miercuri 02 aprilie
Login Abonează-te
DeFapt.ro

Etichetă: ati

13 articole
Politică

Audit Spitalul Pantelimon Societăţii Europene de Anestezie

Ministrul PSD al Sănătății, Alexandru Rafila, anunţă demersuri pentru un audit independent la Spitalul Pantelimon din partea Societăţii Europene de Anestezie. El a făcut acest anunț în urma discuţiilor cu premierul Marcel Ciolacu. Citește și: Șoșoacă vă invită la Școala de vară, unde veți putea învăța, de la un „invitat surpriză”, despre „Marea Resetare Planetară” Însă Rafila a continuat să refuze să demisioneze. Audit la Spitalul Pantelimon din partea Societăţii Europene de Anestezie „Am decis şi am făcut deja primele demersuri ca să putem să contactăm Societatea Europeană de Anestezie şi Terapie Intensivă, precum şi Societatea Mondială de Anestezie şi Terapie Intensivă, încât să putem realiza un audit profesional medical independent al lucrurilor care s-au întâmplat la Spitalul Pantelimon, iar mesajul pe care dorim să îl transmitem opiniei publice este cel care trebuie să redea încrederea în profesioniştii din sistemul de sănătate şi să terminăm odată pentru totdeauna cu aceste dispute între diversele specialităţi medicale, între dintre mass media şi unii dintre reprezentanţii corpului medical. Eu sunt în primul rând medic şi apoi sunt Ministrul Sănătăţii. Am o responsabilitate în ceea priveşte credibilitatea sistemului de sănătate, iar tot ceea ce facem noi şi am făcut în aceşti doi ani şi jumătate, începând cu investiţiile, continuând cu reforma în domeniul resurselor umane sau managementului sanitar - toate aceste lucruri au fost făcute pentru a da credibilitate sistemului de sănătate", a spus Rafila, într-o declaraţie de presă. Nu pleacă până nu lasă „lucrurile în ordine” Ministrul a subliniat că îl preocupă în primul rând credibilitatea sistemului de sănătate. "Eu nu am o problemă... nu este vorba despre demisia mea. Eu când plec de la Ministerul Sănătăţii vreau să las lucrurile în ordine din punct de vedere al tuturor argumentelor necesare, pentru ca oamenii să aibă încredere în sistemul de sănătate din România", a spus Rafila. El a menţionat că şefa secţiei ATI de la Spitalul Pantelimon şi-a dat demisia şi că a fost găsit un înlocuitor în interiorul unităţii medicale. Totodată, a subliniat că au început demersurile pentru reabilitarea unor zone din spital. Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, şi secretarul de stat Alexandru Rogobete s-au prezentat, luni, la Palatul Victoria, pentru discuţii cu prim-ministrul Marcel Ciolacu.

Audit la Spitalul Pantelimon din partea Societăţii Europene de Anestezie, anunță Rafila
Marele succes al ministrului Rafila Foto: Facebook
Eveniment

Marele succes al ministrului Rafila

Marele succes al ministrului Rafila: din 366 de spitale deținute de stat, doar 18 înregistrează activitatea ATI în format digital. Potrivit datelor Institutului Național de Statistică, în 2023 era 366 de spitale aflate în proprietatea publică. Ministerul Sănătății avea în directă subordine 58 de spitale, restul fiind sub controlul autorităților locale. Citește și: Cea mai scumpă campanie electorală din istoria României: subvenția de la buget pentru pensii se dublează, ajungând la 21,5 miliarde de lei – calcule Ziarul Financiar Sub 5% din spitalele publice au, deci, secțiile ATI digitalizate. Marele succes al ministrului Rafila “Noi, când am venit la Minister, am găsit un proiect care ar fi trebuit - pentru că e vorba despre exerciţiul financiar care s-a încheiat în 2020 sau 2021 - să finanţeze informatizarea a 18 secţii ATI din spitale mari. L-am reluat şi acum l-am finalizat. Avem în momentul de faţă 18 spitale care sunt... totul rămâne scris acolo, încercăm să creştem în felul ăsta siguranţa pacientului şi să evităm astfel de situaţii care sunt absolut şocante”, a afirmat, miercuri seară, la Antena 3, ministrul Sănătăţii, citat de news.ro. “Toate operaţiunile care se fac pacientului sunt integrate într-o bază de date, iar aceste monitorizări ale pacientului sunt digitale şi se pot urmări şi se pot transmite în timp real, inclusiv se pot transmite la Ministerul Sănătăţii în timp real date referitoare la paturile disponibile, la alte date de natură administrativă“, a explicat Rafila. El a catalogat drept ”foarte grav” faptul notat în rechizitoriul procurorilor care anchetează decesele suspecte din secţia ATI a Spitalului ”Sfântul Pantelimon” din Bucureşti conform căruia modificările din tratamentul pacienţilor nu erau trecute şi în fişele de observaţie ale bolnavilor. ”Este total anormal, asta este o chestiune foarte gravă, pentru că atunci înseamnă că, practic, putem să dăm orice fel de tratament şi nimeni nu-şi asumă nimic. Asta este o chestiune gravă, a fost documentată, am înţeles, de către procurori şi ea stă la baza unei greşeli foarte serioase pe care posibil - spun posibil, pentru că nu avem încă o decizie a instanţei – au realizat-o acolo, în secţie (la Spitalul «Sfântul Pantelimon» Bucureşti – n.r.)”, a declarat ministrul Sănătăţii.

Șefa secției ATI de la Pantelimon, Florentina Pompilian, câștigă 4.000 de euro pe lună (sursa: Inquam Photos/George Călin)
Eveniment

Șefa secției ATI de la Pantelimon câștigă 4.000 de euro pe lună

Șefa secției ATI de la spitalul Pantelimon, Florina Pompilian, audiată în dosarul morților suspecte, câștigă, net, circa 4.000 de euro pe lună, arată ultima ei declarație de avere. Citește și: Uriașa pensie specială a unui fost „tablagiu”, pensionat la 42 de ani și pe care PSD l-a pus secretar de stat la Interne. El are masterat la SNSPA Azi, un cetățean american a relatat la Antena 3 momentele de groază trăite la ATI Pantelimon. „Era un bătrân român care avea o pungă plină de sânge și urină și striga după asistenta de noapte: «Doamna, doamna! Aoleu!». Ea (asistenta – n.r.) a venit şi a ţipat la el: taci din gură! A aprins luminile, astfel încât niciunul dintre pacienți să nu poată țipa și a închis ușa”, relatează cetățeanul american pentru Antena 3. „Am vrut doar să-mi spun povestea, pentru că văd ce se întâmplă cu asistentele și medicii acum și ar fi trebuit să spun ceva cu ceva timp în urmă, dar avocatul cu care am vorbit a spus practic că este România, probele ar putea să dispară. Fiul meu este român, nu vreau ca el să ajungă vreodată într-o astfel de poziție la spitalul public de pediatrie”, a mai spus fostul pacient de la Pantelimon. Șefa secției ATI de la Pantelimon câștigă 4.000 de euro pe lună Ea deținea, în 2019, o avere impresionantă - circa 180.000 de euro în conturi, două apartamente și cinci mașini - dar acestea au dispărut șiea declară acum doar o mașină, un Honda Jazz, și un apartament de 90 mp. Este posibil ca acesta să fie rezultatul separării ei de partenerul Dumitru Mihail, care în 2019 lucra la Comisia Europeană, unde câștigase 164.900 de euro, net, anual. În anul fiscal 2023, medicul Florentina Pompilian a câștigat 226.000 de lei, net, anual, de la spitalul Malaxa și 22.747 de lei de la Pantelimon. În anul fiscal 2022 ea a declarat venituri salariale nete, anuale, de 250.693 de lei de la spitalul Malaxa. Șefa secției de terapie intensivă de la Spitalul Pantelimon este audiată azi la Serviciul Omoruri din cadrul Poliției Capitalei, după ce procurorii au extins ancheta în dosarul Pantelimon. Alte cinci morți suspecte vor fi verificate dacă au sau nu legătură cu acuzațiile de crimă cu premeditare formulate deja împotriva a doi medici. În urmă cu o săptămână, Florina Pompilian anunţa că toţi medicii de la Secţia ATI vor demisiona din funcţie, lucru care nu s-a întâmplat după o discuţie cu ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila. Tot atunci, Şefa Secţiei ATI a pus la îndoială ancheta demarată de procurori în acest caz şi le-a luat apărarea celor două doctoriţe arestate.

COVID-19, pericol pentru vârstnici, bolnavi (sursa: Inquam Photos/George Călin)
Eveniment

COVID-19, pericol pentru vârstnici, bolnavi

COVID-19, pericol pentru vârstnici, bolnavi. 30 de cazuri de COVID-19 sunt sub supravegherea medicilor de la Spitalul de Boli Infecțioase "Sf. Parascheva" din Iași. COVID-19, pericol pentru vârstnici, bolnavi Medicii menționează că nu se confruntă cu forme grave ale bolii și își exprimă mai degrabă îngrijorarea pentru vârstnici și persoanele cu alte comorbidități. Citește și: VIDEO Chiar și pesediștii sunt șocați după ce Ciolacu a spus „malsprasi” și se îndoiesc că poate susține un discurs de președinte Ei subliniază că, în acest moment, nu este cazul să ne alarmăm. Totuși, arată că virusul SARS-CoV-2 și boala COVID-19 nu sunt de natură sezonieră. Deși infecțiile virale sunt adesea întâlnite în sezonul rece, cum ar fi toamna și primăvara, COVID-19 a demonstrat că nu este influențată de sezon. Continuarea, în Ziarul de Iași.

Medicii de la Sf. Pantelimon, solidari cu colegii acuzați că au omorât un pacient  Foto: Facebook
Eveniment

Medicii Sf. Pantelimon, solidari colegii acuzați omorât un pacient

Medicii de la secția ATI a Spitalului Sf. Pantelimon sunt solidari cu colegii lor acuzați că au omorât, intenționat, un pacient: 15 dintre ei ar amenința cu demisia din gărzi, susțin surse citate de Antena 3. Există suspiciuni că, la Spitalul Sf. Pantelimon ar fi fost uciși, prin tăierea dozei de noradrenalină, 17 pacienți, dar procurorii au probe clare doar pentru un singur caz. Citește și: Bugetarii au potopit Înalta Curte de Casație și Justiție cu cereri de majorare a salariilor și pensiilor speciale Doi medici de la Spitalul Sf. Pantelimon au fost reținuți pentru “omor calificat și tentativă de omor“ în dosarul deceselor suspecte. Potrivit procurorilor, ei „au conceput și pus în executare un plan ce consta în reducerea bruscă a dozei de noradrenalină”. Medicii de la Sf. Pantelimon, solidari cu colegii acuzați că au omorât un pacient Cu taote acestea, ei sunt apărați de colegii lor, care, potrivit Antenei 3, cer încetarea "linșajului mediatic" asupra colegelor lor, pe care le consideră nevinovate. “În acest context, doctorițele de la Terapie Intensivă amenință să își dea demisia din gărzi, în semn de protest față de acest scandal uriaș din sistemul medical, dacă nu se va ține cont de acest demers al lor, de solidarizare cu inculpatele. Mai mult, unele spun chiar că-și vor da demisia din spital“, mai afirmă Antena 3. Șefa secției ATI a declarat că cele două doctoriție erau “empatice cu pacienții“. Citește și: Magistrații vor un nou privilegiu: să se pensioneze cu pensie specială chiar dacă nu mai sunt judecători și procurori. Înalta Curte trebuie să ia o decizie În februarie 2023, aproape 100 de medici din Spitalul Județean Suceava au semnat o scrisoare de susținere pentru șefa de la Oncologie, care era cercetată pentru luare de mită în formă continuată, după ce a cerut bani pacienților bolnavi de cancer.

Medicul care a dezvăluit posibila ucidere a 17 pacienți, concediat Foto: Presshub
Eveniment

Medicul care a dezvăluit posibila ucidere a 17 pacienți, concediat

Medicul care a dezvăluit posibila ucidere a 17 pacienți de la spitalul Sf. Pantelimon, Antoaneta Elena Voicu, a fost concediat, scrie Presshub. Voicu a scris pe Facebook că a fost dată afară sub pretextul unor fapte petrecute cu mulți ani în urmă. Citește și: E-TVA, explicat în detaliu: de ce este imposibil să fie aplicat acest sistem în forma decisă peste noapte prin OUG și cum firmele vor fi victime sigure ale abuzului de amenzi Medicul care a dezvăluit posibila ucidere a 17 pacienți, concediat “Abuzurile managerului Spitalului de Urgență Sfântul Pantelimon, continuă! Se pare că nimeni nu îl opreşte pe acest manager! Astăzi mi-a fost desfăcut contractul de muncă din motive disciplinare, pentru nişte aşa zise fapte petrecute în urmă cu câțiva ani! De la începutul scandalului legat de noradrenalină, deşi nu am avut nicio legătură cu el, am fost hărţuită în permanență de către conducerea spitalului și şefa secției ATI, deoarece ei sunt convinși că eu I-aş fi declanşat. În tot acest timp am susținut şi sugerat personalului din secție să spună adevărul şi să nu le fie frică”, a arătat Voicu. DeFapt.ro a arătat, la 12 iunie, că ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a mințit grav în scandalul morților suspecte de la „Sf. Pantelimon”: a promis că trimite Corpul de control, dar a trimis doar un consilier fără atribuții de control, care nu a verificat cauzele deceselor. La 6 iunie, o asistentă de la Sf. Pantelimon a fost reținută de procurori după ce s-ar fi strâns probe că a asistat la momentele în care bolnavilor li s-ar fi tăiat medicamentația care-i ținea în viață. Asistenta a fost însă reținută pentru „mărturie mincinoasă”, după ce ea ar fi afirmat că nu ar fost martoră la astfel de măsuri. Cei 17 pacienți ar fi fost uciși în 2-3 zile, prin reducerea dozei de noradrenalină.

Spitalul județean Botoșani, decapitat de DNA Foto: Facebook
Eveniment

Spitalul județean Botoșani, decapitat de DNA

Spitalul județean Botoșani, decapitat de DNA: au fost reținuți, printre alții, șeful secției ATI, directorul de îngrijiri, asistenta-șefă de la ATI, un fost manager și șeful serviciului administrativ. Citește și: La spitalul unde PSD a numit manager un lăcătuș mecanic, o mamă a trei copii a murit în chinuri, așteptând ore întregi un medic: „Sper să vină devreme că mor aici” Pe lista celor reținuți se mai află și medicul-șef Secție Medicină Internă Săveni, aparținând Spitalului Județean de Urgență “Mavromati” Botoșani, precum și economiști de la acest spital - în total zece persoane. Spitalul județean Botoșani, decapitat de DNA Tribunalul Suceava judecă în seara aceasta cererea de arestare a acestora. În plus, au fost puși sub control judiciar doi medici și o asistentă medicală. DeFapt.ro a scris din august despre salariile uriașe și miile de angajați de la Spitalul Județean Botoșani, unde o mamă a trei copii a murit după ore de chinuri, așteptând un medic. Spitalul are peste 2.500 de angajați, iar un medic putea ajunge la 36.000 de lei pe lună. Doar fochiștii, care, cu sporuri, pot primi aproape 4.500 de lei pe lună, sunt în număr de 23. Citește și: Mercurialul șpăgilor pentru angajare la spitalul județean Botoșani, unde o gravidă a fost lăsată să moară în chinuri. Spitalul, controlat de PSD, prin consiliul județean Potrivit DNA, suspecții luau șpagă pentru angajările la acest spital. În 2019, „costul” pentru ocuparea unui post de asistent medical ar fi fost de 8.000 de euro, în 2022 a crescut la 10.000 euro, iar în 2023 a ajuns la 15.000 euro. În plus, arată DNA, se plăteau „sume de bani necuantificate încă, bijuterii din aur, ceasuri de lux, pentru promovarea pe posturi de medic specialist, transferul personalului medical din cadrul altor unități medicale la Spitalul Județean de Urgență Botoșani, aprobarea scoaterii la concurs a unor posturi”. Șpăgile „identificate” de DNA ajung la suma de 65.000 de euro.

Spitalul Județean Neamț, din subordinea Consiliului Județean, face apel la mila publică
Eveniment

Spitalul Județean Neamț face apel la mila publică

Spitalul Județean de Urgență Piatra Neamț, din subordinea Consiliului Județean, face apel la mila publică pentru a reabilita secția ATI, arsă la incendiul din 2020. Un ONG local a preluat sarcina de a strânge banii de la donatori. Spitalul este subordonat Consiliului Județean Neamț și, de facto, a fost controlat de baronul PSD Ionel Arsene, care la 10 martie 2023 a fost condamnat definitiv de Curtea de Apel Brașov la 6 ani și 8 luni de închisoare, dar a reușit să fugă în Italia. Citește și: Cherecheș le-a dat sacoșe de bani să care în Germania și șoferului și bodyguard-ului. Mama primarului și-ar fi cumpărat o locuință proprie în Germania pentru a depozita banii Haosul și dezastrul de la SJU Neamț au devenit publice după o scrisoare deschisă a managerului spitalului și o amenda aplicată de 60.000 de lei, pentru mizeria uriașă și supraaglomerare. Spitalul Județean Neamț face apel la mila publică „În loc sa aşteptăm luni întregi pentru proiecte, hotărâri de consiliu şi licitaţii, un ONG dedicat, Fundaţia pentru Copii Alex Zamfir, a luat iniţiativa de a strânge fonduri pentru a accelera procesul de reabilitare. Orice contribuţie, fie ea mare sau mică, aduce o schimbare pozitivă. Suntem în căutarea oricărei firme sau persoane care poate dona pentru a asigura finalizarea reabilitării secţiei ATI, esenţială pentru funcţionarea optimă a spitalului nostru", este mesajul transmis de SJU Piatra-Neamţ. Citește și: Haos și dezastru lăsat în urmă de Ionel Arsene la spitalul județean Neamț: nenumărate proiecte abandonate, pacienții internați în condiții dezastruoase Fundaţia pentru Copii „Alex Zamfir” este condusă de un fost manager al spitalului și îşi propune să adune 800.000 de lei. Conducerea spitalului a anunţat că primele lucrări de reabilitare a secţiei au început. În momentul de faţă, secţia ATI funcţionează în Spitalul Modular construit în curtea unităţii sanitare de Asociaţia "Dăruieşte Viaţă" din donaţii. Conducerea SJU a anunţat că, după reabilitarea secţiei ATI din spital, Spitalul Modular va fi destinat pacienţilor oncologici, având în vedere că această secţie este în curs de reabilitare. Pe 14 noiembrie 2020, în jurul orei 18,30, la SJU Piatra-Neamţ a avut loc un incendiu care a afectat secţia ATI unde erau internaţi, în două saloane, 17 pacienţi. În incendiu au murit 10 pacienţi iar două cadre medicale au suferit arsuri. Alţi 6 pacienţi, dintr-un salon alăturat celui în care a izbucnit incendiul, au fost transferaţi la Spitalul Mobil de la Leţcani, care era unitate suport COVID. Dintre cei 6 pacienţi transferaţi, doar unul singur a supravieţuit.

Haos lăsat de fugarul Ionel Arsene la spitalul județean Neamț Foto: PSD
Eveniment

Haos lăsat de Arsene la spitalul județean Neamț

Haos și dezastru lăsat în urmă de Ionel Arsene, fostul președinte PSD al Consiliului Județean, la Spitalul Județean de Urgență Piatra Neamț: nenumărate proiecte abandonate, pacienții internați în condiții dezastruoase. Acesta este spitalul unde, în noiembrie 2022, s-a produs o explozie și un incendiu care a ucis 15 oameni, arși de vii. Dar, până acum, procuratura nu a trimis pe nimeni în judecată. Citește și: O pesedistă calificată ca reporter la Antene conduce compania de servicii medicale a Complexului Energetic Oltenia. CA-ul companiei, bidon de sinecuri pentru PSD Spitalul este subordonat Consiliului Județean Neamț și, de facto, a fost controlat de baronul PSD Ionel Arsene, care la 10 martie 2023 a fost condamnat definitiv de Curtea de Apel Brașov la 6 ani și 8 luni de închisoare, dar a reușit să fugă în Italia. Managerul spitalului, Alexandru Filimon, a fost numit în ianuarie 2021, de către Ionel Arsene. Haos lăsat de Arsene la spitalul județean Neamț Haosul și dezastrul de la SJU Neamț au devenit publice după o scrisoare deschisă a managerului spitalului și amenda aplicată azi, de 60.000 de lei, pentru mizeria uriașă și supraaglomerare. Managerul spitalului, Alexandru Filimon, i-a scris, luni, prefectului, arătând dezastrul de la secția de oncologie: În iunie 2022, secția de oncologie a fost mutată într-un paviolon vechi, fără lift, pentru a putea începe lucrările la o nouă secție „La maximum șase săptămâni de la începerea lucrărilor și descoperirea clădirii, constructorul, care nici măcar nu era cel care a câștigat licitația, și-a retras echipa și a oprit lucru. Practic, clădirea rămas în aceeași stare de atunci. După nenumărate demersuri făcute, am fost înștiințați că Compania Națională de investiții a reziliat în iunie 2023 contractul cu cei care au câștigat licitația. În acest moment este evident că trebuie un nou proiect tehnic, conform standardelor actuale și refăcută licitația pentru finalizarea proiectului”, a scris managerul. Nenumărate proiecte abandonate Acesta a făcut o lungă listă de proiecte începute și abandonate: Blocul operator unic – clădire Nefromed – nefinalizat din 2013 Secția Pediatrie – reabilitare – nefinalizată din 2015 Secția Oncologie – reabilitare – blocat în 2022 Ambulatoriu Integrat de Specialitate – reabilitare corp C – proiect început în 2022 și blocat în 2023 fără șanse de a fi restartat Reabilitare tehnică – secțiile Psihiatrie, SML, Boli infecțioase – trei clădiri în care s-a reziliat contractul de finanțare Proiecte extindere UPU – s-a reziliat contractul de finanțare ONG-ul „Dăruiește Viața” a salvat spitalul În vara lui 2021, ONG-ul „Dăruiește Viața” a construit, din donații, un spital modular ATI în cadrul SJU Neamț, în valoare de 2,7 milioane de euro. Managerul explică acum că acest spital modular este „critic”. „Spitalul Județean de Urgență Piatra Neamț funcționează după incendiul din noiembrie 2021, cu secția ATI în două locații. Din fericire, deși puțini înțeleg cat de critică este, secția ATI modulară construită de «Dăruiește Viață» este folosită în permanență împreună cu patru paturi situate pe secția OG”, mai arată Filimon. Secția ATI de la Piatra Neamț, construită de Dăruiește Viața Acesta explică și ce dezastru a fost planificarea noului spital, care trebuia finanțat prin PNRR. „Proiectului spitalului nou finanțat din fonduri PNRR (...) are o structura a secțiilor non-conformă și este proiectat numai pentru 432 de paturi, aproximativ jumătate din capacitatea actuală”, spune managerul. Bolnavii de cancer, îngrămădiți într-o secție fără aviz sanitar Spitalul Judeţean de Urgenţă Piatra Neamţ a fost amendat cu 60.000 de lei nereguli constatate de inspectorii Direcţiei de Sănătate Publică în urma celui mai recent control. „Întrucât Pavilionul Oncologie şi Ambulatoriul Integrat - tronsonul C sunt în reabilitare, în Pavilionul Medicină Internă, cu risc seismic ridicat (RSII), funcţionează 4 secţii, 6 compartimente, Ambulatoriul integrat al Secţiei de Oncologie, sectorul internări zi al Secţiei Oncologie, Dispensarul TBC, birou de internări, magazie efecte pacienţi, birou administrativ. Spaţiile sunt supraaglomerate, nu pot fi respectate normele de amplasare a paturilor şi suprafaţa alocată fiecărui pat, nu este asigurat un microclimat corespunzător, nu se respectă normele legale privind numărul grupurilor sanitare şi dotarea saloanelor, nu se asigură spaţii conforme pentru vestiare personal, depozitare lenjerie curată, materiale sanitare, biocide, spaţii de igienizare şi păstrare a ustensilelor de curăţenie, altele decât în grupurile sanitare”, arată DSP. Citește și: DOCUMENT Lista uriașă a privilegiilor unui magistrat: pensii speciale, sporuri nenumărate, chirii subvenționate, călătorii în vacanță și asistență medicală extinsă Secția de oncologie funcționează fără aviz sanitar.

La Institutul Marius Nasta, secția de Terapie Intensivă nu mai are medicamente esențiale
Eveniment

Secția Terapie Intensivă nu are medicamente esențiale

Spitalele de stat mai au bani doar de salariile cadrelor medicale: la Institutul Marius Nasta, din București, secția de Terapie Intensivă nu mai are medicamente, afirmă, la Digi 24, șefa secției. În plus, banii pentru bolnavii de cancer, susține Federația Asociațiilor de Pacienți. Citește și: Cum arată vila cât un hangar pe care Ciolacu ar trebui să o împartă cu nevasta la divorț. Premierul deja s-a separat de soție în privința părților sociale Spitalul Marius Nasta n-a mai publicat din septembrie 2022 veniturile salariale. Potrivit acestor ultime date, managerul Beatrice Mahler primea un salariu de peste 18.000 de lei, plus 9.200 de lei spor de condiții periculoase, indemnizație de hrană și vouchere de vacanță. Unele asistente puteau avea peste 10.000 de lei pe lună, un cercetător cu grad de doctor încasa peste 25.000 de lei/ lună și mai mulți medici săreau de 24.000 lei/lună. La institut lucrau 772 de persoane. Secția de Terapie Intensivă nu mai are medicamente esențiale „Pentru pacient înseamnă riscul ca tratamentul să nu fie la fel de eficient. De exemplu - lipsește un antiaditiv. Un pacient intră în fibrilație atrială. Daca aș avea Amiodarol, poate că ar ieși într-o oră, două și… nu am. Tratamentul de înlocuire s-ar putea să dureze una, două zile. Este o prelungire a perioadei de spitalizare, a perioadei de internare la ATI, care și ea este costisitoare”, a declarat, la Digi 24, Genoveva Cadar, șefa secției ATI. Declarația ei a fost susținută de Beatrice Mahler, managerul spitalului: „Trebuie să vă gândiți că avem rețete care ajung, sau sume de bani pe care le decontăm familiei, până la 8.000 de lei, sume extrem de mari, pentru că vorbim de medicamente scumpe”. Conducerea spitalului Judeţean Timișoara a arătat că a făcut un memoriu către autorităţile de la Bucureşti, în care a arătat că banii dați de stat nu mai pot asigura nici măcar o îngrijire decentă a pacienților. „De altfel, până la finalul lunii, nu vor mai fi bani pentru niciunul din cele 16 programe de sănătate gestionate de Casa Națională de Asigurări de Sănătate. CNAS cunoaște situația din spitale, la fel și premierul”, arată Digi 24. Postul consemnează și declarația purtătorului de cuvânt al Guvernului, Mihai Constantin: „E păcat să colportăm în spațiul public informații neverificate, care pot crea reacții sociale absolut nedorite. Există fonduri”.

Opt spitale au instalații electrice mai vechi de 70 de ani Foto: Inquam/ Flavius Corfu
Eveniment

Opt spitale au instalații electrice mai vechi de 70 de ani

Opt secții ATI din spitale de stat au instalații electrice mai vechi de 70 de ani, iar alte 17 funcționează cu instalații mai vechi de 50 de ani, arată o investigație Context.ro. „În cazul incendiilor de la Matei Balș (ianuarie 2021 – 26 de morți), Spitalul Clinic de Boli Infecțioase Constanța (octombrie 2021- 7 morți) și Spitalului Județean din Ploiești (noiembrie 2021 – 2 morți) investigațiile n-au fost finalizate, însă informațiile publicate de presă arată că printre cauzele incendiilor sunt și instalațiile electrice”, explică acest site. Opt spitale au instalații electrice mai vechi de 70 de ani Context.ro s-a judecat un an și jumătate cu ministerul Sănătății, condus în această perioadă de Alexandru Rafila (PSD) pentru a obține aceste date. „Dar nu numai ministerul lui Rafila a ascuns datele. Pentru platforma noastră, am cerut date de la aproape toate spitalele din țară. Ne-au răspuns 100 din cele peste 300. Așa am aflat că 21 de spitale din 100 funcționează în clădiri mai vechi de 100 de ani. De la spitale am cerut și date despre starea instalațiilor electrice din toate corpurile de clădire, nu doar din ATI-uri. Concluzia: doar o treime din spitale au instalația electrică renovată în totalitate. Continuăm să colectăm datele”, mai arată Context. Din datele publicate de Context se poate observa că, de exemplu, Spitalul Municipal Sighisoara are intslația electrică de la ATI din 1890/2000. Spitalul nu specifică dacă a reabilitat vreodată instalația electrică generală. La Spitalul Clinic De Obstetrica-Ginecologie Elena Doamna Iași, instalația electrică este din 1900. Spitalul nu s-a deranjat să precizeze dacă a reabilitat-o vreodată. Spitalul Clinic De Psihiatrie Prof. Dr. Al. Obregia din București folosește clădiri din 1923 și nu a transmis de când este instalația electrică și dacă a fost reabilitată vreodată. Citește și: Andreea Raicu, abandonată pe aeroport de Wizz Air: „Nu am avut unde să dormim, nu ni s-au găsit zboruri imediate, ci după 2-3 zile. Era ora 4 dimineața, tot în aeroport” „Spitalele din România aveau nevoie, conform unui raport oficial, de peste 80 de milioane de euro pentru extinderea și modernizarea sistemelor electrice. Același raport evidențiază ceea ce românii aflaseră deja: instalațiile vechi, suprasolicitate de pandemie, în combinație cu rețelele de oxigen medicinal pun în pericol pacienții”, mai arată investigația.

Haos în sănătate, după ce ordonanța austerității a blocat angajările Foto: Facebook
Eveniment

Haos în sănătate, ordonanța austerității blocat angajările

Haos în sănătate, după ce ordonanța austerității a blocat angajările: spitale importante au rămas fără medici, altele nu reușesc nici măcar să-i convingă să vină la concurs. Defapt.ro este un proiect independent, ne poți sprijini direcționând 3,5% din impozitul tău pe venit. Durează un minut, online Întrebat dacă exclude reîntoarcerea în PSD a lui Mihai Chi Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a spus că va propune un memorandum, care trebuie aprobat de Guvern, pentru deblocarea angajărilor. Haos în sănătate, după ce ordonanța austerității a blocat angajările Iată o imagine a crizei de medici din spitale, potrivit datelor din ultimele zile: Niciun candidat pentru un post de medic de ATI la „Colţea”. „Chiar acum ceva timp vorbeam cu unul dintre colegii mei de la un alt spital care mă ruga să vorbesc cu personalul nostru de ATI să reuşim să facem câteva gărzi suplimentare la dânşii în spital. Adică să împrumutăm practic medicii noştri către alt spital şi să-şi completeze gărzile. Dacă la noi fac 4-5 gărzi, să mai facă la ei 2-3 ca să poată să îşi acopere numărul de personal şi nevoia de gărzi pe ATI. Este un spital mare din Bucureşti care are şi servicii de chirurgie”, a spus managerul de la Colțea, Bogdan Furtună. La Spitalul Județean de Urgență Târgu Jiu nu mai pot fi asigurate gărzile de cardiologie, pentru că cinci medici și-au dat demisia. Din unitatea sanitară lipseau deja trei cardiologi. La Spitalul Județean din Pitești au fost suspendate toate concursurile de angajare. Aici este nevoie de 34 de medici. La ATI sunt zece posturi neocupate. La singurul spital din Onești, județul Bacau, numai în Compartimentul de Primiri Urgențe, trei medici fac munca a 12 de câți este nevoie. Iar la ATI, în loc de opt doctori, sunt doar patru. Spitalul Bogdan Arseni, București, scoate pentru a treia oară la concurs cinci posturi la radiologia UPU. Concursurile de ocupare a posturilor vacante la SJU Ploiești au fost anulate. Ca urmare a intrării în vigoare a OUG 34, unitatea sanitară s-a văzut nevoită să anuleze concursurile. Cele aproape 200 de posturi scoase la concurs de Spitalul Clinic Județean de Urgență Bihor au fost blocate. Recent, președintele Colegiului Medicilor, Dainiel Coriu, a declarat pentru Hotnews: „La hematologie s-au scos acum la concurs posturi la care nu s-a înscris nimeni. Sunt județe neatractive, unde medicii nu mai vor să se angajeze, din cauza lipsei infrastructurii medicale.” Citește și: Summit-ul NATO de la Vilnius va oficializa cel mai negru scenariu: a reînceput „războiul rece”. Noile planuri de apărare ale Alianței se axează pe reacția la un atac rusesc pe scară largă

România anunță relaxarea restricțiilor anti-COVID, prin vocea ministrului Sănătății, Rafila. Numărul de pacienți la ATI rămâne foarte mare. Sursă imagine: Facebook Ministerul Sănătății
Justiție

România anunță relaxarea restricțiilor anti-COVID

România anunță relaxarea restricțiilor anti-COVID. Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a anunțat că propune relaxarea restricțiilor impuse pe fondul pandemiei de coronavirus. Astfel, măștile nu vor mai fi obligatorii în spațiile deschise, iar certificatul verde nu va mai fi cerut. Citește și: 20 de amputări din cauza COVID la Iași. Au rămas infirmi de o mână sau un picior România anunță relaxarea restricțiilor anti-COVID. Au scăzut cazurile, dar la ATI sunt în continuare peste 900 de pacienți Alexandru Rafila a declarat că este o „scădere a tututor indicatorilor”. Rata de pozitivare este de circa 15%, „un trend descendent al numărului de decese”. „Există o anumită întârziere faţă de scăderea numărului de cazuri ale persoanelor internate la ATI. Totuşi, trendul acesta descrescător (...) ne-a făcut să propunem Guvernului şi Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă adoptarea unor măsuri de relaxare în perioada imediat următoare”, a susținut marți ministrul Sănătății. România a raportat luni sub 5.000 de cazuri noi de infectare cu COVID și 61 de decese. Două județe au intrat în scenariul verde, având o incidență mai mică de 1,5 cazuri la mia de locuitori. Marți, însă, numărul de cazuri noi s-a dublat, ajungând la 8.461 și 164 de decese. Totuși, numărul pacienților internați la terapie intensivă rămâne ridicat: 923 de oameni în stare gravă erau internați luni la ATI. Măsurile propuse de Ministerul Sănătății: fără certificat verde, fără mască în exterior Între măsurile propuse de ministrul Sănătății: renunțarea la obligativitatea purtării măștii în spații deschise.intrarea în centre comerciale, evenimente etc fără certificat verde.creșterea limitei de la 30 la 50% din capacitatea spațiului.evenimente private cu maximum 200 de persoane permise. Restricțiile care se vor păstra sunt: obligativitatea purtării măștii în spații închise și telemunca, acolo unde este posibil.

DeFapt.ro
Investigații jurnalistice, analize, știri la zi
Abonează-te
Ultima oră