vineri 05 decembrie
Login Abonează-te
DeFapt.ro

Etichetă: blesteme

2 articole
Eveniment

Marea bătălie a preoților ortodocși cu cei care cred în vise, blesteme și magie

Magia și blestemele, în atenția preoților. În România, credința creștină se împletește frecvent cu tradițiile populare, dând naștere unei spiritualități „hibride” în care oamenii merg la biserică, dar cred și în vise premonitorii, blesteme sau magie. Magia și blestemele, în atenția preoților Mulți aprind lumânări și participă la slujbe, însă își pun busuioc sub pernă în Ajunul Bobotezei „pentru a-și visa ursitul” ori apelează la persoane care practică descântece sau „magie albă”. Citește și: EXCLUSIV Finul pe care ministrul Ivan voia să-l numească la Hidroelectrica, mic patron de cârciumă și abonat la sinecuri locale în Bistrița Preotul Dorel Burduja, de la Parohia Piciorul Lupului, avertizează că visele nu trebuie luate prea în serios, cu excepția celor care vin de la Dumnezeu și se împlinesc, iar blestemele, mai ales cele rostite pe drept de părinți, preoți sau oameni nedreptățiți, pot avea consecințe grave. Potrivit acestuia, cel care blesteamă păcătuiește, indiferent de motiv, iar dezlegarea acestor blesteme trebuie făcută la preot sau episcop. Continuarea, în Ziarul de Iași

Magia și blestemele, în atenția preoților (sursa: Pexels/Alina Vilchenko)
Cum lucrează diavolul (sursa: ziaruldeiasi.ro)
Eveniment

Cum lucrează diavolul

Cum lucrează diavolul. PS Părinte Nichifor Botoşăneanul a fost invitat la Biserica Talpalari din Iaşi pentru a susţine o conferinţă despre exorcisme, cum pot fi ele făcute de către preoţi în zilele noastre, dar şi cum trebuie să se raporteze creştinii la aceste practici sau, mai ales, cum trebuie să se pregătească preoţii pentru astfel de slujbe, când le pot face sau cum pot creştinii să evite demonizarea şi atragerea duhurilor rele. Cum lucrează diavolul Părintele Nichifor a făcut o cercetare amplă legată de această temă, cercetare care s-a concretizat într-o lucrare de doctorat cu tema „Practica exorcizării în Biserica Ortodoxă. Aspecte liturgice, canonice şi pastorale”. Citește și: Avalanșa de angajări la Guvern nu se mai oprește: Ministerul Economiei, plus 10% la schema de personal. Fondurile Europene au anunțat deja: numărul angajaților crește cu 30% În cadrul conferinţei susţinute la Talpalari, PS Nichifor a început, după cum a afirmat acesta, cu concluziile lucrării sale, răspunzând la întrebările „de ce este bine să ştim despre exorcizare” sau „cum lucrează demonul”. La prima întrebare, de ce e bine să ştim despre exorcisme, PS Nichifor subliniază că este nevoie de foarte mult discernământ din partea celor implicaţi, de răbdare şi de înţelegere a modului în care se manifestă această „posedare”. Continuarea, în Ziarul de Iași.

DeFapt.ro
Investigații jurnalistice, analize, știri la zi
Abonează-te
DeFapt.ro

Ultima oră

Ultima oră