joi 19 februarie
Login Contact
DeFapt.ro

Etichetă: instituții

4 articole
Justiție

Instituțiile din Justiție, chirii de milioane de euro către proprietari cu legături politice

Instanțele, parchetele, autoritățile aflate în subordinea Ministerului Justiției și Consiliul Superior al Magistraturii cheltuie anual peste 15 milioane de euro pentru chirii, potrivit unei investigații publicate de Public Record. În unele situații, sumele ajung la proprietari cu probleme penale sau la persoane cu legături politice. Registrul Comerțului, peste trei milioane de euro pentru sedii Oficiul Național al Registrului Comerțului cheltuie anual peste trei milioane de euro pentru sediile sale din întreaga țară, potrivit datelor citate în anchetă. Citește și: Cine conduce revolta anti-Bolojan a primarilor de comune: fost turnător, primar din 1990, avere impresionantă Înalta Curte de Casație și Justiție plătește anual peste două milioane de euro pentru un singur sediu temporar, una dintre cele mai mari cheltuieli de acest tip din sistemul judiciar. Curtea de Apel București, în topul cheltuielilor Curtea de Apel București ocupă locul al treilea în clasamentul chiriilor, cu peste un milion de euro plătiți anual pentru două secții ale Tribunalului București și pentru arhivă. Potrivit investigației, ministrul Justiției nu a prezentat un plan multianual de investiții care să reducă pe termen lung aceste cheltuieli și să degreveze bugetul de stat de costuri recurente ridicate. DNA, DIICOT și parchetele locale, milioane de euro pe chirii Direcția Națională Anticorupție, DIICOT și parchetele din România cheltuie anual peste 2,7 milioane de euro pentru spații închiriate. Clădirea din zona Lipscani, unde funcționează Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, costă aproximativ 74.000 de euro pe lună. Imobilul aparține firmei Geres Real Estate, administrată de o companie cu legături cu Ion Țiriac. DNA Constanța și sediul din apropierea plajei Sediul DNA Constanța este amplasat în apropierea plajei Neversea și presupune o chirie lunară de aproximativ 9.000 de euro, plătită către Chirața Borună, notar din Constanța. Aceasta a fost cercetată în mai multe dosare penale, toate soluționate cu netrimitere în judecată. DNA a transmis că are în vedere relocarea după finalizarea noului sediu, realizat prin intermediul Compania Națională de Investiții, și a precizat că existența unui dosar penal nu reprezintă un criteriu legal de excludere de la licitație. DIICOT Cluj și proprietar trimis în judecată Și sediul DIICOT Cluj este închiriat de la un proprietar cu probleme penale. Sorin Dănăilă și soția sa încasează lunar aproximativ 7.000 de euro. Dănăilă este trimis în judecată de procurorii anticorupție pentru luare de mită, fapte care ar fi fost comise în perioada în care conducea Filiala Teritorială de Îmbunătățiri Funciare Galați. În 2020, acesta a candidat pentru un mandat de parlamentar din partea Partidul Național Liberal. Legături politice și în cazul Craiovei O situație similară este semnalată și în Craiova. Sediul Parchetul de pe lângă Judecătoria Craiova este închiriat cu puțin peste 7.000 de euro lunar. Chiria este plătită către firma Reysol, deținută în mare parte de Pavel Badea, fost candidat al Partidului Național Liberal la Primăria Craiova în 2016, care a demisionat ulterior din conducerea filialei locale a partidului.

Instituțiile din Justiție, chirii de milioane de euro (sursa: cab1864.eu)
Bolojan condamnă dur violența contra femeilor (sursa: Facebook/Ilie Bolojan)
Eveniment

Bolojan critică indiferența sistemului în fața violenței domestice. Premierul cere sancțiuni dure

Premierul Ilie Bolojan a afirmat, cu ocazia Zilei Internaționale pentru Eliminarea Violenței împotriva Femeilor, că fiecare caz de femicid reprezintă o dramă socială și un avertisment că statul român trebuie să facă mai mult pentru protejarea fetelor și femeilor. Acesta a condamnat ferm abuzurile și a cerut instituțiilor statului să își schimbe urgent abordarea, subliniind importanța unor legi mai ferme pentru protecția victimelor și descurajarea agresorilor. Modificări legislative pentru protecția victimelor Bolojan a salutat modificările legislative aflate în dezbatere parlamentară, printre care prelungirea automată a ordinului de protecție provizoriu, imposibilitatea renunțării la cererea pentru ordinul de protecție și continuarea anchetei în cazurile de violență domestică chiar dacă plângerea este retrasă. Citește și: Un singur vot împotriva deciziei judecătorilor de la Curtea de Apel București de a respinge și noile propuneri privind pensiile magistraților Premierul a subliniat că aceste schimbări sunt pași concreți pentru protecția victimelor și sancționarea mai aspră a agresorilor. Intervenție rapidă și coordonată a instituțiilor statului Șeful Guvernului a accentuat necesitatea ca instituțiile statului să acționeze rapid, coerent și profesionist pentru siguranța persoanelor aflate în pericol. „Este esenţial ca, atunci când pun mâna pe telefon pentru a cere ajutor, fetele şi femeile să aibă încredere că primesc sprijin profesionist în cel mai scurt timp şi nu sunt plimbate de la o instituţie la alta, aşa cum, din păcate, s-a întâmplat.” Potrivit acestuia, oprirea agresorilor la timp înseamnă vieți salvate, iar empatia și cunoașterea realității sunt esențiale pentru scrierea și aplicarea unor legi eficiente. Creșterea încrederii victimelor în instituțiile statului Premierul a subliniat că femeile și fetele trebuie să aibă încredere că, atunci când cer ajutor, primesc sprijin prompt și profesionist. A evidențiat inițiativa legislativă prin care agresorii care încalcă un ordin de protecție vor fi prezentați imediat procurorului. Totodată, Bolojan a apreciat rolul societății civile în corectarea cadrului legal, subliniind colaborarea strânsă dintre autorități și societate pentru asigurarea unui climat de siguranță, respect și demnitate pentru femei.

Proteste ale funcționarilor în instituțiile statului (sursa: Facebook/Apele Romane Buzau-Ialomita)
Eveniment

Proteste în instituții din toată țara împotriva măsurilor de austeritate

Proteste ale funcționarilor în instituțiile statului. Pe fondul reducerilor salariale prevăzute de Ordonanța de Urgență nr. 36/2025, mai multe instituții publice din România au organizat proteste spontane. Proteste ale funcționarilor în instituțiile statului Sindicatele semnalează pericolele sociale și profesionale generate de aceste măsuri și cer Guvernului o abordare diferențiată, adaptată specificului fiecărei instituții. Citește și: EXCLUSIV Firma-paravan a scrisorilor electorale ale lui George Simion a depus documente false la o licitație publică Miercuri, 2 iulie 2025, inspectorii de concurență au declanșat un protest spontan împotriva tăierilor salariale. Sindicatul Pro Concurența solicită Guvernului ca măsurile de austeritate să țină cont de particularitățile activității acestora, comparabile cu cele ale organelor judiciare. „Deficitul bugetar nu a fost cauzat de salarizarea noastră, ci de alte tipuri de cheltuieli publice care nu sunt esențiale”, subliniază comunicatul sindicatului. Contribuție la bugetul statului, dar ignorați în politici În ultimii cinci ani, cei 230 de inspectori de concurență din România au aplicat amenzi de peste 300 milioane de euro. Deciziile Consiliului Concurenței sunt validate în peste 90% din cazuri de instanțele de judecată, iar impactul estimat al activității instituției în 2024 asupra consumatorilor este de aproximativ 1,3 miliarde de lei. Risc de colaps instituțional Salariile inspectorilor de concurență nu au mai fost indexate de peste 10 ani. Peste 25% din experți au părăsit instituția, mulți dintre ei fiind specialiști în activități tehnice esențiale, precum investigațiile forensice și inspecțiile inopinate. Protest la Apele Române Circa 100 de angajați ai Administrației Bazinale de Apă Buzău-Ialomița au ieșit miercuri în fața sediului din Buzău, protestând față de eliminarea sporurilor pentru condiții vătămătoare și indemnizației de complexitate. Mesajele afișate au fost elocvente: „Începeți cu voi austeritatea”, „Toxic”, „Radioactive”. „Manipulăm zilnic substanțe toxice, cancerigene, dar primim doar 600 de lei brut pentru condiții vătămătoare. Este echitabil?”, întreabă Oana Ristea, șef laborator calitatea apelor. Deficit de personal și riscuri pentru comunități Sindicaliștii atrag atenția că reducerile salariale vin într-un context de personal insuficient și volume de muncă în creștere. Lipsa personalului calificat riscă să compromită intervențiile în cazuri de urgență precum inundații sau accidente hidrotehnice. Vrancea: salarii diminuate cu 30% Și angajații Sistemului de Gospodărire a Apelor (SGA) Vrancea au protestat, joi, față de tăierea sporului pentru condiții vătămătoare. Aceștia au afișat fluturașii de salariu în geamurile instituției, pentru a arăta că „salariile nesimțite” sunt, de fapt, modeste. „Un muncitor cu experiență riscă să ajungă la 2.000 lei net. Asta înseamnă prăbușirea motivației și migrarea în privat”, a declarat pentru Agerpres juristul Adina Bratosin. Personal insuficient, presiune constantă Personalul rămas este supraîncărcat: un singur jurist, un responsabil pentru transport, doar doi-trei oameni pentru buget și achiziții. Activitatea operativă începe de la ora 5:00 dimineața și continuă fără pauze în weekend, iar fiecare concediu implică redistribuirea efortului pe restul echipei. Protest național Reprezentanții sindicatelor afiliate la BNS cer stoparea reducerilor de personal, menținerea sporurilor legale și un dialog real cu Ministerul Mediului. Ei avertizează că măsurile anunțate vor duce la un exod masiv al specialiștilor. Proteste și în finanțe publice: nemulțumirile se extind La Vrancea, angajații Administrației Județene a Finanțelor Publice au protestat pentru a treia zi consecutiv, iar numărul participanților aproape s-a dublat. Semnalul este clar: nemulțumirile privind măsurile de austeritate se generalizează în întregul sector bugetar.  

George Simion pune presiune pe instituții în ziua votului (sursa: Facebook/George Simion)
Politică

VIDEO Simion pune presiune pe instituții: M-au asigurat că va fi un transfer pașnic al puterii

George Simion pune presiune pe instituții în ziua votului din turul al doilea la prezidențiale. George Simion pune presiune pe instituții Într-o conferință de presă (VIDEO) din curtea Palatului Parlamentului, George Simion și-a clamat deja victoria încă înainte de ora 14.00. Citește și: Prezență șocant de mare în fiefurile urbane ale lui Nicușor Dan, precum Cluj Napoca sau Sectoarele 1 și 6 Contracandidatul lui Nicușor Dan a spus că, pe cifrele AUR, va câștiga aceste alegeri. Liderul AUR a susținut că institutele de sondare care vor oferi exit-poll-uri la 21.00 au "misiunea" să indice un scor egal, de 50%-50%, la finalul votului. George Simion a adăugat că oamenii săi vor face o numărătoare paralelă a voturilor și vor veni cu un rezultat în jurul orei 21.40.  

DeFapt.ro
Investigații jurnalistice, analize, știri la zi
Abonează-te
DeFapt.ro

Ultima oră

Ultima oră