marți 31 martie
Login Contact
DeFapt.ro

Etichetă: grindeanu

224 articole
Politică

De ce Ciolacu nu arată cine răspunde pentru inundații

De ce premierul Marcel Ciolacu nu arată cine răspunde pentru inundații: șeful Apelor Române, Sorin Lucaci, este clientul politic al lui Sorin Grindeanu, condamnat pentru că a condus beat. Lucaci este din Timișoara, la fel ca și Grindeanu, și a fost director general la Administraţia Bazinală de Apă Banat. Între 2011 și 2012, a ocupat postul director al Direcției Regionale de Drumuri si Poduri Timișoara, iar anterior a fost adjunct la aceeași instituție. Citește și: Fost director al Colegiului de Apărare arată cum puteau fi prevenite inundațiile: „Cheltuiam cu cap un miliard, salvam alt miliard” Potrivit ultimei declarații de avere, depusă în iunie 2024, Lucaci avea, în anul fiscal 2023, venituri salariale nete de peste 20.000 de lei pe lună. De ce Ciolacu nu arată cine răspunde pentru inundații Mai multe publicații au relatat că acesta are deja o condamnare penală și l-au acuzat de mai multe matrapazlâcuri imobiliare. Astfel, în 2019, Luicaci a fost condamnat la doi ani de închisoare cu suspendare după ce a fost prins conducând beat. După această numire, presa a relatat despre diverse matrapazlâcuri puse la cale de Sorin Lucaci. „La ora actuală, Administrația Națională Apele Române (ANAR) are un management dezastruos și o situație financiară critică, dar cu toate acestea, directorul general Sorin Lucaci a pregătit un tun imobiliar de vreo 15.000.000 de euro, deși acești bani nu sunt prinși în bugetul instituției”, scria Puterea, în aprilie 2024. Publicația relata că era vorba de achiziționarea unui sediu pentru ANAR, achiziție țintită către o clădire care nu îndeplinea criteriile necesare. În martie 2024, Buletin de Timișoara scria: „Fostul șef al Direcției Regionale de Drumuri și Poduri Timișoara, Sorin Lucaci, acuzat că a acordat 4 contracte de peste 12 milioane de euro patronului de la FC Botoșani”. „Valoarea totală a celor patru contracte atribuite firmei controlate de Valeriu Eftimie de „Apele Române”, conduse încă de timișoreanul Sorin Lucaci, omul lui Grindeanu și Mocioalcă, este de 62.559.870 de lei, adică circa 12.500.000 de euro. Este vorba de achiziționarea de excavatoare pe șenile, utilaje șenilate amfibii, skimmere multifuncționale pentru colectarea plutitorilor și utilaje șenilate amfibii cu benă încorporată (vezi documentul în facsimil). Însă, rămâne un mare semn de întrebare, cum tocmai firma lui Valeriu Eftimie a ajuns să furnizeze utilaje pentru Apele Române?”, arăta publicația. Puterea arăta, în noiembrie 2023: „Polițiștii au descoperit recent o plantație de canabis într-un canton al Administrației Naționale Apele Române (ANAR) de lângă Timișoara, dar, surprinzător, conducerea Apelor Române, în frunte cu directorul general Sorin Lucaci, încearcă să se delimiteze de această afacere, deși ea mergea șnur de mulți ani”.

De ce Ciolacu nu arată cine răspunde pentru inundații: șeful Apelor Române este clientul lui Grindeanu Foto: jurnalist.ro
Grindeanu anunță deschiderea variantei Ocolitoare Bârlad (sursa: Facebook/Sorin Grindeanu)
Eveniment

Grindeanu anunță deschiderea variantei Ocolitoare Bârlad

Grindeanu anunță deschiderea variantei Ocolitoare Bârlad. Varianta Ocolitoare Bârlad se deschide joi, iar pe cei 11,28 kilometri se va putea circula de la ora 15:00, a anunţat ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Sorin Grindeanu. Grindeanu anunță deschiderea variantei Ocolitoare Bârlad "Varianta Ocolitoare Bârlad se deschide mâine! De la ora 15:00 se va putea circula pe cei 11,28 kilometri", a scris ministrul pe pagina sa de Facebook. Citește și: Pensiile de până în 3.000 de lei nu vor mai fi impozitate, a promis Ciolacu: Vom da OUG Grindeanu a adăugat: "Astfel, traficul rutier de tranzit nu va mai fi nevoit să traverseze municipiul Bârlad, iar circulaţia spre şi dinspre Vama Albiţa (frontiera cu Republica Moldova) se va desfăşura în condiţii mai bune." El a menţionat că noua Variantă Ocolitoare are pe traseu trei intersecţii (DN24, DN24D şi DN24A), patru poduri, trei pasaje şi două parcări de scurtă durată.

Grindeanu îl ceartă pe David Popovici și-i spune că nu știe unde sunt bazine de înot în București Foto: Facebook
Eveniment

Grindeanu îl ceartă pe David Popovici

După ce i-a dat lecții de etică lui Ilie Bolojan, ministrul PSD al Transporturilor, Sorin Grindeanu, îl ceartă pe înotătorul David Popovici pentru că s-a plâns de condițiile de antrenament. Citește și: Gimnasta Ana Bărbosu își va primi medalia olimpică de bronz într-o ceremonie specială organizată de Comitetul Olimpic Internațional Grindeanu îl ceartă pe David Popovici Întrebat despre mesajul lui David Popovici pentru politicienii care nu investesc în sport, Sorin Grindeanu a răspuns pentru Digi24 că „eu știu că în București sunt totuși bazine. Sunt. E și la Dinamo, e și la Lia Manoliu, din câte știu, e și la Otopeni. (…) E nevoie de investiții, e adevărat, în continuare și în celelalte orașe din țară”. DeFapt.ro a arătat că, în ultimii ani, Compania Națională de Investiții - structura de stat care investește în stadioane, biserici sau cămine culturale - a preferat să facă bazine în localități mici, precum Cornu, comuna unde Adrian Năstase și alți lideri PSD au case de vacanță. Acum, Grindeanu a descoerit și virtuțile capitalismului și spune că mediul privat ar trebui să investească în bazine de înot. „Hai să nu excludem și zona privată care poate să vină să investească în ce înseamnă baze sportive, că parcă nu ne dorim să ne întoarcem în vremuri dinainte de 1989. Sau cel puțin eu unul nu-mi doresc. Îmi doresc să existe inițiativă privată pe acest palier (...) Unde se spune că doar statul? Dacă mergem în America, e statul american proprietar pe bazele sportive? Eu nu cred”, a declarat ministrul Transporturilor. Popovici: „În trei minute te sufoci” „OK, e campion olimpic, medaliat cu bronz la Jocurile Olimpice, dar eu în timpul iernii, când e frig, la ‘Lia Manoliu’ se pune un balon în care în trei minute te sufoci. Eh, noi acolo ne antrenăm, pentru că acela e bazinul din interior de la ‘Lia Manoliu’… Sunt promisiuni de atâta timp, de atâţia ani, cum e şi cu patinoarul acela, cum sunt şi alte bazine, şi alte arene. Avem destule stadioane, dar bazine, săli pentru sporturi mai greu”, a spus, la început de august, David Popovici.

Grindeanu, atacuri în valuri la Bolojan Foto: Twitter
Politică

Grindeanu, atacuri în valuri la Bolojan

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a lansat atacuri în valuri la Ilie Bolojan, președintele Consiliului Județean Bihor, în timpul ueni vizite la Oradea: „lipsă de verticalitate”, își arogă „merite pe care nu le are”, „niște virgine” sunt doar câteva din calificative. Citește și: FOTO Șoșoacă, Simion și Gușă și-au dat mâna: vor să stabilească un candidat comun la prezidențiale Grindeanu, atacuri în valuri la Bolojan „Am văzut că sunt unii oameni foarte nervoși la dvs. în județ că s-a făcut această alianță PSD-PNL, și iar știți la cine mă refer, că el niciodată nu ar fi făcut-o. Hai să ne aducem aminte în urmă cu trei ani în ce situație era România, cu marii oamenii de dreapta din PNL, USR și UDMR la guvernare, și cum au venit în 2021 să se roage de noi, pentru că ăsta este verbul corect, să se roage să facem majoritate și să scoatem țara din criză. (...) Acești domni care uită unde au dus țara în 2021 acum sunt niște virgine, vin și ne explică cât de rău este cu cei care i-au ajutat să scoată țara de unde au băgat-o ei. Asta arată o lipsă de verticalitate, arată ceva ce cred că trebuie să se sfârșească în politica din România”, a spus Grindeanu, citat de Bihoreanul. Dragnea și Grindeanu încercând să fie băgați în seamă de Trump Ministrul PSD al Transporturilor a susținut că Bolojan își arogă merite ale ministerului său. „Așa de mult a fost comunicat în presă că acea lucrare e făcută de Consiliul Județean, că lumea așa a crezut, că e făcută de Bolojan, de Consiliul Județean. N-are nicio legătură. A fost făcută de Ministerul Transporturilor, prin DRDP Cluj (...) Sunt lucrări finanțate de Ministerul Transporturilor, dar despre care nu ezită unii domni să-și aroge merite pe care nu le au”, a spus Grindeanu despre drumul expres care leagă autostrada A3 de Oradea.

Grindeanu, minciună despre Terminalul 2 Otopeni (sursa: Facebook/Sorin Grindeanu)
Economie

Grindeanu, minciună despre Terminalul 2 Otopeni

Grindeanu, minciună despre Terminalul 2 Otopeni. Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a anunţat miercuri că au fost făcuţi primii paşi în direcţia construirii unui nou pod peste Dunăre, în zona Giurgiu-Ruse, şi că Guvernul ia în calcul mai multe variante pentru finanţarea Terminalului 2 al Aeroportului "Henri Coandă". Nou pod peste Dunăre? Cu ocazia unei vizite efectuate pe şantierul Autostrăzii A7, Buzău-Focşani, ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a fost întrebat despre circulaţia peste Dunăre, în zona podului Giurgiu-Ruse. În contextul în care partea bulgară efectuează lucrări la Podul Prieteniei, trecerea se poate face doar prin intermediul bacului. Potrivit lui Grindeanu, a fost întocmit un studiu de fezabilitate în vederea construcţiei unui nou pod peste Dunăre. "Noi am depus şi a fost aprobat pe CEF, aşa se încep toate proiectele europene cu studiile de fezabilitate, l-am depus, este aprobat. Un nou pod peste Dunăre care să dubleze actualul pod şi este finanţare europeană", a explicat Sorin Grindeanu. Grindeanu, minciună despre Terminalul 2 Otopeni Grindeanu a făcut referire şi la construirea unui nou terminal al Aeroportului "Henri Coandă". "În acest moment, numerele arată aşa: suntem aproape şi se va depăşi traficul pe care l-am avut înainte de pandemie, o dată cu pandemia acel trafic a picat. Capacitatea actualului terminal este undeva la 24-25 milioane de călători pe an, nu am ajuns încă acolo, suntem sub 20 de milioane, dar asta nu înseamnă că nu trebuie avute în vedere planuri pentru construcţia noului Terminal 2 şi investiţii în Terminalul 1, pentru că nu se exclud. O parte din acest profit al acestei companii, dacă va rămâne în continuare, un apel public către domnul Boloş să ne lase banii pe care îi produce compania să îi reinvestească, astfel încât să crească calitatea serviciilor în aeroport. Terminalul, studiem la nivel de Guvern, pentru că sunt mai multe abordări pe care le putem avea: pe deoparte, putem să-l facem noi cu împrumuturi externe - Banca Mondială, BEI, toată lumea vrea să dea bani - sau putem să abordăm o altă cale, cea a parteneriatului public-privat. Asta e o decizie politică pe care o să o luăm la nivel de Guvern", a precizat Sorin Grindeanu.

Autostrada A7, 140 km deschiși circulației (sursa: Inquam Photos/Casian Mitu)
Eveniment

Autostrada A7, 140 km deschiși circulației

Autostrada A7, 140 km deschiși circulației. Ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Sorin Grindeanu, a declarat, miercuri, în Prahova, că, până la sfârşitul anului, se va putea circula pe circa 140 de kilometri din Autostrada Moldovei (A7). Autostrada A7, 140 km deschiși circulației Potrivit ministrului Grindeanu în jur de 140 km din Autostrada A7 vor fi deschiși circulației. "În jur de 140 de kilometri, cam aşa, cu lotul 1 şi 2 aici, cele patru între Buzău şi Focşani şi jumătate de lot între Focşani şi Bacău, cel care este lângă Adjud. (...) Deci, în jur de 140 de kilometri ne aşteptăm aici pe A7, dacă lucrurile merg în acelaşi ritm şi vor fi continuate în acelaşi ritm. Nu avem motive să credem că nu vor fi continuate în acelaşi ritm", a afirmat ministrul Grindeanu. Lucrări întârziate Acesta a punctat stadiul în care se află lucrările pe mai multe loturi pe care le-a vizitat. "Pe lotul 1 şi pe lotul 2, de la Dumbrava la Mizil şi de la Mizil la Pietroasele stăm aşa: pe lotul 1 progresul e undeva pe la 80%, pe lotul 2 - 88, până în 90%. Termenul, aşa cum amintea primul ministru, e toamna acestui an. (...) Următoarea vizită (...) în jurul lui 15 septembrie, la voi mă aştept să fie bine peste 90, la ei la 95%. Cam aşa vreau să stăm, astfel încât final de octombrie să ne prindă cu darea în circulaţie a acestor două tronsoane", a precizat Grindeanu. El a explicat că pe lotul 3 nu sunt probleme, însă lucrările sunt întârziate din cauza situaţiei creată de Comisia Naţională de Soluţionare a Contestaţiilor (CNSC). Cine e de vină "În acest moment, sunt în progres, au început, (...) sunt undeva la 10%, e lume pe şantier, sunt utilaje, se lucrează. Rămâne regretul că nu am putut, şi nu din cauza noastră, a unor domni care nu răspund în faţa nimănui în ţara asta, să ne înţelegem, această Comisie Naţională de Soluţionare a Contestaţiilor, şi care după un an de zile au venit şi au dat aceeaşi soluţie, nu îi trage nimeni la răspundere şi nu ştie nimeni că în loc să circuli anul acesta de aici, de la A3, până la Focşani, pentru că şi Buzău-Focşani se termină anul acesta (...), o să te dai jos 13 kilometri şi reurci la Buzău. Sigur, la anul e gata şi acea bucată de autostradă, dar e păcat...", a declarat ministrul Transporturilor. În context, Sorin Grindeanu a vorbit şi despre situaţia autostrăzii până la Siret, la graniţa cu Ucraina. "E scoasă la licitaţie în acest moment de la Paşcani la Suceava. E primul lot, pentru că până la Paşcani e finanţare PNRR, şi în acest moment este în licitaţie Paşcani-Suceava. Suceava-Siret aşteptăm finalizarea studiului de fezabilitate, care cred că e o chestiune de săptămâni, (...) urmând să scoatem şi Suceava-Siret la licitaţie anul acesta, să putem să ajungem, aşa cum ne-am propus, până în nord, la graniţa cu Ucraina. Până la Paşcani, la finalul anului viitor e gata toată autostrada, de aici până la Paşcani, astea sunt termenele, de la Paşcani în sus sunt licitaţii în curs", a mai arătat ministrul Transporturilor.

Cum au jurat Grindeanu și Tudose că nu sunt securiști Foto: Profit
Politică

Cum au jurat Grindeanu și Tudose că nu sunt securiști

Carmen Dan povestește cum au jurat Grindeanu și Tudose cu mâna pe Biblie, în fața lui Dragnea, că nu sunt securiști. Ea a relatat acest episod într-un inerviu pe care i l-a dat lui Liviu Alexa, fost șef al PSD Cluj, numit în funcțe în aprilie 2019. Citește și: FOTO & VIDEO Gimnasta Sabrina Voinea nu a călcat în afara suprafeței de concurs, a fost penalizată nejustificat. Merita medalia de bronz Ea a spus că „lumea își dădea coate” pentru că Grindeanu ar fi ofițer al SRI. Cum a decurs dialogul dintre fostul ministru de Interne, susținut de Dragnea, și Liviu Alexa: Cum au jurat Grindeanu și Tudose că nu sunt securiști „Liviu Alexa: Grindeanu, premierul Tudose, de premierul Dăncilă, am discutat. Uite să luăm pe domnul Grindeanu, cum a fost numit? Mai știți și din partid, poate ați mai auzit… Carmen Dan: Domnul Grindeanu stiti foarte bine că a venit așa pe turnantă după ce a căzut nominalizarea lui Sevil Shhaideh. Tot ce pot să vă spun este că, la momentul respectiv, toată lumea iși dădea coate și vorbea despre apropierea cunoscută a domnului Grindeanu de o sferă a serviciilor de informații. Liviu Alexa: Mai specific, din SRI. Carmen Dan: Unii povesteau chiar și despre faptul că n-ar fi totuși un om simplu în acea zonă, ca ar avea și grade, așa erau discuțiile… Liviu Alexa: … adica sa intelegem ca era un acoperit si atunci revenim la discutia in care Carmen Dan spune «Tudose este badaran si securist, nu neaparat in aceasta ordine» (n.r. – declaratie publica). Carmen Dan: … ca raspuns al unei manifestari a domnului Tudose la adresa unei femei… care m-a deranjat… nu e genul meu, dar daca tu esti badaran si prost crescut… Liviu Alexa: … deci Grindeanu, securist acoperit, Tudose, securist acoperit, Dancila… Carmen Dan: … ce pot sa va spun este că a existat un context pentru că erau niște discuții destul de consistente vis-a-vis de apartenența lor la un serviciu… Știu că a existat un context în care au jurat și domnul Grindeanu, și domnul Tudose că n-au nicio treabă cu serviciile… Liviu Alexa: Cu mâna pe legitimația de securist sau cu mâna pe Biblie? Carmen Dan: Cu mâna pe Biblie, presupun…”, se arată în transcrierea de pe site-ul strictsecret.com. Ulterior, Carmen Dan a spus că nu i se pare normal ca doi premieri să fie „de la SRI” și al treilea, Viorica Dăncilă, de la SIE.

Grindeanu, incapabil să răspundă la o întrebare de logică Foto: Libertatea
Politică

Grindeanu, incapabil să răspundă la o întrebare de logică

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu (PSD), a fost incapabil să răspundă la o întrebare de logică simplă: „Dacă la Jocurile Olimpice îl depășiți pe înotătorul de pe locul 2, pe ce loc sunteți?”. Grindeanu a răspuns greșit și a fost nevoie ca moderatorul nu doar să-i ofere răspunsul, dar să îl și explice. Citește și: VIDEO Cele 22 secunde în care gimnasta Ana Maria Bărbosu a aflat că a rămas fără medalia de bronz Grindeanu, incapabil să răspundă la o întrebare de logică Iată cum a decurs discuția dintre moderator și Grindeanu: „Florin Negruțiu: Dacă la JO îl depășiți pe înotătorul de pe locul 2, pe ce loc sunteți? Sorin Grindeanu: Cum adică dacă îl depășesc? Florin Negruțiu: E o cursă. Și îl depășiți pe sportivul de pe locul 2. Pe ce loc sunteți? Sorin Grindeanu: Pe locul 1, dacă l-am depășit pe cel de pe locul 2. Florin Negruțiu: Păi nu e chiar așa ... Sorin Grindeanu: Ia ziceți! Sorin Grindeanu: Locul 1. Poate nu înțeleg eu rostul sau sensul întrebării... Florin Negruțiu: Mulțumesc! Pe locul 2. Sorin Grindeanu: De ce, dacă îl depășesc? Florin Negruțiu: Păi îl depășiți pe sportivul de pe locul 2. Sorin Grindeanu: Aaaaaaa ... Scuzați-mă! Da, corect. Bravo!”, arată transcrierea de pe site-ul Digi 24. Emisiunea va fi difizată duminică, la ora 11.00, de Digi 24.

Grindeanu își ascunde în buzunar ceasul scump Foto: Romania Curata
Politică

Grindeanu își ascunde în buzunar ceasul scump

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu (PSD) își ascunde în buzunar ceasul scump înainte de declarațiile televizate, arată o filmare distribuită pe rețelele sociale. Ceasul ar putea fi un Audemars Piguet Royal Oak Offshore, care costă zeci de mii de euro - prețul variind foarte mult, în funcție de model. Citește și: EXCLUSIV Adrian Curaj, „baronul” fondurilor din cercetare, în conflict grav de interese: câștigă sute de mii de lei din proiecte finanțate de UEFISCDI, instituția pe care o conduce Grindeanu își ascunde în buzunar ceasul scump Din filmare se poate constata că Grindeanu este obișnuit ca, înainte de a fi filmat sau fotografiat, să își ascundă ceasul. El s-a uitat dacă presa îi surprinde gestul, după care a verificat dacă ceasul este bine plasat în buzunarul de la pantaloni. În declarația de avere, ministrul Transporturilor nu menționează deținerea unor ceasuri sau bijuterii a căror valoare însumată să depășească 5.000 de euro. Conform declarației de avere, el și soția câștigă împreună 16.000 lei pe lună. “Nu se vede foarte clar din materialul postat, dar având în vedere forma cadranului și cureaua este un Audemars Piguet Royal Oak Offshore (nu identific exact modelul). Prețul variază de la 20k până la 200k in funcție de model“, scrie un comentator de pe Reddit. În ultimii ani, mai mulți politicieni au fost ironizați pentru ceasurile lor scumpe. Europarlamentarul Rareș Bogdan a purtat un ceas Rolex de 30.000 de euro în baia de mulțime pe care a făcut-o în piața din Șimleu Silvaniei, unde a mers, la 13 noiembrie, împreună cu liderii PNL. Bugetarul Marian Mina cu unul din ceasurile sale de lux. Liderul PSD Giurgiu, bugetarul Marian Mina, s-a afișat în campanie electorală cu un ceas de aur, cel mai probabil un Rolex Oyster, arată fotografii primite la redacția DeFapt.ro.

Grindeanu vrea să numească, pe șest, o nouă conducere a aeroportului Otopeni, acuză Fondul Proprietatea Foto: Facebook
Economie

Grindeanu numească, pe șest, conducere aeroportului Otopeni

Sorin Grindeanu vrea să numească, pe șest, la 19 iulie, o nouă conducere a aeroportului Otopeni. Deși adunarea acționarilor este convocată pentru vineri, joi nu se știa cu precizie pe cine va propune demnitarul PSD în viitorul consiliu de administrație, arată Fondul Proprietatea, care este acționar minoritar la Compania Națională de Aeroporturi București (CNAB). Citește și: Spălătoria de penali de la ÎCCJ funcționează: un judecător condamnat inițial la patru ani de pușcărie a fost achitat. O întreagă rețea a scăpat prin prescriere sau anularea probelor Fondul Proprietatea îl acuză pe ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu (PSD) că va încălca legea la numirea CA-ului Aeroporturilor Bucureşti, CNAB: 5 din 7 membri “par a fi angajaţi ai instituţiilor publice“. Grindeanu vrea să numească, pe șest, o nouă conducere a aeroportului Otopeni Acţionarii CNAB sunt aşteptaţi să voteze noul CA, cu mandat de 4 ani, în Adunarea Generală programată pe 19 iulie. Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii este actionar majoritar la Compania de Aeroporturi. “Chiar dacă acţionarii sunt convocaţi să numească membrii consiliului de administraţie mâine, lista finală a propunerilor din partea Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii este încă necunoscută, în ciuda obligaţiilor clare de transparenţă impuse de legislaţia privind guvernanţa corporativă”, spun reprezentantii Fondului Proprietatea. „Suntem profund îngrijoraţi de implementarea guvernanţei corporative la Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti (CNAB), având în vedere nerespectarea legii în procesul de selecţie a Consiliului de Administraţie. În ciuda importanţei critice a CNAB pentru infrastructura de transport a României, procesul nu a respectat prevederile legale cheie, cum ar fi limitarea numărului de funcţionari publici şi includerea unui candidat cu experienţă în audit financiar. Am comunicat deja aceste deficienţe altor părţi interesate de companie şi de procesul de selecţie, subliniind că este esenţial să avem un Consiliu de Administraţie competent şi credibil pentru a asigura un viitor sustenabil şi de succes pentru CNAB. Fondul Proprietatea solicită autorităţilor competente să analizeze acest proces pentru a asigura conformitatea cu legea şi pentru a proteja interesele tuturor părţilor implicate”, a declarat Johan Meyer, CEO Franklin Templeton Investments şi Manager de Portofoliu la Fondul Proprietatea, citat de Ziarul Financiar. Fondul a constatat că majoritatea candidaţilor de pe lista comunicată de Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii în discuţiile premergătoare acestei AGA nu sunt independenţi, întrucât 5 din cele 7 nominalizări par a fi angajaţi ai instituţiilor publice, în loc de maximum 2, conform prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 109/2011. In plus, nu există candidaţi cu experienţă în audit financiar, încălcându-se astfel o altă prevedere legală.

Salarii uriașe, plus sporuri, la cel mai prost aeroport din Europa Foto: Romania Libera
Eveniment

Salarii uriașe, plus sporuri, la cel mai prost aeroport din Europa

Salarii uriașe, plus o nesfârșită listă de sporuri, la cel mai prost aeroport din Europa, Otopeni: de exemplu, un casier are circa 9.000 lei, plus sporuri. Conducerea aeroportului, numită politic de Sorin Grindeanu, consumă aproape trei milioane de lei, anual. Citește și: Aeroportul Otopeni, distrus în clasamentele de specialitate: cotat ca ultimul din Europa, plictisitor, scump, încremenit în anii ’60, personal neprietenos, fără spații pentru copii Aeroportul are 1.420 de angajați, iar salariul mediu în anul 2024 este de 15.491 de lei. Salarii uriașe, plus sporuri, la cel mai prost aeroport din Europa Conducerea Companiei Naționale Aeroporturi București (CNAB) este bine răsplătită. Cheltuielile aferente contractului de mandat “și a altor organe de conducere și control, comisii și comitete“, sunt, potrivit notei de fundamentare la bugetul pe 2024 a CNAB, în valoare de 2,96 milioane de lei. Pentru directorat a fost bugetată suma de 1,15 milioane de lei, iar pentru consiliul de administrație peste 1,8 Durata mandatului, atât pentru directorat cât și pentru membrii Consiliului de Administrație, este provizorie, mandatele fiind încheiate pe 5 luni cu posibilitatea prelungirii până la 7 luni, se mai arată în nota de fundamentare. Practic, în acest fel, prin astfel de numiri provizorii, ministrul Transporturilor, pesedistul Sorin Grindeanu poate ține sub controlul său conducerea aeroportului. Potrivit grilei de salarii, din decembrie 2023, sunt nu mai puțin de zece sporuri care se dau angajaților. De exemplu, un șef de tură care conduce minimum doi subordonați primește un plus de 10%. Sporul pentru vechimea în muncă poate ajunge la 25%. Grila de salarii arată că un curier poate avea un salariu maxim de 8.127 de lei, fără sporuri. Casierul “central“ poate ajunge la 9.807 lei, iar unul obișnuit la peste 8.900 de lei. Personalul cu studii superioare de specialitate - ingineri, juriști, programatori - are salarii de maximum 13-14.000 de lei. Purtătorul de cuvânt al aeroportului are prevăzut un salariu între 5.880 de lei și 13.062 de lei.

Aerogara Otopeni avea bani pentru investiții Foto: Inquam/Saul Pop
Eveniment

Aerogara Otopeni avea bani pentru investiții

Aerogara Otopeni avea bani pentru investiții uriașe, ca să nu fie rușinea țării, dar Grindeanu a luat banii pentru gaura de la buget: în 2023, Compania Națională Aeroporturi București (CNAB) a avut un profit de 453 de milioane de lei, dar 401 milioane s-au împărțit sub formă de dividende către ministerul Transporturilor și Fondul Proprietatea. Citește și: Prăbușire dramatică a producției industriale, de peste 10% – anunță Institutul Național de Statistică Și în 2023, profitul aeroportului, de 303 milioane de lei, net, a fost luat de stat, iar ministrul Grindeanu se văicărea aparent neputincios și dădea vina pe ministrul de Finanțe, Marcel Boloș, susținut de PNL. Aerogara Otopeni avea bani pentru investiții „N-am fost de acord, dar n-am avut ce face, la finalul anului trecut, când tot profitul, şi nu doar la aeroportul Bucureşti, ci şi la alte companii ale statului, acel profit a fost luat de Boloş la bugetul de stat. Să ştiţi că profitul era de vreo 500 de milioane. La o cifră de afaceri la aeroportul Bucureşti de un miliard 400, profitul era de 500 de milioane. Acei bani erau reinvestiţi în aeroport, că nu reinvesteau altundeva. Din păcate au fost luaţi. Am înţeles situaţia deosebită la sfârşitul anului trecut, dar nu o să mai înţeleg anul acesta”, a declarat demnitarul PSD. Aerogara Otopeni este, în lipsa investițiilor, în prag de colaps: terminalele de plecări sunt supraaglomerate, instalația de aer condiționat a cedat și a fost înlocuită doar după repetate scandaluri, iar benzile transportatoare foarte vechi se strică frecvent. Cu toate acestea, profitul din 2024 a fost luat de Ministerul Transporturilor, care a încasat dividende brute de 321,477 milioane de lei, iar Fondul Proprietatea - 80,369 milioane de lei. Potrivit unui studiu al firmei de inginerie aeroportuară Netherlands Airport Consultants (NACO), la cererea Fondului Proprietatea, încă din 2025 Otopeniul ar putea ajunge la limita maximă de pasageri pe care o poate procesa, între 16 și 18 milioane de pasageri pe an. În 2030, prin Otopeni ar putea trece circa 21 de milioane de pasageri, apreciază NACO. „Soluţia principală pentru limitările induse de capacitatea aeroportului o constituie construcţia unui nou terminal în următorii ani", a spus Rene Hopstaken, Consultant Aeroportuar la NACO.

Șoferii blocați în Valea Oltului, șocați de ritmul bleg al lucrărilor Foto: captură video
Eveniment

Șoferii blocați în Valea Oltului, șocați de ritmul bleg al lucrărilor

Șoferii de TIR blocați la intrarea în Valea Oltului sunt șocați de ritmul bleg al lucrărilor de defrișare: “Hai să vezi ce lucrează, că de asta mă enervez: Două rabe și un escavator!“, a spus unul dintre ei, citat de Turnul Sfatului. De altfel, imaginile postate chiar de Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) confirmă aceste remarci. Citește și: De ce Sorin Grindeanu este direct responsabil de dezastrul din Transporturi: de la haosul de pe Otopeni și de la Tarom, la CFR-ul falit și închiderea haotică a Văii Oltului În multiplele filmări postate de CNAIR pe Facebook nu se pot vedea mai mult de 2-3 utilaje care lucrează pe acest șantier. Șoferii blocați în Valea Oltului, șocați de ritmul bleg al lucrărilor “Ăla e ministru al transporturilor? Păi noi suntem transporturile, uită-te aici, ajută-ne pe noi! Hai să vezi ce lucrează, că de asta mă enervez: Două rabe și un escavator! Cum e, mă, posibil, să închizi Valea Oltului și tu să ieși pe șantier cu o mână a mașini?!”, a spus Alin P., unul dintre șoferii nemulțumiți, citat de Turnul Sfatului. ”Acolo trebuia să fie furnicar de muncitori, să lucreze din toate părțile, oriunde în Europa așa ar fi fost”, arătat un alt șofer, citat tot de această publicație din Sibiu. “La începutul celei de-a doua zile a lucrărilor de defrișare a versantului aflat în zona de protecție a DN7 de pe Valea Oltului, antreprenorul este mobilizat în teren cu 8 excavatoare, 1 autogreder, 2 încărcătoare frontale, 3 buldoexcavatoare, 8 autobasculante și 3 echipe specializate în tăierea masei lemnoase de pe versant“, a susținut, pe Facebook, CNAIR. Un șofer care transporta legume din Olt spunea că ar pierde un sfert din profit dacă ar folosi variantele ocolitoare, așa că preferă să circule noaptea pe Valea Oltului. Între timp, pe Valea Prahovei, ambuteiajele au început de luni și sunt șoferi care susțin că au făcut un kilometru în 40 de minute. Dar abia de marți acest traseu va fi deschis TIR-urilor, așa că situația va fi și mai complicată. “Șoferii parcurg 38 de km, adică distanța dintre Predeal și Comarnic, în aproximativ o oră și 40 de minute“, relata, luni, Pro TV.

Grindeanu, direct responsabil de dezastrul din Transporturi Foto: Romania Curata
Eveniment

Grindeanu, direct responsabil de dezastrul din Transporturi

De ce ministrul PSD Sorin Grindeanu este direct responsabil de dezastrul din Transporturi și de ratarea vacanțelor a zeci de mii de cetățeni români: de la haosul de pe Otopeni și de la Tarom, la CFR-ul falit și închiderea haotică a Văii Oltului. Citește și: RetuRO SGR rămâne cu 30 mil. EUR lunar cash, dar numărul automatelor de colectare este de abia 3.000 și nu crește. Danemarca are 14.500 de automate la o populație de numai șase milioane Grindeanu, direct responsabil de dezastrul din Transporturi Toate aceste structuri - aeroportul Otopeni, Tarom, CFR Călători și CFR, precum și CNAIR - sunt direct subordonate ministerului Transporturilor, iar Grindeanu a profitat de puterea sa ca să le poltizeze, în loc să selecteze manageri competenți. Aeroportul Otopeni - denumirea sa completă fiind Compania Națională Aeroporturi București (CNAB) - a avut profit, dar în loc să-l investească, l-a redistribuit sub formă de dividende. La CNAB, Transporturile dețin 80% din acțiuni, iar Fondul Proprietatea - 20%. Din profitul pe 2023, Transporturile au luat dividende de 321 de milioane de lei. “Ultima extindere a aeroportului a fost finalizată în 2011, când a fost deschis un nou terminal. La acea vreme, Otopeniul avea doar 5 milioane de pasageri, faţă de 15 milioane în prezent. Aeroportul din Iaşi, cu 2,3 milioane de pasageri, are în prezent o suprafaţă aproape similară cu cea a Otopeniului“, a explicat, azi, Ziarul Financiar. Tarom este pe pierdere din 2007. În 2022, TAROM a raportat o cifră de afaceri de 1.116.291.444 lei și pierderi de 284.824.646 lei. Pentru 2023 nu a fost încă prezentat un bilanț. Conform rapoartelor publicate de Tarom, conducerea companiei beneficiază de salarii lunare brut de peste 36.000 de lei. Directorul General, Costin Iordache, primește o remunerație brută de 37.000 de lei pe lună, în timp ce Directorul Financiar și Directorul Comercial câștigă fiecare 36.131 lei lunar. CFR Călători estimează pentru anul 2024 pierderi de 1,026 miliarde de lei, cu 464% mai mari decât cele raportate la 31 decembrie 2023, acestea fiind determinate în principal de scăderea cu aproape 30% a compensației acordate de la bugetul de stat și de creșterea cheltuielilor salariale la aproape 1,8 miliarde de lei ca urmare a aplicării Legii privind statutul feroviarului. CNAIR a anunțat extrem de târziu că va închide Valea Oltului, deși putea să prevadă acest moment încă de acum doi ani. “Existau alte soluții, dar trebuiau făcute din timp. Nimeni nu cere să faci o deviere a Oltului de pe o zi pe alta. Poate era nevoied e un an, poate de doi ani. Problema asta se știe în Compania de Drumuri și în Minister de mai bine de doi ani de zile, încă din timpul licitațiilor“, a explicat Ionuț Ciurea, președintele Asociației Pro Infrastructura. Pe lângă aceste probleme, CNAIR a anunțat abia recent că partea bulgară închide parțial podul Giurgiu-Ruse, iar în București, în zona Pieței Presei Libere, se vor accentua ambuteiajele, fiindcă încep cu întârziere lucrările la linia de metrou spre Otopoeni.

Grindeanu face praf vacanțele celor care se deplasează cu mașina Foto: Facebook
Eveniment

Grindeanu face praf vacanțele celor care se deplasează cu mașina

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, face praf vacanțele celor care se deplasează cu mașina: Valea Oltului va fi complet blocată, podul Giurgiu-Ruse urmează să fie închis cel puțin parțial închis, iar pe Valea Prahovei se lucrează la podurile de la Posada şi Azuga de pe DN1 Bucureşti-Braşov. Citește și: George Simion mi-a oferit “casă“ de 35.000 de euro, dar cu o condiție: să semnez pentru susținerea “planului“ său. Cum funcționează escrocheria candidatului AUR În august 2023, Sorin Grindeanu afirma, întrebat fiind de ce a mers cu elicopterul SRI pentru a inspecta șantierele. "Este elicopterul statului român, piloții sunt ai statului român". Grindeanu face praf vacanțele celor care se deplasează cu mașina Valea Oltului se închide pe perioada zilei în perioada 8 iulie – 9 august pentru defrișări necesare la construcția autostrăzii Sibiu – Pitești. Economedia scrie că poliția rutieră nu ar fi fost de acord cu închiderea DN 7, pe Valea Oltului, însă ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a insistat. “Nu există altă variantă. Am încercat să găsim variante. Vorbim de înălțimi foarte înainte care ajung până la 70 de metri unde trebuie tăiați acești arbori care riscă în mare măsură să ajungă pe carosabil și să pună în pericol siguranța circulației. Circulația va fi închisă pe perioada zilei. Colegii de la CNAIR împreună cu Poliția Română vor transmite rutele alternative”, a declarat Sorin Grindeanu. Însă pe una din rutele alternative, Valea Prahovei, se lucrează din iunie la podurile de la Posada și Azuga și deja sunt restricții numeroase. În plus, CNAIR vrea să închidă, cel puțin parțial, podul Giurgiu-Ruse, folosit de cei care merg în vacanță în nordul Greciei. Compania de drumuri dă însă vina pe partea bulgară. CNAIR dă vina pe bulgari “Podul de la Giurgiu-Ruse este administrat dual, pe jumătatea românească de către CNAIR, iar pe jumătatea bulgărească de compania lor de drumuri. Noi am avut mai multe discuţii cu partenerii bulgari. Dânşii consideră necesar să înceapă închiderea totală a zonei administrate de ei începând cu 9 iulie, lucru care creează un mare inconvenient traficului de marfă şi turistic care se realizează între România şi Bulgaria. Am încercat să decalăm, să schimbăm perioada în care se va închide podul, dar partea bulgară nu a agreat o astfel de abordare. Sunt alte rute alternative, inclusiv cu bacul, celălalt pod de la Calafat-Vidin - şi mai avem legăturile din Călăraşi, tot cu bacul. Podul va fi închis complet, nu se va folosi timp de două luni, aşa cum a anunţat partea bulgară, însă vom vedea cât vor dura aceste lucrări”, a afirmat Cristian Pistol, directorul CNAIR. Ulterior, el a susținut că circulația s-ar închide doar pe un fir al podului.

DeFapt.ro
Investigații jurnalistice, analize, știri la zi
Abonează-te
DeFapt.ro

Ultima oră

Ultima oră