duminică 23 februarie
Login Abonează-te
DeFapt.ro

Etichetă: ciuca

170 articole
Politică

“Nu ne retragem niciodată, ne regrupăm şi atacăm pe altă direcţie”

Conducerea PNL a avut azi o reuniune, la Brașov, iar la final președintele PNL, Nicolae Ciucă, a declarat despre pregătirea campaniei electorale: “Nu ne retragem niciodată, ne regrupăm şi atacăm pe altă direcţie”. Citește și: VIDEO Filmare virală: o corvetă românească, care scoate fum de parcă ar fi luat foc, pe lângă o corvetă turcească, ultramodernă Discuțiile au fost anunțate, pe Facebook, și de ministrul Dezvoltării, Adrian Veștea: “Le mulțumesc colegilor mei din PNL Brașov pentru implicarea și mobilizarea de care au dat dovadă. Împreună, vom demonstra că PNL rămâne forța politică capabilă să conducă România pe drumul dezvoltării și stabilității“. “Nu ne retragem niciodată, ne regrupăm şi atacăm pe altă direcţie” La reuniunea de la Braşov au participat, alături de preşedintele PNL Nicolae Ciucă, prim-vicepreşedintele Dan Motreanu, vicepreşedintele Hubert Thuma, ministrul Dezvoltării, Adrian Veştea, şi preşedintele PNL Brăila, Alexandru Popa.”Am avut o şedinţă de analiză a rezultatelor din alegerile locale şi europarlamentare şi, desigur, pregătirea campaniei pentru alegerile de la sfârşitul acestui an. (...) De retras nu ne retragem niciodată, ne regrupăm şi atacăm pe altă direcţie”, a declarat Nicolae Ciucă, pentru Antena 3, citat de news.ro, la finalul reuniunii de la Braşov. El a precizat că discută cu preşedintele Klaus Iohannis ”de fiecare dată când este nevoie”. Unii dintre participanţii la întâlnirea de partid de la Braşov au avut mesaje publice în urma discuţiilor.

Ciucă: “Nu ne retragem niciodată, ne regrupăm şi atacăm pe altă direcţie” Foto: Facebook
Kogălniceanu, cea mai mare bază NATO (sursa: Facebook/Nicolae Ionel Ciucă)
Eveniment

Kogălniceanu, cea mai mare bază NATO

Kogălniceanu, cea mai mare bază NATO. Preşedintele Senatului, Nicolae Ciucă, a afirmat că la mică distanţă de Constanţa, unde se desfăşoară festivităţile organizate de Ziua Marinei Române, "se aude sunetul războiului", subliniind că ţara noastră a pledat pentru creşterea prezenţei militare aliate pe flancul estic al NATO. Kogălniceanu, cea mai mare bază NATO "Traversăm o perioadă tulbure în regiune. La mică distanţă de aici se aude sunetul războiului, Ucraina luptă cu statul agresor Rusia, nu doar pentru a-şi apăra teritoriul, ci şi în numele valorilor democratice şi ordinii de drept (...). Ca stat membru NATO, România a pledat pentru creşterea prezenţei militare aliate pe flancul estic al NATO, înţelegând specificul regiunii Mării Negre şi prioritatea sa în arhitectura de securitate", a spus Ciucă. Citește și: Penibila ministră a Muncii a șters un doctorat, un masterat și o facultate din CV, dar e plină de diplome de la Poliție și SRI Preşedintele Senatului a amintit că la Mihail Kogălniceanu se construieşte cea mai mare bază militară NATO din Europa. "Recentul summit NATO de la Washington a reconfirmat importanţa strategică acordată de Alianţa Nord-Atlantică regiunii Mării Negre, în care ţara noastră este un actor cheie. La mică distanţă de locul în care ne aflăm, în localitatea Mihail Kogălniceanu, construim alături de aliaţi cea mai mare bază militară NATO din Europa. A investi în propria apărare şi securitate este o chestiune de responsabilitate, în primul rând faţă de România şi de cetăţenii noştri. De asemenea, trebuie să continuăm să dezvoltăm industria de apărare. Printr-un program pe termen lung de înzestrare a forţelor navale române, consolidăm apărarea flancului estic al NATO", a precizat Ciucă.

PSD plătește articole în care miniștrii PNL sunt acuzați de eșecul PNRR Foto: Facebook
Eveniment

PSD plătește articole miniștrii PNL sunt acuzați eșecul PNRR

PSD plătește articole în care miniștrii PNL Sebarian Burduja (Energie), Marcel Boloș (Finanțe) și Mircea Abrudean (Secretariatul General al Guvernului) sunt acuzați de eșecul PNRR. Citește și: Uriașa pensie specială a unui fost „tablagiu”, pensionat la 42 de ani și pe care PSD l-a pus secretar de stat la Interne. El are masterat la SNSPA „Miniștrii PNL întârzie nepermis reformele din PNRR” este titlul unui astfel de articol, redactat și promovat de PSD, în care se afirmă „cele mai mari întârzieri în privința implementării PNRR le au miniștri PNL, precum Marcel Boloș sau Sebastian Burduja”. În iulie, Ciolacu l-a jignit brutal pe Burduja, dar acesta a susținut că premierul nu s-a referit la el. „Avem cel mai bun mix energetic din Europa, când a fost nevoie să avem o viziune clară de dezvoltare, nu ne-a dus capul. Eu am mai spus: cel mai rău în administrație, cel mai mult mi-e frică de hărnicia prostului”, a declarat premierul. PSD plătește articole în care miniștrii PNL sunt acuzați de eșecul PNRR În articol, este menționat președintele PNL, Nicolae Ciucă, căruia i se reproșează că „acaparat de negocierile politice menite să îi mai aducă niște voturi la alegerile din această iarnă, uită că este și liderul liberal in actuala coaliție de guvernare”. Există trei jaloane sau reforme care nu sunt încă implementate, iar toate trei sunt în responsabilitatea liderilor PNL, susține PSD Ce acuză PSD: Ministerul Energiei, condus de Sebastian Burduja: „sunt probleme la desemnarea conducerii pentru mai multe companii din zona de energie” Ministerul de Finanțe, condus de Marcel Boloș: „nu a implementat încă o reformă a regimului microinterprinderilor”. SGG, condus de Mircea Abrudean: „probleme cu guvernanța corporativă”, dar nu oferă alte detalii. „Din cauza acestor întârzieri, România riscă să piardă bani din PNRR. Important de menționat este că, chiar dacă sunt realizate și restul reformelor aferente altor cereri de plată, Guvernul nu poate trimite aceste noi solicitări până când Comisia Europeană nu aprobă cererea de plată 3”, afirmă articolul sponsorizat de PSD. Cea de-a treia cerere de plată, în valoare de 2,67 miliarde euro (1,86 miliarde euro nerambursabili și 811 milioane euro împrumut), a fost înaintată Comisiei Europene ia 15 decembrie 2023. Plata este condiționată de îndeplinirea a 74 de jaloane/ținte. „În urma discuţiilor avute cu reprezentanţii CE, ne aşteptăm ca evaluarea cererii de plată nr. 3 să fie efectuată până în luna iunie 2024”, afirma ministrul Adrian Câciu, în mai 2024. Aceste termen este depășit.

Ciolacu îl acuză pe Ciucă că știa de „azilurile groazei”  Foto: Twitter
Politică

Ciolacu îl acuză pe Ciucă că știa de „azilurile groazei”

Premierul PSD Marcel Ciolacu îl acuză pe liderul liberal Nicolae Ciucă că știa de „azilurile groazei” din februarie 2023, dar „a stat ascuns prin birouri”. Citește și: EXCLUSIV Cum lichida doctorița poreclită de colegi „doamna cu coasa” pacienții ca să elibereze paturile – referatul de arestare Însă guvernul Ciucă a arătat, încă de anul trecut, că sesizase Corpul de Control al primului-ministru la 1 martie 2023, iar ulterior acesta a sesizat, la 8 martie 2023, Parchetul de pe lângă Judecătoria Buftea. Ciolacu îl acuză pe Ciucă că știa de „azilurile groazei” „România are nevoie de lideri coerenți și, mai ales, consecvenți! Atacurile isterice sunt apanajul oamenilor politici slabi și disperați, nu al bărbaților de stat, de la care lumea așteaptă #soluții la problemele lor. Să te prăbușești așa, după ce ai bătut marșul ”stabilității” la înviorare, la prânz și seara, este destul de trist. Și ipocrit! Domenii vitale precum sănătatea și educația nu se tratează precum o ciorbă de burtă, ci cu foarte multă seriozitate și atenție, sub toate aspectele. Ne dorim ca justiția să facă lumină în cazul de la Spitalul Sf. Pantelimon! Și, de aceea, am spus că decența în fața interesului public ridicat pe această temă nu trebuie să fie subiect de provocări și atacuri politice! Așa cum decența a primat și în scandalul azilurilor, unde, deși știa din februarie, premierul de atunci a stat ascuns prin birouri. Eu mi-am asumat problema și am luat măsuri, chiar dacă asta a însemnat plecarea unor miniștri. De aceea, Guvernul pe care îl conduc va continua să facă tot ce ține de prerogativele sale și eu, ca premier și lider politic, voi fi foarte atent în a arunca vorbe, mai ales partenerilor de Coaliție. Jignirea nu înseamnă deloc #onoare, la fel cum nici jocul de glezne sau proba de panotaj - viteză nu sunt probe olimpice. Nici măcar în politică! Îi recomand deci domnului Ciucă să scrie mai mult la vestita sa carte și mai puțin pe rețelele sociale. Altfel, riscă să aibă mai multe panouri publicitare decât pagini la această ”Capră cu trei iezi” liberală de 2 milioane de euro”, a scris Ciolacu pe Facebook. Ciucă îi cere lui Ciolacu să nu facă declarații contradictorii despre crimele de la Sf. Pantelimon Atacul său vine după ce Ciucă i-a transmis, tot pe Facebook, că „în calitate de partener de coaliție, îi solicit să trateze cu maximă responsabilitate situația de la spitalul Pantelimon”. „Am observat controversele din presă și declarațiile contradictorii ale premierului Marcel Ciolacu. Cred că este nevoie de mult mai mult curaj politic și onestitate. Trebuie spuse lucrurile exact așa cum sunt, fără a căuta popularitate. Indiferent cine a greșit, dacă s-au grăbit procurorii sau dacă există vreo situație în care medicii au acționat în afara normelor, premierul României trebuie să transmită încredere în justiție și sistemul de sănătate. Nu să spună azi ceva, iar mâine altceva. Este cea mai nefericită decizie, iar românii nu au nevoie de atitudini politicianiste în asemenea situații”, a scris Ciucă.

Românii citesc cele mai puține cărți Foto: Vice România
Eveniment

Românii citesc cele mai puține cărți

Eurostat arată că, în spațiul Uniunii Europene, românii citesc cele mai puține cărți. Peste 70% n-au citit nici o carte în ultimul an, indică datele oficiului european de statistică, publicate azi. Citește și: Șocant: un senator PSD apără medicii arestați de la „Sf. Pantelimon” și decizia de a eutanasia bolnavii: „La dreptul de a muri cu demnitate ne putem gândi?” Românii citesc cele mai puține cărți „Dintre țările UE, Luxemburg a raportat cel mai mare procent de persoane care au citit cărți în cele 12 luni anterioare sondajului (75,2%), urmat de Danemarca (72,1%) și Estonia (70,7%). În schimb, în România, doar 29,5% dintre persoane citiseră cărți în cele 12 luni anterioare sondajului, 33,1% în Cipru și 35,4% în Italia”, se arată în comunicatul Eurostat. „Acest articol de presă marchează Ziua internațională a iubitorilor de carte, sărbătorită la 9 august 2024”, explică instituția. Acum câteva zile, chestionat în legătură cu cartea lui Nicolae Ciucă, „Un ostaș în slujba țării”, prim-vicepreședintele PNL Rareș Bogdan a declarat: „După mult timp, de la «Cățeluș cu părul creț» și «Capra cu trei iezi», de la «Aventurile lui Huckleberry Finn» și «Tom Sawyer», unii vor mai ține, în sfârșit, mâna pe o carte. Probabil, nici «Cireșarii», cele cinci volume, sau «Winnetou» nu le-au mai avut în mână…” El a mai spus că ar dori ca românii să citească: „Nu le cer să citească nici Goethe, nici Dante Alighieri, nici Cărtărescu, nici Bergler, nici «Istoria Religiilor» a lui Eliade, nici Giovanni Sartori”.

Rareș Bogdan despre cartea lui Ciucă: „După Capra cu trei iezi, unii vor mai ține, în sfârșit, mâna pe o carte” Foto: Inquam/George Calin
Politică

Rareș Bogdan despre cartea lui Ciucă

Prim vicepreședintele PNL, Rareș Bogdan, a declarat despre cartea lui Nicolae Ciucă, „Un ostaș în slujba țării”, că „după mult timp, de la «Cățeluș cu părul creț» și «Capra cu 3 iezi», unii vor ține mâna pe carte”. Citește și: Rafila a vrut să acopere crimele de la spitalul Sf. Pantelimon, iar acum cere demisiile directorilor de acolo Rareș Bogdan despre cartea lui Ciucă Potrivit Hotnews, întrebat dacă e legal ca PNL să cheltuiască din banii luați de la buget pentru marketingul cărții unei persoane private, fie și președintele său de partid, Rareș Bogdan a spus: „După mult timp, de la «Cățeluș cu părul creț» și «Capra cu trei iezi», de la «Aventurile lui Huckleberry Finn» și «Tom Sawyer», unii vor mai ține, în sfârșit, mâna pe o carte. Probabil, nici «Cireșarii», cele cinci volume, sau «Winnetou» nu le-au mai avut în mână…”. Și premierul Marcel Ciolacu a fost întrebat, miercuri, în timpul unei vizite pe şantierul Autostrăzii A7 din judeţul Buzău, ce părere are despre faptul că panourile prin care este promovată cartea semnată de preşedintele PNL Nicolae Ciucă au fost achitate din fonduri publice, din subvenţia primită de PNL ca partid parlamentar. „Am înţeles că au fost folosite la lansarea unei cărţi. O să fie un best-seller, sunt ferm convins, mai ales că ţinem cont de ce promovare a avut”, a răspuns Ciolacu.

Ciucă, mesaj către USR și Forța Dreptei Foto: Facebook
Politică

Ciucă, mesaj către USR și Forța Dreptei

Președintele PNL, Nicolae Ciucă, a transmis, azi, un mesaj surprinzător către USR și Forța Dreptei, care sugerează că liberalii ar putea renunța la alianța cu PSD: „Am deschis dialogul pentru o astfel de punere laolaltă a forţelor politice de dreapta”, a spus el. Citește și: Criticile lui David Popovici către politicieni, inexistente pe site-ul TVR 1. TVR Info a realizat interviul, dar titlul este „mesaj pentru decidenți” El a insistat, afirmând: „Atât timp cât Partidul Naţional Liberal este dispus la dialog pentru a putea să agreăm un proiect comun pe dreapta, atunci intenţia este să avem o guvernare de dreapta”. Ciucă, mesaj către USR și Forța Dreptei Ciucă a fost întrebat, inițial, dacă, în contextul întâlnirii dintre Marcel Ciolacu şi Mircea Geoană, este de aşteptat ca şi el să discute cu Elena Lasconi, cu Ludovic Orban şi cu alţi lideri ai partidelor de dreapta. „Este o întrebare foarte bună, pentru că am deschis dialogul pentru o astfel de punere laolaltă a forţelor politice de dreapta. Partidul Naţional Liberal este cea mai puternică forţă politică de dreapta din România şi atunci disponibilitatea la dialog este către toate forţele politice de dreapta", a spus Ciucă. El a fost întrebat şi dacă, având în vedere o astfel de înţelegere, după alegerile prezidenţiale şi parlamentare se mai ia în calcul guvernarea alături de Partidul Social Democrat. "Am reiterat de fiecare dată când am fost întrebat pe acest subiect. În acest moment este prematur să anticipăm rezultatele alegerilor. Se vor încheia alegerile şi vom vedea care este rezultatul, ceea ce îşi vor dori românii de la partidele politice din România. Atât timp cât Partidul Naţional Liberal este dispus la dialog pentru a putea să agreăm un proiect comun pe dreapta, atunci intenţia este să avem o guvernare de dreapta", a răspuns Ciucă.

Ciolacu se pupă și cu patriarhul Daniel Foto: Facebook
Politică

Ciolacu se pupă și cu patriarhul Daniel

Fotografie de colecție: președintele PSD Marcel Ciolacu se pupă cu patriarhul Daniel, la Palatul Patriarhiei, unde capul Bisericii Ortodoxe Române a aniversat împlinirea a 73 de ani. Ciolacu a publicat imaginea pe contul să de Facebook, în timp ce agenția de presă a Patriarhiei, Basilica, nu a inclus-o în grupajul de 62 de fotografii postate pe site. Citește și: Falsuri prin omisiune în serie în CV-ul depus de Mihai Tudose la Parlamentul European. Premierul Ciolacu îl susține să fie comisar european pe buget-finanțe Ciolacu se pupă și cu patriarhul Daniel “Am transmis astăzi cele mai bune urări de sănătate, împliniri și ani binecuvântați în continuarea slujirii Preafericirii Sale Părintele Patriarh Daniel“, a scris Ciolacu, pe Facebook, la postarea ilustrată de fotografia în care îl pupă pe patriarh. Și președintele PNL, Nicolae Ciucă, a fost prezent la Palatul Patriarhiei, unde, potrivit Basilica.ro, “a avut loc un moment aniversar unde au fost prezentate mesaje de felicitare din partea autorităților de Stat centrale și locale, precum și ale altor instituții publice“. Însă Ciucă nu face nici o mențiune pe rețelele sociale după participarea la acest eveniment. DeFapt.ro a scris luni pe cine a chemat patriarhul Daniel la ziua sa de naștere: premierul Marcel Ciolacu, președintele PNL, Nicolae Ciucă, un penal – Marian Neacșu, vicepremier PSD, un subofițer de poliție promovat de Dragnea – Mihai Busuioc, care acum conduce Curtea de Conturi, șefii ICCJ și CCR, Alina Corbu, respectiv Marian Enache, dar și primarul general al Capitalei, Nicușor Dan. Printre demnitarii PSD invitați au fost: Adrian Câciu, ministrul fondurilor europene, Alexandru Rafila, ministrul Sănătății, Simona Bucura Oprescu, ministrul Muncii, sau Alfred Simonis, președinte interimar al Camerei Deputaților, recent ales președinte al Consiliului Județean Timiș. La 1 iulie, premierul PSD Marcel Ciolacu a fost filmat când o pupa pe Diana Șoșoacă, șefa SOS România, invitată la consultări privind stabilirea datei alegerilor prezidențiale. Foto: Captură video

Pe cine a chemat patriarhul Daniel la ziua sa de naștere Foto: Basilica.ro
Politică

Pe cine a chemat patriarhul Daniel la ziua sa de naștere

Pe cine a chemat patriarhul Daniel la ziua sa de naștere: premierul Marcel Ciolacu, președintele PNL Nicolae Ciucă, un penal - Marian Neacșu, vicepremier PSD, un subofițer de poliție promovat de Dragnea - Mihai Busuioc, care acum conduce Curtea de Conturi, șefii ICCJ și CCR, Alina Corbu, respectiv Marian Enache, dar și primarul general al Capitalei, Nicușor Dan. Fotografiile au fost realizate și publicate de Basilica.ro. Foto: Basilica.ro Acesta din urmă nu a fost prezent la festivitatea de anul trecut. Citește și: EXCLUSIV Prime de 10.000 de lei la Asociația Internațională a Polițiștilor România, cu orice ocazie posibilă. Dosar penal pentru nedeclararea sumelor, polițiștii se toarnă între ei În 2016, vicepremierul PSD Marian Neacșu a fost condamnat definitiv de judecatorii de la Inalta Curte de Casatie si Justitie la sase luni inchisoare cu suspendare pentru savarsirea infractiunii de conflict de interese. Specialist în furaje și fost vicepreședinte la arbitrul pieței energiei, acesta și-a angajat fiica la cabinetul parlamentar în perioada cât a fost deputat de Ialomița. Între timp, Neacșu a fost reabilitat. Pe cine a chemat patriarhul Daniel la ziua sa de naștere Patriarhul Daniel a împlinit, azi, 73 de ani. El conduce Biserica Ortodoxă Română din 2007. Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul a oficiat luni, în Catedrala Patriarhală, o slujbă de Te Deum pentru aniversarea împlinirii a 73 de ani de la nașterea Patriarhului României, arată agenția de presă a Patriarhiei, Basilica. Ulterior, a urmat o recepție la Palatul Patriarhal. Recepția a fost dominată de demnitarii PSD, patriarhul având o relație strânsă cu președintele acestui partid, Marcel Ciolacu. Printre demnitarii PSD invitați au fost: Adrian Câciu, ministrul fondurilor europene, Alexandru Rafila, ministrul Sănătății, Simona Bucura Oprescu, ministrul Muncii, sau Alfred Simonis, președinte interimar al Camerei Deputaților, recent ales președinte al Consiliului Județean Timiș. Dintre miniștri liberali, în fotografii apar Marcel Boloș, care conduce Finanțele, și Sebastian Burduja, care coordonează Energia.

Intenția de vot pentru Lasconi, 80% peste Drulă Foto: Facebook
Politică

Intenția de vot pentru Lasconi, 80% peste Drulă

Intenția de vot pentru Elena Lasconi (USR) este cu 80% peste ceea ce ar fi obținut Cătălin Drulă, arată un sondaj INSCOP publicat de news.ro. Citește și: Cum fură RetuRO milioane de lei lunar din banii clienților pentru că automatele nu „citesc” unele etichete. Sumele nereturnate pe ambalaje lunar, amețitoare Astfel, intenția de vot pentru Lasconi este de 14,3%, iar cea pentru Drulă era, în mai, de 8,6%. Intenția de vot pentru Lasconi, 80% peste Drulă Actualul secretar general adjunct al NATO Mircea Geoană se situează pe primul loc în intenţiile de vot pentru alegerile prezidenţiale, cu o cotă de 26,7%, fiind urmat de preşedintele PSD, premierul Marcel Ciolacu - 17,8%, de liderul USR Elena Lasconi, de liderul SOS România Diana Şoşoacă, liderul PNL Nicolae Ciucă - 11,9% şi de liderul AUR George Simion - 11,2%, conform unui sondaj realizat de INSCOP la comanda News.ro. Dacă în turul aI II-lea al alegerilor prezidenţiale ar ajunge Marcel Ciolacu şi Mircea Geoană, 63.7% dintre respondenţi care au ales un candidat ar vota cu Secretarul General Adjunct al NATO, iar 36.3% cu liderul PSD. Elena Lasconi este candidatul USR la prezidenţiale după ce, la Congresul USR de sâmbătă, a obținut peste 94% din voturile delegaților. Lasconi a cerut forţelor de dreapta să susţină proiectul USR pentru prezidenţiale şi a spus că e deschisă la discuții cu președintele PNL, Nicolae Ciucă. „Fac apel la partidele de dreapta să vină să susţină proiectul la prezidenţiale al USR. Spun asta pentru că singura prosperitate pentru România este dreapta, din punctul meu de vedere. În ceea ce îl priveşte pe domnul Ciucă, este militar de carieră, este un om cumsecade. Aş vrea să cântărească bine ceea ce se întâmplă cu PSD în ţară şi, dacă nu vrea ca PSD să ajungă la Cotroceni, să vină să susţină un proiect de dreapta”, a declarat președinta USR.

Geoană, pe cale de a fi recuperat de PSD Foto: Captură video
Politică

Geoană, pe cale de a fi recuperat de PSD

Mircea Geoană este pe cale de a fi recuperat de PSD: ce îl apropie și ce îl desparte pe secretarul general adjunct al NATO de fostul său partid. DeFapt.ro a scris că, la utliam ședință a coaliției PSD-PNL, social-democrații ar fi amenințat că vor susține candidatura lui Geoană, dacă liberalii insistă să propună un om din propriul partid. Nici PSD, nici PNL, nu au negat ferm această discuție. În plus, potrivit unor surse DeFapt.ro sunt membri ai PSD care au mai lucrat cu Geoană - precum deputata Ana Maria Cătăuță, care a fost consiliera acestuia din 2006 în 2011 - și care au început să coopereze cu acesta. Citește și: Ce salariu imens îi plătesc contribuabilii lui Toni Greblă, autorul haosului de la alegeri, dublu pensionar special și revoluționar de Gorj Geoană, pe cale de a fi recuperat de PSD Care ar fi avantajele pentru Mircea Geoană, în cazul în care PSD îl susține: ar beneficia de rețeaua de primari a acestui partid și ar rezolva relativ ușor problema celor 500.000 de semnături necesare pentru a depune o candidatură la prezidențiale. În plus, ar avea o finanțare consistentă și observatori în aproape toate secțiile de vot. În prezent, nu este clar ce rețea are Geoană pentru a strânge numărul uriaș de semnături. Antena 3 și lideri ai PUSL l-au lăudat însă constant pe fostul președinte al PSD. „Geoană, ca președinte, ar fi un super președinte, zic eu. Partea internațională e clar că o stăpânește, e la ani lumină față de orice contracandidat”, spunea, de exemplu, Mugur Ciuvică, candidat PUSL la Parlamentul European. În 2008 și 2009, PSD-ul condus de Geoană a participat la alegerile parlamentare și europarlamentare alături de Partidul Conservator, controlat de Dan Voiculescu. Pe de altă parte, dacă Geoană va fi perceput ca fiind „pesedist”, își pierde aura de neutralitate și va mobiliza electoratul anti-PSD, care a reușit din 2004 în 2019 să blocheze candidații acestui partid. Riscul ca Geoană să-i ia partidul lui Ciolacu Ce ar câștiga PSD: este posibil ca sondajele interne să arate că Mircea Geoană poate câștiga în fața unui candidat al dreptei, în timp ce Marcel Ciolacu - nu. PSD a obținut la aceste alegeri locale un rezultat istoric, nu-și poate permite să abandoneze Cotroceniul. Ce riscuri ar exista: marile semne de întrebare sunt pentru echipa din jurul lui Ciolacu, nu neapărat pentru partid. Geoană, odată ajuns la Cotroceni, poate încerca să-și aducă oamenii în Guvern și în fruntea PSD. Marcel Ciolacu ar avea mai multe șanse să-și păstreze funcția de premier și de lider de partid cu Ciucă la Cotroceni, decât cu Geoană. Citește și: Telefonul lui Șoșoacă s-a înfierbântat: senatoarea l-a băgat în frigider ca să oprească un „atac” asupra TikTok-ului ei Însă în PSD există deja o grupare care i se opune lui Ciolacu, este apropiată de Dan Voiculescu și ar fi vrut ca Piedone să câștige primăria Capitalei, deci l-ar prefera pe Geoană lui Ciucă sau chiar lui Ciolacu.

Ciucă spune că prezidențialele ar putea fi mutate iar, lângă parlamentare Foto: Inquam/Octav Ganea
Politică

Ciucă spune prezidențialele ar putea fi mutate lângă parlamentare

Președintele PNL Nicolae Ciucă spune că prezidențialele ar putea fi mutate iar, lângă parlamentare. Însă, acum câteva zile, președintele PSD, premierul Marcel Ciolacu, respingea această variantă. Citește și: EXCLUSIV Rafila a mințit grav în scandalul morților suspecte de la „Sf. Pantelimon”: a promis că trimite Corpul de control, dar a trimis doar un consilier fără atribuții de control, care nu a verificat cauzele deceselor Ciucă spune că prezidențialele ar putea fi mutate lângă parlamentare „În momentul de faţă nu există încă o hotărâre de Guvern care să stabilească data alegerilor, poate să intre în discuţie şi să analizăm să vedem care sunt părţile bune, care sunt părţile mai puţin bune vizavi de o campanie în timp de vară sau să le ducem acolo unde într-adevăr au fost de-a lungul timpului, aproape de alegerile parlamentare", a afirmat Ciucă, întrebat dacă data alegerilor prezidenţiale va rămâne în septembrie, cum s-a stabilit în coaliţie, sau se va reveni şi vor fi la termen în decembrie. „Am multe defecte, dar eu am făcut o distincţie clară între lider politic şi prim-ministru. Am zis foarte clar - «eu când voi ieşi din funcţia de prim-ministru, că sunt comasate, că nu sunt comasate, vreau să anunţ românilor întregul calendar. Aşa este corect, aşa este normal, fiindă există o competiţie. Rolul meu ca prim-ministru e de a avea o predictibilitate pentru toţi candidaţii. Pe 15 şi 29 septembrie vom avea alegeri pentru funcţia de preşedinte şi pe 8 sau 9 decembrie sunt alegeri parlamentare. Sunt şi acele proceduri legale, pentru că noul preşedinte trebuie să convoace în 20 de zile noul Parlament. Ştiţi că actualul preşedinte şi Parlamentul îşi termină mandatul pe 21 decembrie”, a declarat Marcel Ciolacu, la DC News.

Ciolacu nu exclude varianta majorării TVA Foto: Facebook
Politică

Ciolacu nu exclude varianta majorării TVA

Premierul PSD Marcel Ciolacu nu exclude complet varianta majorării TVA: „Sub nicio formă nu se va mări la alimente și medicamente". Însă el nu a exclus complet perspectiva majorării TVA la alte produse. Citește și: Dezastrul USR/Dreapta Unită la alegeri, în date: doar 8,61% din voturi la Parlamentul European. Catastrofă și la locale, după numărătoarea parțială În plus, el a dat vina pe guvernarea Ciucă pentru deficit și majorările de taxe: „Eu nu am mărit taxe nici după ce am luat mandatul de prim-ministru, cu toate că aveam un deficit lăsat de 6,8%”. Ciolacu nu exclude varianta majorării TVA „Va fi o reformă fiscală (...) Nu înseamnă că vor fi introduse mai multe taxe. Eu am promis că o să fac digitalizarea ANAF, după 30 și ceva de ani când nimeni nu a făcut-o. În afară de bază, avem 12 module deja în implementare cu companii de renume în acest domeniu și, momentan, avem încasările pe care le-am așteptat. Cu adevărat, am încurajat foarte mult investițiile și, de aceea, chiar dacă a fost excedent pe ultima lună, încercăm să ne menținem într-un echilibru. Nu vorbim de noi taxe. Eu nu am mărit taxe nici după ce am luat mandatul de prim-ministru, cu toate că aveam un deficit lăsat de 6,8% iar cel asumat era în jur de 5,7% și am închis cu 5,6% - 5,5%. Am scos anumite excepții. Am văzut și eu niște știri foarte frumoase. Vă spun un singur lucru: pe mine, ca prim-ministru, s-a făcut o presiune imensă ca să măresc TVA și am refuzat acest lucru, pentru că este total incorect ca, iarăși, cei cu venituri mici să contribuie la acest efort comun. Nu este corect", a susținut Ciolacu. În realitate, deficitul la final de 2023 a fost 5,68%, potrivit datelor ministerului de Finanțe. Premierul a insistat că „sub nicio formă nu se va mări TVA la alimente și medicamente”. „Asta ar duce la o creștere a inflației. Când ai ajuns cu inflația în jur de 1%, poți să te gândești la anumite măsuri, pentru că e foarte rău să pici în partea cealaltă, dar acolo, de obicei, se acționează în alte zone", a adăugat el, potrivit Antenei 3.

Nicușor Dan explică relația sa cu Ciucă Foto: captură video
Politică

Nicușor Dan explică relația sa cu Ciucă

Nicușor Dan explică, într-un interviu (VIDEO la finalul articolului) pentru DeFapt.ro, relația sa cu președintele PNL Nicolae Ciucă: în ce moment au colaborat cei doi bine. „La Nicolae Ciucă am apelat când a fost dezbaterea de cod urbanismului în Parlament și am avut o discuție foarte bună și m-a bucurat că PNL-ul și-a schimbat pe niște puncte poziția în urma discuției pe care am avut-o”, a spus primarul Capitalei. Citește și: Pariorii știu cel mai bine: aproape nimeni nu mai pune bani pe Firea, Piedone sau Burduja. Cota lui Burduja: 35 la 1 El a arătat și care este legătura sa cu președintele PNL București, Sebastian Burduja: „E o diferență mare între ce discutăm când discutăm-n față în față și ce spune când este în conferință de presă despre mine”. Nicușor Dan explică relația sa cu Ciucă „Mircea Marian: Nu vreau să vă întreb dacă o să votați cu Nicolae Ciucă sau cu Cătălin Drulă, dar sunt curios, în special pentru că am văzut fotografia aceea foarte veselă de la stadion. Care e relația dumneavoastră cu domnul Ciucă? Nicușor Dan: O relație foarte bună, personal. Mircea Marian: Deci, o relație foarte bună personală... Nicușor Dan: Un motiv este că niciunul dintre noi nu este politician tipic. Ne-am întâlnit cu diverse în diverse ocazii... Mircea Marian: Deci mai vorbiți cu el? Nicușor Dan: Da, da, da, sigur. Mircea Marian: Peste relația cu Burduja, care e șeful PNL București, relația cu Nicolae Ciucă? Nicușor Dan: Nu, n-am apelat la domnul Ciucă când am avut de rezolvat o problemă de București. Am discutat înainte de ședințele de Consiliul General, când a fost nevoie, am discutat fie cu Ciucu, fie cu Hubert Thuma, fie cu Sebastian Burduja. La Nicolae Ciucă am apelat când a fost dezbaterea de cod urbanismului în Parlament și am avut o discuție foarte bună și m-a bucurat că PNL-ul și-a schimbat pe niște puncte poziția în urma discuției pe care am avut-o. Mircea Marian: Credeți că domnul Burduja o să se țină de cuvânt când spune: „Nu vă dăm nicio susținere în viitorul consiliu, pentru că n-ați avut o dezbatere cu mine”? Nicușor Dan: Asta e o decizie pe care nu o ia....din cunoașterea pe care o am față de Partidul Național Liberal...nu e o decizie pe care să o ia președintele de filială municipal. E decizie pe care o ia comitetul de conducere, care are cam 20 de persoane. Și eu cred că...bun, nu putem să anticipăm totul...dar eu cred că în politică, totuși, oamenii politici să asculte ce vor oamenii care le-au dat mandatul, bucureștenii. Și nu cred că bucureștenii vor să avem patru ani o luptă între primar și consiliu. Dimpotrivă, vor să aibă o majoritate care, în urma unei negocieri, să aibă niște proiecte pe care să le ducă la bun sfârșit. Mircea Marian: Ați mai vorbit cu domnul Burduja în ultima perioadă de timp? Nicușor Dan: Ne-am întânit întâmplător într-un studio de televiziune, acum două-3 săptămâni, altfel nu. E o diferență mare între ce discutăm când discutăm-n față în față și ce spune când este în conferință de presă despre mine”. „În turul întâi o să mai vedem” În ceea ce privește votul său la prezidențiale, edilul-șef al Capitalei a evitat să spună ce va face în turul I, dar a arătat că în turul II va vota candidatul dreptei. „Mircea Marian: Ce o să faceți în campania electorală la prezidențiale? Pentru că ați mai avut această problemă în 2020, când USR a fost foarte supărat că îl susțineți pe Ludovic Orban. Nicușor Dan: Da, bun, în primul rând, haideți să așteptăm. Haideți să așteptăm mai întâi votul, după care negocierile pe Consiliul General. În orice caz, în turul doi votul meu va fi și susținerea mea va fi către candidatul de dreapta. Asta e fără niciun fel de discuție, dar în turul întâi o să mai vedem”. „E absolut logic să discuți cu toată lumea” În ceea ce privește relația cu PUSL și Cristian Popescu Piedone, Nicușor Dan este sceptic că actualul primar al Sectorului 5 ar putea ajunge viceprimar al Capitalei. Însă el a arătat și cum au decurs negocierile cu PSD în mandatul trecut. „Mircea Marian: O să intre probabil în viitorul consiliu și Cristian Popescu Piedone și PUSL-ul. Cu ei ați putea discuta dacă s-ar ajunge în situația în care ați avea nevoie de voturile lor? Nicușor Dan: Noi am discutat cu toată lumea, inclusiv în mandatul ăsta. Știți că codul administrativ spune că pentru chestiuni care vizează patrimoniul trebuie să ai o majoritate de două treimi. Ca să expropriem Hanul Solacolu, ca să putem să-l consolidăm, să-l vedem în circuit, am avut nevoie de voturile PSD-ului. Am avut de mai multe ori în cuprinsul mandatului. Atunci au venit și ei și ne-au cerut să le votăm niște proiecte de pe la sectoare. Deci, e absolut logic să discuți cu toată lumea. Mircea Marian: Piedone a spus că și-a dorit postul de viceprimar. ar merge cam departe? Nicușor Dan: Votul pe viceprimar e dat de consiliu. Și e logic ca viceprimarii să corespundă cu o majoritate în consiliu, că altfel ar fi absurd. Eu cred că e puțin probabilă varianta asta. Eu cred în continuare că varianta cea mai probabilă este o majoritate între dreapta unită, adică USR-PMP, Forța Dreptei, sper să intre și Reper, să se adauge majorității și Partidul Național Liberal”.

Ciolacu, prima declarație care arată că se pregătește pentru Cotroceni Foto: Facebook
Eveniment

Ciolacu se pregătește pentru Cotroceni

Ciolacu, prima declarație care arată că se pregătește pentru Cotroceni: „Este aproape imposibil ca PSD, cel mai mare partid din România, să nu aibă candidat pentru funcția de președinte”, a spus el, într-un interviu pentru DC News. Citește și: Salariul uriaș al pesedistului care conduce Unifarm, deși n-are legătură cu domeniul. Compania, pe pierdere, are plăți restante de 1,3 miliarde de lei și n-are un site funcțional Până acum, PNL era formațiunea care insista că va avea candidat la președinție, iar liderii PSD apropiați lui Marcel Ciolacu acceptau ideea unui candidat comun. „În măsura în care se va ajunge la o soluţie a unui candidat comun, cred că va fi de bun augur, dacă nu, poate exista competiţie”, spunea luni Alfred Simonis, un apropiat al lui Ciolacu. Însă liderul PSD pare să sugereze o direcție contrară și este tot mai critic cu Nicolae Ciucă. Ciolacu se pregătește pentru Cotroceni „Nu vreau să anticipez anumite lucruri. PSD va ieși întărit din aceste alegeri pentru că vom avea mai mulți primari, mai mulți președinți de CJ. Va fi cumva legitim ca ai mei colegi din cadrul PSD să aibă această pretenție (...) Trebuie făcută o dezbatere în interiorul PSD, trebuie făcut Congres. Eu sub nicio formă nu o să fiu de acord ca decizia privind candidatul să se ia într-un cerc retrâns, asta pentru că am văzut că nu funcționează. Este un calendar foarte strâns. Vom convoca un Congres al PSD pentru validarea candidatului sau a unei eventuale alianțe”, a afirmat șeful Guvernului. Ciolacu l-a criticat pe Ciucă pentru că nu a respins o cooperare PNL cu USR, la nivel local: „După ce ai avut o preformanță, pe care ai avut-o, PNL cu USR timp de 8 luni de zile și a fost nevoie să vină PSD să repună economia și țara într-o direcție corectă. Au fost 8 luni pierdute de România. (...) Trebuie să ne gândim bine când mai avansăm: niciodată să nu spui nicodată”.

DeFapt.ro
Investigații jurnalistice, analize, știri la zi
Abonează-te
DeFapt.ro

Ultima oră

Ultima oră