duminică 31 mai
Login Contact
DeFapt.ro

Etichetă: dispariție

30 articole
Eveniment

Care vor fi salariile pe noua lege a salarizării: dispariția multor sporuri agită toți bugetarii

Noua lege a salarizării, una dintre reformele-cheie asumate de România prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), a intrat în linie dreaptă. Proiectul a stârnit un val uriaș de critici și nemulțumiri din partea sindicatelor, magistraților și a mediului privat, imediat după publicarea primului draft. Principalele controverse sunt legate de tăierea unor sporuri, înghețarea unor venituri și lipsa de transparență a Guvernului. O reformă impusă de PNRR Guvernul susține că noua lege nu reprezintă o simplă ajustare salarială, ci o reformă structurală menită să simplifice sistemul de remunerare din sectorul public și să reducă diferențele dintre diversele categorii de angajați. Citește și: „Soții de la Craiova” și Grindeanu, invitați să plece din fruntea PSD: partidul a ajuns la 13-14% Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene și ministru interimar al Muncii, Dragoș Pîslaru, a declarat că autoritățile se află „în al 12-lea ceas” pentru finalizarea reformei. Potrivit acestuia, actualul sistem a devenit excesiv de complex și dificil de susținut financiar, iar noua lege trebuie să găsească un echilibru între echitatea salarială și disciplina bugetară. De la sporuri la performanță Una dintre cele mai importante schimbări propuse este introducerea unui sistem de recompensare a performanței. Potrivit proiectului, bonusurile de performanță vor putea fi acordate pentru cel mult 30% dintre posturile din sectorul public, iar valoarea acestora va varia între 10% și 20% din salariul de bază. Modelul este inspirat din practici internaționale analizate împreună cu Banca Mondială și urmărește să înlocuiască actualul sistem de stimulente acordate după reguli diferite de la o instituție la alta. Guvernul încearcă astfel să mute accentul de pe sporuri și beneficii suplimentare către evaluarea rezultatelor individuale. În paralel, sporurile finanțate din fonduri europene vor fi menținute, deoarece fac parte din angajamentele asumate de România în relația cu Comisia Europeană. Cine ar putea câștiga și cine ar putea pierde Potrivit simulărilor prezentate de Ministerul Muncii, aproximativ 56% dintre posturile din sistemul public ar urma să beneficieze de creșteri salariale. Pentru circa 21% dintre angajați majorările ar putea depăși 10%, în timp ce alte categorii ar urma să primească creșteri mai moderate, de până la 10%. Pentru a evita pierderile de venit, proiectul prevede introducerea unor mecanisme compensatorii. Oficialii afirmă că niciun angajat nu va încasa mai puțin decât primea înainte de intrarea în vigoare a reformei, iar în situațiile în care noua grilă ar conduce la scăderi salariale vor fi acordate compensații temporare. Marea țintă: reducerea sporurilor Cea mai sensibilă componentă a proiectului rămâne reforma sporurilor. În prezent, în administrația publică există 151 de tipuri de sporuri, iar Guvernul propune eliminarea a 87 dintre acestea. Sporurile care vor rămâne în vigoare vor fi plafonate la maximum 20% din salariul de bază. Pentru Executiv, sistemul actual este una dintre principalele surse ale dezechilibrelor salariale din sectorul public. În multe cazuri, sporurile au ajuns să reprezinte o parte semnificativă din venitul total al angajaților, generând diferențe importante între persoane aflate pe funcții similare. Prin noua lege, autoritățile încearcă să readucă salariul de bază în centrul sistemului de remunerare și să reducă dependența de bonusuri, excepții și beneficii suplimentare. O nouă arhitectură a salarizării Proiectul propune o reorganizare completă a sistemului de salarizare începând cu anul 2027. Noua grilă va fi construită în jurul unei valori de referință de 4.100 de lei și va funcționa pe baza a 12 grade salariale. Totodată, salariul maxim din sistemul public va fi plafonat la 32.800 de lei. Documentul stabilește și câteva principii generale: niciun salariu nu va putea coborî sub nivelul salariului minim pe economie, iar veniturile existente vor fi protejate prin mecanisme tranzitorii. Pentru anumite categorii profesionale sunt prevăzute reguli speciale. Profesorii vor beneficia de noi coeficienți de salarizare și de o listă clară a sporurilor specifice sistemului educațional. În schimb, salariile magistraților ar urma să fie înghețate la nivelul anului 2027, o prevedere care a generat deja reacții critice din partea sistemului judiciar. Limita de 8 miliarde de lei Reforma este constrânsă de o limită bugetară strictă. Potrivit acordului politic dintre partidele aflate la guvernare, cheltuielile salariale ale statului nu pot crește cu mai mult de 8 miliarde de lei față de nivelul actual. Din acest motiv, orice majorare salarială trebuie compensată prin economii realizate în alte zone ale administrației. Ministrul Dragoș Pîslaru a sugerat că reforma administrativă și reducerea numărului de angajați din sectorul public ar putea crea spațiul fiscal necesar pentru finanțarea noii grile salariale. România are peste 1,2 milioane de bugetari Miza reformei este amplificată de dimensiunea aparatului public. Datele oficiale arată că, în ianuarie 2026, în instituțiile și autoritățile publice din România erau ocupate aproximativ 1,28 milioane de posturi. Deși numărul total al angajaților a scăzut cu peste 32.000 față de anul precedent, cheltuielile de personal continuă să reprezinte una dintre cele mai importante presiuni asupra bugetului de stat. Potrivit Guvernului, costurile salariale din sectorul public au ajuns la aproximativ 166 de miliarde de lei anual, echivalentul a peste 8% din PIB. În aceste condiții, reforma salarizării este prezentată de autorități nu doar ca o obligație asumată prin PNRR, ci și ca o necesitate pentru controlul cheltuielilor publice. Care vor fi salariile la stat La vârful grilei salariale se vor afla președintele României, cu un salariu brut de 32.800 de lei, urmat de premier, cu 30.750 de lei, miniștri, cu 26.650 de lei, și parlamentari, cu 24.600 de lei. Guvernul susține că noua formulă va aduce majorări pentru profesori, medici și personalul militar, astfel încât un profesor cu gradul I și peste 20 de ani vechime ar urma să câștige peste 9.300 de lei brut, un medic primar aproximativ 16.000 de lei, iar un căpitan din structurile militare aproape 8.800 de lei, la care se adaugă solda de grad. În același timp, autoritățile promit că angajații ale căror venituri ar scădea în urma recalculării vor primi compensații până la sfârșitul anului 2031, însă sindicatele contestă cifrele prezentate și susțin că anumite categorii profesionale vor pierde bani în noul sistem. Reforma nemulțumește aproape pe toată lumea Deși Guvernul insistă că noua lege urmărește eliminarea inechităților și introducerea unor reguli unitare, reacțiile apărute imediat după publicarea proiectului arată că reforma riscă să genereze unul dintre cele mai ample conflicte sociale din ultimii ani. Sindicatele din educație, sănătate și ordine publică, reprezentanții sistemului judiciar, dar și organizațiile patronale contestă diferite aspecte ale proiectului, de la plafonarea sporurilor și înghețarea unor venituri până la lipsa unor consultări reale cu profesioniștii afectați. Primele reacții au venit din partea sindicatelor, care avertizează că reforma ar putea conduce, în practică, la diminuarea veniturilor pentru anumite categorii de angajați. Liderul Federației Sindicatelor Libere din Învățământ, Simion Hăncescu, susține că grila salarială a fost construită pornind de la o valoare de referință insuficientă, ceea ce ar putea genera pierderi de câteva sute de lei pentru numeroși profesori. În paralel, federația Sanitas a anunțat proteste, iar Ministerul Apărării Naționale a transmis că va formula observații pentru a evita diminuarea veniturilor personalului din sistemul de apărare. Polițiștii amenință cu blocarea reformei Și reprezentanții polițiștilor au reacționat vehement la proiectul noii legi a salarizării. Sindicatul Național al Polițiștilor și Personalului Contractual (SNPPC) a anunțat că se opune reformei și avertizează că va încerca să blocheze implementarea acesteia prin toate mijloacele legale, susținând că statul nu a aplicat integral actuala Lege a salarizării nr. 153/2017. Sindicaliștii critică în special plafonarea sporurilor la 20%, reducerea raportului salarial dintre cele mai mici și cele mai mari venituri și menținerea unor drepturi financiare raportate la valori considerate depășite. Potrivit SNPPC, noile reguli riscă să reducă indirect veniturile unor angajați din structurile operative, să accentueze inechitățile existente și să afecteze predictibilitatea carierei și a veniturilor personalului din sistemul de ordine publică și siguranță națională. Organizația sindicală a anunțat deja demersuri oficiale și juridice pentru recuperarea unor drepturi salariale restante și cere Guvernului să amâne reforma până la rezolvarea problemelor existente. Revoltă în justiție Cele mai ferme reacții au venit din partea sistemului judiciar, unde reprezentanții magistraților avertizează că proiectul riscă să afecteze independența justiției și funcționarea instanțelor. Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) și Parchetul General susțin că prevederile privind înghețarea veniturilor magistraților și introducerea unor mecanisme compensatorii tranzitorii pot genera efecte grave asupra sistemului. CSM acuză proiectul că include „soluții normative absurde”, care ar putea duce la diminuarea veniturilor judecătorilor și procurorilor, ar genera situații paradoxale în care promovarea profesională sau acumularea vechimii să fie însoțite de scăderi salariale și ar crea riscuri de neconstituționalitate. La rândul său, Parchetul General avertizează că măsurile propuse pot destabiliza resursa umană din sistemul judiciar, prin descurajarea magistraților aflați în funcție și reducerea atractivității profesiei pentru noile generații de juriști. Reprezentanții justiției susțin că vor utiliza toate instrumentele legale disponibile pentru a contesta prevederile considerate incompatibile cu statutul constituțional al puterii judecătorești. Nemulțumirile profesorilor Nemulțumirile sunt puternice și în sistemul de educație, unde sindicatele susțin că noua grilă salarială riscă să anuleze o parte dintre câștigurile obținute după protestele masive din 2023. Liderul Federației Sindicatelor Libere din Învățământ, Simion Hăncescu, susține că grila propusă stabilește pentru profesorii debutanți un salariu de aproximativ 7.500 de lei, sub nivelul salariului mediu brut pe economie, obiectiv obținut de profesori în urma protestelor din 2023. Potrivit sindicaliștilor, întreaga construcție salarială pornește de la o valoare de referință considerată prea mică, ceea ce ar putea genera pierderi de venit pentru numeroși angajați din sistem. La rândul său, liderul Federației „Spiru Haret”, Marius Nistor, acuză că proiectul nu urmărește corectarea inechităților din educație, ci respectarea unei limite bugetare impuse de Ministerul Finanțelor, ceea ce riscă să transforme reforma într-un exercițiu contabil, nu într-o soluție pentru problemele cronice ale sistemului. Avertizările mediului de afaceri Critici au venit și din partea mediului de afaceri, care consideră că proiectul nu atacă una dintre marile vulnerabilități ale economiei românești: dezechilibrul dintre salariile din sectorul public și cele din mediul privat. IMM România susține că proiectul menține un sistem dependent în mare măsură de deciziile politice privind valoarea de referință utilizată la calculul salariilor și nu este însoțit de măsuri concrete de reducere a cheltuielilor administrative. Organizația patronală consideră că reforma salarizării ar trebui dublată de o reformă amplă a administrației publice, inclusiv prin reorganizarea instituțiilor și eficientizarea aparatului de stat. Reprezentanții IMM-urilor atrag atenția că firmele private se confruntă deja cu presiuni generate de inflație, majorări de taxe și încetinirea economiei, motiv pentru care orice schimbare cu impact asupra pieței muncii ar trebui discutată transparent cu organizațiile patronale și fundamentată pe indicatori economici predictibili.

Legea salarizării, contestată de bugetari (sursa: Facebook/Dragoș Pîslaru)
Mașinile electrice, taxe mai multe (sursa: Pexels/Kindel Media)
Economie

Mașinile electrice vor fi taxate din ce în ce mai mult, vor dispărea facilitățile fiscale

Mașinile electrice, considerate până de curând o soluție fiscală avantajoasă și prietenoasă cu mediul, riscă să devină o nouă sursă de venit pentru bugetele statelor. Tendința este deja vizibilă în mai multe țări occidentale, unde autoritățile pregătesc introducerea unor taxe rutiere dedicate acestor vehicule. În România, primul semnal a fost deja dat: începând cu 2026, proprietarii de mașini electrice vor plăti un impozit anual, după ani în care au beneficiat de scutiri. România introduce impozit pentru mașinile electrice Potrivit Legii 239/2025, de la 1 ianuarie 2026, proprietarii de autoturisme 100% electrice vor plăti un impozit fix de 40 de lei pe an. Citește și: Neînfricata Șoșoacă se teme de medicul psihiatru: refuză „expertiza medico-legală psihiatrică” cerută de procurori Măsura marchează o schimbare de paradigmă în politica fiscală privind mobilitatea verde. Raul Cazan, președintele Asociației 2Celsius, atrage atenția că această decizie este doar începutul unui trend mai amplu: "Guvernul Bolojan a introdus impozitul fix pentru autovehicule electrice: 40 lei pe an. Măsura a creat puţină rumoare acoperită, însă, de gălăgia generală legată de taxarea maşinilor convenţionale pe baza capacităţii cilindrice. În viitorul apropiat, însă, în multe ţări occidentale (diverse state nord-americane, Marea Britanie) şoferii de vehicule electrice vor fi supuşi unei forme de taxare rutieră." Taxe rutiere pentru mașinile electrice în Occident Modelul de taxare este deja conturat în unele state. În Marea Britanie, de exemplu, autoritățile pregătesc introducerea unei taxe calculate în funcție de distanța parcursă. "În Marea Britanie se va percepe o taxă de trei pence pe milă (undeva la 2 bani pe milă) pentru maşinile complet electrice şi jumătate din această sumă pentru vehiculele hibride plug-in. Un şofer care ar parcurge 8.000 de mile pe an va plăti 240 de lire sterline. Vehiculele electrice vor rămâne totuşi mai atractive decât cele alimentate cu benzină şi motorină, care costă şoferii aproximativ 480 de lire sterline pe an în special în acciza la combustibil." În același timp, impactul bugetar este semnificativ: "Taxa va strânge 1,9 miliarde de lire sterline la buget până la sfârşitul deceniului, conform estimărilor guvernamentale. Maşinile electrice ar urma să devină o problemă fiscală." De ce devin mașinile electrice o problemă fiscală Creșterea numărului de vehicule electrice reduce veniturile din accizele pe combustibil, ceea ce obligă guvernele să regândească sistemul de taxare. "Ani de zile, experţii financiari au avertizat că sporirea numărului de maşini electrice şi dispariţia motorului cu ardere internă vor face o gaură în finanţele publice. Taxele rutiere reprezintă o mare parte din veniturile guvernamentale, doar în UK generând 24,4 miliarde de lire sterline pe an (2025)." Estimările sunt îngrijorătoare: "Analiştii se aşteaptă ca veniturile să scadă de la 0,7% din PIB în prezent la doar 0,1% până în 2050-2051. Noua schemă va acoperi aproximativ un sfert din acest deficit." Principiul care schimbă regulile jocului: toți șoferii plătesc Noua abordare fiscală introduce un principiu esențial: toți participanții la trafic trebuie să contribuie, indiferent de tipul de motorizare. "Acest lucru se va schimba în anii următori; rata şi domeniul de aplicare al taxei vor creşte cu siguranţă. Ceea ce contează în acest moment este că a fost stabilit principiul conform căruia toţi participanţii la trafic ar trebui să contribuie." Inclusiv publicații influente susțin această direcție: "The Economist opinează că cel mai bine este să se introducă un nou regim fiscal din timp, cât timp maşinile electrice sunt încă o minoritate pe drumuri, iar deţinătorii lor nu reprezintă un lobby prea puternic." Ce cred șoferii despre taxarea mașinilor electrice Percepția publică începe să se alinieze acestei idei. Un sondaj realizat de Stonehaven arată că majoritatea britanicilor susțin introducerea taxelor pentru vehiculele electrice. "71% din publicul britanic consideră că şoferii de maşini electrice ar trebui să plătească anumite taxe, în timp ce doar 14% afirmă că nu ar trebui să plătească deloc." Diferențele de opinie sunt însă vizibile: "Alegătorii de stânga tind să creadă că maşinile mai ecologice ar trebui să beneficieze de un tratament fiscal preferenţial, în timp ce cei de dreapta cred că ar trebui să plătească acelaşi lucru ca cele pe benzină şi motorină." Cum ar putea funcționa noul sistem de taxare Modelul propus presupune un sistem flexibil, bazat pe estimarea și verificarea kilometrajului. "Dar cum s-ar plăti această taxă? Şoferii ar plăti în avans pentru un an estimat de condus şi ar achita soldul la sfârşitul anului. Declaraţiile şoferilor privind kilometrajul ar fi verificate în raport cu înregistrările inspecţiilor tehnice ale vehiculelor auto, aşa cum se întâmplă în Noua Zeelandă." Riscuri: scăderea vânzărilor de mașini electrice Introducerea taxelor ar putea avea și efecte negative asupra pieței auto. "Marele risc este ca taxa să afecteze vânzările de maşini. În UK vehiculele electrice ar trebui să reprezinte 80% din vânzările totale până în 2030. Se estimează că noua taxă ar duce la 440.000 de vânzări mai puţine în următorii cinci ani, deşi acest lucru va fi compensat în mare parte de stimulente mai generoase pentru achiziţiile de maşini." Pe termen lung, însă, beneficiile ar putea depăși riscurile: "Dar dacă va funcţiona, va fi o victorie rară: o reformă fiscală radicală, populară, care creează stimulente bune şi este probabil să îmbunătăţească sănătatea finanţelor publice pentru deceniile următoare." Asociația 2Celsius este o organizație independentă de mediu care promovează politici publice și inițiative pentru reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră și îmbunătățirea calității aerului în România.

Tablouri dispărute de la sediul PSD (sursa: Facebook/Partidul Social Democrat)
Eveniment

Șocanta dispariție a 59 de tablouri în sediul PSD. Lucrările erau de la MNAC

Pe 13 iulie 2012, la sediul central al Partidul Social Democrat, situat pe Șoseaua Kiseleff din București, a izbucnit un incendiu. Evenimentul a fost catalogat drept minor: nu s-au înregistrat victime și, la prima vedere, nu au existat pagube materiale semnificative. Ulterior însă, conducerea partidului a anunțat că „ceva a ars” în subsolul clădirii. Mai exact, 59 de tablouri împrumutate formațiunii politice au fost declarate distruse în urma incendiului. Tablouri împrumutate de la instituția precursoare a MNAC Lucrările de artă fuseseră împrumutate de la Oficiul Național pentru Documentare și Expoziții de Artă (ONDEA), instituție care a precedat actualul Muzeul Național de Artă Contemporană al României. Citește și: EXCLUSIV Trumpistul Bodu, bine plătit la Energie, tranzacție imobiliară fantastică: 164 EUR/mp pentru o fâneață în Prahova. Legăturile cumpărătorilor cu Piedone Potrivit informațiilor publicate de Epoch Times România, între 1993 și 1995, ONDEA a împrumutat PSD un număr total de 118 tablouri, în baza unui contract de împrumut fără termen limită. Depozitate în subsolul sediului PSD În noiembrie 2012, PSD a informat MNAC că lucrările de artă au fost depozitate în subsolul sediului central din Kiseleff – exact locul în care, pe 13 iulie 2012, izbucnise incendiul. În urma inventarierii, doar 59 dintre tablouri au fost recuperate și predate muzeului. Celelalte 59 au fost considerate distruse în incendiu. Despăgubiri promise și retrase invocând „forța majoră” Pe 21 noiembrie 2012, PSD și-a exprimat intenția de a despăgubi MNAC pentru lucrările declarate „arse”. Ulterior însă, partidul s-a răzgândit și a invocat forța majoră pentru a nu mai acorda despăgubiri.

Neglijență la grădiniță, copil găsit pe stradă (sursa: Facebook/24iasi)
Eveniment

Un copil de patru ani a dispărut dintr-o grădiniță. Ore întregi, nimeni nu a știut. Dosar penal

Inspectoratul Județean de Poliție Iași a anunțat declanșarea unei anchete și deschiderea unui dosar penal pentru neglijență în serviciu, după ce un copil de 4 ani a fost găsit marți singur pe stradă, în zona Pieței Chirilă din municipiul Iași. Incidentul a avut loc la câteva ore după ce mama îl lăsase la grădiniță. Sesizarea făcută de mamă și primele verificări ale polițiștilor Potrivit IPJ Iași, Secția nr. 4 Poliție a fost sesizată în scris de o femeie în vârstă de 33 de ani, care a reclamat faptul că fiul său, în vârstă de 4 ani, a fost găsit nesupravegheat în zona Pieței Chirilă. Citește și: Propuneri-șoc ale PSD pentru șefia SRI: plagiator, premierul lui Dragnea, și soțul Olguței Vasilescu - surse presă „Din verificările preliminare a rezultat că minorul ar fi părăsit incinta unei unități de învățământ preșcolar, în timpul cursurilor. Acesta a fost identificat de lucrători ai Poliției Locale, nu prezenta urme de violență și se afla într-o stare fizică bună.  Copilul a fost condus în siguranță la domiciliu și încredințat familiei”, a declarat Adina Ciobanu, purtător de cuvânt al IPJ Iași. Cercetări pentru neglijență în serviciu Polițiștii continuă cercetările pentru a stabili toate împrejurările în care s-a produs incidentul. În acest caz a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de neglijență în serviciu, urmând să fie analizată responsabilitatea personalului unității de învățământ. Mărturia mamei: „Am rămas șocată” Mama copilului a relatat întâmplarea pe rețelele de socializare, explicând că în dimineața zilei respective și-a dus fiul la Grădinița cu program prelungit nr. 6, iar fiica de 10 ani la școală, așa cum făcea în fiecare zi. La câteva ore distanță, în jurul orei 11.20, femeia a fost surprinsă de bătăi insistente în ușa locuinței. La deschidere, s-a trezit cu un echipaj al Poliției Locale și cu fiul său de mână. Copilul, găsit pe stradă, îmbrăcat sumar și fără supraveghere Potrivit mamei, copilul a fost găsit singur, îmbrăcat necorespunzător pentru vremea de afară, purtând papuci de interior și având capul descoperit. Minorul era rătăcit și încerca să traverseze strada, fiind vizibil afectat de frig. „Nu primisem niciun apel de la grădiniță să mă anunțe că fiul meu a dispărut. Am sunat eu la grădiniță, iar abia atunci au realizat ce s-a întâmplat”, a mai scris femeia. Semnal de alarmă privind siguranța copiilor în unitățile de învățământ Mama copilului a subliniat responsabilitatea pe care o au instituțiile de învățământ preșcolar, atrăgând atenția că părinții își lasă zilnic copiii în grija altora, având încredere că sunt în siguranță. „Fiecare grădiniță are o responsabilitate, iar din păcate nu toate par a fi competente”, a concluzionat aceasta. Ancheta este în desfășurare, iar autoritățile urmează să stabilească exact cum a fost posibil ca un copil de 4 ani să părăsească nesupravegheat incinta grădiniței, fără ca părinții să fie anunțați imediat.

Kremlinul neagă zvonurile privind demiterea lui Lavrov (sursa: TASS)
Internațional

Kremlinul dă asigurări că Lavrov va fi văzut cât de curând și că nu e în dizgrația lui Putin

Kremlinul a reacţionat luni la speculaţiile apărute în presa internaţională, insistând că Serghei Lavrov rămâne la conducerea Ministerului rus de Externe, în ciuda informaţiilor care indicau o posibilă cădere în dizgraţie a acestuia după anularea summitului ruso-american de la Budapesta. „Lavrov continuă să lucreze activ” Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat în conferinţa sa de presă zilnică că ministrul de externe „continuă să lucreze activ”, respingând ferm zvonurile privind pierderea încrederii preşedintelui Vladimir Putin. Citește și: EXCLUSIV Șpaga pentru Moșteanu trebuia să ungă o afacere cu obuze din Kazahstan care să ajungă în Ucraina, prin Romtehnica. Cine este bulgarul din combinație „Când va avea loc următorul eveniment public, îl veţi vedea pe ministru”, a precizat Peskov, adăugând că informațiile privind o demitere iminentă sunt false. Este pentru a doua oară când Kremlinul este nevoit să reacţioneze public la speculaţiile privind viitorul politic al lui Lavrov, în vârstă de 75 de ani. Absența de la Consiliul de Securitate alimentează zvonurile Ipotezele privind tensiuni la vârful conducerii de la Moscova au apărut după absenţa lui Serghei Lavrov de la reuniunea extraordinară a Consiliului de Securitate al Federaţiei Ruse, desfăşurată miercuri. În cadrul acestei întâlniri, preşedintele Vladimir Putin a cerut Ministerului de Externe şi Ministerului Apărării să prezinte un raport privind oportunitatea reluării testelor nucleare, suspendate de Rusia încă din perioada Uniunii Sovietice, în 1990. Lavrov, exclus din delegația rusă la G20 Un alt semnal care a alimentat speculaţiile a fost înlocuirea lui Lavrov la conducerea delegaţiei ruse pentru summitul G20 din Africa de Sud, rol preluat de Maxim Oreşkin, adjunctul şefului Administraţiei Prezidenţiale. Această decizie a fost interpretată de analişti ca un semn al diminuării influenţei ministrului de externe în cercul apropiat al lui Putin. Summitul ruso-american de la Budapesta Potrivit presei internaţionale, Serghei Lavrov ar fi fost considerat responsabil pentru anularea summitului ruso-american care urma să aibă loc la Budapesta. Întâlnirea a fost anulată după convorbirea telefonică din 20 octombrie dintre Lavrov şi secretarul de stat al SUA, Marco Rubio, în care ministrul rus s-ar fi arătat „total intransigent”. Ulterior, Lavrov a confirmat această poziţie într-o conferinţă de presă, respingeând ideea încetării ostilităţilor în Ucraina şi criticându-l pe preşedintele Donald Trump pentru lipsa de consecvenţă în aplicarea acordurilor discutate în august, la summitul din Alaska. Lavrov, două decenii în fruntea diplomaţiei ruse Serghei Lavrov conduce Ministerul rus de Externe din 2004, după ce a ocupat funcţia de ambasador al Rusiei la ONU. Surse independente afirmă că diplomatul nu ar fi fost informat până în ultimul moment despre planurile lui Vladimir Putin de a lansa invazia în Ucraina, în februarie 2022, fapt ce ar fi generat tensiuni interne în aparatul de stat rus. Deşi Kremlinul dezminte orice intenţie de schimbare la vârful diplomaţiei, absențele și înlocuirile recente ale lui Lavrov alimentează în continuare incertitudinile privind poziţia sa în cercul de putere al lui Vladimir Putin.

Serghei Lavrov reapare după controversele dispariției (sursa: Tass.ru)
Internațional

Serghei Lavrov reapare după controversele dispariției sale: două interviuri publicate în aceeași zi

După o perioadă în care absența sa din spațiul public a generat controverse și speculații, ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, a apărut în două interviuri: unul acordat agenției RIA Novosti și altul difuzat de emisiunea Voyennaya Priyomka, cu ocazia aniversării a 25 de ani a companiei Rosoboronexport. Lavrov: „Suntem pregătiți să discutăm cu Marco Rubio" În interviul pentru RIA Novosti, Serghei Lavrov a declarat că este dispus să se întâlnească personal cu secretarul de stat al SUA, Marco Rubio, pentru a discuta despre războiul din Ucraina, pe care a numit-o „problema ucraineană”. Citește și: Oana Gheorghiu le spune magistraților că iau banii de la gura copiilor flămânzi „Noi, împreună cu secretarul de stat Marco Rubio, înțelegem necesitatea unei comunicări regulate, este important pentru discutarea problemei ucrainene și pentru avansarea agendei bilaterale”, a afirmat Lavrov. El a adăugat că dialogul telefonic dintre cei doi oficiali continuă și că este pregătit pentru „întâlniri față în față ori de câte ori este necesar”. Summitul Trump–Putin, anulat pe fondul poziției dure a Moscovei Potrivit presei internaționale, Washingtonul ar fi anulat un summit planificat între președintele SUA, Donald Trump, și liderul rus, Vladimir Putin, după ce Ministerul rus de Externe a transmis că nu va renunța la cererile sale privind Ucraina. Surse apropiate negocierilor au explicat că poziția inflexibilă a Kremlinului, care a refuzat un armistițiu și a cerut concesii suplimentare, a dus la anularea întâlnirii. În urma acestei decizii, influența lui Lavrov a fost pusă sub semnul întrebării, deși Kremlinul a respins speculațiile privind o posibilă marginalizare. Lavrov reafirmă condițiile Rusiei pentru încheierea conflictului În același interviu, ministrul rus a reiterat cerințele de lungă durată ale Moscovei, susținând că încheierea războiului este „imposibilă fără eliminarea cauzelor profunde ale conflictului” și fără luarea în considerare a „intereselor ruse”. „Permiteți-mi să repet: din punctul nostru de vedere, încheierea conflictului este imposibilă fără luarea în considerare a intereselor Rusiei și eradicarea cauzelor sale profunde”, a spus Lavrov. Referindu-se la Crimeea, el a subliniat că „problema suveranității peninsulei este închisă”, afirmând că locuitorii acesteia „și-au exercitat dreptul la autodeterminare” în referendumul din martie 2014, scrutin nerecunoscut de comunitatea internațională. Al doilea interviu: accent pe competitivitatea industriei militare ruse Într-un alt interviu, difuzat de emisiunea Voyennaya Priyomka și publicat pe site-ul Ministerului rus de Externe, Lavrov a afirmat că țările occidentale „analizează la microscop” experiența Rusiei în utilizarea propriei tehnici militare în cadrul „operațiunii militare speciale” din Ucraina. „Experiența noastră este studiată la microscop, inclusiv de statele occidentale. Este o componentă importantă a greutății unui stat pe scena internațională, precum și a autorității și reputației sale”, a declarat Lavrov. El a adăugat că produsele Rosoboronexport, furnizate aliaților și partenerilor strategici ai Rusiei, sunt „absolut competitive” și „își demonstrează superioritatea pe câmpul de luptă”.

Brusca dispariție a lui Serghei Lavrov (sursa: Tass)
Internațional

Dispariția lui Lavrov de pe scena publică stârnește controverse. Kremlinul: „Lucrează normal”

În ultimele zile, ministrul rus de externe Serghei Lavrov a dispărut din spațiul public, o absență neobișnuită pentru un politician obișnuit cu prezențe constante la evenimente internaționale și conferințe de presă. În ciuda dezmințirilor oficiale, lipsa aparițiilor sale alimentează speculațiile privind posibile tensiuni interne la Kremlin. Lavrov, brusc retras din lumina reflectoarelor Serghei Lavrov deține funcția de ministru de externe al Federației Ruse din 2004 și este considerat unul dintre cei mai longevivi și experimentați diplomați ai epocii Putin. Citește și: Senatorul ex-POT Pintea, prins a treia oară la volan fără permis. Va face pușcărie pentru antecendente De-a lungul anilor, el a fost perceput drept un aliat loial al președintelui și o voce-cheie în conturarea politicii externe ruse. De câteva zile însă, aparițiile publice ale lui Serghei Lavrov au încetat brusc. Speculații despre un posibil conflict la vârful puterii ruse Presa rusă și internațională a început să speculeze recent că ministrul de externe al Rusiei, Serghei Lavrov, ar fi pierdut din influență în cercul apropiat al președintelui Vladimir Putin. Potrivit publicației Moscow Times, Lavrov ar fi intrat în dizgrația liderului de la Kremlin după eșecul organizării unui summit Trump–Putin, care ar fi fost anulat în urma unui apel telefonic între Lavrov și secretarul de stat american Marco Rubio. Kremlinul dezminte oficial: „Lavrov lucrează normal" Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a respins ferm aceste informații, declarând agențiilor de presă ruse că „relatările nu au nicio legătură cu realitatea”. Peskov a subliniat că Serghei Lavrov „lucrează fără îndoială ca ministru de externe, în mod normal”, încercând să oprească valul de zvonuri care circulă în mediile diplomatice și pe rețelele sociale. Absența de la Consiliul de Securitate și de la G20 Zvonurile privind un posibil declin al statutului lui Lavrov au fost alimentate de absența sa de la o reuniune importantă a Consiliului de Securitate al Rusiei, desfășurată pe 5 noiembrie. De asemenea, faptul că ministrul nu a condus delegația rusă la summitul G20 a ridicat noi semne de întrebare cu privire la rolul său actual în politica externă a Moscovei. Totuși, o sursă guvernamentală citată de cotidianul Kommersant a oferit o altă explicație: absența ar fi fost „planificată din timp”, iar Lavrov, în vârstă de 75 de ani, ar fi fost de acord să nu participe la întâlnire. Misterul întâlnirii Trump–Putin: gafă diplomatică a lui Lavrov? Chiar dacă reacția Kremlinului a venit prompt, numeroase întrebări rămân fără răspuns. Una dintre ele privește exact motivul pentru care summitul Trump–Putin de la Budapesta a fost anulat. Deși Moscova a vorbit despre un „dialog constructiv” între miniștrii de externe, Donald Trump a declarat că nu dorește o întâlnire „fără rezultate”, după discuțiile din luna august, de la Alaska. Surse apropiate diplomației americane susțin că o greșeală de comunicare în timpul apelului Lavrov–Rubio ar fi dus la anularea întâlnirii. Discuție tensionată după apelul cu Marco Rubio Canalul de Telegram Nezygar a publicat informații potrivit cărora președintele Vladimir Putin ar fi avut „o conversație serioasă” cu Serghei Lavrov, imediat după apelul acestuia cu secretarul de stat american Marco Rubio. Conform surselor citate, Lavrov ar fi fost „nepregătit pentru dialog” și ar fi abordat discuția într-o manieră „extrem de tensionată”, refuzând să intre într-o dezbatere reală cu omologul său american. Aceleași surse susțin că ministrul „a urmat prea literal instrucțiunile venite de la Kremlin”, fapt care ar fi provocat nemulțumirea lui Putin. Publicația „Financial Times”, o lovitură de imagine pentru Lavrov Un alt informator, familiarizat cu activitatea Ministerului de Externe rus, a declarat pentru Nezygar că articolul apărut în Financial Times ar fi fost „orchestrat” și ar fi reprezentat „o lovitură dureroasă” pentru Lavrov, care, ulterior, și-ar fi redus semnificativ aparițiile publice. Financial Times a relatat că SUA au decis să anuleze întâlnirea de la Budapesta, dedicată războiului din Ucraina, după un apel telefonic între Serghei Lavrov și secretarul de stat american Marco Rubio, din cauza atitudinii intransigente a diplomatului rus. Potrivit aceleiași surse, articolul conținea „numeroase neadevăruri și acuzații generalizate” la adresa ministrului, dar recunoaște că „Lavrov este, într-adevăr, obosit” și că „și-a făcut tot mai mulți adversari în interiorul Kremlinului”. Posibile tensiuni cu Putin, sugerează un fost diplomat rus Fostul diplomat rus Boris Bondarev a respins informațiile potrivit cărora Serghei Lavrov ar fi pierdut din influență în fața președintelui Vladimir Putin, catalogându-le drept „o versiune pe care presa adoră să o amplifice”. „Deși această ipoteză are dreptul să existe, Lavrov nu a spus nimic care să-i fi alarmat pe americani”, a declarat Bondarev, amintind că ministrul de externe ocupă această funcție de 21 de ani și că, în tot acest timp, a colaborat fără probleme cu liderul de la Kremlin. Totuși, fostul diplomat a sugerat că Vladimir Putin ar fi putut „transfera vina” pentru eșecul organizării summitului asupra lui Lavrov, pentru a evita să-și asume personal responsabilitatea pentru blocajul din relațiile cu Statele Unite.

Popoarele indigene izolate, amenințate cu dispariția (sursa: Facebook/Survival International)
Eveniment

Ultimii indigeni fără contact cu "civilizația", aproape de dispariție din cauza exploatării mediului

Popoarele indigene care trăiesc în mod voluntar izolate de restul lumii se confruntă cu o amenințare existențială. Aproape jumătate dintre acestea ar putea dispărea în următorii zece ani, avertizează organizația Survival International, într-un raport prezentat luni la Londra. ONG-ul atrage atenția că exploatările forestiere și miniere, proiectele de infrastructură și chiar turismul necontrolat pun în pericol supraviețuirea acestor comunități unice. Apel global pentru protejarea comunităților izolate „Vrem ca lumea, în special guvernele și actorii industriali, să recunoască această urgență globală și să acționeze în consecință”, a declarat Caroline Pearce, directoarea executivă a Survival International. Citește și: Clopotele Catedralei Mântuirii Neamului, fabricate în Austria - trei ani după boicotul AUR împotriva produselor din această țară La conferința de presă a participat și actorul american Richard Gere, un susținător de lungă durată al drepturilor popoarelor indigene. Potrivit ONG-ului, există aproximativ 196 de popoare și grupuri „necontactate” – adică societăți care aleg să trăiască izolate de lumea modernă. Acestea sunt răspândite în zece țări, peste 90% dintre ele în pădurea amazoniană, în special în Brazilia, dar și în Indonezia sau India. „Aproape jumătate dintre aceste popoare pot dispărea în zece ani” Raportul avertizează că aproape jumătate dintre aceste comunități sunt amenințate grav, iar lipsa de acțiune ar putea duce la dispariția lor completă în următorul deceniu. Organizația cere crearea de zone protejate și măsuri urgente de protecție din partea guvernelor locale și internaționale. Printre cele mai vulnerabile se numără tribul Kakataibo, din regiunea Ucayali (Peru), amenințat de exploatări forestiere ilegale și de plantațiile de coca. „Guvernul elimină legile care ne protejează” Herlin Odicio, membru al tribului Kakataibo, a cerut autorităților peruane să intervină înainte ca populația indigenă să fie „exterminată”. „În Peru, guvernul elimină legile care protejează drepturile popoarelor indigene”, a spus el. „Nu cerem guvernelor nicio favoare – cerem doar respectarea unui drept ancestral.” Deși dreptul internațional garantează protecția acestor comunități și a teritoriilor lor, implementarea națională este adesea deficitară, subliniază raportul Survival International. Indonezia și amenințarea industriei nichelului În Indonezia, tribul Hongana Manyawa este în pericol din cauza extinderii exploatărilor de nichel, folosit la fabricarea bateriilor pentru mașinile electrice. Raportul avertizează că progresul tehnologic al lumii industrializate continuă să se facă pe seama distrugerii comunităților tradiționale. Richard Gere: „Îi tratăm ca pe daune colaterale” În timpul conferinței de la Londra, Richard Gere a criticat modul în care societățile moderne ignoră suferința acestor popoare: „Cât timp vom continua, în lumea industrializată, să îi privim drept daune colaterale regretabile, în timp ce le prădăm terenurile pentru mașinile, casele, energia și divertismentul nostru?”, a spus actorul. Caz recent: tentativă de contact interzisă în India În aprilie, un turist american a fost arestat în India după ce a încercat să se apropie de locuitorii insulei North Sentinel, unde accesul este strict interzis pentru a proteja comunitatea izolată și pentru a preveni introducerea bolilor. Survival International avertizează că dispariția acestor popoare ar însemna pierderea unor culturi, limbi și cunoștințe unice despre natură și viață. Organizația cere o acțiune globală coordonată pentru a asigura dreptul acestor comunități de a trăi în izolare, în siguranță și în respect față de alegerea lor.

Albinele, amenințate cu dispariția în Europa (sursa: Pexels/Pixabay)
Eveniment

Albinele și fluturii din Europa, în pericol de dispariție, avertisment alarmant al UICN

Uniunea Internațională pentru Conservarea Naturii (UICN) a tras un semnal de alarmă privind riscurile majore care amenință supraviețuirea polenizatorilor sălbatici din Europa, în special a albinelor sălbatice. Avertismentul a fost lansat sâmbătă, în cadrul Congresului Mondial al UICN, desfășurat la Abu Dhabi. Albinele, amenințate cu dispariția în Europa Potrivit noii evaluări realizate pentru Lista Roșie a speciilor amenințate, aproape 100 de specii suplimentare de albine sălbatice din Europa au fost clasificate ca fiind în pericol. Citește și: EXCLUSIV Tânărul pus șef la Romarm: protejat al lui Radu Oprea (PSD), și-a cosmetizat CV-ul pentru a avea măcar zece ani de muncă UICN a inclus pe Lista Roșie cel puțin 172 dintre cele 1.928 de specii evaluate, în creștere semnificativă față de cele 77 de specii menționate în 2014. Printre acestea se află și albina Simpanurgus phyllopodus, considerată acum „în pericol critic”. Bondarii și albinele-de-celofan, printre cele mai afectate Organizația avertizează că peste 20% dintre speciile din grupurile comune, precum bondarii și albinele-de-celofan (familia Colletidae), se confruntă cu un risc crescut de extincție. Aproximativ 15 specii de bondari – esențiali pentru polenizarea plantelor precum mazărea, fasolea, arahidele sau trifoiul – și 14 specii de albine-de-celofan, care contribuie la polenizarea margaretelor, arțarilor și salciilor, sunt acum considerate pe cale de dispariție. Fluturii europeni, și ei în declin alarmant Situația este gravă și pentru fluturii de pe continent: 65 dintre cele 442 de specii evaluate, adică aproape 15%, sunt amenințate cu dispariția, față de 37 de specii înregistrate în 2010. UICN atrage atenția că numărul speciilor de fluturi amenințate a crescut cu 76% într-un deceniu, iar peste 40% dintre fluturii endemici europeni sunt în pericol sau aproape de a fi incluși în această categorie. O specie emblematică, albilița-mare-din-Madeira (Pieris wollastoni), care trăia doar pe insula portugheză Madeira, a fost deja declarată dispărută. Poluarea și pierderea habitatelor, cauze majore ale declinului Conform UICN, principala amenințare o reprezintă dispariția habitatelor naturale, în special a mlaștinilor bogate în flori, esențiale pentru supraviețuirea polenizatorilor. De asemenea, utilizarea intensivă a pesticidelor, erbicidelor și îngrășămintelor în agricultură duce la reducerea biodiversității și la degradarea ecosistemelor. „Polenizatorii sunt fundația ecosistemelor noastre” Comisarul european pentru Mediu, Jessika Roswall, a avertizat că situația este „gravă”, subliniind rolul vital al acestor insecte: „Ei reprezintă fundația sistemelor noastre alimentare, a ecosistemelor și a societăților noastre. Este necesară o acțiune urgentă și colectivă.” Studiul care a stat la baza evaluării a fost finanțat de Comisia Europeană. 90% dintre plantele cu flori depind de polenizatori Coordonatorul cercetării, entomologul belgian Denis Michez, a reamintit că aproape 90% dintre plantele cu flori din Europa depind de polenizarea realizată de aceste specii. „Din păcate, populațiile sălbatice se confruntă cu o scădere drastică și nu pot fi ușor înlocuite prin colonii artificiale, care reprezintă mai puțin de 1% din speciile existente”, a explicat el. Franța, în centrul dezbaterii privind pesticidele În Franța, subiectul a generat o dezbatere aprinsă după ce Legea Duplomb a permis temporar utilizarea unui pesticid considerat periculos pentru albine. O petiție împotriva acestei legi a fost semnată, în luna iulie, de peste două milioane de persoane, determinând autoritățile să retragă autorizarea substanței din textul legislativ. Apel urgent la acțiune pentru protejarea polenizatorilor UICN avertizează că pierderea polenizatorilor ar avea consecințe dramatice pentru agricultură, biodiversitate și securitatea alimentară. Organizația solicită guvernelor europene să adopte măsuri urgente pentru restaurarea habitatelor naturale și reducerea utilizării substanțelor chimice în agricultură.

Reforma administrativă duce la dispariția orașelor (sursa: Facebook/Guvernul României)
Eveniment

Dispar orașe din România după ce se va aplica reforma administrativă

Reforma administrativă duce la dispariția orașelor. Noua reformă administrativă promite restructurări majore în județul Iași, unde doar localitățile cu peste 10.000 de locuitori vor mai putea avea statut de oraș, iar municipiile vor trebui să depășească pragul de 40.000 de locuitori. Reforma administrativă duce la dispariția orașelor Conform acestor criterii, Iașiul ar putea rămâne cu un singur municipiu și doar două orașe. Citește și: Partidul susținut de George Simion în R. Moldova ar putea să-și piardă locurile în Parlament Reforma, aflată încă în discuțiile coaliției de guvernare, face parte din pachetul al doilea de măsuri, aflat parțial în pronunțarea Curții Constituționale. Principalul obstacol l-a reprezentat reducerea personalului administrativ, vizată la un nivel de 10-15%, pentru a diminua efectiv numărul angajaților din primării și consilii județene. Continuarea, în Ziarul de Iași

A fost condamnat, apoi dat dispărut (sursa: ziaruldeiasi.ro)
Eveniment

A rupt un om în două pe trecerea de pietoni. A dispărut fix înainte de condamnare

A fost condamnat, apoi dat dispărut. Andrei Berihoi, un tânăr ieșean de 23 de ani, a fost condamnat definitiv la cinci ani de închisoare cu executare pentru accidentul mortal produs în 2021 pe bulevardul Independenței, când a ucis un pieton circulând cu aproape 150 km/h la volanul unui Audi Q8. A fost condamnat, apoi dat dispărut Inițial, Tribunalul Iași i-a aplicat o pedeapsă cu suspendare pentru ucidere din culpă, dar Curtea de Apel a dispus în apel executarea pedepsei și daune morale majorate la 40.000 de euro. Citește și: Cât a plătit ministrul Miruță pe coșul de produse pe care Ciolacu a dat 93,50 lei în octombrie 2023 După sentință, polițiștii nu l-au mai găsit la domiciliu, iar anchetatorii suspectează că familia l-ar fi ajutat să dispară. În prezent, figurează pe lista „Persoane urmărite” a Poliției Române, riscând un nou dosar pentru evadare dacă nu este prins sau nu se predă în șapte zile. Continuarea, în Ziarul de Iași

Noul șef al Hezbollah a dispărut (sursa: Hezbollah military media press)
Internațional

Noul șef al Hezbollah a dispărut

Noul șef al Hezbollah a dispărut. Contactul cu Hashem Safieddine, potenţial înlocuitor al liderului Hezbollah, Hassan Nasrallah, a fost "pierdut" de la loviturile israeliene de vineri din apropierea Beirutului, potrivit unui responsabil al puternicei mişcări libaneze Noul șef al Hezbollah a dispărut Întrebată cu privire la această informaţie, mişcarea pro-iraniană a afirmat că ea comunică prin intermediul "declaraţiilor oficiale" publicate de biroul său, fără a infirma sau confirma pierderea contactului cu Safieddine. Citește și: DOCUMENT Ce salariu avea pensionarul special Mircea Geoană la NATO. Fostul lider PSD primește pensie specială de fost diplomatResponsabilul Hezbollah a declarat pentru AFP că "contactul cu Sayyed Safieddine a fost pierdut de la raidurile violente împotriva periferiei" sudice a Beirutului, bastion al mişcării, în cursul nopţii de joi spre vineri. "Nu ştim dacă era prezent în locaţia vizată de raiduri şi nici cine era prezent cu el", a adăugat el, sub protecţia anonimatului. Încă o confirmare O altă sursă apropiată partidului a confirmat această informaţie: "partidul încearcă să ajungă la sediul care a fost vizat în subteran, dar Israelul efectuează sistematic noi raiduri pentru a încerca să împiedice orice eforturi ale salvatorilor". Potrivit acestei surse, Safieddine "era însoţit de Hajj Mortada, şeful serviciilor de informaţii ale Hezbollah". Hassan Nasrallah a fost asasinat pe 27 septembrie într-un raid israelian asupra periferiei sudice a Beirutului. Vineri devreme, o sursă apropiată de Hezbollah a declarat că Israelul a efectuat în cursul nopţii 11 lovituri consecutive în suburbiile de sud ale Beirutului, cele mai violente de când Israelul şi-a intensificat campania de bombardamente săptămâna trecută.

Lucrări de artă, dispărute din MAE (sursa: Facebook/Ministerul Afacerilor Externe)
Investigații

Lucrări de artă, dispărute din MAE

Lucrări de artă, dispărute din MAE. Curtea de Conturi a constatat la finalul anului trecut că din patrimoniul Ministerului Afacerilor Externe au dispărut sute de lucrări de artă fără nici o explicație. Alte mii de obiecte de artă (sculpturi, picturi, veselă de argint și obiecte de mobilier) au o valoare de inventar de numai 50 de lei pentru fiecare. Citește și: După ce Ciolacu și-a abandonat soția în covrigăria din Buzău ca unică asociată, firmei i-au crescut datoriile până la 354.000 de lei. Profitul, modest: 19.000 de lei Mai mult, zeci de angajați responsabili cu contabilitatea misiunilor diplomatice nu au nici un fel de studii de specialitate financiar-contabilă. Contabilitatea, făcută manual în MAE Ministrul Luminița Odobescu a fost informată la finalul anului trecut despre neregulile constatate de Curtea de Conturi la Ministerul Afacerilor Externe și instituțiilor subordonate. Principalele nereguli constatate arată că structura centrală a MAE opune rezistență la digitalizarea instituției, în contextul în care situațiile financiare se întocmesc prin introducerea manuală a datelor din balanțele de verificare prin preluarea dintr-un tabel în format XLS. În plus, s-a constatat că sistemul intern managerial nu este dezvoltat și implementat la un nivel care să asigure acuratețea și exhaustivitatea datelor raportate prin situațiile financiare. Fără sistem de semnalare a neregulilor "Nu au fost implementate mecanisme eficiente de control și monitorizare, inclusiv un sistem de semnalare a neregulilor, menit să asigure conducerii informații relevante și în timp util (...). La nivelul ministerului nu există informații centralizate cu privire la controalele desfășurate de entitățile subordonate, fapt care poate avea repercursiuni asupra actului managerial sau asupra bugetului și patrimoniului entității", se menționează în raportul Curții de Conturi. Culmea, MAE nu deține date centralizate cu privire la litigiile în care este parte în procese, inclusiv informații despre procesele finalizate sau aflate pe rolul instanțelor de judecată din străinătate. Contabilitate fără contabili Curtea de Conturi a constatat că există "riscuri potențiale de eroare și fraudă în activitatea financiar – contabilă" din cauza faptului că personalul de la misiunile diplomatice ale României nu dețin studii de specialitate în domeniul în care activează. "Din datele oferite de Departamentul Resurse Umane a rezultat că la nivelul misiunilor diplomatice există 58 de lucrători implicați în activități financiar – contabile, care nu au studii în domeniul financiar-contabil", atrage atenția Curtea de Conturi. Mai mult, nu se exercită controlul financiar preventiv în cazul operațiunilor de scoatere din funcțiune și declasare a bunurilor aflate în patrimoniu. Pentru a face vraiște contabilitatea și a se pierde urma banilor publici, la nivelul MAE a fost identificat un risc de aplicare eronată și neunitară a metodologiilor pentru activitatea financiar-contabilă întrucât "nu sunt procedurate procesele importante, din cauza faptului că s-a instituit practica de a se lucra în baza unor circulare recurente și subsecvente". Obiecte de artă de sub 50 de lei fiecare O altă situație alarmantă și halucinantă descoperită la Ministerul Afacerilor Externe arată că peste 8.800 de bunuri sunt subevaluate la o valoare de inventar mai mică de 50 de lei fiecare. Pe lista acestor bunuri și opere de artă se află sculpturi, tablouri, bibelouri, veselă de argint și obiecte de mobilier. Pe lângă acest aspect, inspectorii de la Curtea de Conturi au identificat mai multe cazuri în care operele de artă nu au fost regăsite la misiunile diplomatice ale României, iar oficialii MAE nu au luat nici o măsură pentru a recupera pagubele sau bunurile dispărute. Lucrări de artă, dispărute din MAE Tot la capitolul lucrări de artă, Curtea de Conturi arată că s-au identificat riscuri care afectează patrimoniul și imaginea MAE. De exemplu, Muzeul Național de Artă Contemporană a împrumutat MAE mai multe opere de artă pentru a fi expuse temporar în misiunile diplomatice ale României. Ministerul Afacerilor Externe nu a mai returnat operele de artă împrumutate, ba mai mult, unele au dispărut fără urmă. Muzeul Național de Artă Contemporană a dat în judecată MAE pentru a-și recupera bunurile, în anul 2020. Judecătorii de la Tribunalul București au admis Muzeului Național de Artă Contemporană să depună o expertiză tehnică judiciară pentru a se stabili valoarea de piață a celor 226 de lucrări de artă dispărute. Valoarea estimată provizoriu a celor 226 de opere de artă, înainte de finalizarea expertizei, se ridică la peste 9,3 milioane lei, echivalentul a aproape două milioane de euro. Bani pe care Ministerului Afacerilor Externe urmează să-i plătească din taxele și impozitele contribuabililor.

Păcănelele dispar în proporție de 90% (sursa: ziaruldeiasi.ro)
Eveniment

Păcănelele dispar în proporție de 90

Păcănelele dispar în proporție de 90%. De exemplu, va trebui să dispară în 91 din cele 98 de localități din județul Iași. Păcănelele dispar în proporție de 90% Adoptată de Parlament pe 18 aprilie, “legea păcănelelor” ar trebui să aibă ca urmare închiderea a sute de sedii administrate de firme din Județul Iași care operează pe piața jocurilor de noroc și a pariurilor. Citește și: VIDEO EXCLUSIV Plajele lărgite de pe litoralul românesc favorizează înecurile și infecțiile grave, arată prof. dr. Alfred Vespremeanu-Stroe (Universitatea București) Legea 107/2024, care completează câteva ordonanțe guvernamentale mai vechi, urmează să intre în vigoare în această lună. Una dintre cele mai importante modificări aduse de document este că afacerile cu păcănele nu se mai pot desfășura în localități cu mai puțin de 15.000 de locuitori. Continuarea, în Ziarul de Iași.

Magie politică - șosea de centură, dispărută (sursa: ziaruldeiasi.ro)
Eveniment

Magie politică - șosea de centură, dispărută

Magie politică - șosea de centură, dispărută. Acum cinci ani, Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere a scos la licitație contractul de proiectare și modernizare a bd. Poitiers și a străzii Trei Fântâni din Iași. Magie politică - șosea de centură, dispărută Procedura a fost anulată a doua zi după alegerile locale din 2020 iar în locul acestei variante ocolitoare încă nu este pus nimic în loc. Citește și: Judecătorii au decis ca lui Cherecheş să-i fie scăzută din condamnare perioada în care a fost fugar Mai mult, cele două străzi sunt și astăzi într-un stadiu avansat de degradare, iar ambele dau în cea mai aglomerată șosea urbană, Bucium. Segmentul de la Selgros până la Pasajul Socola (cca. 2 km) și strada Trei Fântâni ("Drumul Hoților") alcătuiau "Obiectul III" al Variantei de Ocolire a Iașiului, parte a "Etapei I", Centura Iași-Sud pentru trafic greu, deschisă circulației în 2012 și devenită DN 28D. Continuarea, în Ziarul de Iași.

DeFapt.ro
Investigații jurnalistice, analize, știri la zi
Abonează-te
DeFapt.ro

Ultima oră

Ultima oră