vineri 30 ianuarie
Login Contact
DeFapt.ro

Etichetă: bolojan

291 articole
Politică

Consiliul Județean Bihor, doi ani cu Bolojan

Consiliul Județean Bihor, după doi ani cu Ilie Bolojan în poziția de președinte al instituției: personalul s-a redus cu 50%, au fost realizate astfel economii de 13 milioane euro, dar investițiile din bugetul propriu al consiliului s-au dublat. Fondurile UE atrase sau în curs de implementare în acest județ sunt de aproape 1,5 miliarde de euro. Ilie Bolojan a prezentat, la finalul săptămânii trecute, un bilanț al celor doi ani de mandat la șefia CJ Bihor. Consiliul Județean Bihor, doi ani cu Bolojan Iată faptele prezentate de Bolojan, potrivit relatării din ebihoreanul.ro: „După doi ani funcţionăm cu jumătate din posturile care erau la preluarea mandatului”Reducerea schemei de personal a CJ Bihor şi a instituţiilor subordonate a permis o economie de 13 milioane euro, alte zeci de milioane de lei fiind economisite prin aducerea tuturor structurilor organizatorice în clădirea din Parcul Traian prin rezilierea contractelor de închiriere care costau mii de euro lunar fiecare în mandatul precedent.Instituția Arhitectului Șef mai are zece angajați, din 20, dar a eliberat de două ori mai multe documente şi avize. În plus, „Direcția Arhitect-Șef din cadrul Consiliului Județean Bihor a redus semnificativ timpii de eliberare a autorizațiilor de construire (5 sau 10 zile lucrătoare) și a certificatelor de urbanism (5 zile lucrătoare)”, arată CJ Bihor. Investiţiile din bugetul propriu s-au dublat, ajungând în primele 9 luni ale acestui an la 140,7 milioane lei (faţă de 71,5 milioane lei în primele trei semestre din 2020) Dezvoltare prin investiții private și fonduri europene Fonduri nerambursabile pentru proiecte câştigate sau pe cale să fie lansate în execuţie se apropie de două miliarde euro, scrie ebihoreanul. „Sunt în pregătire sau în derulare proiecte noi din fonduri europene în valoare de peste 300 de milioane de euro, la care se adaugă Drumul Expres Arad-Oradea, în valoare de peste 1 miliard de euro”, arată CJ Bihor. Însă ebihoireanul estimează costurile drumului expres la 1,5 miliarde de euro. Investițiile private aduc în județul Bihor peste 40 de milioane de euro (Terminalul Cargo de pe aeroportul Oradea, Școala Internațională și hotelul din Municipiul Oradea). La Ecolect, care gestionează staţia pe biomasă de la Săcueni, bugetul de funcţionare a fost redus de la 6 milioane lei, cât era în 2020, la 2 milioane lei anul trecut şi anul acesta, în timp ce producţia de energie a crescut de la 250 MWh în 2019 la 1.350 MWh în 2022.Drumului Expres Oradea - Arad, de 1,5 miliarde euro, preluat de la CNAIR în colaborare cu administraţiile judeţeană şi municipală arădene: proiectul tehnic este în lucru, iar licitaţia programată pentru începutul anului viitor. În plus, administrația județului a arătat că a ajuns la un grad de colectare separată pentru 35% din volumul total al deşeurilor. Românai reciclează acum sub 14% din deșeuri. Citește și: Xi Jinping a devenit și mai puternic după al 20-lea congres al Partidului Comunist Chinez. Probabilitatea unei invazii a Beijingului în Taiwan, poate chiar în 2023, foarte ridicată

Consiliul Județean Bihor, doi ani cu Bolojan Foto: Facebook
Birta, Oradea: Până în Budapesta faci două ore și jumătate Foto: Jurnal bihorean
Eveniment

Oradea: Budapesta două ore și jumătate

Florin Birta, primarul PNL din Oradea, a declarat azi, la o dezbatere organizată de Ziarul Financiar, că din Oradea până în Budapesta faci două ore și jumătate, până în Viena, 5 ore, iar până în Bucureşti, aceeaşi distanţă ca până la Viena, faci 9-10 ore. Birta, Oradea: Până în Budapesta faci două ore și jumătate „Suntem conectaţi la reţeaua europeană de autostrăzi şi asta este un avantaj pentru un investitor. Din Oradea până în Budapesta faci 2 ore jumate, până în Viena 5 ore, iar până în Bucureşti, aceeaşi distanţă până la Viena, faci 9-10 ore. Faptul că ne aflăm la graniţa Nord-Vest şi suntem conectaţi înseamnă un avantaj”, a spus el, la ZF/First Bank „Cum putem folosi expertiza businessului american în România“. El a mai spus că, în ultimii ani, în Oradea au apărut investiţii private de peste 400 mil. de euro în ultimii ani, care au generat 12.000 de locuri noi de muncă. Un alt proiect important pentru județul Bihor și regiune este Terminalul Cargo Oradea, proiect dezvoltat de CTP Park, care va fi pus în funcțiune deja anul acesta. Valoarea acestui proiect este de 32 de milioane de euro. Primarul Florin Birta este și vicepreședinte al PNL. Citește și: Kremlinul, provocare pentru Casa Albă: americanii capturaţi în Ucraina, „mercenari” angajaţi în activităţi ilegale, trebuie să-şi asume responsabilitatea pentru „crimele” comise Recent, Ilie Bolojan, președintele CJ Bihor, a anunțat o nouă legătură rapidă cu Ungaria. „Între drumul expres Oradea – Arad și M44 va exista o conexiune la profil de drum expres. Acest drum nou care urmează să fie realizat de ambele guverne are aproximativ 50 de kiometri, dintre care 43 de kilometri sunt pe teritoriul Ungariei”, a declarat Bolojan, în cadrul unei conferințe de presă.

Bolojan vrea să lege drumul expres Oradea-Arad de M44 Foto: Facebook Consiliul Județean Bihor
Politică

Bolojan vrea drumul Oradea-Arad M44

Președintele Consiliului Județean Bihor, Ilie Bolojan, a anunțat că vrea să lege drumul expres Oradea-Arad de autostrada M44 din Ungaria. Aceasta va implica o nouă conexiune și șapte kilometri de drum expres pe teritoriul României. De partea cealaltă, Ungaria va construi 43 de kilometri de autostradă. În plus, va trebui deschis și un nou punct de trecere a frontierei. M44 va lega Békéscsaba de autostrada M5, lângă Kecskemét. Bolojan vrea să lege drumul expres Oradea-Arad de M44 Potrivit agenției de presa maghiare hirado.hu, Bolojan a declarat că se doreşte predarea drumului expres dintre Arad şi Oradea cel târziu până în primul trimestru al anului 2027. Traseul celor 120 km între Oradea și Arad va fi împărțit, probabil, „în 3-4 tronsoane a câte 30-40 km”. a explicat președintele CJ Bihor. Însă, marți, Bolojan a precizat că legătura suplimentară dintre Drumul Expres Oradea - Arad și Autostrada M44 din Ungaria va fi finalizată însă mai târziu, deoarece partea maghiară abia acum va începe elaborarea documentațiilor, așa că abia în 2026 ar putea să înceapă lucrările de construire propriu-zisă a celor 43 km de șosea de pe teritoriul acestei țări. Proiectul drumului expres Oradea - Arad a fost preluat de la CNAIR de asocierea consiliilor județene și primăriilor reședință de județ din Bihor și Arad, pentru a-l derula în parteneriat cu CNAIR, autoritățile locale asumându-și elaborarea a documentațiilor. Proiectul a fost evaluat la 1,38 miliarde euro. Citește și: Va accepta Putin ca ONU să supervizeze o operațiune de deblocare a portului Odesa pentru a permite exportul cerealelor din Ucraina? Marele risc: un atac rusesc de pe mare „Ne propunem ca la sfârșitul lunii august să avem finalizat Studiul de Fezabilitate, iar la sfârșitul anului să ni se predea proiectul tehnic”, a spus Bolojan.

Viitoarea conducere a PNL Foto: Inquam/ George Călin
Politică

Viitoarea conducere a PNL

Viitoarea conducere a PNL i-ar putea include pe Ilie Bolojan și Dan Motreanu, care vor ocupa pozițiile de prim-vicepreședinți. În schimb, Rareș Bogdan este retrogradat la șefia organizației din Diaspora, pierzînd postul de prim-vicepreședinte. Gheorghe Flutur și Iulian Dumitrescu rămân prim-vicepreședinți. Alegerea premierului Ciucă la șefia partidului și a lui Lucian Bode în poziția de secretar general nu pare a fi contestată de nimeni din PNL. Viitoarea conducere a PNL: Bolojan și Motreanu, prim-vicepreședinți Totuși, în cazul în care Motreanu va candida pentru poziția de prim-vicepreședinte, el ar putea să-l aibă drept contracandidat pe Cristian Bușoi, acum vicepreșdinte al PNL. Până acum, nici Motreanu, nici Bolojan, nu au făcut vreo declarație publică legată de viitorul congres. Bolojan a semnat însă scrisoarea celor 42 de lideri de organizații județene prin care liberalii cer plecarea din funcția de președinte al partidului a fostului premier Florin Cîțu, la doar o jumătate de an după alegerea acestuia Flutur a fost ale președinte interimar al PNL până la Congresul din 10 aprilie. Cel de-al patrulea prim-vicepreședinte din structura actuală, Lucian Bode, va fi promovat secretar general, în locul lui Dan Vîlceanu. PNL are nu mai puțin de 29 vicepreședinți, nu este clar ce schimbări s-ar putea produce la congresul din 10 aprilie. Unul dintre aceștia este Nicolae Ciucă, deci ar trebui făcută o numire în locul său, întrucât acesta va prelua conducerea partidului. Nici un lider liberal n-a anunțat, până acum, intenția de a candida, la congres, împotriva actualului premier. Nu este clar nici cine va prelua portofoliul ministerului proiectelor europene, după demisia dlui Dan Vîlceanu. În plus, liderii PNL au evitat să spună dacă îl vor da jos pe Florin Cîțu și de la șefia Senatului. Citește și: Șoc în cancelariile occidentale după difuzarea imaginilor de la Bucha. Zelenski acuză un „genocid”. Rusia, cinism extrem: Imaginile sunt fabricate de Kiev

Bolojan ar putea reveni în conducerea PNL Foto: Graiul Sălajului
Politică

Bolojan ar putea reveni în conducerea PNL

Surse din PNL susțin că Ilie Bolojan ar putea reveni în conducerea PNL, ca prim-vicepreședinte, în locul lui Lucian Bode. Acesta din urmă va fi promovat secretar general al partidului, pe postul eliberat după demisia de azi a lui Dan Vîlceanu. Bolojan este acum președintele Consiliului Județean Bihor. Bolojan ar putea reveni în conducerea PNL El a afirmat, în urmă cu câteva săptămâni, că ia în calcul să candideze la şefia PNL ori chiar la alegerile prezidenţiale, menţionând că „nu este cazul” şi nici „nu ar fi normal” să excludă asemenea posibilităţi. „Nu exclud. (…) N-ar fi normal să exclud şi nici nu e cazul”, a declarat Ilie Bolojan, într-un interviu pentru Libertatea, fiind întrebat dacă ar putea candida la preşedinţia PNL sau chiar a României. Acum câteva zile, un primar din Sălaj a propus ca Bolojan să fie președinte executiv - poziție care nu există acum în PNL - Ciucă urmând să fie președinte. „Premierul Nicolae Ciucă a arătat că știe să conducă. A asigurat un climat de lucru favorabil în această perioadă grea și este pregătit să reprezinte și politic partidul, nu doar să conducă guvernul. Cu toții știm, și experiența ultimilor 32 de ani ne-a arătat, că e mai eficient ca premierul să conducă și partidul de guvernământ. Cred că e o decizie bună. Dar, dacă tot este un moment de reset al partidului, consider că trebuie să-l avem pe Ilie Bolojan în forul de conducere, poate chiar pe o funcție de președinte executiv. Fiind vorba de un congres extraordinar, putem chiar să creăm o funcție de acest fel pentru a-l aduce pe Ilie Bolojan înapoi în conducerea partidului”, a declarat pentru Graiul Sălajului primarul din Șimleu Silvaniei. Cîțu așteaptă indicațiile lui Iohannis Azi ar putea avea loc și o întâlnire între actualul președinte al PNL, Florin Cîțu, și președintele Klaus Iohannis. Surse din PNL că discuția va fi decisivă pentru a-l convinge pe actualul lider al liberalilor să demisioneze. Zeci de organizații județene ale PNL cer convocarea congresului partidului pentru a-l înlocui pe Cîțu cu Nicolae Ciucă. Chiar dacă Florin Cîțu va demisiona de la conducerea partidului, tot ar urma să aibă loc un congres, la 10 aprilie, pentru alegerea statutară a unui nou președinte. Citește și: Invazia Ucrainei se transformă într-un război prelungit care are ca miză estul țării, estimează americanii. Biden sugerează că Putin e atins de paranoia: S-a autoizolat, a arestat consilieri

Bolojan a pus GPS pe mașinile CJ Bihor Foto: Facebook Ilie Bolojan
Eveniment

Bolojan a pus GPS pe mașinile CJ Bihor

Bolojan a pus GPS pe mașinile CJ Bihor: rezultatul a fost o scădere dramatică a consumului de combustibil. Ieri, Consiliul Județean a votat, în unainimitate, ca măsura să fie extinsă la mașinile instituțiilor subordonate. Bolojan a pus GPS pe mașinile CJ Bihor Potrivit presei locale, măsura instalării GPS-urilor pe mașinile consiliului, un „sistem de management flotă”, a dus la o reducere cu 40% a consumului de carburanți. Bolojan a pus GPS pe mașinile CJ Bihor în august 2021. Prin votul dat ieri în consiliu, măsura se extinde la instituțiile subordonate și întreprinderile pe care le tutelează. Acestea sunt: teatrele Regina Maria și Szigligeti, Filarmonica de Stat, Muzeul Țării Crișurilor, Biblioteca Județeană, DGASPC, Direcția de Evidență a Persoanelor Bihor, respectiv Aeroportul Oradea și Societatea de Pază și Protecție Bihor. Sistemul folosit de CJ Bihor permite evidențierea locului unde se află mașinile, generarea foilor de parcurs, evidențierea consumurilor de carburanți, afișarea histogramei vitezei și analizarea conduitei șoferilor. Instituția speră în reducerea consumurilor, a uzurii mașinilor și optimizarea rutelor acestora, explică publicația Bihoreanul. Investiții record în 2022 Acum o săptămână, CJ Bihor a votat bugetul pentru 2022, care prevede sume record pentru investiții. Suma alocată investițiilor de Consiliul Județean Bihor, în proiectul de buget, este de peste 574 milioane de lei, echivalentul a aproximativ 115 milioane de euro. Cei mai mulți bani ar urma să vină din finanțări externe, peste 316 milioane de lei. Următoarea sursă de finanțare va fi PNDL, cu 85 milioane de lei. A treia sursă este bugetul local, cu peste 164 milioane de lei și împrumutul bancar accesat în 2021, din care instituția mai are de cheltuit 5 milioane de lei. Din veniturile proprii, CJ Bihor a alocat pentru investiții puțin peste 3,1 milioane de lei. Citește și: AUR a ajuns pe locul II, ca intenție de vot (sondaj INSCOP) „Zeci de kilometri de drumuri noi vor fi realizați anul acesta și anul viitor”, a declarat Ilie Bolojan, în ședința CJ Bihor. Lucrările la șoselele ocolitoare ar urma să înceapă în această vară sau cel târziu în primăvara anului viitor. Un alt proiect important este Drumul Expres Oradea – Arad. Acesta este realizat în parteneriat cu CJ Arad, Primăria Arad și CNAIR. Bolojan a anunțat că proiectantul lucrează deja la proiectul tehnic. Anul viitor urmează să înceapă lucrările la cei 120 de kilometri de drum. Proiectul are o valoare de 1,4 miliarde de euro.

DeFapt.ro
Investigații jurnalistice, analize, știri la zi
Abonează-te
DeFapt.ro

Ultima oră

Ultima oră