PSD și-a pus omul, ex-CEO la Complexul Oltenia, șef peste cea mai profitabilă companie de stat
Dan Plaveti, un etern șef în nenumărate companii de stat, de la Tarom la CFR Călători și Complexul Energetic Oltenia, a fost selectat CEO al Hidroelectrica, de către Consiliul de Supraveghere al acestei companii. El a fost până acum președinte al Directoratului Complexului Energetic Oltenia. Citește și: VIDEO PSD se va topi, va ajunge pe locul trei, polarizarea va fi între AUR și forțele proeuropene (Siegfried Mureșan la podcastul „Cum e, de fapt?”) Hidroelectrica singură generează 26% din profitul tuturor companiilor de stat. Bolojan arată ce dezastru lasă Plaveti la CE Oletnia Recent, un primar din Gorj a relatat că Plaveti a participat la o întâlnire a liderilor PSD și PNL din Gorj pentru susținerea candidaturii lui Crin Antonescu la funcția de președinte. „Era alianța să-l susținem pe Crin Antonescu atunci la alegeri. În Târgu Jiu, a avut loc o întâlnire cu mai mulți lideri de partid și primari PSD și PNL. Culmea, la întâlnirea asta a venit și domnul Plaveti. Am rămas surprins. După ședință, eram eu, președintele Ion Iordache, primarul de la Turceni și am încercat să-l abordăm pe domnul Plaveti. Dacă tot l-am prins acolo, să discutăm problema CEO. L-a refuzat pe domnul Iordache să discute cu el. I-a spus franc că el era prezent că l-au chemat domnii de la PSD și n-a mai avut loc nicio discuție (...) Omul ăsta a tras cu PSD dintotdeauna, de când a ajuns în Gorj. Nu se vedea vopseaua în declarații, dar e o certitudine că așa era. Nu cred că PNL îi va da sprijin politic lui Plaveti pentru Hidroelectrica. Rămâne de văzut”, a spus Liviu Cotojman, primarul din Roșia de Amaradia, la Radio Accent, citat de Pandurul. Plaveti a condus Complexul Energetic Oltenia din 2022, iar recent premierul Ilie Bolojan a explicat cum a ratat modernizarea companiei. „Complexul Energetic Oltenia are 11 investiții aprobate, în valoare de aproape 900 de milioane de euro, dintre care nouă au fost semnate în vara anului 2023 și două în 2024: parcuri fotovoltaice și centrale pe gaz. Lucrările decontate în toți acești ani reprezintă sub 10%, existând un risc mare ca centralele pe gaz să nu fie finalizate. Ar fi trebuit să fie gata anul acesta. Nefinalizarea acestora ne creează probleme serioase în îndeplinirea jaloanelor privind decarbonizarea și poate duce la pierderea fondurilor europene”, a spus Ilie Bolojan. Potrivit propriului CV, Dan Plaveti, care a absolvit în 1993 facultatea de aeronave de la Institutul Politehnic București, a mai fost: președinte al Consiliului de Administrație la Compania de Aeroporturi București (intre 2014 și 2015), membru în CA-ul Tarom și director general, din 2016 în 2017, președinte al Consiliului de Administrație la CFR Călători, din martie 2015 în martie 2017, președinte ANRE, iulie 2010 – iunie 2012, precum și membru al Consiliului de Supraveghere al Transelectrica, în 2017. Gorjanul scria, la 22 mai: „Comisia Europeană a constatat, potrivit unui document adresat Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE) că cei doi membri ai Directoratului Complexului Energetic Oltenia (CEO), Dan Iulius Plaveti și Cosmin Constantin Trufelea, nu au fost schimbați din funcții și nu au fost renominalizate alte persoane, în urma unei proceduri transparente și competitive”. Această situație a făcut ca România să piardă bani din PNRR.