luni 20 aprilie
Login Contact
DeFapt.ro

Etichetă: hrana

7 articole
Internațional

Criză în armata SUA: soldați americani din Orientul Mijlociu acuză lipsa alimentelor

Relatările recente ale unor soldați americani din Orientul Mijlociu, despre lipsa hranei și blocarea coletelor au readus în atenția publică o vulnerabilitate rar discutată a armatei SUA: logistica în condiții de conflict prelungit. Spre deosebire de războaiele din Irak sau Afganistan, unde întârzierile erau frecvente, dar sistemul rămânea funcțional, situația actuală sugerează disfuncții mai profunde, care, chiar dacă punctuale, ridică semne de întrebare asupra capacității de adaptare într-un teatru de operațiuni tot mai instabil. Soldații americani acuză lipsa hranei Mai mulți soldați americani desfășurați în Orientul Mijlociu acuză condiții precare de trai, după ce au publicat imagini cu porții de mâncare insuficiente. Citește și: PSD minte când spune că „tendința generală” în UE este naționalizarea: exemplele Greciei și Italiei În timp ce autoritățile de la Washington neagă problemele, familiile militarilor susțin că trupele se confruntă nu doar cu lipsa alimentelor, ci și cu blocaje majore în livrarea corespondenței. Imagini cu mese insuficiente, distribuite de militari Scandalul a izbucnit după ce mai mulți militari americani au început să distribuie fotografii cu mesele primite în timpul misiunilor din Orientul Mijlociu. Una dintre imagini, trimisă de o militară aflată la bordul portelicopterului USS Tripoli, arată o tavă aproape goală: o porție redusă de carne și o simplă tortilla. În același mesaj, soldatul îi transmite familiei că nici aparatul de cafea nu mai funcționează, semn al unor condiții de trai tot mai dificile la bordul navei. Militarii își raționalizează hrana Potrivit relatărilor publicate de presa americană, cei aproximativ 3.500 de pușcași marini aflați pe USS Tripoli ar fi început să își împartă și să își limiteze porțiile de hrană. Motivul: durata prelungită a operațiunilor și dificultățile de aprovizionare. Produsele proaspete ar fi dispărut complet din meniul zilnic, iar militarii încearcă să gestioneze resursele rămase cât mai echitabil. În mesajele trimise sporadic către familii, atunci când au acces la internet, unii dintre soldați vorbesc despre scăderea drastică a moralului. „Moralul va atinge un nivel istoric de scăzut”, scria un marinar într-un mesaj către mama sa. Reacția oficială: „Avem suficiente provizii” Autoritățile americane au respins rapid acuzațiile. Secretarul Apărării, Pete Hegseth, a declarat public că informațiile sunt false și că navele militare dispun de suficiente resurse. „Echipa mea a confirmat că Lincoln și Tripoli au la bord provizii pentru mai mult de treizeci de zile. Marinarii noștri merită ce e mai bun și asta primesc”, a transmis oficialul. Cu toate acestea, reacția nu a reușit să liniștească familiile militarilor. Coletelor trimise de familii nu le este permisă livrarea În ultimele săptămâni, rudele soldaților s-au mobilizat și au trimis colete cu produse de strictă necesitate: articole de igienă, suplimente, haine și alimente. Însă niciunul dintre aceste pachete nu a ajuns la destinație. Motivul invocat: blocaje logistice majore Potrivit armatei americane, 27 de coduri poștale militare au fost suspendate, iar mii de colete sunt blocate în depozite între Tokyo și Marea Mediterană, din cauza închiderii spațiului aerian și a dificultăților generate de conflict. Oficialii militari susțin că pachetele aflate deja în tranzit sunt depozitate în condiții de siguranță și vor fi livrate ulterior, după reluarea transporturilor. Reluarea serviciilor depinde însă de redeschiderea spațiului aerian și de evaluarea situației logistice din regiune. Nemulțumirea familiilor: „Nu ar trebui să se întâmple asta” Pentru familiile militarilor, situația actuală ridică semne serioase de întrebare. „Aveam cea mai puternică armată din lume. Nu ar trebui să ducem lipsă de hrană și nici să fim incapabili să primim corespondență pe o navă”, a declarat tatăl unui militar. „Ceea ce ne diferenția de adversarii noștri era faptul că ne hrăneam soldații”, a adăugat acesta. Întârzieri frecvente în război, dar blocaje rare Întârzierile în livrarea corespondenței către militari nu sunt neobișnuite în timp de război, fiind considerate aproape inevitabile în condițiile unor lanțuri logistice supuse presiunii operațiunilor militare. În timpul invaziei Irakului din 2003, sistemul poștal militar american a fost puternic solicitat, transportând peste 65 de milioane de kilograme de scrisori și colete către trupele desfășurate în regiune. Datele oficiale ale Departamentului Apărării arătau că livrarea corespondenței dura, în medie, între 11 și 14 zile, încadrându-se în standardul de război de 12–18 zile. Cu toate acestea, chiar și aceste cifre optimiste nu reflectau întotdeauna realitatea din teren. Militarii se plângeau frecvent că nu primeau nimic timp de săptămâni întregi, în ciuda volumului uriaș de corespondență procesat zilnic. Problemele erau generate de mai mulți factori: lipsa infrastructurii logistice la începutul conflictului, prioritizarea transportului de echipamente militare esențiale (muniție, apă, combustibil) și dificultățile de distribuție în zonele de operațiuni active. În unele cazuri, chiar și avalanșa de colete trimise de civili – inclusiv pachete adresate „oricărui soldat” – a contribuit la blocarea sistemului și la întârzierea livrărilor către destinatarii reali. Cu toate acestea, chiar și în aceste condiții dificile, fluxul poștal nu a fost oprit complet. Dimpotrivă, autoritățile americane au încercat constant să mențină funcțional sistemul, considerat esențial pentru moralul trupelor. Situație similară și în alte teatre de operațiuni În Afganistan, de exemplu, volumele de corespondență au atins niveluri record, depășind 50 de milioane de kilograme anual. În schimb, suspendarea completă a livrărilor este rară și apare, de regulă, doar în situații excepționale, când condițiile de securitate sau infrastructura logistică sunt grav afectate. Un exemplu este retragerea americană din Afganistan din 2021, când colapsul rutelor logistice și deteriorarea situației de securitate au dus la întreruperi temporare ale serviciilor poștale militare.

Soldați americani acuză lipsa alimentelor (sursa: Facebook/U.S. Central Command)
42 de milioane de americani, fără subvenție pentru hrană (sursa: Facebook/The White House)
Internațional

Foametea din SUA: 42 de milioane de americani, privați de subvenția pentru hrană

Criza bugetară din Statele Unite a generat cel mai lung blocaj guvernamental din istoria țării, depășind recordul precedent de 35 de zile, stabilit tot în timpul administrației Donald Trump. 42 de milioane de americani, fără subvenție pentru hrană Efectele financiare, economice și sociale sunt în creștere, în condițiile în care, din octombrie, peste 40 de milioane de americani se confruntă cu insecuritate alimentară, avertizează Radu Puiu, analist financiar al XTB România. Citește și: Disputa Uscatu-Gheorghiu, fondatoarele ONG-ului „Dăruiește Viața”, ia amploare Cea mai recentă consecință a blocajului este criza finanțării programului SNAP (Supplemental Nutrition Assistance Program), principalul mecanism de sprijin alimentar pentru americanii cu venituri reduse. „Programul acoperă 42 de milioane de persoane, adică aproximativ 12% din populația SUA”, explică analistul. Acest sistem guvernamental, considerat una dintre cele mai eficiente scheme de asistență socială din lume, a funcționat temporar din rezerve financiare, însă acestea s-au epuizat. Un program vital pentru economie și societate Programul SNAP are un buget anual de aproximativ 100 de miliarde de dolari, iar impactul său economic este semnificativ: - fiecare dolar investit generează între 1,5 și 1,8 dolari în activitate economică, - fiecare miliard de dolari susține aproximativ 13.500 de locuri de muncă. Suspendarea sa nu doar că afectează beneficiarii direcți, ci riscă să declanșeze o reacție în lanț în întreaga economie americană, avertizează Radu Puiu. Walmart și Kroger, primele victime economice Printre companiile afectate de blocaj se numără Walmart și Kroger, mari retaileri care înregistrează scăderi masive ale veniturilor. „Plățile SNAP reprezintă câteva procente din totalul cheltuielilor alimentare din SUA. Numai pentru Walmart, aceasta înseamnă o scădere a veniturilor de peste 1,5 miliarde de dolari pe lună”, precizează analistul. Consecințele directe includ reducerea locurilor de muncă, scăderea vânzărilor și o posibilă spirală recesionară în comunitățile vulnerabile. Mai mult, „odată cu discuțiile privind suspendarea plăților SNAP, Walmart a pierdut peste 7% din valoare bursieră (circa 57 de miliarde de dolari), iar Kroger a înregistrat o pierdere similară”, arată Radu Puiu. Statele sărace, cele mai expuse la efecte Blocajul bugetar afectează disproporționat statele sărace, unde dependența de programele federale de sprijin este ridicată. „Acestea sunt, în majoritate, state republicane, ceea ce creează un paradox: regiunile care votează pentru reducerea cheltuielilor sociale sunt cele care depind cel mai mult de ele”, explică analistul XTB România. Statele mai bogate, predominant democrate, dispun de rezerve și inițiative locale care pot amortiza efectele blocajului, spre deosebire de regiunile rurale din sud și centru. Blocaj politic cu rădăcini ideologice Potrivit analizei, prelungirea blocajului reflectă o problemă structurală a sistemului politic american. „Partidul Republican, care controlează cele mai importante funcții, pledează pentru reducerea formelor de asistență socială. Fiecare zi în care beneficiile nu sunt plătite este privită de unii membri ca un succes politic”, subliniază Radu Puiu. Această poziție accentuează diviziunile dintre statele bogate și cele sărace, transformând blocajul bugetar într-un conflict ideologic cu efecte tot mai grave asupra populației și economiei. Despre XTB XTB este o companie fintech globală fondată în Polonia în 2004. În prezent, deservește peste 1,2 milioane de clienți din întreaga lume, oferind acces la peste 6.700 de instrumente financiare, inclusiv acțiuni, ETF-uri, CFD-uri, mărfuri, indici și criptomonede. Din 2016, acțiunile companiei sunt listate la Bursa din Varșovia.

Asociația Sache și RetuRO hrănesc pisicile comunitare (sursa: RetuRO)
Eveniment

10 noi automate pentru hrănirea pisicilor fără stăpân în București, prin Asociația Sache și RetuRO

Rețeaua de automate care eliberează hrană pentru pisicile fără stăpân din București se extinde prin instalarea a 10 noi unități, cu ajutorul RetuRO. Un PET reciclat, o porție de hrană Proiectul lansat la începutul acestui an de către Asociația Sache, în parteneriat cu Autoritatea pentru Supravegherea și Protecția Animalelor (ASPA), ajunge astfel la un total de 15 aparate inteligente disponibile în Capitală. Dispozitivele se bazează pe un mecanism simplu, dar cu impact – pentru fiecare PET reciclat, aparatul eliberează automat o porție de hrană uscată sau apă pentru pisicile comunitare. Astfel, proiectul propune o soluție sustenabilă și empatică pentru pisicile fără adăpost din oraș, încurajând în același timp un comportament prietenos cu mediul înconjurător în rândul bucureștenilor.  Proiectul Asociației Sache beneficiază, în această etapă, de sprijinul RetuRO, compania care administrează Sistemul de Garanție-Returnare (SGR) în România, în spiritul valorilor comune legate de sustenabilitate, protejarea mediului și responsabilitate socială. Colaborarea vine să arate în mod concret cum un gest mic precum returnarea unui ambalaj poate genera un impact direct în comunitate. Fiecare ambalaj introdus în aparat eliberează automat aproximativ 45 de grame de hrană uscată pentru pisici, suficientă pentru o masă completă. Aproape 25.000 de pisici comunitare în București Într-un oraș în care se estimează că trăiesc între 15.000 și 25.000 de pisici comunitare, această rețea devine un mecanism de sprijin, bazat pe un gest simplu: reciclarea.  Astfel, prin instalarea celor 10 noi aparate, proiectul va permite hrănirea a peste 2.200 de pisici fără stăpân, echivalentul a peste 1.800 de kilograme de hrană eliberată până la finalul acestui an.   Extinderea rețelei de automate reprezintă un pas necesar pentru sprijinirea pisicilor fără adăpost, care nu beneficiază de o protecție legală, așa cum se întâmplă în cazul câinilor comunitari. În acest context, inițiativele care aduc împreună grija și implicarea devin un sprijin real pentru animalele vulnerabile. Un model pentru alte orașe „Acest proiect s-a născut din dorința de a transforma un gest simplu – reciclarea – într-un act de grijă pentru o viață care nu poate cere ajutor. Pentru noi, oamenii, e doar un ambalaj. Pentru o pisică, însă, poate însemna o masă completă sau o porție de apă. Ne bucurăm să ducem acest proiect la următorul nivel împreună cu RetuRO, un partener care crede la fel de mult ca noi în valori precum grija față de mediu, responsabilitate socială și dorința de a construi soluții accesibile pentru un viitor mai bun. Sperăm că această inițiativă va inspira și alte orașe să adopte soluții similare”, a declarat Laura Fincu, fondatoarea Asociației Sache.  Unde sunt amplasate dispozitivele Noile dispozitive inteligente sunt amplasate în mai multe puncte-cheie din București, printre care parcuri, muzee și în apropierea instituțiilor, unde există comunități în creștere de pisici fără stăpân: Muzeul Național al Satului “Dimitrie Gusti” (2 dispozitive), Parcul Circului (2 dispozitive), Parcul Tineretului (2 dispozitive), Parcul Floreasca (1 dispozitiv), Parcul Bazilescu (1 dispozitiv), Parcul Herăstrău (1 dispozitiv), Grădina Cișmigiu (1 dispozitiv). Această extindere marchează o etapă importantă în dezvoltarea inițiativei care a început în luna ianuarie a acestui an cu instalarea primelor 5 automate în parcurile Tineretului, Floreasca și Circului. Conform datelor înregistrate de reprezentanții Asociației Sache, impactul proiectului în primele 5 luni de la lansare a depășit așteptările: zeci de mii de PET-uri au fost returnate, aproximativ 900 de kilograme de hrană pentru pisici au fost eliberate și peste 1.000 de animale s-au bucurat de o porție de hrană. Automatele ecologice funcționează pe bază de energie solară și oferă o soluție durabilă, care susține atât hrănirea pisicilor comunitare, cât și utilizarea surselor regenerabile în mediul urban.  Cum s-a născut Asociația Sache Asociația Sache și Sache Vet Clinic se numără printre cele mai importante ecosisteme de protecție a animalelor, prin rezultatele depuse în elaborarea politicii de sterilizare gratuită, atragere fonduri pentru campanii și tratare și reabilitare animale domestice. În prezent, echipa este formată din 12 persoane: medici și asistenți veterinari, manageri de proiect, fundraiseri și oameni de comunicare. În tot acest timp, inspirația lor a fost Sache, un câine a cărui poveste este universală, cu un destin similar milioanelor de animale abandonate și rănite de pe stradă. Din fericire, acesta a putut fi salvat la timp cu ajutorul Laurei și a altor studenți din București. Acum are 17 ani, trăiește liniștit alături de ei și supervizează construcția spitalului. Un mesaj cu textul VITAL la 8835 înseamnă o donație de 5 EURO lunar către acest loc în care orice patruped își va putea găsi salvarea. Pentru mai multe detalii, vizitează sache.info și pagina de Facebook a proiectului. Ce face RetuRO RetuRO Sistem Garanție Returnare S.A. este o companie ce funcționează pe principiul not for profit – ceea ce înseamnă că eventualul profit realizat de companie în urma colectării de ambalaje de băuturi va fi reinvestit, exclusiv, în dezvoltarea SGR. Compania a fost creată de un consorțiu de trei acționari privați: Asociația Berarii României pentru Mediu (30%), Asociația Producătorilor de Băuturi Răcoritoare pentru Sustenabilitate (30%) și Asociația Retailerilor pentru Mediu (20%) și un acționar public, statul român, prin autoritatea centrală de mediu, Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor (20%). RetuRO, administratorul SGR, funcționează cu finanțare exclusiv privată și are rolul de a asigura transparența asupra cantităților de ambalaje pentru băuturi puse pe piață și returnate de consumatori, contribuind la dezvoltarea durabilă a României, prin gestionarea responsabilă a deșeurilor de ambalaje, în vederea atingerii țintelor de reciclare impuse României de către Uniunea Europeană.

Animale de companie transformate în hrană (sursa: Pexels/Francesco Ungaro)
Eveniment

Grădină zoo din Danemarca cere donații neobișnuite: animale de companie, pentru hrăna prădătorilor

Animale de companie transformate în hrană. După scandalul legat de uciderea a 12 babuini la grădina zoologică din Nürnberg, un zoo din Danemarca atrage atenția cu o inițiativă neobișnuită: le cere oamenilor să doneze animale de companie, vii sau moarte, pentru a fi hrăniți prădătorii. Proteste după uciderea babuinilor la Nürnberg Controversele generate de decizia grădinii zoologice din Nürnberg de a eutanasia 12 babuini au declanșat proteste organizate de activiștii Animal Rebellion, care vor să amplaseze un campament de protest lângă intrarea în zoo, autorizat până luni. Citește și: Vasta colecție de diplome a secretarului general adjunct de la Justiție: doctorand SRI, teolog pregătit pentru „Misiune și Pastorație” Grupul cere oprirea uciderii altor maimuțe; suspendarea programelor de reproducere; încetarea expunerii animalelor în captivitate. Animale de companie transformate în hrană În paralel, grădina zoologică din Aalborg (Danemarca) a lansat un apel public neconvențional: donați-vă animalele de companie, pentru a fi oferite ca hrană naturală prădătorilor din zoo. Apelul, transmis pe Facebook, precizează că: „Dacă aveți un animal sănătos pe care, din diverse motive, nu îl mai puteți păstra, îl puteți dona.” Animalele sunt considerate o componentă esențială în dieta râsului european, care are nevoie de pradă integrală, similară cu ceea ce ar consuma în sălbăticie. Hrănirea naturală, motiv de integritate profesională Reprezentanții zoo susțin că astfel imită lanțul trofic natural în beneficiul animalelor carnivore. Animalele donate vor fi eutanasiate fără durere de personal calificat. În plus, susțin aceștia, se evită risipa și se susține comportamentul natural al prădătorilor. Apelul a generat însă reacții împărțite: unii au apreciat transparența și etica naturalistă, alții au calificat ideea drept „perversă”. Deja 137 de iepuri donați în 2025 Potrivit conducerii grădinii zoologice din Aalborg, în 2025 au fost deja donate 137 de iepuri, mulți dintre ei fiind pui din gospodării în care reproducerea a scăpat de sub control. Zoologa Thea Loumand Faddersbøll a explicat: „Mulți aduc pui de iepure pentru că au prea mulți – sunt extrem de prolifici.” Directorul Henrik Vester Skov Johansen a adăugat că: „Unii oameni pur și simplu își pierd interesul pentru animalele lor, iar noi le oferim o soluție.” Practica sacrificării animalelor în grădinile zoologice Uciderile de animale în grădinile zoologice europene nu sunt o noutate, fiind considerate o practică „acceptată” de unele instituții. În 2014, grădina zoo din Copenhaga a sacrificat girafa Marius, gest care a provocat indignare internațională. În 2023, zoo Leipzig a ucis un armăsar zebră. Zoo Nürnberg a recunoscut că a hrănit prădători cu specii pe cale de dispariție, precum măgari sălbatici somalezi și cerbi Prințul Alfred.

Trei sferturi din bugetul spitalului Pantelimon, pe salarii Foto: Inquam/George Calin
Eveniment

Trei sferturi din bugetul spitalului Pantelimon, pe salarii

Trei sferturi din bugetul spitalului Pantelimon se duce pe salarii, pentru medicamentele bolnavilor rămân 4% din cheltuieli, arată bugetul acestui spital, publicat pe site. Citește și: VIDEO Penibila ministră a Muncii explică de ce nu e gata legea salarizării: „Astăzi suntem înainte de Ziua Recoltei pentru pensionari” În România, sunt spitale de stat unde 90-99% din buget este alocat salariilor. „Am anunțat personalul că nu mai avem bani, pentru că salariile consumă 99% din buget”, spunea, în aprilie 2024, Sorin Mehedințu, managerul spitalului din Târgu Cărbunești, Gorj. Trei sferturi din bugetul spitalului Pantelimon, pe salarii La spitalul Pantelimon din București, cheltuielile pentru 2024 sunt estimate la puțin sub 305 milioane de lei, din care 223,35 milioane pentru „personal” - salarii, prime, vouchere de vacanță sau indemnizație de hrană. Pentru medicamente se vor aloca 12,5 milioane de lei, adică puțin peste 4% din buget. Pentru „hrană” se cheltuie, în 2024, sub două milioane de lei. Rata deceselor înregistrate în secţia ATI a Spitalului ”Sfântul Pantelimon” a scăzut considerabil după ce una dintre asistente a depus plângerea privind scăderea dozelor de noradrenalină, arată statisticile puse la dispoziţie de spital magistraţilor. Dacă înainte de mai 2024 în această secţie mureau, în medie, 67 de pacienţi pe lună, în luna mai, după depunerea sesizării, numărul deceselor a scăzut la 46. Inclusiv una dintre doctoriţele inculpate, care nu participa la resuscitarea bolnavilor, a renunţat la practica prin care scădea noradrenalina şi a început să respecte protocolul, se arată în referatul în care procurorii cer arestarea a două doctorițe de la acest spital.

Studenții la Academia de Poliție, hrăniți cu viermi și carne alterată Foto: Europol
Eveniment

Studenții la Academia de Poliție, hrăniți cu viermi și carne alterată

Studenții de la Academia de Poliție, hrăniți cu supă cu viermi și carne alterată, arată fotografiile publicate de Sindicatul Europol. Miercuri, conducerea acestei instituții de învățământ superior a recunoscut că 63 de studenți au ajuns la spital cu toxinfecție alimentară. Citește și: Vodafone, dezastru în toată Europa: creșteri abuzive de prețuri, procese cu consumatorii, 11.000 de concediați, scăderea acțiunilor. Compania, desființată de presa europeană Europol susține că academia dorește militarizarea instituției pnetru ca astfel de situații să nu mai poată fi făcute publice. Studenții la Academia de Poliție, hrăniți cu viermi și carne alterată „Umilință, bătaie de joc, căprărie și mâncare similară cu ce se primea în lagărele de muncă din perioada comunistă. După două zile în care zeci de studenți au ajuns la spital cu diagnostic preliminar de toxiinfecție alimentară, în Academia de Poliție continuă bătaia de joc la adresa studenților, viitori ofițeri de poliție. Aceștia au condiții mai proaste decât cele ale deținuților din pușcării. În meniul primit azi, la două zile de la declanșarea focarului de infecție, se pot vedea cu ochiul liber larve de viermi în supă sau carne alterată cu miros înțepător. Nu numai că nimeni din conducerea ministerului nu a luat atitudine față de umilința și riscul bacteriologic existent, dar și la acest moment bătaia de joc continuă la adresa studenților cărora li se oferă „mâncare”, ce se aseamănă cu lăturile. Acum poate veți înțelege de ce i s-a vândut gogoși viceprim-ministrului Predoiu cu privire la „beneficiile” militarizării Academiei de Poliție. De fapt scopul celor din linia doi a MAI, este de a băga pumnul în gură studenților și de a nu mai ieși mizeria la suprafață. Am sesizat toate autoritățile cu atribuții în domeniu și sperăm că nu se va mușamaliza și acest caz, la fel ca cel din toamna anului trecut când studenții au fost înghesuiți câte 16 în dormitoare, mai rău ca pușcăriașii, în condiții insalubre”, se arată în postarea Europol. Citește: Zeci de studenți de la Academia de Poliție au făcut toxiinfecție alimentară. DSP va face o anchetă În mai 2021, Ministerul de Interne a desființat școlile doctorale de la Academia de Poliție „Alexandru Ioan Cuza”, decizia fiind justificată de prejudiciile de imagine aduse poliție de scandalurile de plagiat din această instituție.

Explicații pentru dezastrul rusesc: moralul, la pământ Foto: Twitter
Eveniment

Explicații dezastrul rusesc: moralul, la pământ

Explicații pentru dezastrul rusesc: moralul este la pământ, explică mai mulți analiști militari. De cealaltă parte, forțele ucrainene sunt extrem de motivate să lupte. Peste 75% din populația Ucrainei susține până la capăt, cu riscul oricăror pierderi, bătălia pentru independență și integritate teritorială - arată un studiu al Universității Oxford publicat azi de Frankfurter Allgemeine Zeitung. Explicații pentru dezastrul rusesc: moralul, la pământ Pe lunga listă a motivelor pentru care soldații ruși nu mai vor să se lupte se află: voluntarii din armata rusă sunt din regiuni sărace, care s-au înrolat pentru bani, dar nu se așteptau să lupte într-un război atât de brutal. Mulți vor să plece - ceea ce legea le permite, câtă vreme nu a fost declarată starea de război - dar sunt blocați de ofițerii ruși. În plus, apar informații că salariile încep să vină tot mai târziu. Încă din 4 septembrie, ministerul britanic al Apărării scria: „Forțele ruse din Ucraina ontinuă să sufere din cauza problemelor de moral și de disciplină. Pe lângă oboseala generată de lupte și de pierderile mari, problemele cu salariile reprezintă una dintre principalele nemulțumiri ale soldaților ruși”. Institul de Studii ale Războiului a punctat în această dimineață persistența acestei probleme. #Russian Mobilization & Force Generation Update:#Rostov Oblast outlet Rostov Tsargrad reported that Russian BARS-4 volunteers who served in #Ukraine and returned to Russia are facing issues receiving their salaries and health benefits. /2https://t.co/c0t0qKlltX— ISW (@TheStudyofWar) September 12, 2022 Hrana, proastă și puțină Problema hranei, semnalată la începutul invaziei, a rămas. În plus, rușii sunt nevoiți să-și cumpere singuri echipamente, de la stații de radio la veste antiglonț. echipamentul scos din depozite era într-o stare jalnică: trusele medicale erau vechi și prost dotate, iar unele tancuri au sosit făr motor. Fostul parașutist Pavel Filatiev, care a fugit din Rusia, relata că nu a avut vestă antiglonț, și-a procurat-o singur. pierderile de chipamente sunt imense, mai ales datorită loviturilor HIMARS asupra depozitelor de armamament. Însă dotarea este de cea mai proastă calitate: bocancii soldaților ruși se destramă. hrana este proastă și, pe deasupra, soldații de la aprovizonare o fură și o revând.iarna, rușii au degerat, iar vara au suferit de pe urma atacurilor țânțarilor. 1/ What are the reasons for Russia's Blyatskrieg – its rapid collapse east of Kharkiv – and why might Napoleon Bonaparte have known some of the answers? Here's a ? exploring some possible deeper reasons for Ukraine's stunning successes in recent days. pic.twitter.com/GdDEIC30ge— ChrisO (@ChrisO_wiki) September 11, 2022 antrenament prost: unele trupe au avut dreptul să tragă doar șase cartușe, la pregătirea inițială. Un fost luptător din trupele SEAL, care monitorizează situația din Ucraina, Chuck Pgarrer, scrie că imaginile cu blindatele rusești abandonate într-un râu arată că trupele Kremlinului au decis că este mai sigur să fugă pe jos, decât să fie atacați de rachete Javelin. Citește și: Ofensiva ucraineană a ajuns la marginea aeroportului din Donețk, la 10 km de centrul unei republici separatiste Și alți comentatori remarcă faptul că rușii au părăsit pe câmpul de luptă echipamente de milioane de dolari, ceea ce arată moralul acestor unități. Pe rețelele sociale au apărut ironii care susțin că numărul dezertorilor este atât de mare că forțele Kremlinului folosesc elicoptere ca să-i găsească.

DeFapt.ro
Investigații jurnalistice, analize, știri la zi
Abonează-te
DeFapt.ro

Ultima oră

Ultima oră