Pentru prima oară, un grup transpartinic de parlamentari cere deschiderea legăturilor cu Taiwanul
Pentru prima oară, un grup transpartinic de parlamentari cer deschiderea legăturilor cu Taiwanul: aceștia au trimis o scrisoare deschisă către Nicușor Dan, Ilie Bolojan și Oana Țoiu, solicitând deschiderea unei reprezentanţe a României la Taipei şi a Taiwanului la Bucureşti, dar şi încheierea unui tratat de garantare a investiţiilor şi de evitare a dublei taxări între România şi Taiwan. Citește și: „ANALIZĂ De ce aproape nimeni nu vrea alegeri la București: conflicte mocnite în partide, risc să câștige suveraniștii lui Georgescu” Un grup transpartinic de parlamentari cer deschiderea legăturilor cu Taiwanul Scrisoarea a fost semnată de Cristian Ghinea, senator USR, Daniel Fenechiu, senator PNL, Alexandru Muraru, deputat PNL, Szabolcs Nagy, deputat UDMR, Sorin Moise, senator PSD, Zoltán Miklós, deputat UDMR, Cristian-Augustin Niculescu-Ţâgârlaş, senator PNL, Ovidiu Jitaru, senator PNL, Botond Csoma, deputat UDMR. Nici un „suveranist” nu se află pe listă. Ce arată semnatarii scrisorii: 15 state din UE au un birou economic şi cultural la Taipei, iar Taiwan are 29 de asemenea birouri în Europa România pierde anual investiţii de sute de milioane de euro şi ratează mii de locuri de muncă nou create pentru că cineva în statul român sabotează astfel chiar România. Cu 23 de milioane de locuitori, Taiwan are un PIB triplu faţă de România şi este o superputere în domeniul tehnologic. Produce 90% din cipurile de ultimă generaţie la nivel mondial E aberant că avem un parteneriat strategic cu SUA şi, pe subiectul Taiwan — care e important pentru ei — să fim servanţii Chinei. Statele Unite au nevoie de sprijin diplomatic din partea noastră pentru a descuraja China să rezolve conflictul prin forţă Cei nouă parlamentari cer „să fie eliminate practici frustrante pentru investitorii şi în general cetăţenii taiwanezi care au de-a face cu România (ştampila pusă nu pe paşaport ci pe o hârtie separată, caz unic în UE; cererea ca documente taiwaneze să fie autentificate în… China, etc)”. „Există o obsesie legată de subiect - să nu cumva să supărăm China. China însăşi este un mare beneficiar al investiţiilor taiwaneze. Practic, pe acest subiect, suntem mai chinezi decât chinezii”, se mai arată în scrisoarea deschisă.