Ciolacu a tăiat cu 25% finanțarea medicilor de familie
Guvernul Ciolacu a tăiat cu 25% finanțarea medicilor de familie pentru anul 2024, arată un comunicat al Societății Naționale de Medicina Familiei (SNMF). În comunicat se mai arată că medicilor de familie li s-au decontat doar 40% din sumele datorate pentru noiembrie 2023. Citește și: EXCLUSIV Armata a cumpărat mii de licențe Windows de la o firmă despre care CSAT spune că prezintă „amenințări și vulnerabilități la adresa securității naționale și apărării țării” În plus, „centrele de permanență” - forme de organizare care funcționează în afara programului de activitate al cabinetului de medicină de familie, în regim de gardă - nu au fost plătite pentru perioada octombrie-decembrie 2023. Ciolacu a tăiat cu 25% finanțarea medicilor de familie „Într-un sistem sanitar nefuncțional, care este cârpit pe ici pe colo cât să nu se risipească de tot, autoritățile au identificat segmentul de care se pot lipsi: medicina de familie. Drept urmare, au redus cu 25% alocarea bugetară pentru anul 2024 față de anul 2023, deși noi, medicii de familie, suntem singurii care avem acces la populația generală și care putem interveni în starea de sănătate a întregii populații (...) Deja avem deficit major de medici de familie, iar diminuarea veniturilor cabinetelor, prin adoptarea măsurilor menționate mai sus, va agrava și mai mult acest deficit, totul, în contextul în care Centrele de Permanență funcționează cu bani aduși de acasă de colegii noștri, ei nefiind încă plătiți pentru perioada octombrie – decembrie, iar suspendarea activității în aceste centre ar bloca Unitățile de Primiri Urgențe sau în contextul în care toate cabinetele medicilor de familie au fost plătite pentru luna noiembrie în cuantum de doar 40%”, se arată în comunicatul SNMF. Citește și: Sondaj Center for International Research and Analyses: AUR începe să scadă ușor, electoratul său fiind înghițit de Șoșoacă „România ocupă cele mai rușinoase locuri când vine vorba despre starea de sănătate și, în aceste condiții, guvernanții găsesc că este momentul să îngroape și mai mult, dacă se putea, sistemul sanitar, prin scăderea finanțării medicinei de familie, prin îngroparea medicilor de familie în activități birocratice inutile, prin menținerea unui sistem informatic nefuncțional (...) Birocrația a rămas aceeași în medicina primară, deși există mijloace identificate de reducere a acesteia, ceea ce ne face să ne întrebăm: de ce și pentru ce se dorește acest blocaj?”, mai arată medicii de familie.
