joi 17 septembrie
Login Contact
DeFapt.ro

legea integrității

8 articole
Politică

Guvernul recunoaște că a sesizat Comisia Europeană pe legislația anti-Fritz

Guvernul a recunoscut că a „solicitat urgentarea verificării conformității legii ANI cu principiile dreptului european”, după mai multe atacuri ale presei pro-PSD. Aceasta a sugerat că, de fapt, premierul Bolojan și aliații săi din USR au cerut Comisiei Europene să taie cele 770 de milioane de euro aferente jalonului legii integrității. Citește și: Administratorul Palatului CFR a făcut liceul la Arta Teatrală din Bârlad și jurnalismul la Hyperion. Câștigă cât un vicepremier Acum, Guvernul afirmă că a cerut doar „urgentarea verificării”, nu tăierea fondurilor din PNRR, urmare a adoptării amendamentului anti-Fritz.  „Au solicitat urgentarea verificării conformității legii ANI cu principiile dreptului european” „Premierul Ilie Bolojan și ministrul de Externe, Oana Țoiu, au solicitat urgentarea verificării conformității legii ANI cu principiile dreptului european, în cadrul unei întâlniri tehnice, în format hibrid, cu comisarul european pentru justiție, Michael McGrath, și cu directori de specialitate. Guvernul infirmă categoric orice informație din spațiul public privind solicitări sau sugestii de tăiere a fondurilor europene. Dimpotrivă, tocmai absorbția acestor fonduri și valorificarea integrală a resurselor disponibile pentru România reprezintă prioritatea Guvernului. Orice neconformitate cu dreptul european care nu ar fi identificată și corectată cu celeritate poate genera riscuri importante”, se arată în comunicatul Executivului.  Guvernul insistă că nu dorește decât să încaseze banii din PNRR. „Guvernul face toate demersurile pentru a se asigura că România va încasa integral cele 770.000.000 de euro aferente jalonului PNRR referitor la noua legislație de integritate, ca urmare a suspiciunilor apărute la nivel european, dar și în societatea românească, privind respectarea principiilor dreptului european de către noua lege ANI. Procedural, verificarea îndeplinirii Jalonului 431 – «Actualizarea cadrului juridic de integritate pentru funcția publică» – va fi făcută după depunerea cererii de plată numărul 6, care include acest jalon, adică în luna octombrie. Guvernul consideră însă că verificarea trebuie finalizată cât mai repede cu putință, astfel încât, dacă vor fi identificate neconcordanțe ale legii cu dreptul european, modificările în vederea alinierii la dreptul european să poată fi realizate în timp util. O verificare finalizată în timp util ar permite, dacă va fi cazul, adoptarea eventualelor modificări necesare, astfel încât să fie protejate atât interesele financiare ale României în ceea ce privește fondurile aferente Jalonului 431, cât și efectele juridice ale legii”, explică Executivul. 

Guvernul recunoaște că a sesizat Comisia Europeană pe legislația anti-Fritz
UE semnalează că România ar putea pierde 770 milioane euro din PNRR după amendamentul PSD-AUR anti-Fritz din legea integrității - presă
Politică

UE semnalează că România ar putea pierde 770 milioane euro din PNRR după amendamentul PSD-AUR anti-Fritz din legea integrității - presă

Comisia Europeană a trimis Guvernului de la București o scrisoare în care cere mai multe lămuriri legale legate de amendamentul anti-Fritz la legea integrității, amendament adoptat la propunerea PSD, aliat cu AUR. Potrivit unui document consultat de G4Media, directorul general al DG JUST din cadrul Comisiei, Ana Gallego, a dat un ultimatum de două săptămâni Bucureștiului pentru a răspunde unei serii de întrebări.  Citește și: Șeful CNAIR, acuzat din nou că blochează deschiderea unor noi segmente de autostradă. Suspiciuni că sabotează guvernarea Bolojan La final de august, liderii Partidului Popular European și Renew Europe au trimis o scrisoare către președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, în care semnalează încălcarea dreptului european prin „amendamentul Fritz” la legea integrității, jalon PNRR. Manfrew Weber și Valérie Hayer au avertizat că amendamentul contribuie la subminarea democrației în România.  Problemele ridicate de Comisia Europeană sugerează că amendamentul anti-Fritz distruge statul de drept Comisia Europeană pare să trateze foarte serios problemele semnalate de cei doi lideri europeni. „Bruxelles-ul dorește să afle dacă încetarea automată a mandatelor ține cont de o evaluare individuală a gravității fiecărui caz în parte și dacă măsura respectă principiul care interzice sancționarea de două ori pentru aceeași faptă. De asemenea, Comisia Europeană solicită date concrete privind numărul total al aleșilor afectați, natura juridică a sancțiunii, posibilitatea ca instanțele să excludă măsura în cazurile minore, dar și existența unor căi reale de atac pentru contestarea pierderii mandatului”, arată G4Media.  În funcție de răspunsurile transmise de autoritățile de la București, Comisia își rezervă dreptul de a solicita informații suplimentare pentru a stabili dacă noua Lege a integrității respectă angajamentele de reformă asumată în domeniul statului de drept.  Care sunt cele șapte chestiuni în care Comisia Europeană cere lămuriri României, în legătură cu amendamentul anti-Fritz:  1. Cadrul juridic anterior și încetarea mandatului 2. Raportarea la principiul ne bis in idem 3. Justificarea încetării automate a mandatului 4. Analiza circumstanțelor individuale și impactul concret 5. Natura juridică a măsurii și caracterul penal 6. Posibilitatea excluderii măsurii în cazurile minore 7. Dreptul la o cale de atac O majoritate de șase judecători PSD-UDMR din CCR au declarat că amendamentul anti-Fritz este constituțional.  Trei judecători au formulat opinie separată — Laura-Iuliana Scântei, Dacian-Cosmin Dragoș și Elena-Simina Tănăsescu — au contestat decizia majorității.  În opinia separată, aceștia susțin că normele tranzitorii contravin principiului neretroactivității și critică tocmai ideea că situația juridică poate fi considerată încă „în curs”. Judecătorii separați invocă și jurisprudența CCR privind mandatele aflate în curs. Într-o decizie anterioară citată în motivare, Curtea stabilise că legiuitorul este liber să modifice pentru viitor durata mandatelor, „dar numai pentru viitor, nu și pentru mandatele în curs”, deoarece altfel ar fi încălcat principiul neretroactivității. Tot în jurisprudența citată de opinia separată, CCR a făcut o distincție între consecințele viitoare ale unei fapte și modificarea unei situații juridice deja născute. O lege nouă poate reglementa consecințe care nu s-au produs încă, dar nu poate reglementa faptele care au dat naștere unei situații juridice înainte de intrarea ei în vigoare.

Fritz anunță că USR va menține „direcția” alături de PNL, deși critică votul liberalilor la legea integrității
Politică

Fritz anunță că USR va menține „direcția” alături de PNL, deși critică votul liberalilor la legea integrității

Președintele PNL, Dominic Fritz, a declarat, la Digi 24, că „crede” că USR va păstra „direcția” alături de PNL. Însă el a criticat atât „echidistanța” președintelui Nicușor Dan, cât și votul PNL la Legea ANI „pentru că statul de drept nu are preţ”. Citește și: Oana Gheorghiu spune că legea salarizării ar fi crescut salariile pentru două treimi din bugetari, ceilalți nu pierdeau „un leu” Președintele USR, supărat pe PNL, dar menține alianța Fritz a fost întrebat dacă va colabora în continuare cu Bolojan.  "În continuare, credem că asta este o direcţie. Că nu fiecare decizie a PNL este corectă, că există un anumit reflex după mulţi ani de colaborare cu PSD, asta e clar. Dar astea sunt luptele pe care trebuie să le ducă ei la ei în interior", a răspuns el, potrivit transcrierii Antenei 3. „Cred că (votul PNL la Legea ANI) a fost o greşeală, pentru că statul de drept nu are preţ, în primul rând.  Iar în al doilea rând, eu nu cred că va fi posibil, pentru Comisia Europeană, să ne ramburseze 770 de milioane de euro, dacă încălcăm grav şi în mod direct legislaţia europeană. Nu doar e vorba de Constituţia României aici, ci şi de dreptul european”, a mai arătat edilul Timișoarei.  Președintele USR a contrazis concluziile președintelui Nicușor Dan, după eșecul legii salarizării: „Nu ştiu dacă această echidistanţă ne ajută”. Șeful statului a arătat că partidele și-au asumat „împreună” pierderea banilor din PNRR, dar și „necesitatea adoptării legii până la sfârșitul acestui an”. Însă, Dominic Fritz a arătat că răspunderea pentru eșecul legii salarizării revine PSD: „Eu cred că trebuie să constatăm foarte clar că PSD, în primul rând, nu a vrut să treacă această lege, pentru că n-au vrut să-şi asume că nu putem să satisfacem toate poftele tuturor în acelaşi timp. PSD n-a vrut să spună în faţa propriilor alegători adevărul - că există o limită. De aceea, de ani de zile, au tergiversat acest proiect”.  În intervenția la Digi 24, Fritz a spus că nu va demisiona de la primăria Timișoarei. „Să zicem că mi-aş da demisia. Legea tot e în vigoare şi tot contravine dreptului european. Nu e despre mine. Este despre Constituţie şi despre dreptul european - că nu poţi inventa o sancţiune retroactivă.  De ce să îmi dau demisia, dacă eu m-am dus în faţa timişorenilor şi mi-au dat un mandat de patru ani? Mi-au dat un mandat de patru ani şi până în ultima zi eu nu mă voi ascunde de acest mandat.  Şi nu voi abandona Timişoara, în niciun caz.  Ar fi grav să ne lăsăm călcaţi pe picioare de un sistem de borfaşi care încalcă orice fel de linie roşie şi oricine crede azi că e doar vorba despre Fritz - care, oricum, e un 'ciudat', un neamţ - mâine poate să fie altcineva. Şi tocmai asta este valoarea statului de drept: indiferent cum îţi place ţie sau nu de ăla sau de altul, regulile sunt aceleaşi pentru toată lumea”, a arătat el.   

O greșeală tactică a lui Bolojan: votul anti-Fritz. Ar putea fi o victorie majoră a PSD
Opinii

O greșeală tactică a lui Bolojan: votul anti-Fritz. Ar putea fi o victorie majoră a PSD

PNL a greșit votând legea integrității cu amendamentul anti-Fritz. Scuzele și explicațiile lui Ilie Bolojan sunt binevenite, dar dacă USR nu le va accepta, va fi un dezastru. Un dezastru de care va profita PSD. O victorie complet nesperată și nemeritată a lui Grindeanu.  Citește și: Surpriză: Însuși ministrul UDMR al Administrației a inițiat legea care a băgat mii de consilieri locali în incompatibilitate. Doar CES a tras semnalul de alarmă În primul rând, legea trecea și fără votul senatorilor PNL, deci nu era pus în pericol un presupus jalon PNRR. Scriu „presupus jalon” fiindcă s-ar putea ca, după scrisoarea Popularilor Europeni - din care face parte și PNL - și a grupului Renew din Parlamentul European, nu putem exclude ca Bruxelles-ul să considere că jalonul a fost pervertit și nu este îndeplinit. De ce a greșit deci Bolojan, votând această lege în numele jalonului PNRR? A lovit în cel mai fidel aliat, Dominic Fritz. În USR există un nucleu dur care abia așteaptă să se întoarcă la discursul „PSD și PNL, aceeași mizerie”. Dacă se va întâmpla asta, iar alianța PNL-USR se rupe, PSD a obținut o uriașă victorie, repet. În plus, alții se vor întreba, când vor încheia alianțe cu Bolojan: ce încredere putem avea?  A lovit în propriul partid european, PPE, care a criticat dur amendamentul anti-Fritz din legea integrității A lovit in cei trei judecatori din CCR care s-au străduit să arate că amendamentul anti-Fritz este neconstitutional. PNL a votat o lege pe care aceștia o considerau neconstituțională.  Merită un jalon PNRR să faci jocul PSD și să votezi o lege cu prevederi vădit neconstituționale și să deschizi precedentul unor sancțiuni retroactive, decise politic/din răzbunare? 788 milioane de euro? Eu înțeleg situația financiară extrem de dificilă a Guvernului, dar există riscul să plătim mult mai scump decizia de azi. De exemplu: PNL și USR încep să se certe, cresc AUR și PSD. Sper să nu se întâmple acest lucru, dar nici nu pot exclude acest risc.  Premierul Bolojan spune că a apărat „interesul țării”. Dânsul este vicepreședinte al CSAT, are tot dreptul să folosească aceste cuvinte mari. Dar asta nu înseamnă că are dreptate. Eu cred că, pe termen mediu, interesul României este ca forțele reformiste să oprească ascensiunea populismului, inclusiv revenirea la putere a celor care au băgat România în dezastrul financiar de azi. Degeaba luăm 788 milioane de euro de la PNRR, dacă viitorul Guvern reîncepe să cheltuie în neștire pe salariile bugetarilor și pensii.  Tot ce se poate spera este ca USR să aibă înțelepciunea de a trece peste acest incident. Dar precis nu il va uita. 

Bolojan, mesaj de împăcare către USR, după ce PNL a votat legea cu amendamentul anti-Fritz
Politică

Bolojan, mesaj de împăcare către USR, după ce PNL a votat legea cu amendamentul anti-Fritz

Premierul Ilie Bolojan a scris, pe Facebook, că votul la legea integrității - care conținea amendamentul anti-Fritz - a fost unul greu pentru PNL. „În acest moment, interesul țării de a îndeplini jaloanele până la sfârșitul acestei luni, inclusiv legea ANI și cea a salarizării, este superior oricărei alte discuții”, a explicat Bolojan. Citește și: Surpriză: Însuși ministrul UDMR al Administrației a inițiat legea care a băgat mii de consilieri locali în incompatibilitate. Doar CES a tras semnalul de alarmă „Interesul țării de a îndeplini jaloanele până la sfârșitul acestei luni, inclusiv legea ANI și cea a salarizării, este superior oricărei alte discuții” „PNL va susține, prin toate acțiunile necesare, corectarea ei. Vom fi alături de USR în acest demers moral, nu pentru un om, ci pentru a reinstaura reguli corecte”, a mai promis el.  Plenul Senatului a votat, miercuri, cu 106 de voturi pentru şi 19 contra, legea ANI, în urma deciziei Curţii Constituţionale, păstrând forma adoptată în urmă cu o zi de Camera Deputaţilor. USR a votat împotrivă, la fel ca şi la Camera Deputaţilor.  „Votul în privința legii ANI a fost unul greu pentru PNL, pentru că o prevedere care schimbă regulile în timpul jocului este profund imorală și incorectă, indiferent prin ce artificii juridice ar fi explicată. Dar, pentru premierul României și pentru PNL, partidul cu o răspundere majoră în guvernare, miza unei decizii se raportează în primul rând la România, iar principiul suprem este apărarea interesului țării.   Iar în acest moment, interesul țării de a îndeplini jaloanele până la sfârșitul acestei luni, inclusiv legea ANI și cea a salarizării, este superior oricărei alte discuții.   Pe de-o parte, vorbim despre fondurile europene pe care România nu trebuie să le piardă, iar, pe de altă parte, vorbim despre credibilitatea României că își respectă angajamentele asumate.   Lipsa acestor fonduri europene ar avea implicații asupra bugetului țării, investițiile fiind finanțate într-o proporție importantă din acești bani. În plus, ar crește major riscul ca România să fie depunctată sever la capitolul rating de țară, cu consecințe grave asupra nivelului de trai al tuturor românilor.   Această lege, însă, nu poate rămâne așa, iar PNL va susține, prin toate acțiunile necesare, corectarea ei. Vom fi alături de USR în acest demers moral, nu pentru un om, ci pentru a reinstaura reguli corecte.   Pentru a completa jaloanele PNRR, mai trebuie adoptată legea salarizării, cu o miză la fel de mare”, a arătat premierul. 

Dileme la dezbaterea amendamentului AUR anti-Mirabela Grădinaru: ce face demnitarul cu două concubine pe an? Depun ambele declarații de avere?
Politică

Dileme la dezbaterea amendamentului AUR anti-Mirabela Grădinaru: ce face demnitarul cu două concubine pe an? Depun ambele declarații de avere?

Amendamentul AUR la legea integrității, prin care este obligată să depună declarații de avere și „persoana care are relaţii asemănătoare acelora dintre soţi” cu un demnitar, a generat discuții aprinse, azi, în Senat. Amendamentul a fost gândit de AUR pentru a o forța pe partenera președintelui Nicușor Dan să-și declare averea. Însă Mirabela Grădinaru a făcut asta azi, din proprie inițiativă. Citește și: Cum este răsplătită vechimea în noua lege a salarizării: când crește automat salariul bugetarilor Amendamentul a fost însă adoptat, în Senat, deși există riscul să cadă la CCR. „Cu amantele nu sunt stabilite relații asemănătoare acelora dintre soți” În Comisia juridică de la Senat, liberalul Daniel Fenechiu a spus că această expresie „relații asemănătoare acelora dintre soți” poate include și cuplurile de același sex, arată Antena 3. „Există mecanisme să se facă această verificare? Cum se face? Pe bază de sesizări? Sesizez eu că X cu Y au o relație?”, a mai spus senatorul liberal Daniel Fenechiu.  Senatorul USR Ștefan Pălărie a întrebat ce se întâmplă dacă un demnitar are două iubite.  „Dacă o persoană obligată prin lege să depună o declarație de avere petrece primele 6 luni într-o relație conjugală cu o persoană și 6 luni cu o altă persoană, cine are obligația să depună declarație de avere și de interese? E ca la nebuni”, a spus Pălărie.  „Cred că puteți să-i asigurați pe toți cei interesați că nu sunt vizate amantele, pentru că cu (sic!) amantele nu sunt stabilite relații asemănătoare acelora dintre soți. Relațiile de conviețuire sunt cele care seamănă cu relațiile dintre soți. Dacă conviețuiesc împreună înseamnă că desfășoară relații asemănătoare acelora dintre soți. Prin conviețuire, prin concubinaj”, i-a răspuns senatorul AUR Nicolae Vlahu.  Discuțiile au continuat în plenul Senatului. „Ați mai ridicat și o falsă problemă cu privire la partenerii de același sex. Întrucât în România nu este recunoscut așa ceva, tăiem de pe listă și asta.  Noi încă suntem o țară creștină în care familia e formată dintr-un bărbat și o femeie.  Dacă nu era bun amendamentul nostru, azi doamna Grădinaru și-ar mai fi făcut publică declarația de avere și în ce calitate și-a făcut publică această declarație? Oricum e una care va suscita mult interes și să nu uitați că șpăgile vin prin criptomonede”, a teoretizat senatoarea AUR Cristina Dumitrescu.  ANI a anunțat însă că articolul propus de AUR nu poate fi aplicat.  Legea a trecut de Senat, iar PNL a precizat că o va ataca la CCR. 

ANALIZĂ PSD, aliat cu AUR, distruge sistematic mai multe jaloane PNRR sau le blochează. Mai sunt 26 de zile până la închiderea PNRR
Politică

ANALIZĂ PSD, aliat cu AUR, distruge sistematic mai multe jaloane PNRR sau le blochează. Mai sunt 26 de zile până la închiderea PNRR

Atacul PSD și AUR asupra legii decarbonizării - care ar bloca PNRR, iar România ar pierde miliarde de euro - nu este singular. Partidul lui Grindeanu s-a aliat cu cel al lui Simion și fie blochează legi importante, fie le modifică astfel încât să nu îndeplinească cerințele PNRR.  Citește și: Grefierii sunt scandalizați că Guvernul le decontează ochelari de doar 500 de lei, au sesizat UE și cer decontare fără limite Marți, președintele Nicușor Dan a avut pentru prima oară un atac direct la măsurile promovate de PSD: „Dacă Parlamentul va adopta legea în forma rezultată din lucrările comisiilor, voi analiza cu maximă responsabilitate și voi uza de toate prerogativele constituționale, inclusiv de solicitarea de reexaminare, astfel încât România să poată depune cererile de plată rămase și să nu piardă miliarde de euro din PNRR”, a scris el, referindu-se la amendamentele aduse la legea decarbonizării. Legi și HG-uri distruse sau blocate de PSD-AUR Dar acest caz nu este singular: PSD a amenințat că va ataca în contencios administrativ Hotărârea de Guvern prin care se adopta Strategia Biodiversității. Premierul Bolojan a cedat, iar PNL a promovat legea sub formă de proiect de lege. Strategia a fost convenită cu Comisia Europeană și este jalon PNRR. Acum, PSD amenință că o va schimba radical: „Un miliard de euro nu poate fi un motiv să votăm în orb. Nu voi vota in orb, nici eu si nici PSD. Am citit acest document şi am formulat 20 de amendamente pe care le-a asumat Partidul Social Democrat si le-am depus in Senatul României. Prin adoptarea propunerilor mele, vom proteja natura, dar niciun ONG nu va mai bloca: construcţia de hidrocentrale; ⁠exploatarea gazelor naturale; ⁠mineritul Romaniei; ⁠coridoarele strategice de energie electrică şi gaze naturale”, a scris fostul ministru al Energiei, Bogdan Ivan. Legea salarizării bugetarilor, jalon de aproape 800 milioane de euro, este blocată, la cererea sindicatelor instigate de PSD.  Legea integrității: blocată de amendamentele prin care PSD vrea să-l demită pe Dominic Fritz, iar AUR să-l oblige pe Nicușor Dan să declare veniturile partenerei sale. Mai mulți juriști spun că amendamentele PSD și AUR sunt neconstituționale, legea ar pica la CCR și România ar pierde banii din PNRR.  Mai multe hotărâri de guvern atacate de PSD la Curtea de Apel, care a suspendat aplicarea acestor HG-uri, făceau parte din jaloanele PNRR. O banală hotărâre de guvern privind reorganizarea ministerului Agriculturii, hotărâre care a fost suspendată, era condiție PNRR: „Adoptarea actului normativ a fost determinată de necesitatea îndeplinirii obligațiilor asumate de România prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), respectiv a Jalonului nr. 508 aferent Reformei nr. 1 din Componenta 16 – „RePowerEU”, precum și de obligația de a asigura Agenției Domeniilor Statului capacitatea operațională necesară identificării, cartografierii și inventarierii terenurilor degradate ale statului care urmează să fie  valorificate pentru dezvoltarea proiectelor de producere a energiei din surse regenerabile.  Aceste activități constituie o etapă indispensabilă pentru implementarea Reformei nr. 1 din Componenta 16 – „RePowerEU”, al cărei obiectiv îl reprezintă creșterea rezilienței și a independenței energetice a României prin extinderea capacităților de producere a energiei din surse regenerabile și care beneficiază de o alocare totală de 3.011.752 de euro”, a explicat Guvernul.   

PSD și AUR insistă cu amendamente neconstituționale, anti-Fritz, la legea integrității. PNL nu va vota
Politică

PSD și AUR insistă cu amendamente neconstituționale, anti-Fritz, la legea integrității. PNL nu va vota

PSD și PNL au introdus din nou în proiectul legii integrității, care este jalon PNRR, amendamente neconstituţionale care retroactivează cu privire la încetarea mandatului sau care obligă „persoanele care au relaţii asemănătoare soţilor" să depună declaraţii de avere, a arătat liderul deputaților PNL, Gabriel Andronache. Citește și: VIDEO Primarul PSD din Sirețel a plecat în vacanță cu viceprimarul, soția sa, și mașina primăriei - fără RCA El a spus că, din această cauză, PNL nu va participa la votarea ei. PSD este, de fapt, în campanie pentru Rogobete, care vrea primăria Timișoarei „PSD şi AUR şi-au bătut joc din nou de Legea integrităţii la Camera Deputaţilor. Au introdus texte neconstituţionale care retroactivează cu privire la încetarea mandatului şi culmea neclarităţii legislative obligă «persoanele care au relaţii asemănătoare soţilor» să depună declaraţii de avere. Era, înainte de toate, un test al credibilităţii Parlamentului şi al angajamentului României faţă de reformele din PNRR, miza fiind una concretă: aproximativ 770 de milioane de euro din fondurile europene destinate României", a scris Andronache pe Facebook. Amendamentul cu privire la încetarea mandatului îl vizează pe primarul Timișoarei, Dominic Fritz. Această prevedere s-ar aplica retroactiv, deci probabil nu ar trece de Curtea Constituțională.  Însă PSD vrea ca, în 2028, primar al Timișoarei să fie fostul ministru Alexandru Rogobete.  El a arătat că "legea trebuia să fie solidă din punct de vedere constituţional, pentru a evita noi blocaje sau contestări."Din această cauză, PNL nu va participa la votarea unei legi cu caracter absolut neconstituţional. Obiectivul PNL este o legislaţie echilibrată: integritate, transparenţă şi securitate juridică, fără compromisuri politice şi constituţională. Votul de astăzi va arăta cine pune pe primul loc interesul României şi accesarea fondurilor europene şi cine alege calculele politice", a transmis Andronache.Luni, Comisia juridică a Camerei Deputaţilor a dat raport favorabil proiectului, fiind adoptate o serie de amendamente.Proiectul de lege, amendat în Comisia juridică a Camerei Deputaţilor, urmează să intre în dezbaterea plenului tot luni. Camera Deputaţilor este primul for sesizat cu acest proiect, Senatul fiind decizional.Proiectul a fost redepus vineri de PNL şi USR, după ce forma iniţială a fost respinsă de Senat, ca urmare a amendamentului PSD care îl viza pe liderul USR, Dominic Fritz.

DeFapt.ro
Investigații jurnalistice, analize, știri la zi
Abonează-te
DeFapt.ro

Ultima oră

Ultima oră