sâmbătă 22 februarie
Login Abonează-te
DeFapt.ro

Etichetă: asasinate

4 articole
Eveniment

Opozanții lui Putin, asasinați sau închiși

Opozanții lui Putin, asasinați sau închiși. Supraviețuitor a două tentative de otrăvire (în 2015 și 2017), Vladimir Kara-Murza (foto), unul dintre cei mai vocali opozanți ai președintelui Putin, a fost condamnat la 25 de ani de închisoare. Defapt.ro este un proiect independent, ne poți sprijini direcționând 3,5% din impozitul tău pe venit. Durează un minut, online Kara-Murza a fost acuzat de răspândirea știrilor false și de înaltă trădate. De la începutul războiului, a făcut lobby pe lângă guverne și instituții străine pentru a impune sancțiuni Rusiei. Recenta sentința a tribunalului din Moscova este cea mai mare dată până acum unui oponent politic al lui Vladimir Putin. Arestat după un interviu pentru CNN În prezent, fostul jurnalist, în vârstă de 41 de ani, este unul dintre cei mai duri critici ai Kremlinului. A fost arestat anul trecut, la doar câteva ore după interviul acordat postului american de știri CNN în care a declarat că Rusia este condusă de "un regim de criminali". Potrivit WELT, Kara-Murza și-a primit verdictul, încătușat, într-o cameră separată de sticlă, zâmbind și îndemnându-și susținători să-i scrie în închisoare. Potrivit avocatei sale, Maria Eismont, va urma un apel, bazat pe "încălcări grave de procedură" în timpul procesului. Cu o săptămână înainte, Kara-Murza și-a comparat procesul cu unul dintre "procesele-spectacol ale lui Iosif Stalin din anii 1930. Infractorii ar trebui să ispășească crimele lor. Eu, pe de altă parte, sunt în închisoare din cauza opiniilor mele politice. Însă știu că va veni și ziua când întunericul se va risipi din țara noastră". Murza a adăugat: "Mă consider vinovat doar de un lucru: nu am reușit să-i conving suficient pe compatrioții și politicienii mei din țările democratice de pericolul pe care îl prezintă actualul regim de la Kremlin pentru Rusia și pentru lume.". Apeluri internaționale ignorate de Moscova Imediat după ce tribunalul din Moscova a pronunțat sentința condamnării la 25 de ani de închisoare, au apărut reacțiile internaționale. În Germania, guvernul federal a criticat aspru condamnarea: "Acest verdict, ca multe altele, are ca scop descurajarea și anihilarea vocilor opoziției". Berlinul a cerut eliberarea imediată a lui Kara-Murza și a tuturor celorlalți deținuți din motive politice. Potrivit purtătorului de cuvânt al Ministerului Federal de Externe, "Cazul împotriva lui Kara-Murza arată cum e folosită justiția rusă împotriva celor care se opun regimului și la ce nivel șocant a ajuns azi represiunea din Rusia.". Marea Britanie l-a convocat imediat pe ambasadorul Rusiei și a descris hotărârea tribunalului drept "motivată politic". Adresându-se jurnaliştilor din afara tribunalului, ambasadorul britanic în Rusia, Deborah Bronnert, a spus că verdictul e "şocant" şi a cerut eliberarea imediată a lui Kara-Murza. Comisarul ONU pentru drepturile omului, Volker Türk, a vorbit despre o o nouă lovitură adusă statului de drept în Rusia și a cerut eliberarea lui Kara-Murza: "Kara-Murza a fost judecat pentru acuzații legate de exercitarea legitimă a dreptului său la libertatea de opinie, inclusiv critica sa publică asupra atacului armat al Federației Ruse împotriva Ucrainei. (...) Nimeni nu ar trebui să fie privat de libertate pentru că și-a exercitat drepturile omului și fac un apel autorităților ruse să-l elibereze fără întârziere.". Opozanții lui Putin, asasinați sau închiși De la oligarhi cu ambiții politice și activiști civici, la părinți ai căror copii desenează imagini pacifiste în sprijinul Ucrainei, nimeni nu mai e în siguranță în Rusia. Unii sunt aruncați în închisoare, alții - uciși. În 2003, Mihail Hodorkovski, fostul șef al gigantului petrolier rus Yukos, a fost arestat și a petrecut zece ani în închisoare pentru evaziune fiscală și furt, după ce a finanțat partidele de opoziție. După eliberare, a părăsit Rusia. Tot în 2003, Iuri Scekotșișin, fost deput al partidului liberal Yabloko și jurnalist al Novaya Gazeta care nu se sfia să critice organele de securitate ale Rusiei, a murit în condiții suspecte. Întorcându-se la Moscova, s-a simțit neobișnuit de slăbit și a mers la medic. A doua zi a început să-i cadă părul fiind diagnosticat cu insuficiență renală cu progresie rapidă și, după două săptămâni, a murit. Parchetul care s-a ocupat de anchetă a abandonat cercetările. Cazul a rămas nerezolvat până astăzi. Otravă și gloanțe pentru Politkovskaia Jurnalista Ana Politkovskaia, vehementă voce critică la adresa guvernului, cunoscută pentru anchetele pe care le desfășura în Cecenia și Caucaz, a fost otrăvită în 2004 în avionul care o ducea spre Beslan. În spital a fost diagnosticată cu otrăvire "cu toxine necunoscute". A primit îngrijiri și a supraviețuit, suferind de leziuni renale și hepatice. Doi ani mai târziu, a fost împușcată în liftul blocului în care locuia. Alexander Litvinenko, fost ofițer al serviciului secret rus și critic al lui Putin, locuia ca refugiat politic la Londra. La o întâlnire cu doi oameni de afaceri ruși, la începutul lunii noiembrie 2006, Litvinenko a băut un ceai care conținea poloniu. Trei săptămâni mai târziu a murit de insuficiență cardiacă ca urmare a otrăvirii cu substanța radioactivă. Inspector fiscal, Serghei Magnițki, care consilia cea mai mare firmă de investiții străine din Rusia, Hermitage Capital Management, cu sediul la Londra, a avertizat asupra unei fraude de 230 de milioane de dolari, comisă de către oficialii ruși. A fost arestat în noiembrie 2008, acuzat de complicitate la evaziune fiscală. A murit în închisoare un an mai târziu (pe 16 noiembrie 2009), la vârsta de 37 de ani, după ce a solicitat în mod repetat asistență medicală. Cauza morții: șoc toxic și insuficiență cardiacă cauzate de pancreatită. Nemțov, împușcat ritualic lângă Kremlin Boris Berezovski, un alt oligarh rus, care inițial l-a sprijinit pe Puțin să ajungă la putere, a căzut în dizgrație imediat după instaurarea acestuia ca președinte. A emigrat în Marea Britanie, în 2000 și, în exil a devenit un critic vehement al președintelui Putin. În 2013, a fost găsit spânzurat în casa sa din afara Londrei. Un an mai târziu, profesorul Bern Brinkmann, un criminalist german angajat de membrii familiei, a conchis că Berezovski nu s-a sinucis. Unul dintre arhitecții reformelor de piață din Rusia, Boris Nemțov a fost guvernator al regiunii Nijni Novgorod, ministru al Energiei și apoi viceprim-ministru, fiind ales și în parlamentul Rusiei. Puternic opozant al Kremlinului, a publicat o serie de articole critice la adresa lui Vladimir Putin, organizând numeroase demonstrații împotriva lui. A fost asasinat pe 27 februarie 2015, la mică distanță de Kremlin, în timp ce făcea pregătiri pentru o demonstrație anti-guvernamentală. În septembrie 2018, Piotr Wersilow, artistul conceptual al Pussy Riot și editorul site-ului Mediazone a manifestat brusc simptome neurologice severe: nu mai vedea, nu mai putea vorbi și nu se mai putea mișca. A fost transportat cu avionul în Germania, unde medicii au găsit urme de otravă, fără a putea identifica substanța. Wersilow publicase pe site-ul Mediazone o anchetă asupra violenței poliției din Rusia. Navalnîi se încăpățânează să nu moară Începând cu 2010, Alexei Navalnîi s-a implicat activ în mitinguri antiguvernamentale iar numeroasele dezvăluiri ale principalului vehicul politic al lui Navalnîi, Fundația Anticorupție (FBK), au atras milioane de vizualizări online. În august 2020, Navalnîi a fost otrăvit cu Novichok, în timpul unei călătorii în Siberia. Atacul aproape l-a ucis și a trebuit să fie dus cu avionul în Germania pentru tratament. La întoarcerea în Rusia, în ianuarie 2021, a fost arestat pentru fraudă și sfidarea instanței. Acum ispășește nouă ani de închisoare. Tot în 2021, FBK a fost scoasă în afara legii considerată a fi extremistă. Fostul lider al "Rusiei deschise", un grup pro-democrație înființat de fostul oligarh fugar Mihail Hodorkovski, Andrei Pivovarov, a fost inițial desemnat persona non grata, iar în 2021 a fost condamnat la închisoare, pe motivul implicării într-o "organizație indezirabilă". În prezent se află după gratii, unde ispășește o pedeapsă de patru ani. Închisoare pentru criticarea războiului Un alt critic esențial al lui Putin, aflat în prezent, în spatele gratiilor este Ilia Iașin, care a criticat puternic războiul Rusiei. Iașin s-a implicat în politică în 2000, la vârsta de 17 ani, anul în care Putin a ajuns la putere. În 2017, după ani de activism de opoziție, a fost ales șef al consiliului raional Krasnoselski din Moscova, unde a continuat să-și exprime opiniile critice la adresa Kremlinului. Într-un video live pe YouTube din aprilie 2022, el a cerut o anchetă asupra posibilelor crime de război comise de forțele ruse și l-a numit pe președintele Putin "cel mai rău măcelar din acest război". Acea transmisie live i-a dus o sentință de opt ani și jumătate de închisoare pentru încălcarea legii împotriva răspândirii "informațiilor în mod deliberat false" despre armata rusă. Legea fusese trecută în grabă în parlament la scurt timp după ce Rusia a invadat Ucraina, pe 24 februarie 2022. Și fetițele de 12 ani pot fi pedepsite legal În martie 2023, Dmitri Ivanov, un student la matematică, a afirmat pe un canal Telegram: "Trebuie să înțelegeți că Rusia nu e Putin, că noi nu ne-am dat acordul și că el nu ne-a întrebat dacă vrem acest război cu vecinii noștri". Citește și: România a furnizat sau s-a angajat să furnizeze Ucrainei echipament militar „letal”, însă capacitatea de a oferi sprijin militar Kievului e în scădere – document „secret” al Pentagonului Ivanov a fost arestat și condamnat la opt ani și jumătate de închisoare pentru răspândirea de "falsuri" despre armată. Înainte de a primi verdictul, acesta a declarat că acest război este o tragedie atât pentru ucraineni, cât și pentru ruși. Pe 28 martie a.c., Alexei Moskalev a fost condamnat la o pedeapsă de doi ani de închisoare pentru disidență pe rețelele de socializare. Cu un an în urmă, fiica lui de 12 ani fusese denunțată poliției, de conducerea școlii, pentru un desen contra războiului – o mamă cu un copil sub steagul Ucrainei, care se opun rachetelor. Fetița a fost trimisă la o casă de copii la începutul lunii martie, iar Moskalev, condamnat la închisoare.

Opozanții lui Putin, asasinați sau închiși (sursa: TASS)
Guvernul iranian, decis să lichideze și să răpească Foto: Mei.edu
Eveniment

Guvernul iranian, decis să lichideze și să răpească

Guvernul iranian este tot mai decis să lichideze și să răpească disidenți, jurnaliști și oficiali din statele vestice, scrie Washngton Post, care a consultat documente oficiale și a discutat cu angajați ai unor servicii de securitate. Și în anii anteriori acest regim a recurs la astfel de acțiuni, desfășurate pe teritoriul unor state vestice, dar publicația din SUA apreciază că se conturează o campanie de o intensitate fără precedent. Guvernul iranian, decis să lichideze și să răpească „Guvernul iranian și-a intensificat eforturile de a răpi și ucide oficiali guvernamentali, activiști și jurnaliști din întreaga lume, inclusiv din Statele Unite, potrivit documentelor guvernamentale și interviurilor cu 15 oficiali din Washington, Europa și Orientul Mijlociu, care au vorbit sub condiția anonimatului. Teheranul vizează foști înalți oficiali guvernamentali americani; dizidenți care au fugit din țară către Statele Unite, Marea Britanie, Canada, Turcia și Europa; organizații media critice la adresa regimului, precum și civili evrei sau cu legături cu Israelul (…) Serviciile de informații și securitate ale Iranului se bazează în mare măsură pe proxy pentru a-și duce la îndeplinire planurile, oferind sute de mii de dolari hoților de bijuterii, traficanților de droguri și altor infractori dispuși să fie închiriați pentru crime”, scrie Washington Post. Însă, urmare a faptului că a recurs la asemenea mercenari, a dus la eșecul planurilor Teheranului. Totuși, oficialii care au discutat cu jurnaliștii Washington Post apreciază că iranienii sunt insistenți și, până la urmă, ar putea reuși o lovitură importantă. „Ritmul tentativelor a crescut dramatic în ultimii doi ani, iar acestea sunt printre cele mai ambițioase și de anvergură din istoria recentă, potrivit oficialilor și documentelor. Acțiunile Iranului au dus la expulzări și la avertizarea la potențialelor ținte”, mai arată Washington Post. Printre cei care ar fi trebuit lichidați, dar agențiile vestice de securitate au blocat aceste planuri, se aflau: John Bolton, fost consilier pe probleme de securitate națională al președintelui SUA, filosoful francez Bernard-Henri Lévy (care trebuia ucis de un traficant de droguri), Masih Alinejad - o jurnalistă de origine iraniană care trăiește în SUA sau oameni de afaceri israelieni din Cipru. Teheranul ar fi avut un plan de a folosi asasinii recrutați într-o închisoare din Dubai pentru a ucide oameni de afaceri israelieni în Columbia. ? L’Iran aurait planifié l’assassinat de Bernard-Henri Lévy ⤵️https://t.co/tyqh82IH2y— Valeurs actuelles ن (@Valeurs) December 2, 2022 Filosoful Levy, dat pe mâna unui traficant de droguri „Lévy a fost vizat de o unitate a Forțelor Quds, ramura de operațiuni speciale a Corpului Gărzii Revoluționare Islamice, probabil din cauza vizibilității sale internaționale, ca intelectual public care a criticat conducerea Iranului. Oficialii serviciilor de informații au spus că Forțele Quds au contactat un traficant de droguri iranian, care a recrutat alte persoane pentru a ajuta la asasinat, și i-au plătit 150.000 de dolari. Lévy a refuzat să comenteze”, mai arată Washington Post. Bernard Levy în Ucraina Foto: Twitter Levy În cazul jurnalistei Masih Alinejad, iranienii doreau să o răpească din Brooklyn și să o transporte în Venezuela. Creative and powerful! Today at @metmuseum in New York City. A performance by a group of the Iranian diaspora to amplify the voices of people in Iran, highlighting the brutality and hundreds of killings in the past 75 days. #IranRevolution #MahsaAmini #مهسا_امینی pic.twitter.com/BoKx4NdfDe— Omid Memarian (@Omid_M) December 4, 2022 Pe de altă parte, în loc să-și atace țintele în străinătate, Iranul a pus la cale operațiuni pentru a atrage dizidenții și criticii în țările prietene cu Teheranul, de unde sunt răpiți sau predați de autoritățile locale. Citește și: Rușii din Siberia fac un frig cumplit: Putin a recrutat instalatorii, i-a trimis pe front și nu mai sunt tehnicieni care să repare conductele care se defectează

Familiile olimpicilor israelieni asasinați, despăgubiți azi (sursa: israel21c.org)
Internațional

Familiile olimpicilor israelieni asasinați, despăgubiți azi

Familiile olimpicilor israelieni asasinați, despăgubiți azi. Germania şi familiile victimelor israeliene ale atacului mortal din timpul Jocurilor Olimpice din 1972 de la München au ajuns la un acord asupra indemnizaţiilor, la 50 de ani de la luarea de ostatici, a anunţat miercuri guvernul german, citat de France Presse. Familiile olimpicilor israelieni asasinați, despăgubiți azi "Guvernul federal salută acordul cu familiile victimelor", a reacţionat într-un comunicat purtătorul de cuvânt al guvernului lui Olaf Scholz, Steffen Hebestreit. Guvernul federal, precum şi regiunea Bavaria şi oraşul Munchen vor plăti 28 de milioane de euro familiilor victimelor acestei luări de ostatici, care s-a soldat cu moartea a unsprezece sportivi israelieni, a indicat pentru AFP o sursă guvernamentală. Acest acord intervine cu câteva zile înainte de comemorarea a 50 de ani de la această tragică luare de ostatici, unică în istoria Jocurilor Olimpice, care s-a încheiat cu o baie de sânge după intervenţia poliţiştilor la o bază militară din fosta Germanie de Vest. Comisie cu acces la documente clasificate Această problemă sensibilă a despăgubirilor, negociată de câteva decenii, a stârnit furia familiilor victimelor, care au considerat propunerile guvernului german prea slabe şi au ameninţat că nu vor participa la comemorarea de luni din Bavaria. Citește și: Germania crede că a descoperit spioni ruși la ministerul Economiei: doi funcționari, suspectați că influențau deciziile în materie de energie în favoarea Moscovei Acordul prevede de asemenea înfiinţarea unei comisii de istorici germani şi israelieni care ar trebui să aibă acces la documente până acum clasificate pentru a face lumină asupra acestei luări de ostatici şi fiasco-ului poliţiei. Președinții german și israelian, la comemorare Odată cu acest acord, Germania "îşi îndeplineşte obligaţia istorică faţă de victime şi familiile acestora, în contextul relaţiei speciale germano-israeliene", a adăugat purtătorul de cuvânt. Acordul trebuie, potrivit purtătorului de cuvânt, "să creeze condiţiile pentru a aborda un capitol dureros al istoriei noastre comune, pentru a-l recunoaşte ca atare şi a pune bazele unei noi culturi a memoriei", şi-a exprimat speranţa Hebestreit. Preşedinţii german şi israelian, Frank-Walter Steinmeier şi Isaac Herzog, au anunţat, în urma oficializării acordului, că vor participa amândoi la ceremonia organizată luni în Bavaria.

Rusia pregătește asasinate, răpiri în Ucraina (sursa: kremlin.ru)
Internațional

Rusia pregătește asasinate, răpiri în Ucraina

Rusia pregătește asasinate, răpiri în Ucraina. Statele Unite ale Americii au avertizat ONU că deţin informaţii credibile cu privire la existenţa unei liste negre, întocmită de Moscova. Aceasta ar conţine numele unor ucraineni care să fie eliminați în caz de invazie a ţării vecine, potrivit unei scrisori oficiale, consultată duminică de AFP. Rusia pregătește asasinate, răpiri în Ucraina Ambasadoarea americană la ONU, Bathsheba Nell Crocker, i-a scris lui Michelle Bachelet, Înaltul Comisar al ONU pentru Drepturile Omului, subliniind detaliile despre "informaţii perturbatoare" colectate de SUA, relatează luni DPA. "Suntem profund îngrijoraţi în legătură cu continuarea abuzurilor în materie de drepturi ale omului de către Rusia în părţi din Ucraina pe care deja le ocupă şi avem toate motivele să credem că aceste preocupări se vor multiplica în urma unei noi ofensive militare", se arată în scrisoare. Citește și: Cum a pus Putin la aceeași masă de consultări România și Polonia cu SUA, Marea Britanie, Canada, Franța, Germania, Italia, UE și NATO În documentul citat se afirmă că Rusia plănuieşte asasinate ţintite, răpiri, detenţii nejustificate şi utilizarea torturii, vizându-i pe cei care se opun acţiunilor ruseşti, inclusiv disidenţi ruşi şi belaruşi în exil în Ucraina, jurnalişti şi activişti anticorupţie, precum şi populaţii vulnerabile. Lista neagră a Kremlinului "Mai exact, avem informaţii credibile ce indică faptul că forţele ruse alcătuiesc liste cu ucraineni identificaţi pentru a fi ucişi sau trimişi în lagăre în urma unei ocupaţii militare", potrivit acestei scrisori citate de agenţia germană de presă. Statele Unite au avertizat de asemenea că ele cred că forţele ruse vor folosi măsuri letale de dispersare a protestelor paşnice sau pentru a contracara ceea ce ele vor percepe drept rezistenţă din partea civililor. SUA nu şi-au dezvăluit sursele de informaţii, notează DPA. La jumătatea lunii februarie, Kremlinul a acuzat SUA de "isterie" pe subiectul Ucraina, aminteşte AFP. Totodată, potrivit DPA, Moscova a respins în repetate rânduri planurile de a invada teritoriul ucrainean, în ciuda faptului că a concentrat aproximativ 150.000 de soldaţi de-a lungul graniţei cu această ţară, potrivit serviciilor de informaţii occidentale.

DeFapt.ro
Investigații jurnalistice, analize, știri la zi
Abonează-te
DeFapt.ro

Ultima oră

Ultima oră