vineri 05 decembrie
Login Abonează-te
DeFapt.ro

Etichetă: elena lasconi

55 articole
Politică

Un an după anularea alegerilor, Lasconi își varsă furia pe Nicușor Dan: „Rău, orgolios, răzbunător”

La aproape un an după anularea alegerilor prezidențiale din 2024, Elena Lasconi își varsă furia pe Nicușor Dan: „Este un om rău, orgolios și răzbunător”, a spus ea, într-un interviu pentru Digi 24. „I-am pus cruce, ca să spun așa, pentru mine nu mai există”, a mai afirmat primarul din Cîmpulung Muscel despre actualul șef al statului. Citește și: Trei garanții de securitate care pot opri Rusia să mai atace Ucraina: una din ele, arma nucleară - fost comandant al armatei ucrainene Lasconi își varsă furia pe Nicușor Dan „Ceea ce avem astăzi la Cotroceni nu ne va uni. Nici de departe nu ne va uni. (...) Eu văd pe cine avem la Cotroceni. Este președintele pe care îl merităm și așa cum am spus-o de foarte multe ori, este păcat că nu ne uităm la moralitatea politicienilor - și când spun asta mă gândesc foarte clar că președintele pe care îl avem nu are nicio legătură cu moralitatea. Este mincinos și a mințit și în campania electorală. Este produsul sistemului și a unui serviciu de marketing. Este un om rău, orgolios și răzbunător. Deci, dacă majoritatea a dorit asta, asta avem și acum. Ați putea să credeți că poate că sunt supărată, dar nu mai simt nimic, mă credeți? E aproape un an de când a trecut. A fost un an foarte greu pentru mine și a fost un an greu și pentru țară”, a afirmat fosta candidată la președinția României. Elena Lasconi a adăugat că liderul de la Cotroceni nu i-a inspirat niciodată încredere. „Prima minciună pe care a spus-o, de când am intrat eu în politica mare, a fost aceea că m-a anunțat și pe mine și USR-ul că o să candidez. Și a fost o minciună. Și asta e una subțire, dar nu are nicio importanță să vorbesc acum despre el, pentru că i-am pus cruce, ca să spun așa, pentru mine nu mai există”, a declarat Lasconi, la Digi 24.   

Lasconi își varsă furia pe Nicușor Dan Foto: Inquam/Octav Ganea
Lasconi, interviu în cartea unui angajat al propagandei Chinei despre „lovitura de stat” din 2024 Foto: Blog Dan Tomozei
Politică

Lasconi, interviu în cartea unui angajat al propagandei Chinei despre „lovitura de stat” din 2024

Fosta președintă a USR, Elena Lasconi, a dat un interviu în cartea unui angajat al propagandei Chinei comuniste, Dan Tomozei, despre „lovitura de stat” din 2024. Tomozei lucrează la Radio China Internațional.  Citește și: Partidul lui Ciceală vrea suprataxarea „locuințelor goale” și prețuri plafonate la vânzarea lor. Dar șomera Ciceală trăiește din chirii Lasconi este colegă, în acest volum, cu Adrian Severin - fostul ministru de Externe condamnat penal pentru fapte de corupție - și cu Ion Cristoiu.  Lasconi, interviu în cartea unui angajat al propagandei Chinei  Tomozei este cel care a anunțat pe blogul său publicarea unei cărți, bazate pe interviuri, despre alegerile anulate din 2024. „Volumul «Anatomia loviturii de stat – România, Decembrie 2024», dedicat domnului Călin Georgescu și doamnei Elena Lasconi a ieșit de sub tipar. De astăzi, volumul este disponibil  în România”, a scris Tomozei pe blogul său.  „Doresc să fac o precizare: toți banii care îmi vor reveni din vânzarea acestui volum vor fi donați integral pentru cauzele în care sunt implicați fără vină oameni precum Călin Georgescu și Stegarul Dac – Cezar Avrămuță, oamenilor care au de suferit din cauza sistemului abuziv instalat după Decembrie 2024”, mai anunță angajatul propagandei Chinei comuniste.  Într-un comentariu al lui Ion Cristoiu, pe ultima copertă a cărții, se afirmă: „Cartea sa pleacă de la premisa că Lovitura de Stat ține nu de scoaterea din joc a lui Călin Georgescu, așa cum se mai crede, ci de parvenirea ca președinte a lui Nicușor Dan”.  Tomozei însuși, afirmă pe blog: „ADEVĂRUL este că nu a fost interferență rusă, ci interesul SUA și UE ca România să rămână la statutul de colonie din care să se dreneze resurse umane, financiare și materiale, pentru a se continua procesul de alogenizare, de înlocuire a populației, de ștergere a memoriei naționale”.  Lasconi neagă „Eu nu am nicio treabă, nu i-am dat niciun interviu acestui domn. A spus că a venit la o nuntă în Câmpulung şi era o sâmbătă când eu oficiam nunţi şi a venit împreună cu soţia şi cele două fetiţe să mă cunoască. A stat aproximativ 5 minute, maxim 10, şi mi-a dat o carte de vizită şi a spus că lucrează la un radio în nu ştiu câte limbi. Deci eu nu i-am dat niciun interviu. E ca şi cum dvs. aţi trece pe aici cu familia ca să vedeţi cum arată primăria municipiului. Da, deci eu nu am nicio treabă cu acest individ, dar a trecut astă-vară şi am stat cam 10 minute. (...) Eu pot să-l dau în judecată. Eu o să mă folosesc de justiţie.”, a spus Elena Lasconi pentru Epoch Times România.

Elena Lasconi, vot pentru direcția europeană (sursa: Facebook/Elena Lasconi)
Eveniment

Lasconi a votat "cu speranța că România își va păstra direcția europeană"

Elena Lasconi, vot pentru direcția europeană. Elena Lasconi, fosta președintă a USR și fostă candidată la alegerile prezidențiale, a transmis duminică un mesaj emoționant după ce și-a exercitat dreptul la vot. Elena Lasconi, vot pentru direcția europeană Primarul municipiului Câmpulung a declarat că a votat cu inima împăcată și cu speranță pentru viitorul european al României. Citește și: VIDEO Simion pune presiune pe instituții: M-au asigurat că va fi un transfer pașnic al puterii „Am votat cu sufletul împăcat și cu speranța că România își va păstra direcția europeană. Doamne ajută!”, a scris Lasconi pe Facebook. Lasconi: „Românii decid astăzi cum va arăta viitorul țării” Într-o declarație acordată presei, Elena Lasconi a subliniat importanța zilei votului, considerând că duminică românii decid traiectoria viitoare a țării. „Am votat pentru România pe care o iubesc, cu gândul că Dumnezeu nu și-a luat ochii de la noi. Am votat cu inima împăcată. Și sper să fie bine. La miezul nopții cred că o să aflăm. Mi-aș dori ca puterea românilor să se vadă în fiecare zi, nu doar din cinci în cinci ani”, a spus ea. Apel la implicare civică și responsabilitate politică Lasconi a evidențiat importanța implicării cetățenilor în viața publică, afirmând că politica influențează toate aspectele vieții cotidiene și că democrația nu poate funcționa fără participare activă. „Totul este despre politică. Eu nu mai pot să aud de persoane care spun că nu fac politică, pentru că, din momentul în care ai ieșit din casă și ai dat într-o groapă, e deja politică. Înseamnă că politica e făcută prost. Așa funcționează o democrație. Și oamenii trebuie să înțeleagă asta.” Critică la adresa statului În final, Lasconi a exprimat frustrarea multor cetățeni față de modul în care au fost tratați de autorități în ultimele decenii, pledând pentru o schimbare profundă de paradigmă în raportul stat-cetățean. „Le înțeleg frustrările, pentru că de 35 de ani sunt umiliți, batjocoriți. De 35 de ani avem doar un popor pentru stat și nu un stat pentru popor.”

Elena Lasconi votează pentru Nicușor Dan (sursa: Facebook/Elena Lasconi)
Politică

Lasconi și-a călcat pe orgoliu: fosta șefă a USR anunță că va vota pentru Nicușor Dan

Elena Lasconi votează pentru Nicușor Dan. Fosta președintă USR și fostă candidată la alegerile prezidențiale, Elena Lasconi, a declarat marți că va vota duminică un candidat pe care îl consideră reprezentativ pentru „drumul pro-european” și pentru „fapte”, exprimându-și speranța că acesta se va înconjura de profesioniști. Elena Lasconi votează pentru Nicușor Dan Într-o postare publicată pe Facebook, Lasconi a evitat să menționeze numele candidatului, motivând că postarea i-ar putea fi ștearsă. Citește și: CURS, controlat de soțul unei deputate PSD, prezintă un sondaj în care Simion conduce cu 4% Cu toate acestea, ea își exprimă convingerea în alegerea făcută: „Anul acesta voi vota pentru candidatul faptelor și al drumului pro-european cu gândul și speranța că se va înconjura de profesioniști incontestabili pentru binele României, pentru prezentul și viitorul nostru, al copiilor noștri. Și dacă eu îl pot vota cu sufletul împăcat, sper ca și voi să o faceți.” „România se poate schimba doar prin iubire și toleranță” Fosta lideră USR subliniază că România are nevoie de un alt tip de discurs și de o altă atitudine politică: „România se poate schimba în bine doar prin iubire, iertare, toleranță și nu prin ură și dezbinare.” Lasconi atrage atenția asupra importanței participării la vot, afirmând că absența de la urne sau anularea buletinului nu oferă cetățenilor dreptul moral de a critica direcția în care este condusă țara. Critici la adresa lui Simion În postarea sa, Lasconi compară profilurile celor doi candidați rămași în cursă, susținând că diferențele dintre ei sunt semnificative: „Unul dintre candidați a fost parlamentar aproape cinci ani și nu a făcut nimic pentru țară. Înainte de viața de parlamentar nu s-a omorât cu munca. În plus, are interdicție de intrare în două țări vecine. E oportunist de profesie. S-a lipit de imaginea unui fost candidat pentru transfer de voturi și a reușit.” Deși recunoaște că gestul ar putea fi considerat abil, Lasconi susține că motivația nu a fost interesul public, ci cel personal. Nicușor „a livrat fapte, unele controversate, altele bune” Referindu-se la celălalt candidat, Elena Lasconi afirmă că acesta a fost activ în societatea civilă și, ulterior, a demonstrat rezultate ca primar: „A livrat fapte. Unele controversate, altele bune pentru comunitate.” Lasconi, după demisia din USR Pe 5 mai, Elena Lasconi și-a anunțat demisia din funcția de președinte al Uniunii Salvați România (USR). La alegerile prezidențiale, ea a obținut 252.721 de voturi, clasându-se pe locul cinci, cu un scor de 2,68%.  

Casa din imaginile trucate, în Tunari (sursa: buletin.de)
Eveniment

Casa din imaginile postate de Lasconi se află pe un câmp în Tunari și poate fi închiriată (Airbnb)

Casa din imaginile trucate, în Tunari, în mijlocul unui câmp, fără infrastructură pusă la punct. Casa din imaginile trucate, în Tunari Informația a fost publicată de Buletin de București, site care oferă și mai multe fotografii cu împrejurimile imobilului. Citește și: Lasconi a fost doar poștașul. Petarda împotriva lui Nicușor Dan, fabricată de tabăra Antonescu-Ciolacu Potrivit sursei citate, casa se află de doi ani pe site-urile de închirieri în regim hotelier (ca Airbnb). Mai mulți experți în editare foto au opinat că imaginile scoase pe piață de către Elena Lasconi ar fi trucate iar imaginea lui Nicușor Dan introdusă pe o fotografie deja existentă.

Crin, panicat, fuge de scandalul fake (sursa: Inquam Photos/George Călin)
Politică

Crin, panicat, încearcă să scape de scandalul pozelor trucate scoase de Lasconi: Nu mă interesează!

Crin, panicat, fuge de scandalul fake: printr-o postare pe Facebook de vineri, candidatul PSD-PNL-UDMR încearcă să ia distanță de imaginile trucate aruncate pe piață de Elena Lasconi. Miștouri și insinuări Joi seară, imediat după ce Elena Lasconi a publicat imaginile în care susținea că apar Florian Coldea (ex-SRI), Victor Ponta și Nicușor Dan, Crin Antonescu a făcut insinuări toxice la adresa lui Nicușor Dan. Citește și: Important susținător al lui Crin Antonescu, despre "pozele" lansate de Lasconi: Fake grosolane care folosesc Rusiei "Dacă nu s-au întâlnit, dacă nu sunt în același moment făcute fotografiile, înseamnă că întâmplarea face ca dânșii să frecventeze aceeași clădire, sau ca trei nepoței care frecventează aceeași bunică. Încă o dată, eu nu vreau să mă lansez în speculații. Dacă și domnul Coldea a fost acolo, dacă au fost împreună toți, e greu de crezut că a fost o întâlnire care n-a avut loc în legătură cu campania, că cei trei s-au întâlnit să discute despre numismatică sau că au o pasiune comună, să spunem, muzica. Au cântat unul la violoncel, unul la harpă, ceva de genul acesta. Teoretic e posibil, poate că vin cu asemenea explicații. Asta ar însemna că domnul Coldea este interesat de acești doi candidați, și că acești doi candidați pot avea, la o adică, o combinație comună, să zicem, o înțelegere pentru un eventual tur doi, în care doar unul dintre ei ar intra, ceva de felul acesta", a spus Antonescu pentru Digi24. Crin, panicat, fuge de scandalul fake Vineri la prânz, însă, după un val de ironii la adresa imaginilor dovedite ca fiind trucaje ordinare, candidatul PSD-PNL-UDMR a încercat să ia distanță de scandal. "Dragii mei, nu știu dacă s-a întâlnit Nicușor Dan cu generalul SRI în rezervă, Florian Coldea! Nu mă pricep să stabilesc dacă o poză e fake sau reală, cu atât mai mult în vremurile noastre, când tehnologia poate face realul să fie fake și invers. Și, sincer, nici nu mă interesează. Este fără relevanță pentru viitorul României dacă s-au întâlnit sau nu.", a scris Antonescu pe Facebook.  

Profesorul Carp: Pozele lui Lasconi, putiniste (sursa: Facebook/Carp Radu)
Politică

Important susținător al lui Crin, despre "pozele" lansate de Lasconi: Fake grosolane, utile Rusiei

Profesorul Carp: Pozele lui Lasconi, putiniste. Susținător declarat al lui Crin Antonescu, profesorul Radu Carp desființează ca falsuri utile Rusiei imaginile puse pe piață de Elena Lasconi. Profesorul Carp: Pozele lui Lasconi, putiniste "Foarte, foarte bizar episodul din această seară al "fotografiilor". În aparență, ar fi o secvență din campania electorală. Doar în aparență Citește și: Surse: UDMR va părăsi coaliția majoritară dacă Antonescu nu intră în turul II și va vota o moțiune de cenzură M-a frapat că tot doamna Lasconi punea în circulație alte fotografii fake, cu Mircea Geoană. Există vreo legătură între cele două episoade? În opinia mea, da, categoric. Ținta Federației Ruse Dacă ai fi Federația Rusă și ai vrea să influențezi procesul electoral, care ar fi țintele? Nu cumva un fost SG adjunct NATO și un fost șef SRI care a lucrat îndeaproape cu SUA (pe timpul administrației democrate)? Să nu reducem discuția la "Geoană" sau "Coldea", ci sa avem o privire mai de perspectivă. Iei doi candidați, nici nu contează cine și îi pui în fotografie cu un personaj care ți-a fost adversar direct dar care a devenit un nume nefrecventabil (Soros, mutatis mutandis Coldea). Devin cei doi candidati odioși? Nu neapărat. Însă important este cum "legendezi" fotografia: în preajma anuĺării alegerilor din decembrie 2024, Coldea, noi candidați, etc. Totul se petrece noaptea. Ideea de tenebre. Imaginile, "aceste fake atat de grosolane" De ce sunt totuși aceste fake atat de grosolane, de ce nu au fost generate cu AI? Tocmai pentru că fotografiile generate cu AI par prea "raționale".Cui folosesc aceste fotografii fake? Celui care folosește narativul "alegerilor furate": George Simion. Lipsea "idiotul util" care să le prezinte. A fost lucrul cel mai simplu, Elena Lasconi este tot timpul dornică să se remarce, atunci și acum. În opinia mea, am asistat la "măsuri active" SVR puse în scenă de un terț care habar nu are ce face. Astfel avem răspuns și la întrebarea cine este misteriosul paparazzo care, foarte amabil, ne-a lăsat și o dedicație: Vladimir Putin. PS: mai arată ceva aceste fotografii fake care sunt de fapt inițial adevărate și apoi alterate: fostul șef adjunct SRI a fost in pernanență filat de autorii "măsurilor active". Însă acest aspect chiar nu mai ține de campania electorală.", a scris Carp pe Facebook joi noapte. Postarea lui Radu Carp (sursa: Facebook/Carp Radu)

Lasconi atacă, Nicușor Dan răspunde rezervat (sursa: digi24.ro)
Politică

Schimb de replici dure între Elena Lasconi și Nicușor Dan la dezbaterea electorală

Lasconi atacă, Nicușor Dan răspunde rezervat. La dezbaterea electorală organizată pentru candidații la alegerile prezidențiale, Elena Lasconi și Nicușor Dan au avut un schimb tensionat de replici. Lasconi l-a acuzat pe Nicușor Dan că evită să răspundă direct la întrebări și că ar trece de orice detector de minciuni fără să ofere răspunsuri clare. Nicușor Dan i-a răspuns că e locul „pentru telenovele”. Lasconi atacă, Nicușor Dan răspunde rezervat Elena Lasconi l-a întrebat pe Nicușor Dan de ce a apelat la susținerea PSD și PNL pentru candidatura sa și dacă această atitudine mai este compatibilă cu imaginea de candidat antisistem, reformator sau independent. Citește și: ANALIZĂ Așa-zisa dezbatere prezidentiala: Digi, Antonescu și Lasconi au organizat o ambuscadă împotriva lui Nicușor Dan În replică, Nicușor Dan a amintit că, în noiembrie 2024, i-a îndemnat pe românii din diaspora să o voteze pe Lasconi pentru a evita o finală electorală între George Simion și Marcel Ciolacu. Lasconi: "Mi-am pus multă speranță în tine" Nemulțumită de răspuns, Elena Lasconi a continuat criticile, afirmând: „Nicuşor, tu ai fi candidatul care ar trece de orice detector de minciuni şi nu ar răspunde niciodată direct.” Ea a adăugat că a fost dezamăgită de modul în care a aflat, din mass-media, despre candidatura lui Nicușor Dan la prezidențiale. Nicușor Dan: "Nu este locul pentru telenovele" În replică, primarul Capitalei a afirmat că dezbaterea nu este „locul potrivit pentru tipul acesta de telenovele”. Nicușor Dan a explicat că, pe 8 decembrie, atunci când s-a conturat ideea candidaturii sale, primul telefon l-a dat Elenei Lasconi pentru a o informa personal, înainte de a contacta liderii coaliției de guvernare. El a subliniat că a considerat necesară candidatura unui independent cu șanse reale pentru a combate riscul unui val izolaționist reprezentat de candidatul Călin Georgescu.

Elena Lasconi promite schimbarea premierului Ciolacu (sursa: Inquam Photos/Octav Ganea)
Politică

Lasconi îl acuză pe Ciolacu că "a dus țara în gard". Promite că Marcel Ciolacu nu va mai fi premier

Elena Lasconi promite schimbarea premierului Ciolacu. Elena Lasconi, candidata USR la alegerile prezidențiale, a declarat luni, în cadrul dezbaterii electorale de la Palatul Cotroceni, că Marcel Ciolacu nu va mai ocupa funcția de prim-ministru dacă ea va fi aleasă președinte. Elena Lasconi promite schimbarea premierului Ciolacu „Sigur că Marcel Ciolacu nu o să mai fie premierul României cu mine președinte", a declarat Elena Lasconi, în timpul dezbaterii. Citește și: EXCLUSIV Tîlvăr, ministrul Apărării, întâlnire secretă la sediul Otokar din Turcia înainte ca MApN să semneze un contract de 910 milioane USD cu compania "Categoric nu o să fie premier. A adus țara asta în gard. Vorbim la televizor, e o telenovelă electorală, de parcă am candida pentru altă țară, poate pentru Venezuela, când problemele noastre sunt extrem de mari: deficit uriaș, multe dificultăți, iar nimeni nu vorbește despre ele", a adăugat Lasconi. Reforma diplomației, una dintre prioritățile anunțate Întrebată cu ce echipă va lucra în plan extern, în contextul în care „partidul a abandonat-o”, Elena Lasconi a respins această idee, afirmând că partidul este format din 20.000 de membri, iar „cei 16 pucişti” nu reprezintă întreaga formațiune. Lasconi a subliniat că își dorește o reformă profundă a diplomației românești: „Îmi doresc să recrutăm diplomați de valoare pentru ambasade și consulate din întreaga lume”. Ea a adăugat că vrea să lucreze cu oameni profesioniști, fără carnet de partid, și că una dintre calitățile sale este capacitatea de a negocia eficient în plan extern.

Lasconi va da în judecată USR (sursa: Facebook/Elena Lasconi)
Politică

Lasconi va da în judecată USR pentru că i s-a tăiat accesul la banii de campanie

Lasconi va da în judecată USR. Într-un interviu acordat Agerpres, Elena Lasconi, președinta USR și candidată la alegerile prezidențiale, aduce acuzații grave conducerii partidului și anunță acțiuni legale împotriva deciziilor care i-ar fi blocat campania electorală. Lasconi susține că este victima unei nedreptăți comise de „o mână de oameni” din USR, care i-ar fi tăiat accesul la fondurile de campanie, încălcând grav legea electorală și drepturile constituționale. Lasconi va da în judecată USR Lasconi acuză actuala conducere a partidului că a transformat USR într-un „SRL”, luând decizii informale și abuzive, fără bază statutară. Citește și: ANALIZĂ Marile semne de întrebare legate de, aparent, unicul contact al lui Crin Antonescu cu Securitatea Aceasta susține că i-au fost blocate fondurile de campanie, că reprezentanți ai USR promovează candidatul Nicușor Dan pe spațiul ei de antenă electorală, fapt ce ar constitui o infracțiune electorală. Anunță că va contesta aceste decizii la Curtea Constituțională, AEP și în instanță, considerând că i-au fost încălcate drepturile fundamentale de candidat. Menținerea candidaturii În ciuda conflictului din interiorul USR, Elena Lasconi afirmă că își menține candidatura, sprijinită de o mare parte a membrilor de partid și de simpatizanți. Ea se prezintă ca un candidat independent, antisistem, singurul care nu poate fi controlat de interese sau „găști”. De asemenea, susține că acțiunile actualei conduceri ar putea duce chiar la invalidarea candidaturii lui Nicușor Dan. Ce ar face ca președinte: priorități și viziune politică Lasconi promite o Românie funcțională, cu un guvern nou și un premier ca Ilie Bolojan, nu Marcel Ciolacu. Printre prioritățile sale se numără: reformarea justiției și eliminarea corupției sistemice, combaterea traficului de droguri, investiții în sănătate (screening pentru cancer, mai mulți medici), descentralizarea educației și investiții reale în infrastructură, întărirea parteneriatelor internaționale, în special cu UE și NATO. Apel către români și promisiunea unei președinții diferite Lasconi se prezintă ca o candidată onestă, muncitoare, neșantajabilă, care vine „dintre oameni” și cunoaște direct problemele românilor. Face un apel la femei, la minorități și la toți cetățenii de bună credință să-i acorde șansa de a arăta ce poate face în cinci ani: „Sunt un om care știe ce înseamnă să pornești de la minus”.

Elena Lasconi rămâne la conducerea USR (sursa: Facebook/Elena Lasconi)
Politică

Lasconi își asigură fanii că este în continuare șefa USR

Elena Lasconi rămâne la conducerea USR. Elena Lasconi, președinta Uniunii Salvați România (USR) și candidată la alegerile prezidențiale din 2024, a reacționat public în fața unor informații false care susțineau că ar fi fost înlocuită din fruntea partidului. Elena Lasconi rămâne la conducerea USR Lasconi a transmis că deține în continuare conducerea USR și a calificat zvonurile drept o tentativă de sabotare a candidaturii sale. Citește și: Radare fixe "invizibile", pe majoritatea drumurilor naționale. Șoferul nu mai este oprit, amenda vine acasă Într-o postare pe pagina sa oficială de Facebook, Elena Lasconi a explicat că nu a participat la ședința Biroului Național al USR de luni, dar aceasta nu a avut ca obiect schimbarea președintelui partidului. „Să știți că tot eu, Elena, sunt președintele USR. Nu s-a schimbat conducerea partidului. Nici nu era posibil din punct de vedere legal și statutar”, a transmis aceasta. Ea a calificat ședința drept o nouă încercare de a-i opri campania electorală. Reacție la manipulările din online și apel la instituții Lasconi a semnalat că mai multe conturi de social media care susțineau anterior alți candidați o sprijină acum pe ea, fără acordul sau implicarea echipei sale oficiale. „Fac apel la BEC și AEP să analizeze aceste situații și să ofere lămuriri. Mă dezic de orice mișcare de manipulare în care este folosit numele meu”, a subliniat lidera USR. Aceasta a insistat că va continua să comunice deschis și cu respect cu toți cei care cred în valorile sale, indiferent din ce zonă politică provin. USR: Secretarul general va gestiona contractele partidului După ședința Biroului Național de luni, USR a anunțat că, pentru a asigura funcționarea optimă a partidului, secretarul general a fost mandat să gestioneze contractele formațiunii. „Decizia a fost luată cu unanimitatea celor prezenți și vizează continuitatea activității interne a USR”, se precizează într-un comunicat oficial. Dominic Fritz nu o înlocuiește pe Lasconi Vicepreședintele USR, Radu Mihaiu, a infirmat speculațiile potrivit cărora Dominic Fritz ar fi devenit noul lider al partidului. Acesta a explicat că Fritz va semna doar decizia administrativă legată de contractele partidului, în calitate de vicepreședinte, dat fiind că Elena Lasconi nu a fost prezentă la ședință. „Este o chestiune pur procedurală. Președinta rămâne Elena Lasconi”, a declarat Mihaiu pentru AGERPRES. Suspiciuni legate de pagini de social media reorientate Deputatul USR Ionuț Moșteanu a atras atenția asupra unei pagini de Facebook care, în trecut, o susținea pe Diana Ivanovici Șoșoacă, iar acum o promovează pe Elena Lasconi. Potrivit acestuia, postările vechi au fost șterse, iar pagina a fost rebranduită. „S-au apucat băieții de treabă. Pagina ‘DianaIovanoviciSosoacaPresedinte’ s-a transformat în ‘Susținem Elena Lasconi’”, a scris Moșteanu.  

Crin Antonescu, atac la Nicușor Dan (sursa: Facebook/Crin Antonescu)
Politică

Crin Antonescu: Nicușor Dan încearcă să jefuiască o femeie fără apărare, pe Elena Lasconi

Crin Antonescu, atac la Nicușor Dan. Candidatul Alianței „România Înainte” la alegerile prezidențiale din 2025, Crin Antonescu, a lansat sâmbătă, la Bacău, un atac direct la adresa contracandidatului său, Nicușor Dan. Crin Antonescu, atac la Nicușor Dan În cadrul unei conferințe de presă, Antonescu a declarat că Dan încearcă „să jefuiască de voturi, la figurat, o femeie care pare fără apărare”, referindu-se la Elena Lasconi. Citește și: FOTO EXCLUSIV Călin Georgescu, în public fără bodyguarzi, dar supravegheat îndeaproape de jandarmi. Jandarmeria spune că e o coincidență Antonescu a subliniat că, spre deosebire de alți candidați, el își bazează campania pe susținerea unor idei, nu pe strategii electorale ambigue. În acest context, l-a acuzat pe Nicușor Dan că se prezintă drept independent, deși a solicitat sprijinul mai multor partide politice. „Domnul Nicușor Dan susține că este candidat independent. Amintesc acest lucru pentru că, în realitate, partidele n-au dorit să-l susțină. Dânsul a cerut sprijinul lor, iar acum este susținut doar de partidul domnului Orban și de PMP – dacă nu sunt, de fapt, același lucru”, a comentat Antonescu ironic. Elena Lasconi, prinsă în lupta pentru voturi Antonescu a lăsat să se înțeleagă că lupta dintre Nicușor Dan și Elena Lasconi se duce pe un electorat comun, iar atacurile voalate din partea lui Dan ar fi o tentativă de a-i slăbi șansele acesteia. „Încercarea de a o determina să se retragă din cursă nu e doar lipsită de fair-play, ci seamănă cu o tentativă de a-i fura voturile unei femei care pare vulnerabilă. Doamna Lasconi luptă deschis, domnul Nicușor – mai pe după colț”, a punctat Antonescu. Fără pronosticuri pentru turul al doilea Întrebat despre posibilele confruntări din turul doi, Crin Antonescu a declarat că nu face pronosticuri și nu are preferințe. A ținut însă să precizeze că ia în calcul toți contracandidații, inclusiv pe Elena Lasconi. „Orice candidat care ajunge în turul al doilea va fi unul redutabil. Asta pentru că va avea în spate un număr semnificativ de voturi. Niciun meci nu e ușor – cum spun sportivii – și cu atât mai puțin o confruntare electorală.”

Lasconi rămâne candidată, sfidând decizia USR (sursa: Facebook/Elena Lasconi)
Politică

Lasconi nu renunță la candidatură, își acuză colegii din USR că au luat "darul" și cere donații

Lasconi rămâne candidată, sfidând decizia USR. Președinta USR, Elena Lasconi, a anunțat miercuri că nu își va retrage candidatura la alegerile prezidențiale, chiar dacă Biroul Național al partidului a decis să-l susțină pe Nicușor Dan. Lasconi a confirmat că va rămâne la conducerea partidului și nu își va da demisia. Lasconi rămâne candidată, sfidând decizia USR Într-o declarație acordată postului Digi24, Lasconi a afirmat: Citește și: Doctorul SRI Ștefureac o susține pe Lasconi. Sociologul îl atacă dur pe Nicușor Dan: "matematice electorală te trimite rapid la mămica" „Categoric, nu mă retrag. Sunt mai hotărâtă decât anul trecut, pentru că îmi dau seama cât de putred este acest sistem.” Ea a adăugat că se așteaptă la presiuni și atacuri, inclusiv la tentative de blocare a finanțării campaniei: „Mă pot aștepta la absolut orice.” Critici dure la adresa deciziei USR Lasconi a criticat decizia partidului de a-l susține pe Nicușor Dan, sugerând că ar putea exista interese ascunse în spatele acestei mișcări: „I-aș întreba pe colegii mei cât e darul și cine îl dă.” Ea a acuzat conducerea actuală a USR că reproduce tiparele vechilor partide, devenind „plină de găști și baroni”. „Candidez pentru oamenii vulnerabili și nedreptățiți” Lidera USR a reafirmat că va merge mai departe în cursă: „Eu nu sunt făcută pentru lupte mici. Am convingerea că voi fi cel mai bun președinte al României.” Lasconi a menționat că va candida oficial, întrucât figurează pe buletinul de vot, și a transmis că luptă pentru drepturile celor vulnerabili, inclusiv ale femeilor și ale persoanelor nedreptățite de sistem. Sprijin din partea oamenilor, nu a sistemului Elena Lasconi spune că se bazează pe sprijinul oamenilor curajoși, nu pe finanțări obscure: „Nu am nevoie de bani, am nevoie de oameni curajoși.” Totuși, a recunoscut că are nevoie de resurse pentru promovarea campaniei în online și a mulțumit celor care o susțin prin donații. USR, acuzat că face „jocul sistemului” Lasconi a declarat că USR face jocul sistemului, iar mitul candidatului independent este, în opinia ei, o „pistă falsă”: „În spatele fiecărui așa-zis independent există un grup de interese.” Ea susține că este singura candidată cu adevărat independentă, în contrast cu „candidații aleși de sistem”. USR, susținere oficială pentru Nicușor Dan Miercuri, Biroul Național al USR a decis convocarea unei ședințe a Comitetului Politic, pentru a oficializa susținerea lui Nicușor Dan la alegerile prezidențiale din luna mai. Anunțul a fost făcut de vicepreședintele USR, Dominic Fritz, în cadrul unei conferințe de presă.

Doctorul SRI Ștefureac, susținere pentru Lasconi (sursa: Facebook/Remus Ioan Stefureac)
Politică

Doctorul SRI Ștefureac o susține pe Lasconi. Sociologul îl atacă dur pe Nicușor Dan

Doctorul SRI Ștefureac, susținere pentru Lasconi: într-o postare pe Facebook, sociologul spune că decizia USR de a-l sprijini pe Nicușor Dan este "Probabil una dintre cele mai mari erori de strategie si comunicare electorala din acesta campanie". Doctorul SRI Ștefureac, susținere pentru Lasconi "Probabil una dintre cele mai mari erori de strategie si comunicare electorala din acesta campanie. Cel putin pana acum. Sezonul e deschis... Citește și: Doctor la SRI, sociologul Ștefureac insinuează că Nicușor Dan va tot scădea în sondaje și e posibil să nu intre în turul al doilea Asadar, avem cel mai de succes candidat USR din istoria acestui partid: 1. Un candidat care in cateva luni, intre alegerile europarlamentare si cele parlamentare, creste scorul partidului cu 50% (de la 8% la 12%). 50%!!! 2. Un candidat care ia personal cu 50% mai multe voturi la alegerile prezidentiale, comparativ cu scorul partidului la alegerile parlamentare (18% la prezidentiale, comparativ cu 12%, scorul USR la parlamentare. 50%!!! 3. Un candidat care reuseste inimaginabilul in politica romaneasca, Sfantul Graal pentru orice partid de dreapta din Romania: sa scoata PSD din finala prezidentiala. Sa ia mai mult decat candidatul PSD!!! Lasconi, "cea mai de succes femeie din politica romaneasca a ultimului deceniu" INTAMPLATOR, ACEST CANDIDAT ESTE O FEMEIE. Si cu totul intamplator, dupa ce femeia a reusit ceea ce niciun barbat politic din Romania nu a putut vreodata si anume sa scoata candidatul PSD din turul 2, dupa ce o femeie a muncit, si-a facut treaba si cu toate injuraturile, a avut rezultate electorale absolut fantastice, la nici 15 saptamani dupa imensul succes, vine un grup de barbati care ii spun doamnei ca in numele moralitatii si al calculelor anti-matematice, trebuie sa faca un pas inapoi, sa lase politica pe mana barbatilor si, eventual, sa se intoarca la cratita de la Campulung. Citește și: De ce liderii USR îi cer lui Lasconi să se retragă: Ponta a urcat pe locul doi, cu 3,5% în fața lui Nicușor Dan Si, culmea inteligentei anti-matematice, toti acesti barbati politici importanți nu se gandesc niciun moment ca poate, totusi, femeile care voteaza in Romania nu se vor alinia cuminti si supuse in spatele barbatului moral al politicii romanesti care dupa ce a a promis ca nu paraseste Bucurestiul, o impinge peste gard pe cea mai de succes femeie din politica romaneasca a ultimului deceniu (voturile vorbesc, nu parerile). De ce? Nu stiu. Putem insa sa il intrebam pe consilierul Klaus Iohannis. Ștefureac: "matematica electorala nu e ca matematica olimpicului" Cum Dumnezeu arunci pe fereastra cel mai important capital al tau - capitalul moral, in speranta ca voturile nucleului dur al Elenei Lasconi vor veni la tine, deși ar fi putut-o face pana acum, nu inteleg. Mai ales cand risti sa arunci pe fereastra si voturile femeilor care te-ar fi ales pe tine. Acest text se doreste a fi un pamfelt, insa matematica electorala nu e ca matematica olimpicului. Matematica electorala e uneori capricioasa, una spune, dar alta gandeste si ea, draga de ea de matematică electorală, te trimite rapid la mamica atunci cand incepi sa o faci prea tare pe cocosul. Desi deocamdata te imPaunezi în puful exagerat al adulatorilor.", a scris Ștefureac.  Remus Ștefureac este, potrivit CV-ului, doctor al Academiei Națională de Informații "Mihai Viteazul" a SRI. De asemenea, i-a fost consilier fostului director SRI George Maior. Postarea lui Remus Ștefureac (sursa: Facebook)

Lasconi crede că va deveni președinte (sursa: Facebook/Elena Lasconi)
Politică

Lasconi crede că va deveni președinte: susține că sondajele defavorabile îi confirmă reușita

Lasconi crede că va deveni președinte. Președinta USR și candidată la alegerile prezidențiale, Elena Lasconi, a declarat la Focșani că nu îl consideră pe Nicușor Dan un contracandidat cu șanse reale de a ajunge în turul doi. Ea a exclus ideea unei retrageri și a afirmat că sondajele nefavorabile îi confirmă, paradoxal, șansele de a ajunge în finală. Nicușor Dan nu are șanse, susține Lasconi Despre Nicușor Dan, Elena Lasconi crede că nu are nici o șansă să ajungă în turul al doilea. Citește și: Nicu Marcu, ex-șeful ASF care a închis ochii la falimentele City și Euroins, o nouă sinecură: director general la ORNISS „N-are nicio şansă să ajungă în turul doi. Eu mă susţin pe mine şi o să mă votez pe mine când ajung în turul doi.” Lasconi a subliniat că a reușit anterior să atragă electorat dincolo de zona USR „Am ajuns în turul doi cu jumătate de milion de oameni care nu au votat niciodată USR. (...) Am avut votul femeilor care au votat SOS, POT, AUR, chiar şi din zona PSD.” Lasconi crede că va deveni președinte Candidata USR a transmis că își propune să devină primul președinte femeie al României: „Cu ajutorul lui Dumnezeu – şi Dumnezeu lucrează prin oameni – o să ajung în turul doi şi o să ajung primul preşedinte femeie al României, cel mai bun preşedinte al României.” Întrebată dacă ia în calcul retragerea din cursă în favoarea altui candidat, Lasconi a respins categoric ideea: „Ăia care intră într-o competiţie şi strigă la ceilalţi să se retragă sunt nişte loseri. Eu am construcţie de câştigător.” Ea a rememorat modul în care a fost subestimată în trecut, inclusiv de lideri politici importanți: „Sistemul a dat publicităţii mai multe sondaje în care eram pe locul patru, cinci. Ciucă spunea: «Retrageţi-vă, doamna Lasconi, că eu am partid mare». Tot timpul făceau mişto de mine.” Sondajele defavorabile îi confirmă reușita Lasconi a spus că nu este afectată de sondajele care o plasează pe locuri inferioare, ba chiar le interpretează ca pe un semnal favorabil, fiind convinsă că se va repeta scenariul de anul trecut. „O să vedeţi sondaje care or să mă dea, ca anul trecut, pe locul patru, pe locul cinci. (...) Îmi e foarte clar că o să ajung în turul doi.” Ea a acuzat că aceste sondaje sunt folosite ca instrument de descurajare, dar spune că nu va ceda presiunilor: „Încercau să mă descurajeze. (...) Eu nu am de gând să mă retrag. Şi vorba românească: mor cu ei de gât până voi face dreptate.”

DeFapt.ro
Investigații jurnalistice, analize, știri la zi
Abonează-te
DeFapt.ro

Ultima oră

Ultima oră