vineri 05 decembrie
Login Abonează-te
DeFapt.ro

Etichetă: final

5 articole
Eveniment

Final pentru cel mai scump transfer din istoria sportului: Ronaldo părăsește clubul saudit Al-Nassr

Ronaldo confirmă plecarea de la Al-Nassr. Cristiano Ronaldo a anunțat oficial despărțirea de echipa saudită Al-Nassr, printr-un mesaj postat pe Instagram după ultima etapă a campionatului. Ronaldo confirmă plecarea de la Al-Nassr „Acest capitol este închis. Povestea? Încă se scrie”, a transmis starul portughez, alături de o fotografie în tricoul clubului din Riad. Citește și: Mișcare strategică a lui Nicușor Dan, în favoarea lui Băluță, care susține intrarea PSD la guvernare Contractul său cu Al-Nassr expiră în această vară. În vârstă de 40 de ani, Ronaldo a încheiat sezonul ca golgheter al Saudi Pro League, cu 24 de goluri marcate. Al-Nassr a terminat pe locul al treilea în clasament și a ratat calificarea în Liga Campionilor Asiei. Deși declarase anterior că s-ar putea retrage din fotbal la acest club, planurile sale par să se fi schimbat. Fereastră de transferuri specială pentru Mondialul Cluburilor Anunțul plecării vine în contextul în care FIFA deschide o fereastră specială de transferuri între 1 și 10 iunie. Scopul este de a permite echipelor calificate la Cupa Mondială a Cluburilor, organizată între 14 iunie și 13 iulie în SUA, să-și completeze loturile. Ronaldo ar putea astfel semna cu un nou club înaintea competiției. Ronaldo, pionier al fotbalului în Arabia Saudită Transferul lui Ronaldo la Al-Nassr în decembrie 2022, după Cupa Mondială din Qatar, a marcat începutul unui val de jucători celebri atrași de liga saudită. Cvintuplul câștigător al Balonului de Aur a mai evoluat la Manchester United, Real Madrid și Juventus, iar viitorul său rămâne acum deschis, alimentând speculațiile privind un posibil nou transfer spectaculos.

Ronaldo confirmă plecarea de la Al-Nassr (sursa: Instagram/ronaldo)
Serialul „Andor” revine cu ultimul sezon (sursa: X/Eammon Jacobs)
Eveniment

„Andor” revine cu ultimul sezon: cel mai realist serial Star Wars, inspirat din istorie

Serialul „Andor” revine cu ultimul sezon. Serialul TV „Andor”, considerat de critici „cel mai bun serial Star Wars”, revine cu al doilea și ultimul sezon, care promite o abordare mai intensă și mai profundă, inspirată din cărți de istorie despre războaie și revoluții, potrivit creatorului său, Tony Gilroy. Serialul „Andor” revine cu ultimul sezon Lansat pe platforma Disney+ în 2022, „Andor” este o superproducție care a costat peste 645 de milioane de dolari pentru cele două sezoane, potrivit revistei Forbes. Citește și: EXCLUSIV De ce a secretizat CNSAS dosarul lui Crin Antonescu: pentru a ascunde originea unui "document nou și neprocesat" Serialul explorează începuturile rebeliunii împotriva Imperiului Galactic, cu câțiva ani înainte de acțiunea din filmul „Rogue One” (2016). Povestea din spatele unui sacrificiu Serialul urmărește evoluția personajului Cassian Andor (Diego Luna), unul dintre eroii din „Rogue One”. Dacă în film vedem un comando rebel angajat într-o misiune sinucigașă pentru a fura planurile Stelei Morții, seria spin-off explorează cum un personaj ajunge să se sacrifice pentru o cauză. O abordare matură: laturile întunecate ale ambelor tabere „Andor” nu se concentrează exclusiv pe protagonist, ci analizează motivațiile și zonele gri ale personajelor din ambele tabere. Pe lângă Cassian Andor, apar personaje precum arhitectul rebeliunii (Stellan Skarsgård) și acoliții Imperiului, conturați într-un registru realist și politic. Serialul a fost gândit inițial în cinci sezoane, dar planurile au fost schimbate în timpul filmărilor. Creatorul Tony Gilroy, cunoscut pentru scenariile din seria „Jason Bourne” și „Rogue One”, a declarat că volumul de muncă era „imposibil din punct de vedere fizic”. Un sezon final mai intens și mai complex Al doilea sezon, compus din 12 episoade, acoperă o perioadă de patru ani până la evenimentele din „Rogue One”. Diego Luna promite o experiență mai intensă și mai complexă decât primul sezon. Disney mizează pe „Andor” pentru a atrage noi abonați După achiziția Lucasfilm în 2012, Disney a lansat mai multe producții din universul Star Wars, cu succes variabil. „The Mandalorian”, cel mai popular serial al francizei, va ajunge în cinematografe în mai 2026. Însă mulți critici consideră că „Andor” se remarcă prin profunzimea sa politică și tonul întunecat. De la revoluții ruse și franceze la cele române și mexicane Tony Gilroy s-a inspirat din zeci de ani de lecturi din istorie. Autodidact declarat, scenaristul a studiat revoluțiile din Rusia, Franța, Anglia, Haiti, România și Mexic pentru a înțelege dinamica opresiunii și a rezistenței. Tema propagandei Noul sezon se concentrează pe tema propagandei și pe soarta tragică a unei populații de pe planeta Ghorman. Pentru acest fir narativ, echipa a imaginat o întreagă civilizație, cu limbă, cultură, economie, estetică și garderobă proprii. Actori francezi pentru o cultură inventată Mai mulți actori francezi, inclusiv Thierry Godard („Un village français”), au fost aleși pentru a da viață acestei noi comunități. Tony Gilroy a explicat că a fost inspirat de serialul francez cult și a dorit să creeze o identitate culturală coerentă și credibilă. Un serial cu rezonanțe actuale Gilroy a subliniat că, deși nu putea anticipa tulburările actuale ale lumii, „Andor” rezonează profund cu acestea. „Istoria se repetă, iar dinamica opresiunii și a rezistenței este atemporală”, a spus el. Tehnologia și limbajul se schimbă, dar mecanismele puterii rămân aceleași.

Prigojin vrea încheierea ofensivei în Ucraina (sursa: telegra.ph)
Internațional

Prigojin vrea încheierea ofensivei în Ucraina

Prigojin vrea încheierea ofensivei în Ucraina. Liderul grupării paramilitare ruse Wagner, Evgheni Prigojin, a provocat senzaţie cu o postare pe blog despre o posibilă încheiere a războiului în Ucraina, mesaj în care sugerează că armata rusă ar trebui să renunţe la orice ambiţii ofensive, să declare încheiată "operaţiunea militară specială" şi să consolideze apărarea teritoriilor ucrainene deja cucerite. Prigojin vrea încheierea ofensivei în Ucraina Multe mass-media ucrainene au preluat duminică textul său, în care scrie că "pentru autorităţile (din Rusia) şi pentru societate în general este astăzi necesar să punem un mare punct final în spatele operaţiunii militare speciale". Defapt.ro este un proiect independent, ne poți sprijini direcționând 3,5% din impozitul tău pe venit. Durează un minut, online La mai mult de un an de când a pornit războiul, Rusia încă numeşte campania militară împotriva Ucrainei "operaţiune militară specială". "Varianta ideală ar fi să anunţăm sfârşitul operaţiunii militare speciale şi să anunţăm că Rusia şi-a atins toate obiectivele stabilite - şi în anumite privinţe chiar le-a atins", crede liderul grupării paramilitare care în prezent este în prima linie a ofensivei asupra oraşului Bahmut şi ale cărei performanţe pe front le-au depăşit pe cele ale trupelor regulate ale armatei ruse. "Rusia deja a pus un punct final prin anihilarea marii părţi a populaţiei masculine active a Ucrainei şi intimidarea celeilalte părţi care a fugit în Europa", a continuat Prigojin în mesajul său. De asemenea, mai argumentează el, Rusia a reuşit să obţină controlul asupra Mării Azov şi asupra unei mari părţi a Mării Negre, a ocupat o "bucată consistentă din teritoriul Ucrainei" şi a creat un coridor terestru către Crimeea. Fortificarea pozițiilor Prin urmare, consideră liderul grupării Wagner, armata rusă ar trebui acum să se limiteze la fortificarea poziţiilor sale, în aşteptarea mult trâmbiţatei contraofensive ucrainene despre care tot vorbesc oficialii de la Kiev. Opinia sa vine în contrast cu cea a responsabililor ruşi, pentru care încheierea "operaţiunii militare speciale" este de neconceput fără măcar ocuparea completă a provinciilor Lugansk, Doneţk, Zaporojie şi Herson, provincii din sudul şi estul Ucrainei anexate pe hârtie de preşedintele Vladimir Putin, deşi pe teren armata rusă le controlează doar parţial. Prigojin mai crede că armata ucraineană, ajutată de statele occidentale cu arme, muniţii, instructori militari şi informaţii, este acum pregătită pentru o contraofensivă, iar armata rusă este pregătită să o respingă. Va exista o contraofensivă? Rapoarte din seria de documente clasificate ale Pentagonului scurse online în ultima săptămână sugerează că responsabilii militari americani, contrar declaraţiilor publice ale unor politicieni de la Washington, estimează că o contraofensivă a armatei ucrainene ar aduce, în situaţia din prezent a acesteia, doar la câştiguri teritoriale minore. Citește și: Aliații europeni ai Kievului se tem că va mai trece un an până când Ucraina va reuși să întoarcă decisiv în favoarea sa situația de pe front, arată o analiză Bloomberg Conform respectivelor documente, trupele ucrainene se află în criză de muniţii, deja raţionalizându-şi obuzele, echipamentele militare occidentale sosesc lent, militarii ucraineni sunt încă insuficient instruiţi în folosirea lor, efectivele militare sunt de asemenea insuficiente şi obosite, în timp ce armata ucraineană caută noi recruţi apelând inclusiv la distribuirea de ordine de încorporare bărbaţilor pe stradă, cu toate că pentru aşteptata contraofensivă au fost deja constituite unităţi ce nu sunt angrenate în luptele aflate în desfăşurare.

Halep trebuie să pună punct carierei (sursa: Facebook/Simona Halep)
Eveniment

Halep trebuie să pună punct carierei

Halep trebuie să pună punct carierei. Simona Halep are la dispoziție trei săptămâni pentru a-și construi argumentele care să convingă judecătorii TAS că verdictul de dopaj dat de WADA este incorect. Pare, însă, puțin probabil ca, în atât de puțin timp, Halep să reușească să-și creeze o apărare eficientă. Ce șanse are Simona la TAS "Simona trebuie să găsească explicațiile pentru care roxadustat a ajuns în corpul ei, pentru a avea o șansă de câștig. Dar este dificil. Cred că trebuie să își angajeze avocați care să construiască un caz solid și să vină cu explicații pertinente. Are avantajul că are o imagine foarte bună în sport, sunt mulți oameni care sunt de partea ei și o susțin. E o mare provocare pentru ea, dar să sperăm că va găsi niște explicații pentru tot ce s-a întâmplat", a spus celebrul jurnalist american de tenis Ben Rothenberg. Acesta a făcut și o comparație cu cazul de dopaj al Mariei Sharapova. "În cazul meldoniumului (substanța luată de Sharapova - n.r.), specialiștii nu au ajuns la o concluzie clară cu privință la modul în care ajută sau nu un sportiv. La Simona, nu știm mare lucru. Nici ea nu are răspunsul pentru ce s-a întâmplat, dacă ne uităm la declarațiile ei. Dar în cazul ei lucrurile sunt mai serioase, pentru că roxadustat are un statut clar pe lista substanțelor interzise. Face parte din categoria EPO și e foarte probabil ca Simo să aibă de-a face cu acuzații mult mai grave decât Sharapova", a mai spus Rothenberg. Halep trebuie să pună punct carierei "Cred că această chestiune va fi tratată în mod standard. Avem de-a face cu detectarea unei substanțe nespecifice. Acum, sarcina dovedirii nevinovăției revine jucătorului. Întrebarea este ce argumente vor fi prezentate. Pentru că toată lumea vrea să se apere într-o asemenea situație. Citește și: Halep, apărată de sportivi români: Câţi dintre voi ştiţi că substanţele interzise de WADA se regăsesc în atâtea medicamente banale şi alimente? Roxadustat este o substanță nespecifică, astfel încât jucătorii suportă consecințe grave. Pedeapsa standard în această situație este suspendarea pe o perioadă de patru ani. Dacă dovedește că substanța a fost folosită în mod neintenționat, suspendarea poate fi redusă la doi ani", a explicat Michal Rynkowski, directorul agenției antidoping poloneze, pentru sport.pl, citat de Eurosport. FG-4592 sau Roxadustatul nu se regăsește în vreo proporție în alte medicamente. Ca atare, nu există, în principiu, posibilitatea ca Simona să fi luat o altă pastilă care să conțină urme din substanța activă aflată pe lista WADA. "Nu a luat aspirină sau vitamina C! Utilizarea accidentală, în contextul consumului unui produs contaminat cu această substanță, ar fi, prin urmare, puțin probabilă", a mai spus Michal Rynkowski.

Finalul războiului, când Rusia pierde militar (sursa: consilium.europa.eu)
Internațional

Finalul războiului, când Rusia pierde militar

Finalul războiului, când Rusia pierde militar. Anexarea de către Rusia a patru teritorii ucrainene ocupate face "aproape" imposibil sfârşitul războiului în Ucraina, a apreciat sâmbătă şeful diplomaţiei Uniunii Europene, Josep Borrell, transmite AFP. Finalul războiului, când Rusia pierde militar Anexarea regiunilor Doneţk, Lugansk, Zaporojie şi Herson - proclamată vineri de preşedintele rus Vladimir Putin - face "mult mai dificil, imposibil aproape, sfârşitul războiului", a declarat Borrell la postul spaniol RTVE. "Rusia este pe cale să piardă" războiul, "l-a pierdut în termeni morali şi politici", dar "Ucraina încă nu l-a câştigat", a spus el puţin mai târziu cu ocazia unui forum la La Toja, în Galicia (nord-estul Spaniei), unde a apărat sancţiunile europene impuse Rusiei şi ajutorul militar pentru Kiev, şi a chemat la perseverarea în această direcţie. UE trebuie să se întărească militar "Trebuie să facem mai mult decât atât" şi "să facem conştientă lumea de motivele şi consecinţele acestui război", a pledat Borrell, amintind că Brazilia şi India s-au abţinut să condamne în Consiliul de Securitate al ONU anexările ruse. În opinia lui Borrell, europenii au construit "o grădină" care este "înconjurată de junglă". Citește și: Ucraina poate fi de drept membră a NATO înainte de a se împlini un an de la invadarea de către Rusia (modelul suedezo-finlandez). Atunci, Alianța va putea trimite trupe pe front "Dacă nu vrem ca jungla să invadeze grădina (...) va trebui să ne implicăm", a prevenit el, chemând UE mai ales să îşi întărească arsenalul militar. "Acesta nu este un capriciu (...) este necesar, indispensabil pentru supravieţuire", a spus Borrell.

DeFapt.ro
Investigații jurnalistice, analize, știri la zi
Abonează-te
DeFapt.ro

Ultima oră

Ultima oră