Suma uriașă pe care statul trebuia să recupereze de Radu Mazăre
Suma uriașă pe care statul trebuia să o recupereze de la fostul primar PSD Radu Mazăre, recent eliberat din închisoare: este mai mare decât două spitale ridicate de „Dăruiește Viața”. ONG-ul „Dăruiește Viața” a construit un spital pentru copiii bolnavi de cancer cu circa 50 de milioane de euro, prejuduciul generat de infracțiunile lui Mazăre este estimat la 114 milioane de euro. Citește și: DeFapt.ro a câștigat un proces cu dezvoltatorul imobiliar One United Properties, care cerea prin ordonanță președințială ștergerea a trei articole. Urmează acum procesul pe fond De recuperarea acestei sume trebuia să se ocupe Direcţia Generală de Executări Silite Cazuri Speciale din cadrul ANAF. Acum câteva zile, Tribunalul București a suspendat executarea prejudiciului pe care trebuie să-l plătească Dan Voiculescu, după condamnarea din dosarul ICA. Dan Voiculescu și complicii săi mai au de achitat circa 50 de milioane de euro din prejudiciul de 60 de milioane de euro. Suma uriașă pe care statul trebuia să o recupereze de la Radu Mazăre În dosarul retrocedărilor ilegale, prejudiciul a fost de 114 milioane de euro. Dosarul Retrocedărilor vizează retrocedarea mai multor zeci de mii de metri pătrați de terenuri în Constanța și Mamaia, în timpul administrației Radu Mazăre, retrocedările în cauză fiind apreciate ca nelegale de către judecători, la finele procesului penal. Însă, în 2023, Înalta Curte de Casație și Justiție a respins unul din dosarele în care administrația Vergil Chițac a cerut recuperarea prejudiciilor cauzate municipiului Constanța în urma Dosarului Retrocedărilor. „Deși pare greu de crezut, statul român și UAT Constanța nu s-au constituit niciodată în parți civile și nu au solicitat despăgubiri în acest dosar. Abia în 2021, Primăria Constanța a deschis mai multe procese civile, prin care încearcă recuperarea a 20 de milioane de euro de la ”defuncta administrație”. Acțiunile au fost respinse aproape pe linie, pe motiv că cererile au fost depuse mult prea târziu, iar termenul legal de prescripție de trei ani a trecut”, scria Fanatik, în februarie 2023. „Nici reclamanta (UAT Constanța), în calitate de parte vătămată, și nici Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, în calitate de parte vătămată, nu s-au constituit părți civile (aspect reținut și de Înalta Curte de Casație și Justiție – in Decizia penala nr. 32/A/2019 – f. 359). (…) Astfel, s-a reținut că, în baza adresei nr.29/P/2005 din 19.02.2008, însoțite de documente justificative, Ministerul Economiei și Finanțelor a fost încunoștințat asupra tuturor situațiilor de fapt care au dus la cauzarea prejudiciului. În mod absolut nejustificat, Ministerul Economiei și Finanțelor nu a răspuns (vol.95, f. 329-331)”, se arată în motivare. Ministru era, la acel moment, liberalul Varujan Vosganian. În dosarul Polaris, DNA a acuzat un prejudiciu de 200 milioane lei, iar instanța a confiscat de la Mazăre şi Sorin Strutinsky a câte 3,4 milioane de lei.
