Un angajat român al propagandei Chinei comuniste promovează în România mesaje anti-Nicușor Dan
Un angajat român al propagandei Chinei comuniste promovează în România mesaje anti-Nicușor Dan, arată site-ul context.ro. Dan Tomozei lucrează din 2010 la Radio China Internațional, rețea deținută de statul comunist chinez, însă este controlat politic de un departament al Partidului Comunist Chinez. Citește și: Dezastrul de la ANAF: executarea silită nu are soft, „abateri financiare” de 2,7 miliarde lei - raport Curtea de Conturi Context arată că Dan Tomozei a început să scrie tot mai des ActiveNews, fiind apoi preluat de canalele Sputnik. Un angajat al propagandei Chinei comuniste promovează mesaje anti-Nicușor Dan „Înainte de alegerile prezidențiale, gazetarul Tomozei a devenit practic influencer care a făcut campanie pentru candidatul pro-rus cu discurs legionar Călin Georgescu și, apoi, pentru George Simion. A cerut, public, turul 2 înapoi dar și libertate pentru Bogdan Peschir, acuzat de autoritățile române de corupere a alegătorilor în favoarea lui Călin Georgescu”, arată Context. Printre altele, Dan Tomzei a scris la Active News că „Noul președinte al României, Nicușor Dan, este OMUL SISTEMULUI. Pentru el au fost anulate în mod ilegal și fără absolut nicio probă alegerile prezidențiale din Decembrie 2024 (...) Nicușor Dan a fost ales după ce SISTEMUL a făcut o magie democratică: împiedicatul și bâlbâitul candidat a reușit un salt de patru milioane de voturi. Iată dovada că noul președinte al României, Nicușor Dan, este pregătit să primească ordinele și să le execute întocmai și la timp … dar nu în interesul României și al românilor...” Într-un alt articol, angajatul Chinei comuniste afirmă: „Democrația din România nu este omorâtă de Rusia lui Putin, nici de excesul lui Trump, ci de dictatura care a devenit Uniunea Europeană, o variantă a secolului XXI a fostei URSS, în care legea și ordinea nu se mai impune de la Moscova, ci de la Bruxelles”. „Daniel David, noul Deca de la Educație, și-a stricat dantura în Călin Georgescu!”, este titlul unui alt articol al lui Tomozei. Într-un răspuns la articolul publicat de context, Tomozei afirmă: „Faceți un minim efort să înțelegeți că în China există libertate de exprimare, inclusiv critică, însă aici nu se aplică modelul fals democratic din spațiul occidental. Aici nu se afirmă ceva și se aplică altceva, așa cum se întâmplă în Uniunea Europeană, unde sub justificarea pandemiei sau agresiunii ruse în Ucraina se aplică cenzura și sunt promovate legi care sunt în gravă contradicție cu Constituția României și legislația europeană”.