joi 17 septembrie
Login Contact
DeFapt.ro

ccir

6 articole
Politică

VIDEO Prisacariu și Marian explică, la podcastul „Cum e, de fapt?”, un scandal de corupție: plimbările cu jet-ul privat plătit de CCIR în Mykonos

Jurnaliștii DeFapt.ro au explicat, la podcastul „Cum e, de fapt?”, de ce plimbarea în Mykonos, cu un jet privat plătit de Camera de Comerț și Industrie, al unui grup de politicieni, plus un judecător CCR și șeful Tribunalului Constanța, ar trebui tratat ca un caz de mare corupție și anchetat de instituțiile statului. Citește și: Jaf la Casa de Pensii: funcționarii luau sporuri ilegale, milioane de pensii, subevaluate - raport Curtea de Conturi De altfel, există un precedent: cel al plimbărilor liderilor PSD Ciolacu, Grindeanu și Simonis cu avioane private închiriate de Nordis. Dar nici acest caz nu a fost anchetat de instituțiile statului, de la DNA la ANI și ANAF.  Discuția a fost înregistrată înainte ca președintele Nicușor Dan să afirme: „Ultimul an, dacă ne uităm, nu am văzut ca presa să fi relatat un caz de mare corupție. E un mic pas înainte”.  „Ar trebui investigat de către parchet, de către Fisc, de către Agenția Națională de Integritate” Ce au explicat Cătălin Prisacariu și Mircea Marian:  „Prisacariu: Subiectul nostru, avioanele de lux către destinații exotice. Am văzut cu toții în zilele acestea că o bază de date a companiei Toyo Aviation a fost furată de hackeri și anunțul că aceasta este de vânzare a fost postat pe dark web de unde a ajuns în presă. Primul articol în exclusivitate despre acest subiect a fost publicat de către defapt.ro pe 27 august și se referea la zborul de lux al primarului Daniel Băluță, împreună cu familia. Ulterior și alte publicații au preluat subiectul și am aflat cu toții că și alți politicieni, dar și oameni de afaceri, au zburat către diverse destinații de lux. Iarăși trebuie să spunem: Defapt.ro a publicat în exclusivitate și despre zborul judecătorului CCR Cristian Deliorga. Apoi subiectul s-a extins. Mircea, cum vezi toate aceste dezvăluiri? Ți se pare că sunt orchestrate? Ți se pare că sunt rodul unui accident? Marian: Mi se pare că arată o sfidare uriașă pentru că aici este, de fapt, corupție. Nu te plimbă nimeni for free, de pentru că îmi place de fața ta, cu un avion de lux care costă cam 20.000-30.000 € per zbor. Deci acolo sunt cadouri de câteva mii de euro făcute unui grup de judecători, un judecător CCR, și politicieni. Aici este problema. Ar trebui investigat de către parchet, ar trebui investigat de către Fisc, ar trebui investigat de către Agenția Națională de Integritate. Este o formă de corupție aceasta și trebuie văzut tot lanțul. De ce președintele Camerei de Comerț și Industrie folosește banii care nu sunt ai săi personal, ci ai Camerei de Comerț și Industrie, a celor care cotizează la această instituție?  Prisacariu:...nici bani publici, o să spună domnul Daraban. Marian: Nu, dar sunt banii unei instituții care este aș zice semipublică, nu este cel mai fericit...În orice caz nu sunt banii domnului Daraban și el ar trebui să le spună celor de la Camera de Comerț cu ce i-a ajutat această plimbare a lui Ponta și a lui Gruia Stoica în Mykonos, pentru că nu este o sumă mică. Pe de altă parte, am văzut zilele acestea că un judecător, președintele Tribunalului Constanța, are pe mână dosarele celor care s-au plimbat cu acest avion. Este, repet, după opinia mea, vârful corupției, o formă de corupție. Ce am mai văzut și pe de altă parte și o formă de sfidare față de populație. Am văzut pe Grindeanu care se plimba numai cu elicopterul prin țară și am făcut două cereri la Ministerul Transporturilor să-mi spună de câte ori a folosit Grindeanu elicopterul și cu ce costuri și mi-au spus: vă dăm răspunsul în 30 de zile. Și nu mi-au răspuns absolut niciodată. Avem și cazul Nordis. Prisacariu: CSM totuși s a autosesizat pe cazul acestor zboruri.  Da, în legătură cu președintele Tribunalului Constanța, a lui Marius Croitoru. Marian: Tu crezi că va ieși ceva?  Prisacariu: Eu, sincer, nu cred.  Marian: Nu va ieși nimic. Erau sub o presiune ă presei și au zis: «Hai să ne prefacem că facem ceva». Inspecția judiciară este controlată la sânge de grupare Savonea. Mecanismele de investigare a magistraților nu funcționează și am aflat o zilele trecute că, dintr un corp de 15 procurori care ar trebui să ancheteze magistrații, avem doar trei angajați la ora actuală. Nu! Se va termina ca și Nordisul!”. 

VIDEO Prisacariu și Marian explică, la podcastul „Cum e, de fapt?”, un scandal de corupție: plimbările cu jet-ul privat plătit de CCIR în Mykonos
Judecătorul PSD din CCR Deliorga, care s-a plimbat cu jet privat, și-ar putea pierde mandatul - sancțiune disciplinară care trebuie votată de majoritatea din CCR
Eveniment

Judecătorul PSD din CCR Deliorga, care s-a plimbat cu jet privat, și-ar putea pierde mandatul - sancțiune disciplinară care trebuie votată de majoritatea din CCR

Teoretic, judecătorul CCR Cristian Deliorga, propus de PSD pentru această funcție, și-ar putea pierde mandatul, dacă majoritatea colegilor săi din această curte constată că a încălcat „grav” obligațiile sale legale. Însă sancționarea disciplinară a unui judecător poate fi declanșată doar printr-o sesizare scrisă. DeFapt.ro a scris că judecătorul Cristian Deliorga a avut la dispoziție un avion privat de lux pentru a participa împreună cu familia sa la un eveniment privat. Citește și: Dosarele vor zace ani în așteptare, „CSM interzice, administrativ, accesul liber la justiție” - avocat Toni Neacșu, ex-membru CSM Contactat de către DeFapt.ro, judecătorul Cristian Deliorga a recunoscut direct că a folosit avioanele de lux ale Toyo Aviation, dar a refuzat să spună cine a plătit pentru închirierea acestora. Din punct de vedere penal, Deliorga este, practic, de neatins: dacă procurorii cer urmărirea sa penală, aceasta trebuie aprobată de o majoritate de două treimi din CCR. Deliorga poate fi sancționat, dar CCR trebuie sesizat în scris Însă, în cazul sancțiunilor disciplinare, ele sunt aprobate de o majoritate de 50%+1 din plenul CCR. Ce se poate face în cazul lui Deliorga; depunerea unei sesizări scrise președintele CCR desemnează o comisie de cercetare disciplinară, din trei judecători. Regulamentul de organizare a CCR nu prevede filtre la cercetarea disciplinară, deci, teoretic, orice sesizare trebuie verificată. cercetarea trebuie finalizată în 30 de zile Dacă se constată că sesizarea este întemeiată, sunt trei sancțiuni:  avertisment; diminuarea indemnizației de încadrare lunare brute cu până la 15% pe o perioadă de la o lună la 3 luni; încetarea mandatului de judecător al Curții Constituționale. În caz de sancțiune, cel pedepsit se poate adresa Înaltei Curți de Casație și Justiție, completului de 5 judecători. Plângerea suspendă executarea hotărârii Plenului Curții Constituționale de aplicare a sancțiunii disciplinare. Deputatul USR Emanuel Ungureanu a depus o plângere penală la DNA și o sesizare la Agenția Națională de Integritate după ce presa a relatat despre zborurile de lux ale judecătorului CCR Cristian Deliorga. În plus, PNL și USR au sesizat CCR şi solicită declanşarea unei anchete interne privind deplasările judecătorului Cristian Deliorga cu zboruri private în Mykonos, iar CSM să analizeze prezenţa preşedintelui Tribunalului Constanţa în deplasarea de lux. G4Media a scris că judecătorul CCR Cristian Deliorga a votat în 2021 în plenul Curții în favoarea Camerei de Comerț și Industrie a României (CCIR), organizație condusă și atunci, și acum, de Mihai Daraban, potrivit motivării CCR. Deliorga a fost pasagerul unui zbor privat spre Mykonos (Grecia) plătit de Camera de Comerț. Daraban a declarat pentru G4Media că l-a luat în călătorie pe Deliorga pentru că ”suntem prieteni de 30 de ani, a fost la evenimentele mele de familie”. 

Președintele Camerei de Comerț și Industrie a României, Mihai Daraban, atacuri în serie la Bolojan: „Are mimică de om serios”
Politică

Președintele Camerei de Comerț și Industrie a României, Mihai Daraban, atacuri în serie la Bolojan: „Are mimică de om serios”

Președintele Camerei de Comerț și Industrie a României (CCIR), Mihai Daraban, a lansat mai multe atacuri la premierul Ilie Bolojan, pe care l-a acuzat că nu a făcut reforme. „Are această mimică de om foarte serios”, a spus Daraban despre Bolojan.  El este președintele CCIR din 2014. În ianurie 2022, Camera de Comerț și Industrie a României a dat un comunicat intitulat „Je suis Ciucă!”, publicat pe site-ul instituției, în care îi ia apărarea premierului Nicolae Ciucă, vizat de acuzații de plagiat în lucrarea de doctorat. „Dacă vrem stabilitate și predictibilitate, atunci să-l judecăm pe premierul Ciucă pe baza acțiunilor și rezultatelor din postura de șef al Guvernului și nu pentru ce a făcut sau nu acum 19 ani”, susținea CCIR.  „Ca să faci o reformă trebuie să dispară instituţii, nu îl dai afară pe unul şi pe altul” „Îl înţeleg pe domnul Bolojan. Este un tip foarte bun în comunicare, în sensul că are această mimică de om foarte serios, foarte dedicat jobului, un bun cunoscător al tuturor problemelor. Este foarte convingător şi foarte multă lume, din păcate, achiesează la această imagine, care eu nu cred că este întru totul reală”, a spus președintele CCIR la un interviu pentru PSNews, potrivit transcrierii site-ului stiripesurse.ro.  El a susținut că premierul Bolojan nu a făcut nici o reformă. „Este o imagine falsă, pentru că domnul Bolojan n-a făcut nicio reformă. Ştiţi cum e? Ca să închizi lumina şi să vezi că nu se mai învârte contorul nu-ţi trebuie mai mult de patru clase primare. E simplu”, a explicat Daraban.  Potrivit președintelui CCIR, actualul Guvern doar a crescut taxele: „Care pachete de relansare? Ele sunt virtuale. Le aşteptam cu toţii. În sfârşit, dăm vina pe criză că n-au mai apărut. Dar, în afară de majorarea TVA cu 2% şi de mărirea taxelor şi impozitelor locale, hai să fim realişti”. El a adăugat că reducerea deficitului nu reprezintă, în sine, o reformă: „Deficitul s-a diminuat, repet, pe ce vă spuneam înainte. Nu-ţi trebuie decât patru clase primare ca să-ţi dai seama că, dacă închizi lumina, nu se mai învârte contorul. Deci nu-ţi trebuie multă şcoală”. „A început să-mi fie silă de cuvântul «reformă», pe care îl aud de la Petre Roman încoace. Am o vârstă la care mi-am creat anticorpi. Nu mai pot să suport folosirea acestui cuvânt fără nimic în spate. Pentru că acest cuvânt este folosit în România fără nimic în spate (...) Care e reforma? Am văzut că s-a schimbat ceva în domeniul administrativ? Am văzut că s-au schimbat nişte oameni care au fost daţi afară. O să vedeţi că vor câştiga în instanţă. Ca să faci o reformă trebuie să dispară instituţii, nu îl dai afară pe unul şi pe altul”, a declarat Daraban. Citește și: Olguța Vasilescu, nou atac la Pilonul II de pensii. Ea s-a retras din acest pilon Pe de altă parte, el a părut că susține o guvernare PSD-AUR. „Domnul președinte Nicușor Dan trebuie să înțeleagă ce vrea electoratul. Calculul parlamentar arată că PSD cu AUR sunt pe undeva la 50% amândoi, iar în sondaje sunt chiar la 60% împreună. Este foarte clar: chiar dacă domnul Grindeanu spune acum că nu vrea să meargă cu AUR mai departe, viitorul din sondaje îi arată că va fi condamnat să meargă cu AUR. Nici AUR nu va putea face guvernul de unul singur, și atunci pe cine să iei? Vedeți AUR cu USR? Nu”, a arătat șeful CCIR. 

Un condamnat penal și un fan al Chinei comuniste au reprezentat România la Expo Osaka 2025
Politică

Un condamnat penal și un fan al Chinei comuniste au reprezentat România la Expo Osaka 2025

Un condamnat penal, Viorel Hrebenciuc (PSD) și un fan al Chinei comuniste, Victor Ponta (ex-PSD) au reprezentat România la Expo Osaka 2025. Informația apare într-o postare a consulului onorific al României la Osaka, Tomayso Kato.  Citește și: Cea mai nesimțită sinecură, desființată: indemnizația de 21.000 de lei net lunar, redusă la 5.000 de lei. Beneficiarii, doar cinci, în loc de 17 Delegația ar fi fost alcătuită de Camera de Comerț și Industrie a României (CCIR). De altfel, la Osaka au fost și Mihai Daraban, președintele CCIR, și Ștefan Voinea, director la CCIR. Un condamnat penal și un fan al Chinei comuniste au reprezentat România la Expo Osaka 2025 Hrebenciuc are o condamnare de trei ani, cu executare, într-un dosar de corupție. În postarea sa de pe Facebook, Kato a scris: “onorabilul consilier Viorel Hrebenciuc|.  Victor Ponta s-a căsătorit cu Daciana Sârbu - de care acum a divorțat -  la Ambasada României la Beijing.  Informația distribuită de consulul onorific Kato a fost distribuită de fostul deputat Cătălin Teniță. Expo Osaka 2025 are loc în perioada 13 aprilie - 13 octombrie 2025. Evenimentul, situat pe insula artificială Yumeshima, se va concentra pe tema "Proiectarea societății viitorului pentru viețile noastre". Acesta își propune să reunească înțelepciunea globală, inclusiv tehnologiile de ultimă oră, pentru a co-crea soluții la provocările globale presante și pentru a imagina un viitor mai bun.      

O firmă a lui Mihai Daraban, șeful CCIR, a dat șpagă unor oficiali NATO pentru contracte cu baza de la Mihail Kogălniceanu (DNA)
Justiție

O firmă a lui Mihai Daraban, șeful CCIR, a dat șpagă unor oficiali NATO pentru contracte cu baza de la Mihail Kogălniceanu (DNA)

Urmărire penală pentru firma șefului CCIR. Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) a anunţat dispunerea urmăririi penale într-un dosar complex de corupţie, desfăşurat în colaborare cu investigatori din Statele Unite. În cadrul anchetei, care implică și procurori de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, se colaborează cu specialiști ai Departamentului Apărării americane – Serviciul de Investigaţii Penale al Apărării (DCIS) şi Serviciul Naval de Investigaţii Penale (NCIS). Urmărire penală pentru firma șefului CCIR Potrivit unui comunicat, procurorii DNA au dispus continuarea urmăririi penale împotriva S.C. Global Defense Logistics S.R.L.  Citește și: EXCLUSIV Rusul care a investit banii lui Abramovici în UE, cetățean român cu acte ucrainene considerate false de Chișinău, care a refuzat să-i acorde cetățenia moldovenească Firma este suspectată de comiterea infracţiunii de dare de mită în formă continuată, legată de un funcţionar al unui stat străin și de fapta prevăzută de art. 3 alin. 1) din Legea nr. 319/2024. Două persoane fizice sunt acuzate de complicitate la dare de mită în formă continuată, în legătură cu funcţionarul unui stat străin şi cu infracţiunea menționată de lege. Modalitatea de desfăşurare a operaţiunilor ilegale Anchetatorii susțin că, în cursul anului 2024, suspecta firmă, prin intermediul unui asociat, ar fi promis unui funcţionar din cadrul unei organizaţii internaţionale sume ce depășesc 200.000 de dolari. Scopul acestei tranzacții a fost facilitarea obţinerii unui contract de servicii de administraţie portuară (husbanding) în valoare de peste 9.000.000 de euro. Ulterior, pe 12 iulie și 9 octombrie 2024, reprezentantul societăţii, cetăţean grec, ar fi transmis funcţionarului public suma totală de 100.000 de euro în schimbul asistenţei în gestionarea contractelor. La data de 29 ianuarie 2025, în incinta unui restaurant dintr-un hotel din judeţul Ilfov, acelaşi reprezentant ar fi dat, în numerar, suma de 30.000 de euro, fapte ce nu i se cuveneau conform îndatoririlor de serviciu. Implicarea suspecţilor Persoana juridică S.C. Global Defense Logistics S.R.L. ar fi beneficiat de ajutorul a doi suspecţi. Unul este asociat în cadrul societăţii și un altul împuternicit pe conturile bancare. Se suspectează că aceste tranzacţii au fost realizate cu ajutorul altor doi, pentru a asigura transferul sumelor menţionate și menţinerea avantajelor în operaţiunile economice internaţionale.  Toţi cei trei suspecţi au fost informaţi cu privire la drepturile lor procesuale conform prevederilor art. 307 din Codul de procedură penală. Percheziţii şi investigaţii în curs În contextul acestei anchete transfrontaliere, procurorii DNA, alături de colegii de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti și de echipele investigative din cadrul DCIS și NCIS, desfăşoară cercetări minuțioase. Pe 12 iulie 2024, s-au efectuat percheziţii domiciliare în cinci locaţii din Bucureşti și judeţul Constanţa – inclusiv sediul unei societăţi comerciale și reședințele unor persoane fizice –, în urma obţinerii autorizaţiilor legale necesare. Daraban a trimis precizări redacției DeFapt.ro Precizările președintelui CCIR referitoare la ancheta DNA desfășurată la S.C. GLOBAL DEFENSE LOGISTICS București, 22 Februarie 2025: Referitor la  comunicatul de presă emis de către Direcția Națională Anticorupție (DNA), în data de 22.02.2025, privind ancheta desfășurată la S.C. GLOBAL DEFENSE LOGISTICS S.R.L (GDL), președintele Camerei de Comerț și Industrie a României, dl Mihai Daraban, face următoarele precizări: Pentru început, doresc să fac precizarea nu există niciun fel de implicare a mea într-un eventual dosar de corupție, fapt relevat și de comunicatul DNA care nu face nicio referire la numele meu. Sunt acționar al firmei GLOBAL DEFENSE LOGISTICS S.R.L, cu o participație de 10,38%, dar nu dețin funcții de conducere și nici administrative remunerate. De asemenea, GDL este contractorul navelor NATO, pe de o parte, și al US Navy pe de alta parte încă din 2016. GDL nu are niciun fel de contract sau altă legătură cu baza militară de la Mihail Kogălniceanu, neavând niciun fel de activitate legată de aceasta. În urma licitațiilor internaționale câștigate, compania GDL lucrează cu peste 50 de subagenți, răspândiți în întreaga lume. Astfel, este extrem de greu ca GDL să poată răspunde/garanta pentru probitatea și corectitudinea fiecărui subagent în relația cu navele pe care le deservesc în mod direct. Ancheta în curs relevă faptul că un angajat străin al unuia dintre cei 50 de subagenți se presupune că a comis fapte penale în detrimentul entităților militare care au contractat serviciile respective, în numele GDL. Resping orice astfel de comportament și îmi exprim speranța că situația va fi lamurită în cel mai scurt timp posibil. Am dorit să fac aceste precizări pentru a nu se crea confuzii. Mihai Daraban – Președinte Camera de Comerț și Industrie a României.

ANALIZĂ Mii de primari și zeci de consilieri locali ar rămâne șomeri dacă s-ar desființa comunele sub 5.000 de locuitori. Majoritatea zdrobitoare, de la PSD și PNL
Politică

ANALIZĂ Mii de primari și zeci de consilieri locali ar rămâne șomeri dacă s-ar desființa comunele sub 5.000 de locuitori. Majoritatea zdrobitoare, de la PSD și PNL

Mii de primari ar rămâne șomeri dacă s-ar desființa comunele sub 5.000 de locuitori, arată o analiză a datelor Institului Național de Statistică. În plus, fiecare primărie are cel puțin nouă consilieri locali și câțiva angajați. Defapt.ro este un proiect independent, ne poți sprijini direcționând 3,5% din impozitul tău pe venit. Durează un minut, online În 2020, Guvernul a plătit 1,3 miliarde de lei pentru salariile administrațiilor locale care nu colectau venituri nici cât să-și acopere cheltuielile administrative. Ce propune Camera de Comerț, ce acceptă PSD Liderul PSD, Marcel Ciolacu, a declarat că este necesară o reorganizare administrativă care ar presupune: comasarea comunelor cu maximum 1.500 de locuitori, iar primarii comunelor desființate să devină viceprimari ai localităților care le înghit. „Nu cred că putem să mergem cu desființarea de județe în acest moment. Nu este pregătită administrativ România pentru acest moment (…), dar cred că o măsură administrativă cu anumite comune care în acest moment au sub 1000-1500 de locuitori, cred că ar fi o măsură oportună și un început de reformă”, a afirmat liderul PSD. Camera de Comerț și Industrie a României (CCIR) și mai multe organizații patronale cu sute de membri cer autorităților reorganizarea teritorial-administrativă a țării pentru reducerea aparatului birocratic. Principalele măsuri cerute sunt: reducerea de la 41 (plus București) la 15 a numărului de județe; redefinirea noţiunii de comună ca localitate cu cel puţin 5.000 de locuitori; redefinirea noțiunii de oraș ca localitate cu cel puțin 10.000 de locuitori; toate instituțiile publice deconcentrate trebuie să fie regrupate sub această nouă formă administrativă. Mii de primari ar rămâne șomeri România are 41 de președinți de consilii județene, 3.180 de primari, 40.022 de consilieri locali și 1.338 de consilieri județeni. Potrivit datelor INS pentru anul 2018, în România sunt: 105 comune cu sub 1.000 de locuitori, 626 comune - sub 2.000 de locuitori și 1.652 comune cu sub 5.000 de locuitori. În aceste comune locuiesc circa 5,3 milioane persoane. În plus, sunt 22 de orașe cu mai puțin de 5.000 de locuitori. O comună cu sub 1.500 de locuitori are nouă consilieri locali. Numărul acestora ajunge la 13 în comune cu sub 5.000 de locuitori. Citește și: VIDEO La Ankara, la o reuniune a Adunării Parlamentare a Cooperării Economice a Mării Negre, un deputat rus a vrut să rupă steagul ucrainean. Cum s-a terminat disputa Comunele, sursă de sinecuri locale În consecință, desființarea acestor unități administrative ar trimite în șomaj aproape 2.800 din cei 3.180 de primari și ar desființa aproape 30.000 de posturi de consilier local. Salariile și numărul de angajați variază de la o comună la alta. Însă, pe internet se găsește situația comunei Ceplenița, din Iași, care are sub 4.000 de locuitori. Comuna are nu mai puțin de 23 de angajați, în afară de primar și viceprimar. Printre angajați: o bibliotecară, un guard și doi șoferi. Lunca Mureșului, cu sub 2.500 de locuitori, are 13 angajați, plus primarul, dar fără cei 20 de asistenți sociali. La Văleni, în Neamț, comună cu sub 1.500 de locuitori, sunt 18 angajați, inclusiv primarul. Comuna are bibliotecară și guard, iar primarul are consilier personal. Desființarea acestor comune probabil că ar lăsa fără slujbe aproape 30.000 de persoane. Salariile variază, dar primarul PNL Ionel Meiroșu din comuna brăileană Surdila-Greci, care are circa 1.500 de locuitori, susținea, în ianuarie 2023, că primește de la stat 4.800 de lei. „În comunitățile cu până în 3000 de locuitori un salariu este de 4800 lei la un primar și ca funcționar public dintr-o astfel de primărie, doar să ai ani buni de vechime în spate, ca să depășești pragul de 3000 de lei. Nu mi se pare corect. Nu este normal ca un primar sau un funcționar public din Primăria Surdila-Greci să aibă un salariu mai mic decât un director sau un profesor de la școală. Nu mi se pare normal ca un primar cu atribuții 24 de ore din 24 și un funcționar public din primărie să aibă un salariu mai mic decât o asistentă medicală sau decât un șofer de salvare”, spunea Meiroșu.

DeFapt.ro
Investigații jurnalistice, analize, știri la zi
Abonează-te
DeFapt.ro

Ultima oră

Ultima oră