miercuri 29 iulie
Login Contact
DeFapt.ro

bilet

10 articole
Eveniment

Bilete de tratament balnear pentru pensionari 2026: cine le poate primi, cum se acordă și când sunt programate seriile

Peste 114.000 de bilete de tratament balnear sunt prevăzute pentru 2026. Obținerea unui loc depinde de punctaj, venit, tipul pensiei și istoricul biletelor primite în ultimii doi ani. CNPP a stabilit criteriile de repartizare, actele necesare, cazurile de gratuitate și calendarul seriilor care se desfășoară până în decembrie. Peste 114.000 de bilete de tratament în 2026 Pentru anul 2026 este prevăzută acordarea a peste 114.000 de bilete de tratament balnear, potrivit proiectului privind programul din acest an, avizat de Ministerul Finanțelor. Dintre acestea, peste 50.000 de bilete sunt destinate unităților de tratament aflate în administrarea Casei Naționale de Pensii Publice. Locurile sunt distribuite pe parcursul anului, în maximum 16 serii. Numărul total al biletelor poate fi suplimentat, în funcție de fondurile disponibile, prin contractarea de locuri și în alte unități de profil. Criteriile după care locurile ajung efectiv la beneficiari au fost stabilite prin Ordinul nr. 75 din 20 aprilie 2026 al președintelui CNPP. Cine poate primi bilet de tratament Programul nu este destinat exclusiv pensionarilor. Citește și: Dana Gârbovan, pe care PSD o dorea ministru al Justiției, vrea la ÎCCJ, în subordinea lui Savonea. Și controversata Liana Arsene concurează Pot beneficia de tratament balnear pensionarii sistemului public de pensii, persoanele asigurate în sistemul public, beneficiarii unor legi speciale, persoanele asigurate pentru accidente de muncă și boli profesionale și, în anumite condiții, soțul sau soția pensionarului ori asiguratului. Pentru unele categorii biletele sunt acordate cu plata unei contribuții individuale, iar pentru altele tratamentul este gratuit. În toate cazurile trebuie îndeplinite condițiile medicale și administrative prevăzute pentru categoria din care face parte solicitantul. Cine are cele mai mari șanse să primească bilet În cazul pensionarilor, repartizarea pornește de la un sistem de punctaj. Sunt analizate trei elemente principale: dacă pensionarul a mai primit bilete în ultimii doi ani, tipul pensiei și cuantumul brut al pensiei. În general, sunt avantajați cei care nu au beneficiat recent de tratament, pensionarii aflați în anumite situații de vulnerabilitate și cei cu venituri mai mici. Dacă nu ai primit bilet în ultimii doi ani, primești 10 puncte Cel mai mare avantaj îl au pensionarii care nu au beneficiat deloc de bilet de tratament în ultimii doi ani. Aceștia primesc 10 puncte pentru acest criteriu. Dacă pensionarul a avut un singur bilet în ultimii doi ani, punctajul depinde și de perioada în care l-a folosit: un bilet în extrasezon – 5 puncte; un bilet în sezon – 3 puncte. Dacă au fost obținute două bilete, punctajul scade și mai mult: două puncte dacă ambele au fost în extrasezon, un punct dacă unul a fost în sezon și celălalt în extrasezon și zero puncte dacă ambele au fost acordate în sezon. CNPP definește drept sezon perioada 15 mai – 31 august, restul anului fiind considerat extrasezon. Pensia de invaliditate aduce cel mai mare punctaj Categoria de pensie este al doilea criteriu important. Un pensionar de invaliditate primește 10 puncte, în timp ce un pensionar pentru limită de vârstă primește 6 puncte. Pentru pensia de urmaș se acordă 4 puncte, iar pentru pensia anticipată – 2 puncte. Punctajul final este stabilit însă prin aplicarea tuturor criteriilor prevăzute pentru categoria respectivă. Cu cât pensia este mai mică, cu atât punctajul este mai mare Venitul este cel de-al treilea criteriu principal pentru pensionari. Pentru o pensie brută sub 1.281 de lei se acordă 6 puncte, iar pentru pensiile între 1.282 și 2.830 de lei – 5 puncte. Pentru veniturile mai mari, punctajul scade treptat: 2.831–4.430 lei – 4 puncte; 4.431–6.030 lei – 3 puncte; 6.031–7.630 lei – 2 puncte; 7.631–9.192 lei – un punct; peste 9.192 lei – zero puncte. Pragul de 9.192 de lei este raportat la câștigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat pentru 2026. Cum se face clasamentul Cererile sunt procesate prin aplicația informatică a CNPP și ordonate descrescător în funcție de punctaj. Dacă mai multe persoane obțin același punctaj, este analizat mai întâi numărul de bilete primite în ultimii doi ani. Dacă egalitatea persistă, se ia în calcul venitul, iar în ultima etapă are prioritate cererea cu numărul de înregistrare mai mic. Prin urmare, data depunerii contează, dar după aplicarea criteriilor de punctaj. Un singur bilet pe an pentru fiecare beneficiar În cursul unui an calendaristic, unei persoane îi poate fi eliberat un singur bilet de tratament balnear. Dacă beneficiarul nu ridică biletul care i-a fost repartizat, poate primi un loc rămas nevalorificat sau poate solicita repartizarea pentru o serie ulterioară. Sejurul durează 16 zile Un bilet CNPP acoperă 16 zile de sejur, iar tratamentul balnear propriu-zis se desfășoară timp de 12 zile. Locurile sunt distribuite atât în unitățile proprii ale CNPP, cât și în unități de profil cu care instituția încheie contracte. Programul vizează stațiuni și baze de tratament pentru afecțiuni ale sistemului nervos, reumatismale, digestive, cardiovasculare, ginecologice și ale căilor respiratorii. Seriile de tratament în 2026 Calendarul pentru 2026 începe la sfârșitul lunii aprilie și continuă până în decembrie. Seria 1: 27 aprilie – 13 mai Seria 2: 13 mai – 29 mai Seria 3: 29 mai – 14 iunie Seria 4: 14 iunie – 30 iunie Seria 5: 30 iunie – 16 iulie Seria 6: 16 iulie – 1 august Seria 7: 1 august – 17 august Seria 8: 17 august – 2 septembrie Seria 9: 2 septembrie – 18 septembrie Seria 10: 18 septembrie – 4 octombrie Seria 11: 4 octombrie – 20 octombrie Seria 12: 20 octombrie – 5 noiembrie Seria 13: 5 noiembrie – 21 noiembrie Seria 14: 21 noiembrie – 7 decembrie Seria 15: 5 decembrie – 21 decembrie. Cererea trebuie depusă din timp Cererile trebuie depuse cu cel puțin 30 de zile înainte de prima lună din perioada pentru care este solicitat biletul. Solicitantul poate indica în cerere cel mult trei stațiuni. Documentele pot fi trimise prin poștă, prin poștă electronică, prin serviciile electronice oferite de portalul CNPP sau pot fi depuse direct la casa teritorială de pensii competentă. Cum aflați dacă ați primit loc Casele teritoriale de pensii afișează atât la sediu, cât și pe propriile pagini de internet listele cererilor aprobate. După repartizare, beneficiarii trebuie informați în maximum cinci zile lucrătoare despre biletul care le-a fost acordat și despre data la care trebuie să se prezinte pentru ridicarea acestuia. Locurile nefolosite pot fi redistribuite, astfel că și persoanele care nu intră în repartizarea inițială pot primi ulterior un bilet. Ce acte îi trebuie unui pensionar Pentru pensionarul sistemului public care solicită un bilet cu plata contribuției individuale sunt necesare, în principal, cererea-tip și biletul de trimitere pentru tratament balnear. Trimiterea trebuie eliberată de medicul de familie sau de medicul specialist aflat în relație contractuală cu casa de asigurări de sănătate. În situațiile în care pensionarul primește drepturi și din alte sisteme de pensii pot fi cerute documente privind valoarea acestor venituri și declarații referitoare la celelalte pensii încasate. Cine poate merge gratuit la tratament Pentru anumite categorii, biletul este acordat fără contribuție individuală. Printre acestea se numără, în condițiile prevăzute de lege, pensionarii de invaliditate incluși într-un program de recuperare stabilit de medicul expert, veteranii de război, persoanele persecutate din motive politice sau etnice, anumite persoane cu handicap și beneficiarii altor legi speciale. De gratuitate pot beneficia și unele persoane care au suferit accidente de muncă sau boli profesionale, precum și salariații care lucrează în anumite condiții de expunere la radiații. Pentru beneficiarii unor legi cu caracter reparatoriu, numărul biletelor gratuite poate reprezenta maximum 15% din totalul biletelor contractate la nivel național. CNPP păstrează locuri și pentru urgențe Nu toate biletele sunt introduse în repartizarea obișnuită. Casele teritoriale de pensii constituie o rezervă de 3% din biletele repartizate, destinată cazurilor medicale grave, cazurilor sociale deosebite și altor situații care necesită tratament în regim de urgență. La nivel central, CNPP poate păstra până la 7% din numărul total al biletelor contractate la începutul anului pentru soluționarea unor cazuri medicale grave, situații sociale deosebite și alte solicitări prevăzute de criterii. Venitul mic și lipsa biletelor anterioare cresc șansele Pentru pensionari, mecanismul de repartizare favorizează persoanele care nu au primit bilete în ultimii doi ani și pe cele cu venituri mai reduse. Categoria de pensie influențează, la rândul ei, punctajul. Depunerea mai devreme a cererii nu garantează obținerea biletului, dar poate deveni decisivă dacă mai mulți solicitanți ajung la același punctaj. Biletele rămase nevalorificate pot oferi o nouă șansă celor care nu au prins loc la repartizarea inițială.

Bilete de tratament balnear pentru pensionari 2026: cine le poate primi, cum se acordă și când sunt programate seriile
Miruță a blocat creșterea prețului biletului la metrou de la 5 lei la 7 lei
Economie

Miruță a blocat creșterea prețului biletului la metrou de la 5 lei la 7 lei

Ministrul interimar al Transporturilor, Radu Miruță, a anunțat că a blocat creșterea prețului biletului de metrou și a cerut conducerii Metrorex să facă rost de bani recuperând penalităţile de întârziere pe care diverse companii le au de plătit către această companie. Citește și: Veștea, ajutat de Nazare - care ar urma să fie la Finanțe și în viitorul Guvern - să-și facă program Prețul unui bilet de metrou trebuia să crească de la cinci lei la șapte lei. Miruță spune că viitorul ministru ar putea „decide prost” „Am suspendat două luni această creştere a tarifului. Cele două luni se apropie să fie trecute şi de la 1 iulie, adică peste câteva zile, dacă nu se ia nicio măsură, fără a se face vreo acţiune, tariful la metrou ar fi 7 lei. Am trimis Corpul de control. Din raportul preliminar care mi-a fost adus, lucrurile stau foarte prost în ceea ce priveşte cheltuirea banilor publici la metrou. Am dat o dispoziţie Consiliului de Administraţie de a recupera banii care sunt la prima mână şi anume penalităţile de întârziere pe care diverse companii le au de plătit Metrorex. Sunt de zeci de milioane de euro. Se desfăşoară aceste acţiuni, însă nu merge să tot amânăm din lună în lună ceva ce este evident nejustificat, motiv pentru care am decis anularea creşterii biletului la metrou de la 5 la 7 lei, care ar fi trebuit să se întâmple peste câteva zile", a afirmat Miruţă, într-o conferinţă de presă.El a subliniat că în cazul în care alt ministru care va veni la MTI va dori să majoreze acest tarif, "va avea un drum mult mai lung de făcut"."Nu se mai pune problema amânării încă o lună, încă o lună şi am închis definitiv acest subiect. Nu va creşte preţul la metrou nici acum, nici probabil în perioada imediat următoare. Dacă va veni un nou ministru care va vrea să decidă prost pentru oameni şi să crească preţul la metroul fără să recupereze banii de care Metrorex are nevoie din alte părţi, va avea un drum mult mai lung de făcut. Drumul până acum era decizia CA luată şi schimbat doar ordinul de ministru. S-a schimbat şi decizia CA şi ordinul de ministru. Am pus în siguranţă bătaia de joc cu creşterea biletului la metrou", a transmis ministrul interimar de la Transporturi.

Miruță încearcă să o dea afară pe montatoarea care a ajuns director general la Metrorex
Politică

Miruță încearcă să o dea afară pe montatoarea care a ajuns director general la Metrorex

Ministrul interimar al Transporturilor, Radu Miruță (USR), încearcă să o dea afară pe montatoarea care a ajuns director general la Metrorex, Mariana Miclăuș. „Am decis convocarea Consiliului de Administraţie al Metrorex, prin Adunarea Generală a Acţionarilor, pentru a întrerupe contractul de mandat al doamnei director general pentru nerespectarea indicatorilor financiari negociaţi cu ministerul, acceptaţi, dar nerealizaţi”, a spus Miruță.  Citește și: Deficitul bugetar la trei luni, cel mai mic din 2019 până acum. Cheltuielile cu bugetarii, reduse Însă nu este clar dacă guvernul Bolojan va mai supraviețui suficient pentru ca această măsură să fie dusă la bun sfârșit. Miruță încearcă să o dea afară pe montatoarea care a ajuns director general la Metrorex Directoarea generală a Metrorex, Mariana Miclăuș, numită în funcție în septembrie 2023, a lucrat din 1981 în 1991 ca „montator” la „realizarea reviziilor de întreținere a instalațiilor de automatizare a traficului”. Născută în 1963, ea a absolvit - potrivit propriului CV - ASE-ul în 1989. Azi, Miruță a arătat că până și soțul directoarei dăduse o gaură de patru milioane de lei în veniturile Metrorex.  „Am găsit situaţia parcării de la Străuleşti, pentru care se înregistrează pierderi de patru milioane de lei pe an, chiar dacă există solicitări de parteneriat public-privat, astfel încât ea să fie administrată, nemaifiind situaţia ca Metrorex să plătească patru milioane de lei pe an. Şi am găsit situaţia în care această parcare, care marchează pierderi de patru milioane de lei pe an, este administrată de soţul doamnei director general”, a explicat Radu Miruţă. Ce a mai descoperit ministrul interimar al Transporturilor la Metrorex:  „Am găsit o companie care utilizează cu titlu gratuit depouri şi clădiri ale Metrorex, fără a plăti nimic” „Am găsit baza sportivă de la Ciurel, pe care o foloseşte Sindicatul Metrorex, încasând bani din activităţile care se desfăşoară acolo, fără a exista o bază legală să facă asta şi fără a plăti la rândul lui bani către Metrorex, care este proprietarul acestei baze sportive. A existat pe vremuri un contract între Metrorex şi sindicat, care a permis sindicatului să închirieze pentru a-şi face bani. A expirat de mult acel contract, însă sindicatul a continuat să facă bani de pe nişte bunuri ale Metrorex” „Am găsit o situaţie cu neînchirierea spaţiilor comerciale din reţeaua staţiilor de metrou, neînchiriere cu o analiză, adică închirere care ar fi putut fi făcută cu analiză de securitate la incendiu, reguli de bun simţ, respectarea şi înlesnirea fluxurilor de pasageri. Am găsit însă contracte de publicitate care au fost date fără o procedură competitivă” „La prima verificare, am găsit 60 de milioane de euro, bani neîncasaţi, din penalităţi care au fost date pentru întârzierea unui singur contract la Metrorex. A durat nouă luni după această perioadă în care ar fi trebuit să se emită de-a doua zi factura de penalităţi, până s-a emis factura. După ce s-a emis factura, nu s-a mai făcut niciun pas. Doar de aici sunt de cinci ori mai mulţi bani decât s-ar fi obţinut din creşterea acestui bilet” El a anunţat că a semnat ordinul de ministru pentru a opri creşterea preţului biletului la metrou de la 1 mai. 

A câștigat 9,66 milioane de euro la 6/49 cu un bilet de 12 lei jucat online
Eveniment

A câștigat 9,66 milioane de euro la 6/49 cu un bilet de 12 lei jucat online

Duminică, marele premiu de categoria I la Loto 6/49, în valoare de 49,15 milioane de lei (aproximativ 9,66 milioane de euro), a fost câștigat cu un bilet jucat online, a anunțat Loteria Română. Este al doilea cel mai mare premiu din istoria acestui joc și al treilea câștig de categoria I din acest an. Biletul norocos, cumpărat online Potrivit Loteriei Române, biletul câștigător a fost jucat pe platforma oficială bilete.loto.ro și a costat doar 12 lei. Citește și: EXCLUSIV Șpaga pentru Moșteanu trebuia să ungă o afacere cu obuze din Kazahstan care să ajungă în Ucraina, prin Romtehnica. Cine este bulgarul din combinație Acesta a conținut o singură variantă la Loto 6/49 și o variantă la jocul Noroc. Ultimul mare premiu fusese câștigat pe 11 mai 2025, în valoare de peste 10 milioane de lei. Al doilea cel mai mare câștig din istoria Loto 6/49 Cu o valoare de 49,15 milioane de lei, premiul de duminică se situează pe locul al doilea ca mărime în istoria Loto 6/49. De la începutul anului, acesta este al treilea premiu de categoria I acordat, semn că norocul continuă să surâdă jucătorilor consecvenți. Câștigătorul are 90 de zile pentru revendicare Conform regulamentului Loteriei Române, câștigătorul are la dispoziție 90 de zile de la data tragerii pentru a-și revendica premiul. Dacă nu o face în acest interval, suma se reportează, conform procedurilor în vigoare.

A câștigat la loto 15 milioane de euro, dar și-a dat seama după jumătate de an, când a găsit biletul în buzunarul unei haine
Eveniment

A câștigat la loto 15 milioane de euro, dar și-a dat seama după jumătate de an, când a găsit biletul în buzunarul unei haine

  Avere câștigată la loto, bilet uitat. Un bărbat din Germania a avut parte de o surpriză incredibilă după ce a găsit într-una dintre jachetele sale un bilet de loterie cumpărat în urmă cu șase luni. Biletul i-a adus un câștig impresionant de 15,3 milioane de euro, potrivit anunțului făcut de compania Lotto Hessen. Avere câștigată la loto, bilet uitat Bărbatul, care locuiește în landul Hesse (vestul Germaniei), a declarat că auzise la radio apelurile companiei care încerca să găsească posesorul biletului norocos. Citește și: Cine este Pilă al lui Alexe, președintele CA-ului la spitalul unde au murit șase copii „M-am întrebat cum poate cineva să fie atât de prost încât să nu meargă să încaseze un astfel de premiu”, a mărturisit el ulterior, fără să știe că el însuși era câștigătorul. Căutarea câștigătorului a durat șase luni Lotto Hessen a pornit o adevărată campanie pentru a-l găsi pe misteriosul posesor al biletului, inclusiv prin afișarea de anunțuri în punctele de vânzare. Între timp, biletul rămăsese uitat din martie anul trecut în buzunarul unei jachete depozitate în dulapul familiei. Planuri modeste cu suma câștigată Norocosul și-a descoperit biletul săptămâna trecută și a aflat că este noul milionar. Spre deosebire de așteptările publicului, planurile sale nu sunt extravagante. Potrivit comunicatului oficial, banii vor fi folosiți pentru achiziționarea unei canapele noi și pentru întreținerea copiilor. Alte proiecte nu au fost menționate. Caz rar în istoria loteriei Evenimentul a atras atenția presei germane, întrucât majoritatea câștigătorilor contactează loteria în cel mult două săptămâni de la extragere. Cazul germanului din Hesse rămâne unul neobișnuit, demonstrând cum o simplă jachetă uitată poate ascunde un premiu de milioane.

Haos la metrou, după ce Grindeanu a scumpit călătoriile: unii călători au plătit trei lei biletul, alții - cinci lei
Eveniment

Haos la metrou, după ce Grindeanu a scumpit călătoriile: unii călători au plătit trei lei biletul, alții - cinci lei

Haos la metrou, după ce Grindeanu a scumpit călătoriile: unii călători au plătit doar trei lei biletul, iar alții au achitat cinci lei, prețul oficial de la 1 ianuarie 2024. Informația apare într-o discuție pe reddit, unde un utilizator prezintă și dovada unei plăți de doar trei lei. Citește și: „Dacă faci venituri din activități independente sau drepturi de autor, plătești mai mult decât ca salariat”, spune antreprenorul Cătălin Teniță De altfel, potrivit unor informații ale DeFapt.ro, și cartela comună Metrorex-STB continua, sâmbătă, să se vândă la prețul vechi, deși călătoria cu metroul s-a scumpit. Haos la metrou, după ce Grindeanu a scumpit călătoriile „Azi, 03.01.2025, la statia de metrou Tudor Arghezi am platit cu cardul la turnichet 3lei. La stația Unirii 2, am repetat schema și a fost 5 lei. A mai întâlnit cineva puncte de plată neactualizate?”, scrie un utilizator Reddit, Business_Plant5392. „Și eu la Gara de Nord, de dimineață”, îi răspunde RazorBest. „Dureaza, retea slow, cloud incarcat, it-istul in concediu”, comentează Deceneu106AD. „La întoarcere am verificat automatele (Unirii și Tudor Arghezi) și aveau preturile actualizate. Turnichetul cu preț de 3 lei 100% a fost offline in momentul comenzii de update din server. O să trimită tehnician la ei să le facă update manual/ repare rețeaua. :)”, a mai scris Business Plant 592. De Crăciun, ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu (PSD), a decis să scumpească biletele la metrou cu 43%. În 24 decembrie, ministerul Transporturilor a publicat un proiect de ordin al ministrului prin care prețul unui bilet pentru o călătorie sare de la trei lei la cinci lei. Și celelalte tipuri de abonamente sau alte titluri de călătorie se scumpesc masiv. Motivul acestei scumpiri abrupte sunt salariile uriașe care vor fi plătite angajaților Metrorex, după „negocieri” între ministrul PSD Grindeanu și liderul sindicatului Metrorex, Marian Artimon, consilier PSD în Consiliul General al Municipiului București și un apropiat al Gabrielei Firea. Artimon a fost nelipsit în campania Gabrielei Firea din 2024, pentru funcția de primar general al Capitalei.

De Crăciun, Grindeanu a decis să scumpească biletele la metrou cu 43%. Motivul: salariile uriașe plătite la presiunea unui sindicat anexat PSD
Politică

De Crăciun, Grindeanu a decis să scumpească biletele la metrou cu 43%. Motivul: salariile uriașe plătite la presiunea unui sindicat anexat PSD

De Crăciun, ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu (PSD), a decis să scumpească biletele la metrou cu 43%. În 24 decembrie, ministerul Transporturilor a publicat un proiect de ordin al ministrului prin care prețul unui bilet pentru o călătorie sare de la trei lei la cinci lei. Și celelate tipuri de abonamente sau alte titluri de călătorie se scumpesc masiv. Potrivit Club Feroviar, această majorare va avea drept consecință și dispariția biletului unic în București, care permitea locuitorilor să plătească un singur bilet pentru călătorii cu STB și Metrorex. Citește și: Șeful investițiilor de la Metrou este un fost muncitor necalificat și „meseriaș tunel”, dar nepot de lider sindical. Pe mâna lui e magistrala 6, proiect de zece miliarde de lei Grindeanu a decis să scumpească biletele la metrou cu 43% Motivul acestei scumpiri abrupte sunt salariile uriașe care vor fi plătite angajaților Metrorex, după „negocieri” între ministrul PSD Grindeanu și liderul sindicatului Metrorex, Marian Artimon, consilier PSD în Consiliul General al Municipiului București și un apropiat al Gabrielei Firea. Artimon a fost nelipsit în campania Gabrielei Firea din 2024, pentru funcția de primar general al Capitalei. Marian Artimon, liderul sindicatului de la Metrou, și Gabriela Firea O estimare Metrorex, arată că cheltuiuelile salariale sar cu 175 de milioane de lei, din 2024 în 2025. Majorarea prețului la bilete se estimează că va aduce circa 130 de milioane de lei la bugetul companiei. În 2024, salariul mediu brut lunar la Metrorex a fost de 13.869 de lei. Potrivit Club Feroviar, după negocierile din noiembrie 2024 - când sindicatul Metrorex a amenințat cu greva - acest salariu a fost majorat cu 1.050 de lei, brut, lunar. „Prin decizia care va intra în vigoare la 1 ianuarie se mai stabilește un record nedorit. Biletul unic în București, introdus pe 1 august 2022 de către STB și Metrorex, va deveni istorie. O călătorie de 90 de minute cu tramvaiele, troleibuzele sau autobuzele STB și ale celorlalți operatori din ilfov va costa 3 lei, iar una cu trenurile Metrorex – 5 lei”, mai arată azi Club Feroviar. „Facem precizarea că în perioada următoare Metrorex S.A. va face demersurile necesare în vederea ajustării tarifelor de călătorie la titlurile comune cu S.T.B. și CFR”, susține ministerul Transporturilor. Citește și: Andra și Măruță, cel mai puternic cuplu din showbiz-ul românesc, încă un an cu profituri fabuloase, inclusiv din bani publici: milioanele, pe firme și cu 80% profit. Dar și datoriile sunt enorme

Ciucă îi cere lui Ciolacu biletul cu care și-a dus fiul la Nisa, la cursa de Formula 1: „Nu ați fost plecat pe banii Nordis?”
Politică

Ciucă îi cere lui Ciolacu biletul cu care și-a dus fiul la Nisa, la cursa de Formula 1: „Nu ați fost plecat pe banii Nordis?”

Președintele PNL, Nicolae Ciucă, îi cere lui Marcel Ciolacu biletul de la cursa de avion cu care și-a dus fiul la Nisa, la cursa de Formula 1: „Domnule Ciolacu, faceți un mic efort să găsiți biletul de avion care arată că nu ați fost plecat pe banii Nordis?”. Citește și: ANALIZĂ Guvernul a crescut cu 30% cheltuielile cu salariile din Justiție, care vor ajunge la astronomica sumă de șase miliarde de lei Ciucă a redistribuit o postare a liberalului Robert Sighartău. Ciucă îi cere lui Ciolacu biletul cu care și-a dus fiul la Nisa „Stânga-caviar pe Riviera Franceză pe banii românilor țepuiți de Nordis! Dle Ciolacu, dacă vreți să vă creadă lumea că nu ați fost pe banii Nordis la Nisa, atunci aratați-ne biletul de avion cumpărat în mai 2022! Acesta este traseul avionului de lux închiriat despre care G4Media a scris că a fost plătit de Nordis pentru a-i deplasa pe Coasta de Azur pe Marcel Ciolacu, Sorin Grindeanu, Laura Vicol în mai 2022. După cum vedeți, crema PSD-ului a plecat din București pe 27 mai și s-a întors pe 30 mai. Au rezervat un avion privat pentru 4 zile, timp în care Nordis continua să dea țepe românilor ca să alimenteze luxul camarilei lui Ciolacu. Datele de zbor ale avionului de lux închiriat sunt disponibile pe o aplicație pe care o folosesc zeci de mii de pasionați de aviație, așa cum sunt disponibile pe internet poze cu avionul respectiv. Sunt foarte îngrijorat de seninătatea cu care reprezentanții PSD mint în legătură cu folosirea acestui avion de lux! Vă amintesc: Inițial, dl Ciolacu nu doar ca a negat că a fost la Nisa, ba chiar ne-a explicat etimologia numelui său ca sa ne convingă că e vorba de un alt Ciolacu! Ciudată amnezie a avut, pentru că la mai puțin de 24 de ore a recunoscut că a asistat, pentru prima dată la cursa de Formula 1 de la Monaco, o experiență, deci, emoționantă care nu putea fi uitată așa ușor”, a scris Sighartău.

"Nașii" de tren de pe ruta Otopeni - Gara de Nord iau șpagă de la pasageri și nu dau bilete. Reclamația unui pasager, confirmată oficial de CFR Călători
Eveniment

"Nașii" de tren de pe ruta Otopeni - Gara de Nord iau șpagă de la pasageri și nu dau bilete. Reclamația unui pasager, confirmată oficial de CFR Călători

Șpagă pe trenul spre aeroportul Otopeni. "Nașul" de tren își face treaba în continuare, ca întotdeauna. Și nu pe vreun tren personal care face legătura între sate, ci în trenul care face legătura dintre Gara de Nord și aeroportul Otopeni, după cum arată un pasager pățit. Șpagă pe trenul spre aeroportul Otopeni "Ruta CFR Otopeni - Gara de Nord. Ajung în vagon cu câteva secunde înainte de plecare, încântat că mai câștig puțin timp și nu aștept următorul tren. Știam că pe ruta aceasta biletele se pot cumpăra și din tren, prin plată direct la aparatele contactless sau chiar de la personalul trenului. Vagoanele erau pline, cu persoane care stăteau chiar în picioare. În fața mea observ că sunt mai mulți călători care achită biletul, cărora controlorul le spune „În regulă!”, le zâmbește, încasează suma (5 lei), dar nu mai emite biletul prin terminalul mobil de vânzare de bilete pe care-l avea asupra lui, păstrând diferența la final, probabil. Plătesc biletul, se întâmplă la fel, îl privesc insistent, merge mai departe. Îi amintesc că a uitat să-mi emită biletul. „- Am uitat?”, mă întrebă senin. Se întoarce și îl emite. Citește și: „Venus din Piatra Neamț”, o paleodivă autentică, poate acum fi admirată în toată splendoarea celor 17.000 de ani Am făcut și o sesizare la CFR Călători, iar zilele trecute am primit răspunsul, fiind sunat în prealabil de un domn care mi-a comunicat că situația semnalată e importantă și va fi analizată cu toată seriozitatea. Am aflat că în acea zi, pentru acea cursă, au fost emise bilete (prin toate modalitățile) în proporție de numai 63% din capacitatea trenului, în condițiile în care trenul era plin și erau și pasageri care stăteau în picioare. Mi s-a comunicat că s-a dispus sancționarea personalului și s-au dispus măsuri de reinstruire a acestuia privind exercitarea atribuțiilor de serviciu.", a scris Luca Ciubotaru pe Facebook.

Prima schimbare la STB, după înfrângerea grevei ilegale: plată cu cardul, direct în autovehicul, a călătoriei
Eveniment

Prima schimbare la STB, după înfrângerea grevei ilegale: plată cu cardul, direct în autovehicul, a călătoriei

Plată cu cardul a călătoriei, direct în autovehicul: STB a anunțat că va implementa acest sistem pe toate liniile din Capitală. Plată cu cardul a călătoriei, direct în autovehicul „Plata cu cardul bancar este cea mai simplă şi rapidă modalitate de a achita o călătorie cu mijloacele de transport în comun. Până acum, această facilitate era disponibilă doar în autobuzele noi Otokar şi Mercedes Hibrid. Pentru a permite tuturor cetăţenilor să îşi achite rapid şi uşor călătoria, chiar dacă nu deţin un card de transport, indiferent de tipul de vehicul utilizat – tramvai, troleibuz sau autobuz de generaţie veche, STB SA a demarat la finalul anului 2021 procedura de achiziţie a acestui serviciu. (…) Implementare în 180 de zile Termenul de implementare a serviciului de plată cu cardul bancar direct în vehicule este de 180 zile, condiţionat şi de situaţia pandemică la nivel internaţional ce a afectat piaţa de componente electronice şi implicit numărul mare de echipamente necesare pentru tot parcul STB SA”, se arată într-o postare pe pagina de Facebook a STB. Citește și: EXCLUSIV Achiziția de corvete, blocată de afaceristul Bosânceanu. Franța nu renunță la contractul de 1,2 miliarde euro Potrivit sursei citate, un alt avantaj al acestei soluţii de digitalizare a serviciilor de plată este acela că validatoarele permit atât plata cu cardul bancar, cât şi plata cu cardul de transport. Greva STB s-a încheiat marți dimineață, după ce cu o zi în urmă conducerea STB a anunțat că angajează șoferi, iar cei care nu vin la muncă vor fi sancționați până la desfacerea contractului de muncă. Până acum, nimeni nu a fost concediat, dar conducerea STB spune că angajații nu vor primi banii pentru zilele în care au lipsit nemotivat de la muncă. Angajații au promisiunea că vor începe negocierile pe contractul colectiv de muncă după aprobarea bugetului.

DeFapt.ro
Investigații jurnalistice, analize, știri la zi
Abonează-te
DeFapt.ro

Ultima oră

Ultima oră