vineri 05 decembrie
Login Abonează-te
DeFapt.ro

Etichetă: firma

22 articole
Economie

România, sub presiunea insolvențelor: peste 4.500 de firme și-au pierdut stabilitatea financiară

Tot mai multe companii din România se confruntă cu riscul insolvenței, pe fondul inflației ridicate, al dobânzilor mari și al scăderii consumului intern. Mediul de afaceri românesc sub presiune Datele arată că marile centre economice, precum București-Ilfov, Bihor, Cluj și Timiș, sunt cele mai afectate de această tendință. Citește și: ANALIZĂ Cum a ajuns CCR să blocheze și să sfideze România: răspunderea PSD și PNL În contrast, Iașiul înregistrează o evoluție pozitivă, cu o scădere de 23% a numărului de firme intrate în insolvență față de anul trecut. În primele opt luni din 2025, doar 147 de companii ieșene au intrat în incapacitate de plată, comparativ cu 191 în aceeași perioadă din 2024. Continuarea, în Ziarul de Iași

Mediul de afaceri românesc sub presiune (sursa: ziaruldeiasi.ro)
Abuzul ANAF de a inactiva firme pentru absența administratorului de la sediu, corectat de instanță (sursa: Inquam Photos/Octav Ganea)
Economie

Abuzul ANAF de a inactiva firme pentru absența administratorului de la sediu, corectat de instanță

ANAF, obligat de instanță să reactiveze firme pe care le-a inactivat abuziv pe baza unei interpretări absurde a legii. Tribunalul București a decis joi să suspende executarea deciziei ANAF de inactivare a unei firme al cărei administrator nu fusese găsit de inspectorii fiscali la sediul societății comerciale. Abuz al ANAF, corectat în instanță Așa cum DeFapt.ro a scris în exclusivitate, Fiscul a inactivat 1.411 societăți comerciale din acest motiv numai în perioada 17 iunie - 17 septembrie a.c. Citește și: EXCLUSIV Agenția Națională de Absurd Fiscal: firme fără datorii la stat, inactivate pentru că administratorii nu erau la sediu în momentul vizitei inspectorilor de la Fisc Potrivit unei interpretări bizare a ANAF, atunci când un inspector fiscal se prezintă la sediul unei firme, acolo trebuie să se afle administratorul societății. Tot potrivit unui articol exclusiv al DeFapt.ro, din punctul de vedere al ANAF, faptul că mai multe firme pot avea sediul la aceeași adresă, deși legal, indică o suspiciune. Citește și: EXCLUSIV De ce ANAF inactivează abuziv firme "curate", fără datorii la stat: se uită la adresă, nu la bilanț Potrivit "analizelor" Fiscului, firmele înființate doar pentru a fi paravan pentru altele sau pentru a se sustrage de la plata TVA și a altor taxe preferă să închirieze un spațiu pus la dispoziție de către companii de profil.

Abuz grosolan al ANAF: firme inactivate pentru că inspectorii fiscali nu au găsit administratorul la sediu (sursa: Facebook/Alexandru Nazare)
Investigații

EXCLUSIV Agenția Națională de Absurd Fiscal: Fiscul vrea ca administratorii să fie non-stop la firmă

Abuz grosolan al ANAF: firme inactivate doar pentru că inspectorii fiscali nu au găsit la sediul declarat administratorul în momentul vizitei neanunțate. Zeci de firme, inactivate zilnic În numai 90 de zile (17 iunie - 17 septembrie a.c.), potrivit unui răspuns al ANAF la solicitarea DeFapt.ro, Fiscul a inactivat 1.411 societăți comerciale dintr-un motiv absurd. Citește și: EXCLUSIV Schema prin care Nazare a primit pe firmă active de un milion de lei de la asociatul care are sub 5% Astfel, potrivit ANAF, "orice contribuabil trebuie să fie găsit la domiciliul fiscal declarat". Nu contează dacă "contribuabilul" este o societate comercială care nu are datorii la stat, nu face evaziune fiscală și, în general, nici un fel de probleme cu legea, ANAF vrea ca "contribuabil (...) să fie găsit la domiciliul fiscal declarat". La sediu, așteptându-l pe Godot de la Fisc Cu alte cuvinte, atunci când un inspector fiscal se prezintă la sediul firmei, acolo trebuie să se afle administratorul societății. Potrivit răspunsului ANAF la solicitarea DeFapt.ro, Fiscul poate inactiva o firmă atunci când "organul fiscal central constată că (contribuabilul - n.r.) nu funcţionează la domiciliul fiscal declarat" (ANAF invocă "prevederile art. 92 alin. (1) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală"). Dar ce înseamnă că o firmă "nu funcţionează la domiciliul fiscal declarat", mai ales în cazul în care și-a declarat, perfect legal, activitatea la terți? Ne lămurește tot Fiscul: de la sediu "se exercită gestiunea administrativă şi conducerea efectivă a afacerilor" (și invocă ANAF art. 31 alin. (1) lit. c) din Codul de procedură fiscală). Pe cale de consecință, în logica ANAF, gestionarul administrativ și cel care conduce efectiv afacerea, adică administratorul firmei, trebuie să fie întotdeauna la sediul social în așteptarea inspectorilor ANAF care să verifice existența sa fizică. Iar dacă administratorul nu este la sediu, firma poate fi inactivată doar pentru atât. Abuz grosolan al ANAF: firme inactivate DeFapt.ro a consultat un avocat, specializat în chestiuni de înregistrare a firmelor și proceduri fiscale, în legătură cu viziunea ANAF asupra legării administratorului de glia sediului firmei. Acesta a fost foarte critic cu interpretarea Fiscului în chestiune, pe care a calificat-o drept "bolnavă". "Și, dacă administrezi mai multe firme, cum faci să fii ubicuu, să te afli în același moment la toate sediile?", a arătat avocatul absurditatea viziunii ANAF asupra legii. "În al doilea rând, firmele care nu au angajați, ceea ce e legal, cum fac?", a continuat avocatul. "Apoi, care este programul pe care trebuie să-l respecte administratorul unei firme ca să poată fi găsit la sediu de inspectorii ANAF? Sau trebuie să nu plece niciodată de la sediu?", s-a mai întrebat avocatul. În final, acesta a fost foarte tranșant: "Aceste aberații nu există în lege, sunt pur și simplu interpretarea ANAF și reprezintă un abuz evident."

Schema activelor lui Nazare pe firmă (sursa: Facebook/Alexandru Nazare)
Investigații

EXCLUSIV Schema prin care Nazare a primit pe firmă active de un milion de lei de la asociatul cu 5%

Schema activelor lui Nazare pe firmă: într-o lungă postare pe Facebook, ministrul de Finanțe a dat o replică articolului publicat de către DeFapt.ro în care se vorbește despre datoriile firmei Comunicare SRL, deținută în proporție de peste 95% de către Alexandru Nazare. Citește și: EXCLUSIV Nazare, ministrul de Finanțe, are o firmă cu datorii de milioane, inactivată de ANAF, și o alta care nu a depus niciodată bilanțuri la Finanțe Ministrul a amestecat minciuni cu crâmpeie de adevăr și s-a ascuns în spatele soției sale decedate. Datoriile sunt bani de la asociați Principala teză cu care s-a luptat Nazare este cea a datoriilor firmei Comunicare SRL. "La preluarea părților sociale (în septembrie 2022 - n.r.) am moștenit practic prin succesiune (de la soția decedată - n.r.) și o mare parte din aceste datorii, care erau în realitate capitalizări ale firmei din economii personale, conform structurii acționariatului la acea vreme (moștenită, de asemenea). Aceste așa-numite „datorii uriașe” ale firmei nu sunt către bugetul statului, ci sunt creditări făcute de asociații. Este deci normal să existe acest cuantum al datoriei (către asociați), cât timp asociații au creditat firma cu același cuantum.", a scris Nazare. Creditare de 727.000 de lei în doi ani Să analizăm, după ce Nazare a preluat firma Comunicare SRL, datoriile firmei care, cum spune ministrul, "creditări făcute de asociați". Astfel, la finalul anului 2022, ultimul în care (parțial), în firmă se afla soția lui Alexandru Nazare, datoriile firmei erau de 989.681 de lei. La finalul anului 2024, după doi ani în care Nazare a avut calitatea de asociat majoritar (cu 95,24% din părțile sociale), datoriile Comunicare SRL erau de 1.715.100 de lei. Așadar, în doi ani, datoriile au crescut cu aproape 727.000 de lei. Datorii care, conform ministrului, sunt "creditări făcute de asociați", adică bani pe care asociații i-au băgat în firmă. Banii au venit de la asociatul ultraminoritar Firma Comunicare SRL are doar doi asociați: Alexandru Nazare (95,24% din părțile sociale) și SIS Finance Consulting SRL (cu 4,76%). Așadar, doar cei doi asociați puteau credita firma. Dar Alexandru Nazare nu a creditat Comunicare SRL cu nici un leu în cei doi ani, după cum arată declarațiile sale de avere, în care nu apare nici un împrumut acordat firmei. Așadar, suma de 727.000 de lei a venit de la acționarul insignifiant (4,76%) SIS Finance Consulting SRL. Creditare pentru achiziții Întrebarea care se pune este care a fost motivul creditării firmei de către asociatul minoritar. În mod obișnuit, asociații își creditează firma atunci când aceasta are dificultăți financiare sau când face investiții/achiziții. Comunicare SRL, însă, nu a avut dificultăți financiare: în 2022, a avut profit de peste 22.000 de lei, iar în 2023 - de aproape 275.000 de lei. În concluzie, asociatul foarte mic al Comunicare SRL a creditat firma pentru a face investiții/achiziții. Active imobilizate de aproape un milion de lei în doi ani Potrivit bilanțurilor depuse de Comunicare SRL la Ministerul de Finanțe, între 2022 și 2024, un alt indicator al firmei a crescut binișor: activele imobilizate. Cel mai adesea, activele imobilizate sunt bunuri/proprietăți. Astfel, la finalul lui 2022, Comunicare SRL avea active imobilizate de 745.452 de lei. La finalul lui 2024, activele imobilizate aveau valoarea de 1.697.180 de lei. Deci, în doi ani, valoarea activelor imobilizate a crescut cu peste 951.000 de lei. O sumă care ar fi putut fi acoperită din creditarea de 727.000 de lei și o mare parte din profitul de 275.000 de lei făcut în 2023. Schema activelor lui Nazare pe firmă Pe scurt, asociatul minoritar (4,76%) din Comunicare SRL, SIS Finance Consulting SRL, a contribuit cu 80% din banii cu care Comunicare SRL a achiziționat bunuri sau proprietăți. Din care bunuri sau proprietăți, ministrul Alexandru Nazare are 95,24%. Pare, deci, să fie vorba de achiziții (imobiliare?) mascate prin intermediul creditării firmei. Minciunile și insinuările lui Nazare În postarea de pe Facebook, Nazare insinuează că articolul publicat de către DeFapt.ro (pe care, din lașitate, nu-l identifică) ar fi rezultatul faptului că "acțiunile recente MF și ANAF deranjează teribil multiple zone de influență". Nazare nu a indicat care ar fi acele "zone de influență" responsabile, așadar afirmația rămâne în zona opiniilor meschine și nu merită discutată. Dar ministrul de Finanțe spune și o minciună cu totul absurdă: "Autorii materialului care mǎ prezintǎ implicat într-un dosar internațional în care se cerceteazǎ crime împotriva umanitǎții au depǎşit cu mult orice fantezie." Faptele: articolul publicat de către DeFapt.ro nu face nici o referire la nici un dosar internațional sau național în care să fie implicat Alexandru Nazare.

Tăpălagă, Pantazi (G4Media) - oengiști și patroni (sursa: G4Media)
Eveniment

Minciună grosolană a lui Tăpălagă și Pantazi: G4Media nu este "un non-profit", ci o firmă cu profit

Tăpălagă, Pantazi (G4Media) - oengiști și patroni în același timp: portalul g4media.ro primește donații și sponsorizări prin intermediul unei asociații, dar domeniul g4media.ro este deținut de o firmă. ONG pentru donații Potrivit g4media.ro, "G4Media este un non-profit și depinde de tine". Tocmai din acest motiv, publicația cere donații de la cititori: "Alege să o susții o presă liberă și independentă! Donații directe se pot face în contul Asociației Group 4 Media Freedom & Democracy". G4Media susține că este "un non-profit" și cere susținerea financiară a publicului (sursa: g4media.ro) Afacerea de presă, pe firmă De fapt, domeniul g4media.ro nu este deținut de Asociația Group 4 Media Freedom & Democracy, adică de un ONG non-profit. Ci, potrivit rotld.ro (administratorul domeniilor .ro), domeniul g4media.ro este deținut de G4 Global Journalism SRL. Adică de o societate comercială. Care, evident, are ca scop profitul. Domeniul g4media.ro, deținut de firma lui Tăpălagă și Pantazi (rotld.ro) Tăpălagă, Pantazi (G4Media) - oengiști și patroni Asociații G4 Global Journalism SRL sunt Dan Tăpălagă, Cristian Pantazi și Cristian Drumcea. În 2024, G4 Global Journalism SRL a avut venituri de 5,95 milioane de lei și un profit net de peste trei milioane de lei. Citește și: G4Media, cumpărat de un penal apropiat PSD. Tapalagă și Pantazi, poză cu noul proprietar, Budeanu Părți sociale ale acestei societăți comerciale i-au fost vândute lui Radu Budeanu. Asociația Group 4 Media Freedom & Democracy nu a avut nici un rol în tranzacție, întrucât acest ONG nu deține nici o publicație.    

O firmă românească creează interfonul inteligent (sursa: ziaruldeiasi.ro)
Eveniment

Interfon inteligent, inatacabil de hackeri, soluție de securitate dezvoltată de o firmă românească

O firmă românească creează interfonul inteligent. Grupul de firme Electra, condus de antreprenorul Marian Berdan, dezvoltă în laboratoarele sale un interfon inteligent imposibil de hackuit și o consolă pentru case smart. O firmă românească creează interfonul inteligent Proiectul este susținut de o finanțare europeană de 10 milioane de euro, obținută prin Agenția pentru Dezvoltare Regională Nord-Est. Citește și: Președintele CJ Cluj anunță că nu mai este „parte” a PNL: „A fost sufocat de trădători de serviciu” Interfonul, conectat la internet, promite un nivel ridicat de securitate cibernetică, fiind destinat locuințelor moderne. Cele două produse vor fi lansate în următorii doi ani și vizează redefinirea interacțiunii cu spațiul de locuit. Continuarea, în Ziarul de Iași

Hainele de firmă, hărțuire la școală (sursa: ziaruldeiasi.ro)
Eveniment

Hainele de firmă, hărțuire la școală

Hainele de firmă, hărțuire la școală. A avea o haină sau o pereche de adidași de firmă a devenit adesea o obsesie în rândul copiilor. Hainele de firmă, hărțuire la școală Mulți consideră că un brand la modă le poate conferi statutul și respectul în grupul de prieteni. Citește și: Pensia specială medie a judecătorilor și procurorilor a crescut cu 15% într-un an, mult peste rata inflației, și a ajuns la 25.166 de lei. Unele sunt mai mari Psihologii trag un semnal de alarmă și spun că acest fenomen ia amploare încă de la vârste destul de fragede. Bullyingul începe din perioada gimnaziului și merge până la a eticheta copiii care nu sunt îmbrăcați cu haine de firmă ca fiind "săraci şi neîngrijiți". Continuarea, în Ziarul de Iași.

Mâncare pentru elevi în hârburi ruginite (sursa: Facebook/Alin Udriste)
Investigații

Mâncare pentru elevi în hârburi ruginite

Mâncare pentru elevi în hârburi ruginite. Cu 25.000 lei a fost amendată de către Protecția Consumatorilor Mehedinți firma Utopia Prod Com, controlată de deputatul liberal Alin Udriște prin intermediul contabilului său. Citește și: EXCLUSIV Acuzat de hărțuire sexuală când era șef la Ape Minerale, actualul deputat PNL Alin Udriște a devenit și proprietar peste Piscicola SA Neamț printr-o escrocherie, acuză ANPA Motivul: produse alimentare expirate, frigidere, malaxoare și rafturi neigienizate, dar și pentru că transporta mâncarea elevilor cu mașini ruginite, care anterior au fost folosite pentru transportul medicamentelor și aparaturii medicale. DeFapt.ro a dezvăluit că liberalul Alin Udriște, în mandatul său de director general al Societății Naționale Apele Minerale, a cumpărat pachete pentru sărbătorile pascale de la firma Utopia Prod Com, acolo unde soția lui, Adriana Udriște, figura ca angajată manager de proiect. Materii prime expirate sau fără date de identificare Protecția Consumatorilor Mehedinți a luat la puricat toate firmele care livrează mâncare elevilor în baza contractelor pe care le au cu Consiliul Județean Mehedinți, condus de pesedistul Aladin Georgescu, dar și cu primăriile din județ. Utopia Prod Com, una dintre aceste societăți abonate la contractele publice, a fost amendată cu suma de 25.000 lei, echivalentul a 5.000 de euro. Inspectorii de la Protecția Consumatorilor au anunțat că în punctele de lucru ale acestei firme în care se prepara mâncarea au fost găsite două kilograme de mozzarela expirată, plus alte 59 de kilograme de materii prime fără elemente de identificare și dată de expirare. Mâncare pentru elevi în hârburi ruginite S-a mai constatat că frigiderele, rafturile și malaxoarele nu erau igienizate și prezentau urme de rugină. Totodată, restaurantul aflat pe această firmă nu avea autorizație din partea Direcției Sanitar Veterinare. Culmea, mâncarea pentru elevi era transportată cu două utilitare pline de mizerie și rugină. Pe una dintre dubele folosite de Utopia Prod Com era incripționat mesajul "produse farmaceutice, parafarmaceutice aparatură medicală". Cele două mașini nu mai pot fi folosite pentru serviciile de catering. Mai mult, restaurantul a fost închis temporar. Pachete de Paști cumpărate de Apele Minerale Deputatul PNL Alin Udriște, fostul șef al Societății Naționale Apele Minerale, controlează firma Utopia Prod Com prin intermediul contabilului său de la firma Aurora Trust, Marius Bodeanu. Acesta deține oficial 30% din părțile sociale și funcția de administrator. Restul părților sociale se află pe numele Florentinei Bălan, respectiv pe al Sanda Simion, apropiate de liberal. Mai mult, conform declarației de avere depusă de Alin Udriște în anul 2022, soția sa, Adriana Udriște, a deținut funcția de manager de proiect în cadrul firmei Utopia Prod Com. DeFapt.ro a dezvăluit în martie 2023 că, liberalul Alin Udriște, în calitate de șef al Societății Naționale Apele Minerale, a cumpărat de la firma Utopia Prod Com pachete pentru sărbătorile pascale pe care urma să le facă cadou șefilor din Ministerul Economiei.

O firmă misterioasă din Voluntari va primi ajutor de stat de 227 milioane lei de la ministerul de Finanțe Foto: Facebook
Eveniment

Firmă din Voluntari va primi ajutor de stat de 235 milioane lei

O misterioasă firmă din Voluntari, cu un singur angajat și cifră de afaceri de 270.000 lei, va primi un ajutor de stat de 235 milioane de lei, scrie Ziarul Financiar. Publicația arată că sunt numeroase semne de întrebare la „schema de ajutor de stat pentru investiţii cu impact major”, întrucât ajutoare de stat de sute de milioane de lei ajung la firme cu afaceri de câteva milioane de lei, cel mult. Citește și: ANALIZĂ Dezastrul de care fug candidații Puterii: producția industrială s-a prăbușit, eșecul PNRR, cea mai mare inflație din UE Firmă din Voluntari va primi ajutor de stat de 227 milioane lei „Firma K2 TOP BUSINESS CONSULTING SRL, care a obţinut prima poziţie pentru acordarea de ajutor de stat pentru investiţii majore din partea guvernului, a avut în 2023 afaceri de aproape 270.000 de lei, în creştere cu 27% faţă de anul anterior. Are un singur angajat şi a fost înfiinţată în 2010. Cel mai bun an a fost 2014, cu cea mai mare cifră de afaceri, de 550.000 de lei”, scrie Ziarul Financiar. Firma solicită un ajutor de stat de 235 de milioane de lei pentru a ridica o fabrică de echipamente de identificare prin unde radio. Trei investiţii în fabrici – una în echipamente cu frecvenţe radio şi două de hrană pentru animale – sunt primele în clasamentul preliminar realizat de Ministerul de Finanţe pentru acordarea de ajutor de stat conform schemei pentru investiţii cu impact major în economie, derulată în 2024. „În cadrul aplicaţiei prin care se depun cererile de finanţare la Ministerul Finanţelor, punctajele se dau automat de aplicaţie în funcţie de locaţie, valoare şi tipul investiţiei. Punctajul stabileste doar ordinea de intrare în analiză. Urmează ca proiectul să fie evaluat de către echipa MF, inclusiv din perspectiva capacităţii firmei de a implementa un proiect de asemenea anvergură”, a spus ministerul de Finanțe pentru Ziarul Financiar.

SAGA Festival, "țeapă" uriașă: datorii, pierderi (sursa: Facebook/SAGA Festival)
Investigații

SAGA Festival, "țeapă" uriașă: datorii, pierderi

SAGA Festival, "țeapă" uriașă: datorii, pierderi. Evenimentul de la Romaero a lăsat mulți parteneri ai organizatorului cu sume uriașe de încasat. Firma din spatele festivalului, abia înființată SAGA Festival se află la a patra ediție anul acesta. Citește și: Nicușor Dan anunță că vrea ca în 2024 să modernizeze 70 de kilometri de conductă de termoficare, față de 50 km în 2023 Concertele au loc la Romaero în perioada 5-7 iulie. Potrivit site-ului evenimentului, organizatorul SAGA Festival este SAGA Music Festival SRL. Ediția din 2024, pe firmă înființată în 2024 (sursa: sagafestival.com) O firmă foarte nouă, înființată pe 15 ianuarie a.c. Firma este deținută de o altă firmă, Olanu Entertainment SRL, și aceasta înființată tot recent. Mai precis, cu o lună înainte de SAGA Music Festival SRL: pe 14 decembrie 2023. Unic asociat al Olanu Entertainment SRL este Elena-Cristina Nicolae, doar un paravan al olandezilor care organizează festivalul. De altfel, administrator al SAGA Music Festival SRL este un olandez: Vandewalle Thomas Ann D. Vechea firmă a organizat trei ediții De ce să fi renunțat organizatorii olandezi la firma care s-a ocupat de festival până acum? Răspunsul pare să se dea singur la o lectură a cifrelor contabile ale ultimilor ani. Firma care a organizat primele trei ediții ale SAGA Festival se numește SAGA Festival SRL. Firma a fost înființată în 2020 iar în 2021 a organizat prima ediție a festivalului. SAGA Festival, "țeapă" uriașă: datorii, pierderi Cifrele contabile după prima ediție a SAGA Festival au fost slabe (subiect despre care DeFapt.ro a mai scris aici): 26,6 milioane de lei, pierderi, și 35,9 milioane de lei, datorii (la creanțe de 4,4 milioane de lei). După a doua ediție a festivalului, cea din 2022, pierderile au mai scăzut (la "doar" 21,5 milioane de lei), dar datoriile au sărit în aer (peste 64 de milioane de lei, cu creanțe de peste 11 milioane de lei). După ediția de anul trecut, cifrele contabile au fost și mai proaste. Mai puțin la pierderi, unde au ajuns la peste 3,5 milioane de lei. Datoriile, însă, au atins nivelul de peste 78,1 milioane de lei (cu 21,6 milioane de lei, creanțe). Mai mult, veniturile din 2023 au fost mai mici decât cele din 2022: 22 de milioane de lei, față de 26 de milioane de lei. Olandezii de la ALDA dețin SAGA Festival Potrivit mai multor surse din piață, organizatorii olandezi aproape au pus pe butuci mai multe afaceri care au contribuit la succesul de public al edițiilor trecute ale SAGA Festival. Aceste firma au livrat diverse bunuri și servicii pentru organizarea SAGA Festival, dar nu și-au văzut niciodată banii de la SAGA Festival SRL. Citește și: Cel mai mare tun al lui Ciolacu: pășune cumpărată cu 260 de euro, schimbată cu o pădure a statului de 440.000 de euro SAGA Festival SRL este deținută de SAGA Entertainment BV Olanda și Level One Agency SRL. SAGA Festival SRL este administrată de olandezul Roos Gerben Christian. SAGA Festival este o marcă a ALDA, o companie înființată de doi olandezi care se ocupă cu organizarea de evenimente similare în mai toată lumea.

Selly, Porsche de toți banii firmei (sursa: Facebook/Selly)
Eveniment

Selly, Porsche de toți banii firmei

Selly, Porsche de toți banii firmei. Sindromul românesc al mașinii de multe ori mai scumpe decât locuința i se aplică și lui Andrei Șelaru, cunoscut public drept Selly. Selly, Porsche de toți banii firmei La sfârșitul lunii septembrie 2023, firma lui Șelaru, Selly Media Network SRL din Craiova a înregistrat un leasing pentru cumpărarea unui autoturism. Citește și: Vlogger-ul Selly, imaginea Poliției Române, a rămas pieton din nou, după ce a fost prins conducând cu o viteză uriașă. Regrete tardive: „Un moment de inconștiență pe care îl regret!” Este vorba despre un Porsche 911. Selly, Porsche în leasing (sursa: RNPM) Valoarea minimă a unui astfel de autoturism nou, potrivit Porsche, este de 130.000 de euro. Cel mai scump model 911 costă 325.000 de euro. Dacă Selly și-a cumpărat cel mai ieftin model, va cheltui, după achitarea leasing-ului, cel puțin 650.000 de lei (130.000 de euro). Dar, potrivit unei postări pe Facebook, nu și-a luat cel mai ieftin model, ci unul foarte scump: Turbo S. Prețul: 255.000 de euro. Adică aproape 1,3 milioane de lei, dacă mașina este nouă. Profit de mărunțiș Selly Media Network SRL are cifre anuale de afaceri de până într-un milion de lei. În 2022, cel mai recent an al cărui bilanț contabil este public, firma lui Selly a avut o cifră de afaceri de puțin peste 761.000 de lei. Și un profit net infim: ușor peste 10.000 de lei. Firma are un singur angajat. Bilanțul contabil pe 2022 al Selly Media Network SRL (sursa: Ministerul de Finanțe)

Firma lui Salam, țeapă cu Duster (sursa: Facebook/Florin Salam)
Eveniment

Firma lui Salam, țeapă cu Duster

Firma lui Salam, țeapă cu Duster. Cercetat de Poliție pentru înșelăciune după ce a luat 18.000 de euro avans pentru concerte neonorate, manelistul Florin Salam mai are și alte probleme financiare. Firma lui Salam, țeapă cu Duster Florin Salam (Florin Stoian, nume real) este asociat unic și administrator al firmei F.S. International Music Company SRL. Citește și: Florin Salam, reținut de Poliție pentru înșelăciune: manelistul a luat 18.000 de euro în avans pentru concerte pe care nu le-a mai susținut și nici nu a returnat banii În 2018, firma a luat în leasing două Dacia Duster de aproximativ 15.000 de euro, fără TVA, fiecare. Unul dintre autoturisme a fost plătit. Al doilea, însă, nu încă. Dacia Duster luată în leasing de firma lui Salam și neachitată (sursa: RNPM) Și nici nu sunt șanse ca asta să se întâmple prea devreme: ultimul bilanț depus de firma luI Salam la Ministerul de Finanțe a fost în 2020. Potrivit acestui bilanț, F.S. International Music Company SRL avea datorii la finalul lui 2020 de peste 592.000 de lei și o pierdere de aproape 217.000 de lei. Bilanțul firmei lui Salam pe 2020 (sursa: Ministerul de Finanțe)

Firma familiei cancelarului austriac Nehammer, subvenționată (sursa: Facebook/Karl Nehammer)
Internațional

Firma familiei cancelarului austriac Nehammer, subvenționată

Firma familiei cancelarului austriac Nehammer, subvenționată. Pandemia a fost benefică pentru afacerile familiei cancelarului austriac, Karl Nehammer. Deși nu a avut dificultăți economice, compania deținută de tatăl și fratele cancelarului a primit bani guvernamentali din fondurile destinate ajutorului pentru pandemie. Citește și: „Băieții deștepți” estimau că Gold Corporation pierde procesul Roșia Montana și au pariat pe prăbușire: numărul acțiunilor „shortate” a explodat după declarațiile lui Ciolacu Situația a stârnit controverse. Unii politicieni i-au cerut demisia. Karl Nehammer păstrează tăcerea. Firma familiei cancelarului austriac Nehammer, subvenționată Agenția de publicitate și marketing Back-Bone Marketing GmbH are doi acționari majoritari: Karl Nehammer senior și Michael Nehammer, adică tatăl, respectiv fratele cancelarului Austriei. Fiecare din cei doi deține câte 25% din acțiunile companiei. Firma a primit peste 164.000 de euro, ajutor economic federal între 2020 și 2022. Ajutorul economic federal Covid este administrat de COFAG (Agenția Federală de Finanțare COVID-19), care raportează Ministerului de Finanțe. Condițiile preliminare pentru a primi acest ajutor erau: lipsa vânzărilor, pierderile iminente și dificultățile acute de plată, din cauza pandemiei și a consecințelor acesteia. În 2020, compania familiei Nehammer a primit de la Ministerul Finanțelor 21.260 de euro. În 2021, compania a primit 116.031 de euro. Firma, cifre excelente în pandemie În 2022, suma a fost de 27.734 de euro. Însă, potrivit rapoartelor financiare anuale, compania nu se califica pentru primirea ajutorului guvernamental. Raporatele nu au indicat nici o dificultate economică între 2020 și 2022. Per total, între 2020 și 2022, capitalul propriu a crescut de la 299.000 de euro la 1.142.500 de euro. Cu ajutorul Covid de 116.031 de euro, primit în 2021, capitalul social a fost mai mult decât dublat. De asemenea, numărul de angajați a crescut din 2020 până în 2021. Fără finanțarea COFAG, agenția Nehammer ar fi realizat un profit de 209.267 de euro în 2021. Sprijinul generos din partea ministrului de Finanțe i-a adus o creștere a profitului anual cu 55%. Clienții companiei, apropiați de ÖVP Printre marii clienți ai companiei familiei cancelaului Nehammer se numără Agrarmarkt Austria (AMA) și compania energetică EVN. AMA este în subordinea Ministerului Agriculturii și este aproapiată de ÖVP. Din 2020, consiliul de administrație este prezidat de fostul președinte al Camerei de Agricultură a ÖVP, Michaela Langer-Weninger. Președintele consiliului de administrație este Günter Griesmayr, un oficial apropiat fostului ministru al Agriculturii, Josef Pröll. În ceea ce privește EVN, aceasta este deținută în procent de 51% de statul Austria Inferioară. Nehammer nu comentează Compania familiei Nehammer a transmis un răspuns oficial în legătură cu această finanțare: "Firma noastră de consultanță fiscală a fost responsabilă de procesarea ajutorului economic Covid. Desigur, toate condițiile cadrului legal au fost respectate la aplicare.". Până în prezent, cancelarul Karl Nehammer nu a comentat în nici un fel situația. Nu a răspuns solicitărilor jurnaliștilor care l-au întrebat dacă știa de finanțare și de ce Guvernul a acordat ajutor economic unei companii care nu a suferit din cauza pandemiei. Demisia, cerută de parlamentari Pe 5 martie, deputatul Peter Wurm l-a somat oficial pe cancelarul Austiei să clarifice această situație. În plus, Peter Wurm a întrebat dacă pe lângă finanțarea COFAG, s-au plătit și finanțări AMS, date pentru munca cu normă redusă sau asistență pentru integrare. Din partea SPÖ, purtătorul de cuvânt Jan Krainer a etichetat această finanțare drept intolerabilă și iresponsabilă. "În timpul pandemiei de Corona, companiile ar fi trebuit să fie sprijinite pentru a salva locuri de muncă, nu pentru a finanța profiturile în detrimentul contribuabililor!", a declarat acesta. Krainer a solicitat demararea unei anchete. Din partea FPÖ, Christian Hafenecker, secretarul general al partidului, a declarat: "Compania deținută de fratele și tatăl cancelarului ÖVP Nehammer a realizat un profit total de 687.000 de euro în anii Corona 2020 - 2022. Aproape un sfert din aceast profit a provenit din finanțarea COFAG, ceea ce, evident, nu era deloc necesar din punct de vedere economic.".

ChatGPT, angajat al unei firme românești (sursa: ziaruldeiasi.ro)
Economie

ChatGPT, angajat al unei firme românești

ChatGPT, angajat al unei firme românești. Aplicația munceşte cu normă întreagă la o firmă din Iaşi. ChatGPT, angajat al unei firme românești Administratorul companiei ieşene a rămas ca fermecat: iniţial l-a testat în departamentul de design, dar când a văzut câte poate face, l-a pus la treabă şi în cadrul altor departamente: juridic, vânzări şi tehnic. "Rezultatele nu sunt perfecte, dar sunt încurajatoare. Clar ni se pare interesantă această «jucărie»", susţine Tiberiu Stoian, fondatorul Exonia. Citește și: Mineriada magistraților: Ce facem cu nesimțiții din Justiție, viitori pensionari speciali, care-și bat joc de o țară întreagă? Acesta anunţa în urmă cu câteva zile că a inclus inteligenţa artificială (AI) în proiectarea ambalajelor biodegradabile din hârtie şi le-a crescut eficienţa. Continuarea, în Ziarul de Iași.

Șmecheria fugarului Arsene: firma italiană, ascunsă (sursa: Facebook/Ionel Arsene)
Justiție

Șmecheria fugarului Arsene: firma italiană, ascunsă

Șmecheria fugarului Arsene: firma italiană, ascunsă. Firma italiană pe care Ionel Arsene speră să o folosească pentru a scăpa de închisoare în România a fost înființată acum aproape patru ani, în iunie 2019. Defapt.ro este un proiect independent, ne poți sprijini direcționând 3,5% din impozitul tău pe venit. Durează un minut, online A și fost menționată în declarații de interese consecutive, dar fără a i se preciza adresa. Șmecheria fugarului Arsene: firma italiană, ascunsă Potrivit Camerei de Comerț, Industrie, Artizanat și Agricultură din Brescia, firma lui Arsene se numește Building Services SRL. A fost înființată în iunie 2019 de prietenul lui Arsene, Gheorghe "Ginel" Vlasie, om de afaceri specializat în afaceri cu statul. Firma este împărțită 50-50 între Vlasie și Arsene și are adresa într-o mică localitate de lângă Brescia, Provaglio d'Iseo (Via Europa, numărul 2). Citește și: Românii din Italia se mobilizează să facă munca statului român: apel la depistarea fugarului PSD Ionel Arsene și raportarea către poliție Încă din 2020, Arsene a declarat existența acestei firme, dar nu a precizat nici o clipă că aceasta s-ar afla în Italia. Ba chiar, în declarația de interese din 2022, când nu a mai putut evita menționarea adresei, a făcut acest lucru, dar anonimizat. Firma italiană a lui Vlasie și Arsene a avut doar pierderi de la înființare până în prezent.

DeFapt.ro
Investigații jurnalistice, analize, știri la zi
Abonează-te
DeFapt.ro

Ultima oră

Ultima oră