vineri 05 decembrie
Login Abonează-te
DeFapt.ro

Etichetă: jurnaliști

22 articole
Internațional

Rușii au infiltrat "jurnaliști" în Ucraina

Rușii au infiltrat "jurnaliști" în Ucraina. Serviciul secret ucrainean SBU a decretat, de la începutul războiului, interdicţie de intrare pentru 13 jurnalişti străini pentru producerea de materiale "comandate" pentru propagandiştii Kremlinului, relatează vineri dpa. Rușii au infiltrat "jurnaliști" în Ucraina "În lor provocatoare ei au publicat dezinformări despre situaţia frontului şi au discreditat armata ucraineană", a precizat vineri agenţia într-un comunicat. Interdicţia de intrare se aplică iniţial pentru trei ani. Citește și: Rușii au capturat Insula Șerpilor, au instalat sisteme de apărare antiaeriană și pregătesc amplasarea de sisteme de rachete. Ucraina: Vor bombarda statul nostru, dar nu numai Într-unul din aceste cazuri, un jurnalist olandez a fost deportat după publicarea de fotografii cu un depozit de combustibil din Odesa care a fost lovit de rachete. Interdicţia a fost mărită la zece ani după ce el a încercat să reintre în ţară. Interdicțiile legii marțiale Când războiul a început, autorităţile au stabilit reguli stricte pentru publicarea de fotografii cu obiectivele civile şi militare lovite de trupele ruse. Legea marţială interzice, de asemenea, relatările despre mişcările şi poziţiile armatei ucrainene. Jurnaliştii străini se confruntă şi cu acuzaţii de spionaj, pe lângă expulzări, notează dpa. SBU a anunţat, de asemenea, arestarea unor critici ai guvernului ucrainean, inclusiv a jurnalistului Iuri Tkacev din Odesa. El se află în detenţie înainte de proces de aproape două luni, sub acuzaţia de posesie ilegală de armă.

Rușii au infiltrat "jurnaliști" în Ucraina (sursa: Facebook/Служба безпеки України)
Putin se crede noul țar ar Rusiei(sursa: kremlin.ru)
Internațional

"Putin a mințit în legătură cu planurile Rusiei în Ucraina"

Jurnaliștii Yegor Polyakov și Aleksandra Miroshnikova, care lucrează pentru ziarul online rusesc Lenta.ru, au declarat pentru CNN că ideea de a publica zeci de articole critice la adresa președintelui rus Vladimir Putin a apărut pentru că nu puteau continua să lucreze ca de obicei în condițiile în care războiul din Ucraina face ravagii. Articolele au fost publicate pe Lenta.ru, un organ de presă pro-Kremlin din Rusia, pe 9 mai. Aceasta a coincis cu Ziua Victoriei în Rusia, o sărbătoare națională majoră în această țară care celebrează capitularea naziștilor la Berlin în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. "Putin a mințit în legătură cu planurile Rusiei în Ucraina" Cei doi jurnaliști au publicat o serie de articole cu titluri precum "Putin a declanșat unul dintre cele mai sângeroase războaie din secolul XXI" și "Vladimir Putin a mințit în legătură cu planurile Rusiei în Ucraina". "Ideea ne-a venit aproape în același timp", au declarat cei doi . "Nici măcar nu a fost nevoie să discutăm unul cu celălalt despre necesitatea acestei decizii. Era pur și simplu imposibil să continuăm să lucrăm ca de obicei când oamenii mor într-o țară vecină." Citește și: Perversa mașinărie de propagandă a lui Putin a inventat o nouă temă: „Washingtonul vrea un nou Holodomor în Ucraina”. Holodomor e foametea criminală provocată de Stalin "Unii oameni spun: "Nu am avut altă opțiune decât să continuăm să lucrăm"", se mai arată în declarație. "Noi nu am avut de ales decât să facem ceea ce am făcut. A fost singura decizie corectă pentru noi", potrivit CNN. Jurnaliștilor ruși le este teamă de represaliilor împotriva familiilor De teama represaliilor împotriva familiilor lor din Rusia, cei doi jurnaliști nu au vrut să intre în detalii despre modul în care au publicat articolele. Dar au spus că au muncit din greu în ultima săptămână, dormind doar două până la cinci ore pe zi. "Articolele pe care le-am publicat nu sunt doar titluri catchy, sunt materiale bine gândite, cu toate legăturile, cu inserții vizuale", au spus cei doi. Nu este clar dacă cei doi jurnaliști au fost concediați de la Lenta.ru, dar ei spun că nu mai au acces la instrumentele de publicare ale site-ului. "Poate că acest lucru va avea consecințe grave pentru noi", au spus ei - dar au adăugat că speră că și alții din Rusia vor fi inspirați să facă același lucru. Deocamdată, cei doi spun că nu se mai află în Rusia. "Nu știu ce urmează", a spus Miroshnikova. "Sunt într-o altă țară, complet singură, am câteva mici economii pentru a trăi câteva luni. Dar nu am nicio idee despre ce să fac, unde să mă duc și cum să trăiesc mai departe. Sper să mă descurc". În timp ce amândoi au primit răspunsuri pozitive din partea unor cititori care le-au mulțumit și le-au oferit adăpost, alții - și anume colegi și membri ai familiei - au fost mai puțin susținători. "Pentru mine personal, situația este destul de dificilă, deoarece multe dintre rudele mele nu au fost deloc de acord cu decizia mea", a declarat Miroshnikova. "Cineva a considerat-o o trădare, cineva doar o prostie, din cauza căreia voi rămâne fără loc de muncă și fără niciun viitor".

Jurnaliștii ruși, interziși în Republica Moldova (sursa: stiri.md)
Internațional

Jurnaliștii ruși, interziși în Republica Moldova

Jurnaliștii ruși, interziși în Republica Moldova. Unui jurnalist din Federaţia Rusă i-a fost interzisă intrarea pe teritoriul Republicii Moldova, după ce a ajuns pe Aeroportul internaţional din Chişinău la bordul unei aeronave care a decolat de la Istanbul, a relatat duminică Deschide.md. Jurnaliștii ruși, interziși în Republica Moldova Presa rusă scrie că ar fi vorba despre un jurnalist de la agenţia oficială de presă RIA Novosti. Acesta a ajuns sâmbata seara la Chişinău şi urma să se deplaseze în Transnistria. Însă nu a fost lăsat să intre pe teritoriul Republicii Moldova din cauză că nu ar fi avut scrisoare de acreditare. Citește și: Moscova spune că „riscurile unui război nuclear, care nu ar trebui niciodată declanşat, trebuie menţinute la minimum”. De fapt, Putin sugerează ca SUA să nu se implice în Ucraina El a făcut cale întoarsă în această dimineaţă cu o alta aeronavă pe ruta Chişinău-Istanbul. "Nu au fost întrunite condiţiile legale" "Pe aeroportul din Chişinău au fost cetăţeni străini cărora le-a fost refuzată intrarea în Republica Moldova. Decizia a fost luata ca urmare a faptului că nu au fost întrunite condiţiile legale pentru autorizarea trecerii frontierei de stat", a explicat Raisa Noviţchi, ofiţer al poliţiei de frontieră moldovene, referindu-se la cazul în speţă. Vineri, altor doi jurnalişti ruşi, de la cotidianul "Izvestia", le-a fost refuzată intrarea pe teritoriul Republicii Moldova, aminteşte Deschide.md.

Doi jurnaliști Fox News, uciși în Ucraina (sursa: Fox News)
Internațional

Doi jurnaliști Fox News, uciși în Ucraina

Doi jurnaliști Fox News, uciși în Ucraina. Postul american de televiziune Fox News a anunţat uciderea a doi membri ai echipei sale din Ucraina: jurnalista Oleksandra Kuvshinova, în vârstă de 24 de ani (ucisă la Horenka, în apropiere de Kiev), împreună cu colegul ei, cameramanul Pierre Zakrzewsk. Corespondentul Benjamin Hall a fost rănit, transmite DPA. Doi jurnaliști Fox News, uciși în Ucraina Potrivit informaţiilor comunicate de post, vehiculul echipei a fost vizat de focuri de armă. Kuvshinova sprijinea echipa Fox News în cercetările sale din Ucraina. "Era incredibil de talentată şi a petrecut săptămâni întregi colaborând direct cu întreaga noastră echipă de acolo, lucrând non-stop pentru a se asigura că lumea să ştie ce se întâmplă în ţara ei", a precizat postul. Citește și: Zelenski: „Tot comerțul cu Rusia trebuie oprit. Ca să nu poată sponsoriza uciderea copiilor noștri” Fox News confirmase anterior că Pierre Zakrzewski, cameraman în vârstă de 55 de ani, a fost ucis luni. Televiziunea americană a declarat că a aşteptat până să anunţe moartea lui Kuvshinova din consideraţie pentru familia acesteia. Nu au fost oferite alte informaţii despre starea lui Hall. A scăpat viu din Irak, Afganistan, Siria Zakrzewski avea baza la Londra şi se afla în Ucraina din februarie, a adăugat ea. "Pierre era un fotograf de război care a acoperit practic toate evenimentele internaţionale pentru Fox News, de la Irak la Afganistan, trecând prin Siria", a explicat Suzanne Scott. El primise în decembrie premiul Fox News "Eroul discret", în special pentru "rolul cheie jucat în evacuarea freelancerilor noştri afgani şi a familiilor lor după retragerea americană din Afganistan", a subliniat Suzanne Scott. Benjamin Hall, de naţionalitate britanică şi corespondent al Fox News la Departamentul de Stat, rămâne spitalizat în Ucraina, a mai precizat ea. Hall a fost rănit la picioare de schije de obuz şi plasat la terapie intensivă, a transmis luni procurorul general al Ucrainei, Irina Venediktova. Cinci jurnaliști au fost uciși Cinci jurnaliști au fost uciși de la declanşarea invaziei ruse în Ucraina, la 24 februarie. Americanul Brent Renaud a fost omorât de gloanţe duminică la periferia nord-vestică a Kievului. Jurnalistul ucrainean Evgheni Sakun a murit în bombardamentul turnului de televiziune de la Kiev. Ucraineanul Viktor Dudar şi-a pierdut viaţa în timpul luptelor de lângă Nikolaiev (sud), potrivit autorităţilor ucrainene, care au numărat şi peste 30 de răniţi în rândul reprezentanţilor presei care acoperă conflictul.

BBC îşi retrage jurnaliştii din Rusia pentru a le garanta securitatea Foto: captură video
Internațional

BBC îşi retrage jurnaliştii din Rusia

BBC îşi retrage jurnaliştii din Rusia pentru a le garanta securitatea, după ce Legislativul rus a votat o lege care prevede până la 15 ani de închisoare pentru știri false despre armata rusă. În plus, site-ul BBC în rusă a fost blocat. BBC îşi retrage jurnaliştii din Rusia Tim Davie, directorul general al BBC, a transmis într-un comunicat că noua legislaţie din Rusia pare să scoată în afara legii jurnalismul independent. "Nu ne lasă altă opţiune decât să suspendăm temporar munca tuturor jurnaliştilor şi a personalului auxiliar de la BBC News din Rusia, pe perioada cât vom evalua implicaţiile depline ale acestei evoluţii nedorite", a spus el. Tim Davie a precizat că BBC va continua să ofere informaţii în limba rusă din afara Rusiei. Foto: BBC "Siguranţa angajaţilor noştri este cea mai importantă şi nu suntem pregătiţi să îi expunem la riscul unei inculpări penale doar pentru că îşi fac treaba", a subliniat directorul general al BBC. Lege anti-presă, votată în unanimitate Consiliul Federației, camera superioară a Adunării Federale a Federației Ruse, a aprobat proiectul de lege care prevede până la 15 ani de închisoare pentru „informații false despre armata rusă”. Toți senatorii au votat „pentru”. Inițiativa prevede pedepse pentru „discreditarea” și „îndemnurile la rezistență” față de utilizarea forțelor armate „în scopul protecției intereselor Federației Ruse și a cetățenilor săi, susținerea păcii internaționale și a securității”. Pedepsele maxime în acest caz vor constitui cinci ani de închisoare. Citește și: Liderii de la Tiraspol îl atrag pe Putin în Transnistria: cer să le fie recunoscută independența, resping aderarea Moldovei la UE De asemenea, un alt amendament adoptat vineri prevede sancţiuni pentru „apelurile la impunerea de sancţiuni contra Rusiei”, transmit AFP, Reuters şi DPA, preluate de Agerpres.

Ultimul site independent de limbă maghiară din Transilvania s-a prăbușit Foto: Transindex.ro
Eveniment

Ultimul site independent de limbă maghiară

Ultimul site independent de limbă maghiară din Transilvania s-a prăbușit. Jurnaliștii de la acest site au demisionat în bloc, anunțând că pleacă pentru a nu fi subordonați politic. Transindex.ro era considerat singurul site de limbă maghiară din Transilvania care și-a păstrat libertatea editoriala. De exemplu, acum circa două săptămâni, pe fondul campaniei electorale din Ungaria, a fost singurul site care a publicat poziția anti-FIDESZ adopată de șase intelectuali maghiari - unul dintre ei fiind Péter Eckstein-Kovács. Ultimul site independent de limbă maghiară din Transilvania s-a prăbușit Ieri, jurnaliștii de la Transindex au anunțat, chiar pe acest site, că și-au făcut bagajele. „De ce? Pentru că simțim că munca noastră în cadrul acestei instituții a devenit cu totul imposibilă și nu mai putem, după cunoștințele noastre profesionale, să ne îndeplinim sarcina care ar fi sarcina unei prese libere la un moment dat (...) Cu toții observăm că spațiile libertății de exprimare în maghiară din Transilvania au devenit din ce în ce mai restrânse în ultima perioadă. De aproape doi ani, luptăm pentru supraviețuirea noastră într-un mediu controlat din punct de vedere politic, în care presa are doar două opțiuni: fie să capituleze și să continue să acționeze ca purtător de cuvânt pentru diverse interese politice, fie să încerce să facă presă. Am ales cea din urmă cale și acum ne facem bagajele pentru că nu ne mai rămâne de ales”, se arată în articolul de pe acest site. Transindex va fi vândut Redactorii nu spun ce vor face pe viitor, ei arată însă că site-ul Transindex urmează să fie vândut. „Aceasta a fost singura interfață media maghiară de mare citire din România care a fost făcută conform propriilor decizii ale redacției și nu după agenda vreunui partid politic”, se mai arată în acest mesaj de despărțire. O analiză realizată în august 2021 de Kustán Magyari Attila apreciază că „transindex.ro este singurul portal din România considerat independent politic”. „La nivelul presei online, doar portalul www.transindex.ro are un grad rezonabil de independență editorială, www.maszol.ro este controlat în totalitate de liderii UDMR”, se arată în analiză. Citește și: Putin toarnă gaz pe focul crizei ucrainene: ar putea recunoaște independența teritoriilor separatiste din Ucraina. Efectul imediat: conflict armat

Jurnaliștii străini din China, hărțuiți juridic (sursa: fccchina.org)
Internațional

Jurnaliștii străini din China, hărțuiți juridic

Jurnaliștii străini din China, hărțuiți juridic. Ameninţările cu urmăriri judiciare şi lipsa de efective legată de COVID-19 fac parte din "obstacolele fără precedent" cu care se confruntă jurnaliştii străini în China, a denunţat luni o asociaţie profesională într-un raport, informează AFP. Un total de "99% dintre jurnaliştii străini care au răspuns'' la ancheta anuală realizată de Clubul corespondenţilor străini în China (FCCC) au declarat că, în această ţară din Asia, condiţiile lor de muncă nu sunt conforme normelor internaţionale. Jurnaliștii străini din China, hărțuiți juridic Autorităţile chineze par în special că "încurajează un val de urmăriri judiciare" sau de ameninţări cu urmăriri la adresa unor jurnalişti străini, ca răspuns la interviuri sau reportaje, cu circa zece asemenea cazuri înregistrate în 2021, notează raportul. Aceste rezultate se fondează pe un sondaj online la care au răspuns 127 dintre cei 192 de membri ai FCCC. "Evantaiul de riscuri evoluează", notează în anchetă David Rennie, directorul de la Beijing al săptămânalului britanic The Economist. "Mass media se confruntă deja cu riscul de a-şi vedea informaţiile sancţionate cu sancţiuni judiciare, în urma unor plângeri în civil sau anchete în numele securităţii naţionale, ceea ce este şi mai îngrijorător", subliniază el. Citește și: EXCLUSIV Terenurile lui Dăianu de la Mogoșoaia, unde se coace „Sectorul 0”, cumpărate de la Ninel Peia, aliatul AUR În 2020, regimul comunist a plasat în detenţie două angajate din mass-media, în numele securităţii naţionale: o jurnalistă australiană, Cheng Lei, prezentatoare la televiziunea chineză, şi pe Haze Fan, o asistentă a redacţiei chineze a agenţiei americane Bloomberg News. Evoluţia dosarului lor nu este cunoscută. Pe teren, mass-media străine se confruntă tot mai mult cu sentimentul că ar fi nişte duşmani ai Chinei, subliniază raportul. Trolli susținuți de regimul de la Beijing "Atacurile susţinute de regim, în special campaniile trollilor online", complică munca lor, potrivit FCCC. În numele luptei împotriva COVID-19, Beijingul a redus drastic numărul de vize acordate mass-media străine. În 2020, regimul preşedintelui Xi Jinping a expulzat 18 reporteri ai mass-media americane, cel mai adesea pur şi simplu refuzând să le mai reînnoiască permisul de lucru anual la data expirării. Foarte puţini au putut reveni de atunci în China. Mai multe mass-media americane importante se limitează în prezent la relatarea actualităţii chineze din alte părţi ale lumii, în special din insula Taiwan. "Relatările despre China se fac tot mai mult de la distanţă", constată FCCC, citată de Agerpres.

DeFapt.ro
Investigații jurnalistice, analize, știri la zi
Abonează-te
DeFapt.ro

Ultima oră

Ultima oră