sâmbătă 22 februarie
Login Abonează-te
DeFapt.ro

Etichetă: consolidare

7 articole
Politică

Circul făcut de Băluță explicat pe înțelesul tuturor

Circul făcut de primarul PSD al Sectorului 4, Daniel Băluță, care a ocupat ilegal o parte din Piața Unirii, explicat pe înțelesul tuturor de Ovidiu Voicu: autorizația de la Sectorul 3 a fost semnată de un viceprimar cercetat de DNA, nu de Robert Negoiță. Voicu este director executiv al unui ONG, Centrul pentru Inovare Publică. Citește și: O fostă sportivă olimpică a refuzat să promoveze Nordis: „Am fost primită cu șampanie bună și copleșită de atenția negociatorilor” Voicu arată ce tertipuri a folosit PSD București pentru a începe lucrările la consolidarea planșeului din Piața Unirii fără a mai aștepta aprobarea Primăriei Generale: Inspectoratul de Stat în Construcții - condus de o pesedistă - a spus că este suficientă o aprobare de la primăria Sectorului 3, iar autorizația a fost semnată de un viceprimar PSD, Petrescu. În martie 2024, DeFapt.ro a scris despre averea uriașă a nepoțicii pesedistei Aura Vasile, Victorița Dumitrașcu, plasată de premierul Marcel Ciolacu în poziția de șefă peste Inspectoratul de Stat în Construcții (ISC): ea și soțul au salarii mediocre, dar dețin trei vile imense și două BMW-uri. Circul făcut de Băluță explicat pe înțelesul tuturor „???ă ???ț? ?ă î?ț?????ț? ?????? ????????? ?? ?? ???ț? ??????, ???ă??ț? ????? Azi noapte, Primăria Sector 4 a început lucrări de reabilitare în Piața Unirii. Dimineața, Poliția Locală București, cu primarul Nicușor Dan lângă ei, au venit să sisteze lucrările, pentru că nu au autorizație. Poliția Locală Sector 4 s-a opus. La ora la care scriu acest text, cele două tabere stau pe poziții și așteaptă Poliția adevărată, aia Națională, să decidă cine are dreptate. În principiu, nimeni nu neagă că ar trebui reparat planșeul de deasupra castei Dâmboviței (canalul prin care râul trece pe sub piață), dar e scump și banii trebuie să treacă prin buzunarele potrivite. Pentru cei ce nu sunt din București, poate nu ați sesizat, dar banii vin din buzunarele tuturor, pentru că factura e plătită de Guvern, din bugetul central. Doar că Guvernul e pesedist, deci banii trebuie să meargă pe la PSD. Așa a fost inventat artificiul că Primăria Generală a autorizat Primăria Sector 4 să se ocupe de lucrare, deși Piața Unirii e majoritar în Sector 3. Guvernul a alocat banii (800 milioane lei) către Primăria Sector 4, pentru că primarul Băluță e din gașca premierului Ciolacu (iar primarul Negoiță de la 3 e doar tolerat, că e popular în sectorul lui). PS4 a purces de urgență la treabă, că banii trebuie cheltuiți rapid, vin alegerile, sunt guri de hrănit. Înainte de a obține toate avizele și autorizațiile necesare de la PMB, a făcut licitații și a antamat lucrările. Deloc surprinzător, au câștigat firmele cu care pesediștii lucrează de obicei. Însă PMB refuză să elibereze avizele „la urgență”, și cere PS4 să urmeze procedura completă. Primarul Băluță a organizat o acțiune la televiziunile pesediste și a mobilizat instituțiile naționale - prefectura și inspectoratul de stat în construcții - să îi dea niște hârtii care ar justifica urgența. Primarul Nicușor Dan nu s-a lăsat înduplecat. Primarul Băluță a executat un tantrum și a zis că gata, el renunță, anulează delegarea inițială, să se ocupe PMB de lucrare. Primarul Dan a răspuns la bluf și a zis că ok, va prelua lucrarea, să îi dea lui Guvernul banii. S-a rupt filmul: cum să dea Guvernul pesedist atâta bănet unui ne-pesedist?! În week-end, PS4 a schimbat tactica. A scos un document de la inspectoratul de stat în construcții care zice că Primăria Sector 3 ar trebui să dea de fapt autorizația. PS3 a emis o autorizație, semnată de dna. Petrescu, viceprimar din partea PSD. Că doar nu e prost dl. Negoiță! Între altele, dna. Petrescu este trimisă în judecată de DNA pentru fapte comise exact din această poziție, de viceprimar, ceea ce nu împiedică partidul să o susțină în continuare (și cetățenii să o voteze). Prin învăluire, a fost introdus în discuție și Ministerul Mediului, sub pretextul că terenul din subteran pe unde curge râul ar fi în proprietatea acestuia, că doar e apă curgătoare. E neclar dacă ministerul, condus de un penelist, a aflat că e implicat în scandal Ținând cont că pe sub râu mai e și metroul, poate vor descoperi că ține de Transporturi? Sub această perdea de fum, la miezul nopții, în bună tradiție pesedistă, PS4 a început lucrările. Așa am ajuns în situația descrisă în primul paragraf. Foarte probabil, vor pleca în scurt timp și banii de avans pentru firmele alese cu grijă, prin licitații publice absolut corecte. Că doar vin alegerile”, a scris Voicu.

Circul făcut de Băluță explicat pe înțelesul tuturor Foto: Digi 24
Poliția dezertează în disputa Nicușor Dan-Băluță Foto: Facebook
Politică

Poliția dezertează în disputa Nicușor Dan-Băluță

Poliția dezertează în disputa Nicușor Dan-Băluță: „A mai închis un dosar cu şină şi am plecat acasă", spune ironic primar general al Capitalei. El a arătat că Poliția nu a ajuns la nici o concluzie, deși i-au fost prezentate actele solicitate. Citește și: O fostă sportivă olimpică a refuzat să promoveze Nordis: „Am fost primită cu șampanie bună și copleșită de atenția negociatorilor” Azi, primarul Sectorului 4, Daniel Băluță (PSD), a anunțat că a început lucrările de consolidare a planșeului de la Piața Unirii, în baza unei autorizații de colegul său de partid, Robert Negoiță, primar al Sectorului 3. Însă Nicușor Dan a arătat că autorizația emisă de Negoiță nu este legală, iar lucrările trebuie aprobate de primăria generală. Poliția națională a fost chemată să intervină după ce Nicușor Dan a cerut îndepăratea gardurilor puse de Băluță în zona din Piața Unirii unde ar urma să declanșeze consolidarea. UPDATE: Poliția Capitalei anunță că cercetează „înscrisurile” depuse de cele două părți și apreciază că disputa trebuie rezolvată prin proces civil - care durează ani: „Precizăm faptul că ambele părţi implicate au depus prin reprezentanţi înscrisuri, care urmează a fi analizate în condiţiile legii, iar raportat la particularităţile cauzei prezente, instituţia abilitată în a decide titlul de proprietate este instanţa civilă”. Poliția dezertează în disputa Nicușor Dan-Băluță „Mi se pare, în orice caz, iresponsabil ca Poliţia Naţională să nu fie în stare să ia o decizie pe bază de argumente. Am stat degeaba, eu crezând că am venit aici ca să rezolv o situaţie. Fiecare dintre părţi, noi şi Primăria Sectorului 4, am venit cu documente care să ateste dreptul de administrare pe terenul acela şi Poliţia Naţională nu a fost în stare să ia nicio concluzie. Ne-a mulţumit, a mai închis un dosar cu şină şi am plecat acasă", a declarat Nicușor Dan. El a anunțat că ar putea face plângere penală în acest caz. „Acum o săptămână (primarul Sectorului 4, Daniel Băluţă, n.r.) a spus că renunţă (la lucrările de la Planşeul Unirii. n.r.). Eu nu mă iau după declaraţii la televizor. Eu sunt obligat de lege să mă uit pe act. În momentul de faţă, sunt nişte oameni care sunt pe un teren pe care noi îl administrăm şi care, în plus, au o autorizaţie vădit nelegală. Important este că sunt nişte oameni care lucrează pe un teren care nu le aparţine", a mai spus edilul-șef.

Firea reia atacurile împotriva lui Nicușor Dan Foto: Inquam/George Calin
Politică

Firea reia atacurile împotriva lui Nicușor Dan

După săptămâni de tăcere, europarlamentarul PSD Gabriela Firea reia atacurile împotriva lui Nicușor Dan, acuzat că blochează consolidarea planșeului de la Piața Unirii. Citește și: Ciucă l-ar fi votat pe Nicușor Dan, dacă locuia în București. Liderul PNL anunță că primarul Capitalei va fi susținut de PNL DeFapt.ro a arătat, azi, că PSD are nevoie de aprobarea lui Nicușor Dan pentru ca primăria Sectorului 4 să încaseze, în plină campanie, un avans de 75 de milioane de lei la aceste lucrări de consolidare. Lucrările sunt finanțate, în cea mai mare parte, de Guvern, prin Programul Național de Investiții. Din costurile totale de 867 de milioane de lei, 750 de milioane de lei vin de la ministerul Dezvoltării. La licitația pentru executarea reparațiilor la planșeu a fost o singură ofertă, a asocierii Construcții Erbașu (leader) – Concrete & Design Solution – Bog’Art. Firea reia atacurile împotriva lui Nicușor Dan „Nu am crezut că o situație atât de gravă poate fi politizată la nesfârșit sau întârziată fără vreo logică! Cum să spui că lucrarea nu este o urgență când toți specialiștii îți spun tocmai invers, iar imaginile din subteran arată gravitatea? Da, traficul va fi dat peste cap un timp în centrul orașului! Dar mai importantă este siguranța populației! Oare nu e suficient de grav că toată Piața Unirii se poate prăbuși, în subteran fiind două linii de metrou? Îl felicit, încă o dată, pe colegul meu Daniel Băluță, primarul sectorului 4 pentru implicarea sa în acest proiect, poate cel mai dificil din istoria recentă a Capitalei. Continuă, practic, demersurile începute în mandatul meu de primar general când s-a realizat prima expertiză serioasă a planșeului. Nu am uitat cum mă loveau anul trecut adversarii politici (oameni neinformați, dezinformați sau rău-intenționați) că aș fi ascuns situația din Piață Unirii, în mandatul meu. Am explicat la momentul respectiv contrariul, cu argumente solide. Aceiași oameni tac, acum, în loc să-l atenționeze pe primarul general pentru că pune oamenii în pericol. Primii pași importanți pentru rezolvarea situației s-au făcut în mandatul meu, spre deosebire de actualul primar general care a pasat problema la Sectorul 4 și s-a spălat pe mâini. Dă-i, Doamne, primarului general mintea cea de pe urmă, în folosul bucureștenilor și al românilor care trec prin Capitala!”, a scris Firea pe Facebook. În realitate, Nicușor Dan a arătat că experții Sectorului 4 au încadrat acest planșeu în clasa patru de risc, cea mai gravă situație fiind încadrarea în clasa cinci.

Nicușor Dan taie avântul lui Băluță Foto: Captură video
Eveniment

Nicușor Dan taie avântul lui Băluță

Primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, taie avântul lui Daniel Băluță, primarul PSD al Sectorului 4: „Planșeul Unirii nu este pericol public”, a spus edilul-șef al Bucureștiului. De mai multe săptămâni, Băluță și alți lideri ai PSD îi cer foarte insistent lui Nicușor Dan să emită avizele necesare pentru a putea începe în această toamnă lucrările de consolidare a planșeului din Piața Unirii. Citește și: Ciucă l-ar fi votat pe Nicușor Dan, dacă locuia în București. Liderul PNL anunță că primarul Capitalei va fi susținut de PNL Băluță: există riscul unor prăbușiri locale, arată experții UPDATE 12.00: Primarul Sectorului 5 a trimis, pe Facebook, următoarea precizare: „Pentru informarea completă și corectă a urmăritorilor dumnevoastră, fac următoarea precizare: ne dorim să începem în regim de urgență lucrările de înlocuire a Planșeului Unirii întrucât acesta reprezintă, conform experților, un pericol public major și riscă să se prăbușeacă. Pentru conformitate, vă rog să lecturați cea mai recentă opinie a specialiștilor, conform căreia: «este necesară începerea cât mai repede posibil a lucrărilor de reabilitare/consolidare/înlocuire a podului, întrucât un colaps al structurii, nu neapărat general, dar foarte probabil local, este posibil să se producă în orice moment, existând periocolul de cedare (prăbușire). Cedarea sub trafic (…) poate atrage după sine flexibilizarea până la rupere a plăcii de beton, cu consecințe incalculabile asupra circulației rutiere. Cedarea sub trafic a unor infrastructuri, fenomen care a fost deja amorsat, poate atrage colapsul general al structurii pe zonele în care infrastructurile au cedat»”. Nicușor Dan taie avântul lui Băluță În plus, presa afiliată PSD duce o puternică campanie în care anunță că prăbușirea acestui planșeu este iminentă. „Scandal în București pe refacerea Pieței Unirii. Planșeul se poate prăbuși oricând, reparațiile nu pot sa înceapă”, este, de exemplu, un titlu al Antenei 3. Nicușor Dan susține însă că situația nu este atât de gravă pe cât încearcă PSD să o prezinte. „Nu sunt specialist în structuri de rezistenţă, dar în opinia mea nu există un risc la un cutremur normal de magnitudine 6. La cutremur de magnitudine 7 problemele vor fi mari, dar în special pe clădiri”, a arătat el. Nicușor Dan a spus că chiar expertiza Sectorului 4 este categoria a patra, „a doua cea mai rea şi se numeşte nesatisfăcător”, cea mai gravă situație fiind categoria cinci. Lucrările sunt finanțate, în cea mai mare parte, de Guvern, prin Programul Național de Investiții. Din costurile totale de 867 de milioane de lei, 750 de milioane de lei vin de la ministerul Dezvoltării. La licitația pentru executarea reparațiilor la planșeu a fost o singură ofertă, a asocierii Construcții Erbașu (leader) – Concrete & Design Solution – Bog’Art. „Așa ceva nu poate să continue. În zece zile vom începe lucrările”, a declarat, miercuri, Daniel Băluță. Surse politice susțin că PSD, prin Daniel Băluță, dorește ca Nicușor Dan să-și dea cât mai repede avizul pentru aceste lucrări pentru a avea baza legală să primească, în plină campanie electorală, un avans de circa 75 de milioane de lei. Băluță este acum și prim-vicepreședinte al PSD, în primii cinci din ierarhia partidului. „Planșeul Unirii nu este pericol public” Însă edilul-șef al Capitalei refuză să semneze avizul cerut de primarul Sectorului 4. Foto: Inquam/George Calin „La planșeul Unirii nu este o situație de pericol public. Ne uităm cu seriozitate la problema asta…avem atât de multe experiențe nereușite cu autorizații emise de urgență, încât nu ne permitem să facem pe genunchi un proiect. În momentul în care PS4 vine cu aviziele, o să dăm autorizația. Noi deja ne uităm pe avizele pe care le-au trimis deja, dar să vină cu toate avizile. Tot am fost acuzat că nu lucrez bine cu primarii de sector…Dacă stabilim un termen, nu te apuci să convoci un comitet tehnic cu 2 zile înainte”, a afirmat, miercuri seara, în emisiunea lui Denise Rifai, Nicușor Dan. „Din toate expertizele tehnice analizate rezultă clar nevoia de consolidare a planşeului, însă niciunul dintre documente nu justifică eliberarea în regim de urgenţă a autorizaţiei”, precizase, anterior, Nicuşor Dan.

S-a redeschis circulația pe Podul Grant Inquam Photos / George Călin
Politică

S-a redeschis circulația pe Podul Grant

S-a redeschis circulația pe Podul Grant, pe sensul Crângaşi - Turda, după o consolidare de 50 de milioane de lei. Potrivit primarului Bucureștiului, Nicușor Dan, vor continua lucrările de consolidare, dar fără ca traficul să fie afectat. Citește și: VIDEO Piedone împarte bani în campania electorală: el a dat bani unui călugăr care susținea că face colectă pentru mănăstirea Plăviceni, din Teleorman S-a redeschis circulația pe Podul Grant „Suntem pe Podul Grant, am promis că pe 31 martie dăm drumul la circulaţia pe acest sens, ne-am ţinut de cuvânt. Mulţumesc administraţiei străzilor şi constructorului. În plus, dăm drumul şi pe bretelele de acces, din punctul de vedere al traficului şi am dat drumul deja pe cele două linii de tramvai. Din punctul de vedere al traficului nu mai există restricţii", a precizat Nicușor Dan, într-o conferinţă de presă organizată pe Podul Grant. El a adăugat că lucrarea a costat 50 de milioane de lei şi a menţionat că urmează să se efectueze lucrări la structura de rezistenţă a podului, fără a fi afectat traficul rutier. "O lucrare care costă cu totul 50 de milioane de lei. Mai avem de făcut dedesubt, pe structura de rezistenţă, dar lucrări care nu afectează deloc traficul. Lucrările se vor termina în august, anul acesta, cu un an mai devreme decât era prevăzut în contract. Ăsta este avantajul de a lucra cu firme private, în loc de companii municipale care, chiar dacă vor, nu au expertiza şi experienţa de a face tipul ăsta de lucrări", a afirmat Dan. Edilul Capitalei a mai anunţat că, cel mai probabil, anul acesta vor începe lucrări de reabilitare la pasajele Lujerului, Obor şi la podul de la ieşirea spre Ploieşti.

Ursu, asasinat fiindcă a arătat că Ceaușescu oprise consolidările
Eveniment

Ursu, asasinat fiindcă Ceaușescu oprise consolidările

Cutremurul din România, martie 1977: disidentul Gheorghe Ursu a fost asasinat de Securitate fiindcă a arătat că regimul Ceaușescu oprise consolidările la clădirile afectate. Ursu, asasinat fiindcă a arătat că Ceaușescu oprise consolidările „În anii 1978 și 1981, cu ocazia unor călătorii turistice efectuate în străinătate a furnizat postului de radio autointitulat “Europa liberă” două materiale în care a comentat de pe poziții dușmănoase măsurile luate de partid în domeniul construcțiilor din România, care au făcut obiectul mai multor emisiuni………Avînd în vedere că URSU GHEORGHE EMIL a desfășurat o intensă activitate de propaganda dușmănoasă prin acțiuni directe sau prin intermediul unor oficine de propaganda reacționară din străinătate…, împotriva acestuia urmează a se începe urmărirea penală, continuarea cercetărilor sub stare de arest și trimiterea în judecată pentru săvîrșirea infracțiunilor prevăzute de art. 166 al. 2 Cod penal [propaganda împotriva orînduirii socialiste, nn.]…”, se arată într-o notă a Securității, prezentată pe blogul Gheorghe Ursu. După cutremur, inginerul Ursu a scris la Europa Liberă, arătând că oprirea consolidărilor la blocurile avariate de cutremur „a dus la noi prăbușiri și a condamnat sute de clădiri, pentru decenii, la «risc înalt» de pierderi masive de vieți omenești în eventualitatea unui nou cutremur”, se mai arată într-un articol de pe acest blog. Ursu era șef de proiect la consolidarea blocului Patria/ Aro, de pe bulevardul Magheru, și, în această calitate, a participat la o întâlnire cu Nicolae Ceaușescu, pe care a consemnat-o: „Ce-i asta, profesorii? Nu lor le-am dat ordinul să punem ordine în capitală. Voi, activul de partid răspundeți de fiecare zid distrus. Întreaga gîndire trebuie revizuită. Trebuie să-i tragem la răspundere pe proiectanți. S-au apucat să ciocănească să vedem fisuri ascunse. Am fost de acord, dar nu să demolați capitala. Se oprește orișice echipă de verificare, am dat ordine la Miliție și Procuratura să-i bage la închisoare (…) Nu se mai admite nici o reparație capitală”. Locuințele nomenklaturii, consolidate cu prioritate Ulterior, Ursu a relatat la Europa Liberă: „Începând chiar din noaptea cutremurului, clădirile în care locuiau cei de sus, precum şi sediile de partid, au avut soartă cu totul diferită de cea a clădirilor „civile”. Câţiva dintre cei mai buni ingineri şi profesori au fost scoşi din comisiile obişnuite pentru a examina locuinţele celor mari, metru cu metru. S-au adus cele mai bune şi mai eficiente utilaje, materiale, meşteri ingineri atât ai Gospodăriei de Partid, cât şi din alte părţi şi s-a trecut la consolidări imediate, totul supradimensionat, cu exces de oţel şi beton, fără nicio reticenţă de ordin economic”. Azi, după cutremurul din Turcia, prefectul PSD din București, Toni Greblă, a făcut apologia regimului ceaușescu, lăudând modul în care a consolidat clădirile afectate de cutremurul din 1977. „De altfel ce s-a construit mai ales după anul 1977 s-a construit respectând o normă foarte strictă care permite clădirilor să reziste la un cutremur de cel puţin 8 grade pe scara Richter”, a susținut el. Citește și: O jurnalistă turcă sugerează, în Washington Post, că dezastrul din Turcia își are rădăcinile în corupție: „Nu cutremurele ucid, ci clădirile de beton, construite de oameni”

Cum "consolida" Firea dărăpănătura devine castel (sursa: Facebook/Nicușor Dan)
Eveniment

Cum "consolida" Firea: dărăpănătura devine castel

Cum "consolida" Firea: dărăpănătura devine castel. O casă veche, de pe strada Vasile Lucaciu, din centrul Bucureștiului, a fost demolată, iar în locul ei s-a construit un imobil nou, sub pretextul consolidării, autorizația de construire fiind semnată de fostul primar Gabriela Firea. Primarul Nicușor Dan a postat pe pagina de Facebook poze cu imobilul înainte și după ”consolidare”. Cum "consolida" Firea: dărăpănătura devine castel "Așa arată o a unui imobil dintr-un cartier istoric realizată cu aprobarea fostului primar Gabriela Firea. Este vorba de o clădire aflată pe strada Vasile Lucaciu nr. 51 din sectorul 3, ai cărei proprietari au obținut în 2019 o autorizatie, care în text scria consolidare dar în planșe desena practic o reconstruire. Citește și: EXCLUSIV Cum a ajuns Romarm să joace electoral pentru ministrul Virgil Popescu: a decis să investească zece milioane de lei pe un câmp dintr-o comună. Fiica primarului, consiliera ministrului Sub pretextul , ca în zeci de alte cazuri, a dispărut un imobil interbelic cu valoare arhitecturală.", a scris Nicușor Dan.

DeFapt.ro
Investigații jurnalistice, analize, știri la zi
Abonează-te
DeFapt.ro

Ultima oră

Ultima oră