sâmbătă 22 februarie
Login Abonează-te
DeFapt.ro

Etichetă: alegeri locale

29 articole
Politică

Delir la postul lui Pandele

Delir la postul lui Florentin Pandele, Metropola TV: Nicușor Dan, acuzat că l-a ajutat pe finul lui Sile Cămătaru și că, dacă va fi ales, își va pierde mandatul, arată știrile postate pe site-ul postului. În schimb, postul este plin de laude deșănțate pentru Gabriela Firea, soția primarului din Voluntari și contracandidata lui Nicușor Dan. Citește și: Diferența uriașă dintre salariul la stat și la privat. În plus, angajații statului beneficiază de nenumărate zile libere, inclusiv celebrele punți Metropola TV este deținută de Primăria Voluntari, condusă de primarul Florentin Pandele. În august 2023, Europa Liberă arăta că firma care administrează Metropola TV a primit un grant de 900 de mii de lei (aproape 200 de mii de euro) pentru realizarea a două emisiuni pentru diaspora. Banii au provenit de la Departamentul pentru Românii de Pretutindeni (DPRP), condus de Gheorghe Cârciu, acum candidat PSD la Parlamentul European, pe o poziție eligibilă, înaintea lui Siegfried Mureșan. Delir la postul lui Pandele Cum arată, pe site-ul Metropola TV, linșajul împotriva lui Nicușor Dan: 22 mai: „De ce un vot pentru Nicușor Dan pe 9 iunie va fi un vot pierdut: riscul anulării mandatului în septembrie” 19 mai 2024: „Cum l-au ajutat Nicușor Dan și Radu Mihaiu pe finul lui Sile Cămătaru să dea o lovitură de 1 milion de euro”. 8 mai: „Miniciuna lui Nicușor Dan cu «am scos Primăria din faliment»: datoriile istorice ale PMB au crescut cu peste 50% în actualul mandat” Cum arată știrile despre Gabriela Firea: 22 mai: „«Micul Paris» are șanse să renască! Gabriela Firea propune un plan în 14 pași pentru renașterea culturii bucureștene” 12 mai: „«Autobuzul şcolar» – Unul dintre proiectele gândite pentru oamenii din Bucureşti, care au fost abandonate” 10 mai 2024: „Gabriela Firea și Daniel Băluță, soluții pentru traficul sufocant din București” Foto: Instagram Potrivit datelor publice, firma primăriei Voluntari care administrează Metropola TV, Publivol Creativ, are circa 100 de angajați și a avut pierderi din 2019 până la ultima raportare publică, din 2022. Cifra de afaceri a Publivo TV era, în 2021 și 2022, de 8-9 milioane de lei.

Delir la postul lui Pandele Foto: Instagram
Uriașa avere care l-a potopit pe Liviu Negoiță Foto: PUSL
Politică

Uriașa avere care l-a potopit pe Liviu Negoiță

Uriașa avere care l-a potopit pe Liviu Negoiță, prin „donații”, la patru ani după ce n-a mai fost primar: în 2016, soția sa, Ioana Negoiță, a primit o vilă uriașă și mii de metri pătrați de teren în Balotești, lângă București, plus o casă de vacanță la Vama, în Suceava. În declarația de avere din 2012 - când Liviu Negoiță era încă primar - apare o vilă de 385 mp în Balotești, deținută de acesta împreună cu Carmen Negoiță. Citește și: Nesfârșita listă de sinecuri plătite de contribuabili către clientul familiei Firea-Pandele, Hazem Kansou, candidat PSD la consiliul general al Capitalei Trustul lui Dan Voiculescu îl ataca în 2012. Acum îl susține În 2012, Antena 3, patronată de Dan Voiculescu - pentru al cărui partid candidează acum Liviu Negoiță - susținea că acesta deţine o vilă în Como, cu o valoare de 2 milioane de euro. „Potrivit CanCan, printre vecinii primarului se vehiculează că ar fi George Clooney, Silvio Berlusconi, dar şi alte vedete de la Hollywood. Vila se află în Como, Italia, una dintre cele mai luxoase zone ale Europei, şi este ridicată pe o stâncă. Are o suprafaţă de 1,200 de metri pătraţi, structuraţi pe trei etaje”, susținea Antena 3. În anul fiscal 2023, Liviu Negoiță, care este avocat, nu a avut absolut nici un fel de venituri salariale și nici dividende de la vreo firmă. Uriașa avere care l-a potopit pe Liviu Negoiță Ce bunuri donate în 2016 soției Ioana Negoiță - care lucrează la ASF și și-a secretizat salariul - figurează în declarația de avere depusă de Liviu Negoiță în aprilie 2024, în calitate de candidat PUSL la primăria Sectorului 1: 4.105 mp teren intravilan în comuna Balotești. O suprafață aproximativ identică apare în declarația de avere din 2012, dar pe numele lui Liviu Negoiță. o vilă de 385 mp în Balotești o casă de vacanță și 2.977 mp în Vama, Suceava. Aceste bunuri nu apar în declarația de avere din 2012 În declarația din 2024, Liviu Negoiță arată că a vândut o casă din Balotești către avocatul Corin Dănescu cu suma de 390.000 de euro. Însă în declarația de avere a fostului edil al Sectorului 3 nu figurează nici un cont bancar cu peste 5.000 de euro. Soția sa, Ioana Negoiță, declară venituri din chirii, pe patru ani, în valoare de 234.000 de lei. În 2012, actualul candidat PUSL nu declara nici un fel de tablouri sau bijuterii. Acum, valoarea acestora a sărit la 50.000 de euro, deși, în mod ciudat, el scrie că ele au fost acumulate între 2003 și 2014.

Candidatul PSD Marcel Gafu, prins când șpăguia polițiștii
Politică

Candidatul PSD, prins când șpăguia polițiștii

Marcel Gâfu, candidatul PSD la funcția de primar acomunei Pogana, din Vaslui, a fost prins în flagrant când șpăguia polițiștii veniți în control la magazinul soției, scrie Vremea Nouă. Citește și: Primarul pesedist care-l adula pe Ceaușescu a comis un accident și a fugit de la fața locului Potrivit acestui site de știri, Gâfu le-a promis polițiștilor care verificau magazinul o șpagă de 2000 de lei, dar până la momentul flagrantului, acesta a mai pus o mie de lei la suma inițială. Candidatul PSD, prins când șpăguia polițiștii „Numai că în sediul Poliției din Pogana, în locul înțelegerii cu polițiștii, a avut loc un flagrant, care a dus la reținerea candidatului PSD la Primăria Pogana, sub acuzația de «dare de mită»”, relatează Vremea Nouă. „Doi ofițeri de poliție din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice – Inspectoratul de Poliție al Județului Vaslui au respins mita oferită de un lucrător economic cu ocazia unui control și au formulat denunț la DGA – SJA Vaslui privind săvârșirea infracțiunii de dare de mită. Ca urmare a acestei situații, duminică, 19 mai 2024, ofițerii de poliție judiciară ai Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Vaslui, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Vaslui, au organizat și prins în flagrant un bărbat în timp ce oferea suma de 3000 de lei celor doi ofițeri de poliție. În fapt, în cursul zilei de ieri, în jurul orei 11.40, polițiștii au efectuat un control la o societate comercială situată în comuna Pogana, județul Vaslui, administrată de soția celui în cauză, iar pentru a nu se lua măsurile legale față de neregulile constatate, acesta a promis că le va remite polițiștilor suma de 2000 de lei. În urma activităților desfășurate procurorul de caz a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de persoana prinsă în flagrant pentru dare de mită și reținerea acesteia pentru 24 de ore”, a comunicat Direcția Generală Anticorupție. Gâfu a mai fost primar în Pogana.

„Eu cred că va câștiga și Clotilde la Sectorul 1”, crede Traian Băsescu Foto: Facebook
Politică

Eu cred că va câștiga și Clotilde la Sectorul 1

Fostul președinte Traian Băsescu a apreciat, la România TV, că actualul primar USR al Sectorului 1, Clotilde Armand, va câștiga un nou mandat: „Eu cred că va câștiga și Clotilde la Sectorul 1. Femeia asta a avut curaj să oprească dezmățul de la salubrizare”. Citește și: Numărul uriaș al sporurilor și salariile mari de care beneficiază angajații Guvernului, care azi cer majorări și fac grevă japoneză. În ultimii ani, personalul Executivului a crescut cu 50% Băsescu a declarat, din nou, că Nicușor Dan va câștiga alegerile pentru primăria București, apreciind că „e mare supărare cu dezvoltatorii imobiliari”. „Eu cred că va câștiga și Clotilde la Sectorul 1” „Firea nu are nicio șansă să câștige. Credeți că bucureștenii nu-și aduc aminte de zecile de firme cu oameni aduși de la Voluntari, sau cum s-au risipit banii cu excursii în Grecia, ochelari din bani publici. Ori populismul nu mai funcționează. Nicușor a avut curaj și a intrat în subteranele Bucureștiului. Nu e ușor, că lui nu îi rămân foarte mult bani să plătească aceste subvenții. El schimbă kilometri de conducte. Nu are cum să îl bată Piedone. E o supărare mare cu dezvoltatorii imobiliari, dar mie mi-e foarte clară intenția lui. Vrea să scoată dezvoltarea în afara Bucureștiului. Eu cred că va câștiga și Clotilde la Sectorul 1. Femeia asta a avut curaj să oprească dezmățul de la salubrizare”, a declarat fostul șef de stat. El a spus și că „stabilitatea” de care vorbesc liderii PSD și PNL se realizează prin dictatură. „Povestea cu stabilitatea este propovăduită de un general și un șef de partid. Ciucă și Ciolacu mint, spun că ne trebuie stabilitate. Băi fraților, cum o vedeți, stabilitatea, voi se realizează prin dictatură, ceea ce și vreți, de fapt, să faceți. Ei asta desenează”, a apreciat Băsescu.

Piedone, atacuri în serie la „Firea Pandele” Foto: News.ro
Politică

Piedone, atacuri în serie la „Firea Pandele”

Primarul Sectorului 5, Cristian Popescu Piedone, s-a lansat, pentru prima oară în această campanie electorală, la atacuri în serie la „Firea Pandele”, candidata PSD la primăria Capitaleu: „A făcut 20 de companii, a cheltuit banii, a îndatorat Bucureștiul și a plecat!”, a scris el pe Facebook. Citește și: Pentru judecătoarea Stoicescu, cei care cer abrogarea pensiilor speciale vor și „câte un BMW, ca să ajungă la toţi, examene luate de toate loazele şi să se vindece mătuşa de bătături” Până acum, Piedone îl ataca doar pe Nicușor Dan și îl lăuda pe candidatul PNL, Sebastian Burduja. Însă, acum câteva zile, la Antena 3, el a început să vorbească despre „Firea Pandele”, ceea ce a generat o reacție iritată a moderatoarei. Vineri, pentru prima oară el a scris, critic, pe Facebook, despre „Firea Pandele”, pusă pe picior de egalitate cu Nicușor Dan. Piedone, atacuri în serie la „Firea Pandele” „2016 - 2020 Gabriela Firea Pandele a promis un București prosper, căldură, apă caldă, trafic rutier decent! A făcut 20 de companii, a cheltuit banii, a îndatorat Bucureștiul și a plecat! 2020 - 2024 Nicușor Dan a promis un București modern, căldură, apă calda, trafic rutier suportabil! A desființat câteva companii municipale, a cheltuit banii, a abandonat Bucureștiul și l-a îndatorat mai mult ca Firea! Nu le-a ajuns! Mai vor încă 4 ani de experimente! Nu-i lăsa! Pe 9 iunie, VOTEAZĂ ÎMPOTRIVA LENEI ȘI A INCOMPETENȚEI!”, a scris Piedone. În noiembrie 2023, primarul Sectorului 5 anunța, pe grupurile interne ale PUSL, că va demisiona din funcția de președinte executiv al acestei formațiuni politice. Presa a scris că motivul ar fi fost susținerea acordată de PUSL Gabrielei Firea.

Noua „umbră” a lui Firea, după Ligia Enache, Ancuta Comanici Foto: Facebook
Eveniment

Noua „umbră” a lui Firea, după Ligia Enache

Noua „umbră” a lui Firea, după Ligia Enache: Ancuța Comănici, nevasta unui ex-ofițer SRI, cu o avere impresionantă, muncitoare la Turbomecanica, cu facultate absolvită la 33 de ani. Comănici candidează pentru funcția de consilier în consiliul general al Capitalei și este șefa organizației PSD de femei din București. Fosta asistentă a lui Firea, Ligia Enache, cu care lucra de pe vremea când făcea emisiuni la Antena 3, a dispărut din spațiul public după scandalul „azilurilor groazei”. Citește și: INTERCEPTĂRI Judecătoarea drogată de la Suceava lua cocaină sintetică diluată: „Odată am consumat și nefăcută cumva că nu au avut timp s-o prepare… și… mi-o rupt nasu’… (…) rană” Noua „umbră” a lui Firea, după Ligia Enache Din fotografiile postate de Firea pe Facebook se vede că Ancuța Comănici o însoțește la aproape toate evenimentele electorale, dar stă discret cât mai departe de camere de luat vederi. De altfel, aceasta i-a fost consilieră și la primăria Capitalei, și la ministerul Familiei. Potrivit propriului CV, Comănici a terminat liceul industrial Tudor Vladimirescu în 1986, dar a reușit să absolve facultatea abia în 2001 - la Spiru Haret. Între 1986 și 1991 ea a muncit la Turbomecanica, unde era „angajat”. Cu această pregătire extrem de subțire, PSD a plasat-o în cele mai diversificate sinecuri: între 2008 și 2010, când Sorin Oprescu era primar al Capitalei, a fost director la Administrația Unităților de Învățământ Preuniversitar și Unităților Sanitare Publice, inspector la Administrația Spitalelor și Serviciilor Medicale București sau membră în consiliile de administrație ale companiilor înființate de Firea pentru a căpușa bugetul Capitalei, respectiv trustul de construcții și cea care se ocupa de parking. Soțul conducea SRI București Soțul ei avea, în anul fiscal 2022, o pensie specială de 91.000 de lei, net, anual. Cei doi bugetari dețin o avere impresionantă: două apartamente în București (un al treilea a fost vândut în 2022) și o casă în Vrancea, două mașini, dintre care un Volvo, achiziționat în 2017, circa trei hectare de teren agricol în Vrancea și Călărași și circa 175.000 de lei la CEC. În anul fiscal 2022, ea era și directoare de cabinet a Gabrielei Firea, pe atunci ministru al Familiei, și consilier juridic la un centru medical. În 2017, o anchetă a jurnalistului Cătălin Tolontan arăta că ea este „mâna dreaptă” a lui Firea, responsabilă de achiziții la spitalul Sf.Maria. „Anca era una dintre persoanele de maximă încredere ale sale! Administrație, achiziție, toate chestiile sensibile, cu bani mulți”, spunea, la acel moment, medicul Narcis Copcă. Gabriela Firea, cu fosta ei umbră, Ligia Enache (Gheorghe, după numele de căsătorie) și Anca Comănici Foto: Tolo.ro Soțul ei era, la acel moment, Șef Structură SRI – Direcția de Informații a Municipiului București.

Candidatul PSD la primăria unei comune cu 88 de locuitori a reușit să strângă 100 de semnături Foto: Consiliul Local Batrana
Politică

Candidatul PSD primăria 88 de locuitori strângă 100 semnături

Candidatul PSD la primăria unei comune cu 88 de locuitori cu drept de vot, Bătrâna, din Hunedoara, a reușit să strângă 100 de semnături de susținere, cum cere legea. Cătălin Pascotesc, unicul candidat în această comună, a explicat acest miracol la Antena 3: a oferit vize de reședință. El nu a spus cine sunt persoanele care au fost dispuse să ia viză de reședință în această comună izolată și depopulată, care încorporează sate cu un singur locuitor și fără curent electric. Citește și: Dacă va fi din nou primar, Firea vrea să-și facă metrou până acasă, deși ea circulă cu mașina. O va ajuta colegul Daniel Băluță Doar PSD a reușit să depună aici candidați la primărie și la consiliul local. Candidatul PSD la primăria unei comune cu 88 de locuitori a reușit să strângă 100 de semnături „Mai avem o localitate în judeţul Hunedoara unde există un singur candidat. Tot candidat PSD, da. Foate simplu. Am reuşit să-mi adun necesarul de semnături care trebuie făcute pentru a putea să depui candidatura. Eu am reuşit să-mi fac semnăturile şi alt partid nu a reuşit să-şi facă semnăturile. Au mai fost tentative, dar nu s-a putut. Comuna, la ultimul recensământ, avea 88, 89 de locuitori. Actualul primar nu a reuşit nici el să-şi facă numărul de semnături. Dânsul a vrut să mai obţină un mandat. Minimul de semnături a fost de 100 de semnături. Se poate să obţii şi 100 de semnături chiar dacă în comună sunt 88 de locuitori. Legislaţia îţi permite. Conform legislaţiei în vigoare, îmi permite să fac vize de reşedinţă şi să obţin semnăturile. Contează că mi-am făcut minimul de 100 de semnături. Dacă vreţi să daţi o ştire, să o daţi că am minimul de 100 de semnături", a declarat Ciprian Pascotesc la Antena 3. Comuna Bătrâna din Hunedoara cuprinde satul Bătrâna, locuit de vreo 20 de familii, satul Fața Roșie, cu șase familii, și cătunele Piatra și Răchițaua, aproape pustii. Potrivit unui răspuns dat de Primăria Bătrâna la solicitarea Libertatea, comuna cu cel mai mic număr de locuitori, adică 88, are cinci angajați. Pentru 2024, bugetul localității prevede suma de 655.000 de lei brut pentru plata salariilor. Deficitul între veniturile proprii ale localității (1,055 milioane lei) și cheltuieli (2,254 milioane lei) este de peste 1 milion de lei în 2024. Din veniturile proprii, comuna își permite plată salariilor angajaților de la primărie (655.000 de lei/brut) și a cheltuielilor cu bunuri și servicii (aproximativ 547.000 de lei).

A murit, dar candidează: fostul primar al Bacăului a fost pus de Biroul Electoral Bacău pe lista de candidați la primărie
Politică

A murit, dar candidează

A murit, dar candidează: Biroul Electoral Bacău l-a trecut pe lista de candidați la primărie pe Dumitru Sechelariu, decedat de 11 ani. Ulterior, BECM a dat o nouă decizie prin care a îndreptat eroarea. Citește și: Rafila a gătit sufleu de broccoli, „rețeta copilăriei sale”, la Antena 3. Pe vremea lui Ceaușescu nu se găseau alimente esențiale, dar Rafila este fiul unui ofițer de Securitate A murit, dar candidează „Observând ca in corpul Hotararii nr.30/10.05.2024 privind stabilirea ordinii de înscriere pe buletinele de vot utilizate pentru alegerea primarului si a consiliului local s-a strecurat o eroare materiala si anume: numele Sechelariu Dumitru, in loc de Sechelariu Sergiu asa cum este corect”, a precizat BECM. Sergiu Sechelariu este candidat al Partidului Verzilor. Dumitru Sechelariu a fost primar al Bacăului din 1996 în 2004. Sergiu Sechelariu este fratele său, fost senator PSD. „În zi de 14 iulie, zi de naştere a fraţilor Dumitru şi Sergiu Sechelariu, aproape o sută de mii de băcăuanii s-au călcat atunci în picioare ca să mănânce un mic şi să ciocnească un pahar de bere în cinstea primarului de atunci al Bacăului. A fost nevoie de doar câteva ceasuri pentru ca vestea despre tot ceea ce se întâmpla în parcul central al Bacăului să facă ocolul lumii. Scandalizat de ceea ce se întâmplă în oraşul de pe malurile Bistriţei, preşedintele Iliescu a făcut atunci un pas în faţă şi a spus că, prin organizarea unei astfel de manifestări, Dumitru Sechelariu nu a făcut decât să dea dovadă de o mentalitate de vătaf”, scria Amos News în 2004, despre un eveniment din anul 2002.

Firea își asumă toate proiectele lui Nicușor Dan Foto: Facebook
Politică

Firea își asumă toate proiectele lui Nicușor Dan

Cum arată campania Gabrielei Firea, candidata PSD la funcția de edil șef al Capitalei: își asumă toate proiectele lui Nicușor Dan și neagă că ar fi lăsat primăria în faliment. În mai toate postările ei pe Facebook în care se referă la administrarea Bucureștiului, ea menționează că actualul primar i-a preluat realizările. Citește și: Administrația Zonei Libere Sulina, cuibușor de pesediști, inclusiv contabila de 75 de ani a organizației PSD. Regia, subordonată Consiliului Județean, un dezastru financiar În mai 2023, ea l-a acuzat pe Nicușor Dan că i-a „furat” un proiect. „Consilierii generali PSD vor depune o plângere penală pentru această minciună transmisă în documente oficiale!! Să ne explice autoritățile competente cum același proiect este «NEOPORTUN» când e propus de PSD și «oportun» când e al lor, copy-paste!”, a scris Firea. Firea își asumă toate proiectele lui Nicușor Dan Cu ce proiecte realizate de Nicușor Dan se laudă Gabriela Firea: Luni, 13 mai: „Adevărul despre cel mai mare proiect de mediu din țară! Stația de epurare Glina este un proiect fanion an administrației social-democrate în București! În mandatul meu ca primar general l-am deblocat”. Miercuri, 8 mai: „Am făcut ceva pentru transportul public bucureștean! Am înnoit fără precedent parcul auto: 400 de autobuze Euro 6 achiziționate și livrate, 130 de autobuze hibrid achiziționate și livrate, am atras finanțare europeană și organizat licitații pentru 100 de tramvaie, 100 de autobuze electrice, 100 de troleibuze”. 26 ianuarie: „1 miliard de euro fonduri europene au fost atrase de echipa social-democrată în București. Lucrul acesta trebuie să-l știe toți bucureștenii, cei care au uitat sau cei care au pierdut informația” Tot la 26 ianuarie, Firea a făcut un bilanț al proiectelor pe care ea le-ar fi început, printre care „280 de milioane de euro pentru reparații la țevile vechi de termoficare” sau „70 de milioane de euro pentru noi rețele de apă și canalizare” Firea a dublat suma atrasă în realitate Factual.ro a arătat că Gabriela Firea nu a atras 1 miliard de euro în mandatul său la Primăria Capitalei, ci cel mult jumătate din această sumă. Conform datelor obținute de la Primăria Municipiului București (PMB), cuantumul sumelor brute atrase din contracte semnate în perioada 2016-2019, adică în mandatul Gabrielei Firea, a fost de aproximativ 544 de milioane de euro. Prin POIM (Programul Operaţional Infrastructura Mare) şi POR (Programul Operaţional Regional) au fost făcute plăți în valoare de aproximativ 45 mil. euro, respectiv 9.850 de euro, în timpul mandatului Gabrielei Firea. Totodată, în perioada octombrie 2020 – noiembrie 2023, timp în care la conducerea PMB se afla Nicușor Dan, plățile efectuate prin cele două proiecte de fonduri europene au fost de aproximativ 33 de milioane de euro prin POIM și de circa 71 de milioane de euro prin POR – un total de 104 milioane de euro.

Piedone, noi mesaje tandre către Burduja Foto: Facebook
Politică

Piedone, noi mesaje tandre către Burduja

Primarul PUSL al Sectorului 5, Cristian Popescu Piedone, noi mesaje tandre către Sebastian Burduja, candidatul PNL la primăria Capitalei: „Țelul nostru comun, și al meu și al domnului Burduja, este să scăpăm de Nicușor Dan”. Citește și: Rafila a gătit sufleu de broccoli, „rețeta copilăriei sale”, la Antena 3. Pe vremea lui Ceaușescu nu se găseau alimente esențiale, dar Rafila este fiul unui ofițer de Securitate Piedone, noi mesaje tandre către Burduja „Se pare că singurele proiecte, atât contractul meu, cât și proiectul domnului Burduja, se intersectează pe cel puțin 3-4 puncte. N-am văzut alți candidați, și nu vorbim de actualul primar general, care a prezentat, în 2020, 22 de puncte nerealizând niciunul. Cu siguranță prima discuție o voi avea cu PNL. Ne intersectăm pe câteva interese comune ale Bucureștiului, iar felul nostru comun, și al meu și al domnului Burduja este să scăpăm de Nicușor Dan. Acesta este un țel. Domnul Burduja intră cu un avantaj. Intră cu un proiect constructiv și nu a fost primar. El vrea să demonstreze. Eu am spus-o: ca ultim dinozaur al administrației locale din București, susțin tinerețea. Și aș fi atât de mândru ca unul dintre cei doi să ocupe acest fotoliu de primar”, a declarat Cristian Popescu Piedone la România TV, potrivit unei transcrieri realizate de Știri pe surse. Burduja și Piedone se garantează reciproc Sâmbătă seară, tot la România TV, Piedone l-a mai lăudat pe Burduja: „Finala se va da nu între mine și Nicușor Dan, nu între mine şi Gabriela Firea – Pandele, finala se va da între mine și Sebastian Burduja. Se va da pentru intelectualitatea și tinerețea și performanța de ministru a domnului Burduja cu experiența mea de viață”. În replică, Burduja a afirmat și el că „finala” alegerilor din Capitală va fi între el și Piedone: „Suntem singurii candidați care și-au prezentat un program. Eu am planul pentru București, am văzut că dânsul a venit cu contractul pentru bucureșteni. Despre asta trebuie să fie o campanie, profilul fiecăruia, soluțiile fiecăruia, echipa fiecăruia și rezultatele fiecăruia. Deci, categoric, pe aceste patru criterii, da, finala este între mine și domnul Piedone. Nu are cum să stea domnul Nicușor Dan pe primul loc, pentru că sunt practic toți bucureștenii care în fiecare zi se luptă cu incompetența lui Nicușor Dan”.

Schimb de complimente Burduja-Piedone Foto: Inquam/ George Calin
Politică

Schimb de complimente Burduja-Piedone

Schimb de complimente Burduja-Piedone: „Suntem singurii candidați care și-au prezentat un program”, spune liberalul despre candidatul lui Dan Voiculescu. Anterior, Piedone afirmase că „finala” competiției pentru primăria Capitalei se va da între el și Burduja. Citește și: Uriașul efort al statului pentru salvarea lui Florin Piersic: 11 medici mobilizați de Paște, adus la București cu avion SMURD scos de la un exercițiu NATO, plimbat prin patru spitale Alegerile pentru funcția de primar se desfășoară într-un singur tur, nu există un tur II între primii doi clasați. Schimb de complimente Burduja-Piedone „Mi se pare un lucru anormal ca Sebastian Burduja să fie cotat la alt procent decât acum nici măcar o săptămână. (...) Aceste sondaje îi vor motiva pe oameni. (..) Finala se va da nu între mine și Nicușor Dan, nu între mine şi Gabriela Firea - Pandele, finala se va da între mine și Sebastian Burduja. Se va da pentru intelectualitatea și tinerețea și performanța de ministru a domnului Burduja cu experiența mea de viață. Eu nu cred că Burduja este doar la 16 procente", a spus Cristian Popescu Piedone la România TV. În replică, Burduja a spus: „Suntem singurii candidați care și-au prezentat un program. Eu am planul pentru București, am văzut că dânsul a venit cu contractul pentru bucureșteni. Despre asta trebuie să fie o campanie, profilul fiecăruia, soluțiile fiecăruia, echipa fiecăruia și rezultatele fiecăruia. Deci, categoric, pe aceste patru criterii, da, finala este între mine și domnul Piedone. Nu are cum să stea domnul Nicușor Dan pe primul loc, pentru că sunt practic toți bucureștenii care în fiecare zi se luptă cu incompetența lui Nicușor Dan.

Băsescu explică de ce votează cu Nicușor Dan Foto: Facebook
Politică

Băsescu explică de ce votează cu Nicușor Dan

Fostul președinte Traian Băsescu, care a fost și primar al Capitalei între 2001 și 2004, explică de ce votează cu Nicușor Dan: „Vă pot spune că a reușit toate cablajele alea de pe stâlpi să le bage în trotuare, a reușit să lucreze la infrastructura subterană, infrastructura de încălzire a Bucureștiului, ceea ce ceilalți primari nu au făcut dintr-un motiv foarte simplu – nu aduce voturi, nu se vede”. Citește și: Cu cât a crescut, într-un an, salariul pensionarului Pandele, soțul Gabrielei Firea și primar de Voluntari. Familia are o avere uriașă, doar bijuteriile și tablourile valorând 220.000 euro Băsescu a mai spus că Nicușor Dan „a plătit toate oalele sparte de Firea”. În interviul dat la Prima News, fostul șef de stat a mai apreciat că Alianța Dreapta Unită (alianța compusă din USR, PMP și FD) reprezintă singurul refugiu pentru liberali și oamenii de dreapta, cu care Băsescu spune că se identifică. Băsescu explică de ce votează cu Nicușor Dan „La Primăria Capitalei, categoric, votez cu Nicușor Dan. N-are rost să speculăm (cum ar fi votat dacă rămânea finul Cîrstoiu în cursă n.r.). Orice aș zice, o să zică lumea, e, da, deci e o întrebare inutilă. Rețineți că eu l-am susținut pe Nicușor Dan și la alegerile trecute. Eu l-am anunțat ca fiind soluția dreptei pentru Primăria Capitalei și vă pot spune că a reușit toate cablajele alea de pe stâlpi să le bage în trotuare, a reușit să lucreze la infrastructura subterană, infrastructura de încălzire a Bucureștiului, ceea ce ceilalți primari nu au făcut dintr-un motiv foarte simplu – nu aduce voturi, nu se vede. Pe când domnul ăsta și-a asumat să intre în măruntaiele Bucureștiului, partea care nu se vede. Pentru asta îl apreciez foarte mult, știind că în primii doi ani a plătit toate oalele sparte de dna Firea în mandatul ei”, a spus fostul edil al Capitalei.

Mircea Marian
Opinii

Mai este România o democrație

Nu, nu cred că România mai este o democrație de tip vestic. Ne putem compara cu Turcia și Rusia, poate cu Ungaria. În orice caz, Putin va fi invidios. Este „meritul” oligopolului aflat la putere, PSD-PNL, că va controla cam 90% din primari și președinții de consilii județene, iar restul vor fi ai aliatului lor, aflat temporar la galerie, UDMR? Da, dar nu pentru că are candidați atat de buni, ci fiindcă printr-un sistem de legi abuzive au sufocat democrația. Cum au procedat este foarte simplu de explicat: au impus bariere uriașe candidaților, cerându-le semnături de susținere în procent de 1% din numărul alegătorilor. Astfel de prevederi mai există doar în Rusia. Practic, independenții și partidele noi sunt blocați. doar partidele parlamentare - un oligopol, în termeni economici - primesc subvenții de la stat. Aceste subvenții au crescut de la an la an. Un partid nou sau un independent se bat cu formațiuni care încasează zeci de milioane de lei de la buget prag de 5% pentru intrarea în legislativ sau în consiliul local, de asemenea unul din cele mai ridicate din spațiul european alegerea primarilor într-un singur tur, fără barieră la prezență. Practic, un primar poate fi ales de doar 5-10% din electoratul unei localități sute de comune sunt în faliment, dar sunt menținute fiindcă primarul și angajații săi acționează ca agenți electorali La aceste elemente clare, care țin de legislație, se mai adaugă fapte greu de probat, deși informații disparate au apărut în presă: în mediul rural, se fură voturi. Fie se anulează voturile opoziției, prin aplicarea celei de-a doua ștampile, fie se numără greșit, cu intenție. În sfârșit, e naiv cine crede că practica mituirii, cash, a alegătorilor foarte, foarte, săraci s-a oprit. Nu! Se practică, doar că se acționează discret: în spatele candidaților vine o echipă care „împarte”... Separat, toate aceste elemente par minore, dar, împreună, conturează imaginea unei democrații eșuate. Dacă adăugăm aici și situația dramatică a presei și dezastrul din sistemul judiciar, este clar că România este într-un proces abrupt de „autocratizare”, adică degradarea instituțiilor și practicilor democratice. Sigur, în viitorul Legislativ vom avea Opoziție - de preferat, mult AUR, ca să se poată flutura mitul amenințării extremiștilor - dar Parlamentul României este de mult o instituție moartă, o mașinărie de vot, fără absolut nici un rol major. Orice primar de comună are mai multă putere reală decât un deputat sau senator. Nu cred că acest articol va schimba situația, doream doar să rămână consemnat. Niciodată nu am avut atât de puternic sentimetul că alegerile sunt „închise”, adică alții decid, iar noi vorbim sau votăm degeaba - deși, ca să fie clar, voi merge să votez. Și voi continua să scriu.

„Șansă”, noul partid al lui Șor, nu va avea dreptul să participe la alegerile locale din Moldova Foto: Facebook
Politică

Noul partid Șor nu participe alegerile locale din Moldova

„Șansă”, noul partid al lui Ilan Șor, ex-deputatul condamnat la 15 ani de închisoare în dosarul „frauda bancară” și stabilit în Israel, nu va avea dreptul să participe la alegerile locale din Republica Moldova. La 5 noiembrie, în Republica Moldova vor avea loc alegeri pentru stabilirea administrațiilor locale. Citește și: Minciună patriotic-șoșocistă a unei primărițe din Ardeal: „Contract datat 1267, scris în limba română”! În realitate, documentul este în latină și, probabil, un fals Comisia Electorală Centrală va solicita birourilor electorale din secţiile de votare să aplice ştampila cu menţiunea "retras" pe buletinele de vot, în dreptul candidaţilor Partidului "Şansă". „Șansă”, noul partid al lui Șor, nu va avea dreptul să participe la alegerile locale din Moldova Partidul politic "Şansă" are înregistraţi la alegerile locale de duminică 652 candidaţi la funcţia de primar în oraşe şi sate şi peste 9.000 de candidaţi la funcţia de consilier la diferite niveluri. Anunțul a fost făcut de către premierul Dorin Recean, în cadrul unei mesaj public. Recean a precizat că decizia a fost luată de către Comisia pentru Situații Excepționale (CSE). „Ei vor să ne rupă țara, să o divizeze, să alimenteze separatismul și să o arunce în haos și violență. Avem datoria să intervenim și ignorarea unor asemenea atacuri nu este doar imorală, ci și împotriva legii. Federația Rusă nu poate intra în Moldova cu tancuri, așa cum a intrat în Ucraina, însă intră cu crimă organizată. (…) La ședința CSE am audiat rapoartele instituțiilor de drept, am făcut o inventariere a probelor, am analizat cum au acționat instituțiile statului și am constatat că tentativele de distrugere a ordinii constituționale s-au confirmat și au fost documentate. (…) Decizia CSE este luată din considerente de securitate națională în condițiile unui război hibrid purtat de Rusia în Moldova: se anulează înregistrarea concurenților electorali desemnați de către Partidul „Șansa” în cadrul alegerilor locale generale din 5 noiembrie 2023”, a anunțat Recean. Citește și: Salariul uriaș al judecătoarei care nu a motivat sau nu a închis sute de cauze, lăsând părțile să aștepte în zadar. CSM încearcă pentru a doua oară să o dea afară din magistratură Anunțul a fost făcut după ce, în cadrul unei conferințe de presă, directorul Serviciului de Informații și Securitate (SIS) Alexandru Musteață a declarat că Republica Moldova este supusă unor atacuri hibride de o amploare fără precedent din partea Federației Ruse, prin intermediului grupului criminal organizat condus de oligarhul fugar Ilan Șor.

DeFapt.ro
Investigații jurnalistice, analize, știri la zi
Abonează-te
DeFapt.ro

Ultima oră

Ultima oră