sâmbătă 22 februarie
Login Abonează-te
DeFapt.ro

Etichetă: electrice

5 articole
Economie

Mașini electrice: top patru autonomie - preț

Mașini electrice: top patru autonomie - preț. Când vine vorba de achiziționarea unei mașini electrice, prețul de achiziție și autonomia vehiculului sunt adesea în topul listei de priorități. Mașini electrice: top patru autonomie - preț Alegerea celei mai bune mașini electrice depinde de nevoile individuale ale fiecărui cumpărător, incluzând factori precum bugetul, stilul de viață și importanța dată autonomiei sau timpului de încărcare. Citește și: Autonomia mașinilor electrice scade cu o treime în condiții reale. Un Lexus de 57.000 de lire străbate cu 37% mai puțin decât în prezentarea sa oficială Infrastructura de încărcare disponibilă, atât la nivel local, cât și în zonele prin care am putea călători frecvent, este esențială. După cum se poate vedea mai jos, fiecare mașină promite o autonomie de aproximativ 13 km pe mia de dolari (Tesla model 3: 576 km/45 de mii USD, Nissan Leaf: 364 km/28 de mii USD etc.). În același timp, însă, potrivit unui articol recent din publicația What Car, autonomia promisă de producători este, în realitate, cu 30% mai mică. Tesla Model 3 Preț: Începând de la aproximativ 45.000 USD Autonomie: Până la 358 mile (576 km) pe o singură încărcare Performanță: Accelerație de la 0 la 60 mph în 3.1 secunde (în versiunea Performance) Timp de încărcare: Aproximativ 8 ore la o stație de încărcare la domiciliu (240V), 15 minute pentru 200 de mile la un Supercharger Dotări standard: Pilot automat, interfață utilizator intuitivă cu ecran tactil mare central, acces la rețeaua Supercharger Nissan Leaf Preț: Începând de la aproximativ 28.000 USD Autonomie: Până la 226 mile (364 km) pe o singură încărcare Performanță: Timp de accelerație de la 0 la 60 mph în aproximativ 7.4 secunde Timp de încărcare: Aproximativ 7 ore la o stație de încărcare la domiciliu (240V), rapidă 40 de minute pentru 80% capacitate Dotări standard: Sistem de asistență la conducere ProPilot, ecran tactil de infotainment, camere de vedere împrejur Chevrolet Bolt EV Preț: Începând de la aproximativ 31.000 USD Autonomie: Până la 259 mile (417 km) pe o singură încărcare Performanță: Accelerație de la 0 la 60 mph în aproximativ 6.5 secunde Timp de încărcare: Aproximativ 10 ore la o stație de încărcare la domiciliu (240V), rapidă în aproximativ 30 de minute pentru 90 mile Dotări standard: Conectivitate Apple CarPlay și Android Auto, asistență la menținerea benzii de rulare, ecran tactil de 10.2 inch Volkswagen ID.4 Preț: Începând de la aproximativ 40.000 USD Autonomie: Până la 260 mile (418 km) pe o singură încărcare Performanță: Accelerație de la 0 la 60 mph în 7.5 secunde Timp de încărcare: Aproximativ 7.5 ore la o stație de încărcare la domiciliu (240V), rapidă în 38 de minute pentru 80% capacitate Dotări standard: Sistem de navigație intuitiv, cockpit complet digital, încărcare wireless pentru smartphone

Mașini electrice: top patru autonomie - preț (sursa: tesla.com)
China atacă piața europeană de electrice (sursa: nio.com)
Mediu

China atacă piața europeană de electrice

China atacă piața europeană de electrice. Producătorul chinez de automobile electrice Nio vrea să cucerească o parte din cota de piaţă a grupului german Volkswagen prin lansarea pe piaţa europeană a unui model care să coste mai puţin de 30.000 de euro, a declarat preşedintele companiei chineze pentru revista Der Spiegel. China atacă piața europeană de electrice "Da, în termeni de preţ, asta înseamnă şi că vom ataca Volkswagen mai puternic ca până acum", a spus William Li, care este şi fondatorul Nio, fără a oferi alte detalii. Defapt.ro este un proiect independent, ne poți sprijini direcționând 3,5% din impozitul tău pe venit. Durează un minut, online În luna februarie, mai multe surse au declarat pentru Reuters că Nio intenţionează să construiască o uzină care să producă automobile electrice cu preţuri mici sub o nouă marcă, destinate a fi exporte spre Europa, începând chiar de anul viitor. La salonul auto de la Shanghai, care a avut loc la începutul acestei luni, William Li a spus că producătorii chinezi de automobile electrice ar trebui să se pregătească pentru posibile măsuri protecţioniste din partea guvernelor străine, în contextul în care producătorii chinezi profită de costurile lor reduse pentru a-şi majora exporturile. Citește și: Teodosie Tomitanul, cel mai turbulent lider al BOR, încasează 28.000 de lei pe lună de la stat. Mai mult de jumătate din bani vin prin Arhiepiscopie William Li a estimat atunci că Nio şi ceilalţi constructori chinezi de automobile electrice au un avantaj de până la 20% pe partea de costuri în raport cu rivalii precum Tesla, graţie controlului exercitat de China asupra lanţului de aprovizionare cu materii prime necesare pentru vehiculele electrice.

Încărcarea mașinilor electrice, imposibilă în Craiova (sursa: Facebook/Primăria Municipiului Craiova)
Mediu

Încărcarea mașinilor electrice, imposibilă în Craiova

Încărcarea mașinilor electrice, imposibilă în Craiova. Reprezentanţii USR Dolj susţin că municipiul Craiova are nevoie de staţii de încărcare pentru maşini electrice şi acuză conducerea primăriei că nu a pus în funcţiune nicio staţie din cele aprobate. Încărcarea mașinilor electrice, imposibilă în Craiova Potrivit acestora, în municipiul Craiova numărul de maşini electrice este în creştere de la an la an, în timp ce infrastructura de încărcare a acestora este la nivel critic. Defapt.ro este un proiect independent, ne poți sprijini direcționând 3,5% din impozitul tău pe venit. Durează un minut, online "USR Craiova, prin consilierul local Eduard Cîrceag, a propus încă din 2021 un proiect de realizare a 9 staţii de încărcare pentru maşini electrice. Deşi proiectul a fost aprobat, Olguţa Vasilescu nu a fost capabilă să îl implementeze până în prezent. Au existat şi fonduri europene prin PNRR (gratis) pentru realizarea staţiilor de încărcare, însă nu au fost accesate de administraţie", afirmă reprezentanţii USR Dolj, într-un comunicat de presă. Aceştia propun pentru Craiova implementarea cât mai rapidă a proiectului USR privind realizarea staţiilor de încărcare maşini electrice şi suplimentarea acestora cu unele de mare putere, pentru tranzit, precum şi realizarea unui parc pentru producerea energiei electrice din surse regenerabile pentru autoconsum. Citește și: PSD, PNL și UDMR, vot în bloc pentru „albirea” abuzului în serviciu până la 250.000 de lei. AUR a acceptat tacit: abțineri pe toată linia. Doar USR și patru neafiliați au votat „împotrivă” "Prin proiect se poate asigura energie electrică pentru consumul propriu în domeniul public, cum ar fi iluminatul public, iluminatul în incinta instituţiilor administraţiei locale, consumul de energie electrică în clădirile instituţiilor administraţiei locale: primărie, cămin cultural, creşe, grădiniţe, unităţi învăţământ, spitale, centre îngrijire bătrâni etc", mai spum reprezentanţii USR Dolj în comunicatul de presă.

Maşinile „verzi” deţin o cotă de 20,6% Foto: Facebook
Mediu

Maşinile „verzi” deţin o cotă de 20,6

Înmatriculările de autoturisme noi au crescut cu aproape 38%, în primele două luni, iar maşinile „verzi” deţin o cotă de 20,6%, arată datele publicate, luni, de Asociaţia Producătorilor şi Importatorilor de Automobile (APIA). Defapt.ro este un proiect independent, ne poți sprijini direcționând 3,5% din impozitul tău pe venit. Durează un minut, online Dacia rămâne marca cea mai vândută Pe piaţa naţională, în topul primelor zece mărci, autoturisme şi autovehicule comerciale, pe primul loc se află Dacia - cu 9.359 de unităţi vândute, la două luni. Ierarhia continuă cu Renault (3.058 unităţi), Ford (1.694 unităţi), Toyota (1.555 unităţi), Hyundai (1.550 unităţi), Mercedes Benz (1.497 unităţi), Volkswagen (1.402 unităţi), Skoda (1.373 unităţi), BMW (868 unităţi) şi Suzuki (671 unităţi). Autoturismele (care reprezintă aproximativ 85% din total) au înregistrat, în luna februarie 2023, un volum de 12.338 unităţi, cu 45% mai mare decât în luna similară din 2022. În funcţie de tipul de combustibil al autoturismelor înmatriculate, în primele două luni din acest an, motorizările pe benzină au înregistrat o scădere de 0,5% faţă de cota deţinută în perioada similară din anul anterior, până la o pondere de 66,8%. În ceea ce priveşte autoturismele echipate cu motoare diesel, acestea au consemnat o scădere de 2,7%, de la an la an, şi deţin o cotă de 12,6% din total. Maşinile „verzi” deţin o cotă de 20,6% Potrivit sursei citate, autoturismele "electrificate", respectiv cele electrice (100% şi hibride plug-in), precum şi cele full hybrid (care dispun şi de propulsie electrică fără încărcare din sursă externă), au ajuns, după primele două luni din 2023, la o cotă de piaţă de 20,6%, care depăşeşte cu 8% cota deţinută de motoarele diesel. În această marjă, autoturismele full electrice deţin o cotă de 8,6% din piaţă, în creştere de la 5,9%, cât era în intervalul ianuarie- februarie 2022. Pe ansamblu, la începutul anului, achiziţiile din categorie maşinilor ecologice au crescut considerabil (+63,2%), comparativ cu perioada similară a anului trecut. În acest context, se remarcă creşterea importantă a autoturismelor 100% electrice (+99,7%) şi a celor plug-in hybrid (+35%). Astfel, autoturismele electrice au continuat trendul crescător şi în luna februarie 2023, ajungând la volume duble, cu o creştere de 114% faţă de luna similară din 2022, dar şi la nivelul celor două luni (+99,7%) din 2023 faţă de 2022. De asemenea, autoturismele plug-in au cumulat volume semnificative şi o creştere de 52,8%, în februarie anul curent, faţă de luna similară din 2022, respectiv de 35% comparativ cu primele două luni din anul precedent. Creşterea se aplică şi pentru autoturismele Full Hybrid, acestea înregistrând un plus de 35,3%, în comparaţie cu luna februarie 2022, dar şi un salt de 48,3% faţă de primele două luni ale anului anterior. Clasamentul primelor cinci cele mai vândute autoturisme 100% electrice cuprinde următoarele modele: Dacia Spring - cu 1.057 unităţi (+235,6%, de la an la an), Renault Megane (151 unităţi, fără înmatriculări în perioada similară din 2022), Volkswagen e-UP! (149 unităţi, +175,9%), Tesla Model 3 (cu 63 unităţi, -34,4%) şi Tesla Model Y (62 unităţi, creştere de 60 ori faţă de aceeaşi perioadă din anul anterior), Ford Kuga, în top la categoria Plug-in Pe segmentul autoturismelor Plug-in, top 5 modele este condus de Ford Kuga, cu 121 unităţi şi o creştere de 108,6% faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent, urmată de Mazda CX 60 (cu 70 unităţi, fără înmatriculări în perioada similară din 2022), Volkswagen Tiguan (61 unităţi, +117,9%), BMW X5 (cu 54 unităţi, +116%) şi Hyundai Tucson (54 unităţi, +14,9%). În plus, autoturismele hibride, fără reîncărcare din surse externe, au pe primul loc Toyota Corolla - cu 350 de unităţi, în creştere cu 56,3% faţă de 2022. Pe locurile următoare se află Toyota RAV4 (cu 286 unităţi, +56,3%) şi Toyota Yaris (213 unităţi, +91,9%).

Mașinile pe combustie internă vor fi interzise din 2035 (sursa: Pixabay)
Internațional

Mașinile pe combustie internă vor fi interzise din 2035

Mașinile pe combustie internă vor fi interzise din 2035. Statele membre UE au aprobat în noaptea de marţi spre miercuri planul Comisiei Europene de a reduce la zero emisiile de CO2 la maşinile noi începând din 2035, impunând astfel motoare 100% electrice, informează AFP. Această propunere, anunţată de executivul european în iulie 2021, va însemna încetarea de facto a vânzărilor de vehicule pe benzină şi diesel în UE începând cu 2035. Măsura trebuie să contribuie la atingerea obiectivelor climatice, în special neutralitatea carbonului până în 2050. Mașinile pe combustie internă vor fi interzise din 2035 La solicitarea câtorva ţări, printre care Germania şi Italia, cei 27 au convenit totuşi să ia în considerare o posibilă undă verde în viitor pentru tehnologii alternative, cum ar fi combustibilii sintetici sau motoarele hibride reîncărcabile, dacă acestea fac posibilă atingerea obiectivului de eliminare completă a emisiilor de gaze cu efect de seră la vehicule. Citește și: Putin pierde puterea simbolică la Moscova: e criticat de magnat foarte apropiat, Oleg Deripaska. Totuși, acesta din urmă admite că liderul de la Kremlin nu poate fi înlăturat acum Miniştrii mediului din statele membre UE, reuniţi la Luxemburg, au aprobat, de asemenea, o prelungire cu cinci ani a scutirii de obligaţii în materie de CO2 acordate producătorilor de nişă sau celor care produc mai puţin de 10.000 de vehicule pe an, până la sfârşitul anului 2035. Această clauză, denumită uneori "amendamentul Ferrari", vizează în special mărcile de lux. Aceste măsuri urmează să fie acum negociate cu europarlamentarii care şi-au stabilit, de asemenea, luna aceasta poziţia faţă de propunerea Comisiei Europene, potrivit Agerpres. "Aceasta constitue o mare provocare pentru industria noastră de automobile", a recunoscut ministrul francez pentru tranziţie ecologică, Agnes Pannier-Runacher, care a prezidat întâlnirea de marţi. Ea a spus însă că reprezintă o necesitate în faţa concurenţei din partea Chinei şi a SUA, care au pariat în mare măsură pe vehiculele electrice, văzute ca viitor al industriei de automobile. Aceste decizii vor "permite o tranziţie planificată şi însoţită", a adăugat ministrul.

DeFapt.ro
Investigații jurnalistice, analize, știri la zi
Abonează-te
DeFapt.ro

Ultima oră

Ultima oră