duminică 23 februarie
Login Abonează-te
DeFapt.ro

Etichetă: lifturi

2 articole
Eveniment

Cum construiește statul român un spital nou

Cum construiește statul român un spital nou: la Botoșani, lifturile nu aveau sisteme de siguranță, iar căldura nu ajungea în toată clădirea. Citește și: O fostă casieră de la Autobaza București, cu facultate făcută după 30 de ani, plasată de Grindeanu să conducă un spital cu 318 paturi. Managerul spitalului are un salariu consistent Aceste probleme la noua clădire din cadrul Spitalului de Recuperare „Sfântul Gheorghe” au fost descoperite acum, fiindcă inițial se constatase că ușile sunt prea mici și nu permit manevrarea facilă a paturilor, iar pereții nu au compoziția prevăzută în proiect. La spital se lucrează din 2019. Oficial, procedura de recepție a început în august 2022. Investiția este de circa 16 milioane de lei. Cum construiește statul român un spital nou Compania Națională de Investiții (CNI) gestionează acest proiect, iar firma care repară problemele lăsate de precedentul constructor nu reușește să obțină de la CNI banii necesari, arată Botoșaneanul. „Printre altele, a ieșit la iveală faptul că ușile sunt prea mici și nu permit manevrarea facilă a paturilor, iar pereții nu au compoziția prevăzută în proiect. CNI ar fi trebuit să execute practic garanția bancară și să refacă lucrarea cu firma care a câștigat licitația, numai că agentul economic respectiv a dat faliment. În aceste condiții, CNI a organizat o nouă achiziție publică pentru desemnarea unei alte societăți comerciale care să efectueze intervențiile necesare. La prima licitație nu s-a înscris nimeni, la a doua s-a declarat un câștigător. Problemele nu s-au oprit însă aici. Firma, care a intrat pe șantier în luna mai a acestui an, a refăcut respectivele neconformități, dar a descoperit altele. Citește și: Considerată iubita lui Dumitru Buzatu, șefa de cabinet cu 31 de ani mai tânără îi administrează președintelui CJ Vaslui firma de prășit și fân Iar aceste ultime nereguli nu erau prevăzute în caietul de sarcini și implică deci costuri suplimentare”, scrie Botoșaneanul. „Lifturile sunt, dar nu aveau, cred, toate sistemele de siguranță instalate. Mai aveau la sistemul de termoficare o problemă, știu că la o parte din spital nu ajungea agentul termic și trebuiau să schimbe ceva. Nu era ceva mult de făcut, undeva nu era făcută o îmbinare corect”, a afirmat Cătălin Dăscălescu, manager Spitalul de Recuperare „Sfântul Gheorghe".

Cum construiește statul român un spital nou Foto: Botosaneanul
Dacă vreți să înțelegeți viața din Ucraina, gândiți-vă la lifturi Foto: Twitter
Eveniment

Dacă vreți să înțelegeți viața din Ucraina, gândiți-vă lifturi

„Dacă vreți să înțelegeți viața de zi cu zi din Ucraina, gândiți-vă la lifturi”, se arată într-un articol publicat de Center for European Policy Analysis (CEPA), un think-tank transatlantic specializat în problemele Europei de Est. De altfel, în aceste zile, mai multe publicații, inclusiv Wall Street Journal relatează despre una din cele mai mari probleme generate de întreruperile de curent din Ucraina: lipsa apei curente și blocarea lifturilor. Dacă vreți să înțelegeți viața din Ucraina, gândiți-vă la lifturi „Dacă aveți nevoie de o ilustrare a modului în care viața de zi cu zi din Ucraina diferă de restul Europei, luați în considerare lifturile. Întreruperile de curent cauzate de atacurile Rusiei împotriva infrastructurii energetice civile sunt acum atât de frecvente, atât de lungi și imprevizibile, încât oamenii sunt adesea blocați în lifturi pentru perioade îndelungate. Locuitorii blocurilor au început, așadar, să lase cutii cu alimente și articole de igienă, cum ar fi scutece pentru copii, în lifturi, pentru vecinii lor, în cazul în care sunt blocați (...) Mama mea, care are peste 70 de ani și locuiește într-un oraș din vestul Ucrainei, își părăsește acum apartamentul de la etajul șase doar atunci când este strict necesar. Îi amintește de lockdownul din perioada pandemiei de Covid, spune ea, dar este mai rău. Când am vorbit recent, ea a spus că nu aveau nici electricitate, nici apă curentă, pentru că pompele de apă se defectează când se întrerupe curentul”, scrie Olga Tokariuk, pentru CEPA. amid blackouts triggered by russian terrorist attacks, ukrainians leave these first-aid packages in elevators in case someone gets trapped by a power outage.ukraine is unbreakable pic.twitter.com/uXEJWjzCRx— вареничок.еріставі ???️‍? (@maksymeristavi) October 30, 2022 Urmare a atacurilor rusești, jumătate din infrastructura energetică a Ucrainei este distrusă. „Orașe întregi sunt cufundate în întuneric de după-amiază până dimineața. Luminile stradale se sting, clădiri întregi sunt acoperite de întuneric, iar pietonii folosesc faruri pentru a fi văzuți. Internetul și conexiunile mobile sunt neregulate și există întreruperi la încălzire și alimentare cu apă. Oamenii din Kiev, Lviv, Harkov și alte orașe și sate ucrainene se aprovizionează cu lumânări, bunuri neperisabile și, dacă sunt suficient de norocoși și bogați, baterii și generatoare pentru telefoane portabile”, mai arată Tokariuk. „Problema sunt toaletele” Un profesor de la Universitatea din Kiev, fost ministru, Timofi Milovanov, a relatat, pe Twitter, cum trăiește: Good morning. Day 2 of the most recent Kyiv blackout. Day 274 of the war. There is no electricity, no heating, no water. Outside temperature is around freezing. The apartment is still warm from the previous days. We will see how long it lasts. We have blankets, sleeping bags, 1/ pic.twitter.com/wRmud44Nry— Tymofiy Mylovanov (@Mylovanov) November 24, 2022 „Nu există energie electrică, încălzire, apă. Temperatura exterioară este în jurul înghețului. Apartamentul este cald încă, din zilele precedente. Vom vedea cât durează. Avem pături, saci de dormit, haine călduroase. Nu sunt prea îngrijorat de încălzire până când temperatura scade sub -10 C / 14 F. Dar apa este o altă problemă. Problema sunt toaletele. Am stocat aproximativ 100 de litri de apă. De asemenea, este zăpadă pe balconul nostru. Este o rezervă surprinzător de mare de apă. Dar de fiecare dată când merg acolo să iau zăpadă, trebuie să las aerul rece să intre; nu e bine”. Citește și: Guvernul Viktor Orban face jocurile lui Putin la reuniunea NATO de la București: Ungaria a blocat participarea lui Kuleba în cadrul Comitetului NATO-Ucraina

DeFapt.ro
Investigații jurnalistice, analize, știri la zi
Abonează-te
DeFapt.ro

Ultima oră

Ultima oră