vineri 05 decembrie
Login Abonează-te
DeFapt.ro

Etichetă: doctoriță

2 articole
Eveniment

Directoarea medicală a murit în camera de gardă, avea doar 37 de ani. Făcea șapte gărzi lunar

Dr. Ștefania Szabo, medic în vârstă de 37 de ani, a fost descoperită decedată în camera de gardă a secției de Chirurgie de la Spitalul Județean de Urgență Buzău. Potrivit managerului unității, Sorin Pătrașcu, trupul neînsuflețit al medicului a fost găsit în jurul orei 06:00, după ce alarma telefonului său a sunat insistent. Descoperirea tragică făcută de un coleg de serviciu Un angajat al spitalului a intrat în camera de gardă pentru a verifica de ce alarma suna încontinuu și a găsit-o pe dr. Szabo fără semne vitale. Citește și: Clopotele Catedralei Mântuirii Neamului, fabricate în Austria - trei ani după boicotul AUR împotriva produselor din această țară Managerul a confirmat incidentul pentru publicația reporterbuzoian.ro, menționând că medicul se odihnea după o tură solicitantă. Ancheta poliției este în desfășurare Cauza decesului nu este deocamdată cunoscută. La fața locului s-a deplasat o echipă de criminaliști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Buzău, care desfășoară cercetări sub coordonarea unui procuror. Rezultatele autopsiei vor stabili cu exactitate împrejurările în care s-a produs tragedia. Medicul urma un tratament cardiac ușor, dar managerul spune că se confrunta în ultima perioadă cu oboseală accentuată. Făcea cel puțin șapte gărzi lunar, pe lângă activitatea din secție și cea administrativă, potrivit jurnalistei Carla Cristina Tanasie. Un medic dedicat, implicat în viața spitalului Cu o zi înainte de deces, dr. Ștefania Szabo participase la inaugurarea noii secții de pneumologie a spitalului. În intervențiile sale publice, ea a apărat constant imaginea instituției, chiar și în fața criticilor, fiind apreciată pentru profesionalismul și implicarea sa în activitatea medicală.

Doctoriță de 37 de ani a murit în spital (sursa: Facebook/Szabo Stefania)
Fosta șefă SJU Suceava, condamnată definitiv (sursa: aktual24.ro)
Eveniment

Fosta șefă SJU Suceava, condamnată definitiv

Fosta șefă SJU Suceava, condamnată definitiv. Fosta şefă a Secţiei de oncologie din Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) Suceava, Anca Ababneh Dumitrovici, acuzată de fapte de corupţie, a fost condamnată definitiv, luni, la trei ani de închisoare cu executare, potrivit unei sentinţe a Curţii de Apel Suceava. Fosta șefă SJU Suceava, condamnată definitiv Magistraţii Curţii de Apel au decis, astfel, majorarea pedepsei de la doi ani şi şase luni, dictată în luna aprilie de Tribunalul Suceava, la trei ani de închisoare în regim de detenţie. Citește și: EXCLUSIV Pandele a băgat Voluntari în faliment și acum cerșește agresiv bani de la Consiliul Județean Ilfov ca să plătească gunoierii și curentul "În baza art.421 pct.1 lit.b C.pr.pen., respinge, ca nefondat, apelul declarat de inculpata Ababneh Dumitrovici Anca împotriva sentinţei penale nr. 157 din data de 25.04.2024 pronunţată de Tribunalul Suceava în dosarul nr. 4400/86/2023. În baza art.275 alin.2 C.pr.pen., obligă inculpata apelantă Ababneh Dumitrovici Anca la plata către stat a sumei de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare din apel. În baza art.421 pct.2 lit.a C.pr.pen., admite apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava împotriva sentinţei penale nr. 157 din data de 25.04.2024 a Tribunalului Suceava. Desfiinţează, în parte, sentinţa penală sus menţionată, şi în rejudecare: Înlătură aplicarea disp. art.91, art. 92, art.93 şi art. 94 C.pen.. Majorează cuantumul pedepsei la care a fost condamnată inculpata Ababneh Dumitrovici Anca de la 2 (doi) ani şi 6 (şase) luni închisoare la 3 (trei) ani închisoare, pedeapsă ce se va executa în regim de detenţie", se arată în soluţia pe scurt a Curţii de Apel Suceava. Ce șpăgi primea doctorița Anca Ababneh Dumitrovici a fost găsită vinovată în dosarul în care a fost acuzată că, în calitate de medic specialist oncolog la SJU Suceava, în perioada aprilie 2022 - 19 ianuarie 2023, în mod repetat, a acceptat promisiunea de a primi o sumă de bani, a pretins şi a primit diferite sume de bani (sume variabile, respectiv 50 de lei, 100 de lei, 200 de lei, 50 de euro) sau alte foloase (miere de albine, caşcaval, cafea, bomboane de ciocolată, brânză etc) de la 64 de persoane, pacienţi sau aparţinătorii acestora, în legătură cu exercitarea atribuţiilor de serviciu, respectiv pentru îndeplinirea actelor medicale referitoare la tratamentul şi asistenţa anti-cancer ce trebuiau realizate gratuit. În sarcina medicului s-au reţinut 64 de acte materiale ale infracţiunii de luare de mită în formă continuată, dintre care 62 de acte materiale au fost comise într-un interval scurt de timp, respectiv în şapte zile lucrătoare consecutive din luna decembrie 2022.

DeFapt.ro
Investigații jurnalistice, analize, știri la zi
Abonează-te
DeFapt.ro

Ultima oră

Ultima oră