Grindeanu nu exclude alegerile anticipate, dar spune că sunt greu de pus în practică
Președintele PSD Sorin Grindeanu a declarat duminică, la Brăila, că varianta alegerilor anticipate există în mod constant în contextul unor schimbări de guvern, însă șansele ca acest scenariu să devină realitate sunt reduse din cauza cadrului constituțional. Alegerile anticipate, scenariu improbabil, susține Grindeanu Sorin Grindeanu s-a aflat duminică la Brăila, unde a participat la cea de-a treia întâlnire regională a Partidului Social Democrat, dedicată regiunii Sud-Est. Citește și: ANALIZĂ Ce speră Grindeanu că se va întâmpla după ce îl lasă pe Bolojan fără funcția de premier Discuțiile au vizat continuarea participării PSD la guvernare și identificarea unor soluții pentru problemele economice actuale. Grindeanu a susținut că alegerile anticipate rămân un scenariu posibil, dar greu de realizat în România. "Tot timpul e acest scenariu în momentul în care ai schimbări de guvern. E mai greu realizabil în România, datorită sau din cauza, nici nu ştiu care e formula corectă, prevederilor constituţionale, mai greu se aplică sau ajungi la alegeri anticipate. Dar, evident, tot timpul e acolo un scenariu care poate să ajungă, sigur, cu şanse foarte mici de a se întâmpla, dar este şi acest scenariu", a afirmat Grindeanu. PSD exclude continuarea actualei formule de guvernare Liderul social-democrat a precizat că, în cadrul întâlnirii regionale desfășurate la Brăila, participanții au exclus în mod clar menținerea actualei coaliții guvernamentale. "Ceea ce s-a exclus în cadrul întâlnirii de astăzi, de la fiecare vorbitor în parte, este să rămânem în aceeaşi formulă la guvernare", a spus acesta. Economia, principala preocupare Potrivit lui Sorin Grindeanu, discuțiile din cadrul reuniunii nu s-au concentrat exclusiv pe calcule politice, ci mai ales pe situația economică actuală, pe care a descris-o drept îngrijorătoare. "Cel mai important la dezbaterea de astăzi a fost faptul că lumea e extrem de preocupată de blocajele care există în acest moment în România, de faptul că economia merge în jos, de faptul că, de exemplu, în ultimele 10 luni s-au pierdut 55.000 de locuri de muncă în sectorul privat din România, că producţia industrială, de exemplu, a scăzut cu 16% de la o lună la alta, că inflaţia e la 10%, deci din start trăieşti cu 10% mai prost decât înainte. Ăsta a fost principalul subiect de discuţie astăzi şi căutarea de politici publice prin care noi să găsim soluţii şi viaţa românilor să fie mai bună", a spus el.