/

Parchetul a deschis dosar penal în cazul plângerii privind teza de doctorat plagiată a premierului Nicolae Ciucă

Dosar penal pentru plagierea tezei de doctorat
Dosar penal pentru plagierea tezei de doctorat (sursă: Facebook/Nicolae Ciucă)

Dosar penal pentru plagierea tezei de doctorat. Parchetul General a deschis un dosar penal în care se efectuează cercetări in rem, ca urmare a unei plângeri în care se reclamă faptul că premierul Nicolae Ciucă a plagiat în teza de doctorat.

Informaţia a fost confirmată de procurorul Alexandru Ionescu, purtătorul de cuvânt al Parchetului General, care a precizat că plângerea a fost depusă la sfârşitul lunii ianuarie, dosarul fiind constituit la Secţia de urmărire penală şi criminalistică.

Potrivit unui articol publicat de PressOne, care citează surse, procurorii au ridicat în acest caz documente de la Universitatea Naţională de Apărare „Carol I”, inclusiv teza de doctorat a premierului.

Citește și: Simion, Puric, Călin Georgescu: extremiștii și conspiraționiștii intens mediatizați la Antena 3

Jurnalista Emilia Şercan de la PressOne a publicat, pe 18 ianuarie, un articol în care susţine că premierul Nicolae Ciucă, general în rezervă, ar fi plagiat în teza de doctorat cu titlul „Dimensiunea angajării Armatei României în operaţiuni întrunite multinaţionale”, susţinută în anul 2003 la Universitatea Naţională de Apărare „Carol I”.

Dosar penal pentru plagierea tezei de doctorat

Emilia Şercan afirmă că mai multe pagini din lucrarea premierului au fost copiate fără ca textele preluate să fi fost atribuite în mod corect autorilor originali şi fără să fi fost marcate cu ghilimele, aşa cum cer normele academice.

Citește și: GALERIE FOTO Americanii au intrat în țară miercuri seara. Primul convoi, cu tehnică militară

Ulterior, Universitatea Naţională de Apărare „Carol I” a anunţat că a demarat verificări în legătură cu respectarea standardelor de calitate şi de etică universitară a tezei de doctorat întocmită de Nicolae Ciucă.

De cealaltă parte, premierul Nicolae Ciucă a declarat că alegerea tematicii tezei de doctorat s-a bazat predominant pe experienţa personală acumulată în misiunile internaţionale la care a participat nemijlocit, individual sau împreună cu Batalionul 26 Infanterie: misiunea ONU de menţinere a păcii din Angola (1996-1997), misiunea NATO din cadrul rezervei strategice a SACEUR pentru Balcanii de Vest (2000-2001) şi misiunea de tip coaliţie din Afganistan (2002).

„În acuzele publice se reclamă că unele referiri din notele de subsol nu apar şi în lista bibliografică. Acest lucru nu arată altceva decât faptul că lucrarea a fost elaborată onest, fiind menţionată cel puţin într-un loc sursa bibliografică. Acuzaţiile publice nu se pot susţine ştiinţific în niciun fel, fapt ce poate fi dovedit şi de raportul oricărei metodologii de depistare a similitudinii, corect şi profesionist utilizată. Sintagme şi formulări standardizate specifice domeniului tezei de doctorat (gen „pilon de stabilitate” etc.) nu trebuie ocolite atunci când tratezi un subiect sensibil – precum geopolitica – unde semantica trebuie neapărat să fie precisă, motiv pentru care anumite sintagme/formulări este obligatoriu să fie standardizate”, a afirmat Ciucă.

_______________________________

Defapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială.

Defapt.ro nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice.

Defapt.ro poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent: 

  • Patreon
  • cont bancar: IBAN RO48BRDE445SV97760644450

Asociația „Doar fapte”, CIF 45500057.

Urmărește-ne pe Google News

_______________________________

Defapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială.

Defapt.ro nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice.

Defapt.ro poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent: 

FORMULARUL 230

Donează prin PayPalpaypal icon
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului Defapt.ro

Donează prin Transfer Bancar

CONT BANCAR: IBAN RO48BRDE445SV97760644450

Deschis la BRD


Donează prin Patreon


Asociația „Doar fapte, CIF 45500057.

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

Ultima oră

19:49Navigație pe Prut, cerință a mediului de afaceri din estul României. Finalizarea licitațiilor pentru Autostrada A8, alt obiectiv important
19:38Barajele mai multor lacuri de acumulare și instalațiile hidromecanice aferente vor fi reabilitate cu bani PNRR, dacă Guvernul nu-i pierde
19:23România riscă să piardă 660 milioane euro din PNRR fiindcă a modificat legea pensiilor speciale în favoarea specialilor, după ce primise OK-ul Bruxelles-ului
18:51Guvernul taie un miliard din banii Capitalei. „Cer scuze bucureştenilor că le-am transmis că partidele la guvernare vor înţelege ceva” – Nicușor Dan
17:37Marele scandal al avocaților care își spală rufele în public, faza pe reclamanți și pârâți în instanță
14:42Halucinant: fostul director Romsilva, care la pensionare a primit un bonus de 100.000 de euro, s-a reangajat în aceeași regie și are un salariu astronomic
12:28Subvenția pentru partide în 2025, prevăzută la uriașa sumă de 284 milioane de lei, mai puțin ca în 2024, dar mai mult ca în 2023
11:52Surse Antena 3: Iohannis nu va demisiona și va rămâne la Cotroceni până la instalarea noului președinte
11:50EXCLUSIV Creierul operațiunilor psihosociale derulate de Călin Georgescu este un absolvent al Academiei SRI și fost consilier în CSAT
10:49În fieful lui Bolojan, la Senat, și la Camera Deputaților, nu se taie nici un ban de la salarii, dimpotrivă, cresc ușor cheltuielile în 2025, arată bugetul de stat
10:10„Călin Georgescu prezintă planul de pace al Rusiei. Este un pericol real”, acuză un profesor universitar
22:40SRI și SIE, acuzate că îl protejează pe Călin Georgescu: dosarul acestuia NU a fost transmis CNSAS, arată un cercetător, fostul disident Gabriel Andreescu
19:36VIDEO Cum își bătea joc Călin Georgescu de Diaspora, în 2016: „Nici nu știu să citească! Semnează cu degetul. Toți, nu unul”
17:50Călin Georgescu, idolul femeilor: 62% dintre urmăritorii săi pe TikTok sunt de sex feminin. Fostul candidat are audiență mare și în rândul tinerilor
16:33Ciolacu II pune capăt subvenționării prețului la energie: se vor acorda ajutoare doar pentru cei cu venituri mici