sâmbătă 22 februarie
Login Abonează-te
DeFapt.ro

Etichetă: amnistie fiscala

8 articole
Eveniment

150 milioane de lei, amnistie fiscală

150 milioane de lei, amnistie fiscală. Cea mai mare amnistie fiscală din Iași e de 150 de milioane de lei. 150 milioane de lei, amnistie fiscală În județul Iași, peste 21% dintre contribuabili au datorii restante, ceea ce explică interesul crescut pentru această măsură. Citește și: Becali și presa care susține AUR dau primele semne că vor la guvernare. „Cu Ponta poți să stai de vorbă”, spune latifundiarul din PiperaAmnistia vizează inclusiv datorii semnificative, cea mai mare din județ fiind de aproape 150 de milioane de lei. Prelungirea termenului oferă contribuabililor șansa de a-și regulariza situația financiară fără penalități suplimentare. Continuarea, în Ziarul de Iași

150 milioane de lei, amnistie fiscală (sursa: ziaruldeiasi.ro)
Beneficiarii amnistiei fiscale a lui Ciolacu (sursa: Facebook/Marcel Ciolacu)
Eveniment

Beneficiarii amnistiei fiscale a lui Ciolacu

Beneficiarii amnistiei fiscale a lui Ciolacu. Direcția Fiscală a Municipiului Timișoara (DFMT) a anunțat că, până în prezent, un număr de 316 persoane fizice și 128 de persoane juridice au cerut anularea dobânzilor și penalităților de întârziere prin plata restanțelor fiscale către bugetul local până la 31 august 2024. Această inițiativă facilitează contribuabilii în gestionarea datoriilor fiscale și reduce presiunea financiară asupra acestora. Beneficiarii amnistiei fiscale a lui Ciolacu Contribuabilii din Timișoara care au restanțe pot profita în continuare de aceste facilități dacă își achită datoriile către bugetul local până la data de 25 noiembrie. Citește și: FOTO Sorina Docuz-Stan, buzoianca foarte apropiată de Marcel Ciolacu, la Paris cu prietena care are contracte cu PSD. Un bărbat înalt, clăpăug și grizonant se ferește de poză Plata restanțelor până la această dată permite evitarea dobânzilor și penalităților de întârziere acumulate până la 31 august. Anularea dobânzilor și penalităților Pentru anularea dobânzilor și penalităților de întârziere, DFMT subliniază că este necesară depunerea unei cereri, iar anularea se realizează doar în anumite condiții. Cererile pot fi depuse atât online, la registratura DFMT, cât și direct la sediul instituției. Dacă contribuabilii aleg varianta online, este esențială notificarea prealabilă a DFMT pentru evitarea achitării integrale a obligațiilor fiscale restante. În lipsa notificării, contribuabilul va plăti integral datoriile, iar sumele eligibile pentru anulare vor fi restituite după înregistrarea cererii. Măsura "sprijină" contribuabilii DFMT subliniază că măsura de anulare a dobânzilor și penalităților de întârziere are scopul de a sprijini contribuabilii aflați în dificultate financiară și de a crește încasările la bugetul local. Aceasta permite o recuperare mai rapidă și mai eficientă a obligațiilor fiscale, contribuind astfel la stabilitatea financiară a municipiului Timișoara. Cotele de impozitare pentru anul 2024 rămân la nivelul din 2018 În 2024, cotele de impozitare aplicate în Timișoara nu au fost majorate, menținându-se la nivelul stabilit din 2018. Grila de impozitare este actualizată anual, conform ratei inflației calculate de Institutul Național de Statistică, și se aplică uniform în toată țara. Bonificație de 10% Contribuabilii care ajung la zi cu plata impozitelor au posibilitatea de a achita anticipat taxele pentru anul 2025 până la 31 martie, beneficiind astfel de o bonificație de 10% din valoarea impozitului. Această reducere este un stimulent suplimentar pentru contribuabilii care aleg să fie prompți în achitarea obligațiilor fiscale.

Poșta distribuie informări despre amnistia fiscală (sursa: Facebook/Compania Naţională Poşta Română)
Eveniment

Poșta distribuie informări despre amnistia fiscală

Poșta distribuie informări despre amnistia fiscală. Poștașii au început miercuri distribuirea a peste 800.000 de scrisori de informare cu privire la amnistia fiscală, conform unui acord încheiat cu Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF). Compania Națională "Poșta Română" (CNPR) a făcut anunțul printr-un comunicat oficial. Poșta distribuie informări despre amnistia fiscală Notificările trimise includ informații privind cuantumul obligațiilor fiscale restante la data de 31 august 2024, evidențiind separat sumele care trebuie achitate și cele care pot fi anulate. Citește și: Actorul Mihai Bobonete, afaceri de milioane de lei pe an. Numai profitul, aproape două milioane de lei net. Despărțirea de „Celentano” nu i-a priit Prin intermediul Poștei Române, contribuabilii vor primi, de asemenea, modelul de "Notificare privind intenția de a beneficia de anularea unor obligații bugetare" și modelul "Cerere privind anularea unor obligații bugetare". În plus, curierii poștali vor prelua de la domiciliul contribuabilului plicul care conține "Notificarea privind intenția de a beneficia de anularea unor obligații bugetare" și îl vor expedia către organul fiscal central competent. Opțiuni de plată prin Poșta Română Poșta Română va încasa, prin mijloace legale de plată, sumele aferente obligațiilor bugetare care trebuie achitate, fie la domiciliul fiscal al contribuabilului, fie la oficiul poștal. Contribuabilii pot opta pentru plata în numerar sau prin intermediul cardurilor bancare, pentru a accesa facilitățile fiscale prevăzute de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 107/2024. Compania Națională "Poșta Română" este operatorul național de servicii poștale și este deținută de statul român, prin Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării, care controlează 93,52% din acțiuni, restul de 6,48% fiind deținut de Fondul Proprietatea.

Investitorii străini desființează amnistia fiscală Foto: Facebook
Economie

Investitorii străini desființează amnistia fiscală

Investitorii străini desființează amnistia fiscală: „Pe termen mediu și lung aceasta descurajează conformarea voluntară și aduce incertitudini pentru contribuabilii bun-platnici”, arată un comunicat al Consiliul Investitorilor Străini (FIC). Citește și: Ciolacu, eșec major, deși i-a cedat lui von der Leyen: România va primi cel mai prost portofoliu în Comisia Europeană, din 2009 până acum Consiliul explică Executivului că amnistia fiscală trebuia să fie „revocabilă în cazul în care contribuabilii care beneficiază de această măsură nu demonstrează o conduită îmbunătățită pe o perioadă de cel puțin 3-5 ani”. Investitorii străini desființează amnistia fiscală Ce a arătat Consiliul Investitorilor Străini în legătură cu amnistia: „Adoptarea ordonanței de urgență care introduce o nouă aministie fiscală nu a asigurat timpul necesar pentru o analiză atentă și pentru formularea unor puncte de vedere din partea mediului de afaceri (...) Astfel, termenul de consultare de mai puțin de 24 ore nu este justificat pentru adoptarea unui astfel de act normativ” „Guvernul României a apelat în ultimii ani de mai multe ori la amnistii fiscale, generale sau specifice, cu scopul declarat de a crește veniturile bugetare. Aceste măsuri nu au avut o evaluare clară, nu s-au publicat studii cu privire la situația bugetară de la momentul respectiv, dar nici rapoarte cu impactul din trecut al acestui tip de măsură asupra procesului de colectare a creanțelor bugetare” „Deși amnistia fiscală poate avea anumite beneficii pe termen scurt în ceea ce privește colectarea, pe termen mediu și lung aceasta descurajează conformarea voluntară și aduce incertitudini pentru contribuabilii bun-platnici și implicit ar putea afecta negativ gradul de colectare a veniturilor la bugetul de stat. Amnistiile fiscale repetate, fără să aibă la bază o politică bine fundamentată și transparentă, pot descuraja conformarea voluntară” „În mai puțin de un an, Guvernul României a trecut de la măsuri excesive de sancționare, la măsuri excesive de clemență. Pe de o parte se introduc amenzi severe pentru erori administrative (în cazul RO e-Factura și RO e-Transport) chiar dacă nu au existat pierderi de venituri bugetare dar, pe de altă parte, se anulează accesorii pentru contribuabilii care nu au declarat și/sau nu au plătit la timp” „O amnistie fiscală ar putea să aibă o aplicabilitate condiționată de evoluția comportamentului fiscal al contribuabililor care au accesat ultimele măsuri similare și au beneficiat de anularea obligațiilor fiscale accesorii sau să fie revocabilă în cazul în care contribuabilii care beneficiază de această măsură nu demonstrează o conduită îmbunătățită pe o perioadă de cel puțin 3-5 ani” În concluzie, FIc apreciază că o nouă amnistie fiscală pentru România ar putea aduce venituri imediate, dar ar adânci problemele pe termen lung.

Consilierul lui Ciolacu, Victor Ponta, face praf măsurile Guvernului (sursa: Inquam Photos/George Călin)
Politică

Consilierul lui Ciolacu face praf măsurile Guvernului

Victor Ponta, consilierul onorific al lui Marcel Ciolacu, face praf măsurile economice ale Guvernului: „Păi eu sunt prost că mi-am plătit taxele la timp?”, a spus fostul premier la Prima TV. Citește și: Ciucă i-a vorbit premierului grec, Mitsotakis, despre titlul romanului lui Petrescu, „Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război” El a criticat și deficitul uriaș al bugetului de stat. Ponta este consilier onorific al premierului Ciolacu în domeniul relațiilor economice internaționale. Consilierul lui Ciolacu face praf măsurile Guvernului „Domnule, deci dăm o amnistie fiscală, cine îşi plăteşte datoriile îi dăm nu ştiu ce, sună bine, am încercat-o şi eu. De-aia zic că eu am mai fost pe drumurile astea. Nu a funcţionat si nu va funcţiona nici acum. Păi eu sunt prost că mi-am plătit taxele la timp? Tu la fel? Asta e prima reacţie a celor care plătesc şi e o reacţie normală. Păi stai, mă, nu mai plătesc nici eu, mai aştept următoarea, când vor fi alegeri din nou. Ăia care n-au plătit de principiu, ori sunt firme care nu mai există sau oricum s-au închis, ori sunt oameni care chiar n-au bani”, a spus Ponta, citat de news.ro. „În anul 2015, când am redus TVA, taxe, mă rog, am făcut deficit pe tot anul 10 miliarde de lei şi că acum pe lună este deficitul 10 miliarde, deci de 12 ori mai mult. Atenţie, anul viitor apare legea pensiilor care e în vigoare, care are un impact de 30 de miliarde. Trebuie plătite salariile la judecători, procurori (...) trebuie plătite compensările la energie”, a mai declarat Victor Ponta, sâmbătă, la emisiunea Insider Politic de la Prima TV. El a arătat că, deși s-au alocat mai multe resurse pentru Sănătate și Educație, iar salariile au crescut, serviciile oferite nu-i mulțumesc pe contribuabili. „Deci numai pe zona de dobânzi să plăteşti miliarde de euro în fiecare an, miliarde de euro care ar trebui să meargă la altceva. La infrastructură, la educaţie, la sănătate. Faptul că, cu cât bagi bani mai mulţi pe sănătate, pe educaţie, rezultatele-s mai proaste, oamenii-s mai bine plătiţi şi totuşi serviciul public...Oamenii sunt mai nemulţumiţi ca înainte”, a afirmat fostul premier PSD.

Boloş explică OUG privind amnistia fiscală (sursa: Facebook/Ministerul Finanțelor)
Eveniment

Boloş explică OUG privind amnistia fiscală

Boloş explică OUG privind amnistia fiscală. România nu este singura ţară care a aplicat amnistia fiscală, însă această măsură trebuie luată la intervale mari de timp, în caz contrar ducând la neconformare la plata impozitelor şi taxelor, a declarat, miercuri, ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, la briefingul de presă ce a avut loc după şedinţa de Guvern. Boloş explică OUG privind amnistia fiscală Boloş a atras atenţia că, atunci când datoriile faţă de buget nu se achită la timp, mecanismele de poprire şi de sechestru acţionează imediat, fapt care creează disconfort serios, iar problemele care pot apărea ulterior sunt mult mai grave decât conformarea voluntară. Citește și: EXCLUSIV Ciolacu a cerut și obținut ilegal un duplicat al diplomei de bacalaureat în septembrie 2003: a declarat abia după cinci luni în „Monitorul Oficial” că și-a pierdut diploma "Să nu omitem că, în momentul în care o datorie faţă de buget nu se achită la timp şi există întârzieri, mecanismele de poprire şi de sechestru acţionează imediat. Cu alte cuvinte, atunci când s-ar lua o astfel de decizie greşită, din partea mea, ulterior, mecanismele de poprire a contului bancar sau de impunere a unui sechestru pentru bunurile dobândite creează un disconfort destul de serios şi problemele care se nasc ulterior impunerii acestor măsuri sunt mult mai grave versus conformarea voluntară. Este calea pe care ne-o dorim. De aceea am avut, cum am menţionat, ca o formă de respect faţă de contribuabilii persoane juridice, bonificaţia financiară. Şi o repet: pentru contribuabili persoane juridice bonificaţia de 3%, pentru contribuabili persoane fizice bonificaţia de 10% şi pentru contribuabilii cu debite restante înregistrate anularea de accesorii şi, desigur, anularea obligaţiei principale restante", a susţinut Boloş. Amnistia fiscală "nu mai vine curând" Acesta a atras atenţia asupra faptului că o nouă măsură de amnistie fiscală nu va fi luată curând. "Să ne gândim că amnistia fiscală nu mai vine în curând. Adică, dacă acest tip de măsură îl repetăm la intervale scurte de timp, angrenăm neconformarea plăţii impozitelor şi taxelor. Şi să ştiţi că nu suntem singura ţară care a aplicat amnistia fiscală. Trebuie doar să fim foarte atenţi ca regularitatea cu care se repetă să fie la intervale mari de timp, încât să nu angreneze după sine neconformarea plăţii impozitelor şi taxelor. E un lucru din experienţa altor ţări, Grecia, Italia, care au practicat astfel de măsuri. Ne-am uitat şi la orizontul de timp şi cam o dată la 10 ani se practică acest lucru", a spus Marcel Boloş. De ce era necesară? El a fost întrebat de jurnalişti de ce a fost luată o asemenea măsură, în condiţiile în care sunt aproape 13.000 de contribuabili cu datorii mari la stat, iar printre beneficiari se numără şi persoane cu posibilităţi, precum Robert Negoiţă. "Aceste creanţe care vin din vechime - şi sunt creanţe de peste 5 ani de zile marea lor majoritate, aproximativ 22 de miliarde de lei - sunt creanţe pe care le purtăm de pe un an pe altul şi încercăm să recuperăm cât se poate mai bine toate aceste debite restante care sunt înregistrate la nivelul ANAF. Nu luăm decizia pentru o anumită persoană. Noi gândim ca din valoarea aceasta totuşi enormă, de 60,1 miliarde de lei, să recuperăm o parte cât mai consistentă, pentru că totuşi sunt banii cu care mai apoi putem să finanţăm proiectele de investiţii în infrastructură şi tot ce înseamnă dezvoltarea României. Altminteri noi, an de an, cum spuneam, de peste 5 ani de zile, sunt aceste creanţe care, unele dintre ele, se prescriu fără ca să încasăm un leu din ele. Şi, atunci, între a pierde tot după 5 ani de prescriere sau a încasa debitul principal, fie cu acordarea acestor facilităţi fiscale, sunt lucruri mult mai bune decât ca banii să-i pierdem în totalitate după expirarea termenului de prescriere", a explicat Marcel Boloş.

Proiect de OUG privind amnistia fiscală (sursa: Facebook/Marcel Ciolacu)
Eveniment

Proiect de OUG privind amnistia fiscală

Proiect de OUG privind amnistia fiscală. Guvernul are pe ordinea de zi a şedinţei de miercuri analiza proiectului de ordonanţă de urgenţă privind amnistia pentru firme şi persoane fizice. Proiect de OUG privind amnistia fiscală Proiectul de ordonanţă de urgenţă pentru reglementarea unor măsuri fiscal-bugetare în domeniul gestionării creanţelor bugetare şi a deficitului bugetar pentru bugetul general consolidat al României în anul 2024, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative a fost publicat marţi în consultare de Ministerul Finanţelor. Citește și: Marcel Ciolacu vrea să-l ierte pe prietenul său Robert Negoiță de datorii de circa 200 de milioane de lei către stat prin efectul amnistiei fiscale anunțate de premierConform proiectului, persoanele fizice care înregistrează obligaţii bugetare principale restante la 31 august 2024 ar putea beneficia de anularea unei părţi din acestea, precum şi de anularea dobânzilor, penalităţilor şi a tuturor accesoriilor aferente obligaţiilor bugetare principale restante la data menţionată. Agenda executivului Executivul are pe agendă proiectul de lege pentru modificarea şi completarea literei B din anexa nr. 2 la Legea nr. 361/2022 privind protecţia avertizorilor în interes public, în vederea transpunerii unor directive europene. Guvernul are în vedere şi aprobarea indicatorilor tehnico-economici la mai multe obiective de investiţii printre care: "Restaurarea şi renaturarea zonei de bifurcaţie a braţului Bala pentru asigurarea condiţiilor de navigaţie şi de protecţie a mediului pe Dunăre", "Nod rutier A3 (km 39+940) - DN 1P (Spinuş)", judeţul Bihor, "Nod rutier A1 (km 326+155) - DJ 704 (Cugir)", judeţul Alba, "Nod rutier A1 (km 528+509) - DJ 682G (Cruceni)", judeţul Arad, precum şi "Remodelarea, consolidarea şi supraetajarea sălii Omnia pentru conversia în Centrul Naţional al Dansului Bucureşti". Pe ordinea de zi a şedinţei se mai află aprobarea nivelului cotizaţiilor şi taxei pentru realizarea interconectării cu instituţii similare internaţionale în domeniul donatorilor voluntari de celule stem hematopoietice şi pentru acreditarea laboratoarelor de imunogenetică şi histocompatibilitate, în anul 2024, precum şi acceptarea de către statul român a donaţiei unor bunuri mobile, ca operaţiune compensatorie, din partea Harris Global Communications Inc şi darea în administrarea Ministerului Apărării Naţionale a acestor bunuri. De asemenea, Executivul urmează să modifice şi completeze Hotărârea Guvernului nr. 616/2015 privind aprobarea finanţării din bugetul Fondului pentru mediu a acţiunilor multianuale necesare programului "Colectarea, prelucrarea şi crearea de mecanisme şi instrumente de promovare a datelor şi informaţiilor necesare întocmirii rapoartelor către Comisia Europeană, Agenţia Europeană de Mediu şi Secretariatele Convenţiilor internaţionale din domeniul protecţiei mediului", desfăşurat în perioada 2015 - 2025. Fundaţia "Varlaam Mitropolitul", utilitate publică Guvernul mai are pe agendă recunoaşterea Fundaţiei "Varlaam Mitropolitul" ca fiind de utilitate publică. Executivul urmează să aprobe modificarea repartizării sumelor corespunzătoare cotei prevăzute la art. 6 alin. (1) lit. e) din Legea bugetului de stat pe anul 2024 nr. 421/2023, pentru finanţarea instituţiilor publice de spectacole din subordinea autorităţilor administraţiei publice locale ale unităţilor administrativ-teritoriale din judeţe, respectiv teatre, opere şi filarmonici. Conform proiectului de hotărâre, este vorba despre suma de 308.442.366,24 lei, care va fi repartizată, în acest sens, bugetelor locale ale unităţilor administrativ-teritoriale respective. Guvernul mai are pe ordinea de zi aprobarea finanţării proiectelor de reabilitare şi/sau extindere a reţelei naţionale de transport al gazelor naturale aparţinând Societăţii Naţionale de Transport Gaze Naturale "Transgaz" - SA, precum şi modificarea şi completarea Regulamentului de punere în aplicare a dispoziţiilor Legii educaţiei fizice şi sportului nr. 69/2000. Executivul are în analiză, în şedinţa de miercuri, proiectul de ordonanţă pentru modificarea şi completarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative cu impact în domeniul sănătăţii, a celui privind modificarea şi completarea Legii nr. 163/2021 privind adoptarea unor măsuri referitoare la infrastructuri informatice şi de comunicaţii de interes naţional şi condiţiile implementării reţelelor 5G. Pe ordinea de zi se află şi mai multe memorandumuri, printre care cele referitoare la aprobarea transmiterii către statele terţe a proiectului de text cadru pentru iniţierea negocierilor în vederea modificării Acordurilor bilaterale de scutire de vize pentru titularii de paşapoarte diplomatice şi de serviciu/oficiale, pe care România le are încheiate cu anumite state terţe, respectiv pentru convenirea altor facilităţi în materie de vize, la încheierea Parteneriatului Cadru privind Protecţia Copilului (CPCP) între Guvernul României şi Guvernul Statelor Unite ale Americii, precum şi la aprobarea poziţiei României în legătură cu propunerea de modificare a Statutului Băncii Europene de Investiţii, în conformitate cu Articolul 308 din Tratatul privind Funcţionarea Uniunii Europene.

Biriș desființează aministia fiscală anunțată de Guvern Foto: Facebook
Economie

Biriș desființează aministia fiscală anunțată de Guvern

Avocatul Gabriel Biriș, fost secretar de stat la Finanțe în guvernarea Cioloș, desființează aministia fiscală anunțată de Guvern: „Proști sunt ăia care plătesc la timp”! Citește și: Ciolacu promite o nouă pomană uriașă: datornicii la stat să nu mai plătească dobânzi și penalități, ci doar suma de bază Biriș a scris, pe Fcaebook, că această amnistie nu este o măsură electorală, dar de ea ar putea beneficia firmele care „sponsorizează”. Biriș desființează aministia fiscală anunțată de Guvern „Nu e nici prima și probabil nici ultima oară când Finanțele vin cu astfel de măsuri. Ce mai contează frustrarea contribuabililor care au făcut și fac eforturi să își plătească toate impozitele/taxele/contribuțiile la timp? Ce nu pot înțelege este prevederea de la Art. VI din Proiectul de OUG care prevede că cei care achita restanțele (+ restul de 15% din accesorii) primesc (dacă cer) credit fiscal de 10% din valoarea impozitelor restante astfel achitate… Să traduc: să zicem că la 31 august am un impozit neachitat de 1.000.000 (cum draq nu am fost deja executat silit, nu pricep!) pe care îl plătesc pe 10 decembrie. Să zicem că până pe 10 decembrie am acumulat și dobânzi și penalități de întârziere de încă 100.000. Din astea, plătesc 15.000, că restul mi se șterg. Dl. Bolos îmi mai da însă un "bonus" (pe lângă cei 85.000 anulați): 100.000 pe care la anul îi pot scădea din impozitele pe care le datorez la anul, deci practic - în loc să fiu executat pentru 1.100.000, plătesc efectiv 915.000!!! Proști sunt aia care plătesc la timp! Cine nu a plătit la timp - bonus de la dom' ministru să trăiască!”, scrie Biriș. „Apropo' - bonusul asta ar urmă să se scadă din ce am de plata la anul, ceea ce evident că nu are cum să ajute la scăderea deficitului (la anul), scădere despre care chiar zilele trecute harnicul nostru ministru s-a dus cu jalba'n proțap la Bruxelles să discute...”, mai arată avocatul.

DeFapt.ro
Investigații jurnalistice, analize, știri la zi
Abonează-te
DeFapt.ro

Ultima oră

Ultima oră