miercuri 29 iulie
Login Contact
DeFapt.ro

george simion

391 articole
Politică

Simion contestă la CCR alegerile prezidențiale pe care le-a pierdut. Invocă turism electoral și amestecul Franței

Simion va contesta rezultatul alegerilor prezidențiale. Președintele AUR, George Simion, a declarat marți, într-un mesaj video publicat pe Facebook, că va contesta la Curtea Constituțională rezultatul alegerilor prezidențiale din 18 mai, câștigate de Nicușor Dan. Simion va contesta rezultatul alegerilor prezidențiale Liderul AUR a susținut că, așa cum Călin Georgescu ar fi fost „scos pe nedrept” din cursa electorală în 2024, și alegerile din mai 2025 ar trebui anulate de CCR pe aceleași temeiuri: Citește și: Perdanții din USL vor să reformeze politica: după Ponta, și Antonescu se oferă să se lupte „Nu pentru a fi președinte m-am înscris la sfârșitul lunii martie în această competiție, ci pentru a restabili dreptatea.” La cererea publicului Simion a afirmat că decizia de a contesta alegerile vine ca urmare a solicitărilor primite de la susținători în ultimele 24 de ore: „Voi mi-ați cerut, insistent, să ascult de vocea voastră. Vom acționa pe căile legale, și intern, și internațional.” Turism electoral, voturi fictive, ingerințe externe Contestația pe care o va depune AUR se bazează, potrivit liderului partidului, pe „motivele invocate în decizia din 6 decembrie 2024”. Acesta a invocat un buget de 100 de milioane de euro în Republica Moldova pentru „turism electoral”, voturi exprimate de persoane decedate, utilizarea resurselor administrative ale unui alt stat, ingerințe externe, inclusiv din partea Franței și manipularea algoritmilor rețelelor de socializare Simion a solicitat audierea creatorului aplicației Telegram, care ar fi susținut că Guvernul francez a intervenit pentru a limita libertatea de exprimare a opoziției în campania electorală. CCR, obligată să respecte propria jurisprudență George Simion a precizat că AUR va publica modelul contestației, insistând că: „Curtea Constituțională este obligată să țină cont de propria jurisprudență și să fie consecventă în standardul de probațiune.” Totodată, el a cerut retragerea acuzațiilor împotriva lui Călin Georgescu și a lui Bogdan Peșchir, pe care îi consideră victime ale unui sistem politic „ticălos”. De ce l-a felicitat pe Nicușor Dan În final, Simion a explicat gestul de a-l felicita pe contracandidatul său: „Motivul pentru care l-am felicitat pe Nicușor Dan a fost faptul că iubesc România, iubesc poporul român și nu îmi doresc să văd vărsare de sânge în țara noastră.”

Simion contestă la CCR alegerile prezidențiale pe care le-a pierdut. Invocă turism electoral și amestecul Franței
VIDEO Simion și-a adus în Parlament gorilele private care-l păzeau în campanie
Politică

VIDEO Simion și-a adus în Parlament gorilele private care-l păzeau în campanie

Deputatul AUR George Simion și-a adus în Parlament gorilele private care-l păzeau în campanie: o filmare distribuită pe TikTok de un reporter al televiziunii publice arată cum bodiguarzii privați blochează circulația jurnaliștilor pe holurile comune din Palatul Parlamentului. Citește și: Debandadă fără precedent în PSD: nu are un lider după Ciolacu, nu știe ce să facă cu guvernarea Simion și-a adus în Parlament gorilele private  În filmare apar cel puțin 4-5 persoane care par că au rolul de a bloca accesul pe un hol care dădea la biroul lui George Simion.  „Simion și-a luat Parlamentul României pe persoana fizică. A adus niște Sportivi sau Corduneni să își asigure o fortăreață în spațiul  unei instituții publice. Dar așa este în dictatură. Luăm ce vrem pentru că putem”, a scris, pe X/Twitter, Anca Georgescu, care a distribuit filmarea.  „Colegii mei de la TVR și de la celelalte televiziuni românești au avut accesul restricționat pe holul care duce spre biroul unde se află Simion”, a scris, pe filmarea distribuită pe TikTok, Antonio Miclea. În filmare se aude cum jurnaliștii îi întreabă pe bodiguarzii lui Simion ce jurisdicție au, ca să blocheze accesul pe un hol. Ei l-au interpelat pe senatorul AUR Petrișor Peiu, dar acesta s-a prefăcut că nu-i aude.  Presa are acces liber pe holuri Legisltivului și în alte spații comune. Parlamentul dispune de propriul serviciu de pază și ordine care acționează în interiorul clădirii.     

De teamă că iese Simion președinte, Becali a pierdut un milion de euro: înainte de alegeri și-a schimbat leii în euro
Politică

De teamă că iese Simion președinte, Becali a pierdut un milion de euro: înainte de alegeri și-a schimbat leii în euro

De teamă că iese George Simion președinte, Gigi Becali a pierdut un milion de euro: înainte de alegeri și-a schimbat leii în euro, tranzacție care s-a dovedit a fi perdantă fiindcă moneda națională s-a consolidat după succesul lui Nicușor Dan. Latifundiarul din Pipera a recunoscut că o victorie a lui Simion - pe care l-a susținut puternic - ar fi dus probabil la o prăbușire a leului, așa că a decis să-și ia măsuri de siguranță. Citește și: Debandadă fără precedent în PSD: nu are un lider după Ciolacu, nu știe ce să facă cu guvernarea De teamă că iese Simion președinte, Becali a pierdut un milion de euro „Am pierdut peste 1 milion de euro că am schimbat toți leii în euro că îmi era frică că iese el (n.r. – George Simion). Pe cuvântul meu de onoare. Toți leii i-am schimbat și am pierdut 1 milion de euro. Nu contează ce am schimbat sau nu. Gata, nu spun ce, am pierdut 1 milion de euro”, a declarat Becali, citat de fanatik.ro. Luni, imediat după victoria lui Nicușor Dan, leul s-a întărit față de euro. Luni, euro s-a depreciat semnificativ, la 5.0315 lei, cu 0,0718 lei, de la 5.1033 lei. În plus, luni bursa a crescut puternic, iar statul s-a împrumutat mai ieftin. În cazul unei victorii a lui George Simion, analiștii anticipau o reacție negativă a piețelor, iar băncile cu capital străin se pregăteau să vândă masiv titluri de stat. 

Simion a fugit la 6 a.m. din București, însoțit de „Regele gunoaielor” din Transilvania: destinația, Cluj-Napoca
Politică

Simion a fugit la 6 a.m. din București, însoțit de „Regele gunoaielor” din Transilvania: destinația, Cluj-Napoca

George Simion a fugit la 6 a.m. din București, însoțit de omul de afaceri Vasile Pușcaș, supranumit „Regele gunoaielor” din Transilvania: el a luat un avion Tarom cu destinația Cluj Napoca. Citește și: Dezastru pentru Simion: Giorgia Meloni l-a felicitat pe Nicușor Dan În 2014, după ce a pierdut alegerile prezidențiale, Victor Ponta a plecat în Dubai cu Sebastian Ghiță.  Simion a fugit la 6 a.m. din București, însoțit de „Regele gunoaielor”  „Fostul candidat la prezidențiale a plecat luni dimineață din București. Într-o fotografie publicată de Snoop, acesta se afla la poarta de îmbarcare 2 de la aeroportul "Henri Coandă" (Otopeni) din București. Singurul zbor care a fost îmbarcat de la această poartă în dimineața zilei de luni, înainte de ora 8, a fost zborul TAROM RO641 București - Cluj Napoca.   Destinația NU este 100% confirmată. __________ Actualizare: patru surse independente confirmă faptul că fostul candidat la prezidențiale a zburat luni dimineață la Cluj Napoca cu zborul amintit”, scrie BoardingPass pe Facebook.    În fotografia publicată pe Facebook de Snoop.ro, alături de Simion se află vasile Pușcaș, om de afaceri din Cluj, ginerele fostului ministru de Interne Ioan Rus. Pușcaș s-a aflat printre susținătorii lui George Simion, la dezbaterea Euronews din 8 mai.   Vasile Pușcaș este un dezvoltator imobiliar și are afaceri în domeniul  HoReCa în Cluj-Napoca. El este și patron al unor societăți care se ocupă de salubritate la Satu Mare și Baia Mare. Pușcaș a fost căsătorit cu fiica lui Ioan Rus.    

ANALIZĂ Catastrofă pentru PSD, care, neoficial, l-a susținut pe Simion și a luat bătaie în propriile fiefuri
Politică

ANALIZĂ Catastrofă pentru PSD, care, neoficial, l-a susținut pe Simion și a luat bătaie în propriile fiefuri

Catastrofă pentru PSD, care, neoficial, l-a susținut pe George Simion și a luat bătaie în propriile fiefuri: din Dorohoi în Voluntari, Brăila sau Craiova, Nicușor Dan a obținut scoruri surprinzătoare în unități administrative ferm controlate de formațiunea condusă de Marcel Ciolacu.  Citește și: Rusia nu recunoaște scrutinul prezidențial din România. "V-aș ruga să nu le numiți alegeri", spune Zaharova (MAE rus) Partidul are aproape 1.700 de primari (din 3.180) și 25 de președinți de consiliu județean (din 41). În Parlament, PSD controlează 86 de deputați din 331 și 36 de senatori din 136, acestea fiind cele mai mari grupuri parlamentare.  Catastrofă pentru PSD, care, neoficial, l-a susținut pe Simion Un semn al debandadei în care se află PSD este că, acum, este a doua serie de alegeri prezidențiale - după cea anulată în 2024 - în care acest partid nu are reprezentant în turul II.  PSD a lansat, în această campanie, câteva din cele mai murdare atacuri împotriva lui Nicușor Dan. „Nu îmi doresc vreodată ca Nicuşor Dan să fie preşedintele României, mai ales că sunt bărbat şi nu vreau să fiu obligat să port fustă”, declara, în aprilie, social-democratul Marcel Ciolacu. Ulterior, ideea a fost preluată la Borșa, unde primarul PSD a permis ca orașul să fie împânzit de afișe în care candidatul independent la președinție era acuzat că va legaliza căsătoriile LGBTQ.  În alte județe, PSD a încercat să-și mobilizeze primarii insistând pe ideea că Nicușor Dan le va desființa primăriile și-i va lăsa fără venituri.  Cu toate acestea, actualul primar general al Capitalei a câștigat în fiefurile PSD: județul Galați, peste 51% pentru Nicușor Dan, 62,36% în municipiul Galați municipiul Botoșani - peste 57%, peste 51% în Dorohoi 60,27% în municipiul Vaslui, plus victorii în Huși și Bîrlad 52% în municipiul Brăila Nicușor Dan a câștigat în Râmnicu Vâlcea, Pitești, Slatina, Caracal și chiar și Alexandria (cu peste 56%) în Voluntari, etern fief al lui Florentin Pandele, a luat aproape 60% din voturi Nicușor Dan a câștigat în județul Dolj, cu un scor de peste 51%, și în Craiova, unde a luat peste 60%. În orașul Dăbuleni - 53,38% Și în Maramureș, unde PSD deținea președinția Consiliului Județean, plus primăria municipiului Baia Mare, George Simion a pierdut.  După aceste eșecuri, PSD este sub o uriașă presiune să se reformeze. Mulți lideri susțin că partidul ar trebui să treacă în opoziție, ceea ce ar face aproape imposibilă constituirea unui guvern cu PNL, USR și UDMR.  Nu este clar care ar putea fi rolul lui Victor Ponta, ce va face Marcel Ciolacu și dacă partidul nu se va diviza.  „Pe partea politică voi discuta cu liderii politici, dar aștept să văd ce se întâmplă și în interiorul partidelor, la PSD pare că e o turbulență. Din informațiile mele, acolo sunt discuții. PSD are o tensiune internă pe care trebuie să și-o rezolve și cred că în următoarele zile vom vedea tensiuni acolo”, a spus Nicușor Dan, imediat după ce s-a conturat victoria sa în alegeri. 

Fanii înrăiți ai lui Simion continuă să susțină că votul a fost fraudat și-i cer să depună "contestații peste tot"
Eveniment

Fanii înrăiți ai lui Simion continuă să susțină că votul a fost fraudat și-i cer să depună "contestații peste tot"

Fanii lui Simion nu recunosc înfrângerea. Postarea lui George Simion, în care acesta își anunță înfrângerea și îl felicită pe Nicușor Dan pentru victorie, a adunat peste 30.000 de comentarii. Majoritatea aparțin fanilor înrăiți ai liderului AUR, care susțin că votul a fost fraudat. Fanii lui Simion nu recunosc înfrângerea Suporterii AUR nu acceptă că liderul Simion a pierdut alegerile. Citește și: Rusia nu recunoaște scrutinul prezidențial din România. "V-aș ruga să nu le numiți alegeri", spune Zaharova (MAE rus) Un cont, Vocea Poporului, comentează: „Stim cu totii ca au fraudat masiv! Daca renunti asa usor nu mai pun in viata mea o poza cu tine si plec in Congo! Oricum o sa ajungem colonie! Fa contestatii peste tot si scoate toate armele la inaintare! Nu are cum sa ramana asa! Ai avut 80% garantat!” Un alt cont, Yoni Maic, postează un comentariu agresiv la adresa votanților lui Nicușor Dan: "Aici se vede adevărată Românie ca 50%sunt retardați mintali suntem de râsul tuturor cu asa președinte (mucea) de mâine sa va vad taxe duble mâncare curent etc scumpiri va meritați soarta!" La fel face și George Varvara: „George Varvara Cei care ați votat N D sa nu vă mai plângeți pt situația din România !” În marea lor parte, fanii lui Simion susțin o fraudare în masă a votului. Constantic Doru scrie: „Sau furat voturi la greu” Mirela Rujescu susține: „A câștigat prin furt!” Cristina Horjan cere o renumerare a voturilor: „Refuz sa cred ca nu se cere renumărarea voturilor...”

VIDEO George Simion și-a acceptat înfrângerea după miezul nopții: A fost voința poporului român
Politică

VIDEO George Simion și-a acceptat înfrângerea după miezul nopții: A fost voința poporului român

Simion îl felicită pe Nicușor Dan. George Simion, candidatul AUR la alegerile prezidențiale, l-a felicitat pe contracandidatul său, Nicușor Dan, pentru câștigarea celui de-al doilea tur de scrutin. Simion îl felicită pe Nicușor Dan Într-un mesaj video publicat pe Facebook, Simion a declarat că rezultatul exprimă voința poporului român. Citește și: Rusia nu recunoaște scrutinul prezidențial din România. "V-aș ruga să nu le numiți alegeri", spune Zaharova (MAE rus) Simion a mulțumit celor peste 5 milioane de români care l-au votat, spunând că nu îi va dezamăgi și că încrederea lor este cel mai de preț lucru pentru el. „Am fost singuri împotriva unui întreg sistem. Sper că v-am reprezentat cu cinste”, a transmis liderul AUR. „România trebuie să fie pe primul loc” În același mesaj, Simion a subliniat că lupta nu se încheie aici și că va continua să apere valorile în care crede: dreptatea, familia naturală, credința creștină și libertatea. Le-a cerut susținătorilor să nu renunțe, în ciuda gustului amar al înfrângerii. Nicușor Dan câștigă cu 53,78% După centralizarea a 20.031 de procese verbale din totalul celor 20.085, Nicușor Dan a obținut 6.098.948 de voturi, reprezentând 53,78%. George Simion a fost votat de 5.242.089 de alegători, adică 46,22%.

Victorie aproape ceaușistă a lui Nicușor Dan în Cluj Napoca, pe fondul unei prezențe imense
Politică

Victorie aproape ceaușistă a lui Nicușor Dan în Cluj Napoca, pe fondul unei prezențe imense

Victorie aproape ceaușistă a lui Nicușor Dan în Cluj Napoca, pe fondul unei prezențe imense: după contabilizarea voturilor din aproape 90% din secțiile de vot, primarul general al Capitalei a colectat ușor peste 80% din opțiuni.  Citește și: Maghiarii au votat masiv cu Nicușor Dan: victorii zdrobitoare în Harghita și Covasna, scoruri foarte bune în Mureș, Bihor și Satu Mare Prezența în acest municipiu a fost de peste 78%. Victorie aproape ceaușistă a lui Nicușor Dan în Cluj Napoca În județul Cluj, 68,97% dintre alegători au votat cu Nicușor Dan. Doar în câteva sectoare din București, Harghita și Covasna acesta a obținut procente mai mari. Prezența la vot, în județul Cluj, a fost de 69,61%.  Nicușor Dan a zdrobit și acasă la mama-soacră: circa 60% din alegătorii din municipiul Vaslui l-au votat pe primarul general al Capitalei. După numărarea voturilor la 85 din cele 87 de secții de votare, Simion avea ușor sub 40%. La nivelul județului Vaslui, Simion se îndreapăt spre o victorie strânsă, cu un scor de sub 52%. 

VIDEO George Simion, în negare: "Am câștigat!!! Sunt noul Președinte al Romaniei și redau puterea românilor!"
Politică

VIDEO George Simion, în negare: "Am câștigat!!! Sunt noul Președinte al Romaniei și redau puterea românilor!"

George Simion susține că este președinte: liderul AUR a scris asta pe pagina sa de Facebook. George Simion susține că este președinte Tot pe pagina sa, Simion a postat și un VIDEO. Citește și: EXIT-POLL ora 21.00: Nicușor Dan - 54,1%, George Simion - 45,9%. Sondajele nu măsoară votul din Diaspora Clipul video, însă, are probleme tehnice și nu pot fi vizualizate decât două secunde. La 21.29, Simion a revenit cu un nou mesaj: "Sunt noul președinte al Cu o mare diferență!Numărați corect fiecare vot!"

Simion declară că Georgescu îl apără de forțele malefice
Politică

Simion declară că Georgescu îl apără de forțele malefice

Președintele AUR, George Simion, declară că fostul candidat la președinție Călin Georgescu îl apără de forțele malefice. El nu a detaliat cum arată forțele malefice. Citește și: VIDEO Simion pune presiune pe instituții: M-au asigurat că va fi un transfer pașnic al puterii Simion declară că Georgescu îl apără de forțele malefice Întrebat de jurnalistul Gândul ce înseamnă a fi protejatului lui Călin Georgescu, George Simion a mărturisit că: „Mă lupt în această bătălie cu niște forțe foarte, foarte malefice, așa că protecția domnului Georgescu este foarte utilă, foarte necesară și o resimt. Fără dumnealui nu puteam fi victorioși.” Când i s-a cerut să detalieze ce înseamna aceasta protecție, liderul AUR a spus: „Am de la cine învăța. Am și eu un model de demnitate, de onoare, nu doar trădători care se vând la primul colț de stradă”. „Această echipă președinte-premier a fost aleasă de popor. Acest parteneriat va continua pentur bunăstarea poporului. Fac un apel la cei care se împotrivesc să stea deoparte ca să nu fie vreo escaladare”, spunea Simion acum câteva zile. 

Simion și-a instruit oamenii să blocheze cozile la secțiile de vot din marile orașe pentru a suspenda procesul electoral
Eveniment

Simion și-a instruit oamenii să blocheze cozile la secțiile de vot din marile orașe pentru a suspenda procesul electoral

Simion vrea să întrerupă votul masiv: surse din interiorul AUR indică faptul că echipa condusă de George Simion ar pregăti o strategie de criză pentru ziua votului, duminică seara. Simion vrea să întrerupă votul masiv Conform informațiilor, AUR ar intenționa să trimită grupuri masive de simpatizanți în marile orașe, cu scopul de a ocupa cozile de la secțiile de votare frecventate de susținătorii lui Nicușor Dan. Citește și: VIDEO Simion pune presiune pe instituții: M-au asigurat că va fi un transfer pașnic al puterii Încercând, astfel, să le îngreuneze accesul la vot. Deși legislația electorală permite prelungirea votării după ora 21.00 pentru alegătorii deja aflați în secție, procesul nu poate continua după ora 24.00. Mai mult, dacă s-ar isca busculade, procesul electoral ar putea fi întrerupt.

Campanie pro-Simion la biserică: un preot a spus că trebuie să se voteze pentru ortodoxie iar "rușii sunt cei mai credincioși"
Eveniment

Campanie pro-Simion la biserică: un preot a spus că trebuie să se voteze pentru ortodoxie iar "rușii sunt cei mai credincioși"

Campanie electorală pro-George Simion în biserică. Un nou derapaj cu tentă electorală are loc în Biserica Ortodoxă Română, de această dată în mediul urban. Campanie electorală pro-George Simion în biserică Potrivit unei postări publicate de activistul și consultantul politic Radu Hossu pe Facebook, un preot dintr-o biserică din Brașov le-ar fi transmis credincioșilor, în timpul slujbei de duminică, că „rușii sunt cei mai credincioși dintre creștinii ortodocși și ar trebui să le urmăm exemplul”. Citește și: Simion și-a instruit oamenii să blocheze cozile la secțiile de vot din marile orașe pentru a suspenda procesul electoral „Îmi scrie un prieten care a fost la biserică azi. La o biserică din Brașov, deci urban unde preotul a spus "rușii sunt cei mai credincioși dintre creștinii ortodocși și ar trebui să le urmăm exemplul", ulterior "foarte important să mergem la vot să ne exercităm votul însă trebuie să ne exercităm votul pentru conștiință și cu respect față de Dumnezeu și religia creștină ortodoxă pentru că așa ne dictează conștiința". Citiți cuvintele cheie, nu? Știu biserica, preotul, locul și multipli martori care au auzit ceea ce vă relatez eu acum. rușii, criminalii de copii din Ucraina, sunt un exemplu de urmat? Părinte, ai scuipat de obrazul lui Iisus Hristos. Dacă aveți astfel de informații pe care le puteți proba sau la care ați fost martori, puteți să le lăsați în comentarii. BOR ar trebui să-și vadă de menirea ei Biserica Ortodoxă Română ar face bine să-și vadă de menirea ei, cea prin care aduce alinare, înțelepciune și bunătate și nu regres, sărăcie și beznă. Păcat de oamenii care chiar pun în practică vorbele lui Iisus Hristos, nu doar iau bani grămadă din cutia milei bătându-și joc de enoriași cum cea mai mare parte a celor care sunt plătiți de stat (ce? nu știați că preoții au indemnizații plătite în mare parte de statul român?). Mă întrebați mulți de cum suntem. E prea devreme pentru orice răspuns. Însă de un lucru sunt convins: este nevoie de o mobilizare mare decât este cea din acest moment, mai ales în urban."

MAI demontează dezinformarea lui George Simion, care acuză că pe listele electorale s-ar afla 1,5 milioane de persoane decedate
Eveniment

MAI demontează dezinformarea lui George Simion, care acuză că pe listele electorale s-ar afla 1,5 milioane de persoane decedate

Acuzațiile lui Simion, demontate de MAI. Ministerul Afacerilor Interne (MAI) a transmis un comunicat oficial prin care respinge categoric afirmațiile lansate de George Simion, liderul AUR, potrivit cărora pe listele electorale s-ar regăsi 1,5 milioane de persoane decedate. Acuzațiile lui Simion, demontate de MAI MAI subliniază că actualizarea datelor din Registrul Național de Evidență a Persoanelor (R.N.E.P.) se face strict în baza documentelor oficiale emise de serviciile publice comunitare locale sau de oficiile consulare, în conformitate cu legislația în vigoare (OUG nr. 97/2005). Citește și: VIDEO Simion pune presiune pe instituții: M-au asigurat că va fi un transfer pașnic al puterii Inclusiv înregistrarea deceselor se realizează prompt, exclusiv pe baza acestor documente. Conform celor mai recente analize, la data de 10 mai 2025, în R.N.E.P. erau înregistrate 8.463 de persoane cu vârsta de peste 100 de ani, cifră care reflectă situația reală din punct de vedere administrativ. Sistemul informatic nu deduce decesul unei persoane pe baza vârstei, ci doar în baza actelor oficiale primite. În plus, datele din R.N.E.P. sunt puse la dispoziția autorităților electorale în mod gratuit și transparent, cu respectarea normelor europene privind protecția datelor (GDPR). Orice cerere de informații statistice este procesată cu celeritate, iar registrul este actualizat constant pentru a reflecta realitatea administrativă. Apel la responsabilitate MAI face apel la responsabilitate, îndemnând cetățenii și presa să verifice informațiile doar din surse oficiale, în special în contextul turului al doilea al alegerilor prezidențiale. Ministerul reafirmă angajamentul pentru transparență și legalitate în gestionarea datelor și colaborarea strânsă cu instituțiile implicate în procesul electoral.

VIDEO Simion pune presiune pe instituții: M-au asigurat că va fi un transfer pașnic al puterii
Politică

VIDEO Simion pune presiune pe instituții: M-au asigurat că va fi un transfer pașnic al puterii

George Simion pune presiune pe instituții în ziua votului din turul al doilea la prezidențiale. George Simion pune presiune pe instituții Într-o conferință de presă (VIDEO) din curtea Palatului Parlamentului, George Simion și-a clamat deja victoria încă înainte de ora 14.00. Citește și: Prezență șocant de mare în fiefurile urbane ale lui Nicușor Dan, precum Cluj Napoca sau Sectoarele 1 și 6 Contracandidatul lui Nicușor Dan a spus că, pe cifrele AUR, va câștiga aceste alegeri. Liderul AUR a susținut că institutele de sondare care vor oferi exit-poll-uri la 21.00 au "misiunea" să indice un scor egal, de 50%-50%, la finalul votului. George Simion a adăugat că oamenii săi vor face o numărătoare paralelă a voturilor și vor veni cu un rezultat în jurul orei 21.40.  

Falsuri grosolane pro-Simion pe TikTok: clone ale site-urilor de presă îl dau pe liderul AUR câștigător și anunță arestări
Eveniment

Falsuri grosolane pro-Simion pe TikTok: clone ale site-urilor de presă îl dau pe liderul AUR câștigător și anunță arestări

MAI identifică dezinformare pro-Simion pe TikTok. Ministerul Afacerilor Interne (MAI) a anunțat, printr-un comunicat de presă că a identificat conturi de TikTok care distribuie conținut manipulator, creat cu ajutorul inteligenței artificiale, în contextul alegerilor prezidențiale. MAI identifică dezinformare pro-Simion pe TikTok Printre conturile vizate se numără @memefacator (preafericitul), care a publicat pe platforma TikTok materiale video generate cu tehnici de tip deepfake, conținând elemente de dezinformare. Citește și: Prezență șocant de mare în fiefurile urbane ale lui Nicușor Dan, precum Cluj Napoca sau Sectoarele 1 și 6 Potrivit MAI, aceste materiale au avut drept scop discreditarea unuia dintre candidații la funcția de Președinte al României. „Având în vedere gravitatea conținutului, contul a fost raportat către reprezentanții platformei, pentru a preveni propagarea unor materiale ce pot afecta ordinea publică și integritatea procesului electoral”, precizează MAI. Falsificarea identității vizuale a site-urilor de știri Un alt cont identificat este @recnostinta, care a publicat un clip video ce imita în mod fraudulos identitatea vizuală a site-urilor Hotnews și Antena 3 CNN. Videoclipul prezintă așa-zise articole datate ulterior zilei de 18 mai, în care se afirmă în mod fals că, în urma câștigării alegerilor de către un candidat, liderii partidelor tradiționale ar fi fost arestați sau ar fi fugit din țară. Potrivit MAI, acest material este „de natură să inducă în eroare opinia publică, simulând un conținut jurnalistic legitim și vehiculând informații complet fabricate, menite să amplifice neîncrederea cetățenilor în corectitudinea procesului electoral”. Anchete în curs pentru infracțiuni informatice și răspândirea de informații false Ministerul a anunțat că a demarat procedurile legale de analiză și sesizare a instituțiilor competente, pentru a verifica posibile încălcări ale legislației în vigoare. Sunt avute în vedere posibile infracțiuni informatice, precum falsul informatic și răspândirea de informații false. Apel la cetățeni să semnaleze conținutul suspect „MAI reiterează angajamentul său în lupta împotriva dezinformării și a utilizării abuzive a tehnologiilor digitale în scopuri manipulatorii, în special în context electoral. Totodată, MAI încurajează cetățenii să semnaleze conținutul suspect sau potențial dăunător prin intermediul canalelor oficiale de comunicare”, se mai arată în comunicatul transmis.

DeFapt.ro
Investigații jurnalistice, analize, știri la zi
Abonează-te
DeFapt.ro

Ultima oră

Ultima oră