miercuri 01 aprilie
Login Contact
DeFapt.ro

Etichetă: calin georgescu

350 articole
Politică

Simion și Georgescu au venit la vot înconjurați de o mică armată de bodiguarzi

Președintele AUR, George Simion, și susținătorul său, Călin Georgescu, au venit împreună la vot înconjurați de o mică armată de bodiguarzi. În imaginile difuzate chiar de Simion pe Facebook se vede că cei doi sunt încadrați de circa 7-8 persoane.  Citește și: Judecătoarea suveranistă care vrea „Turul II înapoi” se judecă pentru o pensie specială lunară de circa 30.000 de lei Simion și Georgescu au venit la vot înconjurați de o mică armată de bodiguarzi În filmare se aude că alegătorii strigă „Georgescu președinte!” și nimeni nu scandează numele lui Simion, care stă în umbra fostului candidat. De altfel, președintele AUR a scris, pe Facebook: „Votez cu Călin Georgescu, pentru locul1 pentru România: cu poporul și pentru popor!”.  La plecarea din secția de vot din Mogoșoaia, Simion ținea în mâini o icoană, iar Georgescu un buchet de flori.  „Nu sunt aici pentru a recunoaşte o fraudă precum aceste alegeri, o fraudă pusă la cale de cei care au făcut din viclenie unica politică de stat. Dar sunt aici pentru a recunoaşte puterea democraţiei, puterea  votului, care sperie sistemul, care îngrozeşte sistemul. Sunt aici pentru interesul poporului român, pentru demnitatea lui, pentru măreţia lui, pentru nobleţea lui, pentru că destinul şi drepturile naţiunii române sunt veşnice. România s-a trezit. Curajul poporului român este conştiinţă trează. A venit vremea să ne luăm ţara înapoi şi sigur eliberată de ciocoi şi turul doi înapoi. Sus inimile şi veţi fi liberi, doar cu Dumnezeu înainte!”, a declarat Călin Georgescu.

Simion și Georgescu au venit la vot înconjurați de o mică armată de bodiguarzi Foto: Captură video
Judecătoarea care vrea „Turul II înapoi” se judecă pentru o pensie specială lunară de 30.000 lei Foto: Facebook
Eveniment

Judecătoarea care vrea „Turul II înapoi” se judecă pentru o pensie specială lunară de 30.000 lei

Judecătoarea suveranistă care vrea „Turul II înapoi”, Lăcărmioara Axinte, se judecă pentru o pensie specială lunară de circa 30.000 de lei: ea a dat în judecată Înalta Curte de Casație și Justiție pentru că i-ar fi stabilit o bază de calcul pentru pensie mai mică cu aproximativ 1.000 de lei. Procesul se derulează acum la Tribunalul Botoșani, de unde este Axinte.  Citește și: LIVE Prezența la vot și rezultatele numărării, în timp real Ea este cea care a inițiat procesele în masă împotriva deciziei CCR de anulare a alegerilor prezidențiale din 2024.  Judecătoarea care vrea „Turul II înapoi” se judecă pentru o pensie specială de 30.000 lei În ultima ei declarație de avere, depusă înainte de pensionare, Axinte avea un salariu anual de 317.604 lei - net, în anul fiscal 2022. În plus, primea o indemnizație de handicap de 4.500 de lei. În 2022, când s-a pensionat, ea a prezentat Casei de Pensii o adeverință de venit brut, lunar, de 33.511 lei, scrie Monitorul de Botoșani. Pensia ei ar fi trebuit stabilită la nivelul a 80% din 37.650 de lei susține ea, dar Înalta Curte de Casație și Justiție a decis că baza de calcul este doar 36.507 lei, lunar, brut. Diferența a apărut din faptul că, între data în care Axinte a depus cererea de pensionare și cea la care a fost aprobată, ICCJ a emis un ordin prin care indemnizaţia brută cu sporurile aferente funcţiei de vicepreşedinte de tribunal a fost redusă.  „Practic, pârâta Înalta Curte de Casație și Justiție a sancționat-o, la aproape doi ani de la ieșirea la pensie, cu reducerea bazei de calcul a pensiei de serviciu pentru că alte instituții […] au întârziat soluționarea cererii sale de eliberare din funcție”, se arată în plângerea lui Axinte.  Site-ul Hotnews a semnalat prima oară acest proces. 

Simion, la vot cu Călin Georgescu (sursa: Inquam Photos/Octav Ganea)
Politică

BREAKING Simion, însoțit la urnă de Călin Georgescu, care a votat "pentru turul doi înapoi"

Simion, la vot cu Călin Georgescu: cei doi au votat împreună la o secție din Voluntari la ora 08.00. Simion, la vot cu Călin Georgescu "Nu sunt aici pentru a recunoaște o fraudă precum aceste alegeri. O fraudă pusă la cale din cei care au făcut din viclenie unica politică de stat. Dar sunt aici pentru a recunoaște puterea democrației, puterea votului care sperie sistemul, care îngrozește sistemul", a spus Georgescu. Citește și: LIVE Prezența la vot și rezultatele numărării, în timp real "Sunt aici pentru interesul poporului român, pentru demnitatea lui, pentru măreția lui, pentru noblețea lui, pentru că destinul și drepturile națiunii române sunt veșnice. România s-a trezit, curajul nostru, curajul poporului român este conștiința trează. De aceea a venit vremea să ne luăm țara înapoi, și sigur, eliberată de ciocoi, și turul doi înapoi. Sus inimile și veți fi liberi. Doar cu Dumnezeu înainte", a adăugat fostul candidat. "Am votat cu Călin Georgescu" "Am votat cu Călin Georgescu. Suntem aici cu o singură misiune. Revenirea la ordinea constituțională, la democrație. Nu am nici un alt obiectiv decât locul 1 pentru poporul român, în slujba căruia mă aflu. Suntem aici cu poporul și pentru poporul român. Suntem aici cu o singură dorință, să facem dreptate pentru România", a spus și liderul AUR.

Șoșoacă și Georgescu, sprijiniți de SVR (sursa: Inquam Photos/Octav Ganea)
Internațional

Sprijinul rusesc online (prin SVR) pentru Călin Georgescu i-a fost, inițial, destinat Dianei Șoșoacă

Șoșoacă și Georgescu, sprijiniți de SVR. Serviciul Român de Informații (SRI) a identificat Rusia ca principal responsabil pentru un atac cibernetic de proporții asupra infrastructurii electorale românești, desfășurat în timpul alegerilor prezidențiale din noiembrie 2024. Peste 85.000 de atacuri provenind din 33 de țări au fost înregistrate, potrivit unei investigații publicate de portalul francez Mediapart. Șoșoacă și Georgescu, sprijiniți de SVR Investigația arată că atacul a fost orchestrat de SVR (Serviciul de Informații Externe al Rusiei), condus de Serghei Narîșkin, apropiat al lui Vladimir Putin. Citește și: LIVE Prezența la vot și rezultatele numărării, în timp real Scopul ar fi fost susținerea unui candidat suveranist, inițial Diana Șoșoacă, apoi Călin Georgescu, și obținerea a cel puțin 30% din locurile din Parlament pentru partidele extremiste AUR, SOS și POT. Campanie sofisticată pe TikTok: manipulare la scară largă Operațiunea a inclus o amplă campanie de „astroturfing” pe TikTok, cu 25.000 de conturi coordonate și peste 130 de influenceri recrutați pentru a promova indirect candidatul Călin Georgescu. Acesta, cotat cu sub 1% înainte de campanie, a ajuns să câștige primul tur cu aproape 23% din voturi. Discord și Telegram, utilizate pentru coordonare Ancheta relevă și existența unor grupuri de comunicare pe Discord și Telegram, create încă din 2022, care difuzau instrucțiuni precise pentru manipularea algoritmilor TikTok. Scopul: promovarea conținutului favorabil lui Georgescu fără a fi detectat de instrumentele de moderare ale platformei. Atacuri lansate inclusiv în ziua alegerilor Serviciile secrete române au detectat atacuri cibernetice asupra serverelor electorale inclusiv în ziua scrutinului. Deși în mod oficial SRI nu a numit Rusia, documentele declasificate fac referire la un „actor statal”. Neoficial însă, Rusia a fost identificată în schimburile cu partenerii europeni. APT29, grupul de hackeri ruși implicat în atac Unul dintre serverele compromise a fost atribuit grupului APT29 („Cozy Bear”), unitate de hackeri a SVR, cunoscută pentru implicarea în alegerile prezidențiale americane din 2016. SRI a reușit să stabilească această legătură, potrivit dezvăluirilor Mediapart. Eliminarea Dianei Șoșoacă și ascensiunea lui Georgescu Inițial susținută de Kremlin, Diana Șoșoacă a fost exclusă din cursa electorală de către CCR. Ulterior, Moscova s-a reorientat către Călin Georgescu, care nu a desfășurat o campanie clasică, dar a beneficiat de vizibilitate sporită prin rețelele sociale. Viginum: Campanie de manipulare detectată și de autoritățile franceze Viginum, agenția franceză de monitorizare a ingerințelor digitale, a confirmat amploarea campaniei de manipulare, etichetând-o drept una „sofisticată”. Hashtagul #CalinGeorgescu ar fi înregistrat peste 73 de milioane de vizualizări într-o săptămână. Influențatori recrutați prin FameUp și FA Agency Un raport al SRI indică faptul că o parte dintre influenceri au fost cooptați prin platforma românească FameUp, iar alții prin compania sud-africană FA Agency. Plata ar fi fost de 1.000 de euro per videoclip. Unele surse leagă FA Agency de o agenție ucraineană pro-Kiev. A fost Georgescu promovat de puterea politică? Conform unor anchete de presă, inclusiv Le Monde, Partidul Național Liberal ar fi finanțat campania de promovare prin FameUp, încercând să direcționeze electoratul extremist spre un candidat considerat inofensiv. Firma FameUp neagă implicarea, susținând că hackerii au deturnat campania. Rusia acuză „lovitură de stat”: dezinformare după anularea alegerilor După invalidarea scrutinului, rețelele sociale au fost inundate cu mesaje și imagini alarmante, inclusiv fotomontaje cu tancuri pe străzile românești. Scopul: delegitimarea autorităților și instigarea populației împotriva instituțiilor democratice. România, un avertisment pentru alte țări din UE Raportul Viginum concluzionează că încrederea alegătorilor în democrație a fost grav afectată. Autoritățile franceze avertizează că astfel de operațiuni rusești sunt în desfășurare și în alte țări europene, inclusiv Franța.  

Simion a luat elicopterul ca să se lipească de Călin Georgescu Foto: Facebook
Politică

Simion a luat elicopterul ca să se lipească de Călin Georgescu la slujba de Paște, susține Ponta

George Simion a luat elicopterul ca să se lipească de Călin Georgescu la slujba de Paște, susține Victor Ponta. Acesta mai afirmă că Georgescu nu știa că Simion va veni la mănăstire. Citește și: Surse: UDMR va părăsi coaliția majoritară dacă Antonescu nu intră în turul II și va vota o moțiune de cenzură Simion a luat elicopterul ca să se lipească de Călin Georgescu Informația este infirmată parțial de președinta POT, Anamaria Gavrilă, care susține că Georgescu și Simion aranjaseră această întâlnire cu trei săptămâni înainte. Însă Gavrilă nu neagă că Simion ar fi venit cu elicopterul.  Și în noiembrie 2024, Simion a folosit un elicopter, ca să ajungă la Cernești, în Maramureș.  „Împotriva voinței și fără să știe Călin Georgescu, domnul Simion, care era în America, a aterizat la Otopeni, a luat un elicopter pe care bănesc că l-a plătit de la AUR, a zburat lângă mănăstirea unde era Călin Georgescu, a apărut acolo fără să-i spună. Domnul Georgescu s-a supărat. Au făcut acea poză și a zis: «Te rog să pleci, nu vii cu mine la masă, nu vreau să dau nicio declarație despre tine»”, a declarat Victor Ponta la „Testul puterii” cu Denise Rifai, potrivit Fanatik.  Anamaria Gavrilă a contestat doar faptul că întâlnirea era neplanificată. „Această întâlnire de Înviere a fost planificată cu cel puțin 3 săptămâni înainte. Eu știam de ea și m-am bucurat sincer. Mai mult, îl asigur pe domnul Ponta că am fost singura de față când domnul Georgescu l-a mandatat pe George Simion să continue candidatura pentru președinție. Știa că nu puteam lăsa calea liberă pentru oameni ca Ponta, Antonescu și Nicușor Dan și nici țara pe mâna lor”, a scris Gavrilă pe Facebook.    Citește și: Important susținător al lui Crin Antonescu, despre "pozele" lansate de Lasconi: Fake grosolane care folosesc Rusiei

Lideri AUR au scris clerului, cerând „îndrumare”: Scrisoarea, alături de un pomelnic însoțit de o sută de lei Foto: Facebook
Politică

EXCLUSIV Lideri AUR au scris clerului, cerând „îndrumare”. Plus un pomelnic însoțit de o sută de lei

Doi lideri AUR, Petrișor Peiu și Mihai Enache, au scris clerului ortodox, cerând „îndrumare” și anunțându-i că acest partid este gata să le ofere tot sprijinul. Scrisoarea ar fi fost însoțită de un pomelnic - în care se cere pomenirea lui George Simion, a soției sale, Ilinca, dar și a lui Călin și Cristela Georgescu (menționați, evident, doar cu prenumele) - și o hârtie de o sută de lei. Pomelnicul mai cere pomenirea a „toți cei dimpreună cu ei care se luptă pentru credință și neam”.  Peiu a fost menționat adesea ca viitor premier AUR, iar Enache a fost candidat la primăria Capitalei.   Citește și: Țeapa de 500 milioane de lei de la Unifarm va plătită de contribuabili, vrea guvernul Ciolacu. Compania, condusă de un politruc PSD Potrivit unor surse din conducerea Bisericii Ortodoxe Române (BOR), scrisoarea ar fi ajuns chiar și la episcopi ai BOR.  Lideri AUR au scris clerului, cerând „îndrumare”, plus un pomelnic însoțit de o sută de lei „Preacucernice părinte,  Vă adresăm aceste rânduri, încredințați că veți primi cu bunăvoință cuvintele noastre. Suntem parlamentari conservatori și suveraniști, creștini practicanți, care, în frământările acestor vremuri, avem nevoie de îndrumarea și sprijinul părintesc al Bisericii, nu pentru câștig politic, ci pentru mântuirea sufletelor românilor și pentru un destin mai bun pentru țara noastră”, se arată în începutul, umil, al scrisorii.  Însă, în scrisoare, se arată: „Lupta care se dă acum este o adevărată bătălie între lumină și întuneric (...) între bine și rău (...) Nu ne permitem să fim nepăsători” „Dorim să vă asigurăm de tot sprijinul pe care vi-l putem oferi, atât noi, cât și colegii din administrația locală (...) Vă asigurăm că în orice moment suntem pregătiți pentru a veni în întâmpinarea problemelor cu care vă confruntați” „Al Sfințeniei Voastre rugători către Domnul”, se menționează la finalul scrisorii. 

Simion spune că, în calitate de președinte, îl va reinstaura pe Călin Georgescu, ca premier Foto: Facebook
Politică

Simion spune că, în calitate de președinte, îl va reinstaura pe Călin Georgescu. Dar, ca premier

Președintele AUR, George Simion, spune, într-un interviu pentru Steve Bannon - fost strateg politic la Casa Albă în primul mandat al lui Trump - că, în calitate de președinte, îl va „reinstaura” („reinstate”) pe Călin Georgescu. Dar, ca premier, precizează liderul AUR, când Bannon l-a întrebat ce înseamnă „reinstaurare”.  Citește și: EXCLUSIV De ce a secretizat CNSAS dosarul lui Crin Antonescu: pentru a ascunde originea unui "document nou și neprocesat" Simion spune că, în calitate de președinte, îl va reinstaura pe Călin Georgescu ca premier Cum a decurs dialogul Bannon-Simion legat de Georgescu:  „Simion: Eu, ca președinte al României îl voi reinstaura pe Căli Georgescu, pentru că el este românul cel mai votat...” Bannon: Ce înseamnă «reinstaurare»? Simion: Noi avem și poziția de premier, care este foarte importantă și poți vedea în Italia ce important este rolul Giorgiei Meloni”. În interviu, liderul AUR s-a plâns că s-ar putea încerca asasinarea sa. „Simion: Vor face orice, așa cum ați văzut…sunt dispuși să ne elimine, fizic. Bannon: Cum adică, să vă elimine fizic, vrei să spui asasinare?” Simion: Vreau să spun că vor face totul, cum au procedat cu președintele Trump, cu Robert Fico din Slovacia, ai văzut că a fost împușcat… Domnul Georgescu a fost scos din mașina lui, în trafic  și arestat și luat de procurori, fără niciun motiv…”

Călin Georgescu, la Înviere cu Simion (sursa: TikTok/iamturtlegee)
Politică

VIDEO Călin Georgescu și George Simion, împreună la slujba de Înviere, potrivit liderului AUR

Călin Georgescu, la Înviere cu Simion. Liderul AUR, candidat la alegerile prezidențiale, a participat în noaptea de Înviere la slujba de Paști alături de Călin Georgescu. Călin Georgescu, la Înviere cu Simion Informația a fost confirmată pentru HotNews.ro de către Simion. Evenimentul marchează prima apariție publică a celor doi de la începutul campaniei electorale, lansată pe 4 aprilie. Citește și: Glutenul, o sperietoare de marketing: pentru persoanele sănătoase, eliminarea acestuia nu aduce beneficii Realitatea Plus a anunțat încă de sâmbătă că cei doi urmau să participe împreună la slujbă, într-o mănăstire din Ardeal, fără a oferi detalii suplimentare. Pe platforma TikTok a fost distribuit un VIDEO în care apare George Simion înconjurat de mai mulți participanți, însă Călin Georgescu nu este vizibil. Întrebat ulterior de HotNews.ro, Simion a confirmat prezența lui Georgescu la eveniment, fără a dezvălui despre ce mănăstire a fost vorba.

Călin Georgescu - fără bodyguarzi, cu jandarmi (sursa: defapt.ro)
Eveniment

FOTO EXCLUSIV Călin Georgescu, în public fără bodyguarzi, dar supravegheat îndeaproape de jandarmi

Călin Georgescu - fără bodyguarzi, cu jandarmi. Sâmbătă, 12 aprilie a.c., Călin Georgescu și-a petrecut dimineața la Complexul de Natație de la Otopeni. Călin Georgescu - fără bodyguarzi, cu jandarmi Fostul candidat la prezidențiale nu era însoțit de nici unul din bodyguarzii săi deveniți celebri în ultima jumătate de an. Citește și: GALERIE FOTO Călin Georgescu, păzit ca Putin. Gărzile de corp, în slujba unui mercenar român care are trupe în Congo și este suspectat de legături cu gruparea rusă Wagner Îmbrăcat lejer, în blugi, cu o haină lejeră de primăvară și o eșarfă la gât, Georgescu s-a întreținut zeci de minute cu un bărbat. Convorbirea celor doi a avut loc pe holul dinaintea intrării în bazinul în care sâmbătă se țineau probe ale Campionatului Național de Natație. Pe același hol, la doar câțiva metri distanță de "guru", se aflau și trei jandarmi, foarte atenți la Călin Georgescu. Oamenii în uniformă, foarte atenți la Georgescu Din când în când, jandarmii ieșeau, împreună sau pe rând. Dar, invariabil, unul se întorcea pentru a verifica prezența fostului candidat la prezidențiale. În preajma lui Călin Georgescu nu se afla nici unul din cei cinci-șase bodyguarzi de care acesta a fost însoțit constant în ultimele luni. Mașina Jandar:meriei, la câțiva metri de Călin Georgescu, în incinta Complexului de Natație din Otopeni (sursa: defapt.ro) Unul dintre jandarmi, întrebat de un bărbat (aflat întâmplător în același loc) dacă îi asigură protecție lui Călin Georgescu, nu a dat nici un răspuns. "Păi, nu mai are nici un bodyguard!", a spus bărbatul. "Și e rău că nu mai are?", a replicat jandarmul. Jandarmeria Ilfov: "Dânsul e acum persoană fizică" La solicitarea DeFapt.ro, ofițerul de serviciu de la Jandarmeria Ilfov, adjuntantul șef Văncică, a negat că ar exista vreo legătură între prezența jandarmilor și cea a lui Călin Georgescu. Citește și: Un lăcătuș mecanic, Casian Nițulescu, cu aptitudini la desen va conduce Nuclearelectrica "Săptămâna aceasta este un campionat care se ține (la Complexul de Natație din Otopeni - n.r.) pentru seniori, juniori. Noi monitorizăm și asigurăm de o săptămână, de când a început campionatul de natație. Intră în atribuțiile noastre. La orice activitate sportivă, cultural artistică, Jandarmeria e prezentă. Intră în atribuții. Nu sunt (jandarmii - n.r.) pentru domnul Georgescu. Dânsul e acum persoană fizică."

„Dacă Ciolacu era în turul doi cu Georgescu nu se anula nicio alegere”, crede Traian Băsescu Foto: Inquam/Octav Ganea
Politică

Băsescu: „Dacă Ciolacu era în turul doi cu Georgescu nu se anula nicio alegere”

„Este o întrebare mi-o pun foarte ușor, se anulau sau nu alegerile? Răspunsul categoric este că dacă Ciolacu era în turul doi cu Georgescu nu se anula nicio alegere”, a afirmat, azi, la Realitatea TV, fostul președinte Traian Băsescu.  Citește și: Pensiile românilor, afectate indirect de tarifele lui Trump: suma enormă pierdută de fondurile din Pilonul II El a susținut că, inițial, președintele PSD, Marcel Ciolacu, spera să intre în turul II prin renumărarea voturilor. „Dacă Ciolacu era în turul doi cu Georgescu nu se anula nicio alegere” „Aici Ciolacu și-a dat seama că la numărare nu poate ieși și i-a fost frică să meargă până la capăt cu cei care au stabilit anularea alegerilor după ce turul unu fusese validat deja de Curtea Constituțională. Deci nu mă poate convinge nimeni că s-au anulat alegerile din cauza lui Georgescu. S-au anulat alegerile din cauza că Ciolacu nu a intrat în turul doi. Imaginați-vă turul doi cu Ciolacu și Georgescu, în mod cert nimeni nu ar fi anulat alegerile”, a insistat fostul șef al statului. El a amintit că mereu a pus sub semnul întrebării anularea alegerilor prezidențiale din noiembrie/decembrie 2024.  Potrivit lui Băsescu, Ciolacu este responsabil de „eșecul” alegerilor de la finalul anului 2024. „Niciodată nu am spus că SUA nu va recunoaște alegerile, am spus că s-ar putea să fie state care nu recunosc alegerile. Ori aici responsabilitatea de care fuge domnul Ciolacu, și nu am ceva neapărat cu dânsul, dar dânsul este responsabil pentru eșecul alegerilor din anul 2024. Dânsul este responsabil, conform constituției și legii, și de organizarea alegerilor prezidențiale acum. Dacă dânsul sau Bolojan candida, nu cred că era relevant, cred că relevant este să se desfășoare alegerile perfect. Pentru că avem o problemă: nu am putut demonstra, statul român, că Georgescu a fraudat alegerile. Cel puțin elementele care erau vizibile la momentul anulării alegerilor, nu demonstrează suficient de clar că Georgescu a fraudat campania electorală. Ce se va aduna în următorii ani, vedem, dar anularea alegerilor s-a produs pe 6 decembrie și ea trebuie socotită cu elementele care existau atunci, la dispoziția organismelor statului”, a mai arătat Băsescu. 

Bogdan Peșchir va rămâne în arest (sursa: Inquam Photos/George Călin)
Justiție

Bogdan Peșchir, principalul finanțator al campaniei pentru Călin Georgescu, rămâne în arest

Bogdan Peșchir va rămâne în arest. Tribunalul București a decis miercuri menținerea în arest preventiv a lui Bogdan Peșchir, considerat principalul finanțator al campaniei electorale a lui Călin Georgescu pe platforma TikTok. Instanța a respins contestația acestuia, după o deliberare tensionată. Bogdan Peșchir va rămâne în arest Inițial, completul de judecată format din doi magistrați nu a reușit să ajungă la o decizie comună: judecătoarea Anca Elena Ștefănescu a susținut eliberarea lui Peșchir. Citește și: Luau pensia specială și apoi erau buni de luptă în Congo: 466 de pensionari militari, mercenari pentru Potra S-a format astfel un complet de divergență, prin adăugarea unui al treilea judecător, care a înclinat balanța în favoarea menținerii arestului preventiv. Acuzații grave: corupere a alegătorilor prin TikTok și Revolut Parchetul General îl acuză pe Bogdan Peșchir de corupere a alegătorilor prin mijloace electronice, în nu mai puțin de 265 de acte materiale. Potrivit anchetatorilor, între martie 2024 și ianuarie 2025, Peșchir ar fi oferit 879.521 de dolari prin sistemul de „gift-uri” de pe TikTok și 302.547 de lei și 17.859 de dolari prin transferuri Revolut, către 265 de persoane, cu scopul de a influența votul pentru Călin Georgescu la alegerile prezidențiale din 2024 SRI: peste 1 milion de euro donați prin TikTok Serviciul Român de Informații (SRI) susține că numele lui Peșchir figurează în documentele prezentate în Consiliul Suprem de Apărare a Țării (CSAT), în urma cărora Curtea Constituțională a anulat alegerile prezidențiale din decembrie 2024. SRI precizează că Peșchir a utilizat contul „bogpr” pentru a face donații în valoare de peste un milion de euro către creatori de conținut de pe TikTok implicați în promovarea candidaturii lui Călin Georgescu. TikTok a confirmat plățile către influenceri pro-Georgescu. Potrivit datelor transmise de TikTok, contul „bogpr” a realizat plăți de 381.000 de dolari doar între 24 octombrie și 24 noiembrie 2024, unele dintre ele chiar după încheierea oficială a campaniei electorale. Platforma FameUp Ancheta arată că întreaga campanie de influențare pe TikTok a fost derulată prin platforma FameUp, dedicată colaborărilor comerciale dintre branduri și influenceri. SRI susține că influenceri români au fost contactați prin e-mail de către o firmă sud-africană, care le oferea 1.000 de euro pentru publicarea unui videoclip în favoarea lui Călin Georgescu.    

Burduja îl vrea pe controversatul Dumitru Chisăliță președinte al CA-ului Romgaz Foto: Facebook
Politică

Burduja îl vrea pe controversatul Dumitru Chisăliță președinte al CA-ului Romgaz

Ministrul PNL al Energiei, Sebastian Burduja, îl vrea pe controversatul Dumitru Chisăliță în funcția președinte al CA-ului Romgaz, afirmă surse politice. Ministerul Energiei a trimis azi două propuneri pentru numiri în Consiliul de de Administrație al Romgaz, în calitate de „membru provizoriu”: Dumitru Chisăliță și Cornel Benchea.  Citește și: Politruc PSD, numit al cincilea secretar de stat la Transporturi, cu încălcarea unei ordonanțe de urgență emisă acum opt zile Însă aceste surse susțin că ar urma ca Dumitru Chisăliță să fie instalat la președinția CA-ului Romgaz cu mandat plin, fiind susținut de ministrul Energiei.  Chisăliță este angajat la Romgaz și conduce și Asociația Energia Inteligentă.  Economistul Cornel Benchea a fost numit de penelista Daniela Câmpean, președinta Consiliului Județean Sibiu, în funcția de manager al Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu în 2017. A fost schimbat din funcție în mai 2020, dar atunci declara că va continua să o reprezinte pe Daniela Câmpean în CA al spitalului.  Burduja îl vrea pe controversatul Chisăliță președinte al CA-ului Romgaz Chisăliță, născut în 1973, este din Mediaș, după liceu a făcut o școală postliceală și abia în 1995 a urmat cursuri superioare la un colegiu universitar la Universitatea Blaga din Sibiu. Ulterior, în 2000, el ar fi făcut și facultatea de inginerie de la aceeași universitate. Surse politice îl acuză pe Chisăliță că, în 2023, a supervizat lansarea cărții lui Călin Georgescu „Marea Renaștere - Ieșirea din Matrix” la Muzeul Gazelor din Mediaș, muzeu care este al Romgaz. În 2023, Chisăliță a fost plătit cu 250.000 de lei, net, anual, ca „șef al centrului de documentare și informare a Romgaz”. El a mai luat 40.000 de lei din poziția de administrator la Centrala În Ciclu Combinat Pe Gaz (CCCG) Turceni SA, deținută în proporții egale, de câte 50%, de către CE Oltenia, controlată de Ministerul Energiei, și Tinmar Energy, a antreprenorului Augustin Oancea. Povești ciudate cu criptomonede Profit scria, la momentul numirii sale ca administrator al acestei companii, în septembrie 2023, că Chisăliță este „coordonatorul” muzeului unde Georgescu și-a lansat cartea.  Numele său apare în știrile despre Restart Energy, un furnizor privat de energie, care ar fi furat 18 milioane de dolari din banii investitorilor - potrivit acuzațiilor procurorilor. În știrea difuzată de Observator News, Chisăliță este citat cu o declarație în care apără afacerea acestei companii, care ar fi convins mai mulţi oameni de afaceri să cumpere criptomonede şi să le investească într-un proiect de energie regenerabilă, dar a cheltuit fondurile pe achiziții de lux.  Dumitru Chisăliță a mai fost a fost director comercial, director pe energie, director general și președinte al Consiliului de Administrație al companiei de stat Romgaz. "Habar n-aveam cine e Călin Georgescu în 2023" Întrebat de către DeFapt.ro dacă știa despre lansarea de carte a lui Călin Georgescu, Dumitru Chisăliță a declarat: "Sincer, nu. Atâta timp cât nu sunt eu organizatorul și nu se organizează activități ilegale, nu am cum să combat.  Habar n-aveam cine e Călin Georgescu în 2023 (...) Noi avem o colaborare cu asociația polițiștilor care ne-au solicitat o sală pentru două în vederea organizării unei activități culturale. E vorba de IPA Mediaș, condusă de domnul Doru Dumbreanu." Chisăliță a devenit enigmatic atunci când a fost întrebat despre numirea sa viitoare în CA al Romgaz: "Trebuie văzut dacă îmi doresc chestia asta. Deocamdată nu am o ofertă în sensul ăsta, dar să vedem despre ce o să fie vorba." 

Nici măcar Gavrilă n-a venit la mitingul eșuat organizat de Simion Foto: Facebook
Politică

Nici măcar Gavrilă n-a venit la mitingul eșuat organizat de Simion cu ocazia zilei lui Georgescu

Nici măcar Anamaria Gavrilă n-a venit la mitingul eșuat organizat de George Simion cu ocazia zilei lui Călin Georgescu: președinta POT a anunțat că „din păcate, nu voi putea fi acolo astăzi”. Ea nu a oferit alte explicații.  Citește și: FOTO EXCLUSIV Bandă adezivă și cârpe la uși pentru a stopa invazia ploșnițelor la Institutul de Pneumologie "Marius Nasta" Nici Călin Georgescu nu participă la reuniunea organizată de liderul AUR. El a fost la Poliție, chiar de ziua lui, prezentându-se la controlul judiciar. Mai mulți admiratori l-au așteptat aici și i-au cântat „La Mulți Ani”, dar Georgescu nu a stat de vorbă cu ei.  Nici măcar Gavrilă n-a venit la mitingul eșuat organizat de Simion Potrivit estimărilor televiziunilor de știri, la mitingul suveranist care s-a desfășurat în această după amiaza în Piața Constituției au participat circa o mie de persoane. Cele mai mari estimări duceau acest număr la 1.500. Din Piața Constituției, protestatarii au început deplasarea spre Piața Victoriei.  Chiar Realitatea TV, postul cel mai favorabil lui Călin Georgescu scria, pe site că „sute de oameni sunt deja în Piața Victoriei”.  Liderul AUR, George Simion, transmite live pe TikTok, dar nu și pe Facebook, unde nu a postat nimic.  Jandarmeria Capitalei anunţa, marţi, că manifestaţia din Piaţa Constituţiei nu a fost declarată şi asumată conform cadrului legal în vigoare, "ceea ce este regretabil în actualul context internaţional de securitate''.

Călin Georgescu nu participă la marele miting organizat de Simion Foto: Facebook
Politică

Călin Georgescu nu participă la marele miting organizat de Simion cu ocazia zilei sale de naștere

Călin Georgescu nu participă la marele miting organizat de George Simion cu ocazia zilei sale de naștere, la 26 martie. De altfel, până acum, Georgescu nu a dat nici un semn că ar susține acest miting sau că ar sprijini explicit candidatura lui Simion la președinție. Nici lidera POT, Anamaria Gavrilă, nu s-a mobilizat în campanie pentru Simion.  Citește și: Guvernul Ciolacu II se adâncește în datorii: deficit de 30 de miliarde lei, 1,58% din PIB, în februarie - presă Călin Georgescu nu participă la marele miting organizat de Simion  „Dorim să precizăm că la eveniment nu vor participa domnul Călin Georgescu şi nici soţia acestuia, doamna Cristela Georgescu. Îi rugăm pe toţi românii să le respecte intimitatea în această zi importantă”, se arată înntr-un comunicat AUR. Însă mitingul este organizat în această zi tocmai pentru a marca ziua de naștere a fostului candidat. „Din faţa sediului AEP, membrii şi simpatizanţii AUR vor merge în Piaţa Victoriei, acolo unde, începând cu pra 17:30, vor fi alături de românii care vor să transmită un mesaj clar de ziua lui Călin Georgescu: democraţia nu e de vânzare, iar vocea poporului trebuie ascultată!”, se arată în comunicatul AUR.  Sprijin de la Moscova, via socialiștii de la Chișinău Site-ul deschide.md arată însă că socialiștii din Republica Moldova, PSRM, vor recruta oameni pentru a participa la acest miting. „Pentru «buna organizare» a acestui eveniment, Moscova, care îl susține deschis pe Georgescu, a mobilizat și mai mulți reprezentanți ai PSRM. Potrivit surselor Deschide.MD din cadrul formațiunii, unul dintre responsabilii pentru deplasarea cetățenilor Republicii Moldova la protestul lui Georgescu este Alexandr Haceaturean, fratele vitreg al vicepreședintelui Parlamentului de la Chișinău și secretarului executiv al PSRM, Vlad Bătrîncea – cel care, acum 10 ani, a rupt în plenul legislativului harta României Mari. Conform datelor obținute, Haceaturean, cunoscut anterior sub numele de Alexandr Sologubov, se implică activ în recrutarea unor persoane din mediul PSRM pentru a participa la această manifestație. Acțiunile respective demonstrează o conexiune directă între anumite structuri pro-ruse din Republica Moldova și mișcările politice alternative din România promovate de Georgescu”, scrie deschide.md. AUR a negat această informație: „De asemenea, respingem ferm informaţiile false care sugerează că la protest vor participa organizat cetăţeni ai Republicii Moldova. Aceasta este o manipulare menită să discrediteze opoziţia parlamentară şi lupta pentru alegeri libere şi corecte în România”. 

DeFapt.ro
Investigații jurnalistice, analize, știri la zi
Abonează-te
DeFapt.ro

Ultima oră

Ultima oră