duminică 23 februarie
Login Abonează-te
DeFapt.ro

Etichetă: euroins

8 articole
Economie

Cu ce sume uriașe este răsplătit dezastrul de la ASF

Cu ce sume uriașe este răsplătit dezastrul de la ASF: salariul anual al lui Nicu Marcu, președintele instituției, a crescut cu 250.000 de lei într-un an! În 2022, au avut loc cele mai mari falimente ale unor asiguratori. Marcu a ajuns președintele ASF cu sprijinul PSD. El este absolvent al Facultății de Economie de la universitatea din Craiova și a fost ani întregi contabil la un ocol silvic. Cu ce sume uriașe este răsplătit dezastrul de la ASF Potrivit declarației de avere din anul 2023 - care acoperă anul fiscal 2022 - salariul lui Nicu Marcu a ajuns la 989.900 de lei. În declarația din 2022, care acoperea anul fiscal 2021, el menționa un salariu de doar 748.300 de lei. Diferența este de aproape 250.000 de lei. Lunar, el încasa, în 2022, 82.500 de lei, față de 62.300 de lei în 2021. Veniturile sale salariale au crescut cu circa 32%, dublu față de inflația de 16%. Nicu Marcu și-a depus declarația de avere la 15 iunie, dar ea a fost publicată abia acum, de Ziarul Financiar. “Anul 2022 a fost şi cel în care City Insurance a intrat în faliment, fiind cea mai mare prăbuşire din piaţa asigurărilor. Un al mai târziu de la acest moment, şi Euroins a intrat în colaps, primind verdictul ASF privind retragerea autorizaţiei de funcţionare, constatarea insolvenţei şi demararea procedurii de promovare a falimentului. Nicu Marcu are şi un salariu de 28.530 de lei de la Academia de Studii Economice din Bucureşti şi deţine terenuri agricole de 7.000 mp în judeţul Dolj, un Audi din 2017 şi un cont curent cu 117.850 de lei, potrivit datelor din declaraţia de avere“, scrie Ziarul Financiar. Nicu Marcu a absolvit Facultatea de Economie la Craiova la 29 de ani. Nu se știe ce a făcut de la 18 ani, când ar fi absolvit liceul – nu se știe ce liceu, informația nu apare in multiplele biografii publice – la 24 de ani, când a intrat la facultate. Nicu Marcu a absolvit facultatea la 29 de ani După facultate, ani întregi a fost contabil de ocol silvic, la Calafat, printre altele. Din 2003, cariera sa a explodat: a fost director economic al Romsilva, în guvernarea Năstase, iar în guvernarea Tăriceanu a ajuns, din august 2007 în aprilie 2009 (când Boc ajunsese premier) secretar general al ANAF. Potrivit unui CV publicat de Ziarul Financiar, din 2004 în 2007 a fost „Consilier Tehnico-Economic, Compania Naţională Loteria Română, 2006 – 2007”. Citește și: Firea și-a dat demisia din Guvern. Admite că Godei a însoțit-o peste tot, dar dă vina pe „sora” Ligia: Pe unde a venit Ligia cu mine, a venit și acel bărbat acuzat, să o ajute pe ea În 2012, Marcu a fost ales deputat, pe listele PNL/ USL. A luat cuvântul o singură dată, la depunerea jurământului. În 2014, când Klaus Iohannis a fost ales președinte, părăsit PNL și a ajuns în grupul conservator, controlat politic de Dan Voiculescu. În 2015, cu susținerea ALDE – formațiunea lui Călin Popescu Tăriceanu – a ajuns la Curtea de Conturi.

Cu ce sume uriașe este răsplătit dezastrul de la ASF
Dezmăț de Paște în instituțiile publice Foto: Inquam/ George Calin
Eveniment

Dezmăț de Paște în instituțiile publice

Dezmăț de Paște în instituțiile publice: ASF își premiază eșecul Euroins - compania de asigurări care a dat faliment recent - cu vinuri franțuzești, ciocolată și foie gras, scrie Europa Liberă. Ieri, presa a relatat că Banca Națională a României cumpără pește proaspăt și fructe de mare de 850.000 de euro pentru angajați. Printre produsele achiziționate se află icre negre, icre roșii, Butterfish, calamari, ton Isko de Pacific și creveți. Defapt.ro este un proiect independent, ne poți sprijini direcționând 3,5% din impozitul tău pe venit. Durează un minut, online Atât președintele ASF, Nicu Marcu, cât și ceilalți membri din conducerea instituției încasează lunar mii de euro pentru a supraveghea piața asigurărilor. Preşedintele instituţiei are un salariu de 43.000 de lei la care se adaugă o indemnizație de aproape 20.000 de lei. Dezmăț de Paște în instituțiile publice Potrivit site-ului Europa Liberă România, la 10 aprilie, ASF a achiziționat 140 de Coșuri Chez Maxim 19%, 140 de Coșuri Chez Maxim 9%, 10 coșuri Fantastique 19% și 10 Fantastique 9%. „Prețul de achizitie a variat între 70 și 330 de lei pe bucată, în funcție de produse. Coșurile mai ieftine au doar vin și prăjituri, cele scumpe vin franțuzesc, un cozonac și o terină sau foie gras. În februarie, de la aceeași firmă, ASF a achiziționat o sticlă de șampanie în valoare de 170 de euro. Plus, și anul trecut, și acum doi ani, cadouri de Paște și Crăciun. În 2022, ASF a fost singurul client din SEAP al firmei și a cumpărat produse de lux de 172.000 de lei - sticle de șampanie, coșuri cadou. La fel și în 2021, când achizițiile au fost, însă, ceva mai modeste, de doar 84.000 de lei”, arată Europa Liberă. Montaj foto: Ziarul Financiar BNR se laudă că a controlat inflația Joi, Economedia a relatat că BNR a scos la licitație în SICAP un contract cu o valoare maximală de 4,21 milioane lei pentru achiziția de pește proaspăt și congelat, fructe de mare și preparate din pește pentru restaurantele sale cu circuit închis din sediul central, Cumpătu Sinaia și Păltiniș. Cei mai mulți bani sunt alocați restaurantului-cantină de la sediul central din București, 3,1 milioane lei. În departajarea ofertelor, BNR pune punctaj suplimentar pentru livrarea de produse ecologice. Citește și: Panică la AUR! George Simion mă roagă să-i adaug pagina la „Favorite”: „Algoritmii Facebook nu mai permit ca toate postările să ajungă la tine” Cristian Popa, membru în Consiliul de Administrație al BNR a scris, ieri, pe Facebook, că „masa de Paște este mai scumpă în medie cu aproape un sfert (21.6%) față de anul trecut”. El a apreciat că „dacă Banca Națională a României nu lua măsuri, ar fi fost mult mai rău”.

Polițele Euroins, refuzate masiv la service-uri (sursa: ziaruldeiasi.ro)
Economie

Polițele Euroins, refuzate masiv la service-uri

Polițele Euroins, refuzate masiv la service-uri. Tot mai multe service-uri auto încep să refuze să repare maşinile clienţilor asiguraţi la Euroins. Polițele Euroins, refuzate masiv la service-uri Evident, de teamă că îşi vor recupera banii şi mai greu după ce companiei i-a fost retrasă autorizaţia de funcţionare. Defapt.ro este un proiect independent, ne poți sprijini direcționând 3,5% din impozitul tău pe venit. Durează un minut, online Cele care încă mai acceptă mașinile asigurate la Euroins primesc doar cazurile uşoare. Citește și: Foame mare la Rutieră: șefii din Poliție s-au dat în gât că beneficiază de pizza pentru a închide ochii la abateri în trafic Proprietarii service-urilor susţin că Euroins decontează greu costurile din atelierele auto, în unele situaţii perioada ajungând şi până la doi ani. Continuarea, în Ziarul de Iași.

Euroins, bombă: 95% din portofoliu, RCA (sursa: Facebook/Euroins Romania)
Economie

Euroins, bombă: 95% din portofoliu, RCA

Euroins, bombă: 95% din portofoliu, RCA. Autoritatea de Supraveghere Financiară a făcut toţi paşii legali în analiza situaţiei Euroins iar deciziile au fost luate având toată baza legală necesară, a declarat duminică, într-un interviu pentru Agerpres, Valentin Ionescu, director general al Direcţiei Generale Asigurări, Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF). Revenirea la tarifele din martie 2022 El a precizat că Euroins a avut probleme de solvabilitate şi a intrat într-un plan de redresare pe parcursul anului 2022, care s-a închis prin analiza datelor societăţii la şase şi nouă luni, analiză care a implicat calcule actuariale şi analize ale contractelor de asigurare şi care s-a soldat cu constatarea stării de insolvenţă. Defapt.ro este un proiect independent, ne poți sprijini direcționând 3,5% din impozitul tău pe venit. Durează un minut, online Directorul ASF a subliniat că o cotă mare de RCA pentru o companie de asigurări poate deveni o problemă la un moment dat, dacă societatea nu este corect capitalizată, iar Euroins a avut 95%-96% pondere în portofoliu RCA, şi şi-a exprimat speranţa că, în a doua parte a anului, piaţa de RCA se va reaşeza. De asemenea, Valentin Ionescu a mai afirmat că, în urma unei analize făcute cu principalele companii de asigurări, s-a hotărât practicare tarifelor din martie 2022, timp de şase luni, pentru a nu destabiliza piaţa, dar decizia şi momentul în care se va aplica această măsură vor fi stabilite de Guvern. Euroins, bombă: 95% din portofoliu, RCA "O cotă mare de RCA pentru o companie de asigurări poate deveni o problemă la un moment dat, dacă societatea nu este corect capitalizată. Un portofoliu cum a avut City şi cum are Euroins, de peste 90% RCA, Euroins chiar mai mult, a avut 95-96% pondere în portofoliu RCA, este un portofoliu care necesită tot timpul un capital de solvabilitate, cash, având în vedere daunele care apar continuu şi daunele care trebuie plătite asiguraţilor societăţii. Citește și: Răsplata eșecurilor de sute de milioane de euro: conducerea ASF primește 16 salarii pe an. În 2021, șeful ASF, fost contabil de ocol silvic, a câștigat aproape 750.000 lei Ca urmare, într-o societate de genul acesta este dificil să aplici şi legea rezoluţiei. Niciun instrument de rezoluţie nu este aplicabil unei societăţi care are peste 90-95% în portofoliu RCA, tocmai pentru că acest tip de asigurare este unul mai special. Are o perioadă foarte scurtă în timp, de la o lună până la un an de zile maximum. Se încasează bani continuu din această asigurare, dar se plătesc şi daune continuu şi tocmai de aceea administrarea rezervelor de daună şi a societăţii trebuie făcute cu foarte, foarte mare atenţie.", a spus Ionescu.

Cât îi va costa pe contribuabili falimentul Euroins Foto: Facebook Euroins
Eveniment

Cât îi va costa pe contribuabili falimentul Euroins

Cât îi va costa pe contribuabili falimentul Euroins, petrecut sub ochii ASF: între 250 de milioane de euro și un miliard, estimările fiind atât de diferite în funcție de cel care face evaluarea. Defapt.ro este un proiect independent, ne poți sprijini direcționând 3,5% din impozitul tău pe venit. Durează un minut, online Cât îi va costa pe contribuabili falimentul Euroins „Estimarea mea este de 250 de milioane de euro”, a spus vicepreședintele ASF Cristian Roșu, care răspunde chiar de sectorul asigurări, întrebat cât îi va costa pe contribuabili falimentul Euroins. Însă președintele Confederației Operatorilor și Transportatorilor Autorizați din România (COTAR), Vasile Ștefănescu, a declarat pentru wall-street.ro, că paguba creată de situația de la Euroins se ridică la cel puțin 1 miliard de euro, „doar la prima vedere”. El a spus că numai dosarele din instanță în care este implicată compania ajung la peste 300 de milioane de euro. În mai 2022, COTAR a arătat că Euroins achita sub 10% din reparații, avea deja peste 50.000 de procese și nu respecta hotărârile judecătorești. Euroins are 2,5 milioane de clienți în România. Potrivit Libertatea, în conturile Fondului de Garantare a Asiguraților se mai află doar 180 de milioane de lei, deci pentru a acoperi aceste falimente va fi nevoie de bani de la buget. În falimentul City Insurance, Fondul de Garantare a Asiguraților a plătit circa 130 de milioane de euro pentru un sfert din cererile depuse. DIICOT face cercetări, dar până acum nici o persoană nu este acuzată. Piața de asigurări din România s-a confruntat în ultimii 8 ani cu trei falimente mari, în afară de Euroins: Astra Asigurări, Carpatica ASIG și City Insurance, arată Digi 24. Falimentul Astra Asigurări a atras despăgubiri de peste 550 de milioane de lei plătite de Fondul de Garantare a Asigurărilor. Nici o persoană nu a fost condamnată definitiv în acest dosar, inculpații find achitați în 2021. Citește și: Răsplata eșecurilor de sute de milioane de euro: conducerea ASF primește 16 salarii pe an. În 2021, șeful ASF, fost contabil de ocol silvic, a câștigat aproape 750.000 lei Falimentul Carpatica ASIG a însemnat o pagubă de 498 de milioane de lei acoperită de Fondul de Garantare a Asiguraților. Este singurul dosar în care s-au dat condamnări, cea mai mare fiind a lui Ilie Carabulea, care a primit 5 ani și șase luni de închisoare. Conducerea ASF, acuzată de complicitate, a fost achitată.

RCA, daună la Euroins: rolul FGA (sursa: Facebook/Euroins Romania)
Economie

RCA, daună la Euroins: rolul FGA

RCA, daună la Euroins: rolul FGA. Fondul de Garantare a Asiguraţilor (FGA) poate primi cereri de deschidere a dosarelor de daună din partea potenţialilor creditori de asigurare ai Euroins România, după ce Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a dispus retragerea autorizaţiei de funcţionare pentru acest asigurător, a anunţat vineri FGA. RCA, daună la Euroins: rolul FGA "FGA a luat act de decizia Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF) prin care s-a dispus retragerea autorizaţiei de funcţionare a Societăţii Euroins România Asigurare Reasigurare SA şi constatarea stării de insolvenţă a societăţii, urmând ca Autoritatea de Supraveghere Financiară să promoveze, în instanţă, cererea de deschidere a procedurii de faliment împotriva asigurătorului. Defapt.ro este un proiect independent, ne poți sprijini direcționând 3,5% din impozitul tău pe venit. Durează un minut, online Astfel, începând de la data publicării deciziei ASF în Monitorul Oficial, FGA poate proceda, la cererea oricărei persoane care invocă un drept de creanţă împotriva Societăţii Euroins România Asigurare Reasigurare SA, la deschiderea dosarelor de daună", se arată într-un comunicat al FGA. Potrivit sursei citate, cererea de deschidere a dosarului de daună (Anexa 7) se completează în situaţia în care pentru un eveniment asigurat acoperit de o poliţă de asigurare în vigoare nu a fost deschis un dosar de daună de către societatea Euroins. Anexele 9 și 10 Tot de la data publicării deciziei ASF în Monitorul Oficial al României, creditorii de asigurări ai Societăţii Euroins România Asigurare Reasigurare pot depune cereri de plată la FGA (Anexa nr. 10) sau cereri de restituire primă (Anexa nr. 9). "Cererile de plată se pot depune până la maximum 90 de zile de la rămânerea definitivă a hotărârii de deschidere a procedurii de faliment. Pentru creanţele de asigurări născute ulterior rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti de deschidere a procedurii de faliment, cererile de plată pot fi depuse în maximum 90 de zile de la data naşterii dreptului de creanţă al creditorului de asigurări", transmite FGA. De asemenea, Fondul de Garantare a Asiguraţilor va prelua evidenţele complete ale dosarelor de daună, precum şi evidenţele tehnico-operative şi contabile aferente acestora, în termen de 30 de zile de la data retragerii autorizaţiei de funcţionare a societăţii. După preluarea acestora, FGA va proceda la publicarea listelor potenţialilor creditori de asigurare. Limita: 500.000 de lei Instrumentarea de către Fond a cererilor de plată se va face după preluarea evidenţelor complete ale dosarelor de daună, precum şi a evidenţelor tehnico-operative şi contabile. Potrivit legii, art. 13 alin. (1) din Legea nr. 213/2015, FGA este în drept să efectueze plăţi din disponibilităţile sale către creditorii de asigurări, în termen de 60 de zile de la data publicării în MO al României a deciziei ASF de retragere a autorizaţiei de funcţionare. Plata despăgubirilor se va face în limita a 500.000 lei pentru o creanţă de asigurare datorată în temeiul unui contract de asigurare încheiat de asigurătorul aflat în insolvenţă. "Ca schemă de protecţie a asiguraţilor, Fondul de Garantare a Asiguraţilor este pe deplin conştient de situaţia specială în care se regăseşte piaţa asigurărilor la acest moment, prin falimentele societăţilor City Insurance SA şi a Euroins SA şi mai ales de aşteptările creditorilor de asigurare ai celor doi asigurători. FGA şi-a propus să reprezinte un element de stabilitate şi să vină în ajutorul cetăţenilor prin desfăşurarea activităţii-instrumentarea dosarelor de daună, plata despăgubirilor cuvenite etc. într-un mod profesionist cu rezultate rapide, în limita resurselor materiale şi umane", spun reprezentanţii FGA. Procedurile, pe www.fgaromania.ro FGA recomandă transmiterea documentelor online, pe portalurile dedicate. Toate explicaţiile necesare pentru demararea procesului de depunere a cererilor de deschidere a dosarelor de daună sau a cererilor de plată sunt postate pe site-ul FGA, respectiv www.fgaromania.ro. Fondul de Garantare a Asiguraţilor s-a constituit ca persoană juridică de drept public conform Legii nr. 213/2015 privind Fondul de Garantare a Asiguraţilor. Fondul este o schemă de garantare în domeniul asigurărilor şi are drept scop protejarea creditorilor de asigurări de consecinţele insolvenţei unui asigurător. Consiliul Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF) a decis să retragă autorizaţia de funcţionare a societăţii Euroins România, constatând indiciile stării de insolvenţă a companiei, a anunţat vineri dimineaţa instituţia. Eurohold acuză o "preluare ostilă" "Consiliul a mai hotărât promovarea de către ASF a unei cereri pentru deschiderea procedurii de faliment şi numirea Fondului de Garantare a Asiguraţilor (FGA) ca administrator interimar al societăţii, cu sarcina de a asigura administrarea şi conducerea activităţii asigurătorului şi adoptarea măsurilor necesare pentru conservarea patrimoniului. Citește și: Răsplata eșecurilor de sute de milioane de euro: conducerea ASF primește 16 salarii pe an. În 2021, șeful ASF, fost contabil de ocol silvic, a câștigat aproape 750.000 lei Atribuţiile conducerii societăţii se suspendă de drept. Mandatul FGA încetează la numirea lichidatorului judiciar", a precizat sursa citată într-un comunicat. Ulterior, conducerea Eurohold a susţinut că decizia Autorităţii de Supraveghere Financiară privind Euroins reprezintă "o preluare ostilă a activelor filialei din România" şi a anunţat că va demara procesul de contestare a deciziei privind procedura de faliment.

Polițele RCA se vor scumpi masiv (sursa: Facebook/Euroins Romania)
Economie

Polițele RCA se vor scumpi masiv

Polițele RCA se vor scumpi masiv. Haos pe piața asigurărilor din România, după ce Autoritatea de Supraveghere Financiară a retragă autorizația companiei de asigurări Euroins. Defapt.ro este un proiect independent, ne poți sprijini direcționând 3,5% din impozitul tău pe venit. Durează un minut, online Astfel, compania urmează să intre în insolvență. Decizia îi va afecta pe cei 2,8 milioane de români care au polițe de Răspundere Civilă Auto încheiate cu Euroins. Polițele RCA se vor scumpi masiv Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a decis să ridice autorizația companiei Euroins, potrivit ziarului Libertatea. Surse din cadrul ASF au declarat pentru Defapt.ro că procedura în astfel de cazuri prevede că decizia luată de ASF trebuie să fie comunicată prima dată companiei Euroins. Ulterior va fi făcută publică. Decizia de retragere a autorizației Euroins are un impact devastator asupra șoferilor și a companiilor de transport pentru că ar putea duce la scumpirea asigurărilor. În acest sens, spun sursele consultate de către Defapt.ro, urmează să fie plafonat prețul polițelor RCA pentru o anumită perioadă de timp. Încă nu s-a decis la ce valoare vor fi plafonate asigurările obligatorii și nici pe ce perioadă. O măsură similară a mai fost luată în anul 2016, atunci când prețurile au fost plafonate pentru o perioadă de șase luni. Companiile de asigurări Groupama, Allianz-Țiriac Asigurări, Asirom, Generali, Omniasig, Uniqa și Grawe au dat Guvernul în judecată pentru că au fost forțate să vândă polițe RCA la niște prime stabilite în mod arbitrar și care au condus la falimentul unor societăți de asigurări. În data de 19 iulie 2018, Comisia Europeană a decis în urma neregulilor de piața RCA să inițieze procedura de infringement împotriva României. Marcel Ciolacu: "Este posibil să fie un faliment anunțat!" Marcel Ciolacu, liderul PSD, a fost întrebat în urmă cu opt zile despre scumpirea asigurărilor auto obligatorii. Dar el a vorbit despre un faliment pe piața asigurărilor. "Ştiţi foarte bine că este posibil să fie un faliment anunţat. Sunt ferm convins că guvernul va interveni, aşa cum a mai făcut odată", a răspuns Marcel Ciolacu. Premoniția lui Ciolacu, întâmplătoare sau nu, a atras critici din partea Alinei Gorghiu, președintele interimar al Senatului. "Nu comentez declaraţiile preşedintelui PSD, dar cred că în România e destul de sensibil să te joci cu termeni de genul faliment sau insolvenţă, dat fiind istoricul recent de pe piaţa asigurărilor. Cred că aceste teme, atunci când ieşi cu ele şi eşti un om politic foarte sus pus, trebuie să vii cu argumente atunci când emiţi sau vorbeşti de un subiect atât de grav. PNL aşteaptă toate informaţiile corecte să găsim soluiţii, fără să alertăm pe nimeni şi fără să discutăm în cheie populistă vreun subiect", a declarat Alina Gorghiu. Nicolae Ciucă: "La nivelul ASF trebuie găsite soluțiile" Piața asigurărilor din România s-a inflamat în urma declarațiilor făcute de politiceni. Nicolae Ciucă, premierul României, a anunțat cu o zi înainte de a fi retrasă autorizația companiei Euroins că o decizie de intrare în insolvență ar afecta foarte mulți oameni și companii de transport. Citește și: „Comportamentul agresiv a fost intenționat”, a spus șeful Statului Major al SUA despre piloții ruși care au avariat o dronă americană. Lavrov, arogant: Am impus restricții în Marea Neagră "Concluziile sunt că Euroins are o cotă de piață destul de consistentă și la nivelul ASF trebuie găsite soluțiile ca acea cotă de piață, dacă într-adevăr intră în insolvență, să poată fi preluată pentru că e vorba de foarte mulți oameni și companii de transport care vor fi afectate. Plafonarea prețurilor RCA este o ipoteză care este în analiză, doar că această plafonare poate să se întâmple pe o perioadă determinata de timp, pe care o vor stabili experții", a declarat premierul Nicolae Ciucă. Compania Euroins, parte a grupului bulgar Eurohold, avea la finalul anului 2022 în jur de 2,8 milioane de poliție RCA vândute în România.

Aveți grijă cu asigurarea RCA Euroins (sursa: ziaruldeiasi.ro)
Economie

Aveți grijă cu asigurarea RCA Euroins

Aveți grijă cu asigurarea RCA Euroins. După falimentele Astra, Carpatica şi City Insurance, încă o firmă de asigurări dă semne de oboseală. Aveți grijă cu asigurarea RCA Euroins Un service ieşean a dat în judecată Euroins SA, reclamând faptul că societatea decontează cu întârziere şi parţial lucrările de reparaţii efectuate la maşinile cu asigurare RCA. Problema pleacă de la faptul că Euroins acceptă doar plata devizului estimativ realizat imediat după accident, nu şi a celui final. Citește și: Îngrijorare în Ucraina: Rusia pregătește o ofensivă masivă. Putin are 320.000 de soldați pe front, dublu față de forța inițială. „Cred că a început”, spune un comandant ucrainean În unele cazuri, diferenţele sunt de doar câteva sute de lei, iar totalul sumelor cerute în cele 14 dosare deschise de service abia depăşeşte 4.000 de euro, dar situaţia ridică un nou semn de întrebare pentru liderul pieţei româneşti de asigurări. Continuarea, în Ziarul de Iași.

DeFapt.ro
Investigații jurnalistice, analize, știri la zi
Abonează-te
DeFapt.ro

Ultima oră

Ultima oră