luni 07 aprilie
Login Abonează-te
DeFapt.ro

Etichetă: inml

4 articole
Eveniment

Institutul Medico-Legal, suspectat că a vrut să mușamalizeze moartea unei paciente

Institutul Național Medico-Legal (INML), suspectat că a vrut să mușamalizeze moartea unei paciente, în abdomenul căreia medicii au uitat o compresă: poliția din Dâmbovția a efectuat, azi, percheziții la acest institut. Citește și: Sondaj distribuit de Nicușor Dan: Simion, locul I, Ponta, foarte ușor peste Nicușor Dan, iar Crin Antonescu, pe locul IV Institutul Medico-Legal, suspectat că a vrut să mușamalizeze moartea unei paciente „În această dimineaţă, 31 martie a.c., poliţiştii din cadrul Serviciului Investigaţii Criminale, sub coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgovişte, au pus în executare un mandat de percheziţie domiciliară la sediul unei instituţii medicale din Bucureşti. Totodată, vor fi puse în executare cinci mandate de aducere, persoanele vizate urmând să fie conduse la sediul poliţiei pentru audieri. Activităţile sunt desfăşurate în cadrul unui dosar penal întocmit pentru săvârşirea infracţiunilor de fals intelectual şi favorizare a făptuitorului”, a anunțat Inspectoratul de Poliţie Judeţean Dâmboviţa. Surse citate de news.ro susțin că ancheta îi vizează pe membrii Comisiei de avizare superioară şi control a INML Bucureşti. Aceștia ar încerca să acopere un caz din 5 decembrie 2022, când o femeie de 73 de ani din Dragomirești a fost operată de cancer.  Anchetatorii îl acuză pe medicul în vârstă de 70 de ani că a uitat o compresă în abdomenul pacientei, aceasta dezvoltând septicemie şi murind la începutul anului 2023.    În 15 mai 2024, în urma audierilor care au avut loc la sediul Poliţiei judeţene Dâmboviţa, medicul a fost reţinut şi apoi plasat, prin decizie a instanţei de judecată, în arest la domiciliu.

Institutul Medico-Legal, suspectat că a vrut să mușamalizeze moartea unei paciente Foto: Sursa Zilei
Dezastrul testărilor anti-drog Foto: News.ro
Eveniment

Dezastrul testărilor anti-drog

Dezastrul testărilor anti-drog: aparatura institutului medico-legal este veche de 17 ani, are “frecvent“ sincope și nu acoperă tot spectrul substanțelor de pe piață, a explicat, într-un interviu pentru news.ro, un medic de la Institutul Național Medico-Legal (INML). Citește și: Cel mai important proiect al lui Bolojan, drumul expres Oradea-Arad, a fost scos la licitație Medicul Gabriel Gorun a mai arătat că sunt sute de substanțe psihoactive care nu pot fi depistate. INML este subordonat ministerului Sănătății, condus de Alexandru Rafila (PSD). Dezastrul testărilor anti-drog Ce a arătat medicul Gorun despre situația dezastruoasă a aparaturii de testare anti-drog de la INML: “Ceea ce face Poliţia Română pe teren se cheamă depistare – identificare, adică face o selecţie, un screening orientativ cu nişte metode care au nişte surse de eroare multiple şi sensibilităţi şi specificităţi relativ departe de certitudine, adică undeva la 90, 85%, acuma şi în funcţie de substanţa căreia i se adresează testul. Aşadar toate aceste teste necesită confirmare“. “Aşadar, noi avem în institut, în sistemul medico-legal să spunem, avem aparate cu care facem confirmările prezenţei drogurilor pe care poliţia le-a suspicionat prin triajul pe care l-a făcut pe stradă, prin acele drug testere pe care ei le folosesc“. “Aşadar, la Bucureşti, în momentul de faţă, jonglăm cu o aparatură veche de 15-17 ani care este depăşită cam de 10 ori din punct de vedere al numărului de probe cu care este bombardat acest laborator“. “Evident că aceste aparate sunt uzate moral, sunt uzate fizic, tot timpul ele necesită service-uri, piesele sunt tot mai greu de procurat pentru astfel de aparate foarte vechi, sincopele de funcţionare a lor sunt destul de frecvente“. “Probleme pun aceste substanţe noi psihoactive cu o explozie după anii 2010 proporţională cu trecerea timpului, în momentul de faţă fiind cunoscută prezenţa a vreo 800 şi ceva de substanţe noi, dintre care vreo 200 şi ceva ar fi detectabile pentru că avem suficiente informaţii despre ele cât să le putem cuantifica în librăriile de date pe care aparatele le citesc. Ei, noi nu prea putem face chestia asta pentru că nu avem aparatura care ne trebuie“. “Aşadar, noi, pe lângă incapacitatea de a prelucra volumul de probe foarte mare, avem şi această limitare tehnologică care nu ne dă voie să fim foarte siguri că ceea ce detectăm este cu adevărat spectrul real de substanţe din acea probă sau este doar incomplet“. Medicul a mai arătat că există aparatură performantă la Cluj și Bistrița, achiziționată de administrațiile locale, dar ele au dreptul legal să acționeze în limitele acelor județe. Un laborator performant pentru testarea antidrog ar costa circa cinci milioane de euro, a arătat medicul.

Cel mai bine plătiți medici ai statului român Foto:
Eveniment

Cel mai bine plătiți medici ai statului român

Cine sunt cel mai bine plătiți medici ai statului român: potrivit legii, „salariile de bază ale personalului de specialitate din instituțiile de medicină legală sunt mai mari cu 100% față de salariile de bază prevăzute de lege la aceleași categorii de personal medical, la care se adaugă sporurile prevăzute de lege”. Citește și: Mister deplin în cazul deceselor de la spitalul Murgeni: medicii legiști, incapabili să afle ce a cauzat moartea. Șeful serviciului medico-legal, salariu imens, peste al președintelui României De această majorare beneficiază și personalul de la catedrele de medicină legală. În septembrie 2022, în urma verificării activităţii INML „Mina Minovici”, s-a constat existenţa unor întârzieri considerabile în soluţionarea lucrărilor medico-legale, după ce ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a trimis corpul de control. „În urma verificării echipei de control s-a constat că sectorul de radiologie medico-legală era nefuncțional, din cauza lipsei de personal. Ministerul Sănătății a cerut reluarea imediată a activității sectorului de radiologie şi dotarea acestuia cu echipamentele necesare desfăşurării activităţii specifice de medicină-legală”, afirma un comunicat al ministerului. Cel mai bine plătiți medici ai statului român Aceasta face ca, în anul fiscal 2022, directorul Institutului Național Medico-Legal (INML), George Curcă, să primească de la stat circa 410.000 lei, net: circa 260.000 lei ca șef al INML și încă 153.000 de lei ca profesor universitar. Averea lui Curcă este uriașă: are patru case și două apartemente, din care două case și două apartamente în București. El și soția sa dețin două mașini, una din ele fiind un Land Rover Discovery. Pe site-ul INML nu se găsește nici lista salariilor, nici componența conducerii instituției. Însă pe site-ul IML Timișoara sunt publicate salariile: un medic câștigă, brut, circa 38-39.000 de lei pe lună. Salariul de bază este de 20-21.000 de lei, la care se adaugă un spor de peste 11.000 de lei pentru „condiții deosebit de pericolase”, între 4.500 și 5.500 de lei din gărzi și 950 de lei sporul de doctorat. Citește și: Cătălin Cherecheș și-a pregătit plecarea din țară de ani de zile: a cărat sute de mii de euro cu sacoșa în Germania, împreună cu mama sa. Sume imense avea și într-un seif din Baia Mare Șeful serviciului medico-legal de la SJU Vaslui, Alexandru Bazatin, a câștigat în anul fiscal 2022 302.070 lei, adică foarte puțin peste 25.000 de lei pe lună. Medicul Bazatin și soția sa dețin un Mercedes, o vilă de 300 mp și un apartament, în Vaslui.

Jumătate din rezultatele testărilor pozitive cu Drugtest, infirmate Foto: Playtech
Eveniment

Jumătate rezultatele testărilor Drugtest, infirmate

În Olt, jumătate din rezultatele testărilor pozitive cu Drugtest au fost infirmate de analizele de la INML, a declarat marţi, într-o conferinţă de presă, şeful Serviciului Poliţie Rutieră Olt, Cristian Tiţa. Acesta a menţionat că s-a observat o creştere a numărului de şoferi ce conduc sub influenţa substanţelor psihoactive, în primele nouă luni ale anului fiind testaţi pozitiv cu Drugtest 32 de conducători auto. În august, Inspectoratul Județean de Poliție Alba arăta că, pe parcursul anului 2022, din 114 rezultate pozitive pentru droguri pentru șoferii testați din Alba, doar 37 au fost confirmate de testele de laborator. Restul fie au fost erori ale aparatului, fie substanța activă nu a putut fi detectată la laborator. În noiembrie 2022, un răspuns oficial formulat de Institutul Național de Medicină Legală „Mina Minovici”, la solicitarea Gândul, arăta că, cel puțin în București, unu din zece șoferi găsiți pozitivi după verificarea cu aparatul Drug Test nu a consumat, în realitate, substanțe interzise. Citește și: Potop de sinecuri la companii de stat pentru fosta „consilieră personală” a lui Bănicioiu, cu studii de „limbi străine” la o universitate privată. CV-ul conține cinci slujbe de „consilier personal” În Maramureș, conform IPJ, între 1 noiembrie 2022 și 31 ianuarie 2023 au fost testați 17 șoferi cu drugtest, iar la 8 dintre aceștia, rezultatul a fost eronat, adică aproape 50%. Jumătate din rezultatele testărilor pozitive cu Drugtest, infirmate „Într-adevăr, constatăm o creştere a numărului de persoane care conduc sub influenţa substanţelor psihoactive şi implicit a numărului de consumatori. În ceea ce priveşte cazurile pe care noi le-am depistat, pentru primele nouă luni ale anului, avem un număr relativ egal de rezultate pozitive şi de rezultate infirmate. Sunt oarecum 50% pozitive, 50% negative. Au fost 32 testări pozitive preliminarii (rezultate iniţiale indicate la testarea cu Drugtest - n.r.). Din cele 32 de testări preliminarii, ne-au fost comunicate rezultatele (în urma analizelor efectuate la INML - n.r.) la aproximativ jumătate, şapte au fost pozitive, restul au fost negative faţă de testul iniţial. Mai sunt celelalte, care urmează să ne ajungă”, a arătat Cristian Tiţa. Printre rezultatele testării iniţiale infirmate la INML se numără şi cel al unui tânăr poliţist care a fost implicat într-un accident rutier în municipiul Caracal, în urma căruia o femeie a fost rănită uşor. „Vă pot spune că pentru poliţistul implicat în accidentul de la Caracal, a fost un accident uşor totuşi, dar s-a mediatizat, a ieşit iniţial pozitiv (la testul cu Drugtest). În urma verificării şi analizelor la Institutul Naţional de Medicină Legală noi avem confirmarea că nu a consumat droguri", a spus Tiţa. El a subliniat că aparatele Drugtest folosite de poliţiştii rutieri din judeţ sunt certificate şi pot fi mai multe cauze pentru care rezultatele iniţiale pozitive sunt ulterior infirmate de analizele de laborator. Vinovatul, necunoscut „Nu putem spune cu exactitate dacă este doar vina aparatelor, nu putem spune dacă aparatele pe care noi le folosim au tendinţa sau pot determina un rezultat fals pozitiv din start. În momentul de faţă, probabil fiind atât de mulţi derivaţi şi atât de multe droguri sintetice care sunt consumate de către persoane, în speţă de conducătorii auto, există posibilitatea ca aparatul să detecteze ingerarea unei anumite substanţe sau prezenţa ei în salivă, ea să nu pătrundă în sânge sau în mostrele biologice pe care noi le recoltăm de la subiect şi atunci există posibilitatea ca rezultatul analizei toxicologice de la Institutul de Medicină Legală să vină negativ. Există posibilitatea să nu fie folosit reactivul pentru substanţa respectivă. Adică e un derivat, poate substanţa principală este un alt tip de drog, şi atunci dacă se foloseşte reactivul pentru ceea ce a determinat aparatul există posibilitatea să nu mai fie determinată exact prezenţa. Dar nu cred că este doar o problemă a aparatelor pe care noi le folosim, ele fiind certificate pentru conformitate. În perioada următoare o să intrăm în posesia mai multor aparate din cele despre care se consideră, şi cutuma o arată, au fost folosite în ţară şi rezultatele au fost în proporţie de aproape 100% confirmate şi de Medicina Legală. Atunci încercăm să eliminăm şi noi cât mai mult astfel de situaţii", a mai spus Cristian Tiţa. IPJ Olt urmează să primească cinci aparate noi pentru testarea şoferilor pentru consumul de droguri, printr-o achiziţie a unei firme de pe platforma industrială.

DeFapt.ro
Investigații jurnalistice, analize, știri la zi
Abonează-te
Ultima oră