marți 23 iunie
Login Contact
DeFapt.ro

Etichetă: junior

4 articole
Politică

Piedone Junior, primar al Sectorului 5, a fost dat afară din partidul lui Dan Voiculescu, PUSL, condus de Lavinia Șandru

Primarul Sectorului 5, Vlad Popescu Piedone, a confirmat, marţi seară, faptul că a fost exclus din rândurile Partidului Umanist Social Liberal (PUSL), el adăugând că "istoria ne învaţă că o barcă se scufundă după ce arunci peste bord singurul om care ştia să vâslească". Citește și: VIDEO Comandorul Mateiu arată, la podcastul „Cum e, de fapt?”, de ce afacerea Sig Sauer era dubioasă PUSL a fost fondat de Dan Voiculescu, dar, formal, este condus de fosta deputată Lavinia Șandru.  Odată cu primarul Sectorului 5, au fost excluși şi 5 consilieri generali şi 5 consilieri locali din partea PUSL. Excluderea ar fi avut loc la 8 iunie.  Piedone Junior divorțează de Dan Voiculescu „În urma apariţiei acestor informaţii, am aflat din spaţiul public că, odată cu retragerea sprijinului, a venit la pachet şi excluderea din partid. De ce m-au exclus? Motivele le ştiu doar ei, dar bănuiesc că au fost deranjaţi de faptul că am ales să rămân alături de cei care mi-au acordat un vot de încredere. Oamenii m-au votat să fiu prezent pe teren zi de zi, acolo unde ne întâlnim mereu (...) Această excludere îmi permite să fiu mai prezent ca niciodată pe stradă, acolo unde oamenii sunt cei mai importanţi. Partidul a decis că nu mai are loc de mine? E în regulă. Istoria ne învaţă că o barcă se scufundă după ce arunci peste bord singurul om care ştia să vâslească (...) Foştilor colegi le mulţumesc pentru libertatea pe care mi-au acordat-o", a declarat Vlad Popescu Piedone, într-un comunicat transmis de către Biroul de Presă al Primăriei Sectorului 5.El a ţinut să adreseze şi un mesaj către locuitorii din Sectorul 5."Rămân acelaşi Vlad Popescu Piedone: independent de interese. Ne vedem în continuare pe teren, acolo unde rezultatele se văd cu ochiul liber (...) Stimaţi cetăţeni ai Sectorului 5, de la începutul acestui mandat, singurii mei 'colegi de partid' aţi fost dumneavoastră! Dezvoltarea acestui sector se face pe stradă, pe şantiere şi, mai ales, în mijlocul oamenilor", a mai spus primarul Sectorului 5. Tatăl său, Cristian Popescu Piedone, a părăsit PUSL și și-a fondat propriul partid, PNRR. Partidul lui Piedone a fost lansat la 29 septembrie 2025 și în el s-a înscris și fosta deputată PSD Laura Vicol.   

Famiglia Piedone pare să se fi certat cu famiglia Dan Voiculescu Foto: Facebook
Piedone îl dezmoștenește pe Piedone jr: Rușinea familiei, nici măcar martor nu a ajuns la DNA, fură subordonații fără el (sursa: Facebook/Vlad Popescu Piedone)
Satiră

Piedone îl dezmoștenește pe Piedone jr: Rușinea familiei, nici măcar martor nu a ajuns la DNA, fură subordonații fără el

Conflict dur în familia Piedone: seniorul fost primar la Sectorul 5 i-a lăsat jilțul de edil juniorului degeaba, beizadeaua nu s-a lipit la șpăgi nici măcar cât polițiștii locali din sector. Educație în zadar După ce arhitectul-șef și administratorul public al Sectorului 5 au fost reținuți de DNA la pachet cu adjunctul Poliței Locale pentru șpăgi luate de la imobiliari, Piedone senior a șters pe jos cu fiul său, actualul primar din 5. „Păi, bine, mă, nenorocitule, așa te-am crescut eu?! Asta e educația pe care ai primit-o tu de la mine?! Se fură ca în codru la tine în primărie și tu nu ai știut nimic? Nici măcar de o calitate de martor la DNA nu ai fost în stare? Că e clar acum că de aia de suspect nu te duce capul...”, i-ar fi spus seniorul juniorului, printre alinturi care nu suportă nici măcar pixelii de internet, potrivit unor apropiați ai familiei. „Bă, eu i-am zis și lu' mă-ta...” Actualul primar de la Sectorul 5 s-ar fi apărat, mai întâi, că încă nu s-a familiarizat cu mersul primăriei, că încă se pune la punct cu oamenii și procedurile, că are un plan în lucru etc. Toate explicațiile, însă, au determinat noi crize de furie ale tatălui: „Bă, eu i-am zis și lu' mă-ta că ești mai prost decât putem noi tolera, deși suntem părinții tăi, dar nu credeam că e așa grav!” Juniorul s-a apărat apoi că are doi copii și nu vrea să-i vadă doar la vorbitor, ceea ce aproape l-a dus pe Piedone ăl bătrân în pragul infarctului. „Bă, tâmpitule, dacă eu gândeam așa, nu mai erai azi tu primar, să mă faci de rușine ca om cinstit ce ești!”, a închis discuția fostul primar, nu înainte să-l amenințe cu dezmoștenirea. Acest text este unul satiric, cu inserții de ficțiune, motiv pentru care a și fost publicat în secțiunea SATIRĂ. A se consuma cu moderație. 

Două filmări virale cu familia Piedone Foto: Facebook
Eveniment

VIDEO Două filmări virale cu familia Piedone: tatăl face instrucție cu echipa de campanie, iar Junior, vizibil absent, recită, lipsit de convingere, de ce trebuie să ajungă primar

Două filmări virale cu familia Piedone: tatăl face instrucție cu echipa de campanie, iar Junior, vizibil absent, recită, lipsit de convingere, de ce trebuie să ajungă primar. Citește și: Armata obligatorie în România, o măsură urgentă, a sugerat Klaus Iohannis: „Trebuie să intensificăm eforturile pentru a consolida rezerva de personal militar” Două filmări virale cu familia Piedone În prima filmare, Piedone și echipa sa de campanie se plimbă pe o stradă din zona parcului Herăstrău fără să interacționeze cu alegătorii. La un moment dat, Piedone strigă: “Cetățeni!“, iar echipa sa răspunde disciplinat, în cor: “Respect! Respect! Respect“. Sceneta se repetă de mai multe ori în doar 22 de secunde. Intonația echipei sale amintește de ceremonialul militar la care comandantul spune “Bună Ziua!“, iar militarii răspund: “Să trăiți!“. Într-o altă filmare apare Vlad Piedone Popescu, fiul actualului primar și care ar urma să moștenească Sectorul 5. Cu o figură complet absentă, acesta recită monoton în fața unei camere TV: “Cunosc foarte bine Sectorul 5. Am stat de vorbă cu foarte mulți dintre dvs...în calitatea mea de președinte al președinte al PUSL Sector 5. Iar mentorul și tatăl meu Cristian Popescu Piedone m-a învățat ce înseamnă administrația publică: să pun mereu pe primul loc interesul cetățeanului“. „Eu candidez la functia de primar al Capitalei! Deputatul Vlad Popescu Piedone candideaza la functia de primar al Sectorului 5!”, anunța, acum o lună, Cristian Popescu Piedone. Averea familiei de bugetari Piedone Popescu este uriașă: tatăl, primar de sector, și fiul, deputat PSD, dețin împreună mai multe apartamente și case, terenuri în București și Bragadiru, mașini de colecție și peste un milion de lei în conturi. Soția deputatului Piedone Popescu este economistă la „Kebap Shop”, de unde a câștigat puțin peste 20.000 de lei în anul fiscal 2022. Soția primarului Piedone Popescu este „asociat unic” la Lolo Trading, firmă radiată, de unde în anul fiscal 2022 nu a câștigat nici un leu.

Cine este juniorul Piedone, căruia tăticul îi lasă Sectorul 5 Foto: Inquam/Saul Pop
Politică

Cine este juniorul primarului Piedone, căruia tăticul îi lasă moștenire Sectorul 5: deputat, a vorbit de două ori, în aproape patru ani. A fost „consilier” de vânzări la o firmă de gunoaie

Cine este juniorul primarului Piedone, căruia tăticul îi lasă moștenire Sectorul 5: Vlad Piedone Popescu este deputat, a fost ales pe listele PSD și a vorbit de două ori, în aproape patru ani petrecuți în Legislativ. Părinții actualului primar al Sectorului 5 au lucrat la ambasada României din Cairo între 1963 și 1971, fiind probabil, potrivit estimărilor propriului lor copil, securiști. Citește și: Cine este și de unde vine fostul ospătar Piedone: părinții au lucrat la ambasada României în Egipt, posibil securiști; a terminat liceul la 32 de ani și și-a luat ilegal carnetul de conducere Duminică, actualul edil-șef al Sectorului 5 a anunțat că va candida la primăria generală a Capitalei din partea PUSL, formațiunea controlată de Dan Voiculescu, iar fiul său va rămâne primar al acestui sector. Cine este juniorul Piedone, căruia tăticul îi lasă Sectorul 5 Potrivit CV-ului depus la Camera Deputaților, el era agent de vânzări la Urban SA, o firmă privată care colectează gunoaie și al cărei patron, Gabriel Teodor Florescu, fusese arestat în 2015 pentru evaziune fiscală. Soția deputatui PSD este economistă la Kebab Shop și, în întregul an fiscal 2022, a câștigat 20.000 de lei, net. Din cele două luări de cuvânt în plenul Parlamentului, una a fost la depunerea jurământului. Cealaltă intervenție a fost la bugetul din 2021, unde a propus fonduri pentru modernizarea unor drumuri de interes local, din Suceava. În total, Piedone Junior a vorbit un minut și 39 de secunde îăn aproape patru ani. El a depus mai multe interpelări, dintre care una era extrem de agresivă la adresa Ucrainei și relua acuzațiile potrivit cărora această țară ar distruge Delta Dunării. În perioada în care actualul primar al Sectorului 5 era la pușcărie, și-a transferat o parte din bunuri fiului său. Ce avere dețin, împreună, cei doi Piedone Popescu: Circa 2.000 mp în intravilanul Bucureștiului și a localității Bragadiru, aflate lângă Capitală Două case în București, două apartamente în București și un apartament în Mamaia Șase mașini de colecție, Cadillac, Mercedes, Oldsmobile Popescu Piedone Junior are un milion de lei în conturi Citește și: După ce Ciolacu a anunțat că alianța PSD-PNL nu-i susține candidatura la funcția de primar al Capitalei, Gabriela Firea a trecut la bucătărie: a gătit chec cu banane „La Sectorul 5 va fi desemnat preşedintele filialei Sectorului 5 şi deputatul Vlad Popescu – Piedone. Singura emoţie şi călcâiul lui Piedone, Vlad. S-a speculat că familia Piedone … În viaţă, copiii îşi urmează părinţii, ce văd în casă. Şi dumneavoastră – ziarişti şi pictori şi compozitori, stomatologi, din toate ariile, copilul vrea să fie ce a fost tatăl. Vlad a crescut în administraţie locală, cu bune, cu rele, cu absenţa mea de acasă şi asta îi place”, a anunțat, duminică, actualul primar al Sectorului 5.

DeFapt.ro
Investigații jurnalistice, analize, știri la zi
Abonează-te
DeFapt.ro

Ultima oră

Ultima oră