sâmbătă 22 februarie
Login Abonează-te
DeFapt.ro

Etichetă: ingrijiri paliative

3 articole
Eveniment

Statul i-a abandonat pe bolnavii cu boli terminale

Statul român i-a abandonat pe bolnavii cu boli terminale: doar furnizorii privați ofereau îngrijiri la domiciliu, potrivit unui studiu din 2019 al ministerului Sănătății. În iunie 2024, ministrul Sănătății, Alexandru Rafila s-a lăudat cu un program pilot prin care opt spitale din țară pot să asigure persoanelor în vârstă servicii de îngrijire la domiciliu. Citește și: Firea, umilință maximă în fața lui Ciolacu, deși vrea să o epureze: avalanșă de postări în care susține candidatura liderului la președinție Însă, azi, Digi 24 arăta că „de anul trecut ar fi trebuit să avem 8 centre pilot de paliație, însă aproape niciunul nu funcționează, sau nu este la capacitate maximă”. Problema îngrijirilor paliative a reapărut pe fondul presupuselor crime de la spitalul Pantelimon, unde bolnavii în fază terminală ocupau paturile de la ATI, iar medicii ar fi decis să le întrerupă tratamentul pentru a face lor celor care aștptau la UPU și aveau mai multe șanse să supraviețuiască. Statul i-a abandonat pe bolnavii cu boli terminale Studiul, finalizat în 2021, dar care a gestionat informații din 2019 - probabil singurul studiu făcut de ministerul Sănătății - arată că: „În privinta serviciilor de îngrijiri paliative la domiciliu, acestea sunt în totalitate acordate de furnizori privați, organizații neguvernamentale caritabile (5 furnizori) sau societăți comerciale (4 furnizori). În anul 2019 au fost asistați 1714 pacienți în 6 județe (inclusiv municipiul București), 36 de județe neavând servicii de îngrijiri paliative la domiciliu”. În ceea ce privește îngrijirile paliative oferite în unități specializate, statul deținea doar 50% din aceste unități. În 11 județe nu existau astfel de forme de asistență. „Între cele 87 de servicii de internare în unități specializate de îngijiri paliative (secții/compartimente sau unități independente), 44 (50,58%) sunt în spitale publice, 12 (13,79%) în sistem privat-nonprofit și 31 (35,63%) în unități private-profit. Din perspectiva numărului de furnizori care asigură acces gratuit la servicii, aceștia reprezintă 64,37% (unități publice și private-nonprofit) din totalul furnizorilor, celelalte unități (35.63%) având servicii cu plată sau co-plată. Cu toate acestea, din analiza numărului de paturi de paliație ale furnizorilor publici și privați, numărul celor în regim privat-profit este mai mare decit cel al paturilor cu servicii de internare gratuită (public și non-profit), în favoarea paturilor din unitățile private-profit, adică 1081 paturi privat-profit (54,46%), față de 904 paturi (45,54%) cu servicii gratuite, dintre care 644 paturi în sistem public și 260 paturi în servicii private caritabile (fără plată). La nivel național sunt 31 de județe care au furnizori de îngrijiri paliative cu unul sau mai multe servicii și 11 județe fără niciun fel de furnizor specializat de îngrijiri paliative”, arată documentul intitulat „Analiza situației furnizorilor de servicii de îngrijiri paliative”. Rafila a descoperit problema după drama de la spitalul Pantelimon În iunie, după izbucnirea scandalului de la spitalul Pantelimon, ministrul Rafila se lăuda: „Acest proiect finanţat cu fonduri europene a oferit posibilitatea să realizăm cadrul organizatoric şi să nu ne mai gândim numai la paturi pentru îngrijirile paliative, acolo situaţia s-a ameliorat semnificativ în ultimul an, am ajuns să avem 3.300 de paturi pentru îngrijiri paliative la nivel naţional, dintre care 3.000 sunt în contract cu casele de asigurări de sănătate atât în sectorul public, cât şi în sectorul privat”. Însă Digi 24 susține, azi, că doar 18% din cei circa 200.000 de bolnavi cu boli terminale au acces la îngrijiri paliative.

Statul i-a abandonat pe bolnavii cu boli terminale Foto: Facebook
Mircea Marian
Opinii

De ce Rafila este direct vinovat

Desigur, nu există nici o scuză pentru situația de la spitalul Sf. Pantelimon. Dar s-a ajuns acolo din vina directă a ministrului Rafila. Și nu e vorba doar de Sf: Pantelimon: de la declanșarea acestei crize, am citit nenumărate opinii ale unor medici care justificau oprirea medicamentației pentru bolnavii fără șanse, pentru a face loc celor care puteau fi salvați. Putem bănui că au mai fost situații precum cea de la Pantelimon, dar cu mai puține victime și...nimeni nu a vorbit. Citește și: Eternul bugetar Rafila deține în conturile bancare, investiții și sub formă de împrumuturi peste șapte milioane de lei Medicii nu ar trebui să ia astfel de decizii. Există soluții, iar ministrul Rafila ar fi trebuit să știe asta. Eu știu fiindcă m-am confruntat direct cu această problemă. În primăvara acestui an, soacra mea a fost dusă cu salvarea la Elias, unde a fost diagnosticată cu un cancer într-o formă finală. Medicii de acolo, impecabili. Și, ca să fie clar, nu știau că e soacra mea. Însă noi, înțelegând că nu mai era nimic de făcut, am vrut să o mutăm la un spital de îngrijiri paliative. Și aici începe coșmarul. În ditamai Bucureștiul, există un singur spital de stat de îngrijiri paliative. Cum să internezi pe cineva acolo, este un mister: pe site nu aveau informații clare (la ora la care scriu, pagina de internări este virusată). Ne-am dus direct acolo, de bună credință (aveam resurse pentru o clinică privată, dar nu ne așteptam să intrăm într-un așa coșmar) și ne-au cerut niște documente. Cei de la Elias au spus că ei nu au cum să elibereze ce cer cei de acolo și ne-au dat…alte documente medicale care atestau situația soacrei mele. La spitalul de îngrijiri paliative ne-au refuzat actele trimise de Elias. Deci, noi fugeam din Berceni la Domenii și înapoi, cerșind acte medicale și înțelegere, când și așa eram la pământ cu nervii. Norocul a fost că, repet, cei de la Elias - și nu un medic de acolo, ci toți - au fost hiper-amabili și…s-a sfârșit relativ repede. În noiembrie 2023, Pro TV estima că sunt aproape 200.000 de persoane care aveau nevoie de îngrijiri paliative. Însă, potrivit ministrului Rafila, sunt doar 3.300 de paturi pentru îngrijiri paliative la nivel naţional, dintre care 3.000 sunt în contract cu casele de asigurări de sănătate, atât în sectorul public, cât şi în sectorul privat Ce ar fi trebuit să facă ministrul Rafila: să se asigure că există protocoale de transfer a bolnavilor spre spitale îngrijiri paliative - așa nu mai eram în situația ca medicii să „curețe” secția ATI ca să facă loc celor de la UPU cu șanse mai mari de a trăi și nici familia mea să plângă și să se roage de medicii de la Sf. Luca să o primească pe soacra mea. să asigure un program/proiect prin care să se știe clar, printr-o simplă căutare pe un computer, unde sunt disponibile paturi de îngrijiri paliative (la stat sau la privat) și să crească numărul acestora. Putea să propună facilități fiscale companiilor private/ONG-urilor care oferă astfel de îngrijiri să susțină familiile care vor să îngrijească acasă rudele aflate într-o fază finală (noi am fi dorit asta, dar cum să administrăm morfină?). Abia după drama de la Sf. Pantelimon, în iunie 2024, Rafila a vorbit despre „opt spitale pilot din ţară pot să asigure persoanelor în vârstă servicii de îngrijire la domiciliu”. Nu am reușit să identific aceste opt spitale. Dacă eu nu le pot identifica rapid, cum le pot găsi oamenii obișnuiți, când au nevoie de aceste servicii? Rafila și consilierul său care făcea apologia eutanasierii știu mult mai bine decât mine despre aceste probleme. Știu că nu trebuie să decidă medicul cine trăiește sau nu, și că, în lumea civilizată, există aceste spitale de îngrijiri paliative. Dar nu au făcut nimic.

Cum construiește statul român spitale noi: la Botoșani, o construcție nouă, aproape finalizată de acum doi ani, nu poate fi recepționată datorită erorilor majore Foto: Info Botosani
Eveniment

Cum construiește statul român spitale noi

Cum construiește statul român spitale noi: la Botoșani, o construcție nouă, finalizată de doi ani, nu poate fi recepționată urmare a erorilor majore. Este vorba de Spitalul de Boli Cronice şi Îngrijiri Paliative din Botoşani, unde CNI - companie de stat - nu semnează recepția, datorită problemelor descoperite. Valoarea investiţiei este de 15,6 milioane de lei, iar banii au venit de la Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, prin Compania Naţională de Investiţii. Spitalul ar urma să fie subordonat Consiliului Local Botoșani. Lucrările au început în noiembrie 2016. Cum construiește statul român spitale noi Iată lista reparațiilor necesare la spital, potrivit Monitorului de Botoșani: Geamurile simple pe care le are spitalul la casa scării ar trebui înlocuite cu geamuri armate. Este necesară montarea de dispozitive automate pentru închiderea ușilor Verificarea instalațiilor de stingere a incendiilor cu hidranți și instalația de detectare – semnalizare incendiu, verificarea instalațiilor de gaze medicale și punerea în funcțiune, de către o persoană autorizată, efectuarea de probe ale instalațiilor și punerea în funcțiune a acestora. Reparațiile ar costa doar 320.000 de lei. Primarul: constructorul este în faliment Cosmin Andrei, primarul orașului Botoșani a explicat, pentru Kanal D: „Constructorul este în faliment în acest moment, iar în urma discuțiilor cu lichidatorul judiciar s-a ajuns la concluzia că trebuie reluate licitații pentru rezolvarea problemelor. La prima licitație s-a prezentat un singur ofertant care a oferit o sumă mai mare decât cea disponibilă pentru remedierea neconformităților și în acest moment se desfășoară cea de-a doua licitație pentru a rezolva problemele de acolo. După ce vor fi finalizate lucrările, așa cum au fost detaliate în documentațiile tehnice, acest spital va trece în administrarea Consiliului Local și a Spitalulul de Recuperare, urmând ca noi să facem toate diligențele cu personalul și dotările suplimentare pentru a fi funcțional. Pe scurt, spitalul este încă în construcție la CNI pentru rezolvarea neconformităților”. Citește și: EXCLUSIV Vicepreședintele ANDIS, recomandat de Bușoi, a făcut pușcărie. ANDIS este agenția care ar trebui să cheltuie trei miliarde de euro de la UE pentru spitale regionale În plus, presa locală scrie că în județ va fi imposibil de găsit personal specializat în îngrijiri paliative. „La ora actuală nu există aproape niciun medic sau asistent în judeţ care să aibă cursuri de îngrijiri paliative. Nu orice medic sau asistent poate activa într-un astfel de spital, pentru că şi pacienții care ajung acolo au un anumit statut şi necesită cu totul alte servicii medicale”, a spus un medic din cadrul Spitalului Județean, citat de Monitorul de Botoșani.

DeFapt.ro
Investigații jurnalistice, analize, știri la zi
Abonează-te
DeFapt.ro

Ultima oră

Ultima oră