marți 31 martie
Login Contact
DeFapt.ro

Etichetă: concedieri

61 articole
Eveniment

Eșec major proiectului PSD-Tudose, preluarea Șantierului Mangalia

Eșec major al proiectului PSD-Tudose, preluarea de stat a Șantierului Naval Mangalia: aproape 300 de angajați vor fi dați afară. Șantierul este îngropat în datorii de circa 200 de milioane de euro, a anunțat conducerea șantierului. Citește și: Afacerile consultantului Andrei Caramitru, catastrofale: pierderi de milioane, datorii de milioane, firme suspendate, SRL-uri fără activitate Eșec major al proiectului PSD-Tudose, preluarea Șantierului Mangalia Șantierul Naval din Mangalia a fost preluat de statul român de la compania coreeană Daewoo la inițiativa premierului PSD Mihai Tudose. „Ne-am descoperit nişte deprinderi, cum poate statul român să cumpere, să avem şi noi un santier naval. Şi vă spun că îl luăm, vom avea un şantier naval al statului (…) Poate o să facem nişte fregate pentru Armată, să facem şi mentenanţa la ele tot acolo. Poate facem şi noi o bărcuţă, acolo. Nu e posibil ca o ţară cu atâta Dunăre, cu mare, să nu aibă un şantier care să facă o bărcuţă acolo”, declara Mihai Tudose la 10 ianuarie 2018. Însă șantierul este acum, de facto, în faliment. „Timpul merge împotriva noastră, iar cele mai bune șanse să supraviețuim și să avem restartul pentru a trăi mai mult, trebuie să reducem personalul cu 295. Este o zi grea pentru noi și îmi e greu să vă anunț asta. Procesul a fost foarte bine gândit pentru a reduce costurile. Chiar după acest plan de măsuri, va fi destul de greu fără proiecte mari“, a spus Sofien Lamiri, Directorul General al Șantierului naval Damen Mangalia. Între timp, Șantierul Naval Damen Galați produce pe bandă rulantă pentru marina militară olandeză: au fost finalizate până în momentul de față opt nave pentru Forţele Navale Regale Olandeze, iar în total au fost construite peste 30 de nave militare pentru diferite țări. Ultima mare navă produsă aici, „Den Helder”, de tip Combat Support Ship (CSS), a ajuns ieri la baza din Olanda.

Eșec major al proiectului PSD-Tudose, preluarea Șantierului Mangalia Foto: Facebook
Companiile germane anticipează o înrăutăţire a situaţiei  Foto: Facebook PSD
Economie

Companiile germane anticipează o înrăutăţire a situaţiei

Companiile germane din România anticipează o înrăutăţire a situaţiei economice, vor să reducă investițiile și se pregătesc de concedieri, arată chestionarul de conjunctură al Camerei de Comerț şi Industrie Româno-Germană (AHK România), realizat în toamna acestui an. Citește și: Ciolacu are șanse teoretice în turul II doar dacă se confruntă cu Simion. Ciucă, Lasconi, Geoană îl bat la un scor zdrobitor Companiile germane anticipează o înrăutăţire a situaţiei Astfel, un procent de 43% dintre companiile germane din România estimează o înrăutăţire a situaţiei economice în următoarele 12 luni, în timp ce 44,8% consideră că aceasta va rămâne neschimbată. Aproximativ 60 de companii, majoritatea din industrie şi construcţii, şi-au exprimat opiniile cu privire la situaţia actuală a afacerilor lor, la evoluţia economică din România, la intenţiile de investiţii şi la competitivitate. În plus, disponibilitatea pentru investiţii s-a redus în comparaţie cu sondajul din primăvară. Multe companii intenţionează să-şi reducă cheltuielile (24,1%), iar peste 10% declară că nu vor face investiţii deloc. Totodată, intenţiile de angajare s-au redus vizibil, un sfert dintre respondenţi anticipând o scădere a numărului de angajaţi în următoarele 12 luni. Principalele riscuri pentru evoluţia economică, identificate de companiile germane din România sunt: creşterea costurilor cu forţa de muncă (32%), condiţiile-cadru politico-economice (31%) şi cererea scăzută pentru produse şi servicii (31%). „Un cadru economic previzibil este esenţial pentru ca firmele să investească şi să poată planifica pe termen lung. După alegeri, este crucial să se recâştige încrederea companiilor în condiţii stabile de afaceri", a declarat Sebastian Metz, director general al AHK România.

Volkswagen, scădere drastică a profitului net (sursa: vw.com)
Economie

Volkswagen, scădere drastică a profitului net

Volkswagen, scădere drastică a profitului net. Constructorul auto german Volkswagen a anunțat miercuri o scădere semnificativă de 63,7% a profitului net în al treilea trimestru al anului, comparativ cu aceeași perioadă din anul precedent. Această scădere este atribuită costurilor ridicate și diminuării vânzărilor în China. Volkswagen, scădere drastică a profitului net În perioada iulie-septembrie 2024, Volkswagen a înregistrat un profit net de 1,58 miliarde de euro, un rezultat modest pentru un gigant auto care intenționează să implementeze cel mai mare program de restructurare din istoria sa, punând în pericol mii de locuri de muncă. Citește și: EXCLUSIV Finul și cumătrul Sorinei Docuz, cu care Ciolacu are o relație „normală”, au primit funcții publice: juniorul – director la BTT, seniorul – șef la SMART, candidat PSD la Senat Profitul operațional al grupului a scăzut cu 42%, ajungând la 2,86 miliarde de euro, în contextul unei cifre de afaceri de 78,5 miliarde de euro. Motivele scăderii profitului Volkswagen a înregistrat o scădere cu 7% a volumului de vânzări la nivel global, iar creșterea de 6,4% în America de Nord nu a fost suficientă pentru a compensa scăderea de 15% din China, principala piață a grupului. În plus, vânzările de modele electrice au scăzut cu 10% în acest trimestru. Impactul asupra marjei operaționale Marja operațională a grupului a coborât la 5,4% în primele nouă luni ale anului, față de 6,9% în aceeași perioadă a anului anterior. Scăderea vânzărilor mărcilor Porsche și Audi, cunoscute pentru profitabilitate ridicată, a avut un impact semnificativ, în timp ce rentabilitatea mărcii VW a fost de doar 2%. Germania, măsuri drastice de restructurare Volkswagen are în vedere măsuri drastice de restructurare pentru a reduce costurile și a îmbunătăți eficiența. Printre acestea se numără închiderea a trei uzine din Germania, reducerea personalului și diminuarea salariilor pentru cei 120.000 de angajați VW din țară. Aceste măsuri ar putea avea un impact puternic asupra economiei germane. Rezultatele reflectă un context de piață provocator și subliniază nevoia urgentă de ajustări financiare și operaționale. Directorul financiar al Volkswagen, Arno Antlitz, a subliniat necesitatea unor măsuri rapide pentru a susține competitivitatea grupului în contextul unui mediu global tot mai dificil.

Boeing va concedia 10% din angajați (sursa: Facebook/The Boeing Company)
Eveniment

Boeing va concedia 10% din angajați

Boeing va concedia 10% din angajați. Producătorul american de avioane Boeing a anunțat reducerea cu 10% a forței sale de muncă și o nouă amânare a livrărilor modelului 777X, conform unui comunicat recent. Boeing va concedia 10% din angajați Directorul general al Boeing, Kelly Ortberg, a transmis angajaților că restructurarea forței de muncă este necesară pentru a se alinia la realitățile financiare ale companiei și pentru a se concentra pe priorități strategice. Citește și: STENOGRAME Vanghelie despre Geoană: Îl știu cum știu chiloții de pe mine. „Dobitocul căștigă, mă…”, crede fostul primar al Sectorului 5 Ortberg a subliniat că decizia de a amâna livrarea modelului 777X până în 2026 vine ca urmare a mai multor întârzieri în dezvoltarea și omologarea acestui model, care inițial trebuia să fie pus în funcțiune în 2020. Producția, afectată de greva sindicatului În plus, Boeing va prioritiza producția modelului 767 Freighters, cu planuri de finalizare a programului comercial până în 2027. Compania anticipează pierderi substanțiale în diviziile de apărare, spațiu și securitate în acest trimestru. De asemenea, producția avioanelor 737 și 777 este afectată de greva sindicatului principal al angajaților Boeing, care reprezintă 33.000 de membri, adăugând presiune asupra companiei deja afectate de diverse probleme de siguranță aeriană.

Gigantul Amazon are probleme în România (sursa: ziaruldeiasi.ro)
Economie

Gigantul Amazon are probleme în România

Gigantul Amazon are probleme în România. Iașiul a fost județul din Regiunea Nord-Est cu cele mai mari turbulențe în topul celor mai mari 15 business-uri după cifra de afaceri. Gigantul Amazon are probleme în România Firmele ieșite din top aveau în 2022, cumulat, 921 de angajați. Firmele nou intrate în top au împreună 1.004 salariați. Citește și: Salariul mediu net în administrația publică – 7.055 lei/lună, cu 1.000 de lei mai mult decât acum un an Acestea au avut, așadar, un aport pozitiv la numărul de angajați pentru topul celor mai mari firme 15 firme din Iași din 2023. Însă dintre firmele care și-au păstrat o poziție în acest top, patru au avut reduceri de personal, renunțând, cumulat, la 659 de angajați. Amazon Development Center SRL, de exemplu, a încheiat anul cu 3.770 de angajați, cu 464 mai puțini decât avea la începutul lui 2023. Continuarea, în Ziarul de Iași.

Președintele argentinian Milei a dat afară peste 5.000 de funcționari Foto: Facebook
Internațional

Președintele argentinian Milei a dat afară peste 5.000 de funcționari

La 18 zile de la instalare, președintele argentinian Javier Milei a dat afară peste 5.000 de funcționari guvernamentali. El și-a îndeplinit o promisiune electorală și a concediat toți funcționarii angajați în 2023. După unele estimări, este posibil ca numărul celor concediați să ajungă la 7.000, scrie El Pais, în ediția în limba engleză. Citește și: Dezvoltatorii imobiliari care au vrut să desființeze Asociația Salvați Bucureștiul au relansat organizația: donații de 130.000 de lei în doar șase zile Președintele argentinian a avertizat că vor mai urma concedieri, pentru a reduce cheltuielile statului. Președintele argentinian Milei a dat afară peste 5.000 de funcționari În schimb, Guvernul României promite din vară, dar nu reușește să desființeze niște posturi neocupate din aparatul bugetar. Acum o săptămână, printr-o prevedere strecurată într-o ordonanță de urgență, reorganizarea aparatului administrativ a fost amânată cu șase luni, până la 1 iulie. „Sectorul public argentinian are aproape 3,5 milioane de salariați, potrivit ultimelor date ale Ministerului Muncii, din care o zecime lucrează pentru administrația federală. 2,2% din PIB-ul țării este cheltuit pentru plata angajaților federali, potrivit unui raport al firmei de consultanță Ieral-Fundación Mediterránea, un procent care a fost redus din 2015, când reprezenta 3,3% din PIB-ul țării. Potrivit analizei respective, ponderea ocupării forței de muncă publice în buget este similară «cu cea a țărilor scandinave și a Japoniei și Germaniei»”, arată El Pais. Printr-un alt decret, emis la 21 decembrie, Milei a eliminat zeci de reglementări impuse de stat, a permis privatizarea companiilor de stat, cum ar fi gigantul petrolier YPF, și deschide ușa operațiunilor în dolari. De asemenea, decretul a dat startul procesului de flexibilizare a pieței muncii și a sistemului de sănătate din țară. Citește și: EXCLUSIV Adjuncta DSP Timiș, 133 de zile de concediu medical și 14 zile concediu de odihnă în opt luni. O săptămână de concediu medical a fost petrecută în Tunisia de Cornelia Cismaș Malac În plus, noua administrație de la Buenos Aires a redus numărul ministerelor la jumătate și a legalizat educația la domiciliu.

Amazon pregătește concedieri masive în România (sursa: ziaruldeiasi.ro)
Economie

Amazon pregătește concedieri masive în România

Amazon pregătește concedieri masive în România. Cea mai mare companie din Iaşi specializată în activităţi de realizare a software-ului la comandă pare să-şi instaureze o nouă tradiţie prin mutări surprinzătoare de personal, la final de an. Amazon pregătește concedieri masive în România În 2022, în timp ce pe plan global IT-iştii îşi aşteptau cu înfrigurare documentele de demitere din funcţii, Amazon Development Center Iaşi angaja masiv. Citește și: Disperare: Vodafone crește unilateral prețurile abonamentelor și introduce o clauză în contract potrivit căreia poate indexa anual, tot unilateral, prețul Finalul anului 2023 nu pare însă la fel de optimist pentru salariaţii Amazon de la Iaşi. Contractele lor de muncă, prevăzute cu clauze stricte de confidenţialitate, nu le permit să îşi exprime public îngrijorarea. Dar îngrijorarea nu ţine cont de clauze, iar zvonurile legate de posibile "concedieri masive" în unitatea de business "Servicii pentru afaceri cu amănuntul (RBS)" s-au înteţit în ultimele săptămâni. Continuarea, în Ziarul de Iași.

Dezastrul Vodafone: prețuri abuzive, procese, concedieri (sursa: Facebook/Vodafone Romania)
Eveniment

Dezastrul Vodafone: prețuri abuzive, procese, concedieri

Dezastrul Vodafone: prețuri abuzive, procese, concedieri. În Germania, compania Vodafone a fost dat în judecată din cauza creșteri abuzive a tarifelor. În Marea Britanie, CEO-ul companiei a anunțat disponibilizări majore, în toate filialele europene. În Spania, Vodafone și-a vândut deja afacerea unei alte companii. Creștere de preț unilaterală în Germania În luna februarie, Vodafone Germania înregistra o scădere cu 1,8% a veniturilor din servicii. În luna aprilie, majora prețurile pentru toate tarifele de rețea fixă pentru cablu și DSL, cu cinci euro pe lună, fără a da posibilitatea clienților de a renegocia contractele. Citește și: Vodafone România, în colaps: a concediat un sfert din angajați, are pierderi anuale de sute de milioane de lei și datorii de aproape patru miliarde de lei, cam cât cifra de afaceri În jur de zece milioane de clienți au fost afectați. În luna mai Asociația Federală a Organizațiilor Consumatorilor ((VZBV) a catalogat ilegală această creștere de prețuri pentru contractele existente. Deși furnizorul de telecomunicații acorda clienților un drept special de reziliere în cazul creșterii prețurilor, acest lucru nu a fost suficient pentru avocații Asociației. Proces colectiv cu 10.000 de consumatori Din perspectiva lor, compania nu ar fi trebuit să crească unilateral prețurile pentru relațiile contractuale aflate în derulare fără a renegocia cu clienții. Potrivit acestora, furnizorii de servicii impun de obicei prețuri mai mari pentru contracte noi. Citește și: Strategia Vodafone: apelul *555 de 1,29 euro, la care clienții ajung pentru că, la toate numerele de contact cu tarif normal, operatorii sunt „ocupați” Drept urmare Asociația a anunțat că pregătește o acțiune colectivă în instanță contra Vodafone. În doar câteva săptămâni, peste 10.000 de persoane au raportat Asociației abuzuri contractuale. Pe 14 noiembrie, Asociația Federală a Organizațiilor de Consumatori a anunțat demararea procesului intentat Vodafone, la Curtea Regională Superioară Hamm. Milioane de clienți afectați „Un cost suplimentar de cinci euro pe lună reprezintă o mulțime de bani pentru mulți oameni”, a declarat recent șefa Asociației, Ramona Pop, adăugând că acțiunea colectivă îi va ajuta pe consumatori să se apere împotriva abuzurilor contractuale. Citește și: Vodafone România amenință DeFapt.ro cu procese și cere retragerea unui articol care conține date de la Ministerul de Finanțe despre companie „Cum o confruntarea directă cu o companie este o barieră pentru mulți clienți, un proces colectiv le mărește șansele de reușită. Acțiunea colectivă are ca scop să-i asigure pe milioanele de clienți Vodafone că își pot primi banii înapoi direct”, a afirmat Ramona Pop. Dacă verdictul va fi pozitiv, instanța va numi un administrator care va primi banii de la firma și îi va transfera consumatorilor, astfel încât aceștia să nu mai fie nevoiți să se confrunte ei înșiși cu compania. 11.000 de concedieri la nivel european Pe 16 mai, la Londra, Margherita Della Valle, CEO-ul Vodafone, a anunțat că 11.000 de angajați vor fi disponibilizați (aproximativ unu din opt locuri de muncă) din toate filialele europene. Motivul: scăderea numărului de clienți și scăderea profiturilor. „Performanța noastră nu a fost suficient de bună”, a declarat Della Valle, explicând decizia pentru cea mai mare disponibilizare din istoria grupului de telecomunicații. Della Valle a spus că reducerile vor elibera o sumă suplimentară de 100 de milioane de euro, care va fi alocată pentru marketingul necesar revitalizării brandul Vodafone și 150 de milioane de euro, pentru a îmbunătăți experiența clienților. 40%, scădere a valorii de piață Totuși, Della Valle a afirmat că economiile din reducerea locurilor de muncă nu vor atinge obiectivul de reducere a consturilor de 1 miliard de euro, anunțat la finalul anului trecut. În noiembrie 2022, Vodafone și-a redus previziunile anuale de profit, anunțând inclusiv posibilitatea reducerii locurilor de muncă, pentru a face față creșterii facturilor la energie și inflației. În decembrie, compania a numit-o CEO pe Della Valle, în locul lui Nick Read, în mandatul căruia compania înregistrase o scădere de 40% a valorii de piață. Dezastrul Vodafone: prețuri abuzive, procese, concedieri După declarațiile din luna mai a noului CEO, acțiunile Vodafone au mai scăzut cu peste 9%, înregistrând cea mai mare scădere a cotei FTSE 100, investitorii reacționând la prognoza unei scăderi de 1,5 miliarde de euro a fluxului de numerar pentru acest an. „Perfomanța slabă a Vodafone din ultima perioadă este ceva la care piața a ajuns să se aștepte”, a concluzionat Matt Britzman, analist de acțiuni la Hargreaves Lansdown. „Noul director executiv a vorbit foarte mult despre multitudinea de provocări cu care se confruntă în noul său rol. Onestitatea este revigorantă, dar nu suficientă pentru a menține acțiunile în scădere. Piețele vor trebui să vadă rezultate tangibile în anul viitor, înainte de a deveni mai entuziasmate.”, a adăugat Britzman. Vodafone Spania, afacere vândută La sfârșitul lunii octombrie, compania Vodafone a anunțat că își va vinde afacerile din Spania către compania Zegona Communications, pentru suma de cinci miliarde de euro. Potrivit Financial Times, această decizie a Vodafone a fost „cel mai mare pas de până acum în reducerea afacerilor sale europene.” Motivele: profituri slabe în ultimii ani. Veniturile Vodafone Spania au scăzut cu 6,5% față de anul precedent, până la 3,9 miliarde de euro. La sfârșitul lunii iunie 2023, baza de clienți pentru telefonia mobilă scăzuse cu 86.000, iar pentru internet, cu 65.000. Potrivit presei spaniole, pierderea clienților a fost cauzată de concurența celorlalte companii care ofereau prețuri mult mai bune. Majorări unilaterale de tarif și în Spania Recent, Vodafone Spania a comunicat clienților că își va majora toate tarifele cu 4,38% în ianuarie 2024, în conformitate cu politica sa de actualizare a prețurilor în funcție de inflația medie anuală calculată din octombrie 2022 până în septembrie 2023. Compania a aplicat deja această politică anul trecut, când și-a majorat toate ratele cu 8,1% în concordanță cu creșterea inflației. Diferența este că actualizarea prețurilor în 2024 nu va mai da dreptul clienților de a solicita anularea contractului, fără să plătească o penalitate. Filiala spaniolă a Vodafone introdusese în 2022 o clauză prin care și-a modificat contractele de servicii care îi permite să aplice anual la începutul fiecărui an o creștere de preț pe factura echivalentă cu IPC (Indicele prețurilor de consum). Noul proprietar spaniol va reduce prețurile Acest lucru a anulat dreptul clienților de a-și rezilia contractul în următoarele 30 de zile fără nici o penalitate, în cazul oricărei modificări contractuale. „Rețineți că actualizarea prețurilor în conformitate cu IPC nu dă dreptul de a solicita anularea contractului. Prin urmare, dacă vă dezabonați și aveți angajamente restante de permanență, va trebui să plătiți suma corespunzătoare penalității asociate nerespectării”, a indicat Vodafone în mesajul către clienții săi. Totuși, după cum comentează presa spaniolă, această actualizare a tarifelor poate rămâne o măsură temporară. Când Zegona va oficializa achiziția a 100% din Vodafone Spania, fondul a anunțat deja că va schimba politica agresivă de prețuri, axându-se pe abordarea ofertelor low-cost din piață.

Vodafone România, colaps - datorii, pierderi, concedieri (sursa: Facebook/Vodafone Romania)
Economie

Vodafone România, colaps - datorii, pierderi, concedieri

Vodafone România, colaps - datorii, pierderi, concedieri. Compania de telecomunicații a încheiat fiecare din ultimii trei ani fiscali pe pierdere, are datorii enorme și a concediat aproape o mie de angajați. Vodafone România, colaps - datorii, pierderi, concedieri Principal jucător pe piața telecom, alături de Orange, Vodafone România SA are cifre de speriat în ultimii trei ani, potrivit datelor furnizate de Ministerul de Finanțe. Citește și: Potop de sinecuri la companii de stat pentru fosta „consilieră personală” a lui Bănicioiu, cu studii de „limbi străine” la o universitate privată. CV-ul conține cinci slujbe de „consilier personal” Veniturile companiei au fost constante: 4,7 miliarde de lei în 2020, câte 4,9 miliarde de lei în 2021 și 2022. Și aici se termină veștile bune. Astfel, relativ constante au fost și datoriile. De fapt, în ușoară creștere: 3,5 miliarde de lei în 2020, 3,8 miliarde de lei în 2021 și 3,9 miliarde de lei în 2022. În ce privește pierderile, Vodafone a fost mai creativ: 214 milioane de lei în 2020, 410 milioane de lei în 2021 și "doar" 121 milioane de lei în 2022. Numărul de angajați, însă, e în cădere liberă: erau 3.906 în 2020, 3.713 în 2021 și au ajuns la 2.970 în 2022. Așadar, o scădere cu 25% a personalului în doi ani.

Nicușor Dan critică decizia guvernului Ciolacu de a majora taxele Foto: Facebook
Politică

Nicușor Dan critică decizia guvernului de a majora taxele

Edilul-șef al Bucureștiului, Nicușor Dan, critică decizia guvernului Ciolacu de a majora taxele și impozitele: „Nu e bine că se măresc taxele. Eu cred că statul poate să taie din alte locuri și chiar de la investiții publice, poate chiar să amâne niște investiții publice care în mod clar sunt necesare decât să împovăreze și mai mult mediul de afaceri. Asta este opinia mea ca om de dreapta”. Citește și: DOCUMENT Lista uriașă a privilegiilor unui magistrat: pensii speciale, sporuri nenumărate, chirii subvenționate, călătorii în vacanță și asistență medicală extinsă Nicușor Dan critică decizia guvernului Ciolacu de a majora taxele El a făcut această afirmație duminică, la emisiunea „În Fața Ta”, de la Digi 24. În emisiune, el a arătat că, în mandatul său, numărul angajaților Primăriei Municipiului București s-a redus cu circa 4.000, iar 15 companii municipale au fost desființate. De exemplu, la Societatea de Transport București (STB), numărul angajaților a scăzut de la „peste 11.000” la „sub 10.000”. Potrivit lui Nicușor Dan, alte șapte instituții din subordinea PMB urmează să fie desființate. În august 2023, edilul-șef al Capitalei spunea cum vede viitorul companiilor din subordine: „În momentul de faţă sunt zece şi din astea zece probabil că o să rămână vreo şase. Adică nu se pune problema să desfiinţezi STB, Termoenergetica, Trustul de Clădiri cu care faci nişte lucrări. Energetica, tot aşa, face lucrări. Compania de Parcări.. mai e o discuţie. Numai că au fost aşa de multe lucruri de făcut, încât cele care erau cât de cât echilibrate, am păstrat funcţionarea serviciului". Pe de altă parte, el a spus că până în prezent au plecat "cam 80%" dintre angajaţii pe care în timpul campaniei electorale i-a acuzat că fac parte din "caracatiţa" care conducea Primăria Capitalei, în timpul fostei administraţii. Citește și: DOCUMENT CONFIDENȚIAL Șocant: Magistrații au jupuit statul de un miliard de euro, dându-l în judecată și apoi câștigând. Pretențiile câștigate, încă neachitate: alte 3,2 miliarde euro "Ştiţi că am venit în campanie cu o caracatiţă. Cam 80% au plecat din oameni", a spus Nicuşor Dan, în august 2023.

Bolojan: Am concediat 50% din colegi Foto: Facebook CJ Bihor
Politică

Am concediat 50% din colegi

„Am concediat la început de mandat 50% din colegi pentru că nu aveau de lucru. Nu s-a prăbușit CJ Bihor”, a declarat Ilie Bolojan, președintele Consiliului Județean Bihor, miercuri seara, la Digi 24. Câteva ore mai târziu, președintele Iohannis a declarat că se opune tăierii salariilor sau concedierilor din aparatul bugetar: „Sper să reţină bine toţi politicienii şi cvasipoliticienii: austeritatea nu este o soluţie. În consecinţă, nu vor exista tăieri de salarii (...) Nu vor fi daţi afară şi nu se taie salariile. Oricine afirmă altceva, greşeşte”. Discuția despre reducerea cheltuielilor de personal s-a intensificat după ce ministrul PNL Marcel Boloș a susținut că se va ajunge la această soluție pentru a se îndeplini jaloanele PNRR. Defapt.ro este un proiect independent, ne poți sprijini direcționând 3,5% din impozitul tău pe venit. Durează un minut, online Am concediat 50% din colegi „La Consiliul Județean Bihor am concediat la începutul mandatului 50% din colegi, pentru că nu avea de lucru, nu discut de calitatea oamenilor. Nu aveau de lucru. Ce s-a constatat? Noi ne derulăm proiectele fără probleme, chiar am crescut numărul lor, și nu s-a prăbușit CJ Bihor care are în acest moment 89 de angajați. Economiile au fost de 6 milioane de euro pe an. Gândiți-vă că astfel de economii se pot face și în alte locuri”, a arătat Bolojan. El a spus că reorganizarea administrativă poate fi o soluție pentru ca statul să reducă din cheltuieli, dar pentru următorul ciclu electoral. Potrivit lui Bolojan mai sunt două soluții pentru reducerea cheltuielilor statului: a) „ridicarea numărului de locuitori pentru ca o comună să funcționeze de sine stătătoare, ceea ce impune fuziunea comunelor sau comunelor din suburbii cu marele orașe, lucru care se discutat în ultimii ani, dar nu s-a făcut nimic” și b) „dacă s-ar premia scăderea cheltuielilor pe cap de locuitor cu bani de investiții, dacă s-ar impune măsuri prin care dacă nu ai venit proprii suficiente care să îți acopere salariile să nu mai ai posibilitatea ca independent să stabilești numărul de salariați, grial de salarizare, pentru că, în fapt, tu stai pe banii statului român și nu este normal acest lucru”. Citește și: Panică la AUR! George Simion mă roagă să-i adaug pagina la „Favorite”: „Algoritmii Facebook nu mai permit ca toate postările să ajungă la tine” „Avem primării care au grade de încasare de 40-50% și e o abordare a primarilor de a nu-și deranja electorii și nu e normal ca statul să acopere neîncasările unei autorități”, a mai explicat președintele CJ Bihor.

Budăi, atac la PNRR Foto: Facebook
Politică

Budăi, atac la PNRR

Ministrul PSD al Muncii, Marius Budăi, a lansat un atac neobișnuit de dur la adresa prevderilor PNRR: „Dacă am da puțin timpul înapoi, în 2020-2021 erau doi oameni la televizor, Marcel Ciolacu și Marius Budăi care strigau că acest PNRR scris la secret și nedezbătut nici cu sindicatele, nici cu societatea civilă va aduce lucruri rele pentru România. Din păcate avem dreptate”, a spus el, la postul B1 TV. Declarațiile sale contrazic flagrant afirmațiile ministrului PNL al Proiectelor Europene, Marcel Boloș, care a spus că Guvernul ia în calcul tăieri de salarii sau concedieri în rândul bugetarilor. Budăi a atacat atât prevederile legate de pensii, cât și pe cele privind reducerea cheltuielilor de personal. Citește și: Guvernul ia în calcul tăieri masive de salarii sau concedieri în rândul bugetarilor, anunță ministrul Boloș. Cheltuielile de personal trebuie reduse cu 20% din 100 de miliarde de lei Budăi, atac la PNRR „Nu se poate ca un plan de reziliență și de relansare în România să vină cu astfel de măsuri, acea plafonare de 9,4% a cheltuielilor cu pensiile, la aceste lucruri care se discută acum despre veniturile salariale. Nu poți să faci reziliență cu salarii și venituri mici. Trebuie decizii clare în coaliție, nu s-a discut până acum despre reducerile cu cheltuielile salariale sau de reducerile mai ales cu prestațiile sociale, însă trebuie să conștientizăm originea răului, acei oameni care atunci erau la guvernare care au scris acest PNRR parcă împotriva cetățenilor români”, a afirmat demnitarul. Defapt.ro este un proiect independent, ne poți sprijini direcționând 3,5% din impozitul tău pe venit. Durează un minut, online Întrebat fiind de faptul că România este „fruntașă” la cheltuielile salariale cu bugetarii, Budăi a spus că trebuie să se lupte pentru creșterea puterii de cumpărare. „Nu aș zice că este fruntașă. Nu se poate face o comparație serioasă între salariile din România și din restul UE. Încă trebuie să luptăm pentru a mări puterea de cumpărare a românilor, fie că sunt la privat, fie că sunt în sistemul bugetar, fie că sunt seniori ai României, fie copii. Vorbim de cheltuieli bugetare pentru utilități, pentru materiale dacă sunt locuri de scăzut pentru cheltuieli bugetare, asta înseamnă eficiență bugetară. Niciodată cât PSD a fost la guvernare nu a îmbrățișat o astfel de idee de înghețare măcar de venituri, dar nici de cum de tăieri”, a afirmat el. Potrivit lui Budăi, în coaliție nu s-a discutat de reduceri ale cheltuielilor de personal: „Nu s-a discutat acest aspect de disponibilizare până acum. Tot ceea ce înseamnă eficientizare trebuie să fie grija decidentului. Nu am avut astfel de discuții și nu vreau să le promovez”. Boloș: fie se taie salariile, fie se reduce numărul de bugetari Însă Marcel Boloș pare să-l contrazică pe Budăi. „Noi avem acum în momentul de față o cheltuială cu salariile în sistemul bugetar de în jur de 110 miliarde lei. Condiția pe care noi o avem, impusă în Planul Național de Redresare și Reziliență este cea referitoare la sustenabilitate, având în toate experiența și să zicem, procedura aceasta de negociere cu reforma privind pensiile speciale și modul în care pune problema Comisia Europeană pentru sustenabilitate pe aceste variante am spus posibile că ne îndreptăm fie o revizuire a salariilor în sistemul bugetar, fie o potențială reducere a numărului de bugetari, dar acest lucru îl va hotărî coaliția la momentul potrivit”,a afirmat, vineri, Marcel Boloș.

Tăieri masive de salarii sau concedieri în rândul bugetarilor, anunță ministrul Boloș Foto: Facebook Guvernul României
Politică

Tăieri masive salarii sau concedieri în rândul bugetarilor

Guvernul ia în calcul tăieri masive de salarii sau concedieri în rândul bugetarilor, anunță ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Marcel Boloș (PNL). Într-o intervenție la Antena 3, el a arătat că România trebuie să reducă cu 20% cheltuielile în valoare de 100 de miliarde de lei cu salariile bugetarilor. În realitate, anul trecut, cheltuielile de personal au fost de 117 miliarde de lei. România are circa 1,276 milioane de bugetari. Defapt.ro este un proiect independent, ne poți sprijini direcționând 3,5% din impozitul tău pe venit. Durează un minut, online Tăieri masive de salarii sau concedieri în rândul bugetarilor „Fie o revizuire a salariilor bugetarilor, fie o reducere a numărului bugetarilor. Spre aceste variante ne îndreptăm”, a afirmat demnitarul, la Antena 3, citat de Știri pe Surse. Demnitarul a explicat că România trebuie să asigure „sustenabilitatea” cheltuielilor și că având în vedere „experiența” oficialilor români din discuțiile prealabile cu Comisia Europeană și modalitatea în care CE „pune problema” în legătură cu cheltuielile bugetare, există două variante prin care statul român poate atinge ținta din PNRR: tăierea salariilor sau reduceri ale personalului bugetar. Coaliția va decide cum se vor reduce cheltuielile de personal, a precizat Boloș. Citește și: Avocatul lui Dan Diaconescu: Fetele cu care a fost pozat nu erau prostituate minore, ci refugiate din Ucraina, cu care nu a avut relații sexuale „Comisia Europeană ne zice pe bună dreptate 'Nu aveți bani, deci implementați reformele'”, a subliniat Boloș.

Musk va concedia 75% la Twitter (sursa: Twitter/Elon Musk)
Internațional

Musk va concedia 75% la Twitter

Musk va concedia 75% la Twitter. Elon Musk intenţionează să elimine aproape 75% din numărul de angajați la platforma de socializare Twitter dacă preia compania, a relatat Washington Post. Musk va concedia 75% la Twitter Musk plănuieşte să reducă numărul de angajaţi la companie de la 7.500 la aproximativ 2.000, potrivit Washington Post. Twitter plănuia deja reduceri semnificative, cu eliminarea a 25% din personal până la sfârşitul anului 2023 şi închiderea centrelor de date cheie, scrie Washington Post. Cu toate acestea, potrivit ziarului american, planurile miliardarului ar avea impact asupra utilizatorilor Twitter, cu un risc crescut de piratare şi expunere la material ofensator. Citește și: Ce cadou i-a făcut Beijingul lui Elon Musk după ce a spus că Taiwanul ar trebui „absorbit” de China comunistă Musk a propus iniţial să cumpere compania, dar a dat înapoi în aprilie, spunând că Twitter a făcut afirmaţii false cu privire la numărul de conturi false de pe platformă. Ca răspuns, Twitter l-a dat în judecată pe Musk, pentru a-l forţa să încheie acordul. Un proces de cinci zile a fost programat la începutul acestei luni în statul Delaware (estul SUA), totuşi între timp Musk şi-a confirmat oferta iniţială. Detaliile, încă nerezolvate Dar miliardarul şi platforma de social media încă sunt în dispută privind detaliile importante care trebuie clarificate pentru a finaliza acordul şi există în continuare o incertitudine asupra tranzacţiei. Pentru a evita procesul, Musk trebuie să finalizeze afacerea de 44 de miliarde de dolari până la 28 octombrie. Compania Twitter le-a dat joi asigurări angajaţilor săi că nu intenţionează să realizeze concedieri masive, în pofida relatărilor The Washington Post, transmite EFE. Într-un e-mail intern, avocatul principal al companiei, Sean Edgett, a declarat că Twitter nu pregăteşte concedieri, la doar câteva ore după apariţia articolului din The Washington Post.

Oligarhul Machitski concediază masiv la ALRO (sursa: eximbank.ro)
Eveniment

Oligarhul Machitski concediază masiv la ALRO

Oligarhul Machitski concediază masiv la ALRO. Vitali Machitski, cel care controlează grupul ALRO Slatina, va concedia peste 1.200 de români până la finalul anului. Totodată, va suspenda temporar activitatea la producătorul de alumină ALUM, din Tulcea, pentru o perioadă de 17 luni. La Slatina, au fost închis deja trei hale de electroliză. Grupul ALRO își justifică decizia prin faptul că prețul gazelor naturale pe piața românească a crescut de zece ori iar prețul energiei a crescut de la 60 euro/MWh la 500 euro/MWh. Oligarhul Machitski concediază masiv la ALRO Grupul ALRO, unul dintre cei mai mari producători de aluminiu în Europa, a informat Autoritatea de Supraveghere Financiară și Bursa de Valori București că ia măsuri decisive pentru conservarea activelor grupului din cauza „prețurilor prohibitive la energia electrică și gaze naturale”. În acest sens, oficialii grupului controlat de oligarhul rus Vitali Machitski invocă criza generată de pandemie și criza energetică din 2021. Gheorghe Dobra, directorul general al ALRO și președintele Consiliului de Administrație al ALUM, susține într-un comunicat de presă că „criza economică generată de pandemie a fost intensificată de criza energetică din 2021 ca urmare a creșterii accelerate a prețurilor la electricitate și la gazele naturale, cu un impact negativ asupra costurilor de producție pentru alumina calcinată și aluminiul electrolitic. Costul gazelor naturale pentru o tonă de alumină este semnificativ mai mare decât prețul unei tone de alumină importată și livrată de către ALRO”. Creșteri de prețuri de zece ori Prețul gazului a crescut de zece ori, de la 18 EUR/MWh în T1 2021, la peste 180 EUR/MWh în T3 2022. Prețul energiei electrice a urmat aceeași tendință și, de la 60 EUR/MWh în T1 2021, a ajuns și a depășit 500 EUR/MWh în T3 2022. Scumpirile în domeniul energetic au fost generate și de invadarea Ucrainei de către Rusia, țara oligarhului Machitski. Citește și: EXCLUSIV Rheinmetall a renunțat la planul de a reface fabrica de pulberi și explozivi Făgăraș în parteneriat cu Romarm. România, la mila exportatorilor de pulberi din Rusia, via Serbia Subalternii oligarhului rus Vitali Machitski mai precizează în comunicatul de presă că aproximativ 500 de angajați urmează să fie disponibilizați de la fabrica din Tulcea, din cauza contextului actual. ALUM, totuși, va păstra un grup cheie de specialiști pentru a efectua activități de cercetare-dezvoltare, logistică, întreținere și reparații pentru a fi pregătită pentru o repornire rapidă și reînceperea producției atunci când condițiile pieței de energie se vor îmbunătăți. ALUM, 17 luni de pauză Adunarea Generală a Acționarilor ALUM urmează să voteze pe 29 iulie suspendarea temporară a a operațiunilor de producție de alumină începând cu 1 august 2022 pentru o perioadă estimată de 17 luni. Constantin Popescu, președintele Sindicatului Liber „Aluministul”, a anunțat recent că peste 100 de salariaţi din cadrul ALRO Slatina urmează să fie concediaţi, iar până la finalul anului compania ar urma să disponibilizeze circa 1.200 de angajaţi, potrivit Agerpres. Sindicalistul arată că ALRO a diminuat capacităţile de producţie şi a oprit mai multe hale de electroliză din cauză că preţul „excesiv” al energiei electrice face nerentabilă producţia de aluminiu electrolitic. Totodată, acesta acuză Guvernul de „nepăsare” în rezolvarea problemelor din industrie. Frații Pavăl, asociați cu Vitali Machitski Compania ALRO este controlată de oligarhul rus Vitali Machitski prin intermediul firmei cipriote Vimetco PLC, care deține 54,19% din acțiunile producătorului de aluminiu. Pavăl Holding, grupul controlat de frații Adrian Pavăl și Dragoș Pavăl, deține un pachet de acțiuni de 23,21%. Aceștia sunt urmați de Fondul Proprietatea și mai multe fonduri de pensii private care au cumpărat acțiuni din banii de pensii ai românilor.

DeFapt.ro
Investigații jurnalistice, analize, știri la zi
Abonează-te
DeFapt.ro

Ultima oră

Ultima oră