problema cică ar fi... legislația

Premierul Ciolacu, cârpa cuplului Firea - Pandele. Șeful guvernului a anunţat, duminică, demararea unor controale urgente în toate centrele pentru copii, persoane vârstnice şi persoane cu dizabilităţi. Verificări generalizate "În primul rând, toate centrele pentru copii, persoane vârstnice şi persoane cu dizabilităţi, de stat sau private, trebuie verificate şi reanalizate toate autorizaţiile. Termenul va fi unul foarte scurt, o săptămână, sub coordonarea prefecţilor", a declarat prim-ministrul după o întâlnire de lucru cu mai mulţi miniştri şi şefi de instituţii, în urma anchetei privind cazul bătrânilor torturaţi în azile. El a solicitat autorităţilor "toleranţă zero faţă de grupurile infracţionale care au jefuit aceste persoane total neajutorate" şi a anunţat că a stabilit, împreună cu ministrul Justiţiei, ca soluţionarea acestor cauze să fie prioritară. Citește și: Pandele, șantaj voalat la Patriarhul Daniel și amenințări pe față la Vasile Bănescu, purtătorul de cuvânt al BOR: Firea a dat bani Catedralei Mântuirii Neamului "În al treilea rând, fac un apel către toate cultele din România, în primul rând către Biserica Ortodoxă, cât şi către ONG-urile care activează în domeniul social. Avem nevoie de implicarea dumneavoastră pe tot ce ţine de latura socială, asistenţă în primul rând pentru persoanele vulnerabile. Faptele petrecute în aceste azile ale groazei ne-au arătat o dezumanizare totală a unor persoane pe care eu nu le pot numi oameni", a mai spus premierul Marcel Ciolacu. Să se implice cultele și ONG-urile Premierul a precizat că Ministerul Muncii va începe de luni discuţii toţi reprezentaţii cultelor şi cu ONG-urile, pentru acorduri privind implicarea în această activitate. Citește și: EXCLUSIV Ștefan Godei, administratorul arestat al unui azil în care bătrânii erau abuzați, era șoferul mașinii Audi B 01 PMB în mandatul Gabrielei Firea. Circula pe linia de tramvai separată cu garduri "Sistemul trebuie schimbat. Este nepermis să avem o mulţime de instituţii de control care îşi pasează vina una alteia. Trebuie regândit tot sistemul, de la autorizare, monitorizare şi control, cine autorizează şi care sunt condiţiile de autorizare, cine monitorizează, ce monitorizează, intervale şi proceduri clare, cine verifică şi ce verifică. De aceea vreau să clarificăm acest sistem din punct de vedere legislativ astfel încât să nu mai existe portiţe pentru nimeni", a mai spus Ciolacu. Citește și: EXCLUSIV Azilul ororilor din Voluntari nu era conectat la canalizare: apele menajere uzate erau deversate pe stradă. Societatea de apă din Voluntari, deținută de Primărie, era la curent În opinia sa, fiecare trebuie să-şi îndeplinească îndatoririle, cei care nu o fac trebuie să răspundă "iar cine nu înţelege să-şi facă treaba să plece acasă". Premierul Ciolacu, cârpa cuplului Firea - Pandele "Nu mai vreau fugă de responsabilitate, ci vreau un sistem coerent, cu reguli clare în acest domeniu. Vorbim, de fapt, de cele mai vulnerabile persoane: copii, bătrâni şi persoane cu dizabilităţi", a afirmat premierul. Citește și: DOCUMENT Pandele a mințit: Direcția de Asistență Socială Voluntari a făcut anchetă socială la unul din azilurile groazei. Direcția e în subordinea primarului, care știa de centre Marcel Ciolacu s-a arătat convins că în viitoarea sesiune parlamentară se vor face toate modificările legislative necesare, în urma unor discuţii cu toţi partenerii sociali,. Potrivit unui comunicat al Guvernului, la discuţiile de duminică au fost invitaţi să participe ministrul Muncii şi Solidarităţii Sociale, Marius Budăi, ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, Adrian-Ioan Veştea, secretarul de stat în Ministerul Afacerilor Interne Bogdan Despescu, precum şi reprezentanţi ai ANSVSA, ANPC şi Inspecţiei Sanitare de Stat.

Ciolacu, panicat, cere demisii; Firea, nu (sursa: A3)
Eveniment

Ciolacu începe să se panicheze și cere demisii în serie în instituțiile care au atribuții de verificare a centrelor de bătrâni. Nici un cuvânt de Firea

Ciolacu, panicat, cere demisii; Firea, nu. Premierul Marcel Ciolacu a cerut, vineri, în debutul şedinţei de guvern, demiterea conducerii Agenţiei Naţionale pentru Plăţi şi Inspecţie Socială (ANPIS) şi Agenţiei judeţene Ilfov în cazul bătrânilor torturaţi în azile. Ciolacu, panicat, cere demisii; Firea, nu El a arătat că este vorba despre oameni în vârstă, bolnavi şi vulnerabili care, în loc să fie ajutaţi, au fost efectiv torturaţi. "Eu, personal, vă spun sincer, nu am putut parcurge toate stenogramele apărute în presă. Cred că acest grup infracţional organizat, cu complicitatea unor funcţionari, trebuie să răspundă cât mai repede. Şi îi solicit domnului ministru al Muncii ca astăzi conducerea ANPIS să fie destituită şi conducerea AJPIS Ilfov. Conducerea AJPIS Ilfov - care are atribuţii clare de control şi autorizare a acestor centre. Au autorizat un centru pe data de 29.06.2023, un centru pe data de 10.05.2023 şi un centru autorizat provizoriu, de această dată, pe data de 10.05.2023. Domnul ministru o să meargă la briefing să vă prezinte pozele din dosar care arată că aceste centre sunt nişte hoteluri de cinci stele şi realităţile pe care le-a găsit presa acolo. Deci, anumiţi funcţionari au schimbat pozele şi realitatea şi au dus către conducerea ANPIS către autorizare imagini şi lucruri care nu aveau nicio legătură cu realitatea", a declarat premierul Marcel Ciolacu. Vrea și prioritizarea anchetei la DIICOT Şeful Executivului a făcut apel la conducerea Consiliului Judeţean Ilfov şi la conducerea Primăriei Sectorului 3 să destituie de urgenţă conducătorii Direcţiilor Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului locale pentru că "au atribuţii de furnizare, administrare şi contractare a serviciilor sociale, fiind responsabile de calitatea serviciilor prestate, precum şi de monitorizare financiară şi tehnică a contractelor încheiate". "De asemenea, doresc destituirea din funcţia de preşedinte al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Drepturilor Persoanelor cu Dizabilităţi, această instituţie având un corp de control şi atribuţii clare de a controla ceea ce se întâmplă în aceste centre de îngrijire. Constatăm că sunt deja trei instituţii, una locală şi două centrale, care aveau atribuţii de control şi s-a ajuns în situaţia în care s-a ajuns. O să am o rugăminte la doamna ministru al Justiţiei de a avea o discuţie foarte clară cu conducerea DIICOT, astfel încât această anchetă să fie o prioritate", a spus premierul. Duminică, întâlnire cu miniștri Marcel Ciolacu i-a cerut ministrului de Interne să solicite Poliţiei Române clarificări, de ce nu s-au luat măsuri, cunoscându-se aceste fapte de mai multă vreme. "Mai mult, neluându-se măsuri, lucrurile au dus către o autorizare definitivă a acestor centre. Vreau ca şi prioritate la toate autorităţile care au atribuţii de control o verificare în toată ţara a tuturor aceste centre de stat sau particulare în ceea ce priveşte asistenţa pentru copii, persoane vârstnice şi persoane cu dizabilităţi. Să pună umărul Poliţia, Direcţia de Sănătate Publică, ANSVSA, ANPC. Citește și: EXCLUSIV Ștefan Godei, administratorul arestat al unui azil în care bătrânii erau abuzați, era șoferul mașinii Audi B 01 PMB în mandatul Gabrielei Firea. Circula pe linia de tramvai separată cu garduri Duminică solicit o întâlnire la Guvernul României cu ministrul de Interne, ministrul Muncii, ministrul Justiţiei, ministrul Sănătăţii şi ministrul Dezvoltării şi toţi preşedinţii de autorităţi cu atribuţii de control. Vreau cât mai urgent să redăm încrederea românilor în instituţiile statului român", a mai spus acesta.

Ciolacu, Iohannis nu vor șef SRI (sursa: Facebook/Marcel Ciolacu)
Eveniment

Ciolacu pare înțeles cu Iohannis să nu numească un director la SRI până după alegerile prezidențiale din 2024

Ciolacu, Iohannis nu vor șef SRI. Prim-ministrul Marcel Ciolacu a declarat miercuri că Serviciul Român de Informaţii nu se va implica în viaţa politică din România, fiind întrebat pe tema demisiei lui Eduard Hellvig de la şefia Serviciului şi despre faptul că, în prezent, conducerea instituţiei este asigurată de prim-adjunctul SRI, generalul Răzvan Ionescu. Premierul nu știe ce va face Hellvig Şeful Executivului a fost întrebat într-o conferinţă de presă la sediul Ambasadei României de la Berlin, în cadrul vizitei de lucru de două zile pe care o efectuează în Republica Federală Germania, dacă Eduard Hellvig va intra în politică după demisia de la şefia SRI. "Cred că domnul Hellvig este cel mai în măsură să vă răspundă", a afirmat Marcel Ciolacu. Cu privire la momentul când vor începe "negocierile" pentru numirea unui nou şef al Serviciului Român de Informaţii, premierul a precizat: "Momentan a făcut, am înţeles, preşedintele României, a informat Parlamentul, aşa e procedura constituţională". Ciolacu, Iohannis nu vor șef SRI Despre ipoteza în care prim-adjunctul SRI, generalul Răzvan Ionescu, ar trebuie să rămână la şefia Serviciului până la alegerile din 2024, Ciolacu a spus: "E o hotărâre care se va lua în primul rând în CSAT, nu este prima oară când se întâmplă acest lucru". Citește și: Sora unei foste Miss Buzău primește funcții grase de la miniștrii PSD subordonați lui Marcel Ciolacu În context, prim-ministrul a subliniat că nu crede că SRI se va implica în vreun fel în viaţa politică din România, fiind întrebat, în perspectiva alegerilor de anul viitor, cum este mai sănătos pentru democraţia din România: ca la conducerea SRI să se afle un general sau un civil. "Nu cred că Serviciul Român de Informaţii, mai ales după transformările din ultimii ani, se va implica în vreun fel în viaţa politică din România", a mai declarat Marcel Ciolacu.

Ponta se gudură pe lângă Ciolacu (sursa: B1 TV)
Politică

Ponta se gudură pe lângă Ciolacu, pe care-l umple de laude pentru că a zburat la economic la Berlin

Ponta se gudură pe lângă Ciolacu. Victor Ponta își dorește o reîntoarcere în PSD și, mai ales, o sinecură asigurată de partid. Despre intenția fostului șef al PSD știe și actualul șef al social-democraților, Marcel Ciolacu, care a spus în toamna lui 2022 că analizează chestiunea. Ponta se gudură pe lângă Ciolacu De când Ciolacu a devenit premier, Ponta a devenit și mai insistent, inclusiv public. "Deci se poate sa mergi in vizite oficiale si fara avion privat de rapper american ????? fara escala la Buzau si fara oameni care sa ia paltonul ? Te primesc asa , cu o cursa de linie, in Germania ? Se pare ca da ?! Bravo Ciolacu - bafta la Berlin✌️" - aceasta este o postare pe Instagram a lui Victor Ponta de marți, 4 iulie. Citește și: Ziariștii români despre demisia lui Hellvig: ode deșănțate, teorii conspiraționiste, zero informații verificabile despre proiectul fostului șef al SRI Textul este însoțit de o imagine care-l înfățișează pe Marcel Ciolacu într-un avion de linie, la clasa economic, într-un zbor spre Berlin. Ca să fie sigur că mesajul său este văzut, Ponta a postat același text și pe Facebook. Noul premier este într-o ofensivă de PR încercând să-și creeze o imagine de politician popular, care trăiește ca restul lumii. Postarea lui Ponta de pe Instagram (sursa: instagram/victor.ponta)

Doar două femei împotriva "revoluționarului" Ciolacu (sursa: Facebook/Marcel Ciolacu)
Justiție

Cele două femei care s-au opus ca Ciolacu să primească certificat de revoluționar care îi dădea dreptul la indemnizație: una a fost demisă, cealaltă și-a dat demisia. DNA a clasat dosarul

Doar două femei împotriva "revoluționarului" Ciolacu. Dosarul in rem aflat în lucru la DNA privind certificatele de revoluţionar, care îl viza și pe liderul PSD Marcel Ciolacu a fost clasat în martie a.c., pentru că "fapta nu este prevăzută de legea penală". Conflicte inventate cu Miliția Dar cum a ajuns Ciolacu să facă revoluție la Buzău? Potrivit documentelor din dosarul său de revoluționar, "pe 22 decembrie 1989, Marcel Ciolacu le-a propus colegilor de serviciu să meargă la Consiliul Județean al PCR. Pe drum, Poliția (în '89, era vorba de Miliție - n.r.) a încercat fără succes să-i oprească. Apoi a intrat în sediul PCR împreună cu alți cetățeni și s-au organizat în CFSN (Consiliul Frontului Salvării Naționale, structura provizorie de conducere formată atunci în toate județele din țară - n.r.).", arată Recorder. Aceeași publicație notează și că "Declarația este nu doar ambiguă, ci și presărată cu minciuni. În orașul Buzău, populația a ieșit în stradă după fuga lui Ceaușescu (22 decembrie, ora 12.10) și nu există nicio informație despre vreo confruntare a manifestanților cu Poliția (Miliția - n.r.). De asemenea, numele lui Marcel Ciolacu nu apare pe componența CFSN întocmită la Buzău în acele zile.". Doar două femei împotriva "revoluționarului" Ciolacu Când pentru certificatele de revoluționar s-a decis să se dea și bani, actualul șef al PSD a cerut să-i fie preschimbat și lui documentul (condiție pentru primirea banilor). "Lui Marcel Ciolacu îi vine rândul pe 20.03.2019 (la discuția despre preschimbare - n.r.), cererea sa fiind aprobată cu o majoritate de 3 la 2. Cei care votează pentru sunt Laurențiu Coca și alți doi oameni pe care el îi angajase în instituție. Se opun Athena Piceava și Irina Leulescu, reprezentante ale departamentului juridic și responsabile cu verificarea legalității. Citește și: Minciună flagrantă în programul de guvernare al cabinetului Ciolacu: românii nu au „cele mai mici câștiguri din UE”, cum afirmă acest document oficial În procesul-verbal al comisiei, cele două femei au notat că din actele existente în dosarul lui Marcel Ciolacu nu rezultă că acesta ar fi ocupat sediul Palatului Comunal înainte de fuga dictatorului, deci nu se încadrează în lege. Imediat după aceea, Athena Piceava este scoasă din comisie, iar Irina Leulescu își dă singură demisia.", mai arată Recorder în articolul menționat.

Cătălin Prisacariu
Opinii

Ciolacu, marele perdant politic al meciului cu greviștii din educație: nu a negociat nimic, nu a oferit nimic, dar va trebui să găsească sume uriașe pentru plata salariilor mărite

Premierul Marcel Ciolacu va trebui să se asigure că bugetul României suportă măririle salariale pentru sistemul de învățământ preuniversitar, în caz că șeful PSD, Marcel Ciolacu, nu va da bir cu fugiții. Greva personalului din educație a început cu puține zile înainte ca "rotativa" premierilor să aibă loc: Nicolae Ciucă ar fi urmat să-i cedeze locul lui Marcel Ciolacu, potrivit protocolului alianței de guvernare. O dată mișcarea de protest pornită, însă, Ciolacu a refuzat ca un catâr să se instaleze la Palatul Victoria. Motivația, desigur, elementar de politică: șeful PSD nu voia să deconteze măsuri impopulare. La pachet, însă, Ciolacu a fost irelevant în timpul grevei: toate negocierile sindicatelor cu Executivul au avut loc, firește, la Guvern, cu premierul în funcție, Nicolae Ciucă. Acesta - și nu Ciolacu - și-a asumat prima OUG de mărire a salariilor profesorilor și învățătorilor. Și tot Ciucă a fost cel care și-a pus semnătura pe a doua OUG, care a determinat oprirea grevei. Acum, Ciolacu va trebui să accepte, în sfârșit, preluarea mandatului de prim-ministru. Da, greva a trecut și elevii vor avea situațiile anuale încheiate iar cei din clasa a VIII-a și a XII-a își vor da examenele de final de ciclu școlar. Dar pentru președintele social-democrat abia încep "lucrările de control": găsirea a 15 miliarde de lei anual pentru plata salariilor mărite. Soluția preferată a și fost găsită, deși este catastrofală: se reduc investițiile și, astfel, se plătesc lefurile. Ciolacu, însă, se agață de vechea lui marotă a impozitării progresive și de magicul 1% pe cifra de afaceri a companiilor. O măsură de stânga extrem de periculoasă, însă, după cum a demonstrat profesorul Cristian Paun: impozitul de 1% pe cifra de afaceri ar fi mult mai mare decât întregul profit net al multor companii. Pe scurt, impozitul de 1% pe cifra de afaceri ar duce la pierderi și, inevitabil, la concedieri, scăderi ale cifrei de afaceri. Deci, în cele din urmă, la mai puțini bani încasați la buget. Dacă mai are măcar un economist nepopulist la partid, șeful PSD deja știe lucrurile astea. Adică știe că este într-o situație foarte grea din punct de vedere politic. Bașca, PNRR gâfâie și nu e deloc clar ce bani va ma primi România de la UE din marele plan post-pandemic. Iar 2024 înseamnă patru rânduri de alegeri. Așa că strângeți-vă centurile, urmează o aterizare dură.

Magistrații se pot pensiona de tineri (sursa: gov.ro)
Justiție

Ciucă și Ciolacu nu îndrăznesc să urce vârsta de pensionare a magistraților până la 65 de ani, prin noul proiect de lege, cum fac pentru militari. Dar promit că taie din pensiile speciale

Magistrații se pot pensiona de tineri. Premierul Nicolae Ciucă a anunțat că coaliția de guvernare își asumă amendamente la proiectul de lege privind pensiile de serviciu, după discuțiile ministrului Muncii la Bruxelles. Amendamente asumate de coaliție "Pensia fiecărui cetățean trebuie să reflecte importanța muncii sale de o viață și contribuția la sistemul public. Modificarea proiectului de lege privind pensiile de serviciu, aflat în dezbaterea Parlamentului, este necesară pentru ca România să poată beneficia în continuare de cele aproape 30 de miliarde de euro din PNRR. Printr-o serie de amendamente pe care coaliția de guvernare și le asumă, corectăm aceste inechități și introducem reformele asupra cărora ne-am angajat pentru ca România să beneficieze de fondurile europene disponibile prin Planul Național de Redresare și Reziliență. Magistrații se pot pensiona de tineri Se corelează vârsta standard de pensionare cu sistemul public de pensii pentru a elimina excepțiile. Pentru diplomați și personalul auxiliar din instanțele judecătorești (dar nu și pentru magistrați - n.r.) vârsta standard de pensionare va crește la 65 de ani. Același principiu se va aplica personalului militar, în mod etapizat, până în 2035. De asemenea, se majorează eșalonat, până în ianuarie 2034, vechimea minimă în specialitate la 25 de ani pentru mai multe categorii de salariați – diplomați, funcționari parlamentari, angajații Curții de Conturi. Se reduce numărul beneficiarilor pensiilor de serviciu prin excluderea personalului asimilat, respectiv a personalului de specialitate juridică asimilat judecătorilor și procurorilor, angajaților încadrați pe funcții de execuție specific în cadrul misiunilor diplomatice. Pensiile nu vor mai depăși venitul Veniturile din pensie trebuie să fie proporționale contribuției la sistemul public și nicio pensie de serviciu nu va depăși venitul obținut în perioada de activitate. Se propune Parlamentului modificarea bazei de calcul pentru alinierea la sistemul public, începând cu anul viitor. Dacă în prezent erau avute în vedere veniturile din ultimele 12 luni, această perioadă va crește eșalonat la 300 de luni. Se reajustează procentul aferent unei baze de calcul de la 80% la 65% pentru toate categoriile de beneficiari. Pentru pensiile aflate în plată, se are în vedere aplicarea unui impozit de 30% pentru partea din venitul din pensii care depășește nivelul câștigului salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat și excede aplicării principiului contributivității. Sunt prevăzute unele corelări pentru a respecta principiul contributivității, esențial în legea pensiilor publice. Recalcularea pensiilor magistraților Printr-o altă propunere se elimină mecanismul de actualizare a pensiilor magistraților odată cu creșterea indemnizațiilor brute lunare ale judecătorilor și procurorilor aflați în activitate. În plus, se va iniția la nivelul Guvernului un proiect de lege privind plafonarea veniturilor din pensie pentru magistrați, având în vedere că celelalte pensii de serviciu au veniturile plafonate din septembrie 2017. Citește și: Magistrații și-au mărit salariile retroactiv cu 25% și solicită sumele restante pe ultimii 5 ani – deputat PSD. În consecință, a început procesul de majorare a pensiilor De asemenea, se va reveni cu o inițiativă privind recalcularea pensiilor magistraților, aflate în plată, pentru a elimina inechitățile generate de diferențele de venituri. Aceste amendamente vin în urma discuțiilor purtate de ministrul Muncii la Bruxelles. Alături de Legea Pensiilor și Legea Salarizării, completăm astfel pachetul de reforme pe care România trebuie să și-l asume în acest an prin PNRR, oferind sustenabilitate și echitate sistemului public de salarii și pensii.", arată premierul Ciucă.

Soră de miss Buzău, funcții grele (sursa: Facebook/Marcel Ciolacu)
Politică

Sora unei foste Miss Buzău primește funcții grase de la miniștrii PSD subordonați lui Marcel Ciolacu

Soră de miss Buzău, funcții grele. Cristina Elena Arghir, fosta cumnată a primarului Robert Negoiță, a fost plasată de ministrul Economiei, Florin Spătaru, în Consiliul de Administrației al Loteriei Române. Vicepremierul și ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, i-a oferit și el un loc călduț în Consiliul de Administrație al companiei Rofersped SA, firma de expediții al falimentarei CFR Marfă. Soră de miss Buzău, funcții grele Anterior, Arghir beneficiase de o numire asemănătoare la SIF Oltenia. În plus, aceasta a rămas și la conducerea companiei Internet și Tehnologie S3, firma administrației locale Sector 3, de unde încasează în jur 5.000 de euro lunar. Defapt.ro este un proiect independent, ne poți sprijini direcționând 3,5% din impozitul tău pe venit. Durează un minut, online Sorina Docuz, fostă Miss Buzău, s-a căsătorit cu primarul Robert Negoiță în anul 2013. Pe atunci el avea 41 de ani, iar ea, 22 de ani. Petrecerea a avut loc la hotelul Rin Grand Hotel. Nu se știe dacă la eveniment a participat și deputatul de Buzău Marcel Ciolacu, actualul lider al PSD. Însă, la începutul anului 2016, primarul Robert Negoiță a divorțat la notar de Sorina Docuz. Cristina Elena Arghir, sora Sorinei Docuz, a lucrat din 2008 până în 2010 la Vodafone, acolo unde gestiona „contul în relația cu clienții”. Apoi s-a angajat la firma fraților Negoiță, Ring Media Group, companie care edita ziarul Ring. Aici a lucrat ca specialist în marketing până în octombrie 2017. Citește și: EXCLUSIV Cu război la graniță, România încă nu a reușit să pună pe picioare o fabrică de pulberi pentru muniție. Ministrul Spătaru de la Economie se încurcă în cifre și minte la TV Fostul cumnat, primarul Robert Negoiță, la un an după divorțul de sora ei, a decis să o numească în septembrie 2017 în funcția de administrator provizoriu la Internet și Tehnologie S3, una din societățile înființate de Primăria Sector 3. Continuarea, aici.

DeFapt.ro
Investigații jurnalistice, analize, știri la zi
Abonează-te
DeFapt.ro

Ultima oră

Ultima oră